3ra-329/24 — Contestarea actului administrativ

La data de 17 august 2021 Societatea cu Răspundere Limitată „Hornet- M.I.G.” s-a adresat cu acțiunea în contencios administrativ împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova, terț „Broker Universal” SRL, solicitând anularea deciziei de regularizare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, prin Decizia de regularizare nr. 1080 din 24 iunie 2021 s-a dispus încasarea de la SRL „Hornet-M.I.G.” a obligațiilor vamale – a drepturilor de import în sumă totală de 115.206,67 lei și a penalității în mărime de 17.094,91 lei, însumând astfel un total de 132.301,58 lei.

Conform rubricii 5 din decizie, actul administrativ individual a fost emis în baza art. 127¹¹ alin. (1) lit. a); 127¹³; 129 alin. (22); 202²; 202³ alin. (2) lit. e); 202⁷ din Codul vamal și art. 228 din Codul fiscal. Conform Rubricii 4 din Decizia de regularizare, actul administrativ individual a fost întocmit în baza Procesului- verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 52.21/2-R din 8 iunie 2021.

Potrivit procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale (întocmit de Tcacenco Natalia, inspector principal în cadrul Biroului Vamal Centru, Secția control ulterior), au fost reverificate declarațiile vamale nr. 2070115689 din 24 februarie 2020; nr. 207015874 din 24 februarie 2020; nr. 2070120663 din 6 martie 2020 ale SRL „Hornet-M.I.G.”, sub aspectul riscului de beneficiere neîntemeiată de tratamentul tarifar preferențial (mărfuri contingentate, cod TRIM10), fiind invocată includerea poziției tarifare 1806 în potențialul risc reflectat în programul de activitate al Secției control ulterior pentru anul 2021.

În cadrul controlului vamal ulterior, s-a constatat că destinatarul mărfurilor și plătitorul vamal, SRL „Hornet-M.I.G.”, a beneficiat de tratament preferențial cu codul preferinței tarifare „201” pentru produsele originare din Turcia, în baza Acordului de Comerț Liber dintre RM și Republica Turcia, semnat la Chișinău la 11 septembrie 2014 și ratificat prin Legea nr. 49 din 31 martie 2016. Astfel, a fost scutită de achitarea taxei vamale de 15% pentru poziția tarifară 1806 „ciocolată și alte preparate alimentare care conțin cacao”, prevăzută de Nomenclatura combinată a mărfurilor a RM.

Reclamanta a menționat că, în urma analizei datelor statistice din Portalul Serviciului Vamal, în perioada 1 noiembrie 2019 – 31 octombrie 2020, pentru mărfurile din grupa tarifară 1806 importate din Turcia, limita de contingentare a fost depășită la data de 4 februarie 2020. Mărfurile importate ulterior acestei date, conform declarațiilor vamale nr. 2070115689 din 24 februarie 2020, art. 3, art. 4; nr. 207015874 din 24 februarie 2020, art. 3; nr. 2070120663 din 6 martie 2020, art. 3, cu poziția tarifară 1806, având o valoare totală în vamă de 640.036,88 lei și o greutate netă de 8.614,42 kg, au fost importate peste cota contingentului alocat și au beneficiat de tratament tarifar preferențial nejustificat.

Potrivit reglementărilor normative specificate în procesul-verbal de reverificare, sistemul de administrare a contingentelor tarifare se bazează pe principiul „primul venit, primul servit”.

Reprezentantul organului de control a invocat că, în temeiul art. 127¹¹ alin. (1) lit. a), 127¹³, art. 202², art. 202³ alin. (2) lit. e), art. 202⁷ din Codul vamal, în cazul SRL „Hornet-M.I.G.” se impune recalcularea și încasarea drepturilor de import în sumă totală de 115.206,67 lei (dintre care TVA – 96.005,54 lei și penalitatea – 19.201,13 lei), precum și a majorării de întârziere, calculate conform prevederilor art. 228 din Codul fiscal și art. 129 din Codul vamal.

SRL „Hornet-M.I.G.” a contestat procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale, invocând argumente pertinente pentru a-și justifica poziția. Autoritatea vamală, însă, a tratat aceste argumente ca inexistente, fără a le analiza corespunzător și fără a oferi un răspuns la obiecțiile formulate. Decizia de regularizare nr. 1080 din 24 iunie 2021 a fost emisă fără a ține cont de aceste obiecții, ceea ce a dus la calcularea abuzivă a obligațiilor vamale printr-o evaluare arbitrară a circumstanțelor speței, încălcând principiul preeminenței dreptului și principiul legalității.

Reclamanta susține că circumstanțele și concluziile din procesul-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 52.21/2-R din 8 iunie 2021, care stau la baza deciziei de regularizare, sunt neobiective, ceea ce denotă caracterul ilegal al actului administrativ contestat. Acest act generează vicii fundamentale prin încălcarea drepturilor și intereselor SRL „Hornet-M.I.G.”, inclusiv dreptul garantat de art. 1 al Primului Protocol adițional la CEDO.

La 28 iunie 2021 reclamanta a expediat o cerere prealabilă către autoritatea pârâtă, solicitând anularea deciziei de regularizare nr. 1080 din 24 iunie 2021 și revizuirea rezultatelor controlului vamal. Până la data depunerii acțiunii în contencios administrativ, autoritatea vamală nu a examinat și nu a răspuns obiecțiilor formulate în cererea prealabilă.

Reclamanta susține că decizia de regularizare a fost emisă cu încălcarea art. 127¹¹ alin. (1) lit. a) din Codul vamal, care prevede că obligația vamală apare în cazul în care, ulterior efectuării operațiunilor de vămuire și acordării liberului de vamă, se constată că informațiile din declarația vamală au dus la stabilirea unei obligații vamale diminuate. În cazul de față, informațiile din declarațiile vamale nu au dus și nici nu puteau să ducă la o obligație vamală diminuată.

Pe baza celor expuse mai sus, SRL„Hornet-M.I.G.” solicită anularea deciziei de regularizare nr. 1080 din 24 iunie 2021 ca fiind nelegală.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată decizia Biroului Vamal Centru de regularizare nr. 1080 din 24 iunie 2021. Conform Notei analitice a Direcției control ulterior din cadrul Serviciului Vamal nr. 1503 din 15 martie 2021, au fost analizate importurile de mărfuri declarate la poziția tarifară 1806, asupra cărora se aplicaseră contingente tarifare în baza Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova și Republica Turcia/2014, ratificat prin Legea nr. 49/2016, în vigoare din 1 noiembrie 2016. Analiza a vizat declarațiile vamale perfectate în perioada 1 noiembrie 2019 – 31 octombrie 2020, aplicându- se principiul „primul venit, primul servit”. În urma analizei, s-a constatat depășirea cantității admisibile prevăzute pentru marfa contingentată. Astfel, pentru poziția tarifară 1806 „Ciocolată și alte preparate alimentare care conțin cacao”, au fost importate 405.873,83 kg, depășindu-se limita prevăzută de 250 tone cu 155.873,83 kg. Pentru această cantitate suplimentară, ar fi trebuit aplicată o taxă vamală de 15%, conform cotelor Nomenclaturii Combinate a Mărfurilor.

Instanța de apel a constatat că 12 agenți economici, inclusiv SRL „Hornet- M.I.G.”, au beneficiat neîntemeiat de tratamentul preferențial și, în consecință, aceștia au fost incluși în Programul de activitate a subdiviziunii teritoriale de control ulterior pentru anul 2021. Instanța de apel a subliniat că SRL „Hornet- M.I.G.” nu a fost discriminată, deoarece toți cei 12 agenți economici au fost supuși controlului ulterior.

Totodată, Circulara Serviciului Vamal nr. 647-C din 25 octombrie 2019 a stabilit că perioada de aplicare a prevederilor Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova și Republica Turcia pentru cotele tarifare începea la 1 noiembrie 2019 și se încheia la 31 octombrie 2020. În acest context, instanța de apel a respins concluzia instanței de fond conform căreia perioada pentru valorificarea cotelor tarifare ar fi fost 01 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020.

Mai mult, instanța de apel a constatat că declarațiile vamale analizate, completate la 24 februarie 2020 și 06 martie 2020, au fost întocmite după expirarea contingentului tarifar. În lumina acestor constatări, instanța de apel a concluzionat că decizia de regularizare nr. 1080 din 24 iunie 2021 a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale, menționând în caseta nr. 4 a deciziei că motivul întocmirii se baza pe lit. a) și c) ale ordinului Serviciului Vamal nr. 333-0 din 31 iulie 2014 și procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 52.21/2-R din 08 iunie 2021. În caseta nr. 5 a deciziei s-au indicat temeiurile legale, inclusiv: art. 12711 alin. (1) lit. a), art. 12713, art. 129 alin. (22), art. 2022, art. 2023 alin. (2) lit. e) și art. 2027 din Codul vamal, precum și art. 228 din Codul fiscal.

