1ra-1618/22 — art. 42 alin. 2, 361 alin. 2 lit. b CP

1ra-1618/22 — art. 42 alin. 2, 361 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 1ra-1618/22

1-21117884-01-1ra-28112022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 februarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,

Plîngău Alexandru, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 28 septembrie 2022, în cauza penală în privința lui

Brînză Anatolie XXXXXx, născut la X xxx xxx,

originar din xxx, domiciliat în mun. xxxxx, str.

xx nr.x, ap.x.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 05.08.2021 – 28.02.2022;

Instanța de apel: 21.03.2022 – 28.09.2022;

Instanța de recurs: 28.11.2022 – 27.02.2023.

A C O N S T A T A T :

2022, a fost încetat procesul penal de învinuire lui Brînză Anatolie de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 42 alin.(2), art.361 alin.(1) lit. b) Cod penal, în baza

actului de amnistie care înlătură răspunderea penală și pedeapsa.

21.12.2020, în intervalul orelor 16:21- 16:25 min., aflându-se în biroul de

serviciu al lui Muștuc Vasile, din incinta Primăriei comunei Ghidighici, amplasată

în mun. Chișinău, com. Ghidighici, str. A. Mateevici, 2, acționând cu intenție, a

contrasemnat, actul juridic de folosință nr. 75 din 25.05.2018, cu anexele

acestuia planul de încadrare în teritoriu și borderoul de calcul a prețului

normativ pentru folosirea terenului proprietate publică a satului Ghidighici,

municipiul Chișinău, confecționat de Mustuc Vasile, în care au fost introduse date

oficiale falsificate, care acordă drepturi cu privire la folosință funciară, în care

intenționat a fost modificat și introdus textul prin care permite prelungirea

1

automată a termenului contractual la expirarea fiecărui an și îi acordă dreptul

preferențial, în caz de înstrăinare a terenului.

La confecționarea și contrasemnarea, actului cu privire la folosință

funciară, atât Mustuc Vasile cât și Brînză Anatolie, conștientizau că acesta

constituie document oficial falsificat.

Astfel acțiunile inculpatului Brînză Anatolie au fost încadrate în baza

art. 42 alin. (2), art. 361 alin. (2), lit. b) din Codul penal adică, confecționarea,

deținerea, folosirea documentelor oficiale false, săvârșită de două persoane.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Brînză Anatolie să fie recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin.(2), art. 361 alin.(1) lit. b) Cod

penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de amendă în sumă de 650( șase sute

cinci zeci) unități convenționale cu liberarea acestuia de executarea pedepsei

penale în legătură cu intervenirea amnistiei conform art. 107 din Codul penal și

Legii nr. 243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea

a XXX-a de la proclamarea independenței a Republicii Moldova.

În motivarea apelului a fost invocat că, sentința pronunțată consideră

ilegală, prin care au fost ignorate normele prevăzute de art. 389 alin.(4) pct.2 din

Codul de procedură penală, unde este prevăzut expres că, sentința de

condamnare se adoptă: 1) cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată;

2) cu stabilirea pedepsei și cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei

conform art. 107 Cod penal și în cazurile prevăzute de art. 89 alin.(2) lit. a), b),

c), e), f) g); 3) fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în

cazurile prevăzute de art. 93 Cod penal sau a expirării termenului de prescripție.

Astfel, sunt indicate expres cazurile în care sentința de încetare trebuie să

cuprindă stabilirea pedepsei.

De asemenea, a fost menționat faptul că, în conformitate cu art. 107 alin.(1)

Cod penal, „amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau

a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei ”

Conform art. 285 alin.(2) Cod de procedură penală „ Încetarea urmării

penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute de art. 275 pct.

4)-9) din prezentul cod.”

Totodată a fost reținut că, art. 275 pct.4) Cod de procedură penală prevede

că urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită nu poate fi

efectuată și urmează a fi încetată în cazurile în care a intervenit amnistia.

Prin urmare, aplicarea prevederilor amnistiei fața de inculpat nu

constituie temei de reabilitare a persoanei, acesta urmează a fi, recunoscut

vinovat cu stabilirea pedepsei conform faptei incriminate.

Acuzarea consideră că, emiterea unei hotărâri de încetare a procesului

penal pe motivul aplicării amnistiei este exclusă reieșind din prevederile:

- art. 396 pct.4) din Cod de procedură penală, care stabilește că, în cazul

încetării procesului penal, urmează a fi revocate măsurile de asigurare a acțiunii

2

civile și a eventualei confiscări speciale, fapt care nu poate fi acceptat în cazul

aplicării amnistiei, or, prevederile amnistiei se răsfrâng doar asupra pedepselor

și măsurilor de constrângere cu caracter educativ și nu asupra bunurilor care

urmează a fi confiscate, acțiunii civile, măsurilor de siguranța;

- art.107 alin.(1) Cod penal, care stabilește că amnistie este actul care are

ca efect înlăturarea pedepsei, astfel pe caz urmând a fi constatată vinovăția

persoanei în comiterea faptei incriminate cu absolvirea de la executarea

pedepsei, fapt care nu este posibil în cazul încetării procesului penal.

- Legii nr.243 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova, prevede doar absolvirea de

pedeapsa penală a inculpatului, nu și respingerea pretențiilor materiale ale

victimei față de inculpat, confiscarea sau distrugerea obiectelor infracțiunii.

- art.389 Cod de procedură penală, unica normă procesuală care permite a

recunoaște persoana culpabilă de comiterea unei infracțiuni.

În opinia acuzării, soluția de încetare a procesului penal în temeiul art. 391

alin.(1) pct.6); 350 alin.(1) și art.332 alin.(5) Cod de procedură penală, nu este

acceptabilă, or acest fapt contravine normelor procesuale în vigoare .

Astfel, în cazul adoptării unei soluții în ordinea art.391 alin.(1), pct.6) Cod

de procedură penală, care reglementează expres ce decizii urmează să conțină

dispozitivul sentinței de încetare a procesului penal, să lase fără examinare

acțiunea civilă potrivit art. 387 Cod de procedură penală.

De asemenea, a fost reținut că, în cazul adoptării soluției de încetare a

procesului penal instanța de judecată nu poate determina și constata din punct

de vedere juridic corespunderea exactă între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite de către inculpat și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de

norma penală, fapt ce contravine prevederilor art.107 Cod penal, art. 285

alin.(2), art. 274 pct. 4) Cod de procedură penală.

Totodată, a fost menționat că, în ședința de judecată procurorul a solicitat

încasarea de la inculpatul a cheltuielilor judiciare în sumă de 1820 (una mie opt

sute douăzeci), cerința asupra cărei nu s-a expus instanța de judecată.

2022, a fost admis parțial apelul procurorului, casată sentința primei instanțe în

partea cheltuielilor de judecată, pronunțată în această parte o nouă hotărârea

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care a fost încasat din contul

inculpatului Brînză Anatolie în beneficiul statului sumă de 1820 (una mie opt

sute douăzeci) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

4.1 Pentru pronunțarea soluției date instanța de apel a reținut că, prima

instanța în mod întemeiat a dispus încetarea procesului penal în legătură cu

aplicarea în privința inculpatului a art. 2 al Legii nr. 243 din 24 decembrie 2021

privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea

independenței a Republicii Moldova.

De către instanța de apel a fost constatat că, inculpatul Brînză Anatolie la

data de 10 februarie 2022, a depus o cerere privind aplicarea Legii nr. 243 din

3

24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la

proclamarea independenței a Republicii Moldova cu încetarea procesului penal

intentat în privința sa în baza art. 287 alin.(1) Cod penal, cerere pe care

inculpatul și avocatul său au susținut în ședința de judecată.

Suplimentar a fost menționat că, atât partea apărării, cât și partea acuzării

în ședința de judecată au fost de acord cu aplicabilitatea amnistiei în cazul

respectiv iar diferența rezidă doar în exprimarea procesuală a aplicării

amnistiei.

