1ra-1255/2022 — art. 220 alin. 2 lit. c CP

1ra-1255/2022 — art. 220 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1255/2022

1-18150475-01-1ra-16082022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

14 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun,

Victor Boico,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iulie

2022, declarate de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sâli

și de avocatul Păun Cătălin Bogdan, în numele inculpatului

Jianu Nicolae, XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 27.04.2018 - 21.04.2021,

instanța de apel: 13.05.2021 - 05.07.2022,

instanța de recurs: 16.08.2022 - 14.11.2022.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul Penal lărgit,

c o n s t a t ă:

condamnat în baza art. 220 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 700 unități

convenționale, ce constituie 35.000 lei.

Cheltuielile judiciare solicitate de procuror au fost trecute în contul statului.

1.1. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău din 21 aprilie 2021, fondată pe art.

249 CPP, s-a dispus: „în dispozitivul sentinței se corectează suma în lei a amenzii aplicate

condamnatului, indicându-se corect 14.000 lei și nu 35.000 lei”.

Instanța a reținut că: „la redactarea sentinței, instanța a comis o greșeală/eroare/

mecanică, unde a indicat greșit în dispozitivul sentinței suma în lei a amenzii aplicate „35.000

lei”, de fapt, fiind corect „14.000 lei”.

Republicii România, Jianu Nicolae, împreună și printr-o înțelegere prealabilă cu

1

alte persoane neidentificate la moment de către organul de urmărire penală,

urmărind scopul îndemnării, determinării și înlesnirii practicării prostituției, precum

și tragerii de foloase de pe urma practicării prostituției de către alte persoane, a

identificat-o pe teritoriul Republicii Moldova pe XXXXXX XXXXXX pentru

practicarea prostituției.

În vederea realizării intențiilor sale ilegale, urmărind scopul îndemnării,

determinării și înlesnirii practicării prostituției, precum și tragerii de foloase de pe

urma practicării prostituției de către XXXXXX XXXXXX, a organizat transportarea

acesteia în Republica România, apoi în Elveția, unde a îndemnat-o și a determinat-

o pe ultima să practice prostituția în Republica Italia, apoi organizându-i deplasarea

acesteia la locul de destinație în orașele Bari și Napoli din Republica Italia.

Pentru organizarea prestării serviciilor sexuale contra plată și în scopul tragerii

de foloase de pe urma practicării prostituției de către XXXXXX XXXXXX, a pus

la dispoziția acesteia un apartament în orașele nominalizate, identificându-i clienți

și obținând concomitent foloase în mărime de 5000 euro, de pe urma practicării

prostituției de către XXXXXX XXXXXX până în luna august 2016.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate de organul de urmărire penală în baza

art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal, ca îndemnarea, determinarea, înlesnirea și tragerea

de foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă persoană, acțiuni

săvârșite de mai multe persoane.

Instanța a statuat că este dovedită vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 220 alin. (1) Cod penal, ca proxenetismul, adică îndemnul sau

determinarea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției, ori tragerea de

foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă persoană, dacă fapta nu

întrunește elementele traficului de ființe umane.

Ori, nu poate fi reținută agravanta „de două sau mai multe persoane”,

deoarece nu a fost demonstrată de acuzare în instanța de judecată, acțiunile

inculpatului urmând a fi recalificate de pe art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal în baza

art. 220 alin. (1) Cod penal.

Totodată, reieșind din personalitatea inculpatului, cât și din faptul că

infracțiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) Cod penal prezintă un grad prejudiciabil

sporit în raport cu alte infracțiuni din grupul celor care au același grad prejudiciabil,

întrucât s-a atentat la valori sociale - sănătatea persoanei, inculpatului urmează a-i fi

aplicată o pedeapsă pecuniară prevăzută de sancțiunea normei prevăzute de art. 220

alin. (1) Cod penal.

Pe lângă aceasta, în cazurile când expres a fost dispusă de organul de urmărire

penală, plățile necesare pentru efectuarea extrădării și traducerii actelor vor fi

achitate din contul mijloacelor bănești ale bugetului de stat.

Cauze Speciale, Valeriu Sîrbu, a declarat apel, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 220

alin. (2) lit. c) Cod penal la 5 ani închisoare, cu executare și încasarea din contul

acestuia a cheltuielilor judiciare în sumă de 30.800,98 lei.

Apelantul a invocat că instanța de fond ilegal și neîntemeiat a recalificat

acțiunile inculpatului în temeiul art. 220 alin. (1) Cod penal, prin excluderea

agravantei „acțiuni săvârșite de mai multe persoane”, făcând astfel posibilă aplicarea

unei pedepse mai blânde.

2

Astfel, instanța de fond nu și-a motivat soluția adoptată și, dispunând

recalificarea acțiunilor inculpatului în lipsa unor motive întemeiate, a omis probele

acuzării, care demonstrează incontestabil faptul comiterii infracțiunii în participație

cu mai multe persoane.

Or, din probele administrate rezultă cu certitudine că infracțiunea a fost

comisă de mai multe persoane, iar faptul că nu toate persoanele concomitent au fost

puse sub învinuire și trimise pe banca acuzaților nu constituie motiv pentru

recalificarea acțiunilor inculpatului.

Fiind apreciate obiectiv și la justa valoare probele administrate, în

conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării lor, se atestă

că sunt suficiente probe directe, utile și veridice, care în ansamblu coroborează între

ele și confirmă pe deplin vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Totodată, sancțiunea art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal prevede exclusiv

pedeapsa cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Potrivit prevederilor art. 75 Cod penal, prin criterii generale de individualizare

a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de care este obligată să se conducă

instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată

în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale, ținând

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele agravante sau atenuante, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, în strictă conformitate cu dispozițiile Codului penal

și stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Însă, la stabilirea pedepsei, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.

61 și 75 Cod penal și, recalificând neîntemeiat acțiunile inculpatului, a făcut posibilă

aplicarea incorectă a unei pedepse pecuniare în privința acestuia.

Pe lângă aceasta, instanța de fond neîntemeiat a respins cererea procurorului

privind încasarea de la inculpat a cheltuielilor judiciare în sumă de 30.800,98 lei, or,

potrivit art. 229 Cod procedură penală cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

Efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei

pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o; ca urmare, cheltuielile judiciare sunt

imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic

fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de

cheltuieli nu s-ar fi efectuat. Obligația inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare

este principală și integrală; întrucât săvârșirea unei infracțiuni atrage în mod

inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica

pedeapsa infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în

principal acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin

3

cererile lor, producerea unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta

cheltuielile judiciare este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru

pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către prima instanță.

Prin urmare, cheltuielile de judecată suportate de organul de urmărire penală

în cadrul urmăririi penale pentru extrădarea inculpatului și pentru traducerea actelor,

în sumă totală de 30.800,98 lei, nu se regăsesc în prevederile art. 229 alin. (2) Cod

procedură penală și urmează a fi încasate de la inculpat.

3.1. A declarat apel și avocata Angela Babără, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe motiv că fapta

nu întrunește elementele infracțiunii.

Apelanta a indicat că probele administrate, inclusiv cele acumulate cu

concursul direct al apărării, atestă cert că starea reală de lucruri a fost alta decât acea

indicată de prima instanță, manifestată prin existența unei animozități evidente între

inculpat și pretinsa victimă, cauzată de conduita ilegală și amorală a pretinsei

victime, care a scris un denunț fals cu scopul de a denigra inculpatul și de a-i sustrage

bunurile.

Totodată, declarațiile de dezvinovățire ale inculpatului au fost confirmate

prin depozițiile martorilor Ionescu Gabriel și Ionescu Jozefina Doina, date în cadrul

audierii prin comisia rogatorie, dispusă de instanță.

Pe lângă aceasta, învinuirea a fost întemeiată în mod exclusiv pe declarațiile

lui XXXXXX XXXXXX și ale concubinului său, martorului Ștefîrță Anatolie care

însă, nu au valență probatorie, deoarece acesta a fost audiat doar în faza de

urmărire penală, nu s-a realizat confruntarea între inculpat și acest martor, nu a

fost prezentat în vederea audierii în fața instanței de judecată de către procuror,

neputându-se da citire în ședința de judecată a declarației sale de la urmărirea

penală, astfel încât să fie avută în vedere la adoptarea sentinței și respectiv deciziei

în instanța de apel, condiții în care sunt aplicabile dispozițiile art. 371 alin. (2) Cod

procedură penală, iar acuzarea în instanța de fond a renunțat la acest martor.

