Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.07.2023
respins

1cs-388/2023 — art. 313 CPP

HOTĂRÂRE
12.07.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 313 CPP
Temei legal
art. 46 - 49 CPP
Citează această cauză
1cs-388/2023 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1cs-388/2023 1-23087782-01-1cs-07072023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 12 iulie 2023 mun.

Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Guzun Ion, Judecători – Daguța Sergiu, Eremciuc Ghenadie examinând cererea avocatului Airapetean Artur în interesele lui Politov – Cangaș Natalia, prin care solicită strămutarea judecării recursului împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 09.11.2020, referitor la acțiunile desfășurate în cadrul urmăririi penale în procedura art. 313 Cod de procedură penală, în cauza penală privind-o pe Politov – Cangaș Natalia, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad, C O N S T A T Ă : 1. La data de 07 iulie 2023, avocatul Airapetean Artur în interesele lui Politov – Cangaș Natalia, a înaintat cererea prin care solicită strămutarea judecării recursului împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 09.11.2020, referitor la acțiunile desfășurate în cadrul urmăririi penale în procedura art. 313 Cod de procedură penală, în cauza penală privind-o pe Politov – Cangaș Natalia, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad.

2. În argumentarea cererii invocă că, judecătorii Curții de Apel Chișinău manifestă interes direct de a soluționa cauza contrar cadrului legal, în detriment cu interesele lui Politov – Cangaș Natalia, fapt confirmat prin mai multe acte judecătorești emise pe marginea cererilor depusă de apărătorul Airapetean Artur. 3. Verificând cererea de strămutare, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi respinsă reieșind din următoarele considerente. În conformitate cu art. 46 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.

Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. După cum urmează din textul cererii înaintate, avocatul Airapetean Artur invocă că judecătorii Curții de Apel Chișinău manifestă interes direct de a soluționa cauza contrar cadrului legal, în detriment cu interesele lui Politov – Cangaș Natalia, fapt confirmat prin mai multe acte judecătorești emise pe marginea cererilor depusă de apărătorul Airapetean Artur. Colegiul penal relevă, motivul invocat că „judecătorii Curții de Apel Chișinău manifestă interes direct de a soluționa cauza contrar cadrului legal, în detriment cu interesele lui Politov – Cangaș Natalia”, nu este un temei de strămutare, or, potrivit prevederilor art. 26 Cod de procedură penală, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Judecătorii judecă cauzele penale în baza legii și propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă în condiții care exclud orice presiune asupra lor. 1 Justiția penală se înfăptuiește fără careva imixtiune. Judecătorul este obligat să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa. Exercitarea de presiune asupra judecătorului la judecarea cauzelor penale cu scopul de a influența emiterea hotărîrii judecătorești atrage răspundere conform legii. Or, judecătorul poate fi tras la răspundere disciplinară în cazul constatării unor abateri disciplinare menționate la art. 21 al Legii cu privire la statutul judecătorului.

Colegiul penal ține să sublinieze că, motivele expuse în susținerea cererii de strămutare, privind pretinsa imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, sunt declarative, fără motive incontestabile și potrivit legii nu constituie temei de strămutare, deoarece circumstanțele indicate în cerere, nu cad sub incidența instituției strămutării judecării cauzei. În continuare, Colegiul penal menționează că, în cazul când există circumstanțele prevăzute de art. 33 Cod de procedură penală, judecătorul poate fi recuzat de către părțile la proces, iar potrivit alin. (1) art. 34 Cod de procedură penală, în cazul în care există circumstanțe prevăzute la art. 33 Cod de procedură penală, judecătorul este obligat să facă declarație de abținere de la judecarea cauzei.

Recuzarea, precum și abținerea de la examinarea cauzei, trebuie să fie motivată. În astfel de circumstanțe, argumentele invocate de către solicitantul cererii de strămutare, nu sunt incidente instituției de strămutare a cauzei date la o altă instanță de judecată egală în grad, ce ar duce la examinarea obiectivă, rapidă și completă a ei. Având ca reper cele menționate, Colegiul penal concluzionează de a respinge cererea de strămutare înaintată de avocatul Airapetean Artur în interesele lui Politov – Cangaș Natalia, ca fiind neîntemeiată.

4. În conformitate cu art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E : Respinge cererea înaintată de avocatul Airapetean Artur în interesele lui Politov – Cangaș Natalia, prin care solicită strămutarea judecării recursului împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 09.11.2020, referitor la acțiunile desfășurate în cadrul urmăririi penale în procedura art. 313 Cod de procedură penală, în cauza penală privind-o pe Politov – Cangaș Natalia, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă. Pronunțată integral la 12 iulie 2023. Președinte Guzun Ion Judecători Daguța Sergiu Eremciuc Ghenadie 2

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-03-03
0,95
1cs-8/21 — art. 46-49 CPP
cercetării judecătorești. Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta dacă sunt deținute de partea care cere strămutarea. Analizând cererea de strămutare, Colegiul penal atestă că avocatul Airapetean Artur acționând în num
CSJ 2023-11-14
0,95
1r-15/2023 — art. 313 CPP
i de strămutare. La caz, Curtea Supremă de Justiție, soluționând cererea de strămutare, nu a dispus suspendarea examinării cererii de revizuire. Prin urmare, având în vedere considerentele menționate supra și raportând situația reținută în
CSJ 2023-05-23
0,95
1cs-174/23 — art. 46-49 CPP
Dosarul nr. 1cs-174/23 1-22157586-01-1cs-06042023-3 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 23 mai 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Guzun Ion, Judecători – Eremciuc Ghenadie și
CSJ 2023-06-20
0,94
1cs-281/2023 — art. 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-281/2023 1-23056628-01-1cs-23052023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 20 iunie 2023 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte – Guzun Ion, Judecători –
CSJ 2023-09-19
0,94
1cs-456/2023 — art. 313 CPP
plângere în ordinea prevăzută de art. 313 Cod de procedură penală prin care a contestat scrisoarea Procuraturii Generale nr. 21-109/18560 din 02 aprilie 2018 privind refuzul de a înregistra cererea în Registru de evidență a sesizărilor desp
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă