1ra-1234/2021 — art.190 al.1 CP

1ra-1234/2021 — art.190 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1234/21

1-17000455-01-1ra-09042021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 martie 2022 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie, Toma Nadejda, Cobzac Elena, Plămădeală Ghenadie,

a judecat fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către partea

vătămată Matveiceva Luana și de către inculpat, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 28 decembrie 2020, în cauza penală

în privința lui

Elfimov Veaceslav XXXX născut la 27 iulie

1974, originar și domiciliat în or. XXXXX, str.

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 27.01.2017 - 20.03.2020;

Instanța de apel: 09.09.2020 - 28.12.2020;

Instanța de recurs: 09.04.2021– 01.03.2022.

a c o n s t a t a t :

a fost încetat procesul penal și liberat de răspundere penală Elfimov Veaceslav în

baza art.190 alin.(1) Cod penal, în legătură cu expirarea termenului prescripției

răspunderii penale.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial și s-a încasat de la inculpat în beneficiul

părții vătămate Matveiceva Luana, prejudiciu moral în sumă de 5 000 lei.

Veaceslav a fost învinuit în aceea că, conform ordinului de repartiție nr. XXXXX

din 20.01.1988, lui Matveiceva Luana i-a fost repartizat spațiul locativ sub formă de

apartament cu două odăi nr.22, amplasat pe str. XXXXX. Cota de participare în

construcție, în mărime de 5.500 ruble, a fost achitată integral de Matveiceva Luana,

fiind achitată și suma restantă a împrumutului de stat. În perioada când proprietara

Matveiceva Luana se afla peste hotarele Republicii Moldova, la 28 mai 2004

Elfimov Veaceslav, acționând din interes material, în scopul sustragerii bunurilor

altei persoane, s-a adresat în instanța de judecată din mun. Comrat, cu cererea privind

constatarea faptului că apartamentul nr. XXXXX, îi aparține cu drept de proprietate.

În motivarea cererii Elfimov Veaceslav a indicat, că în perioada anilor 1989 - 2004

dânsul a achitat serviciile comunale și timp de 15 ani cu bună-credință dispune și se

1

folosește de apartamentul dat. La examinarea cererii date în ședința de judecată,

Elfimov Veaceslav a confirmat pretențiile privind constatarea faptului aparținerii lui

cu drept de proprietate a apartamentului nr. XXXXX, prezentând certificatele din

care rezultă că chipurile Elfimov Veaceslav a locuit în apartamentul nr. XXXXXX,

ce-i aparține lui Matveiceva Luana, începând cu anul 1989, în baza contractului de

locațiune, de atunci până în prezent suportând toate cheltuielile legate de întreținerea

apartamentului. În baza actelor false sus-menționate, Judecătoria Comrat prin

hotărârea din 04 octombrie 2004 a fost pronunțată hotărârea privind constatarea

faptului de posesie, folosință și dispoziție în drept de proprietate de către Elfimov

Veaceslav asupra apartamentului nr. XXXXX, compus din 2 camere, cu suprafața

locativă 23m2, suprafața totală 40m2, cu înregistrarea ulterioară a dreptului de

proprietate la Oficiul Cadastral Teritorial Comrat. În continuarea acțiunilor sale

criminale, îndreptate spre obținerea ilicită a apartamentului nr.XXXXX, amplasat pe

str. XXXXX, ce-i aparține lui Matveiceva Luana, la 22 octombrie 2004 Elfimov

Veaceslav a înregistrat în Registrul bunurilor imobile dreptul său de proprietate

asupra apartamentului indicat. La 13 iunie 2014 prin încheierea Judecătoriei Comrat,

în ordinea întoarcerii executării, a fost anulată hotărârea Judecătoriei Comrat din 04

octombrie 2004, și anulată înscrierea din Registrul bunurilor imobile din 18

septembrie 2012 privind înregistrarea dreptului de proprietate a soților Elfimov

Veaceslav și Elfimova A. asupra apartamentului nr.XXXXX, de pe str. XXXXX (nr.

cadastral XXXXX). Prin acțiunile sale infracționale Elfimov Veaceslav a cauzat

părții vătămate Matveiceva Luana prejudiciu în proporții considerabile, care

conform concluziilor expertizei de evaluare nr.352 din 14 martie 2016, constituie

suma de 77 500 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus acțiunile lui Elfimov Veaceslav de către

organul de urmărire penală au fost calificate în baza art.190 alin.(1) Cod penal,

individualizată prin indicii „Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin

prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în

cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului

juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este

determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune

considerabile”.

sentința, solicitând casarea acesteia în latura civilă, cu pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care de la Elfimov Veaceslav să fie încasat prejudiciul moral în beneficiu părții

vătămate în sumă de 200 000 lei.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, nu corespund realității alegațiile

instanței, precum că partea vătămată Matveieceva Luana pe parcursul perioadei

îndelungate nu a manifestat nici un interes față de apartamentul său, deoarece nu

locuiește în mun. Comrat și nu se folosește de apartamentul dat.