În același timp, declarațiile lui XXXXXX XXXXXX sunt contradictorii,

inconstante, ce ridică semne de întrebare cu privire la situația de fapt pe care încearcă

să o pună în sarcina inculpatului și nu coroborează cu celelalte probe administrate.

La fel, afirmațiile inculpatului au fost dovedite și prin înscrisurile asupra

situației de fapt depuse în cursul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești,

respectiv, conversațiile de tip sms, mesenger dintre inculpat și pretinsa victimă,

extrasele de cont care atestă cheltuielile făcute de inculpat de pe cardul său personal

pentru a face cadouri și cheltuielile pentru cumpărăturile făcute în comun de către

cei doi în excursia în Italia și Elveția, precum și cu privire la sumele de bani solicitate

cu împrumut, ajutor de către XXXXXX XXXXXX de la inculpat. XXXXXX

XXXXXX a recunoscut că a locuit în Chișinău, într-un apartament care aparținea

unui prieten al inculpatului, chiria și cheltuielile cu utilitățile fiind suportate de către

inculpat, acest aspect fiind confirmat și de către martora Iordachi Aurica.

Mai mult, XXXXXX XXXXXX a recunoscut și faptul că a plecat din

România în Republica Moldova, din apartamentul unde locuia împreună cu

inculpatul, cu telefoane mobile, o valiză și alte bunuri ale acestuia, fără a-l anunța,

pretinzând că bunurile respective ar fi fost cadouri de la inculpat.

Deși XXXXXX XXXXXX susține că i-ar fi dat inculpatului anumite sume de

bani provenite din practicarea prostituției, nu există nici un înscris în acest sens, cu

4

toate că aceasta a indicat că s-a deplasat singură din Republica Moldova în Italia și

înapoi, fără a fi însoțită ori supravegheată de către inculpat și fără a se întâlni cu

acesta, pentru a-i remite banii obținuți din prostituție.

În aceste circumstanțe nu a fost îndeplinită condiția tipicității infracțiunii de

proxenetism din perspectiva elementului material al laturii obiective, or, nu a fost

dovedită tragerea de foloase materiale de către inculpat în urma practicării

prostituției de către XXXXXX XXXXXX, precum și faptul că inculpatul a

îndemnat-o, a determinat-o la practicarea prostituției ori i-a înlesnit acesteia această

activitate.

Iar, în condițiile în care exista o situație conflictuală între XXXXXX

XXXXXX și inculpat, determinată de faptul că acesta solicita să-i fie restituite

bunurile luate din apartamentul său, sumele acordate cu titlu de împrumut, situație

recunoscută în bună parte de către XXXXXX XXXXXX, inculpatul atenționând-o

că va formula plângere penală în privința ei, este foarte posibil ca sesizarea făcută

de martorul Ștefîrță Anatolie, prietenul lui XXXXXX XXXXXX, să fie în realitate un

plan de răzbunare împotriva inculpatului, menit să zădărnicească demersurile

acestuia de a-și recupera bunurile.

Pe lângă aceasta, urmează a fi apreciate critic declarațiile martorului Iordachi

Aurica, prietena lui XXXXXX XXXXXX, ca fiind subiective și de natură indirectă,

pentru că aceasta prezintă o situație de fapt, pe care nu a perceput-o personal, dar

din cele relatate de XXXXXX XXXXXX. În legătură cu mesajul pe care l-ar fi

primit pe Facebook de la inculpat, de pe un profil cu denumirea „XXXXXX

XXXXXX”, despre care martora pretinde că ar fi fals, creat de inculpat, aceste

aspecte nu pot fi luate în considerare pentru pronunțarea unei soluții de condamnare,

nefiind realizată o percheziție informatică care să demonstreze veridicitatea

susținerilor martorei, respectiv că acel mesaj ar fi fost transmis de pe un dispozitiv

folosit de inculpat.

Deci, acțiunile incriminate inculpatului au fost calificate vădit eronat,

deoarece acuzarea nu a demonstrat, iar instanța de fond greșit a reținut existența

elementelor infracțiunii în acțiunile lui.

2022, apelul avocatei a fost respins, ca nefondat.

Apelul procurorului a fost admis, casată total sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Jianu Nicolae a fost condamnat în baza art. 220 alin. (2) lit. c) Cod penal la 5

ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 2 ani.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă

de 30.800,98 lei.

Instanța de apel a reținut că prima instanță nu a dat o apreciere cuvenită

prevederilor art. 101 alin. (1), 384 alin. (3), 385 alin. (1) Cod procedură penală, iar

concluziile cu privire la reîncadrarea acțiunilor inculpatului din art. 220 alin. (2) lit.

c) Cod penal în temeiul art. 220 alin. (1) Cod penal sunt pripite, nu corespund

probelor administrate, care nu au fost apreciate fiecare în parte și în ansamblu din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și coroborării lor, instanța de

5

fond prematur ajungând la concluzia că fapta comisă de inculpat întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 220 alin. (1) Cod penal.

Astfel, s-a constatat că, la sfârșitul lunii martie 2016, cetățeanul Republicii

România, Jianu Nicolae, împreună și printr-o înțelegere prealabilă cu alte persoane

neidentificate la moment de către organul de urmărire penală, urmărind scopul

îndemnării, determinării și înlesnirii practicării prostituției, precum și tragerii de

foloase de pe urma practicării prostituției de către alte persoane, a identificat-o pe

teritoriul Republicii Moldova pe XXXXXX XXXXXX pentru practicarea

prostituției.

În vederea realizării intențiilor sale ilegale, urmărind scopul îndemnării,

determinării și înlesnirii practicării prostituției, precum și tragerii de foloase de pe

urma practicării prostituției de către XXXXXX XXXXXX, a organizat transportarea

acesteia în Republica România, apoi în Elveția, unde a îndemnat-o și a determinat-

o pe ultima să practice prostituția în Republica Italia, apoi organizându-i deplasarea

acesteia la locul de destinație în orașele Bari și Napoli din Republica Italia.

Pentru organizarea prestării serviciilor sexuale contra plată și în scopul tragerii

de foloase de pe urma practicării prostituției de către XXXXXX XXXXXX, a pus

la dispoziția acesteia un apartament în orașele nominalizate, identificându-i clienți

și obținând concomitent foloase în mărime de 5000 euro, de pe urma practicării

prostituției de către XXXXXX XXXXXX până în luna august 2016.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 220 alin. (2)

lit. c) Cod penal, ca proxenetismul, adică îndemnarea, determinarea, înlesnirea și

tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o altă persoană, acțiuni

săvârșite de mai multe persoane.

Ori, vinovăția inculpatului este dovedită prin probele cercetate de către

instanța de fond și verificate suplimentar în ședința instanței de apel.

recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării

cauzei de către instanța de apel.

Recurentul invocă că instanța de apel nu a ținut cont de gradul prejudiciabil

al infracțiunii săvârșite de inculpat, de comportamentul acestuia la momentul

comiterii și după consumarea infracțiunii, de personalitatea lui, decizia în partea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal fiind neîntemeiată.

Argumentele în partea stabilirii pedepsei contravin prevederilor art. 394 alin.

(2) pct. 3) Cod procedură penală, deoarece nu cuprind motivele de aplicare a unei

pedepse mai ușoare - cu suspendarea condiționată a executării închisorii.

Or, concluziile instanței de apel, la capitolul individualizării pedepsei aplicate

inculpatului, sunt greșite și în contradicție cu probele administrate, nefiind conforme

scopului legii penale și principiului individualizării răspunderii penale și pedepsei.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

5.1. Declară recurs ordinar și avocatul Păun Cătălin Bogdan, în numele

inculpatului, în care solicită casarea deciziei menționate și achitarea inculpatului, în

subsidiar, menținerea sentinței instanței de fond.

6

Recurentul indică că, deși au fost efectuate cercetări ample în cadrul urmăririi

penale și a cercetării judecătorești în fața primei instanțe, nu au fost obținute probe

din care rezultă comiterea infracțiunii de proxenetism de către două sau mai multe

persoane.

Astfel, nicio probă nu a dovedit participarea altor persoane la comiterea faptei

de proxenetism, existând doar presupuneri din partea organului de urmărire penală

privind existența altor persoane neidentificate, după cum este indicat în învinuire,

împrejurare care, din imposibilitatea de a fi dovedită, nu poate fi reținută în sarcina

inculpatului, în vederea incriminării săvârșirii variantei agravante a infracțiunii.

Instanța de apel, fără a administra probe care să ducă la reținerea unei

împrejurări distincte față de aspectele deja stabilite, a dat o altă interpretare

declarațiilor date în cadrul urmăririi penale și în instanța de fond și, în lipsa unui

raționament logico-juridic, a constatat o altă încadrare juridică a faptei, dispunând

condamnarea inculpatului pe o încadrare juridică greșită a faptei.

Or, instanța de apel a dat o altă interpretare acelorași mijloace de probă, ce au

fost apreciate de prima instanță, fără a dispune reaudierea, în mod nemijlocit, a

martorilor și a părților în proces, stabilind o altă încadrare juridică a faptei, deși

împrejurările de fapt erau aceleași care au fost luate în considerare la soluționarea

cauzei în instanța de fond.

Totodată, potrivit jurisprudenței CtEDO, în cauzele Beraru vs. România

(hotărârea CtEDO din 18 martie 2014) și Mischie vs. România (hotărârea CtEDO din 16

septembrie 2014), statul român a fost condamnat pentru încălcarea dreptului la un

proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, urmare a condamnărilor dispuse

de instanțele române, fără a administra probe noi, doar în baza reinterpretării

acelorași elemente probatorii avute în vedere de instanțele de fond.

Curtea a constatat că instanța de recurs a dispus condamnarea lui Nicolae

Mischie fără a administra probe noi, prin reinterpretarea acelorași elemente

probatorii avute în vedere de instanțele de fond și de apel, la pronunțarea sentinței

de achitare.

Prin urmare, o dispoziție de condamnare, prin agravarea situației inculpatului,

fără a administra ori readministra mijloace de probă din care să rezulte o împrejurare

distinctă, în baza căror instanța să-și poată sprijini motivarea față de schimbarea

încadrării juridice, dar și prin existența unor dubii în privința vinovăției inculpatului,

reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6.1 din

CEDO.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 12) și 15) Cod de

procedură penală - faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, instanța de

judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel

național a drepturilor și libertăților omului care poate fi reparată și în această cauză.

argumentelor invocate, Colegiul Penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv în temeiul hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

7

acesta este expus neclar, când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul Penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 1) - 4) Cod de procedură penală,

la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile dacă a avut loc

fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită

de inculpat, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege

penală este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei

infracțiuni. Conform art. 389 alin. (4) pct. 1), alin. (5) Cod de procedură penală,

sentința de condamnare se adoptă cu stabilirea pedepsei care urmează să fie

executată. La adoptarea sentinței de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează

să fie executată, instanța stabilește categoria pedepsei, mărimea ei și începutul

calculării termenului executării pedepsei. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1), 3) și 5)

Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să

cuprindă: descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se

locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii, indicații asupra circumstanțelor care atenuează sau

agravează răspunderea, încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului. Conform art.

325 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu. Potrivit art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră

calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii,

prevăzute de norma penală. Conform art. 395 alin. (1) pct. 3), (3) Cod de procedură

penală, în dispozitivul sentinței de condamnare trebuie să fie arătate categoria și

mărimea pedepsei aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune constatată ca

dovedită. În toate cazurile, pedeapsa trebuie să fie precizată în dispozitivul hotărârii

astfel încât la executarea sentinței să nu apară nici un fel de îndoieli cu privire la

categoria și mărimea pedepsei stabilite de instanța de judecată. În corespundere cu

art. 249 Cod de procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul unui act

procedural se corectează de instanța de judecată care a întocmit actul, pronunțând o

încheiere, făcându-se mențiune și la sfârșitul actului corectat.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința

se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

8

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, cât și a încheierii din 21 aprilie 2021, instanța de fond (pct. 1., 1.1., 2. din

decizie):

a) în partea descriptivă a sentinței a descris exact faptele criminale,

considerate ca fiind dovedite, invocate și calificate pe art. 220 alin. (2) lit. c) Cod

penal în rechizitoriu - ca îndemnarea, determinarea, înlesnirea și tragerea de foloase

de pe urma practicării prostituției de către o altă persoană, acțiuni săvârșite de mai

multe persoane, constatând că inculpatul: „...la sfârșitul lunii martie 2016,, împreună și

printr-o înțelegere prealabilă cu alte persoane neidentificate la moment de către organul de

urmărire penală,...”.

