2r-216/26 — Vânzarea bunului la licitație cu distribuirea sumei între coproprietari proporțional cotelor părți

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 6 februarie 2025 s-a admis acțiunea înaintată de Fiodorova Tatiana împotriva Rotari Leonidei, lui Rotari Mihail și Cecceeva Lilianei, intervenient accesoriu Cecceeva Elena, cu privire la vânzarea bunului la licitație cu distribuirea sumei între coproprietari proporțional cotelor părți.

La 10 martie 2025, Cecceeva Elena a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 6 februarie 2025, solicitând casarea acesteia. Totodată, odată cu depunerea apelului, apelanta a formulat o cerere de amânare a plății taxei de stat pe un termen de 25 de zile, întemeiată pe prevederile art. 85 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea Curții de Apel Centru din 25 noiembrie 2025 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Cecceeva Elena, s-a acordat apelantei Cecceeva Elena un termen de 10 zile calendaristice din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză pentru: prezentarea originalului dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 2 604, 19 lei (două mii șase sute patru lei, 19 bani); prezentarea originalului dovezii de achitare a taxei de timbru în mărime de 200 lei (două sute) lei; indicarea solicitării complete a apelantei din cererea de apel”.

Prin încheierea Curții de Apel Centru, din 27 ianuarie 2026, cererea de apel a fost restituită din motiv că apelanta Cecceeva Elena nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel.

La 25 mai 2026, Cecceeva Elena, prin intermediul poștei electronice, a declarat recurs în care își exprimă dezacordul cu încheierea din 27 ianuarie 2026 a Curții de apel Centru și solicită casarea acesteia cu remiterea cauzei în instanța de apel, pentru judecarea apelului declarat.

În susținerea recursului a invocat că încheierea contestată este nelegală, întrucât prin restituirea cererii de apel pentru neachitarea taxei de stat i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție.

A susținut că instanța nu a analizat în mod efectiv situația sa materială și familială, aplicând formal dispozițiile art. 368–369 din Codul de procedură civilă, fără a ține seama că se află în concediu pentru îngrijirea copilului, nu dispune de venituri salariale și are un copil minor la întreținere.

Totodată, a invocat că instanța nu a examinat interesul superior al copilului și nici nu a motivat suficient respingerea cererii de amânare sau scutire de la plata taxei de stat, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre reexaminare.

La fel, Cecceeva Elena a solicitat repunerea în termenul de depunere a recursului, invocând că recursul inițial a fost depus în termenul prevăzut de lege, însă a fost restituit 1 deoarece documentul transmis era semnat cu semnătura mobilă, iar nu cu semnătură electronică calificată.

A susținut că documentul exprima în mod clar și neechivoc intenția de exercitare a căii de atac, că a acționat cu bună-credință, iar neregularitatea constatată reprezenta un neajuns tehnic remediabil.

De asemenea, a reținut că, la momentul depunerii recursului, se afla într-o situație familială dificilă, copilul său fiind bolnav, fapt care a limitat posibilitatea perfectării documentelor într-un termen foarte restrâns.

Recurenta a apreciat că sancțiunea procedurală aplicată este disproporționată, întrucât identitatea sa era certă, intenția de a exercita recursul era evidentă, lipsa semnăturii electronice calificate nu a cauzat vreun prejudiciu participanților la proces, iar aplicarea excesiv de formalistă a normelor procedurale aduce atingere dreptului de acces efectiv la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.”

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanților la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegație judiciară.”

Art. 105 alin. (11), (5) din Codul de procedură civilă: 2 „(11) Citația sau înștiințarea se expediază autorităților publice, persoanelor juridice de drept privat și avocaților prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor sau prin orice mijloc de comunicare ce asigură transmiterea și confirmarea primirii acestor acte. La solicitarea persoanelor fizice, citația sau înștiințarea poate fi transmisă acestora prin mijloace de comunicare ce asigură transmiterea și confirmarea primirii acestor acte sau prin poșta electronică în cadrul Programului integrat de gestionare a dosarelor. (5) Citația sau înștiințarea adresată persoanei fizice se înmînează personal contra semnătură pe cotor. Citația sau înștiințarea adresată unei organizații se înmînează persoanei cu funcție de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenței acesteia, se înmînează în același mod unui alt angajat, considerîndu-se recepționată de organizație. Dacă părțile și alți participanți la proces sînt reprezentați de avocați, citațiile și înștiințările se expediază la sediul avocaților, recepționarea înlăturînd orice viciu de citare a participanților. Citațiile și înștiințările expediate reprezentanților la adresa electronică înregistrată în Programul integrat de gestionare a dosarelor se consideră recepționate de către părți și alți participanți la proces.”

Art. 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Art. 111 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură civilă: „(1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. (2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade. (3) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.”

Art. 112 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă: „(3) Actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele bănești au fost predate la oficiul poștal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicație înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen. (4) Dacă actul de procedură trebuie efectuat nemijlocit în instanța judecătorească ori în o altă organizație, termenul se consideră expirat la ora care încheie programul lor sau la care încetează operațiunile respective.”

Art. 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 116 alin. (1) – (4) din Codul de procedură civilă: „(1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. 3 (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în termen. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură.”

Art. 424 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă: „(2) Curtea Supremă de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel. (3) Încheierile Curții Supreme de Justiție nu se supun niciunei căi de atac.”

Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”

Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.”

Art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă: a) cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen. (2) Recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puţin unuia din temeiurile prevăzute la alin.(1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.”

Art. 22 alin. (1), (3), (4) lit. c) și alin. (5) din Codul civil: „(1) Se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informații într-un scop juridic. (3) Notificarea produce efecte din momentul cînd ajunge la destinatar, cu excepția cazului în care aceasta prevede un efect întîrziat. (4) Notificarea se consideră ajunsă la destinatar: c) în cazul unei notificări transmise prin poștă electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, cînd poate fi accesată de către destinatar. (5) Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerințele prevăzute la alin. (4), oricare dintre acestea este îndeplinită mai întîi.”

Art. 48 alin. (1) și (2) al Legii nr. 124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronica și serviciile de încredere: „(1) Dacă semnatarul sau creatorul sigiliului electronic și destinatarul documentului electronic nu au convenit altfel, moment al expedierii documentului electronic se consideră momentul intrării acestuia în sistemul informațional care nu este controlat de către semnatar sau creatorul sigiliului electronic ori de către intermediarul în circulația electronică a 4 documentelor care expediază documentul electronic în numele semnatarului sau al creatorului sigiliului electronic. (2) Dacă semnatarul sau creatorul sigiliului electronic și destinatarul documentului electronic nu au convenit altfel, momentul recepționării documentului electronic se consideră momentul intrării acestuia în sistemul informațional indicat de destinatar. În cazul în care destinatarul documentului electronic nu a indicat sistemul informațional respectiv, documentul electronic se consideră recepționat din momentul intrării acestuia în sistemul informațional al destinatarului, iar în cazul în care destinatarul nu dispune de un asemenea sistem – din momentul extragerii de către destinatar a documentului electronic din sistemul informațional prin care a fost transmis.”

Din sensul art. 425 din Codul de procedură civilă rezultă că, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Această normă instituie un termen de decădere, în interiorul căruia partea interesată poate ataca încheierile instanțelor judecătorești prin intermediul recursului. Norma stabilește că momentul de început al curgerii acestui termen este data comunicării încheierii către parte.

La caz, încheierea din 27 ianuarie 2026 a Curții de Apel Centru, i-a fost comunicată recurentei Cecceeva Elena, la 5 februarie 2026, ora 13:38, prin intermediul poștei electronice, la adresele de e-mail XXX XXX și XXX XXX.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că însăși recurenta Cecceeva Elena a indicat expres adresa de poștă electronică respectivă în actele procesuale, pentru a fi utilizată în comunicarea cu instanțele de judecată.

Totodată, din materialele cauzei rezultă că această adresă de e-mail a fost folosită în mod repetat de recurentă pentru depunerea cererilor și a altor acte procedurale atât la instanța de apel, cât și la Curtea Supremă de Justiție, ceea ce confirmă că adresa este gestionată de aceasta și utilizată în mod efectiv în raporturile sale procesuale cu instanțele de judecată.

Astfel, conform obligațiilor sale procesuale, Cecceeva Elena a avut o datorie de diligență în gestionarea comunicării electronice, care include inter alia verificarea poștei electronice. O eventuală ignorare a verificării poștei electronice nu poate justifica lipsa de cunoștință, mai ales că prin prisma art. 100 alin. (11) din Codul de procedură civilă, metoda principală de comunicare a actelor din partea instanței de judecată este poșta electronică.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție evidențiază că, mesajele venite de la instanțele de judecată ar trebui tratate cu o atenție specială și, din acest considerent, Cecceeva Elena trebuia să i-a măsuri rezonabile pentru a se asigura că nu ratează mesaje importante din poșta electronică. 5

În aceste împrejurări Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, încheierea din 27 ianuarie 2026 a Curții de Apel Centru i-a fost comunicată Cecceeva Elenei, în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) și art. 105 alin. (5) din Codul de procedură civilă, la 5 februarie 2026, ora 13:38, nefiind necesară o confirmare expresă a recepționării mesajului.

Respectiv, termenul-limită de 15 zile pentru depunerea recursului împotriva încheierii din 27 ianuarie 2026 a Curții de Apel Centru, în conformitate cu prevederile art. 425 din Codul de procedură civilă, a început a curge din data de 6 februarie 2026, ziua imediat următoare datei comunicării încheierii, care a expirat la 20 februarie 2026.

Însă, în pofida acestui fapt, Cecceeva Elena a depus cererea de recurs abia la 25 mai 2026, adică după expirarea termenului legal prevăzut de art. 425 din Codul de procedură civilă.

Corespunzător, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că, recurenta nu a invocat motive temeinice care ar putea justifica depășirea termenului legal și necesitatea repunerii în termenul de declarare a recursului.

Completul de judecată reține că împrejurarea invocată de recurentă, potrivit căreia recursul inițial a fost semnat cu semnătură mobilă, iar nu cu semnătură electronică calificată, nu constituie, prin ea însăși, un motiv temeinic de repunere în termen în sensul art. 116 din Codul de procedură civilă. Această împrejurare nu demonstrează existența unui impediment obiectiv și insurmontabil care să fi făcut imposibilă declararea unui recurs conform cerințelor legale în interiorul termenului prevăzut de lege.

Totodată, buna-credință invocată de recurentă și intenția de a exercita calea de atac nu pot înlocui respectarea condițiilor procedurale instituite de lege. Normele referitoare la termenul de exercitare a căilor de atac și la forma actelor procedurale au caracter imperativ și sunt aplicabile în mod egal tuturor participanților la proces, fiind menite să asigure securitatea raporturilor juridice și buna administrare a justiției.

De asemenea, susținerile recurentei referitoare la situația familială și la starea de sănătate a copilului nu sunt însoțite de probe din care să rezulte că aceste împrejurări au făcut imposibilă exercitarea căii de atac în termenul legal sau remedierea neajunsurilor constatate într-un interval de peste trei luni de la expirarea termenului de recurs.

Or, potrivit art. 116 alin. (3) din Codul de procedură civilă, persoana care solicită repunerea în termen are obligația de a dovedi imposibilitatea obiectivă de a efectua actul de procedură în termenul prevăzut de lege.

În plus, între data expirării termenului de declarare a recursului, respectiv 20 februarie 2026, și data depunerii recursului, 25 mai 2026, a trecut o perioadă de peste trei luni, fără ca recurenta să demonstreze existența unor împrejurări continue și neîntrerupte care să justifice întreaga perioadă de întârziere.

Or, simpla invocare a unor dificultăți personale, în lipsa unor dovezi concludente și a unei explicații privind întreaga durată a omisiunii, nu poate fundamenta repunerea în termen.

În acest context, Completul de judecată subliniază că instituția repunerii în termen are caracter excepțional și este destinată exclusiv situațiilor în care partea a fost 6 împiedicată, din motive independente de voința sa, să exercite actul de procedură în termenul legal. Ea nu poate fi utilizată pentru înlăturarea consecințelor neglijenței procesuale sau ale nerespectării cerințelor legale privind exercitarea căilor de atac.

În aceste circumstanțe sunt incidente dispozițiile art. 4261 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanța restituie recursul împotriva încheierii dacă acesta a fost depus în afara termenului legal, iar instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Prin urmare, recursul urmează a fi restituit ca tardiv, fără a mai fi analizate celelalte aspecte invocate de recurentă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007, Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova din 31 ianuarie 2012 și SA „Universul” vs. Republica Moldova din 10 iulie 2012).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, Cecceeva Elena a declarat recurs cu omiterea termenului prevăzut la art. 425 din Codul de procedură civilă, iar instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat ca fiind tardiv, circumstanță ce împiedică examinarea lui în fond.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 116, 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul de procedură civilă,