Instanța de apel a accentuat asupra faptului că, înlăturarea răspunderii

penale nu se identifică cu înlăturarea pedepsei, dat fiind faptul că prima

presupune o scutirea persoanei care a săvârșit o infracțiune de obligația de a

suporta sancțiunea prevăzută de norma de incriminare, iar a doua presupune

scutirea persoanei de executarea pedepsei stabilite prin sentința de condamnare

(adică, doar după recunoașterea vinovăției și stabilirea pedepsei). Deci,

înlăturarea răspunderii poate fi efectuată doar prin încetarea procesului (este

alogică înlăturarea răspunderii penale prin recunoașterea ca vinovată și

liberarea de executarea pedepsei, deoarece răspunderea penală a intervenit și a

fost aplicată), iar înlăturarea pedepsei poate fi realizată doar prin sentință de

condamnare (cu stabilirea pedepsei) cu liberarea de executare a pedepsei.

A fost subliniat faptul că, înlăturarea răspunderii penale prin încetarea

procesului din motivul intervenirii amnistiei nu contravine prezumției

nevinovăției dacă persoana care a săvârșit o infracțiune este de acord să fie

liberată de răspundere penală și nu insistă asupra soluționării cauzei penale în

ședință de judecată publică (posibilitatea continuării examinării cauzei este

prevăzută în art. 332 alin. (5) Codul de procedură penală.). La baza acestei

concluzii stă argumentul că prezumția de nevinovăție este nu doar un principiu,

ci și un drept al persoanei, în special a celei acuzate de săvârșirea unei

infracțiuni, și acesta, ar trebui, în consecință, interpretat potrivit unui drept și nu

obligații. Dacă persoana renunță la un anumit drept, atunci aceasta nu mai poate

pretinde că i s-ar fi încălcat acest drept.

În opinia instanței de apel, poate fi dispusă încetarea procesului (chiar și în

cadrul ședinței preliminare) din motivul intervenirii amnistiei și această

posibilitate nu contravine prezumției vinovăției dacă persoana care a săvârșit o

infracțiune a cărei răspundere penală urmează să fie înlăturată renunță la

dreptul său de a-i fi dovedită vinovăția.

La caz, a fost reținut că, inculpatul poate renunța la acest drept prin

depunerea cererii de aplicare a amnistiei (ceea ce a și fost realizat în cazul din

speță). Prin depunerea cererii de aplicare a amnistiei, inculpatul consimte

aplicarea amnistiei prin încetarea procesului penal pe temei de nereabilitare.

Suplimentar s-a menționat că, în cazurile în care inculpatul nu manifestă,

direct sau indirect, acordul la aplicarea amnistiei (refuză să manifeste acordul;

solicită achitarea sa; solicită încetarea procesului pe un alt temei decât amnistia;

se eschivează de la prezentarea în ședință și examinarea cauzei are loc în lipsa

4

sa), doar atunci instanța de judecată urmează să examineze probele cu emiterea

unei sentințe. Această sentință poate fi sentință de achitare, sentință de încetare

(pe alt temei decât amnistia) sau sentință de condamnare cu stabilirea pedepsei

și cu liberarea de executarea pedepsei.

Prin urmare, trebuie de ținut cont de interpretarea sistemică a normelor și

în măsura în care pot produce efecte juridice (dar nu urmează a fi interpretate

în sensul că contravin unele altora). Reiterând că, intervenirea amnistiei

constituie atât temei de încetare a procesului (la orice etapă de judecată a cauzei,

inclusiv apelul) cât și temei de liberare de executare a pedepsei (sentința de

condamnare). Astfel, reieșind din natura juridică a sentinței de încetare (pe

temei de nereabilitare) și natura juridică a sentinței de condamnare cu liberarea

de executare a pedepsei, din natura juridică a noțiunii „răspundere penală”, din

consecințele și modalitatea înlăturării răspunderii penale, din diferența

înlăturării răspunderii penale și înlăturării pedepsei penale, urmează a fi

rezumate următoarele: 1) în cazul în care inculpatul consimte în mod expres

aplicarea amnistiei, atunci urmează a fi emisă o sentință de încetare din motivul

intervenirii amnistiei; 2) în cazul în care inculpatul refuză sau lipsește un acord

expres (această situație trebuie tratată ca refuz de aplicarea amnistiei), atunci

urmează a fi cercetate probele și emiterea, după caz, a unei sentințe de achitare

(dacă se constată temeiurile de achitare) sau a unei sentințe de încetare (dacă

există alte temeiuri decât amnistia), sau a unei sentinței de condamnare cu

stabilirea pedepsei și liberarea de executarea pedepsei.