Instanța de apel a precizat că Serviciul Vamal reprezenta un organ de drept al securității economice, având ca sarcină apărarea intereselor de stat și a pieței interne. În acest sens, Serviciul Vamal exercita controlul legalității importurilor și exporturilor în cadrul tranzacțiilor economice externe, în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova. Totodată, Serviciul Vamal se ocupa de combaterea încălcărilor vamale și asigura disciplina vamală.

Recurenta a susținut că instanța de apel nu a examinat constatările expuse în hotărârea primei instanțe și nu le-a comentat, admițând astfel un viciu fundamental. Acest viciu a fost invocat ca fiind similar cu cel indicat la paragrafele 112-113 din Hotărârea emisă la 8 aprilie 2008, în cauza Grădinar vs. Republica Moldova. Recurenta a afirmat că acest viciu fundamental consta în nerespectarea „cerințelor cu privire la echitate, după cum o cere art. 6 al Convenției” (paragraful 115 din aceeași hotărâre).

De asemenea, recurenta a argumentat că, potrivit jurisprudenței, constatările primei instanțe, odată ce „nu au fost contrazise”, ar fi trebuit „considerate ca fiind stabilite” (Bimer SA c. Moldovei, nr. 15084/03, paragrafele 57-59, 10 iulie 2007).

Recurenta a argumentat că instanța de apel a tratat ca fiind inexistente probele, fără a le examina „în ansamblu și în interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege”, conform articolului 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În opinia recurentei, o abordare rezonabilă a oricărei instanțe de judecată nu ar fi permis ignorarea acestor probe, având în vedere că ele erau de natură să influențeze radical soluția.

Recurenta a afirmat că, în cazul în care instanța de apel ar fi examinat probele enunțate, aceasta nu ar fi putut să stabilească alte circumstanțe de fapt decât cele care au stat la baza soluției primei instanțe. Prin urmare, recurenta a susținut că decizia instanței de apel este arbitrară, întrucât soluția adoptată a fost rezultatul „stabilirii eronate a faptelor” ca urmare a neluării în considerare a probelor existente în dosar.

Art. 245 din Codul administrativ: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni de la pronunţarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabileşte un alt termen.”

Art. 2451 alin. (1) din Codul administrativ: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Art. 246 alin. (1) şi (2) lit. h) din Codul administrativ: „Curtea Supremă de Justiţie examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se comunică părţilor. Recursul se declară inadmisibil în special când: recursul este vădit neîntemeiat.”

Cererea de recurs a fost depusă la data de 29 martie 2024, respectând termenul legal prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să însușească, în condițiile Codului administrativ, exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil, bazat pe temeiuri concludente şi serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv al instanţei de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie reţine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar şi cerinţa de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile şi esenţiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne deciziile instanţei de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curţii de Apel ca primă instanţă într-o eventuală examinare în fond şi invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curţii Supreme de Justiţie notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conţină o motivare convingătoare şi întemeiată în condiţiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanţele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Instanţa de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluţia pronunţată de Curtea de Apel Chişinău şi nu relevă interpretarea contrară a legii şi aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că recursul depus, conţine obiecţii de fapt şi de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel Chişinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecinţă, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanţă, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanţelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii faţă de actul de dispoziţie pronunţat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greşelilor imputate Curţii de Apel Chişinău şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări şi/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chişinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că admisibilitatea recursului trebuie analizată în contextul rolului și funcției legale atribuite instanței judecătorești supreme, care constau, în principal, în asigurarea aplicării și interpretării unitare a legii în soluționarea cauzelor de contencios administrativ. În acest sens, orice cerere de recurs trebuie să fie motivată în concordanță cu aceste principii fundamentale, pentru a trece filtrul de admisibilitate şi a avea succes.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise (a se vedea hotărârile CtEDO Golder c. Regatul Unit, 1975, §38; Stanev c. Bulgariei [MC], 2012, §230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privinţă de o anumită marjă de apreciere (a se vedea hotărârea CtEDO Luordo c. Italiei, 2003, §85). Condiţiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (a se vedea hotărârea CtEDO Levages Prestations Services c. Franţei, 1996, §45).

Curtea de la Strasbourg a mai reiterat că modul de aplicare a art. 6 din CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de specificul acestor proceduri, urmând a se ține cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea hotărârea CtEDO Botten c. Norvegiei, 1996, §39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea hotărârea CtEDO Helmers c. Suediei, 1991, §31, 36).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 şi art. 246 alin. (2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Hornet-M.I.G.”, reprezentată de avocatul Nicoară Vasile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ana Cucerescu Diana Stănilă