2rac-129/25 — Anularea raportului de prelevarea probelor de ape uzate, raportului de încercări si facturii fiscale

La 28 martie 2023, SRL „Sandriliona” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Apă-Canal Chișinău” cu privire la anularea raportului de prelevarea probelor de ape uzate, raportului de încercări și facturii fiscale.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a menționat că, SA „Apă- Canal Chișinău” prestează către SRL „Sandriliona” servicii publice de alimentare cu apă și canalizare în baza contractului din 02.06.2021.

Evidențiază că, la 23.02.2023, reprezentanții SA „Apă-Canal Chișinău” s-au prezentat inopinat la fabrica SRL „Sandriliona” din or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun nr. 5/5, unde au prelevat probe de ape uzate din căminul de control în vederea efectuării analizelor de laborator, fiind întocmit raportul de prelevare a probelor de ape uzate din aceeași dată.

Susține că, în momentul prelevării probelor, reprezentanții SRL „Sandriliona” au formulat obiecții cu privire la respectarea procedurii de prelevare, invocând că recipientele nu au fost clătite preventiv cu apa uzată, contrar pct. 4.2.1 din Standardul ISO 5667-10:2007, precum și că recipientul utilizat la prelevare a fost lovit de pereții și fundul căminului, ceea ce ar fi condus la contaminarea probei cu depuneri existente pe acestea, contrar pct. 5.1.2 din același standard.

Invocă faptul că, ulterior, SA „Apă-Canal Chișinău” i-a comunicat reclamantului raportul de încercări de laborator nr. 242 din 28.02.2023, prin care s-a constatat depășirea concentrațiilor maxim admisibile ale poluanților în apele uzate evacuate, iar în baza acestuia a emis factura fiscală AAQ5041525 din 28.02.2023, prin care a calculat plăți suplimentare pentru depășirea CMA în sumă de 36 619,19 lei.

Notează că, la 02.03.2023, a expediat pârâtului o reclamație, recepționată la 03.03.2023, prin care a solicitat anularea raportului de prelevare a probelor de ape uzate din 23.02.2023, însă aceasta a rămas fără răspuns. Ulterior, prin reclamația din 10.03.2023, a solicitat anularea raportului de încercări de laborator nr. 242 din 28.02.2023 și a facturii fiscale AAQ5041525, însă prin răspunsul din 27.03.2023, SA „Apă-Canal Chișinău” a respins argumentele invocate. 1

Cu referire la raportul de prelevare a probelor de ape uzate, reclamantul a susținut că nerespectarea regulilor de prelevare prevăzute de Standardul ISO 5667-10:2007 a afectat caracterul reprezentativ al probelor, întrucât acestea ar fi fost contaminate cu depuneri de pe pereții și fundul căminului de control. A mai indicat că metoda de prelevare utilizată – proba punctuală – nu ar fi fost corespunzătoare situației de fapt, precum și că pârâtul nu a demonstrat competența și calificarea persoanelor care au efectuat prelevarea și regulile aplicate în cadrul acestei proceduri.

În ceea ce privește raportul de încercări de laborator nr. 242 din 28.02.2023, reclamantul a invocat că acesta nu conține informații privind ora recepționării probei în laborator și nici date privind condițiile de transport și păstrare a probelor, inclusiv respectarea temperaturii prevăzute de Standardul SR EN ISO 5667-3:2018.

De asemenea, reclamantul a susținut că nu este clar motivul pentru care analiza de laborator a fost efectuată doar pentru 9 indicatori de calitate, precum și că nu există dovezi privind aprobarea și coordonarea acestora în modul prevăzut de pct. 91 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 950/2013. A invocat faptul că lipsa unor reguli clare privind prelevarea, transportarea și manipularea probelor permite o marjă excesivă de discreție din partea operatorului.

Totodată, reclamantul a menționat că în raportul de încercări de laborator este indicat eronat că proba a fost prelevată de „Client”, deși, în realitate, aceasta ar fi fost efectuată de reprezentanții SA „Apă-Canal Chișinău”, care, potrivit pct. 199 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 950/2013, ar fi responsabili și de transmiterea probelor către laboratorul acreditat.

Cu privire la factura fiscală AAQ5041525 din 28.02.2023, reclamantul a susținut că plățile suplimentare în sumă de 36 619,19 lei au fost calculate neîntemeiat, întrucât la prelevarea probelor nu s-ar fi ținut cont de caracterul sezonier al activității fabricii SRL „Sandriliona” și de caracterul discontinuu al evacuării apelor uzate, contrar prevederilor Standardului SM SR ISO 5667-10.

A mai indicat faptul că, utilizarea unei probe punctuale nu era relevantă în cazul concret, deoarece asemenea probe pot fi reprezentative doar atunci când variațiile de volum și compoziție ale efluentului sunt reduse. În opinia reclamantului, aplicarea acestei metode a condus la calcularea eronată a plăților pentru depășirea concentrațiilor maxim admisibile.

Reclamantul a mai invocat faptul că plățile suplimentare au fost calculate pentru depășirea CMA a 9 indicatori de calitate, respectiv azot amoniacal, cloruri, concentrația ionilor de hidrogen, consum biochimic 2 de oxigen, consum chimic de oxigen, detergenți sintetici, fosfor total, materii în suspensie și substanțe extractibile cu solvenți organici, însă nu există dovada că acești indicatori au fost aprobați de autoritatea administrației publice locale competente, conform pct. 91 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 950/2013.

A susținut că, având în vedere că fabrica SRL „Sandriliona” este amplasată în or. Ialoveni, nu au fost prezentate dovezi privind aprobarea indicatorilor de calitate/CMA de către autoritatea administrației publice locale din acest oraș.

Totodată, reclamantul a invocat faptul că suma facturată a fost calculată prin raportare la media ultimelor două probe de ape uzate prelevate la 23.02.2023 și 24.01.2023, ceea ce ar contraveni prevederilor pct. 1922 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 950/2013.

În concluzie, reclamantul a considerat că factura fiscală AAQ5041525 din 28.02.2023 nu are suport legal și urmează a fi anulată.

Prin urmare, s-a solicitat: anularea raportului de prelevare a probelor de ape uzate nr. 447 din 23.02.2023, anularea raportului de încercări de laborator nr. 242 din 28.02.2023, anularea facturii fiscale AAQ5041525 din 28.02.2023, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 14 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată.

La 18 martie 2024, SRL „Sandriliona”, reprezentată de avocatul Vladimir Grosu a depus cerere de apel (nemotivată) împotriva hotărârii din 14 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, iar la 07 august 2024 a depus cerere de apel (motivată), prin care s-a solicitat casarea hotărârii din 14 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și emiterea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 08 aprilie 2025 a Curții de Apel Centru, s-a respins cererea de apel declarată de avocatul Grosu Vladimir în interesele SRL „Sandriliona” și s-a menținut hotărârea din 14 martie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, între SA „Apă-Canal Chișinău”, în calitate de operator, și SRL „Sandriliona”, în calitate de consumator, a fost încheiat contractul nr. 2025133 din 02 iunie 2021 privind furnizarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, prin care consumatorul și-a asumat obligația de a respecta concentrațiile maxim admisibile ale poluanților în apele uzate evacuate în sistemul public de canalizare și de a achita plățile suplimentare aferente în cazul depășirii acestora.

Instanța de apel a constatat că, la 23 februarie 2023, reprezentanții SA „Apă-Canal Chișinău” au efectuat un control inopinat și au prelevat 3 probe de ape uzate din căminul de control al SRL „Sandriliona”, iar prin raportul de încercări nr. 242 din 28 februarie 2023 s-a stabilit depășirea concentrațiilor maxim admisibile ale poluanților, în temeiul căruia a fost emisă factura fiscală AAQ5041525 din 28 februarie 2023 în sumă de 36 619,19 lei.

Instanța de apel a evidențiat că, potrivit Legii nr. 303/2013, operatorul este îndreptățit să efectueze controale inopinate și să preleveze probe de ape uzate, iar în cazul constatării depășirii concentrațiilor maxim admisibile are dreptul să calculeze și să aplice plăți suplimentare, în condițiile legii și ale contractului.

Instanța de apel a mai reținut că, raportul de încercări nr. 242 din 28 februarie 2023 confirmă depășirea concentrațiilor maxim admisibile ale poluanților în apele uzate evacuate de SRL „Sandriliona”, iar factura fiscală contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 303/2013 și ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 950/2013.

Instanța de apel a notat că, nu pot fi reținute susținerile apelantei privind nerespectarea procedurii de prelevare a probelor, întrucât Standardul ISO 5667-10:2007 nu instituie obligația clătirii echipamentului cu apă uzată, ci doar cu apă, iar clătirea cu apa din care se prelevă proba are caracter facultativ. Totodată, prelevarea a fost efectuată după pomparea apelor uzate și cu respectarea prevederilor aplicabile.

Instanța de apel a reținut că, sunt neîntemeiate și criticile referitoare la transportarea și păstrarea probelor, întrucât acestea au fost transportate în conformitate cu cerințele Standardului ISO 5667-10:2007, iar apelanta nu a administrat probe care să demonstreze contrariul, sarcina probei revenindu-i potrivit art. 118 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Instanța de apel a constatat că, lipsa unui ordin privind desemnarea reprezentantului consumatorului nu afectează legalitatea prelevării, deoarece controlul a fost inopinat, iar probele au fost prelevate în prezența persoanei care s-a prezentat drept reprezentant al întreprinderii, cu respectarea formalităților prevăzute de actele normative.

