1cs-152/2022 — art. 313 CPP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 313 CPP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-152/2022 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 1cs-152/2022 1-19131875-01-1cs-24052022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 30 mai 2022 mun.
Chișinău Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte – Toma Nadejda, Judecători - Boico Victor, Guzun Ion, examinând cererea înaintată de Gontar Stanislav cu Gontar Vera, privind strămutarea judecării plângerii depuse instanței în ordinea prevederilor art. 313 Cod de procedură penală, la un alt complet de judecată, C O N S T A T Ă : 1. La 02.09.2021, în Curtea de Apel Chișinău a parvenit spre examinare, în ordine de recurs, recursul declarat de Gontar Stanislav și Gontar Vera împotriva încheierii Judecătoriei Hîncești (sediul central) din 27 iulie 2021, privind respingerea cererii de revizuire a încheierii Judecătoriei Hîncești (sediul central) din 01 noiembrie 2019. 2. În data de 24.05.2022, la Curtea Supremă de Justiție, a fost înregistrată cererea semnată de Gontar Stanislav cu Gontar Vera, privind strămutarea judecării recursului împotriva încheierii Judecătoriei Hîncești (sediul central) din 27 iulie 2021, altui complet de judecată.
Potrivit cererii, motiv pentru înaintarea cererii de strămutare a servit suspiciunea referitor la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Chișinău la examinarea în ordine de recurs a plângerii petiționarilor Gontar Stanislav și Gontar Vera, înaintată în ordinea prevederilor art. 313 Cod de procedură penală. În motivarea celor invocate, Gontar Stanislav cu Gontar Vera, explică, că din momentul repartizării dosarului, din 02.09.2021, recursul petiționarilor a fost redistribuit de mai multe ori în complete diferite, iar până în prezent soluția asupra cauzei date nu a fost pronunțată. Autorii cererii menționează că, potrivit ultimei redistribuiri cauza a fost repartizată în completul de judecată format din: Bulhac Ion – președinte, Morozan Ghenadie și Lîsîi Ghenadie.
Conform Regulamentului privind modul de distribuire aleatorie a dosarelor pentru examinare în instanțele judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 110/5 din 05.02.2013, judecătorul, care anterior și-a declarat abținere de la judecarea cauzei, este 1 eliminat din lista judecătorilor înregistrați în PIGD, astfel că întregul complet de judecători, nominalizat mai sus, care și-au declarat anterior abținere de la examinarea pricinii în instanța de recurs și revizuire, nu pot judeca prezenta cauză, iar întru respectarea drepturilor și libertăților omului și art. 6 CEDO, solicită strămutarea examinării cauzei într-un alt complet de judecători. 3. Soluționând cererea de strămutare, în contextul motivelor invocate în ea, Colegiul penal conchide că aceasta urmează a fi respinsă din următoarele motive: Conform art. 39 pct. 6) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de strămutare.
Potrivit art. 46 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Potrivit art. 47 alin.(1) Cod de procedură penală, cererea de strămutare, trebuie să fie motivată, și se adresează Curții Supreme de Justiție cu cel puțin 5 zile înainte de începerea cercetării judecătorești. Documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta dacă sânt deținute de partea care cere strămutarea.
Potrivit prevederilor legale nominalizate mai sus, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în prezenta cerere Gontar Stanislav cu Gontar Vera, solicită însă strămutarea cauzei în cadrul aceleiași instanțe într-un alt complet de judecată. Astfel, Colegiul atestă că, în susținerea cererii de strămutare autorii invocă dubiile acestora în ceea ce privește obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, însă aceste circumstanțe nu cad sub incidența instituției strămutării unei cauze, ci se referă la cazurile de incompatibilitate ale judecătorului de a participa la judecarea cauzei, soluționarea cărora este reglementată de prevederile art. 33-35 Cod de procedură penală.
Totodată la 27 mai 2022, Gontar Stanislav cu Gontar Vera, au înregistrat în Curtea Supremă de Justiție o cerere privind conexarea și examinarea într-o singură procedură a prezentei cereri de strămutare cu cererea de strămutare înaintate Curții Supreme de Justiție în cadrul altei cauze, cu emiterea unei sigure încheieri de strămutare. Este de menționat că, o astfel de procedură privind conexarea și examinarea cererilor de strămutate înaintate în cadrul a două cauze distincte nu este prevăzută de legea procesual penală. 2 Prin urmare, reieșind din faptul că cererea de strămutarea a judecării cauzei nu conține motive care potrivit legii ar servi drept temei de strămutare a cauzei menționate, cererea privind strămutarea respective ca fiind neîntemeiată.
4. În conformitate cu art. 39 alin. (6), 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul Penal, D I S P U N E: Respingerea cererii declarată de Gontar Stanislav cu Gontar Vera, privind strămutarea judecării recursului împotriva încheierii Judecătoriei Hîncești (sediul central) din 27 iulie 2021, într-un alt complet de judecată, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă. Încheierea motivată este pronunțată integral la 30 mai 2022. Președinte Toma Nadejda Judecători Boico Victor Guzun Ion 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.