1ra-309/2022 — art. 320/1 CP

Dosarul nr.1ra-309/2022

1-20152059-01-1ra-28022022

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

25 mai 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Guzun Ion și Catan Liliana,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea parțială a sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 24 mai 2021 și a

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2021, declarat de

către inculpatul

Hâncu Ruslan Xxxx, născut la xxxx,

originar din mun. xxxx și domiciliat în xxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului ordinar în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T:

probelor administrate în faza de urmărire penală, prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, Hâncu Ruslan a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de 3201 Cod penal, și în conformitate cu sancțiunea articolului dat, i-a fost

stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 (trei) luni cu executarea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

cu intenție directă, cunoscând cu certitudine că în temeiul ordonanței de protecție nr.

xxxx din 07 septembrie 2020, emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Centru, au fost

instituite măsuri de protecție în privința victimei violenței în familie Hâncu Ludmila,

prin care el a fost obligat pe un termen de 60 de zile, începând cu 07 septembrie 2020, ora

18:00 min., să părăsească domiciliul amplasat pe bd. xxx ap. xx, să nu o contacteze prin

telefon, corespondență poștală sau în orice alt mod, fiind avertizat despre răspunderea

pentru nerespectarea măsurilor de protecție vizate, la 29 septembrie 2019, aproximativ

1

la ora 17 și 00 min., a venit la domiciliu indicat supra unde a proferat expresii licențioase

în adresa victimei violenței în familie Hâncu Ludmila, lezându-i astfel onoarea și

demnitatea, ulterior a continuat să manifeste un comportament agresiv, fără a reacționa

la cerințele insistente ale ultimei de a părăsi imobilul, rămânând acolo până la

intervenirea colaboratorilor de poliție.

Astfel, prin acțiunile sale intenționate, Hâncu Ruslan a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 3201 Cod penal, neexecutarea măsurilor din ordonanța de protecție a victimei

violenței în familie, adică, neexecutarea intenționată a măsurilor stabilite de instanța de judecată

în ordonanța de protecție a victimei violenței în familie.

inculpatului, fără a contesta vinovăția, a depus apel în termen solicitând admiterea

apelului, casarea în parte a sentinței, ce ține de individualizarea pedepsei aplicate și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță privind

aplicarea în privința inculpatului Hâncu Ruslan a pedepsei sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității.

3.1. În motivarea cererii de apel, a invocat că, prima instanță nu a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75 - 78, 90 Cod penal, și nu a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța de fond, nu a ținut cont de faptul că, infracțiunea săvârșită de inculpatul Hâncu

Ruslan face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, că a recunoscut vina în

comiterea infracțiunii incriminate, solicitând examinarea cauzei penale în baza probelor

administrate la faza de urmărire penală, sincer s-a căit de cele comise, s-a împăcat cu

partea vătămată, de circumstanțele atenuante - contribuirea activă la descoperirea

infracțiunii, lipsa circumstanțelor agravante, aplicând în privința condamnatului

pedeapsa penală sub formă de închisoare. Or, așa cum inculpatul este de acord să

presteze muncă neremunerată în folosul comunității, nu prezintă pericol social, iar aceste

circumstanțe permit de a concluziona că, scopul pedepsei penale poate fi atins prin

aplicarea unei pedepse penale mai blânde, sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității, ce constituie o pedeapsă echitabilă în coraport cu circumstanțele cauzei și

cu personalitatea inculpatului, fiind de natură să satisfacă exigențele individualizării

pedepsei penale, fiind stabilită în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale

incriminate.

apelul declarat a fost respins, ca nefondat, cu menținerea sentinței.

2

4.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a menționat că, la stabilirea categoriei

și a măsurii de pedeapsă inculpatului Hâncu Ruslan, instanța de fond a ținut cont de

toate circumstanțele reale și personale privind individualizarea pedepsei, aplicându-i o

pedeapsă corectă, echitabilă și legală și anume că, inculpatul a comis o infracțiune gravă,

a recunoscut vinovăția, anterior a fost condamnat, iar pedeapsa aplicată acestuia nu și-a

atins scopul de reeducare, or, inculpatul fiind condamnat anterior pentru infracțiuni

intenționate, inclusiv contra vieții și sănătății persoanei, nu și-a făcut concluziile necesare

despre necesitatea corectării, nu a mers pe calea corijării, dar a continuat de a duce un

mod parazitar de viață și a continuat activitatea sa, practicând activitatea infracțională,

astfel, inculpatul nu a conștientizat pericolul social al faptelor imputate.

Instanța de apel a considerat că, corectarea și reeducarea inculpatului Hâncu

Ruslan este posibilă în condițiile izolării de societate cu aplicarea în privința lui a unei

pedepse sub formă de închisoare în limitele sancțiunilor prevăzute de art. 3201 Cod

penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod penal, și anume pedeapsa fiind

redusă cu 1/3.

Instanța de apel a respins argumentele apărării privind aplicarea unei pedepse în

privința lui Hâncu Ruslan cu muncă neremunerată în folosul comunității or, instanța de

fond a ținut cont de personalitatea inculpatului, a acceptat cererea de a fi examinată

cauza în procedura simplificată, iar inculpatul a beneficiat de reducerea termenului de

pedeapsă cu 1/3 și nu este temei de a desființa sentința emisă în partea solicitată.

Instanța de apel a considerat că, o atare modalitate de individualizare a pedepsei

corespunde exigențelor legii penale, iar pedeapsa aplicată de instanța de fond,

raportând-o la scopul urmărit de legislator în art. 61 Cod penal, îl va descuraja de a

comite pe viitor alte fapte infracționale similare.

solicită casarea parțială a hotărârilor judecătorești, în partea stabilirii pedepsei, și

pronunțarea unei hotărâri prin care în privința sa să fie aplicată o pedeapsă sub formă

de muncă neremunerată în folosul comunității sau suspendarea condiționată a executării

pedepsei conform prevederilor art. 90 Cod penal, invocând argumente identice celor

invocate în acecerea de apel declarată de către avocatul Rabei Ilie în numele inculpatului.

11) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, care pledează pentru

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil, fiind vădit

neîntemeiat din următoarele considerente.

3

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent. Or, art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel pot fi atacate

cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

la judecarea cauzei.

Lecturând textul recursului, Colegiul penal constată că, recurentul își exprimă

dezacordul doar cu faptul că pedeapsa aplicată este prea aspră, semnalând temeiul

pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, astfel

instanța de recurs ordinar supune verificării decizia instanței de apel prin prisma erorii

de drept menționate, care prevede, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel atunci când: s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub acest aspect, Colegiul penal reține că

motivul – temeiul de recurs invocat de recurent nu se confirmă în instanța de recurs

ordinar, argumentând în acest context următoarele.

Cu referire la temeiul invocat, prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, Colegiul penal menționează că este unul declarativ, deoarece în urma

examinării materialelor cauzei și a conținutului deciziei instanței de apel, se constată că

instanța de apel în decizia sa (f.d. 142-143) corect și-a motivat soluția privind aplicarea

pedepsei și modului de executare a acesteia, a ținut cont de prevederile art. 61 alin. (2)

Cod penal și totodată a ținut cont și de criteriile de individualizare a pedepsei penale,

prevăzute de art. 75 Cod penal, a luat corect în considerare: gravitatea infracțiunii

săvârșite – mai puțin gravă, lipsa circumstanțelor atenuante, prezența circumstanțelor

agravante – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, de

faptul că inculpatul a fost anterior condamnat, precum și faptul că cauza a fost examinată

în procedura simplificată prevăzută de art. 364¹ Cod de procedură penală, a redus corect

pedeapsa în conformitate cu prevederile alin. (8) a aceluiași articol.

4

Cât ține de motivele indicate în recurs precum că pedeapsa stabilită este prea aspră

pentru infracțiunea săvârșită și că inculpatul a recunoscut vina, Colegiul penal nu le

acceptă, or, instanța de apel în decizia recurată a indicat și motivat pe deplin pedeapsa

aplicată, a dat apreciere tuturor circumstanțelor, inclusiv celor menționate de recurent și

a luat în considerare pericolul social al acțiunilor inculpatului și personalitatea

inculpatului – a fost atras la răspundere penală pentru fapte similare, astfel, stabilindu-i

o pedeapsă în limitele Legii penale și echitabilă, ce corespunde atât principiului

proporționalității cât și scopului pedepsei penale, astfel se va asigura restabilirea echității

sociale, corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât

din partea inculpatului cât și a altor persoane.

În acest sens, se reține că aceste prevederi legale au fost raportate just la

circumstanțele cauzei penale, gravitatea infracțiunii săvârșită (mai puțin gravă) comisă

cu intenție, precum și la personalitatea inculpatului, care deși și-a recunoscut vinovăția,

acesta anterior fiind condamnat, și astfel doar aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu

executarea reală a acesteia, va duce la reeducarea și corectarea inculpatului, precum și la

restabilirea echității sociale, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea acestuia, cât și a altor persoane.

Colegiul penal statuează că, pentru a se putea constata dacă inculpatul se poate

corecta prin stabilirea unei alte categorii de pedeapsă sau non privativă de libertate, se

analizează persoana inculpatului sub raportul periculozității sale, decurgând, în primul

rând, din faptă și din împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, iar în al doilea rând,

din persoana infractorului, care trebuie studiată.

În acest sens, Colegiul penal ține să indice că, inculpatul a mai fost condamnat

inclusiv pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, iar pedeapsa aplicată acestuia nu și-

a atins scopul de reeducare, fapt ce arată că inculpatul nu a conștientizat și nu s-a

corectat, astfel, se conchide că, pentru inculpat săvârșirea infracțiunilor capătă caracter

sistematic, el ignorând cu desăvârșire prohibițiile impuse de legea penală.

În aceste condiții, instanța de recurs ordinar statuează că stabilirea unei pedepse

non privative de libertate nu este rațională în circumstanțele stabilite pe caz și nu ar

asigura scopul pedepsei penale prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod penal, care

reglementează, că pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și

resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Mai mult, Colegiul penal statuează că, o pedeapsă prea blândă va fi apreciată ca o

atitudine tolerantă din partea statului a comportamentului prejudiciabil și va diminua

încrederea societății în eficacitatea și echitatea sistemului de justiție, or, practica judiciară

demonstrează că o pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este

5

suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale pe aspectele

contestate nu se identifică, pe care în virtutea corectitudinii lor și pentru a evita repetări

inutile, le acceptă și le însușește, fapt ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO,

care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că

art. 6 §1 din CEDO, deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi

înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs

Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca

o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin

alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

În consecință, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept invocate de

recurent ce ar fi afectat hotărârea instanței de apel atacată sub aspectele contestate,

deoarece soluția adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată, iar recursul

ordinar declarat este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2021, de către inculpatul Hâncu Ruslan

Xxxx, în propria cauză penală, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 23 iunie 2022.

Președinte: Toma Nadejda

Judecători: Guzun Ion

Catan Liliana

6