În final, instanța de apel a concluzionat că, procedura de prelevare a probelor de ape uzate și emiterea facturii fiscale pentru depășirea concentrațiilor maxim admisibile au fost realizate cu respectarea prevederilor legale și contractuale, astfel încât acțiunea SRL „Sandriliona” a fost corect respinsă ca neîntemeiată.

La 01 decembrie 2025, SRL „Sandriliona”, reprezentată de avocatul Vladimir Grosu a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 08 4 aprilie 2025 a Curții de Apel Centru, prin care s-a solicitat casarea integrală a deciziei instanței de apel și hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului au fost reiterate circumstanțele invocate anterior la examinarea cauzei în prima instanță și instanța de apel, fiind exprimat dezacordul cu aprecierea dată de instanța de apel probelor.

În drept, s-au invocat prevederile art. 429, 430, 432 alin. (1) lit. e), art. 445 din Codul de procedură civilă.

Pe parcurs, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia recursului, fiindu-i explicat dreptul de a depune referință la recursul declarat.

Însă, până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, intimatul nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referința.

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art. 434 alin.(1) – (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”

Art. 433 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.” 5

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01 septembrie 2023.

Astfel, procedura admisibilității recursului va consta în verificarea existenței unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

Completul de judecată notează că, în temeiul art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432 din același Cod.

Potrivit art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă dacă este vădit neîntemeiată.

Această normă oferă Curții o prerogativă de filtrare a recursurilor care nu conțin o motivare suficientă în drept, nefiind apte să declanșeze un control de legalitate în sensul art. 432 din Codul de procedură civilă.

Într-o apreciere particulară a motivelor de recurs, Completul constată că acestea nu întrunesc exigențele unei motivări conforme cu cerințele legale, întrucât exprimă în esență dezacordul recurentului cu soluția instanței de apel, fără a invoca sau demonstra încălcări veritabile ale normelor de drept material sau procesual.

Curtea Supremă de Justiție menționează că, în sensul prevederilor lit. e) art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, noțiunea de hotărâre arbitrară ori de apreciere vădit nerezonabilă a probelor urmează a fi stabilită în coraportul dintre mai multe principii.

Pentru a elucida înțelesul textului „hotărâre arbitrară” din art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție ține cont, inclusiv, de sensul atribuit acestei noțiuni de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie 2015, § 62, Curtea Europeană a notat că o decizie 6 judecătorească este arbitrară dacă, în esență, nu are nicio bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și rezultatul procedurii. Curtea Europeană consideră că o asemenea decizie reprezintă o „denegare a dreptății”. De asemenea, în cauza Balliktaş Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, Curtea Europeană a notat că se poate considera că printr-o decizie judecătorească a fost comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis o eroare de drept sau de fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată și că aceasta este aptă să perturbe caracterul echitabil al procedurii.

Subsidiar, sintagma „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor” se referă la aprecierea probatoriului. Pentru admiterea unui recurs în baza acestei sintagme este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: a) hotărârea să se bazeze pe o aprecierea eronată a probelor; b) aprecierea să fie vădit nerezonabilă; c) hotărârea contestată se bazează în mod determinant pe această apreciere.

Prin urmare, nu orice eroare în aprecierea probelor poate duce la admiterea recursului în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, adică să fie evidentă pentru un profesionist și să nu poată fi explicată rațional. De asemenea, această eroare trebuie să fie determinantă pentru soluția din hotărârea contestată. Îi revine recurentului obligația să convingă instanța de recurs că aceste elemente sunt întrunite.

În ceea ce privește critica referitoare la o pretinsă apreciere arbitrară a probelor, art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța constată că probatoriul a fost analizat de instanța de apel în mod complet și motivat. Simpla reiterare sau reformulare a propriei versiuni asupra faptelor nu echivalează cu o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă faptul că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, recursul declarat de către SRL „Sandriliona”, reprezentată de avocatul Vladimir Grosu conține obiecții de fapt și de drept similare circumstanțelor expuse în fața instanței de fond și de apel, care au fost analizate minuțios de către Curtea de Apel Centru, fiind apreciate în modul corespunzător, iar în rezultat respinse. 7

Totodată, recurentul nu se poate limita la o simplă reiterare a circumstanțelor de fapt și/sau a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Centru și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.

La caz nu se identifică nici o eroare manifestă sau arbitrară în examinarea probelor, iar recurentul nu demonstrează caracterul determinant al presupusei erori asupra soluției adoptate.

Completul menționează că, în cazul din speță circumstanțele cauzei au fost analizate și apreciate de către instanța de apel în modul corespunzător, care nu au fost combătute de către SRL „Sandriliona”, reprezentată de avocatul Vladimir Grosu, în cerere de recurs.

Așadar, recursul nu tinde să declanșeze un control de legalitate veritabil, ci exprimă o nemulțumire subiectivă față de soluția instanțelor ierarhic inferioare, camuflând obiecțiile de fond, în argumente formale de procedură.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,