1ra-944/2022 — art. 186 alin. 2 lit. b CP

1ra-944/2022 — art. 186 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-944/2022

1-20073392-01-1ra-30062022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 iulie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 20

octombrie 2021 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie

2022, declarat de avocatul Cazacu Dumitru, în numele inculpatului

Lazu Stanislav XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 02.07.2020 - 20.10.2021,

instanța de apel: 05.11.2021 - 13.04.2022,

instanța de recurs: 30.06.2022 - 29.07.2022.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Lazu

Stanislav a fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. b) Cod penal la 10 luni

închisoare.

În temeiul art. 84 alin. (4) Cod penal, prin cumul parțial al pedepsei aplicate

conform sentinței Judecătoriei Chișinău din 21.09.2020, i-a fost stabilită pedeapsă

definitivă de 4 ani și 11 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis,

începând din 20.10.2021, cu includerea în aceasta a termenului de pedeapsă

executat potrivit sentinței cumulate a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 21

septembrie 2020.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și Filipenco Maxim, însă în privința lui

hotărârile judecătorești nu au fost contestate.

1

De la inculpați s-a încasat în beneficiul SRL „Smart Click” prejudiciul

material în sumă de 700,60 lei.

19.15, inculpatul Lazu Stanislav, împreună cu Filipenco Maxim, intenționat și

urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, acționând cu intenție

directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând

urmările și dorind în mod conștient survenirea lor, aflându-se în magazinul

,,Smart.md” amplasat pe XXXXXXX , XXXXX, în mod ascuns a sustras două

telefoane mobile de model „Xiaomi Redmi 7A” cu nr. de IMEI: 865671048234662

și „Xiaomi Redmi 7A” cu nr. de IMEI: 865671049486006 la preț de 1384 lei fiecare,

după care, cu bunurile sustrase, au părăsit locul comiterii infracțiunii într-o direcție

necunoscută, cauzându-i părții vătămate „Smart Click” SRL un prejudiciu material

în sumă totală de 2768 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina în săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și probele administrate în cadrul urmăririi penale,

solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată.

Totodată, vina inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate a fost

dovedită integral și prin probele administrate, iar acțiunile lui urmează a fi încadrate

în baza art. 186 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane, săvârșită de două sau mai multe peroane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat prin sentința

Judecătoriei Chișinău din 21.09.2020 în baza art. 186 alin. (2) lit. b), d), 187 alin.

(2) lit. f), 84 Cod penal la 4 ani și 6 luni închisoare, se află la evidența medicului

narcolog din 07.11.2008 cu diagnoza „xxxxx xxxx xxxxx xxxx (xxxxx)”, ca

circumstanță agravantă fiind stabilită săvârșirea infracțiunii de către o persoană care

anterior a fost condamnată pentru o infracțiune similară, că nu a reparat prejudiciul

material solicitat de partea vătămată, concluzionând că chiar și în situația în care

sancțiunea infracțiunii comise prevede pedepse alternative, totuși, corectarea și

reeducarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea

lui este posibilă numai prin privare de libertate.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă.

Apelantul a invocat că instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea

aspră în raport cu fapta comisă, urmând să rețină că acesta a recunoscut vina, s-a căit

sincer și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată.

2022, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a constatat că instanța de fond la stabilirea pedepsei, corect a

ținut cont de prevederile art. 7, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului.

Astfel, inculpatul are antecedente penale, fiind condamnat prin sentința

Judecătoriei Chișinău din 21.09.2020 în baza art. 186 alin. (2) lit. b), d), 187 alin.

2

(2) lit. f), 84 Cod penal la 4 ani și 6 luni închisoare, nu se află la evidența medicului

psihiatru, fiind la evidența medicului narcolog din 07.11.2008 cu diagnoza ,,xxxxxx

x xxxxx xxxxxx xxxxx (xxxxxxx)”, ca circumstanță agravantă fiind reținută

săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru

infracțiune similară, că nu a reparat prejudiciul material solicitat de partea vătămată,

precum și ținând cont de faptul că scopul pedepsei penal constă în restabilirea

echității sociale, concluzionând că chiar și în situația în care sancțiunea infracțiunii

comise prevede pedepse alternative, totuși, corectarea și reeducarea inculpatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea lui este posibilă numai

cu privare de libertate.

Or, instanța de fond pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.

(2) lit. b) Cod penal, în coroborare cu prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, corect i-a aplicat inculpatului pedeapsa cu 10 luni închisoare.

Totodată, fiind stabilit că inculpatul anterior a fost condamnat, potrivit art. 84

alin. (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor

aplicate prin sentința Judecătoriei Chișinău din 21.09.2020, i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă de 4 ani și 11 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului

să-i fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

Recurentul invocă că inculpatului i-a fost aplicat o pedeapsă prea aspră în

raport cu fapta comisă, urmând să rețină că acesta a recunoscut vina, s-a căit sincer

și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, a reparat prejudiciul cauzat

părții vătămate, iar ultima nu a înaintat careva pretenții materiale sau morale.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. Conform art. 6 pct. 111)

Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea eronată a faptelor,

în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le

confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și

12) Cod de procedură penală, conform temeiurilor - instanța de apel nu s-a pronunțat

3

asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta

este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței, s faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, asupra căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel

și care ar fi erorile de drept, și esența, că hotărârile atacate nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta

este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, dar raportată la

exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței,

că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită și care ar fi cea corectă în

asemenea caz, fiind omisă în totalitate argumentarea ilegalității hotărârii atacate în

acest sens (pct. 5. din decizie).

Mai mult, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în recurs pot fi

invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că argumentele de drept specificate în recursul ordinar,

adică cele prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, nu au fost

invocate de apărare și în apel (pct. 3- 5 din decizie), astfel, recursul ordinar în acest sens

nu are niciun suport legal.

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se

expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța

de recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 84 alin. (4) Cod penal, art.

4

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se

ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana

celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea

penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate

cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea

săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când

gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei

cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional

la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de

judecată. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a

solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de

lege în cazul pedepsei cu închisoare. Conform prevederilor art. 84 alin. (1)–(3), se

stabilește pedeapsa și în cazul în care, după pronunțarea sentinței, se constată că

persoana condamnată este vinovată și de comiterea unei alte infracțiuni săvârșite

înainte de pronunțarea sentinței în prima cauză.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat

că în cazul în care inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, a recunoscut

vina și s-a căit, a solicitat examinarea cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod

de procedură penală, dar anterior a mai fost condamnat, inclusiv pentru infracțiuni

similare, însă nu s-a corectat și a continuat comiterea faptelor infracționale, iar

pedepsele ce i-au fost aplicate s-au dovedit a fi ineficiente, chiar și în prezența

circumstanțelor atenuante invocate de recurent, aplicarea unei pedepse mai blânde,

ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală inechitabilă, inadecvată și

disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, persoana

inculpatului și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale,

corectării ultimului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și

a altor persoane, caracterul excepțional al aplicării pedepsei cu închisoare fiind

argumentat de către instanțele de judecată.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Totodată, instanța de apel s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul acuzării de pe rol (pct. 5. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

5

care instanța de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu

propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală

și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei

penale în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și

prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile atacate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Cazacu Dumitru,

împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2022,

în privința inculpatului Lazu Stanislav XXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 26 august 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

6