De asemenea a fost remarcat că, la cazul dedus judecății, inculpatul Brînză

Anatolie nu cade sub incidența restricțiilor formulate în art. 6 din Legea nr. 243,

iar în privința ultimului pot fi aplicate prevederile actului de clemență.

Totodată, instanța de a apel a conchis că cheltuielile judiciare în mărime

de 1820 lei pentru efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală dată

urmează a fi recuperate integral din contul inculpatului Brînză Anatolie în contul

statului.

în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, contestă decizia

instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia și trimiterea

cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului ordinar acuzarea a reiterat argumentele din

cererea de apel, suplimentar menționând că în textul sentinței, care a fost

menținută prin decizia instanței de apel, nu a fost constatată fapta incriminată

inculpatului, cu toate că, a fost examinat fondul cauzei și cercetate probele.

Astfel, susține că, a fost adoptată soluția greșită de către instanța de apel,

având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, prin care a fost afectată

soluția.

De asemenea, o altă eroare admisă de prima instanța constituie faptul că, a

fost dispusă încetarea procesului penal în privința lui Brînza Anatolie, în baza

art. 42, 361 alin.(2) lit. b) Cod penal, din motivul intervenirii amnistiei,

5

nespecificând în dispozitivul expres, Legea nr.210 privind amnistia în legătură

cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova sau

Legea nr. 243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea

a XXX-a de la proclamarea independenței a Republicii Moldova, a fost aplicată .

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, din

considerentele ce succed.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din conținutul cererii de recurs declarată în speță,

aceasta se bazează pe temeiurile pentru recurs prevăzute la art. 427 alin. (1)

pct. 6), 10) Cod de procedură penală, potrivit căror, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și apel atunci când 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței; 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

În conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) Cod de procedură penală,

la judecarea apelului se aplică regulile generale pentru judecarea cauzelor în

primă instanță.

În corespundere cu art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, hotărârea

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.

Potrivit practicii judiciare constante, la întocmirea ei, instanța trebuie să

îndeplinească cerințele art. 394 Cod de procedură penală și să soluționeze toate

chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași

consecutivitate.

Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz,

la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Colegiul penal lărgit atestă că aceste norme procesuale, deși sunt

obligatorii, nu au fost respectate pe deplin de către instanța de apel la judecarea

cauzei, din considerentele ce urmează a fi descrise.

6

După cum rezultă din materialele cauzei, prin sentința primei instanțe, a

fost încetat procesul penal în privința lui Brînză Anatolie intentat în baza art. 42

alin.(2). art. 361 alin.(2) lit. b) Cod penal, în temeiul amnistiei .

Fiind învestită cu judecarea apelului depus de partea acuzării, instanța de

apel a casat sentința primei instanțe doar în partea încasării cheltuielilor de

judecată, și pronunțând o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, a încasat din contul inculpatului Brînză Anatolie în beneficiul statului

cheltuielile judiciare în sumă de 1820( una mie opt sute douăzeci) lei.

Așadar, analizând decizia contestată, Colegiul penal lărgit constată că de

fapt motivarea soluției instanței de apel este una neclară, or, potrivit

prevederilor legislației procesuale și practicii judiciare, hotărârile pronunțate de

instanțele de fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea.

În acest sens, Colegiul penal lărgit precizează că deși în descriptivul

deciziei instanța de apel a făcut referire la prevederile art. 389 alin. (4) pct. 2)

Cod de procedură penală, art. 107 Cod penal, însă a interpretat eronat

prevederile legale menționând că: „prin înlăturarea răspunderii penale din

motivul intervenirii amnistiei este înlăturat actul de condamnare și obligația de a

suporta sancțiune penală iar înlăturarea pedepsei ca efect al intervenirii actului

de amnistie poate avea loc doar atunci când este posibilă aplicarea acesteia, dar

ea nu este aplicată”.

Cu referire la cele menționate supra, Colegiul penal lărgit consideră că

soluția instanței de apel, contravine normelor penale și celor de procedură

penală, precum și practicii judiciare constante.

Potrivit art. 107 alin. (1) Cod penal, amnistia este actul ce are ca efect

înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei, fie reducerea pedepsei aplicate

sau comutarea ei.

Colegiul penal lărgit precizează, că în speță instanța de apel urma să adopte

și să pronunțe o hotărâre în conformitate cu prevederile art. 389 alin. (4) pct. 2)

Cod de procedură penală, potrivit cărora sentința de condamnare se adoptă cu

stabilirea pedepsei și cu liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform

art. 107 din Codul penal, deoarece adoptarea unei sentințe de încetare a

procesului penal conform art. 391 Cod de procedură penală, este posibilă doar

la faza punerii pe rol a cauzei (art. 345 Cod de procedură penală coroborat cu

art. 350 Cod de procedură penală), în celelalte cazuri, hotărârea se adoptă în

baza art. 389-390 Cod de procedură penală.

Totodată, Colegiul penal menționează că, instanța de apel nu a verificat

etapa procedurală la care se afla dosarul la momentul solicitării de către

inculpatul aplicarea amnistiei, or potrivit procesului-verbal a ședinței de

judecată (f.d. 39 vol. II) se atestă că etapa ședinței preliminare a fost depășită,

fiind începută examinarea cauzei în fond.

7

Mai mult, instanța de recurs menționează că legiuitorul în prevederile

art. 391 Cod de procedură penală (sentința de încetare a procesului penal), nu a

statuat că, după ce procedura continuă în mod obișnuit și instanța hotărăște

asupra învinuirii înaintate inculpatului, ea va adopta o sentință de încetare a

procesului penal în cazul aplicării actului amnistiei, ca de altfel și al prescripției.

Or, aceste două cazuri de nereabilitare a persoanei, spre deosebire de

celelalte situații similare, regăsite în art. 391 Cod de procedură penală, sunt

soluționate, după faza ședinței preliminare (art. 332 alin. (5), 384 Cod de

procedură penală), doar în cadrul adoptării unei sentințe sau deciziei (instanței

de apel) de condamnare, în virtutea esenței sale procedurale și a specificului de

a hotărî asupra învinuirii formulate inculpatului în condițiile prescrise la art.

389, 394 alin. (1) și (2) și 395 Cod de procedură penală, spre deosebire de cele

prevăzute în art. 394 alin. (4) și 396 Cod de procedură penală, adică cele proprii

unei sentințe de încetare.

Mai mult, Colegiul penal menționează că, în descriptivul sentinței, prima

instanța nici nu a indicat fapta incriminată inculpatului ca fiind consumată,

contrar prevederilor alin.(1) pct.1) art. 385 Cod de procedură penală, care

stabilesc că, “La adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează dacă a

avut loc fapta de săvârșirea cărei este învinuit inculpatul. ”

Totodată, se reține și faptului că prima instanța în dispozitivul sentinței nu

a indicat în baza cărei legi a aplicat amnistia în privința inculpatului, aceasta

limitându-se să se expună: ”Se încetează procesul penal în privința lui Brînză

Anatolie, învinuit în baza art. 42 alin.(2) art. 361 alin.(2) lit. b) Cod penal, în baza

actului de amnistie care înlătură răspunderea penală și pedeapsa.”

Astfel argumentul acuzatorului de stat invocat în recurs și-a găsit

confirmare or, invocarea legii în baza cărei se aplică amnistia este obligatorie.

Reieșind din cele evidențiate supra, Colegiul penal lărgit conchide că

motivarea neclară efectuată de instanța de apel prin care a fost încetat proces

penal în privința inculpatului Brînză Anatolie în temeiul Legii nr. 243 din 24

decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova, în vigoare din 31 decembrie

2021, se apreciază ca un viciu de judecată care afectează hotărârea adoptată și

reprezintă temei legal de a casa decizia atacată și a dispune rejudecarea cauzei,

în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de

împrejurările expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă

conformitate cu legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată, care să

corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală, argumentând clar

concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele expuse supra.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

8

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Plîngău Alexandru, casează total decizia Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 28 septembrie 2022, în cauza penală în

privința lui Brînză Anatolie xxx și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată semnată la 28 februarie 2023 și pronunțată la

31 martie 2023.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

Boico Victor

9