1ra-268/22 — art. 349 alin. 1/1 CP

1ra-268/22 — art. 349 alin. 1/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-268/22

1-21071081-01-1ra-22022022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

11 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Toma Nadejda,

Judecătorii: Catan Liliana și Guzun Ion,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Roibu Ioana în numele inculpatului Tonconog Petru, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2021 și

a sentinței Judecătoriei Cahul (sediul Central) din 28 iunie 2021, în cauza penală în

privința lui

Tonconog Petru xxxxxx, născut la

xxxxxx xxxxx, originar și domiciliat în

xxxxxx xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 13.05.2021 – 28.06.2021;

Instanța de apel: 19.07.2021 – 15.11.2021;

Instanța de recurs: 22.02.2022 – 11.05.2022.

A C O N S T A T A T :

probelor administrate la faza de urmărire penală, în procedura prevăzută de

art. 3641 Cod de procedură penală, Tonconog Petru a fost recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal, fiindu-i stabilită

pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 1 (unu) an 6 (șase) luni, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

de 16 decembrie 2020, aproximativ la ora 18.00, aflându-se pe traseul R-34.1

Cahul-Oancea, în apropierea punctului de trecere a frontierei de stat

„Cahul-Oancea”, fiind în stare de ebrietate alcoolică, manifestând un comportament

agresiv a refuzat să se supună cerințelor legale ale angajaților ANTA Turta Roman și

1

Flocos Dumitru, care efectuau controlul actelor permisive privind activitatea

desfășurată a autocarului de model „Setra” cu nr. de înmatriculare xxxxxxxx,

numindu-i cu cuvinte necenzurate, manifestând un comportament agresiv, i-a

aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea feței angajatului ANTA Turta Roman, l-a

tras de uniforma de serviciu, deteriorând-o în regiunea antebrațului stâng, de

asemenea deteriorându-i telefonul mobil de model „Iphone 6” la prețul de 4800 lei

MDL, cauzându-i astfel părții vătămate suferințe fizice și un prejudiciu material

considerabil în sumă totală de 4800 lei.

Fapta inculpatului Tonconog Petru a fost calificată juridic ca infracțiune

prevăzută de art. 349 alin. (11) Cod penal, conform indicilor: aplicarea violenței

nepericuloase pentru viață și sănătate față de persoana cu funcție de răspundere, în

scopul sistării activității ei de serviciu și schimbării caracterului ei în interesul celui

care aplică violența.

au contestat sentința cu apel, solicitând casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui Tonconog Petru s

să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă, neprivativă de libertate.

În motivarea apelului a invocat că, prima instanță nu și-a motivat soluția

adoptată. Sentința contestată fiind una incompletă deoarece nu oferă un răspuns la

toate motivele invocate de partea apărării, iar nemotivarea unei hotărâri

judecătorești încalcă dreptul părților la un proces echitabil, garantat de art.6§1

CEDO. Așa cum, CtEDO, în jurisprudența sa, a reiterat că efectul art. 6 este, printre

altele, de a plasa un „tribunal” sub o obligație de a petrece o examinare adecvată a

pozițiilor, argumentelor și probelor, fără a prejudicia evaluarea sa dacă ele sunt

relevante pentru decizia sa (Cauza Buzescu c. România din 24 mai 2005, nr.

6102/00.

A menționat partea apărării că, la stabilirea pedepsei inculpatului, prima

instanță urma nu a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de

circumstanțele atenuante, de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii, de

persoana celui vinovat, de faptul că antecedentele penale sunt stinse, infracțiunea

săvârșită de inculpat face parte din categoria infracțiunilor celor mai puțin grave,

precum și comportamentul inculpatului după săvârșirea infracțiunii, și anume

acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii, regretă cele comise, a restituit

prejudiciul părților vătămate, adică a conștientizat fapta, din care considerente a

solicitat examinarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală în baza art. 364/1 Cod de procedură penală.

A evidențiat partea apărării că, inculpatul are la întreținere 3 copii minori, iar

pentru realizarea scopului legii penale este important să se aplice corect,

proporțional, și uniform o pedeapsă penală în strictă conformitate cu criteriile

generale de individualizare.

2

Partea apărării a susținut că, prima instanță nu a argumentat suficient în

motivarea hotărârii, necesitatea aplicării față de Tonconog Petru a celei mai aspre

pedepse prevăzute de sancțiunea art. 349 alin. (11) Cod penal și nici imposibilitatea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, sau lipsa temeiurilor de suspendare a

executării pedepsei cu închisoare pe un termen de probațiune.

Partea apărării a concluzionat că, scopul corectării și reeducării inculpatului

Tonconog Petru se va atinge și fără izolarea lui de societate, cu numirea pedepsei cu

închisoare, cu suspendarea executării pedepsei închisorii, și stabilirea termenului de

probă, dându-i posibilitate reală inculpatului să-și dovedească corectarea prin

comportament exemplar și muncă cinstită, iar pedeapsa dată va asigura scopurile

pedepsei, pedeapsă echitabilă faptei infracționale săvârșite și fiind în corespundere

cu împrejurările cauzei, normele legale și care va atinge scopul de corectare și

reeducare a vinovatului.

apelul declarat de către avocatul Roibu Ioana în numele inculpatului Tonconog

Petru și de inculpat, a fost respins și menținută sentința primei instanțe.

4.1. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a indicat că, prima

instanță întemeiat a considerat suficiente probele administrare în vederea

confirmării faptelor imputate inculpatului Tonconog Petru și datele existente cu

privire la persoana acestuia permite stabilirea pedepsei, rațiuni din care a dispus

examinarea cauzei penale în procedură simplificată prevăzută de art. 364/1 Cod de

procedură penală, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin urmare, instanța de apel stabilind respectarea procedurii de examinare a

cauzei penale în procedură simplificată, a conchis că nu se va expune repetat asupra

probelor administrate în faza de urmărire penală care au fost acceptate de inculpat.

Astfel, instanța de apel a considerat că din probele administrate, descrise în

rechizitoriu și acceptate de inculpatul Tonconog Petru, este demonstrată în afara

oricărui dubiu vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 349

alin. (11) Cod penal, potrivit indicilor calificativi: aplicarea violenței nepericuloase

pentru viață și sănătate față de persoana cu funcție de răspundere, în scopul sistării

activității ei de serviciu și schimbării caracterului ei în interesul celui care aplică

violența.

Reieșind din faptul că sentința a fost contestată de către partea apărării sub

aspectul individualizării pedepsei stabilite, instanța de apel a reținut în această

parte că prima instanță a acordat deplină eficiență dispozițiilor art. 7, 61, 75 Cod

penal, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă echitabilă, legală și direct proporțională

cu gravitatea faptei comise, de atitudinea numitului față de infracțiunea săvârșită și

de consecințele acesteia, cât și în măsură să asigure corectarea și resocializarea

3

acestuia, restabilirea echității sociale, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni din partea ultimului și a altor persoane.

Instanța de apel a constatat că, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului Tonconog Petru instanța de fond a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei stabilite

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familie acestuia.

Acordând eficiență prevederilor art. 16, 75 Cod penal, instanța de apel a

reținut că, inculpatul Tonconog Petru a săvârșit o infracțiune care se atribuie la

categoria infracțiunilor mai puțin grave, anterior a fost atras la răspundere penală și

contravențională, inclusiv pentru săvârșirea de infracțiuni analogice, și respectiv,

contravenții de ultragierea colaboratorilor organelor de ocrotire a normelor de

drept, opunere de rezistență, la locul de trai se caracterizează satisfăcător, este

căsătorit și are la întreținere trei copii minori.

Instanța de apel, în baza prevederilor art. 76, 77 Cod penal, a constatat lipsa

circumstanțelor atenuante, iar drept circumstanțe agravante a reținut: săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracțiuni

similare; săvârșirea infracțiunii de către o persoană în stare de ebrietate.

Cu referire la circumstanțele agravante, instanța de apel a menționat că, nu

poate fi reținută drept agravantă circumstanța indicată în rechizitoriu, potrivit

căruia i se atribuie săvârșirea infracțiunii asupra unei persoane în legătură cu

îndeplinirea de către ea a obligațiilor de serviciu sau obștești. Or, art. 77 alin.(2) Cod

penal, stabilește că dacă circumstanțele menționate la alin. (1) sunt prevăzute la

articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne

ale acestor componente de infracțiuni, ele nu pot fi concomitent considerate drept

circumstanțe agravante.

În continuare, instanța de apel a reținut că, sancțiunea pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal, stabilește pedeapsa cu

amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de până

la 3 ani.

Potrivit art. 75 alin. (2) Cod penal, în cazul alternativelor de pedeapsă

prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter

excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea

infractorului fac necesară stabilirea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este

insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în

care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

4

scopului pedepsei. Caracterul excepțional la stabilirea pedepsei cu închisoare

urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Acordând eficiență principiilor de individualizare a pedepsei, și analizând

ansamblul de circumstanțe ce caracterizează persoana inculpatului Tonconog Petru,

lipsa circumstanțelor care atenuează și prezența celor care agravează răspunderea

acestuia, gradul de pericolul social al infracțiunii, lipsa pretențiilor materiale a

părților vătămate față de inculpat, instanța de apel a considerat că prima instanță

întemeiat a reținut că corectarea și reeducarea inculpatului Tonconog Petru, precum

și restabilirea echității sociale, este posibilă cu stabilirea pedepsei pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 349 alin. (11) Cod penal, sub formă de închisoare pe un

termen de un 1 an și 6 luni, în penitenciar de tip semiînchis.

Instanța de apel a menționat că, justificarea aplicării în privința inculpatului

Tonconog Petru a pedepsei sub formă de închisoare, deși sancțiunea normei de

incriminare prevede ca alternativă, pedeapsa cu amendă și muncă neremunerată în

folosul comunității, se explică prin faptul că anterior în privința inculpatului pentru

săvârșirea unei infracțiuni similare, instanța de judecată i-a stabilit pedeapsa cu

amendă, fiindu-i acordată posibilitatea de a face concluziile necesare și a-și corecta

comportamentul antisocial, însă inculpatul Tonconog Petru din nou a săvârșit

aceiași infracțiune. Astfel, rezultă că pedeapsa sub formă de amendă sau muncă

neremunerată în folosul comunității nu sunt eficiente pentru a realiza scopul

pedepsei penale.

A concluzionat instanța de apel că, pedeapsa stabilită inculpatului Tonconog

Petru sub formă de închisoare de 1 an și 6 luni, este una echitabilă, legală și direct

proporțională cu gravitatea faptei comise, de atitudinea numitului față de

infracțiunea săvârșită și de consecințele acesteia, cât și în măsură să asigure

corectarea și resocializarea acestuia, restabilirea echității sociale, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea ultimului și a altor persoane.

Prin urmare, instanța de apel a reținut relevant faptul că, pedeapsa penală

este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor

care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, iar

executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească

demnitatea persoanei condamnate, potrivit art. 61 Cod penal.

Astfel, argumentele părții apărării cum că pedeapsa aplicată inculpatului

Tonconog Petru sub formă de închisoare este una prea aspră, iar aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, ar fi o pedeapsă echitabilă, instanța de apel le-a

respins ca neîntemeiate, întrucât circumstanțele cauzei și persoana inculpatului, nu

denotă că aplicarea acestor prevederi, va fi în măsură să asigure corectarea și

reeducarea inculpatului Tonconog Petru în vederea neadmiterii în viitor a unor

5

asemenea fapte prejudiciabile, cât și să contribui la realizarea scopului pedepsei

penale.

La fel, instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiate afirmațiile părții

apărăii în sensul că prima instanță la stabilirea pedepsei cu închisoare față de

inculpat, nu a ținut cont de repararea prejudiciului cauzat părților vătămate, de

regretul acestuia în cele săvârșite, ceea ce indică la conștientizarea faptei săvârșite,

aflarea la întreținere a 3 copii minori, or, instanța de fond a ținut de toate

circumstanțe cauzei și de cele referitoare la persoana inculpatului, ajungând

întemeiat la concluzia că stabilirea unei pedepsei cu închisoare cu executare reală va

fi în măsură să corecteze inculpatul și să restabilească echitatea socială. Apărarea nu

a adus argumente serioase, susținute prin probe, care să dovedească încălcarea de

către instanța de judecată a principiului de individualizare a pedepsei la stabilirea

caracterului și termenului pedepsei stabilite inculpatului Tonconog Petru pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 349 alin. (11) Cod penal. Certificatul nr. 345

din 30 septembrie 2021 eliberat de Primăria com. Băcioi, mun. Chișinău și

caracteristica eliberată la 05 octombrie 2021 de Inspectoratul de Poliție Botanica,

mun. Chișinău nu pot fi reținute ca probe suficiente în vederea aplicării inculpatului

Tonconog Petru a unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

cu închisoare, în condițiile stabilite de art. 90 Cod penal, deoarece circumstanțele

menționate în caracteristică se referă la perioada când inculpatul Tonconog Petru se

afla deja în detenție, după pronunțarea sentinței.