În această ordine de idei, avocatul a menționat că aceasta mereu a manifestat

interes față de propria locuință ca de un bun al său. În demonstrarea interesului

manifestat sunt rezultatele urmăririi penale pornită în baza plângerii depuse de

2

Matveiceva Luana, rolul ei activ în procesul penal, poziția sa în soluționarea

chestiunii privind anularea hotărârii Judecătoriei Comrat din 04.10.2004. Pentru

soluționarea acestor chestiuni i-a fost necesară perioadă de 3 ani, în decursul căreia

au avut loc circa 30 ședințe de judecată pe diferite cauze civile, depuse cel puțin 10

cereri, demersuri în diferite instanțe.

Totodată, a relatat că timp de 8 ani, din momentul depistării faptului

sustragerii apartamentului de către Elfimov Veaceslav, partea vătămată s-a străduit

să restabilească nu numai dreptul de proprietate asupra bunului, dar și dreptul la

locuire. Până în prezent, necătând la faptul că există numeroase hotărâri judecătorești

care confirmă ocuparea ilegală a proprietății străine de către Elfimov Veaceslav și

înregistrării dreptului de proprietate de către Matveiceva Luana în Registrul

bunurilor imobile, Elfimov Veaceslav continuă samavolnic să locuiască în

apartamentul părții vătămate, iar Matveiceva Luana este nevoită să găsească cazare

la cunoscuți și oameni apropiați atunci când vine în mun. Comrat. Anume aceasta

constituie motivul vizitelor rare în mun. Comrat, deoarece partea vătămată nu are

unde se opri și sta o perioadă îndelungată.

De asemenea, cererea de chemare în judecată privind evacuarea lui Elfimov

Veaceslav și membrilor familiei din locuință, depusă în anul 2015, până în prezent

nu a fost examinată nici în prima instanță, fiind stabilită ședința pentru data de

08.05.2020. Prima instanță formal a examinat acțiunea civilă referitor la prejudiciul

moral, nu a dat apreciere gravității suferințelor fizice și psihice, și consecințelor

suportate de partea vătămată, comportamentului amoral al inculpatului.

În final, avocatul s-a referit și la determinarea cuantumului prejudiciului moral

instanța urma să țină cont de caracterul acțiunilor inculpatului, comportamentul

acestuia, gravitatea suferințelor morale și consecințele suportate. La 26.03.2020 în

instanța de judecată a fost depusă cererea de emitere a încheierii de înlăturare a

omisiunilor privind repararea din contul inculpatului Elfimov Veaceslav în

beneficiul părții vătămate a cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu

prezentarea la organul de urmărire penală și instanța de judecată, în temeiul art.250

Cod de procedură penală. Instanței i-au fost prezentate copiile actelor de plată ce

confirmă cheltuielile de transport și alte cheltuieli suportate de Matveiceva Luana în

legătură cu prezentarea la organul de urmărire penală și instanța de judecată, ce se

referă la cheltuieli judiciare stipulate la art.art.227, 228 Cod de procedură penală,

fiind înaintată cerința cu privire la recuperarea acestora de la inculpat. La adoptarea

sentinței s-a omis soluționarea cerinței cu privire la încasarea cheltuielilor judiciare.

3.1. Inculpatul a contestat cu apel sentința, solicitând casarea acesteia, cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare, pe motivul lipsei faptei infracțiunii.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, sentința este ilegală și neîntemeiată.

Instanța de fond nu a indicat cum a ajuns la concluzia despre existența faptei

infracțiunii și că fapta conține elementele infracțiunii incriminate. Prima instanță a

indicat doar că nu prevede în acțiunile lui Elfimov Veaceslav relații civile, deoarece

hotărârea în baza căreia a fost stabilit dreptul de proprietate asupra apartamentului

după inculpat a fost casată, fiind restabilit dreptul de proprietate după partea

vătămată Matveiceva Luana.

Conform rechizitoriului, la faza urmăririi penale acțiunile inculpatului au fost

3

calificate de procuror în baza art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal - escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin abuz de încredere, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile. La 13.12.2019 în ședința de judecată procurorul a

modificat învinuirea, păstrând circumstanțele de fapt, calificând acțiunile

inculpatului în baza art.190 alin.(1) Cod penal - escrocheria, adică dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul

în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic)

actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile.

În aceste circumstanțe, apelantul a considerat că urmează a fi achitat, deoarece

lipsește fapta infracțiunii. La momentul săvârșirii faptelor incriminate (2004),

dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. XXXXX, amplasat pe str. XXXXX,

nu a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Conform ar.5 al Legii cadastrului

bunurilor imobile, sânt supuse înregistrării obligatorii bunurile imobile și drepturile

asupra lor indicate la art.4 alin.(2), (3) și (4) Cod penal, adică terenurile, construcțiile

capitale, apartamentele și alte încăperi izolate. În conformitate cu art.art.288, 321

alin.(2) Cod civil (în redacția până la 01.03.2019), dreptul de proprietate asupra

bunului imobil se dobândește din momentul înregistrării în Registrul bunurilor

imobile. Astfel în anii 2004 și 2012 Matveiceva Luana încă nici nu era proprietarul

apartamentului, astfel, fiind neîntemeiată învinuirea privind săvârșirea infracțiunii

de acaparare a proprietății acesteia.

Art.36 alin.(1) din Legea cadastrului bunurilor imobile prevede că,

înregistrarea drepturilor asupra bunului imobil este confirmată prin extrasul din

Registrul bunurilor imobile. Dreptul de proprietate asupra bunului imobil a fost

înregistrat după Matveiceva Luana la 19.02.2015. Respectiv, doar în cazul săvârșirii

faptei după data indicată - este posibil de a fi invocată cauzarea prejudiciului părții

vătămate Matveiceva Luana și existența faptului infracțiunii.

Martorul V. Marcovschi a confirmat că, în anii 1980-1990 după Matveiceva

Luana nu a fost înregistrat dreptul de proprietate, înregistrarea primară fiind

efectuată de către dânsul, în baza hotărârii judecătorești. Atunci când infractorul

recurge la înșelăciune, abuz de încredere sau inducere în eroare, se produce afectarea

conștiinței și voinței proprietarului, care într-un mod benevol cedează proprietatea,

considerând că este o cedare în temeiul legii (pct.15 din Hotărârea CSJ nr.23 din

28.06.2004). Dreptul de proprietate al apelantului asupra apartamentului a fost

dobândit în baza hotărârii judecătorești, dar nu în baza transmiterii benevole a

apartamentului de către Matveiceva Luana. Pentru escrocherie este caracteristic

existența unei legături sociale specifice între partea vătămată și persoana care a

săvârșit infracțiunea, exprimată prin relații de încredere. Probele administrate atestă

cu certitudine lipsa oricăror relații dintre el și Matveiceva Luana, precum și celor de

încredere. Partea vătămată se cunoștea doar cu mama apelantului, Elfimov Valentina,

căreia i-a transmis cheile de la apartament. Contactele ulterioare prin intermediul

telefonului au fost doar cu Elfimov Valentina. Din declarațiile părții vătămate rezultă,

că ultima nu avea careva relații cu el, ceea ce indică asupra lipsei faptului infracțiunii.

4

Datorită lipsei oricăror relații dintre el și partea vătămată, învinuirea formulată

privind inducerea în eroare sau abuzul de încredere este inventată și declarativă.

Din actul de învinuire rezultă, că apelantul a înșelat instanța de judecată prin

prezentarea actelor false. Se pare absurd învinuirea, deoarece este imposibil de

înșelat instanța și totodată de cauzat prejudiciu persoanei cu care inculpatul nu a avut

nici o relație, mai ales de încredere. La adoptarea sentinței aceste argumente ale

părții apărării nu au fost supuse aprecierii. Faptul că hotărârea Judecătoriei Comrat

din 04.10.2004 a fost casată, nu atestă existența faptei infracționale. În cazul dat a

apărut un litigiu de drept cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului.

Declarațiile martorului Cuțarov N. răstoarnă învinuirea privind prezentarea actelor

false, or acesta a eliberat certificatul, precum că apelantul achita serviciile comunale,

iar conținutul certificatului corespunde circumstanțelor de fapt. Președintele

cooperativei Cuțarov N., a depus acțiune în instanța de judecată cu privire la

încasarea datoriei la serviciile comunale de la Matveiceva Luana, care mai târziu au

fost achitate de către apelantul Elfimov.

Nefiind înregistrat în anul 2004 dreptul de proprietate asupra apartamentului

în Registrul bunurilor imobile după Matveiceva Luana, apelantul nu putea

conștientiza că apartamentul este proprietatea altei persoane și că va fi cauzat

prejudiciu cuiva. Acest fapt în mod direct indică asupra lipsei faptului infracțiunii.

În cazul în care apartamentul ar fi fost înregistrat după cineva, atunci la înregistrarea

primară el ar fi primit refuz în înregistrarea apartamentului după el și soția lui.

Sub aspectul dat, apelantul a pretins că, sunt neîntemeiate argumentele

instanței, precum că el, înțelegând lipsa drepturilor asupra proprietății părții

vătămate, intenționat a prezentat instanței probe și argumente, în baza cărora instanța

a adoptat o hotărâre eronată. Inducerea în eroare a persoanei prin prezentarea faptei

eronate cu privire la natura actului juridic (după legea nouă), la fel, presupune

existența relațiilor de eroare a părții vătămate. Între el și partea vătămată nu existau

acte juridice, mai ales nule sau anulabile. Lipsește vreo hotărâre judecătorească

referitor la acte juridice care ar fi nule sau anulabile între el și partea vătămată. Prima

instanță nu a indicat semnele calificative ale infracțiunii de care este recunoscut

vinovat, reflectând doar dispoziția art.190 alin.(1) Cod penal, fără a concretiza pe

cine a dus apelantul în eroare, care faptă neveridică a prezentat-o ca veridică sau

invers, care este actul juridic nul sau anulabil.

În sinteza celor relatate, inculpatul a indicat că la momentul săvârșirii faptelor

incriminate în anul 2004 nu exista infracțiunea prevăzută de art.190 alin.(1) Cod

penal în redacția nouă. Conform art.8 Cod penal, caracterul infracțional al faptei și

pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul

săvârșirii faptei. În anul 2004 a fost prevăzută răspunderea pentru dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Răspunderea

pentru inducerea în eroare în privința naturii actului juridic nul sau anulabil nu era

prevăzută de legea penală. Prin prisma art.10 Cod penal, instanța urma să aplice

legea care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei, dar să

nu recunoască persoana vinovată de săvârșirea infracțiunii, care nu era prevăzută de

legea penală la data săvârșirii acțiunii imputate ca fapta prevăzută de legea penală.

5

2020, apelul declarat de către inculpat a fost respins ca nefondat, iar apelul declarat

de avocatul Jecov Mihail în numele părții vătămate a fost admis, casată total sentința,

inclusiv din oficiu în baza art.409 alin.(2) Cod de procedură penală și pronunță o

nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, după cum urmează.

Elfimov Veaceslav s-a recunoscut vinovat în baza art.190 alin.(1) Cod penal

și liberat de pedeapsa penală, în legătură cu expirarea termenului prescripției

răspunderii penale.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial și s-a încasat de la inculpat în beneficiul

părții vătămate, prejudiciu moral în sumă de 20 000 lei.

La fel, s-a încasat de la inculpat în beneficiul părții vătămate suma de 28 034

ruble (valuta Federației Ruse), în valuta națională a Republicii Moldova conform

cursului oficial la momentul executării, pentru compensarea cheltuielilor suportate

în vederea prezentării la citare în ședințele de judecată din 20.07.2017 și 04.08.2017.

În rest acțiunea civilă și cererea de compensare a cheltuielilor, formulate de

partea vătămată s-au respins ca neîntemeiate.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a indicat că, verificând aspectele de

fapt și de drept operate de prima instanță la adoptarea soluției de încetare a

procesului penal și liberării de răspundere penală a inculpatului Elfimov Veaceslav

în baza art.190 alin.(1) Cod penal, a considerat că prima instanță a adoptat o soluție

contrară circumstanțelor de fapt constatate în ședința instanței de fond, cu aplicarea

eronată a normelor de drept material și procedural.

Instanța de fond a pronunțat sentința contestată, prin care a încetat procesul

penal pe motivul expirării termenului de tragere la răspundere penală, fără a

menționa dacă a fost sau nu constatată fapta infracțiunii prevăzută de art.190 alin.(1)

Cod penal, în care circumstanțe este săvârșită fapta infracțională, dacă fapta

infracțiunii a fost sau nu săvârșită de inculpatul Elfimov Veaceslav și dacă acesta

este vinovat. Prima instanță s-a limitat la realizarea unei constatări eronate, precum

că, de către organul de urmărire penală, Elfimov Veaceslav a fost învinuit pentru

faptul că a însușit prin escrocherie apartamentul nr.XXXX amplasat pe str. XXXXX,

ce aparține lui Matveiceva Luana …, preluând fabula din rechizitoriu.

Cu trimitere la prevederile art.art.389 alin.(1) pct. 1) - 4); 389 alin.(1), (4) pct.

3) și alin.(6); 394 alin.(1) pct.1) și 2); 395 alin.(1) pct. 2) și 3) și 391 alin.(1) pct.6)

Cod de procedură penală, instanța de apel a statuat că inculpatul niciodată pe

parcursul procesului nu a recunoscut vinovăția sa în săvârșirea faptei imputate, fapt

care exclude posibilitatea pronunțării unei sentințe de încetare a procesului în ședință

de judecată, potrivit art.332 Cod de procedură penală. Nu ar fi posibilă nici

pronunțarea unei sentințe de încetare a procesului în sensul art.391 Cod de procedură

penală, or, expirarea termenului prescripției tragerii la răspundere penală nu poate fi

încadrat vreo-unui temei de drept din cele indicate în această normă. În cazul

constatării vinovăției inculpatului Elfimov Veaceslav, instanța urma să pronunțe o

sentință de condamnare, în conformitate cu prevederile art.389 alin.(4) pct.3) Cod

de procedură penală, respectând prevederile art.395 Cod de procedură penală.

Însă, instanța de fond nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului și dispozitivului sentinței contestate, nu a constatat

în dispozitivul sentinței că, inculpatul Elfimov Veaceslav ar fi fost sau nu a fost găsit

6

vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(1) Cod penal; în partea

descriptivă a sentinței nu a constatat și descris fapta penală considerând ca fiind

dovedită, deci nu a indicat locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de

vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază

concluziile instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe.

Or, indicând în descriptiv că „inculpatului Elfimov Veaceslav i-a fost înaintată

învinuirea că …” – element al unei sentințe de achitare, ulterior nu a descris fapta

criminală, considerată ca fiind dovedită, iar în dispozitiv a constatat că acesta se

liberează de răspunderea penală în legătură cu expirarea termenului prescripției

răspunderii penale – element al sentinței de încetare, deși în descriptivul sentinței

menționează că, este demonstrată vinovăția inculpatului Elfimov de săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art.190 alin.(1) Cod penal.

