1cs-54/2023 — art. 264 prim alin. 1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 264 prim alin. 1 CP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-54/2023 — art. 264 prim alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 1cs-54/2023 1-21101920-01-1cs-08022023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 13 februarie 2023 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana, examinând cererea privind strămutarea judecării cauzei penale la o altă instanță egală în grad, declarată de inculpata Dobjanski Cristina, acuzată în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, C O N S T A T Ă : 1. Inculpata Dobjanski Cristina a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, în care solicită strămutarea judecării cauzei penale în care este acuzată pe art. 2641 alin. (1) Cod penal, de la Judecătoria Chișinău la o altă instanță egală în grad.
Motivul invocat este că din cauza volumului excesiv de muncă al Judecătoriei Chișinău, mai ales în ce privește cauzele penale, îi va fi încălcat dreptul la un proces echitabil. Or, cauza nu va putea fi examinată obiectiv, deoarece volumul de muncă al judecătorului și calitatea cu care se examinează cauza, riscă să afecteze calitatea judecății, și anume există riscul ca magistratul să nu intre în esența problemei, iar partea apărării să nu fie efectiv auzită. 2. Soluționând cererea nominalizată, Colegiul penal concluzionează că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele considerente. Conform art. 46 alin. (1), 47 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei rapidă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
Sub acest aspect se atestă că argumentele invocate de inculpat și reproduse la pct. 1. din prezenta încheiere, nu sunt relevante împrejurărilor care ar genera vreun temei 1 de drept din categoria celor enunțate pentru strămutarea cauzei penale la o altă instanță egală în grad. Mai mult, esența motivelor menționate de inculpat, denotă o eventuală situație de incompatibilitate a judecătorilor, examinarea cărei, inclusiv contestarea soluției adoptate, prevede o altă procedură, cea stipulată în art. 33-35 Cod de procedură penală. Circumstanțele expuse impun, astfel, soluția respingerii cererii respective, ca fiind neîntemeiată.
3. Pentru motivele expuse, în conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E: Respingerea cererii inculpatei Dobjanski Cristina privind strămutarea judecării cauzei penale, în care este acuzată pe art. 2641 alin. (1) Cod penal, de la Judecătoria Chișinău la o altă instanță egală în grad. Încheierea este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 15 februarie 2023. Președinte: Toma Nadejda Judecători: Guzun Ion Catan Liliana 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.