Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 24.10.2022
admis

1cs-323/2022 — art. 287 alin. 3, art. 287 alin. 2 lit. b, art. 155 CP

HOTĂRÂRE
24.10.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 287 alin. 3, art. 287 alin. 2 lit. b, art. 155 CP
Temei legal
art. 46-49 CPP
Citează această cauză
1cs-323/2022 — art. 287 alin. 3, art. 287 alin. 2 lit. b, art. 155 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1cs-323/2022 1-20002637-01-1cs-17102022 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 24 octombrie 2022 mun. Chișinău Colegiul penal în următoarea componență: Președinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana, examinând cererea înaintată de președintele interimar al Curții de Apel Cahul Vavrin Galina, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Vasilenco Ion Xxxxx și Baran Ion Xxxxx, de la Curtea de Apel Cahul, la o altă instanță egală în grad, Termenul de examinare a cererii: 17.10.2022 – 24.10.2022.

C O N S T A T Ă: 1. Președintele interimar al Curții de Apel Cahul Vavrin Galina, a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere, prin care solicită strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Vasilenco Ion Xxxxx învinuit în săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 287 alin. (3), art. 155 Cod penal, și a lui Baran Ion Xxxxx învinuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal, de la Curtea de Apel Cahul, la o altă instanță egală în grad, invocând că, în instanța nominalizată este imposibil de a forma un complet de judecată pentru judecarea cauzei penale nominalizate. În argumentarea solicitării, președintele interimar al Curții de Apel Cahul Vavrin Galina invocă că, conform datelor PIGD, cauza nominalizată a fost repartizată în mod automat judecătorului Galina Vavrin, care face parte din completul de judecată în componența judecătorilor Ion Dănăilă și Evghenii Dvurecenschii.

Judecătorii Galina Vavrin și Ion Dănăilă au depus declarație de abținere de la judecarea cauzei penale enunțate, care a fost admisă prin încheierea Curții de Apel Cahul din 16 septembrie 2022. Potrivit fișei de repartizare repetată cauza penală a fost repartizată în mod automat judecătorului Ruslan Petrov, care face parte din completul de judecată în 1 componența Serghei Pilipenco și Evghenii Dvurecenschii - membri ai completului de judecată. Judecătorii Ruslan Petrov și Serghei Pilipenco au depus declarație de abținere de la judecarea cauzei penale enunțate, care a fost admisă prin încheierea Curții de Apel Cahul din 04 octombrie 2022. În urma repartizării repetate, cauza a fost transmisă spre examinare judecătorului Vitalie Movilă, care face parte din completul de judecată în componența Natalia Bondarenco și Evghenii Dvurecenschii - membri ai completului de judecată.

Judecătorul Natalia Bondarenco a depus declarație de abținere de la judecarea cauzei penale enunțate, care a fost admisă prin încheierea Curții de Apel Cahul din 06 octombrie 2022. În urma admiterii declarațiilor de abținere ale judecătorilor Galina Vavrin, Ion Dănăilă, Ruslan Petrov, Serghei Pilipenco și Natalia Bondarenco, cauza nu a putut fi distribuită unui nou complet de judecată pentru examinare, din motivul lipsei judecătorilor compatibili, fapt confirmat și prin mesajul generat de PIGD. 2. Examinând cererea de strămutare a judecării cauzei penale în raport cu prevederile legale, Colegiul penal consideră că, aceasta urmează a fi admisă, reieșind din următoarele considerente.

Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale, de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă si se asigură desfăsurarea normală a procesului. Din materialele cauzei reiese că, la data de 07 septembrie 2022, judecătorii Galina Vavrin și Ion Dănăilă au declarat abținere de la examinarea prezentei cauze penale, care a fost admisă prin încheiere motivată la data de 16 septembrie 2022 (f.d. 230, vol. II). La aceeași dată, cauza a fost repartizată în mod repetat prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, fiind repartizată judecătorului raportor Ruslan Petrov, care făcea parte din următorul complet: Ruslan Petrov – președinte, Serghei Plipenco și Evghenii Dvurecenschii – judecători.

La data de 03 octombrie 2022, judecătorii Ruslan Petrov și Serghei Pilipenco au declarat abținere de la examinarea prezentei cauze penale, care a fost admisă prin încheiere motivată la data de 04 octombrie 2022 (f.d. 236-237, vol. II). Ulterior, la aceeași dată, cauza vizată a fost distribuită aleatoriu în mod repetat judecătorului Vitalie Movilă, care făcea parte din următorul complet: Vitalie Movilă – președinte, Natalia Bondarenco și Evghenii Dvurecenschii – judecători. La data de 05 octombrie 2022, judecătorul Natalia Bondarenco a declarat 2 abținere de la examinarea prezentei cauze penale, care a fost admisă prin încheiere motivată la data de 06 octombrie 2022 (f.d. 243-245, vol. II). Ulterior, la data de 07 octombrie 2022, cauza vizată a fost distribuită aleatoriu în mod repetat, însă acest fapt nu a fost posibil din lipsa judecătorilor compatibili (f.d.

247, vol. II). Având în vedere circumstanțele expuse, Colegiul penal ajunge la concluzia că 5 judecători din cei 7, care activează în prezent la Curtea de Apel Cahul, sânt incompatibili de a examina în ordine de apel cauza penală în privința lui Vasilenco Ion Xxxx și Baran Ion Xxxx, ceea ce generează necesitatea de a strămuta judecarea cauzei la o altă instanță egală în grad, în vederea soluționării rapide, complete și obiective a cauzei penale, cu asigurarea desfășurării normale a unui proces penal. În atare situație se impune soluția de a admite cererea președintelui interimar al Curții de Apel Cahul Vavrin Galina, ca fiind întemeiată. Luând în considerație amplasarea teritorială a Curții de Apel Cahul, precum și în scopul diminuării cheltuielilor suportate de justițiabili în cadrul procesului derulat, Colegiul penal consideră oportună strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Comrat.

3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-49, 341 alin. (5) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Admite cererea înaintată de către președintele interimar al Curții de Apel Cahul Vavrin Galina. Strămută judecarea cauzei penale în privința lui Vasilenco Ion Xxxx și Baran Ion Xxxx, de la Curtea de Apel Cahul, la Curtea de Apel Comrat. Încheierea este irevocabilă, fiind pronunțată integral. Președinte Toma Nadejda Judecători Guzun Ion Catan Liliana 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-03-13
0,97
1cs-114/2023 — art. 191 alin. 5, art. 238 CP
Dosarul nr. 1cs-114/2023 1-17012746-01-1cs-07032023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 24 octombrie 2022 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion ş
CSJ 2022-10-17
0,97
1cs-310/2022 — art. 287 alin. 2 lit. b CP
Dosarul nr. 1cs-310/2022 1-20087156-01-1cs-06102022 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 17 octombrie 2022 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion ş
CSJ 2022-11-23
0,96
1cs-383/2022 — art. 217-1 alin. 4 lit. b CP
Dosarul nr. 1cs-383/2022 1-16015995-01-1cs-18112022 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componență: Preşedinte – Toma Nadejda Judecători – Boico Victor, Diaconu Iurie, ex
CSJ 2023-02-15
0,96
1cs-58/2023 — art. 362 prim alin. 2 lit. b, c CP
Dosarul nr. 1cs-58/2022 1-22169808-01-1cs-10022023 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 15 februarie 2023 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion şi
CSJ 2022-06-01
0,96
1cs-154/2022 — 313 CPP
Dosarul nr. 1cs-154/2022 1-21179002-01-1cs-25052022 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ţ I E Î N C H E I E R E 01 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte – Toma Nadejda, Judecători – Guzun Ion şi Ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă