2r-163/26 — Încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenta medicală și a penalității aferente

La 13 septembrie 2024, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Teritorială Est a depus cerere de chemare în judecată, completată la 16 octombrie 2024 împotriva lui Timofei Larionov cu privire la încasarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală și a penalității aferente.

Prin hotărârea din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, s-a admis integral cererea de chemare în judecată depusă de Timofei Larionov (f.d.56).

La 05 mai 2025, Timofei Larionov a contestat cu apel hotărârea din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, solicitând repunerea în termenul de apel, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată înaintate de Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Teritorială Est (f.d.61).

Prin încheierea din 16 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru, s-a respins cererea înaintată de Timofei Larionov cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului și s-a restituit apelul declarat de Timofei Larionov împotriva hotărârii din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi (f.d. 79-82).

La 02 aprilie 2026, Timofei Larionov a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 16 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru, solicitând casarea acesteia, repunerea în termen a cererii sale de apel împotriva hotărârii din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi și remiterea cauzei spre rejudecare a apelului în fond în instanța de apel (f.d.85-96).

În susținerea cererii de recurs, Timofei Larionov a conchis că încheierea din 16 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru este ilegală și neîntemeiată, întrucât instanța de apel a aplicat eronat normele de drept procesual referitoare la comunicarea actelor de procedură și la calcularea termenului de apel, reținând greșit că acesta a început să curgă din ziua următoare pronunțării dispozitivului hotărârii, deși hotărârea nu i-a fost comunicată în mod efectiv, iar corespondența expediată de instanță a fost restituită cu mențiunea „nereclamat”. 1

Recurentul a invocat că instanța de apel nu a epuizat modalitățile legale de înștiințare, fapt ce l-a lipsit de posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul și motivarea hotărârii și de a exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege. Totodată, acesta a susținut că instanța de apel a interpretat în mod excesiv de formalist dispozițiile privind repunerea în termen, ignorând circumstanțele obiective care au determinat omiterea termenului, și anume aflarea sa în afara Republicii Moldova pe întreaga perioadă de curgere a termenului de apel, precum și faptul că, imediat după revenirea în țară și aflarea existenței hotărârii, a depus cu promptitudine apelul.

De asemenea, recurentul a invocat încălcarea dreptului de acces la o instanță, apreciind că refuzul repunerii în termen reprezintă un formalism excesiv, contrar garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 20 din Constituția Republicii Moldova.

La fel, acesta a susținut că încheierea recurată este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a examinat și nu a apreciat probele prezentate privind absența sa din țară și nu a explicat motivele pentru care acestea au fost considerate nerelevante.

Art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă.”

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art.102 alin.(41) din Codul de procedură civilă: „(41) Participanţii la proces înştiinţaţi în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară.”

Art. 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane 2 legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Art. 111 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanţa judecătorească. (2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor şi cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade.”

Art. 112 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă: „(3) Actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele băneşti au fost predate la oficiul poştal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicaţie înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen. (4) Dacă actul de procedură trebuie efectuat nemijlocit în instanţa judecătorească ori în o altă organizaţie, termenul se consideră expirat la ora care încheie programul lor sau la care încetează operaţiunile respective.”

Art. 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Art.116 alin.(1)-(4) din Codul de procedură civilă: „(1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură.”

Art.206 alin.(1)-(3) din Codul de procedură civilă: „(1) Părţile au dreptul să solicite instanţei judecătoreşti examinarea cauzei în lipsa lor şi remiterea copiei de pe hotărîre. Dacă partea solicită să-şi dovedească pretenţiile sau obiecţiile prin ascultarea celeilalte părţi, instanţa cere să se prezinte personal în faţa judecăţii. (3) Dacă pîrîtul, înştiinţat legal despre locul, data şi ora şedinţei de judecată, nu s-a prezentat în judecată şi nu a comunicat instanţei motivul neprezentării sau dacă motivele sînt considerate de instanţă ca fiind neîntemeiate, sau dacă pîrîtul 3 nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa o examinează în lipsa acestuia.”