427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, contestă hotărârea instanței de

apel cu recurs ordinar, solicitând casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Cahul din 15 noiembrie 2021 și a sentinței Judecătoriei Cahul (sediul Central) din

28 iunie 2021, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului Tonconog Petru, să-i fie

stabilită pedeapsa cu aplicarea prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, cu

suspendarea condiționată pe un termen de probațiune a pedepsei închisorii stabilite

de 1 an 6 luni.

În motivarea recursului ordinar, partea apărării invocă aceleași argumente ca

și în cererea de apel, evidențiind aspectele practicii judiciare potrivit căreia „una din

condițiile adoptării unei sentințe legale este corespunderea părții descriptive a ei cu

circumstanțele constatate în ședința de judecată. La întocmirea ei, instanța trebuie

să îndeplinească cerințele art. 394 Cod de procedură penală și să soluționeze toate

chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași

consecutivitate, ce specifică că partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie

să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se

locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și

6

consecințele infracțiunii, încadrarea juridică a faptei inculpatului, motivele pentru

modificarea învinuirii.

Suplimentar, menționează că, la adoptarea soluției, instanța de apel nu a

acordat deplină eficiență prevederilor 414, 417 ,419 Cod de procedură penală,

precum și prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, pronunțând o hotărâre nemotivată

în acest sens.

Susține partea apărării că, în contextul prevederilor art. 76 Cod penal, în

calitate de circumstanțe atenuante în privința inculpatului Tonconog Petru,

instanțele de fond au omis căința sinceră a inculpatului de cele comise, colaborarea

activă a acestuia cu organul de urmărire penală și contribuirea în cea mai mare

parte de către inculpat la descoperirea tuturor circumstanțelor infracțiunii, iar

această circumstanță atenuantă și chiar excepțională este materializată prin faptul

că, anume inculpatul Tonconog Petru Anatolii a fost persoana care a descris cu lux

de amănunte toate acțiunile/actele comise, la fel este important faptul că partea

vătămată a confirmat lipsa de careva pretenții atît de ordin material cît și moral față

de inculpat.

La fel, indică faptul că, la caz nu au fost stabilite careva circumstanțe agravante

în privința lui Tonconog Petru Anatolii, fapt ce denotă și ne convinge încă odată în

plus că față de inculpat poate fi aplicată o pedeapsă penală sub limita celei prevăzute

de normele de condamnare.

Partea apărării evidențiază că, la individualizarea și stabilirea categoriei și

mărimea pedepsei în privința inculpatului, Tonconog Petru, instanțele de fond au

omis că, acestuia i s-a incriminat săvârșirea unei infracțiuni mai puțin grave, de

persoana celui vinovat - care este căsătorit, are la întreținere trei copii minori,

acesta nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, a recunoscut integral

vina, și s-a căit sincer de cele săvârșite, dar și a contribuit activ și nestingherit la

aflarea adevărului în cursul urmăririi penale, cît și nemijlocit cercetării

judecătorești.

Consideră apărarea că, scopul educativ și preventiv al pedepsei stabilite în

cauza penală în privința inculpatului Tonconog Petru, poate fi pe deplin atins, prin

numirea unei pedepse penale neprivative de libertate, fiind cert constatat faptul că,

sancțiunea penală privativă de libertate este una mult prea aspră în raport cu

faptele infracționale la caz, și cu atît mai mult cu circumstanțele ce se referă la

personalitatea vinovatului, și existența de circumstanțe atenuante și excepționale,

dar și lipsa de circumstanțe agravante.

Partea apărării invocă faptul că, sub aspect o astfel de abordare a problemei

de drept în cauza dată nu poate fi susținută pe motiv, că de fapt instanțele de fond

nu au dat un răspuns argumentat referitor la concluzia de respingere a apelului

apărării, și nu a expus temeiul de stabilire și menținere a unei sancțiuni penale aspre

privative de libertate față de Tonconog Petru.

7

Menționează că, instanța de apel urma să se pronunțe asupra fiecărui

argument menționat în cererea de apel a apărării și să justifice din punct de vedere

faptic și juridic considerentele din care a ajuns la concluzia că pedeapsa stabilită

privativă de libertate este una rațională, precum și care ar fi temeiul de stabilire a

unei pedepse mai aspre, astfel fiind admisă încălcarea dreptului inculpatului la un

proces echitabil.

Partea apărării susține că, solicitarea formulată în prezentul recurs urmează a

fi acceptată fără dispunerea rejudecării cauzei, poziție care corespunde

jurisprudenței CEDO, deoarece încălcările legislației procesual penale făcute de

către autoritățile de stat la examinarea cauzei date, nu pot fi imputate inculpatului și

nu ar trebui să-l plaseze pe acesta într-o situație defavorabilă.

Subsidiar, partea apărării a evidențiat că, în hotărîrea sa Ștefan vs România

din 06.04.2010, CEDO a menționat că procurorul avea obligația de a reflecta

pretinsele erori înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, CEDO consideră că

Statul este cel care trebuie să își asume erorile comise de parchet sau de instanța de

judecată și că acele erori nu trebuie reparate în detrimentul persoanei vizate în

procedura în cauză.

La fel, evidențiază apărarea că, potrivit unei jurisprudențe constante a CEDO,

retrimiterea cauzelor la rejudecare este în mod obișnuit dispus ca rezultat a erorilor

comise de instanțele de judecată, repetarea unor asemenea retrimiteri în cadrul

unuia și aceluiași proces dezvăluie o deficiență gravă a sistemului judecătoresc, ceea

ce afectează dreptul persoanei la un proces echitabil într-un termen rezonabil, drept

garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție (hotărîrea Cravcenco v. Moldova, § 50, din

15.01.2008).

Roibu Ioana în numele inculpatului Tonconog Petru, pledând pentru dispunerea

inadmisibilității acestuia ca fiind vădit neîntemeiat.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității

acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal menționează, că potrivit practicii judiciare constante, erorile de

drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau

substanțial. Instanța de recurs verifică, dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

8

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Reieșind din conținutul cererii de recurs, Colegiul penal lărgit atestă, că partea

apărării invocă în calitate de temeiuri pentru casarea deciziei instanței de apel

art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care stabilesc, că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii

sau când 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Având în vedere argumentele recursului, Colegiul penal conchide că partea

apărării critică decizia instanței de apel dintr-un singur considerent, și anume din

motivul că, în opinia sa, instanța de apel greșit a menținut sentința în partea

stabilirii în privința inculpatului a unei pedepse de 1 (unu) an 6 (șase) luni cu

executare reală, fără aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Raportând însă argumentele invocate la circumstanțele speței, Colegiul penal

relevă, că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului, nefiind

stabilite presupusele erori de drept invocate de recurent, acestea fiind invocate și în

cererea de apel și asupra cărora instanța de apel s-a expus, motivare pe care

instanța de recurs ordinar o însușește integral, fapt ce se aliniază practicii CtEDO,

expuse inclusiv în pct. 37 a hotărârii Albert c. România din 16.02.2010.

Așadar, analizând decizia instanței de apel prin prisma erorilor de drept

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, Colegiul penal

constată, că astfel de erori de drept nu și-au găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și

hotărârea adoptată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar

motivarea soluției fiind în corespundere cu dispozitivul hotărârii, acesta fiind clar, la

stabilirea pedepsei inculpatului fiind respectate exigențele legii.

În acest sens Colegiul penal reiterează, că potrivit prevederilor art. 7 Cod

penal, la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală.

Potrivit prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și,

respectiv, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât

și a altor persoane.

În acest context, Colegiul penal menționează, că potrivit art. 75 Cod penal,

persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

9

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate

cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele atenuante și agravante, de influența pedepsei stabilite asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Totodată, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor stabilite

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la

cea mai blândă – amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând

seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei

ori a cuantumului pedepsei.

Cu referire la dezacordul părții apărării cu modalitatea de executare a

pedepsei stabilită inculpatului Tonconog Petru, Colegiul penal reține că instanțele

de fond corect au apreciat că modalitatea de executare a pedepsei stabilită

inculpatului, este proporțională cu fapta săvârșită și urmările cauzate, or, deși

inculpatul Tonconog Petru nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru, a

recunoscut vina integral și s-a căit sincer de cele săvârșite, totuși instanța de apel

corect a accentuat, că scopul pedepsei penale prevăzut la art. 61 Cod penal, în

privința inculpatului poate fi realizat doar prin izolarea acestuia de societate, ținând

cont de caracterul faptei prejudiciabile, de urmările acesteia, de faptul că anterior a

fost tras la răspundere penală și contravențională, inclusiv pentru săvârșirea de

infracțiuni analogice și respectiv contravenții de ultragierea colaboratorilor

organelor de ocrotire a normelor de drept, opunere de rezistență (f.d. 53-55,80), de

faptul că a săvârșit infracțiunea în stare de ebrietate, la locul de trai este caracterizat

satisfăcător (f.d. 169), este căsătorit și are la întreținere trei copii minori (f.d.168).

Astfel, cu referire la alegațiile apărării privind aplicarea prevederilor art. 90

Cod penal, în privința inculpatului Tonconog Petru, Colegiul penal conchide că

instanța de apel corect le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, concluzionând în acest

sens că deși sancțiunea normei de incriminare prevede ca alternativă, pedeapsa cu

10

amendă și muncă neremunerată în folosul comunității, se explică prin faptul că

anterior în privința inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni similare, instanța

de judecată i-a stabilit pedeapsa cu amendă, fiindu-i acordată posibilitatea de a face

concluziile necesare și a-și corecta comportamentul antisocial, însă inculpatul din

nou a săvârșit aceiași infracțiune. Astfel, rezultă că pedeapsa sub formă de amendă

sau muncă neremunerată în folosul comunității nu sunt suficiente pentru realizarea

scopului pedepsei.

Colegiul penal amintește că, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de

către instanța de judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea

infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după

următoarele criterii: împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și

mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și

gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii; motivul

săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care

constituie antecedentele penale ale infractorului; conduita după săvârșirea faptei și

în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația

familială și socială etc.

Sub aspectul prevederilor legale citate, Colegiul penal statuează că pedeapsa

este echitabilă atunci când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor

sale, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru

restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și

întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Mai mult, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui

la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte

persoane.

Colegiul penal menționează și faptul că circumstanțele la care face referire

partea apărării în cererea de recurs au fost luate în calcul la stabilirea pedepsei de

către prima instanță, care la stabilirea pedepsei închisorii, a ținut cont de

personalitatea inculpatului, de faptul că a recunoscut vinovăția, se căiește sincer și a

solicitat ca judecarea cauzei să fie înfăptuită în procedura simplificată.

Astfel, instanța de apel corect a respins argumentele apărării cu privire la

aplicarea în privința inculpatului Tonconog Petru a prevederilor art. 90 Cod penal,

or, instanța de judecată poate dispune suspendarea executării pedepsei sau

suspendarea parțială a executării pedepsei, doar în cazul în care consideră că scopul

pedepsei stabilit de legiuitor la art. 61 Cod penal, poate fi atins prin prisma

normelor indicate supra.

Respectiv, instanțele de fond corect au concluzionat, că scopul legii penale în

speță poate fi realizat doar prin izolarea de societate a inculpatului Tonconog Petru,

deoarece fiind anterior condamnat pentru o infracțiune similară, careva concluzii

11

pozitive în acest sens nu și-a făcut, iar pedeapsa stabilită va contribui la corectarea

și reeducarea acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea ultimului, cât și a altor persoane.

Față de cele ce preced, Colegiul penal conchide că, instanțele de fond la

compartimentul individualizării pedepsei, au acordat deplină eficiență prevederilor

art. 7, 61, 75, 76 Cod penal și corect au considerat nejustificată aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal.

În contextul celor expuse mai sus, Colegiul penal reține, că la stabilirea

pedepsei inculpatului Tonconog Petru, pentru infracțiunea săvârșită, prima instanță

și cea de apel nu au comis erori de drept, pedeapsa stabilită inculpatului este una

corectă, deoarece la stabilirea acesteia au fost respectate exigențele legii, iar

argumentele recursului în acest sens sunt neîntemeiate, prin urmare, hotărârea

atacată este legală și întemeiată, iar recursul declarat de către avocatul Roibu Ioana

în numele inculpatului Tonconog Petru urmează a fi declarat inadmisibil ca fiind

vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Roibu Ioana în

numele inculpatului Tonconog Petru, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții

de Apel Cahul din 15 noiembrie 2021, în cauza penală în privința lui Tonconog

Petru xxxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 24 iunie 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecătorii Catan Liliana

Guzun Ion

12