În altă ordine de idei, instanța de apel a notat referitor la încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului că prin Legea pentru modificarea unor acte legislative nr.179

din 26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018, prin care au fost operate modificări la

alin.(1) art.190 Cod penal, astfel încât dispoziția acestei normei penale a fost redată

într-o nouă redacție: „Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile”.

Astfel, prin modificarea învinuirii în instanța de judecată, nu s-a înrăutățit

situația inculpatului, or, aceasta nu este o modificare în sensul agravării și nu a fost

afectat dreptul lui la apărare. În învinuire nu au fost introduse fapte sau circumstanțe

de fapt adăugătoare, i se impută aceleași acțiuni, fără a mări volumul învinuirii.

Prin modificările legislative implementate la art.190 Cod penal, legislatorul

n-a de criminalizat escrocheria, n-a schimbat conceptul escrocheriei sau conținutul

ei de bază, ci a expus-o într-o redacție care conturează previzibilitatea normei penale,

înlocuind sintagmele ”înșelăciunea sau abuzul de încredere” excesiv de generale și

interpretative, cu expresii concrete și clare, prin care sunt redate metodele și

mijloacele laturii obiective a fapte prejudiciabile (escrocheriei). Adică noua redacție

a legii penale este una mai favorabilă pentru făptuitor.

Totodată, inculpatul în cursul urmăririi penale a fost pus sub învinuire în baza

art.190 alin.(2) lit. c) Cod penal în redacția Legii nr.985-XV din 18.04.2002, pe când,

instanța de apel a constatat că modificarea de către procuror a învinuirii în instanța

de judecată este legală și admisibilă, așa cum, prin Legea nr.179 din 26.07.2018 în

vigoare din 17.08.2018, acțiunile descrise nu au fost de criminalizate, și nu i-a fost

încălcat dreptul inculpatului la apărare.

Din aceste motive, a fost respins argumentul părții apărării precum că, la

momentul producerii evenimentelor imputate inculpatului, legea ar fi prevăzut o altă

faptă penală decât cea introdusă prin Legea nr.179 din 26.07.2018 și astfel, ar fi

inadmisibilă modificarea învinuirii conform noii redacții a art.190 Cod penal.

Referitor la argumentele inculpatului care s-a axat pe idei că, Matveiceva

7

Luana nu ar fi fost proprietar al apartamentului atât timp, cât dreptul ei de proprietate

nu a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, și chiar mai mult – că aceasta nici

nu ar fi dobândit dreptul de proprietate. Inconsistența acestui argument al părții

apărării rezidă atât din prevederile legislației, cât și din faptul că inculpatul Elfimov

Veaceslav a cunoscut cu certitudine că anume Matveiceva Luana era proprietar al

apartamentului și a acționat cu intenția directă și evidentă în scopul lipsirii părții

vătămate de această proprietate. La primul aspect (cel legislativ) instanța de apel a

subliniat că la data dobândirii de către Matveiceva Luana a dreptului de proprietate

20.01.1988 (data eliberării ordinului de repartiție), în Republica Moldova nici nu era

constituit Registrul bunurilor imobile, relațiile de proprietate fiind guvernate de

Codul civil în redacția anului 1964. Potrivit art.212 din Codul cu privire la locuințe

din 03.06.1983 (în vigoare până la 29.11.2015), ”persoanei, primite în cooperativa

de construire a locuințelor, i se acordă în baza hotărârii adunării generale a

membrilor cooperativei, aprobate de către comitetul executiv al Sovietului raional

orășenesc, raional din oraș de deputați ai norodului, un apartament separat ... În

apartamentele casei cooperativei de construire a locuințelor se instalează locatarii pe

baza ordinelor de repartiție, eliberate de comitetul executiv al Sovietului raional,

orășenesc, raional din oraș de deputați ai norodului”.

Mai mult, chiar și în cazul în care partea vătămată nu a înregistrat dreptul său

de proprietate la Oficiul teritorial cadastral Comrat, acest fapt nu afectează nici

temeiul dobândirii proprietății, nici valabilitatea în continuare a dreptului de

proprietate, dânsa continuând a fi proprietarul apartamentului. Înregistrarea

dreptului de proprietate în Registrul bunurilor imobile, potrivit Codului civil din

06.06.2002, putea fi efectuată oricând, nefiind supus prescripției. Totodată, extrasul

din Registrul de Stat al populației atestă că Matveiceva Luana are viza de domiciliu

permanent înregistrat la 19.10.1993 pe adresa or. XXXXX. Președintele

Cooperativei de construcție a locuințelor nr.1, Cuțarov N. la 22.02.2001 a expediat

o notificare în adresa acesteia, avertizând despre necesitatea achitării datoriilor

pentru serviciile comunale pentru anii (1998-2000), ulterior depunând cererea de

chemare în judecată împotriva pârâtei Matveiceva Luna cu privire la încasarea

datoriei. Toate acestea probează faptul că, Matveiceva Luana era și continua să fie

proprietarul bunului imobil (apartamentul nr.22).

La cel de-al doilea aspect (cel faptic), instanța de apel a conchis că, în însăși

cererea depusă la Judecătoria Comrat la 28.05.2004 în calitatea sa de petiționar

Elfimov Veaceslav a indicat că a procurat apartamentul de la Matveiceva Luana, dar

nu a reușit să perfecteze contractul de înstrăinare din anumite motive – argument din

care rezultă că Elfimov Veaceslav o privea pe Matveiceva Luana ca pe un precedent

proprietar, or nu ar fi posibil să procuri apartamentul de la o persoană care nu ar fi

fost proprietar. Elfimov Veaceslav a primit cheile de la apartament de la mama sa,

căreia la rândul ei i le-a transmis partea vătămată Matveiceva Luana. Afirmând că

ar fi procurat apartamentul în anul 1989, Elfimov Veaceslav nici nu are vreun temei

de a invoca prevederile art.320 - 321 Cod civil din 06.06.2002.

Având în vedere cele relatate, instanța de apel a constat că, în rezultatul

acțiunilor directe și nemijlocite ale inculpatului Elfimov Veaceslav s-a cauzat un

prejudiciu considerabil părții vătămate Matveiceva Luana. Potrivit prevederilor

8

art.126 alin.(2) Cod penal, caracterul considerabil sau esențial al daunei cauzate se

stabilește luându-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor

pentru victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute,

alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei, iar în

cazul prejudicierii drepturilor și intereselor ocrotite de lege - gradul lezării

drepturilor și libertăților fundamentale le omului. Astfel în cadrul examinării cauzei

s-a stabilit că părții vătămate Matveiceva Luana i-a fost cauzat prejudiciu material

în mărime de 77 500 lei, conform expertizei de evaluare nr.352 din 14.03.2016.

Pe de altă parte, cu reținerea prevederilor art.art.16 alin.(3), 60 alin.(1) Cod

penal și în conformitate cu art.389 alin.(4) lit. b) Cod de procedură penală, instanța

de apel a ajuns la concluzia că, infracțiunea a fost săvârșită de inculpatul Elfimov

Veaceslav în perioada 28 mai 2004 – 22 octombrie 2004, respectiv de la momentul

săvârșirii a trecut timp mai mult de 5 ani, prin urmare acesta urmează a fi liberat de

pedeapsa penală prevăzută de art.190 alin.(1) Cod penal, în temeiul expirării

termenului prescripției răspunderii penale.

Referitor la latura civilă în partea pretențiilor reparării prejudiciul moral

instanța de apela considerat că instanța de fond incorect a stabilit cuantumul

despăgubirilor prejudiciului moral, și constată că cuantumul prejudiciului moral

evaluat la suma 5.000 lei este unul inechitabil în raport cu suferințele părții vătămate.

Cu referire la pretențiile părții vătămate privind încasarea de la inculpat a

cheltuielilor judiciare suportate cu prezentarea la organul de urmărire penală și

instanța de judecată, acestea au fost admise parțial. Astfel, partea vătămată a fost

prezentă la citarea instanței de judecată în ședințele de judecată din 20.07.2017 și

04.08.2017, ulterior ultima a depus cererea privind examinarea cauzei în lipsa sa. La

materialele cauzei sunt anexate bilete de avion electronice și bonuri de plată ce

confirmă zborul tur-retur Federația Rusă- Republica Moldova, la prețul total de

28.034 ruble (valuta Federației Ruse).

penală, a contestat cu recurs decizia solicitând casarea parțială a acesteia în latura

civilă, în partea stabilirii prejudiciului moral, cu încasarea de la inculpat a sumei de

200 000 lei.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente similare

celor menționate în cererea de apel (pct.3 din prezenta decizie).

5.1. Inculpatul, în temeiul art.427 alin.(1) pct.6), 8) și 12) Cod de procedură

penală, a contestat cu recurs decizia, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care acesta să fie

achitat, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, pe 13.12.2019 în ședința de judecată

procurorul a modificat învinuirea înaintată acestuia. Păstrând circumstanțele de fapt,

calificând acțiunile lui în baza art.190 alin.(l) Cod penal -escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai

multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al

încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia

9

este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune

considerabile.

Cu trimitere la prevederile art.art.51 alin.(1) și 52 alin.(1) Cod penal inculpatul

a menționat că în privința lui urma a fi emisă o sentință de achitare în legătură cu

lipsa evenimentului infracțiunii incriminate.

Mai mult, la momentul săvârșirii faptelor incriminate lui (2004), dreptul de

proprietate asupra apartamentului nr. 22 pe str. Dubinin 16 în mun. Comrat, nu a fost

înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Iar, conform art.5 din Legea cadastrului

bunurilor imobile, sânt supuse înregistrării obligatorii bunurile imobile și drepturile

asupra lor indicate la art.4 alin.(2) și (3), adică terenurile, construcțiile capitale,

apartamentele și alte încăperi izolate.

Astfel, în anul 2004 - 2012 (începutul urmăririi penale) Matveiceva Luana nu

era proprietarul apartamentului, fiind neîntemeiată învinuirea privind infracțiunea

de acaparare a proprietății acesteia.

Recurentul a subliniat și faptul că, înregistrarea dreptului de proprietate în anii

1980-1990 după Matveiceva Luana nu a fost efectuată, a explicat în ședința de

judecată martorul Marcovschi V. că înregistrarea primară a fost efectuată de inculpat

în baza hotărârii judecătoreștii.

În această ordine de idei, recurentul nu este decacord cu argumentele instanței

de apel cu referire la prevederile Codului civil din 1964 cu privire la faptul că cică

apartamentul era proprietatea lui Matveiceva, întru-cât, la data săvârșiri faptelor

incriminate acestuia, legislația în vigoare prevedea înregistrarea obligatorie a

bunurilor imobile în registrul și anume de la data înregistrării în registru a apărut

dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile.

Sub alt aspect, inculpatul a evidențiat că în cazul escrocheriei, în actul de

trecere a bunurilor din posesia părții vătămate la cel vinovat participa direct partea

vătămată însăși, acționând sub influența a inducerii în eroare. În același timp, în orice

caz, escrocheria trebuie să se constate că inducerea în eroare a avut loc ca urmare a

înșelăciunii anterioare din partea celui vinovat.

Așadar, dreptul de proprietate asupra apartamentului a fost dobândit în baza

hotărârii judecătoreștii, dar nu în baza transmiterii benevole a apartamentului de

către Matveiceva Luana.

În plus, din actul de învinuire, formulat în rechizitoriu, este menționat că

escrocheria este săvârșită prin abuz de încredere. Or, abuzul de încredere ca o

modalitate de posesie frauduloasă a proprietății altcuiva constă în folosirea de o

persoană din interes material a relațiilor de încredere care s-au creat cu partea

vătămată, în detrimentul ultimului.

Prin urmare, escrocheriei este caracteristic prezența unei legături sociale

specifice între victimă și persoana care a săvârșit infracțiunea și este exprimată

într-o reiați de încredere.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursurile declarate ,

menționând că acestea urmează a fi declarate inadmisibile, ca fiind vădit

neîntemeiate.

6.1. La fel, referință a prezentat partea vătămată prin care a solicitat

10

respingerea recursului declarat de către inculpat, ca fiind vădit neîntemeiat.

lărgit a ajuns la concluzia că recursurile ordinare declarate urmează a fi admise, din

următoarele considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune

rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu

poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Din textul recursurilor declarate, Colegiul penal constată că, recurenții invocă

temeiurile prevăzute la art.427 alin.(1) pct. 6), 8) și 12) Cod de procedură penală,

potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6) instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; 8) nu au fost întrunite elementele

infracțiunii și 12) faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Verificând actele cauzei, în raport cu alegațiile recurenților, Colegiul penal

lărgit conchide că, instanța de apel a comis următoarele erori de drept

În primul rând, Colegiul penal lărgit reține că, instanța de apel și-a întemeiat

concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată și neconsemnate în procesul-

verbal, cum ar fi: lista-anexă la hotărârea Comitetului Executiv Raional Comrat nr.

XXXXX din 27.08.1987 (f.d.79 vol. I); procesul-verbal de ridicare din 15.10.2012

(f.d.85 vol. I); procesul-verbal de ridicare din 04.12.2012 (f.d.113 vol. I); dispoziția

de plată nr. XXXXX din 02.06.2004; cererea inculpatului Elfimov Veaceslav din

22.10.2004, depusă la OCT Comrat, cu solicitarea înregistrării dreptului său de

proprietate asupra apartamentului nr. XXXXX. (f.d.133 vol. II) și extrasul din

Registrul bunurilor imobile din 21.10.2012 (f.d.131-132, 207-208 vol. I).

Conform art.414 alin.(4) Cod de procedură penală, instanța de apel verifică

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința

de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal.

Raportând decizia instanței de apel, la rigorile prevăzute de art.414 Cod de

procedură penală enumerate supra, se atestă că, instanța de apel nu a ținut cont pe

deplin de aceste cerințe legale și a întemeiat soluția pe probele pre citate, fără a le da

citirii și a le consemna în procesul-verbal.

În al doilea rând, Colegiul penal lărgit notează că, la încadrarea juridică a

faptei săvârșite de către inculpatul Elfimov Veaceslav, instanța de apel trebuia să

rețină că, la momentul comiterii faptei în perioada 28 mai 2004 – 22 octombrie 2004,

art.190 alin.(1) Cod penal nu prevedea răspundere penală pentru: „dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei sau a mai multor persoane

prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte

adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul

11

în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic)

actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile”.

Pe această linie de considerente se evidențiază că, dispozițiile art.190 Cod

penal, în vigoare din 17 august 2018, nu pot fi aplicate, deoarece fapta a fost comisă

în perioada 28 mai 2004 – 22 octombrie 2004, adică până la intrarea în vigoare a

modificărilor operate la art.190 Cod penal prin Legea nr.179 din 26 iulie 2018.

Totodată, infracțiunea de escrocherie nu a fost de criminalizată prin

modificările operate în art.190 Cod penal, esența ei păstrându-se, deci, redacția nouă

a normei în cauză nu înlătură caracterul infracțional al faptei, nu ușurează pedeapsa

și nu ameliorează în alt mod situația persoanei ce a comis infracțiunea, adică nu are

efect retroactiv.

În al treilea rând, referitor la recunoașterea vinovăției inculpatului Elfimov

Veaceslav în baza art.190 alin.(1) Cod penal cu liberarea de răspundere în legătură

cu expirarea termenului prescripției răspunderii penale, Colegiul penal lărgit

constată că, în partea descriptivă a deciziei sale, instanța de apel a indicat declarațiile

părții vătămate Matveiceva Luana a martorilor Cuțarov Nicolai, Marcovschi

Vladimir, Jecov Constantin, Elfimov Valentina, a inculpatului Elfimov Veaceslav,

precum și probele materiale invocate de către procuror și de către avocatul

inculpatului, fără însă, a supune unei verificări minuțioase și obiective fiecare probă

separat - sub toate aspectele, prin prisma pertinenței, concludenții și veridicității, iar

toate în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor.

Or, conform prevederilor art.art.100 alin.(4), 101 alin.(1)-(4) Cod de

procedură penală, verificarea probelor este o activitate a instanței privind constatarea

veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba

cu realitatea obiectivă.

Verificarea constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte

probe, verificarea sursei de proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea

loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod și se efectuează la

toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și

mijloacele de probă din care au fost obținute.

Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de

Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a

coroborării lor.

Într-o hotărâre este necesar nu numai de a enumera statistic probele, dar și de

a expune esența acestora și legătura lor cu conținutul altor probe care în ansamblu

confirmă sau infirmă o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe sunt

admise, iar altele respinse.

Concluziile instanței de apel formulate în decizie, poartă un caracter generic

asupra operațiunii de cercetare și verificare a probelor, însă, așa cum examinarea

probelor constituie elementul-cheie la pronunțarea unei hotărâri corecte și legale,

lăsarea fără apreciere și aprecierea abstractă a acestora duce la pronunțarea unei

hotărâri incomplete, neîntemeiate și cu o doză sporită de incertitudine asupra calității

efectuării actului de justiție.

La fel, în urma lecturării deciziei, se reține că, instanța de apel dispunând

12

casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri prin care a fost recunoscut vinovat în

baza art.190 alin.(1) Cod penal, cu liberarea de răspundere penală a inculpatului în

legătură cu expirarea termenului prescripției răspunderii penale, instanța de apel

și-a motivat decizia apreciind probele unilateral și fără a se expune asupra motivelor

invocate.

În contextul dat, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, motivarea

hotărârii judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucât, pe

de o parte, este indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția

ierarhic superioară, iar pe de altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție

împotriva arbitrariului, furnizându-le dovada că cererile și mijloacele lor de apărare

au fost riguros analizate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent

oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces

logic de analiză științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale

incidente și probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui

raționament logic-juridic care se reflectă în motivare.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al

Convenției, o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul

procesului penal, oferă posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în

cadrul căilor de atac și posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere de

apel sau recurs (Suominen c. Finlandei (2003) § 37, Kuznetsov și alții c. Rusiei

(2007) § 85).

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparentei justiției și existența unui control social asupra acesteia

(Hirvisaari c. Finlandei, (2001) § 30).

Subsidiar, Colegiul penal lărgit statuează că odată ce a fost luată soluția de a

admite recursul inculpatului și a dispune rejudecarea cauzei, în vederea asigurării în

egală măsură a drepturilor părții vătămate la un proces echitabil și efectiv, urmează

a fi admis și recursul declarat de aceasta din raționamentul că, la examinarea apelului

se declanșează o continuitate a examinării cauzei în fond, cu posibilitatea de a da o

nouă apreciere a probelor și a administra noi probe care ar putea duce la o altă soluție,

decât cea luată prin decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 28

decembrie 2020, referitor la pretențiile părții vătămate.

Generalizând cele expuse supra, Colegiul penal lărgit constată că, în speța

discutată, și-a găsit confirmare temeiul pentru recurs prevăzute în art. 427 alin.(1)

pct. 6) Cod de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea

rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată, deoarece aceste

erori nu pot fi corectate de instanța de recurs.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art.436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de rejudecare și

limitele acesteia, având obligația să înlăture erorile menționate, să țină seama de

împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și, cu

respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și

temeinicia sentinței atacate, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

13

apeluri și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală și motivată,

care să corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit

d e c i d e :

Admite recursurile ordinare declarate de către partea vătămată Matveiceva

Luana și de către inculpat, casează total decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel

Cahul din 28 decembrie 2020, în cauza penală în privința inculpatului Elfimov

Veaceslav XXXXX, dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 14 aprilie 2022.

Președinte /semnătura/ Timofti Vladimir

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Toma Nadejda

Cobzac Elena

Plămădeală Ghenadie

14