1ra-1191/22 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1191/22 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1191/21

1-19196053-01-1ra-05082022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 noiembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Diaconu Iurie și Boico Victor,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate

de către avocatul Grecu Ion în numele inculpatului Serafimciuc Dumitru,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 aprilie 2022,

în cauza penală în privința lui

Serafimciuc Dumitru xxxx, născut la xxxxxxxx

xxxx, originar din xxxxxx și domiciliat în

xxxxxxxxx, xxxxxxxxxx.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 10.12.2019 – 15.12.2021;

Instanța de apel: 01.02.2022 – 20.04.2022;

Instanța de recurs: 05.08.2022 – 02.11.2022.

A C O N S T A T A T

2021, Serafimciuc Dumitru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 190 alin. (5) Cod penal, la 9 (nouă) ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a exercita activitatea ce ține de gestionarea bunurilor și mijloacelor

financiare pe un termen de 5 (cinci) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip închis.

A fost admisă integral acțiunea civilă, fiind dispusă încasarea din contul

lui Serafimciuc Dumitru în beneficiul lui Banariuc Agafia, suma totală de

342 000 (trei sute patruzeci și două mii) lei, formată din prejudiciul material

în sumă de 330 000 (trei sute treizeci mii) lei, prejudiciul moral în sumă de

7 000 (șapte mii) lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 5 000 (cinci

mii) lei.

Serafimciuc Dumitru la 23 decembrie 2015, intenționat, înțelegând caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, aflându-se în s. Tăura Nouă, r-nul Sîngerei,

având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, inducând-o în

1

eroare pe cunoscuta sa, Banariuc Agafia și prezentându-i ca adevărată fapta

mincinoasă că ar avea nevoie de bani pentru o afacere și că îi va întoarce banii

atunci când va avea ultima nevoie, având un comportament dolosiv, folosindu-

se de încrederea acordată, a primit cu împrumut de la aceasta suma de 130

000 lei, bani pe care i-a însușit.

Ulterior, la 25 februarie 2016, tot el, având scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, intenționat, înțelegând caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, inducând-o în eroare pe cunoscuta sa, Banariuc Agafia și

prezentându-i ca adevărată fapta mincinoasă că ar avea nevoie de bani pentru

o afacere și că îi va întoarce banii atunci când va avea ultima nevoie, având un

comportament dolosiv, folosindu-se de încrederea acordată, a mai primit cu

împrumut de la aceasta suma de 200 000 lei, bani pe care i-a însușit,

nereacționând în vreun fel la cerințele repetate ale lui Banariuc Agafia, să-i

întoarcă sumele bănești menționate mai sus.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Serafimciuc Dumitru i-a cauzat

lui Banariuc Agafia daună în proporții deosebit de mari, în sumă totală de

330 000 lei.

Acțiunile lui Serafimciuc Dumitru, au fost încadrate în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin inducerea în eroare, cu cauzarea de daune în proporții deosebit

de mari.

apel, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Serafimciuc

Dumitru să fie achitat de învinuirea înaintată, cu respingerea acțiunii civile.

În motivarea apelului a indicat, că prima instanță s-a limitat doar la o

expunere generală asupra argumentelor părții apărării referitor la existența

relațiilor civile între inculpat și partea vătămată.

Prin urmare, partea apărării a apreciat ca fiind eronată concluzia primei

instanțe potrivit căreia aceasta a reținut că în lipsa unor acte care

demonstrează calitatea de antreprenor a inculpatului, nu poate exista un

motiv de a avea nevoie de bani pentru afaceri.

De asemenea, precizează că instanța de judecată a oferit o apreciere

generală poziției inculpatului, aceasta constatând la general „caracterul

manipulator al motivelor invocate de inculpat la momentul solicitării banilor

de la partea vătămată”.

În acest context, invocând prevederile art. 8 Cod de procedură penală,

partea apărării a susținut că diversitatea motivelor expuse de părțile unui

contract de împrumut pentru încheierea lui sau executarea acestuia, nu pot

constitui o manipulare sau o componentă constitutivă a escrocheriei în

contextul în care nu s-a dovedit cu certitudine caracterul fictiv sau inexistența

de fapt a celor invocate sau alt element al laturii obiective al infracțiunii de

escrocherie.

Mai mult, a invocat dezacordul și cu concluzia primei instanțe, potrivit

2

căreia motivele invocate de Serafimciuc Dumitru precum că are probleme,

fiind accidentat tirul cu marfă în altă țară, ș.a., au un caracter manipulator

deoarece nu au fost prezentate acte confirmatorii, însă partea apărării a

menționat că contrar concluziei instanței de judecată, nu au fost administrate

nici careva probe în vederea infirmării argumentelor expuse, or, reieșind din

principiul prezumției nevinovăției, nu este de obligația inculpatului.

Astfel, partea apărării a precizat că probele cercetate în cadrul ședinței

de judecată relevă existența unor raporturi de drept civil apărute între

inculpat și partea vătămată, în legătură cu primirea de către Serafimciuc

Dumitru cu împrumut a sumei de 333 000 lei. Or, acestea se încadrează în

norma civilă care definește un contract de împrumut, și anume art. 867 Cod

civil.

Totodată, a menționat că în contextul în care formal, raporturile dintre

inculpat și partea vătămată au luat forma unui contract de împrumut pentru

întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190

Cod penal, era necesară prezența intenției inculpatului de a nu restitui banii

care au intrat în posesia sa prin eventuala inducere în eroare a unei sau a mai

multor persoane. Însă, atât partea acuzării, precum și instanța de judecată a

făcut referire doar declarativ la existența acestei intenții, fără a argumenta

care anume probe și circumstanțe de fapt stabilite în urma cercetării

judecătorești, confirmă intenția lui Serafimciuc Dumitru de a dobândi ilicit

bunurile părții vătămate.

La fel, a mai susținut că la etapa urmăririi penale și în cadrul cercetării

judecătorești, inculpatul a expus motivele neexecutării obligației sale față de

partea vătămată, explicând că nu și-a executat obligațiile în cadrul

contractului de împrumut, din cauza mai multor circumstanțe nefavorabile

care au intervenit în afacerea sa, precum și din cauza stării de sănătate care i-

au afectat grav situația materială în perioada când urma să-și execute

obligațiile contractuale.

În opinia părții apărării, prima instanță pripit a ajuns la concluzia că

acțiunile inculpatului întrunesc elementele infracțiunii de escrocherie și a

respins ca fiind neîntemeiate argumentele referitor la prezența raporturilor

de drept civil.

Prin urmare, partea apărării a indicat că în speță, nu au fost înlăturate

toate dubiile referitor la existența sau lipsa în realitate a circumstanțelor

invocate de inculpatul Serafimciuc Dumitru în apărarea sa; declarațiile

contradictorii ale părții vătămate cu privire la cuantumul sumelor pe care i

le-a transmis inculpatului, volumul obligațiilor asumate de inculpat; datele

care rezultă din înscrisurile anexate la materialele cauzei potrivit cărora

sumele transmise inculpatului, presupuse a fi luate de la bancă, nu corespund

exact cu suma și perioada împrumutului.

În concluzie, partea apărării a menționat că la adoptarea sentinței,

prima instanță nu a dat o apreciere obiectivă probelor examinate în ședința de

judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

3

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care să fie achitat de învinuirea înaintată, acesta

pledând nevinovat.

2022, au fost admise apelurile, din alte motive decât cele invocate, casată

parțial sentința primei instanțe, în partea pedepsei stabilite inculpatului, cu

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Serafimciuc Dumitru a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal (în

redacția Legii nr. 277-XVI/18.12.2008, în vigoare din 24.05.2009), la 8 (opt) ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitatea ce ține de

gestionarea bunurilor și mijloacelor financiare pe un termen de 5 (cinci) ani, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În rest, dispozițiile sentinței au fost menținute.

5.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că prima

instanță a reținut în acțiunile inculpatului elementele infracțiunii prevăzute de

art. 190 alin. (5) Cod penal, în varianta Legii nr. 179 din 26 iulie 2018, or, fapta

a fost săvârșită în perioada 2015 – 2016, fiind aplicabile prevederile Legii

nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008.

În acest context, instanța de apel a menționat că în sensul art. 8 Cod

penal, caracterul infracțional al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc

de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii ei, în speță fiind aplicabilă

cea din 24 mai 2009, or, legea nouă penală la art. 190 Cod penal, aplicabilă din

17 august 2018, nu poate fi interpretată prin prisma art. 10 Cod penal, ca fiind

una care ameliorează situația inculpatului.

Astfel, instanța de apel a precizat că latura obiectivă a infracțiunii de

escrocherie în varianta anterioară este diferită, deoarece până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 179/2018, obiectul juridic secundar al infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (1) Cod penal, îl constituiau relațiile sociale cu

privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de încredere,

această teză nefiind valabilă în condițiile redacției actuale a normei de

incriminare.

De asemenea, obiectul juridic special al infracțiunii de escrocherie era

determinat de cele două acțiuni adiacente ale laturii obiective: înșelăciunea și,

respectiv abuzul de încredere. După intrarea în vigoare a Legii nr. 179/2018

acțiunile adiacente au un alt conținut, exprimându-se în inducerea în eroare a

unei sau mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii,

calității substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea

acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic

nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean.

În opinia instanței de apel, prima instanță urma să acorde eficiență

4

prevederilor art. 8, 10 și 118 alin. (2) Cod penal, ținând cont de faptul că

infracțiunea de escrocherie nu a fost decriminalizată după modificările

operate în art. 190 Cod penal prin Legea nr. 179 din 26 iulie 2018, în vigoare

din 17 august 2018, iar redacția nouă a legii nu înlătură caracterul infracțional

al faptei, nu ușurează pedeapsa și nu ameliorează în alt mod situația persoanei

care a săvârșit infracțiunea, adică nu are efect retroactiv, acțiunile

făptuitorului urmând a fi încadrate conform legii penale în vigoare la

momentul săvârșirii faptei, fiind o normă care cuprinde în întregime toate

semnele faptei prejudiciabile săvârșite.

În acest context, instanța de apel a precizat că întrucât obiectul juridic

special al infracțiunii în cazul reglementărilor anterioare și celor actuale este

diferit, este greșită concluzia primei instanțe potrivit căreia aceasta a judecat

cauza conform noii încadrări a faptei, reținută în actul de sesizare, prin care

acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza legii noi.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că la rejudecarea prezentei

cauze, urmează a fi apreciate acțiunile inculpatului prin prisma legii penale în

vigoare la data săvârșirii faptelor și în raport cu probatoriul administrat la

materialele cauzei de către organul de urmărire penală, care a fost supus

cercetării în cadrul ședinței de judecată în prima instanță.

Așadar, instanța de apel a dispus cercetarea suplimentară a

probatoriului administrat la faza de urmărire penală și cercetat în cadrul

ședinței primei instanțe, și anume: declarațiile părții vătămate Banariuc

Agafia (f.d.31-32, 66 vol.I; 65-67, 143-146, vol.II); declarațiile martorului Șpac

Nicolae (f.d.68, vol.II); plângerea depusă de Banariuc Agafia la IP Sîngerei, cu

solicitarea pornirii urmăririi penale în privința lui Serafimciuc Dumitru

pentru dobândirea prin înșelăciune și abuz de încredere în perioada 2015-

2016, a mijloacelor bănești în sumă totală de 330 000 lei (f.d.24, vol.I);

răspunsul ASP (f.d.74, vol.I); fișa persoanei juridice și răspunsului eliberat de

ASP (f.d.67, 133-134, vol.I); procesul-verbal de examinare și ridicare a

informației de pe web-site din 28 octombrie 2019 (f.d.129-130, vol.I; 136-138,

vol.I); procesul-verbal de ridicare din 22 noiembrie 2019 (f.d.147-188, vol.I);

atât la faza urmăririi penale, precum și la luarea cunoștinței cu materialele

cauzei, inculpatul nu a înaintat obiecții și nici versiunea ulterior apărută,

referitor la pretinsa procurare a mărfurilor, transportarea lor în străinătate,

accidentul rutier, decesul șoferului și dispariția mărfii, în care ar fi investit

banii luați cu împrumut de la partea vătămată (f.d.222, vol.I); la examinarea în

ordine de apel a cauzei, fiind prezentate documentele medicale datate cu

ianuarie 2017, octombrie 2020 și ianuarie 2021, care confirmă că inculpatul a

suportat intervenție chirurgicală la genunchi la 26 ianuarie 2017, precum și

intervenție la stomac (f.d.133, 152, 153, vol.II).

În urma verificării circumstanțelor de fapt și de drept, a declarațiilor

inculpatului și părții vătămate, cercetând suplimentar probatoriul

administrat, care a stat la baza soluției de condamnare a lui Serafimciuc

Dumitru, instanța de apel a reținut lipsa unor dubii sau bănuieli, ce ar pune la

5

îndoială vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei incriminate, din care motiv

a ajuns la concluzia că vinovăția lui Serafimciuc Dumitru a fost dovedită.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Serafimciuc Dumitru i-a cauzat

lui Banariuc Agafia, daună în proporții deosebit de mari, în sumă totală de 330

000 lei, acțiunile acestuia pe deplin încadrându-se în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, potrivit Legii nr. 277-XVI din 18 decembrie 2008, în vigoare din

24 mai 2009, escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzare de daune în proporții

deosebit de mari.

De asemenea, instanța de apel a precizat că potrivit art. 126 alin. (11)

Cod penal, în redacția Legii nr. 207 din 29 iulie 2016, aplicabilă speței, pentru

că ameliorează situația inculpatului, se consideră proporții deosebit de mari,

valoarea bunurilor dobândite, primite, care depășește 40 de salarii medii

lunare pe economie, stabilite prin Hotărârea Guvernului în vigoare la data

săvârșirii faptei, care pentru anii 2015 și 2016 au constituit 4 500 și 5 050 lei,

astfel încât suma totală a daunei cauzate prin infracțiune, trece pragul stabilit

de lege.

Instanța de apel a menționat că componența infracțiunii de escrocherie

în varianta Legii pusă în aplicare din 24 mai 2009, în vigoare la data săvârșirii

faptelor, reprezintă o modalitate a sustragerii bunurilor altei persoane prin

înșelăciune și abuz de încredere.

La fel, instanța de apel a indicat că în pct. 15 din Hotărârea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 23 din 28 iunie 2004 cu privire la practica

judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor, cu statut de

recomandare se menționează, că în cazul escrocheriei (art. 190 Cod penal),

victima transmite benevol bunurile către făptuitor, sub influența înșelăciunii

sau a abuzului de încredere. Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui

angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul,

încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul

sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat.

În speță, la momentul săvârșirii escrocheriei în anul 2015 și 2016, latura

obiectivă al acestei componențe în varianta legii penale aplicabile la acel

moment, de până la modificările operate la 17 august 2018 se manifesta prin

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune sau abuz de

încredere, elementul material realizându-se prin acțiunea de dobândire ilicită

a bunurilor altei persoane, fiind întregit cu altele două, conținute în textul

normei de incriminare - înșelăciune sau abuz de încredere, prin dobândire

ilicită prezumându-se un act opus celui licit, efectuat cu rea-credință, prin care

făptuitorul obține pentru sine sau altul, transmiterea voită în proprietate,

posesiune sau detenție a bunului mobil sau imobil, a altor valori străine sau a

dreptului asupra acestora, acționând prin înșelăciune ca metodă de operare

prin denaturarea informațiilor despre sine, despre apartenența de organizație

și posibilitățile financiare; dezinformarea victimei cu privire la marfă, etc.;

ascunderea unor informații, fapte, împrejurări obligatorii a fi comunicate

6

victimei ș.a., abuzul de încredere având la bază relațiile interpersonale dintre

făptuitor și victimă, având amprenta încrederii, deși sunt exploatate cu rea

voință de potențialul escroc la realizarea faptei infracționale.

Astfel încât, prin oricare dintre cele două modalități - înșelăciunea sau

abuzul de încredere, care în realitate se pot suprapune, făptuitorul induce

victima în eroare, creându-i o falsă reprezentare a realității, indiferent de

mijloacele utilizate, pentru a realiza transmiterea voită, sub incidența sa ori a

altei persoane, a bunului sau dreptului asupra lui, ce aparține celui supus

manoperelor frauduloase, astfel încât victima este indusă în eroare, ajungând

la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări la momentul

dobândirii bunului, intenția asupra cărei își îndreaptă făptuitorul ca element

al laturii subiective a componenței vizate, dorind survenirea urmărilor

prejudiciabile, chiar dacă dorința apare inevitabil în procesul desfășurării

relațiilor dintre el și victimă. Fiind o infracțiune materială, se consideră

consumată din momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se

folosi sau de a dispune de bunurile altuia la propria dorință.

Prin urmare, instanța de apel a precizat că la caz este cert stabilit, că

inculpatul a realizat latura subiectivă a infracțiunii incriminate, sub formă de

intenție directă, urmărind un scop de cupiditate, dorind și admițând obținerea

banilor de la partea vătămată prin înșelăciune și abuz de încredere, dându-și

seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzându-le urmările

prejudiciabile, pe care și le-a dorit și în mod conștient le-a admis, formulând

inițial și ulterior pe parcursul instrumentării și examinării cauzei, diferite

versiuni referitor la sumele luate și destinația lor, cu depunerea în acest sens a

unor declarații contradictorii, neconfirmate obiectiv prin materialul prezentat,

motiv pentru care vor fi apreciate drept o încercare de eschivare de la

răspunderea penală, în comparație cu mărturiile consecvente făcute de

victimă, cărei la momentul dobândirii banilor, i-a înaintat o altă versiune,

decât cea pe care a relatat-o la audierea în calitate de învinuit, ulterior, întru

eschivarea de a restitui banii luați, invocând diferite versiuni referitor la

pretinsa depozitare a anumitor sume în banca din Ucraina și Moscova, care i-

ar permite să acopere suma luată, transferurile din care însă nu venise, deși de

facto nu a prezentat nici un document oficial, că ar dispune de astfel de

conturi.

Totodată, instanța de apel a indicat că primirea banilor cu condiția

îndeplinirii unui angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în

care făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri,

urmărea scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul

asumat. Ceea ce însă nu se regăsește în cazul inculpatului, care sub egida

relațiilor prietenești, deși de fiecare dată, când a primit banii, o convingea pe

victimă prin asumarea obligației, că îi va întoarce la prima solicitare, la

rugămințile ei repetate, cunoscând cu certitudine, că nu va face acest lucru,

inițial sub diferite pretexte s-a eschivat de la returnarea banilor, iar ulterior în

general a încetat orice discuții cu ea.

7

Mai mult, potrivit declarațiilor părții vătămate și martorului Șpac

Nicolae, inculpatul a refuzat restituirea sumei datorate, invocând că întrucât

pe cele două recipise nu se regăsește termenul de rambursare a banilor, poate

să-i restituie când va dori.

Instanța de apel a stabilit că în speță, se atestă intenția unică și

prelungită cu care a acționat inculpatul la săvârșirea infracțiunii de dobândire

ilicită prin înșelăciune și abuz de încredere de la victimă a mijloacelor bănești

prin cele două acțiuni infracționale identice, comise cu un singur scop,

alcătuind în ansamblu o infracțiune, prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Referitor la argumentul părții apărării privind aprecierea neobiectivă a

declarațiilor părții vătămate despre sumele transmise inculpatului, instanța

de apel a menționat că din momentul faptelor săvârșite, a trecut o perioadă

îndelungată de timp și ținând cont de vârsta acesteia, este explicabil faptul că

nu poate reda cu detalii toate împrejurările cauzei, în esență explicit

confirmând data și circumstanțele în care a transmis banii, fapt confirmat prin

cele două recipise și extragerile bancare anexate la dosar, care exclud în

totalitate versiunea inculpatului precum că ar fi transferat suma din prima

recipisă în cea de-a doua, astfel recunoscând doar suma de 200 000 lei.

Totodată, instanța de apel a respins și argumentele părții apărării cu

privire la caracterul pretins civil al relațiilor dintre inculpat și victimă,

reiterând în acest sens că delimitarea escrocheriei prin utilizarea unor forme

contractuale de raportul civil, urmează a fi făcută nu după modul întocmirii

acestor contracte, dar după rezultatul final al activității contractuale. Astfel că

dacă ambele părți contractuale obțin un profit ca urmare a activități comune,

păstrându-și dreptul de proprietate asupra bunurilor sale, cu certitudine sunt

relații civile. Însă, dacă una dintre părți, asumându-și anumite obligații nu are

posibilitatea sau dorința de a le îndeplini, dar a primit preventiv bani sau

bunuri ale celeilalte părți contractuale care pierde dreptul de proprietate

asupra lor, atunci apare elementul escrocheriei, referitor la care urmează a se

ține cont de atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii bunurilor și

prezența disponibilității efective de a-și executa angajamentele, or, limita între

relațiile civile și o escrocherie este latura subiectivă, care în cadrul relațiilor

civile este caracterizată prin buna-credință a părților, iar în cazul escrocheriei

prin abuz de încredere și înșelăciune.

Delimitarea escrocheriei de încălcarea normelor de drept civil trebuie

făcută luându-se în considerație două aspecte de maximă importanță:

atitudinea făptuitorului față de faptul transmiterii lui a bunurilor și prezența

disponibilității efective de a-și executa angajamentele. Alături de alte

circumstanțe, intenția este demonstrată prin situația financiară extrem de

neprielnică a persoanei, care-și asumă angajamentul, la momentul încheierii

tranzacției; lipsa de fundamentare economică și caracterul nerealizabil al

angajamentului asumat; lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare

onorării angajamentului; achitarea veniturilor către primii deponenți din

contul banilor depuși de deponenții ulteriori; prezentarea, la încheierea

8

tranzacției, a unor documente false; încheierea tranzacției în numele unei

persoane juridice inexistente sau înregistrate pe numele unei persoane de

care se folosește o altă persoană pentru a-și atinge interesele etc.

Imixtiunea penalului în sfera privată, sferă bazată pe principiul egalității

părților, trebuie privită ca o ultimă măsură, pentru că în cazul în care ambele

părți – debitorul și creditorul obțin profituri de pe urma parteneriatului lor,

rămânând proprietari asupra bunurilor sale (sau una dintre părți suferă

prejudicii sub forma venitului ratat, fără a pierde însă dreptul de proprietate),

atunci raporturile dintre cele două părți trebuie să rămână în continuare pe

tărâmul dreptului civil.

Prin urmare, instanța de apel a precizat că la caz, raporturile dintre

inculpat și partea vătămată poartă un caracter exclusiv penal, întrucât sumele

de bani transmise acestuia, le-a însușit prin abuz de încredere și înșelăciune,

neavând intenția de a le restitui nici la momentul preluării lor prin

comunicarea diferitor versiuni, neconfirmate prin date obiective și nici

ulterior, când în general a refuzat returnarea, fapt confirmat prin acțiunile

inculpatului, neachitându-i victimei nici în perioada dintre cele două fapte și

nici ulterior, careva mijloace bănești în vederea stingerii sumei datorate, suma

mai mică transferată de 30 000 ruble rusești, astfel neacoperind cheltuielile

de deplasare, fapt pentru care victima a refuzat primirea acesteia.

În acest context, instanța de apel a conchis că aceste acțiuni nu pot fi

apreciate ca fiind o simplă neexecutare în termen a unei obligații civile, în care

a avut de câștigat în mod ilicit doar inculpatul prin deposedarea victimei de

bani, or, prin probatoriul administrat la materialele cauzei penale se atestă că

inculpatul a acționat cu intenție directă în vederea exploatării cu rea-credință

a raporturilor de încredere, exercitând o influență psihică asupra conștiinței și

voinței victimei, asigurând-o că-i va restitui suma datorată la prima solicitare,

fapt nerealizat până în prezent, inculpatul eschivându-se de la comunicare cu

partea vătămată.

Astfel, instanța de apel a reiterat constatările primei instanței, care a

reținut caracterul manipulator al motivelor invocate de inculpat în momentul

solicitării banilor și anume că ar avea probleme, fie că s-a accidentat tirul cu

marfă în altă țară, fie intervenția chirurgicală a conducătorului de tir, sau

prezența a careva probleme, sechestrarea banilor, așteptarea unui transfer

din Federația Rusă, etc., care de fapt nu sunt confirmate prin date obiective, la

materialele cauzei lipsind informația ce ar confirma înregistrarea inculpatului

ca antreprenor, chiar dacă este administratorul și asociatul unui SRL, cu

capital social de 100 000 lei, neschimbat din data înregistrării în 2002 și până

în 2019, precum și că ar avea o careva afacere despre care, de fiecare dată

înaintează alte versiuni, care i-ar fi asigurat returnarea banilor la momentul

primirii acestora.

Instanța de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată și poziția inculpatului,

referitor la pretinsul accident rutier în care a decedat șoferul și au dispărut

bunurile, despre care la fel a invocat două versiuni diferite, și anume: potrivit

9

declarațiilor părții vătămate, accidentul rutier s-ar fi întâmplat în

Federația Rusă, iar la etapa judecării cauzei în prima instanță și în instanța de

apel, precum că ar fi avut loc în Turcia, iar datele despre șofer s-ar regăsi în

Georgia, nefiind prezentate date de la oficialitățile de rigoare, referitor la

declanșarea unei anchete penale pe cazul pretinsului accident rutier și omorul

sau cauzarea de vătămări corporale grave conducătorului de tir. Respectiv,

multitudinea versiunilor invocate de inculpat, fără o bază probatorie

obiectivă, reprezintă intenția cu care acesta a acționat din momentul primirii

banilor și ulterior, de înșelarea părții vătămate despre scopul real urmărit.

În ceea ce privește intervenția chirurgicală a inculpatului, potrivit

documentelor medicale, acesta a suportat-o la începutul anului 2017, ulterior

aflându-se la tratament ambulator, periodic trecând examenul medical,

nefiind prezentate careva date confirmative referitor la incapacitatea de

muncă a acestuia ce ar face imposibilă recuperarea sumelor restante.

În concluzie, instanța de apel a precizat că inculpatul nu a justificat

faptul că la momentul dobândirii de la partea vătămată a mijloacelor bănești,

starea sa materială era suficient de stabilă, iar pretinsa activitate pe care ar fi

desfășurat-o, ca fiind aducătoare de venit, care ar asigura posibilitatea

restituirii banilor. Mai mult, fiind audiat în calitate de învinuit, acesta a

declarat că a investit sumele de bani luate de la partea vătămată într-o afacere

ilegală cu tentativă de contrabandă cu țigări, nefiind prezentate inclusiv probe

ce ar confirma afacerea comună cu o altă persoană, identitatea acesteia, datele

privind autocamionul cu care ar fi transportat marfa după hotarele țării,

destinația, documentele de procurare, însoțire și devamare a mărfii, ieșirea

acestui camion din țară, etc.

În sensul art. 8 Cod de procedură penală, persoana trasă la răspunderea

penală nu trebuie să-și dovedească nevinovăția sa, dar într-un proces

contradictoriu, stabilit de art. 24 Cod de procedură penală, părțile în egală

măsură au posibilitatea de a pune în fața instanței de judecată, probele pe care

le consideră necesare în confirmarea vinovăției sau nevinovăției persoanei

trasă la răspunderea penală.

La faza urmăririi penale, inculpatul și apărătorul său nu au prezentat și

nici nu au solicitat administrarea informației referitor la afacerea desfășurată

de inculpat, limitându-se doar la prezentarea actelor medicale ce confirmă

intervenția chirurgicală suportată.

În opinia instanței de apel, aceste împrejurări denotă comportamentul

dolosiv al inculpatului atât la momentul dobândirii prin înșelăciune și abuz de

încredere a mijloacelor bănești, precum și ulterior când s-a eschivat de a-și

onora angajamentul la solicitarea părții vătămate de a restitui datoria.

La fel, instanța de apel consideră inaplicabile speței prevederile art. 1

Protocolul 4 al Convenției, care interzice lipsirea de libertate a persoanei

pentru singurul motiv, că nu este pe măsură să îndeplinească o obligație

contractuală, precum și celor de la art. 872, 619 Cod civil, la care se face

referire, și care sunt aplicabile situațiilor în care părțile comportă un caracter

10

de bună credință, obiectul împrumutului neieșind din proprietatea celui care

l-a dat în împrumut, pe când probatoriul administrat în speță, denotă

comportamentul de rea credință cu care a acționat inculpatul în privința

bunurilor altei persoane, pe care le-a însușit prin înșelăciune și abuz de

încredere, eschivându-se de la restituirea lor.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a luat în

considerație gravitatea faptei săvârșite și urmările acesteia, faptul că

infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal, prin prisma art. 16

Cod penal, face parte din categoria celor deosebit de grave, pentru care

legiuitorul a prevăzut pedeapsa cu închisoare, astfel concluzionând că în

privința inculpatului urmează a fi menținută pedeapsa cu închisoare, stabilită

de către prima instanță, însă cu reducerea acesteia până la limita de jos,

stabilită de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii acesteia.

De asemenea, instanța de apel a reținut și criteriile generale de

individualizare a pedepsei penale, prevăzute la art. 75 Cod penal, și anume:

personalitatea inculpatului care deși are viză de reședință pe teritoriul țării,

timp îndelungat nu se află la domiciliu, fapt confirmat prin adeverința

eliberată de primarul comunei Bălțata, r-nul Criuleni, la 26 iulie 2018 (f.d.41,

vol.I), faptul că inculpatul nu are la întreținere careva persoane, starea

sănătății acestuia, lipsind date medicale obiective ce ar confirma

imposibilitatea executării de către inculpat a pedepsei, în condiții de

penitenciar, motivul și scopul faptei săvârșite, atitudinea acestuia față de

infracțiunea săvârșită, nerecuperarea daunei materiale cauzate prin

infracțiune, suferințele psihice suportate de partea vătămată.

Totodată, instanța de apel a precizat că întrucât sentința primei instanțe

conține motive clare referitor la latura civilă, și că nu a fost contestată în

această parte, instanța va prelua constatările primei instanțe în această parte,

referitor la încasarea din contul lui Serafimciuc Dumitru în beneficiul lui

Banariuc Agafia, prejudiciul material cauzat prin infracțiune în sumă de 330

000 lei, prejudiciul moral în sumă de 7 000 lei și cheltuieli de asistență

juridică în sumă de 5 000 lei.

pct. 6) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs

ordinar, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Serafimciuc Dumitru să fie achitat de învinuirea înaintată în baza art. 190

alin. (5) Cod penal.

În argumentarea recursului menționează, că soluția instanței de apel

este una neîntemeiată, care rezultă dintr-o gravă eroare de fapt admisă la

aprecierea juridică a acțiunilor incriminate lui Serafimciuc Dumitru.

Astfel, susține că neexecutarea unei obligații în cadrul unui raport

juridic civil nu poate fi urmărită penal, în contextul în care există

instrumentele și modalitățile menite să asigure executarea acestei obligații în

sfera de acțiune a normelor ce reglementează raporturile civile, iar referințele

11

la elementele care extind domeniul penal asupra acțiunilor inculpatului

(intenția de a însuși bunurile, înșelarea sau inducerea în eroare a victimei etc.)

sunt bazate doar pe presupuneri și aprecierea subiectivă a situației de către

partea vătămată, or, o altă abordare a acestei stări de fapt, poate fi generată

doar ca urmare a unei grave erori de fapt.

mai depus o cerere de recurs, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Serafimciuc Dumitru să fie achitat de

învinuirea înaintată în baza art. 190 alin. (5) Cod penal.

În argumentarea recursului menționează, că instanța de apel a menținut

o sentință de condamnare în care nu au fost respectate prevederile art. 8, 19,

100, 101 Cod de procedură penală, iar instanța de apel a reprodus în decizie

argumentele primei instanțe referitor la caracterul „manipulator al versiunilor

expuse de Serafimciuc Dumitru.

De asemenea, susține că din materialele cauzei nu rezultă că organul de

urmărire penală a administrat careva probe care să verifice sau să infirme

declarațiile inculpatului, or, Serafimciuc Dumitru nu este obligat să-și

dovedească nevinovăția.

În acest context, partea apărării invocă dezacordul cu concluzia

instanței de apel precum că la faza de urmărire penală, atât inculpatul precum

și apărătorul acestuia, nu au prezentat careva probe care să demonstreze

nevinovăția lui Serafimciuc Dumitru în învinuirea înaintată.

Mai mult, consideră că este neîntemeiată și concluzia instanței de apel

referitor la prevederile art. 24 Cod de procedură penală, prezentarea în egală

măsură a probelor instanței de judecată, or, acest drept se aplică doar de la

faza judecării cauzei penale, dar nu și la faza urmăririi penale cu referire la

care se expun critici asupra inculpatului și apărătorul acestuia.

Totodată, partea apărării precizează că este părtinitoare concluzia

instanțelor de fond referitor la faptul că au apreciat ca fiind veridică poziția

părții vătămate, și apreciind poziția inculpatului ca fiind una manipulatoare,

or, există dubii asupra modului în care instanțele de judecată au respectat

principiul prezumției nevinovăției în cadrul judecării cauzei în privința lui

Serafimciuc Dumitru.

În opinia părții apărării, este neîntemeiată și concluzia instanței de apel

privind lipsa în speță a raportului juridic civil între Srafimciuc Dumitru și

Banariuc Agafia, în contextul în care între părți există o recipisă semnată ce

confirmă obligația inculpatului de a restitui datoria. Recipisele semnate nu

conțin semne de date false referitor la persoană, care ar face imposibilă

identificarea debitorului, iar în acest sens, Banariuc Agafia având dreptul de a

se adresa în instanța de drept civil cu privire la încasarea datoriei.

La fel, consideră partea apărării că instanța de apel eronat a apreciat

intenția inculpatului de a restitui părții vătămate datoria, prin efectuarea

12

transferului inițial în sumă de 30 000 ruble rusești, iar ulterior prin

transmiterea în numerar a sumei de 30 000 lei.

Așadar, partea apărării evidențiază că deși la materialele cauzei penale

este anexată recipisa din 23 martie 2022, care confirmă restituirea lui

Banariuc Agafia a sumei de 30 000 lei, în contul datoriei de către

Serafimciuc Dumitru, instanța de apel nu a apreciat și nu s-a expus în acest

sens, aceasta nu a clarificat motivul menținerii sumei invocate în acțiunea

civilă, întrucât această sumă s-a redus, iar în hotărârea primei instanțe, în

partea cuantumului acțiunii civile, urma a fi modificat.

pledând pentru inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

În opinia procurorului, instanța de apel nu a comis erori de drept în

raport cu motivele invocate de recurent, iar decizia instanței de apel conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția.

declarate de către avocatul Grecu Ion în numele inculpatului, în raport cu

materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestora,

și anume cel declarat la 19 mai 2022 – ca fiind vădit neîntemeiat, iar cel

declarat la 13 iulie 2022 – ca fiind depus peste termen, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera

de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care

constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să

fie invocate de recurent, or art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede

că hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi erori de

drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța

de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

9.1. Cu referire la recursul declarat de avocatul Grecu Ion în numele

inculpatului, la data de 19 mai 2022, Colegiul penal atestă, că recurentul

pledând pentru achitarea inculpatului Serafimciuc Dumitru, invocă în calitate

de temei pentru casarea deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, care stabilește că hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel în cazurile, când instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

13

Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Totodată, conform prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură

penală, decizia instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal

constată că în speță, nu a fost comisă nici o eroare de drept, așa precum se

susține de către apărare, or, pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt

trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei,

iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, dar

discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Astfel, în cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de

către instanța de recurs, nefiind stabilită existența erorii de drept prevăzută

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

9.2. Cu referire la recursul declarat de avocatul Grecu Ion în numele

inculpatului, la data de 13 iulie 2022, Colegiul penal reține următoarele.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, un complet

format din 3 judecători, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra

inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că recursul este

declarat peste termen.

Dispozițiile art. 422 Cod de procedură penală, prevăd expres că

termenul de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Din materialele cauzei penale, rezultă că potrivit procesului-verbal al

ședinței de judecată, dispozitivul deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți a fost pronunțat la 20 aprilie 2022, (f.d.155-160, vol.II), cu participarea

inculpatului Serafimciuc Dumitru și avocatului Grecu Ion în numele

inculpatului, care au fost înștiințați despre ziua pronunțării deciziei motivate,

stabilită pentru data de 25 mai 2022.

De asemenea, instanța de recurs atestă că atât inculpatul

Serafimciuc Dumitru, precum și avocatul acestuia, la data stabilită pentru

pronunțarea deciziei motivate, nu s-au prezentat (f.d.165, vol.II), însă două

copii a deciziei motivate, a fost eliberată reprezentantului Penitenciarului

nr. 11 Bălți (f.d.185, vol.II), iar o copie a fost expediată în adresa părții apărării

Grecu Ion, pentru cunoștință (f.d.186, vol.II).

La caz, termenul de declarare a recursului se calculează din 26 mai

2022, ziua imediat următoare datei pronunțării deciziei motivate și a expirat

la 27 iunie 2022, aceasta fiind și ultima zi de depunere a recursului, pe când

14

avocatul în numele inculpatului a mai depus o cerere de recurs la 13 iulie

2022, respectiv cu depășirea termenului de declarare a acestuia.

Potrivit prevederilor art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul

în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit

termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și

nulitatea actului efectuat peste termen.

Conform art. 231 Cod de procedură penală, termenele stabilite de

prezentul cod se calculează pe ore, zile, luni și ani. La calcularea termenelor

procedurale se pornește de la ora, ziua, luna și anul indicate în actul care a

provocat curgerea termenului, afară de cazurile în care legea dispune altfel.

La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora sau ziua de la

care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.

Colegiul penal menționează că termenul de recurs este absolut și are

caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de

a exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se va

respinge ca tardiv, deoarece legea procesual-penală ce reglementează

procedura examinării recursului ordinar, nu prevede posibilitatea de

repunere în termen a recursului.

Raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 422, 432 alin. (2)

pct. 2) Cod de procedură penală, Colegiul penal conchide, că recursul declarat

de avocatul Grecu Ion în numele inculpatului, la data de 13 iulie 2022, este

inadmisibil, deoarece este declarat peste termen.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul

Grecu Ion în numele inculpatului Serafimciuc Dumitru, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 aprilie 2022, în cauza penală în

privința lui Serafimciuc Dumitru xxxxx:

- cel declarat la data de 19 mai 2022, ca fiind vădit neîntemeiat,

- cel declarat la data de 13 iulie 2022, ca fiind peste termen.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 15 decembrie 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecătorii Diaconu Iurie

Boico Victor

15