Totodată, în dispozitiv s-a contrazis, condamnând inculpatul în baza art. 220

alin. (1) Cod penal, excluzând sumar din învinuire calificativul „acțiuni săvârșite de

mai multe persoane”;

b) nu a constatat în descriptiv noua faptă infracțională pe art. 220 alin. (1) Cod

penal.

Mai mult, a încadrat juridic acțiunile inculpatului pe art. 220 alin. (1) Cod

penal, în mod neclar, incert și dubios, adică: „...îndemnul sau determinarea la prostituție

ori înlesnirea practicării prostituției, ori tragerea de foloase de pe urma practicării

prostituției...”;

c) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele concrete de fapt și de drept

invocate în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins probele și

versiunile apărării, invocate în fața primei instanțe, repetate în apel și recursul

ordinar, inclusiv cele reproduse la pct. 3.1, 5.1. din prezenta decizie;

d) încheierea instanței din 21 aprilie 2021, privind: „în dispozitivul sentinței se

corectează suma în lei a amenzii aplicate condamnatului, indicându-se corect 14.000 lei și nu

35.000 lei”, este absolut neîntemeiată și neclară, ori, art. 249 Cod de procedură penală,

la care se referă instanța, nu prevede modificarea pedepsei.

Mai mult, chestiunile privind individualizarea și aplicarea pedepsei

inculpatului sunt soluționate doar prin sentința de condamnare, iar afirmația din

încheierea menționată că acestea constituie o greșeală/eroare/ mecanică, este lipsită

de orice suport legal, art. 249 (Corectarea erorilor materiale) Cod de procedură penală

neprevăzând asemenea definiții.

Totodată, încheierea menționată și divergențele conținute în dispozitivul

sentinței în aspectul vizat, denotă o neclaritate totală privind categoria și mărimea

pedepsei aplicate inculpatului.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprind motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii, acesta

fiind expus neclar.

În al doilea rând, conform art. 400 alin. (3) Cod de procedură penală, apelul

declarat împotriva sentinței se consideră făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă

acestea au fost date după pronunțarea sentinței. Potrivit art. 414 alin. (1), (2), (5) și

(6) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea

și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, verifică declarațiile și probele materiale examinate de

9

prima instanță prin citirea lor în ședința de judecată, cu consemnarea în procesul-

verbal și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel. Instanța de apel nu

este în drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă

ele nu au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost

consemnate în procesul-verbal. Potrivit art. 419 Cod de procedură penală,

rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale

pentru examinarea cauzelor în primă instanță. Conform art. 398 alin. (3) Cod de

procedură penală, declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale pot fi

puse la baza sentinței de condamnare numai în ansamblu cu alte probe suficiente de

învinuire și cu condiția că, la urmărirea penală, a avut loc confruntarea cu bănuitul,

învinuitul. Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări. Chestiunile

de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de

fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei. Instanța de apel este obligată să

se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Nepronunțarea instanței de

apel asupra tuturor motivelor invocate echivalează cu nerezolvarea fondului apelului

și, în acest caz, decizia urmează a fi casată, cu rejudecarea cauzei în apel, așa cum

cere art. 435 CPP, întrucât o asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în

instanța de recurs (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica

judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 14.7.).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, rejudecând cauza potrivit regulilor generale, conform descriptivului și

dispozitivului deciziei contestate (pct. 4. din decizie):

a) întemeiat casând total sentința, nu s-a pronunțat sub nicio formă aspra

încheierii din 26.05.2020, apelul declarat fiind considerat făcut și împotriva acesteia,

care, nefiind casată, continuă să producă efecte juridice și contravine soluției

instanței de apel în latura pedepsei aplicate inculpatului;

b) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele concrete de fapt și drept invocate

în învinuirea formulată inculpatului, neindicând motivele pentru care a respins

versiunile și probele apărării, inclusiv cele invocate în fața primei instanțe, repetate

în apel și recursul ordinar, inclusiv cele reproduse la pct. 3.1, 5.1. din prezenta

decizie.

Ori, aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o

analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor făcute.

Analiza probelor presupune examinarea fiecărui element probatoriu în parte, pentru

a se înlătura tot ce nu are legătură cu cauza, tot ce este vag și nesigur. În cadrul

operației de sinteză, probele sunt examinate în ansamblul lor, confirmându-se unele

pe altele și ducând la o concluzie univocă, ce trebuie să fie reflectată în soluția dată

10

cauzei, care urmează a fi motivată astfel încât raționamentele ce au stat la baza

aprecierii probelor să poată fi supuse controlului judiciar;

c) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării și

repetate în recursul ordinar, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3.1. și 5.1., cât și

în felul, și esența probatorie, în care acestea au fost enunțate, și în special că:

„...declarațiile de dezvinovățire ale inculpatului au fost confirmate prin depozițiile martorilor

Ionescu Gabriel și Ionescu Jozefina Doina, date în cadrul audierii prin comisie rogatorie, dispusă

de instanță..., învinuirea a fost întemeiată în mod exclusiv pe declarațiile lui XXXXXX XXXXXX

și ale concubinului său, martorului Ștefîrță Anatolie care, însă nu au valență probatorie, deoarece

acesta a fost audiat doar în faza de urmărire penală, nu s-a realizat confruntarea între inculpat și

acest martor, nu a fost prezentat în vederea audierii în fața instanței de judecată de către procuror,

neputându-se da citire în ședința de judecată a declarației sale de la urmărirea penală, astfel încât

să fie avută în vedere la adoptarea sentinței și respectiv deciziei în instanța de apel, condiții în

care sunt aplicabile dispozițiile art. 371 alin. (2) Cod procedură penală, iar acuzarea în instanța

de fond a renunțat la acest martor..., declarațiile lui XXXXXX XXXXXX sunt contradictorii,

inconstante, ce ridică semne de întrebare cu privire la situația de fapt pe care încearcă să o pună

în sarcina inculpatului și nu coroborează cu celelalte probatorii administrate..., afirmațiile

inculpatului au fost dovedite și prin înscrisurile asupra situației de fapt depuse în cursul urmării

penale și în cadrul cercetării judecătorești, respectiv, conversațiile de tip sms, mesenger dintre

inculpat și pretinsa victimă, extrasele de cont care atestă cheltuielile făcute de inculpat..., acest

aspect fiind confirmat și de către martora Iordachi Aurica..., declarațiile martorului Iordachi

Aurica, prietena lui XXXXXX XXXXXX, ca fiind subiective și de natură indirectă, pentru că

aceasta prezintă o situație de fapt, pe care nu a perceput-o personal, dar din cele relatate de

XXXXXX XXXXXX. În legătură cu mesajul pe care l-ar fi primit pe Facebook de la inculpat, de pe

un profil cu denumirea „XXXXXX XXXXXX”, despre care martora pretinde că ar fi fals, creat de

inculpat, aceste aspecte nu pot fi luate în considerare pentru pronunțarea unei soluții de

condamnare, nefiind realizată o percheziție informatică care să demonstreze veridicitatea

susținerilor martorei, respectiv că acel mesaj ar fi fost transmis de pe un dispozitiv folosit de

inculpat...”;

d) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi declarațiile date în

instanța de fond ale inculpatului, martorilor Crețu D., Iordachi A., Ionescu G. și

Ionescu D., probele scrise de la f.d. 62, 63-69, 70-112, 166-172, 177, 222-223;

e) în dispozitiv, a dispus inițial condamnarea inculpatului în baza art. 220 alin.

(2) lit. c) Cod penal la 5 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis, iar ulterior s-a contrazis indicând că, în temeiul art. 90 Cod penal,

executarea pedepsei se suspendă condiționat, pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, acesta fiind expus neclar, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării, și că recursurile ordinare sunt

întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

11

se impune soluția admiterii recursurilor ordinare declarate, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul Penal lărgit,

d e c i d e:

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Radu Sâli și de avocatul Păun Cătălin Bogdan, casează total

decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iulie 2022, în privința

inculpatului Jianu Nicolae, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 16

decembrie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Boico

12