1ra-650/2022 — art. 217 alin. 2 CP

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 11 mai 2021, Godzin Alim a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (2) Cod penal, cu liberarea de pedeapsă penală, deoarece a expirat termenul de prescripție. A fost soluționată chestiunea privitor la corpurile delicte.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță, în fapt, a constatat că, pe parcursul lunii noiembrie 2017, Godzin Alim a păstrat 0,103 gr. de rășină de canabis la domiciliul său din XXXXX, iar la data de 05.12.2017, fiind efectuată percheziție au fost depistate și ridicate un fragment de butelie din polimer (partea superioară) cu capac artizanal din folie și un alt capac artizanal din folie de staniol, care conțineau pe suprafață cât și pe interior, urmă de substanță arsă cu miros specific- depuneri, care conform raportului de expertiză judiciară nr. 34/12/1-R-1118 din 27.03.2018, reprezentau rășină de canabis, care se atribuiau la substanțe stupefiante, neutilizate în scopuri medicale, în cantitate de 0,103 gr. rășina de canabis în cantitate de 0,103 gr., reprezentau cantități mari potrivit H.G. Republicii Moldova nr. 79 din 23.01.2006, 1 privind aprobarea Listei substanțelor stupefiante, psihotrope și a plantelorcare conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile acestora. Astfel, prin acțiunile sale Godzin Alim a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (2) Cod penal, păstrarea drogurilor, săvârșit în proporții mari, fără scop de înstrăinare.

Nefiind de acord cu sentința procurorul a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței în partea ce ține de soluționarea chestiunii legate de încasarea cheltuielilor judiciare, rejudecarea cauzei, cu adoptarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie dispusă încasarea de la condamnatul Godzin Alim în contul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 1680 lei. În motivarea cererii de apel s-au invocat că, subsidiar prevederilor art. 227, 229, 385 și 397 Cod de procedură penală, efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este provocată de săvârșirea infracțiunii, care evident impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat. Prin urmare, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea acuzării de încasare din contul inculpatului a cheltuitelor judiciare în partea ce ține de efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică chiar dacă a fost anexată la materialele cauzei penale, dovadă a cheltuielilor efectuate și trecute din contul statului.

Prin decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2021, apelul procurorului a fost respins ca nefondat, sentința s-a menținut fără modificări.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a menționat că, acțiunile infracționale ale inculpatului întruneau elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (2) Cod penal. Din textul apelului rezultă că sentința a fost contestată în partea soluționării chestiunii referitor la cheltuielile judiciare, în acest sens, solicitându-se casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care a dispune încasarea de la Godzin Alim a cheltuielilor judiciare în sumă de 1680 lei. Potrivit sentinței, instanța de fond a respins solicitarea procurorului de a încasa cheltuielile judiciare suportate în prezenta cauză penală, ca fiind neîntemeiată, invocând faptul că cheltuielile judiciare solicitate nu se încadrează în prevederile art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală. Conform prevederilor art. 227, 229, 143 Codul de procedură penală, instanța de apel a evidențiat că statului î-i revine obligația pozitivă de a administra probe pentru a demonstra vinovăția unei persoane, or potrivit art. 100 alin. (2) Cod de procedură penală și art. 6 par. 2 CEDO, sarcina probațiunii e pusă în seama organului de urmărire 2 penală, persoana acuzată de un delict beneficiind de „prezumția nevinovăției”, stipulată la art. 8 Cod de procedură penală. Astfel, luând în considerație cele menționate supra, instanța de apel a conchis ca fiind justificată aprecierea primei instanțe că, cheltuielile judiciare suportate chiar dacă au fost solicitate de a fi încasate de la inculpat la etapa dezbaterilor judiciare de către procuror, până la retragerea completului în camera de deliberare, dar această solicitare urma a fi respinsă, deoarece instanța nu poate aprecia că cheltuielile judiciare solicitate se încadrează în prevederile art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală. Or, dispoziția legală citată mai sus, enumeră exhaustiv sumele ce se încadrează în cheltuieli judiciare, procurorul având obligația să-și argumenteze cerința înaintată.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, procurorul a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei, cu restituirea cauzei la o nouă rejudecare în instanța de apel, din motiv că eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. În motivare recurentul a indicat că, soluția instanței de apel prin care a fost menținută sentința prin care a fost respinsă cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată, contravine normelor procesual penale în vigoare. În colaborare cu prevederile art. 227, 229 Cod de procedură penală, efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este provocată de săvârșirea infracțiunii, care evident impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, ca urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu s-ar fi efectuat. Mai mult, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în Monitorul Oficial nr.40- 47/108 din 09.02.2018), alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală a fost abrogat, prin ce se atestă intenția legiuitorului, de a pune cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel. Din conținutul recursului se constată că procurorul face trimitere la temeiurile de casare stipulate de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, menționând că prin decizia contestată, greșit au fost încasate cheltuielile de judecată din contul statului. 3 Conform art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, însă instanța de recurs precizează că recurentul, referindu-se la pct. 6 din norma menționată, a indicat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fără a-și argumenta temeiul invocat, ceea ce rezultă că acesta este introdus cu titlu declarativ și urmează a fi respins ca neîntemeiat. Colegiul penal notează că și temeiul stipulat în pct. 10) este neîntemeiat, or, recurentul prin recursul ordinar solicită corectarea erorii privind încasarea cheltuielile judiciare, iar latura penală nu a fost contestată de procuror. Astfel, Colegiul penal constată că, temeiurile invocate de recurent, prevăzute în pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată. Cu referire la solicitarea recurentului precum că instanța de apel nefondat a respins încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată în beneficiul statului, Colegiul reține ca fiind argumentată poziția instanței de apel și în acest sens, or, potrivit art. 227 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Cheltuielile judiciare cuprind sumele plătite sau care urmează a fi plătite martorilor, părții vătămate, reprezentanților lor, experților, specialiștilor, interpreților, traducătorilor și asistenților procedurali; cheltuite pentru păstrarea, transportarea și cercetarea corpurilor delicte; care urmează a fi plătite pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat; cheltuite pentru restituirea contravalorii obiectelor deteriorate sau nimicite în procesul de efectuare a expertizei sau de reconstituire a faptei; cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală. În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către instanța de apel în decizia sa referitor la cheltuielile de judecată pentru raportul de constatare sunt juste iar criticile recurentului nu constituie temeiuri de a răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita intervenția instanței de recurs în sensul casării hotărârii judecătorești adoptate de instanța de apel, or de a motiva diferit răspunsul la aceleași argumente invocate în cererea de apel, în contextul oferirii răspunsurilor plauzibile de către instanța de apel. Reținând prevederile sus menționate, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de procuror și, potrivit legii decide inadmisibilitatea lui, ca fiind vădit neîntemeiat. Prin urmare, instanța de recurs conchide că la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante prescrise la art. 414-419 Cod de 4 procedură penală și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, iar temei pentru admiterea recursului ordinar declarat de procuror nu există și potrivit legii, se impune inadmisibilitatea lui ca fiind vădit neîntemeiat.

În temeiul art. 432 alin. (1) – (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul Penal d e c i d e : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2021, în cauza penală privindu-l pe GODZIN Alim XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 iulie 2022. Președinte Nadejda TOMA Judecător Liliana CATAN Judecător Ion GUZUN 5