Art.362 alin.(1) și (3) din Codul de procedură civilă: „(1) Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. (3) Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116.”

Art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: b) apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen;”

Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor”.

Art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea.”

Art.428 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Decizia instanţei de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanţei la data emiterii.”

Coroborând dispozițiile art. 427 lit. a), art. 110, 111 alin. (1) și (2), art. 112 alin. (3) și (4), art.113, art. 116 alin.(1)-(4), art. 362 alin.(1) și (3), art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă cu probele administrate la dosar, instanța de recurs consideră justă soluția Curții de Apel Centru privind respingerea cererii de repunere în termen cu restituirea apelului declarat de Timofei Larionov împotriva hotărârii din 4 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi şi apreciază ca neîntemeiate argumentele recurentului invocate în susținerea poziției sale cu privire la ilegalitatea actului judecătoresc contestat.

Aceasta deoarece, prin prisma prevederilor art. 362 alin.(1) din Codul de procedură civilă, dispozitivul hotărârii instanței de fond a fost pronunțat la 14 ianuarie 2025 (f.d.56).

Iar, cererea de apel depusă de către Timofei Larionov împotriva hotărârii din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, a fost înregistrată la 05 mai 2025 (f.d.61).

Respectiv, având în vedere dispozițiile art. 110, 111 alin. (1) și (2), art. 112 alin. (3) și (4), art.113, în speţă, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea la 15 ianuarie 2025, ziua imediat următoare datei pronunţării dispozitivului hotărârii contestate şi a expirat la 13 februarie 2025, aceasta fiind ultima zi de declarare a apelului. Cu toate acestea, contrar prevederilor art. 362 alin.(1) din Codul de procedură civilă, apelul a fost declarat abia la 05 mai 2025, fapt ce denotă încălcarea termenului legal în interiorul căruia apelantul putea să-și exercite dreptul de a contesta hotărârea instanței de fond.

În context, la alegația recurentului precum că, contrar art. 236 alin. (4) și art. 100 din Codul de procedură civilă, hotărârea din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi a fost pronunțată în lipsa sa și nu i-a fost comunicată, instanța de recurs, reieșind din materialele cauzei și coroborând dispozițiile art. 102 alin.(41), art. 206 alin.(1), (3), art. 236 alin. (4) din Codul de procedură civilă, constată că prima instanță a respectat prevederile legale și a pronunțat și expediat participanților la proces copia hotărârii din 14 ianuarie 2025, emisă de Judecătoria Căușeni, sediul Anenii Noi, la 14 ianuarie 2025, fapt confirmat prin scrisoarea de expediere a actului judecătoresc și a plicului destinat lui Timofei Larionov, restituit cu mențiunea factorului poștal „Plecat” (f.d.58-59).

De altfel, instanța de recurs notează că la 14 ianuarie 2025, Judecătoria Căușeni, sediul Anenii Noi a publicat dispozitivul hotărârii din 14 ianuarie 2025 pe pagina web a instanțelor judecătorești: www.instante.justice.md, care poate fi identificată la rubrica „hotărârile instanței” cu nr. 2-24103018-08-2-13092024.

La caz, se reține că, în hotărârea Gurzhyy versus Ucraina (01 aprilie 2008), în care reclamantul nu a primit copii ale hotărârilor judecătorești care i-au fost transmise de instanța locală prin poștă obișnuită, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a considerat că, a fost chemată să examineze nu numai ce măsuri au fost luate de autoritățile judiciare pentru a se asigura că reclamantului i-au fost comunicate cu promptitudine deciziile, dar și acțiunile pe care reclamantul le-a luat pentru a se informa cu privire la evoluția procedurilor sale. 5

În aceeași ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că, rolul instanței de judecată este de a aduce la cunoștință persoanei despre emiterea hotărârii judecătorești, iar Timofei Larionov, fiind parte interesată în soluționarea prezentei cauze, urma să întreprindă măsurile necesare de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță şi anume, să se intereseze de soarta dosarului la intervale rezonabile de timp și să depună apelul în termenul stabilit de lege.

Astfel, faptul că hotărârea din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi a fost pronunțată în lipsa pârâtului, nu poate fi considerat un temei justificativ de repunere în termen a apelului. Or, la 09 decembrie 2024 Timofei Larionov a depus cerere, prin care a solicitat continuarea examinării cauzei în lipsa sa (f.d. 46). Respectiv, urma să manifeste diligența necesară și să se intereseze la un interval rezonabil de timp despre soarta dosarului, care se afla pe rolul instanței, hotărârea pronunțată și să-și exercite dreptul de a contesta actul judecătoresc de dispoziție în interiorul perioadei termenului de atac de la 15 ianuarie 2025 până la 13 februarie 2025.

Așadar, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie conchide că omiterea termenului legal de contestare a hotărârii din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, se datorează în exclusivitate inacțiunilor lui Timofei Larionov, care urma să depună diligență necesară pentru a-și asigura drepturile sale de acces la instanță, fapt însă ignorat de acesta.

În asemenea circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, instanța de apel corect și legal a respins cererea de repunere în termenul de apel și a restituit apelul declarat de Timofei Larionov.

Din considerenetele enunțate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiţie consideră neîntemeiat argumentul recurentului precum că Curtea de Apel Centru verificând temeinicia cererii de repunere în termen a apelului, a dat o apreciere vădit nerezonabilă argumentelor sale din cererea de apel, adoptând astfel o încheiere arbitrară, cu încălcarea normelor de drept procedural, precum şi examinarea superficială şi evazivă a cererii de repunere în termen.

De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiţie cataloghează ca fiind neîntemeiat argumentul recurentului precum că prin încheierea emisă i se încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de art.6§1 CEDO. Or, Timofei Larionov nu a dat dovadă de diligență și bună credință în realizarea drepturilor sale, ca ulterior să invoce încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art.6§1, în condițiile când personal nu și-a realizat drepturile garantate de legislația în vigoare.

Respectiv, instanța de recurs reține că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată privind respingerea cererii de repunere în termen cu restituirea apelului declarat de Timofei Larionov împotriva 6 hotărârii din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi, în rezultatul depunerii apelului în afara termenului legal, este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, având în vedere obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și în termen.

Or, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

În context, instanța de recurs amintește că art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanţă cu orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Curtea a relatat însă în practica sa constantă că „dreptul la o instanţă” nu este absolut. În această privinţă, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac [cauza Bacev vs fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei; Kemp vs Luxembourg; Diaz Ochoa vs Spaniei], în care înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricție ce guvernează accesul la justiție.

La fel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007, Pîrnău ş.a. vs Republica Moldova din 31 ianuarie 2012 şi SA „Universul” vs Republica Moldova din 10 iulie 2012 ).

Pornind de la cele menționate supra, precum și prin prisma dispozițiilor art. 116 alin. (1) şi (3), art. 56 alin. (3), art. 61 alin.(1) și art. 10 alin. (3) din Codul de procedură civilă, coroborate cu probele administrate la dosar, instanța de recurs apreciază ca fiind întemeiată concluzia instanței de apel referitoare la faptul că apelantul a depus apelul în afara termenului legal și nu sunt temeiuri de a fi repus în termenul de apel. Prin urmare, corect a respins cererea de repunere în termen și a restituit apelul declarat de Timofei Larionov împotriva hotărârii din 14 ianuarie 2025 a Judecătoriei Căușeni, sediul Anenii Noi.

În cauzele Ceachir contra Moldovei din 15 ianuarie 2008 şi Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că prin neaducerea vreunui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pârâţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale încalcă drepturile reclamanţilor la un proces echitabil. 7

Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere că încheierea instanței de apel este legală, iar argumentele invocate de Timofei Larionov sunt nefondate și neîntemeiate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat și a menține încheierea contestată, care face obiectul prezentului recurs. 51. Ţinând cont de cele expuse şi în temeiul art. 424 alin. (2), art.427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă