1ra-79/2022 — art. 217 alin. 2 Cp

1ra-79/2022 — art. 217 alin. 2 Cp (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-79/2022

1-20072994-01-1ra-17012022

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma,

Judecători Iurie Diaconu, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 30 martie 2021 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2021, declarat de

avocata Hamureac Oxana în cauza penală în privința inculpatei

Saenco Axenia XXXXX, născută

la XXXXX, originară și locuitoare a mun. XXXXXX, bd.

XXXXX, XXXXX, ap. XXXXXX, cetățeancă a R.

Moldova, condamnată anterior prin:

1) sentința Judecătoriei Chișinău din 12.04.2019,

în baza art. 217 alin. (4), 217 alin. (2), 84, 90 Cod penal,

la 2 ani și 3 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții de răspundere sau de a exercita activități

legate de circulația drogurilor pe un termen de 3 ani, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii pe un termen de probațiune de 3 ani.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 01.07.2020 - 30.03.2021,

instanța de apel: 20.04.2021 - 13.10.2021,

instanța de recurs: 17.01.2022 - 02.02.2022.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Saenco Axenia a fost

condamnată în baza art. 217 alin. (2) Cod penal, la 100 ore de muncă neremunerată în

folosul comunității, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de gestionarea substanțelor

narcotice pe un termen de 3 ani.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin adăugirea parțială a pedepsei aplicate conform

sentinței Judecătoriei Chișinău din 12.04.2019, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de

2 ani, 3 luni și 25 zile închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activități în

domeniul farmaceuticii și gestionării drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora

1

pe un termen de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei, de la

rămânerea definitivă a sentinței.

De la Saenco A. s-a încasat în folosul statului cheltuielile de judecată în sumă de

1680 lei.

consumului substanțelor stupefiante, în circumstanțe necunoscute a intrat în posesia

substanței stupefiante pe care a păstrat-o ilegal la domiciliul său în ap. XXXXX,

amplasat pe bd. XXXXX, XXXXX, mun. XXXXX, până la 20.02.2020, ora 2018, când

în urma efectuării cercetării la fața locului pe adresa sus-indicată au fost depistate și

ridicate un tub din polimer de culoare albă cu urme de praf alb și un pachețel de tip zip-

lock în interiorul căruia se afla o masă de culoare albă, care conform Raportului de

constatare tehnico-științifică nr. XXXXX din 02.03.2020, reprezintă substanța

stupefiantă PVP (apirrolidinovalerophenone), cantitatea substanței stupefiante PVP

constituie 0,27 gr., care conform HG nr. 79 din 23.01.2006 constituie proporții mari, pe

care Saenco A., ilegal o păstra asupra sa, pentru consum personal, fără scop de

înstrăinare.

Instanța a reținut că inculpata a recunoscut vina, solicitând examinarea cauzei în

procedura prevăzută la art. 3641 alin. (1) Cod de procedură penală.

Astfel, acțiunile inculpatei au fost încadrate în baza art. 217 alin. (2) Cod penal,

ca circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora fără scop de

înstrăinare, adică, păstrarea drogurilor, săvârșită în proporții mari, fără scop de

înstrăinare.

La stabilirea pedepsei instanța de judecată a luat în considerare prevederile art.

61, 75 Cod penal, că infracțiunea comisă face parte din categoria celor mai puțin grave,

că inculpata a mai fost condamnată prin sentința Judecătoriei Chișinău din 12.04.2019,

în baza art. 217 alin. (4), 217 alin. (2), 84, 90 Cod penal, iar prin sentința Judecătoriei

Chișinău din 24.12.2019, procesul penal în privința acesteia a fost încetat în legătură cu

împăcarea părților, că potrivit certificatului nr. XXXXX din 08.04.2020, eliberat de

Dispensarul Republican de Narcologie, Saenco A. se află la evidența medicului narcolog

din 24.06.2007, ca consumator de opiacee, circumstanțe agravante fiind stabilite

comiterea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru fapte

similare, săvârșind infracțiunea ulterioară în termenul de probațiune, concluzionând că

corectarea inculpatei este posibilă prin aplicarea unei pedepse penale sun formă de

muncă neremunerată în folosul comunității.

Totodată, instanța a statuat că potrivit art. 90 alin. (10) Cod penal, în cazul în care

cel condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada

de probațiune o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o

pedeapsă în condițiile art. 85 Cod penal.

În conformitate cu art. 85 alin. (1), (3) Cod penal, dacă, după pronunțarea

sentinței, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă

infracțiune, instanța de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată

prin noua sentință partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară.

Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât

pedeapsa stabilită pentru săvîrșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a

pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată.

Inculpata a fost condamnată prin sentința Judecătoriei Chișinău din 12.04.2019,

în baza art. 217 alin. (4), 217 alin. (2), 84 Cod penal, la 2 ani și 3 luni închisoare, cu

2

privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere sau de a exercita activități legate de

circulația drogurilor pe un termen de 3 ani. În temeiul art. 90 Cod penal, executarea

pedepsei i-a fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.

Reieșind din faptul că inculpata a comis infracțiunea prevăzută de art. 217 alin.

(2) Cod penal în interiorul termenului de probațiune, adică la 20.02.2020, incident speței

devine art. 85 alin. (1) Cod penal, care prevede că la stabilirea pedepsei instanța adaugă,

în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință partea neexecutată a

pedepsei stabilite de sentința anterioară.

Potrivit art. 87 alin. (1) Cod penal, la cumularea diferitelor pedepse principale

aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni sau al unui cumul de sentințe, unei zile de

închisoare îi corespund 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Ținând cont de cadrul juridic pertinent speței, conform art. 85 alin. (1) Cod penal,

prin adăugarea parțială a pedepsei aplicate conform sentinței Judecătoriei Chișinău din

12.04.2019, inculpatei urmează a-i stabili pedeapsa definitivă de 2 ani, 3 luni și 25 zile

închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activități în domeniul farmaceutic și

gestionării drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora pe un termen de 4 ani, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei.

Totodată, conform art. 229 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, cheltuielile

judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de

judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare.

instanța de judecată, Grecu Dumitru, a declarat apel, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Saenco A. să fie condamnată pe art.

217 alin. (2) Cod penal, la 8 luni închisoare și în temeiul art. 85 Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita anumite activități în domeniul circulației

substanțelor narcotice pe o perioadă de 3 ani, cu executare.

Apelatul a invocat că, la stabilirea pedepsei, instanța nu a ținut cont de

personalitatea inculpatei, atitudinea ei față de fapta infracțională comisă, de

caracteristica acesteia în societate, eronat aplicându-i pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată, ca ulterior să fie convertită în 25 de zile închisoare, deci chiar sub limita

prevăzută de art. 70 alin. (2) Cod penal.

3.1. A declarat apel și avocata Hamureac Oxana, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie stabilită inculpatei o pedeapsă

non privativă de libertate.

Apelanta a indicat că, inculpata a recunoscut integral vina, s-a căit sincer și a

conștientizat efectele prejudiciabile ale acțiunilor sale, luptă cu dependența față de

substanțele narcotice.

Aceasta din start a manifestat o atitudine sinceră, cooperantă cu organul de

urmărire penală și a dat depoziții veridice despre circumstanțele cauzei, nu a întreprins

măsuri de a se eschiva sau de a perturba desfășurarea normală a urmăririi penale, cauza

penală fiind examinată în procedură simplificată, în condițiile art. 3641 Cod de procedură

penală.

2021, apelurile au fost respinse, ca nefondate.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond la stabilirea categoriei pedepsei,

corect a aplicat prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, că circumstanțe atenuante lipsesc cele agravante fiind comiterea infracțiunii

3

de către o persoană care anterior a mai fost condamnată pentru fapte similare prin

sentința Judecătoriei Chișinău din 12.04.2019, altă cauză penală fiind încetată, în

legătură cu împăcarea părților, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău din 24.12.2019,

în conformitate cu certificatul nr. XXXXX din 08.04.2020, eliberat de Dispensarul

Republican de Narcologie, Saenco A. se află la evidența medicului narcolog din data de

24.06.2007, ca consumator de opiacee, că infracțiunea dată se atribuie la categoria celor

ușoare.

La numirea pedepsei inculpatei cu muncă neremunerată în folosul comunității,

just s-au luat în considerație cumulul de circumstanțe stabilite în procesul de examinare

a cauzei penale.

Astfel, corectarea și reeducarea ei fiind posibilă cu aplicarea pedepsei sub formă

de muncă neremunerată în folosul comunității, în limitele fixate de art. 217 alin. (2) Cod

penal în coroborare cu art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Totodată, art. 90 alin. (10) Cod penal stipulează că, în cazul în care cel condamnat

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de probațiune

o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o pedeapsă în condițiile

art. 85 Cod penal.

Astfel, solicitarea invocată în cererea de apel de către acuzatorul de stat este

nefondată.

În acest sens, nu a putut fi admisă nici solicitarea avocatului în apelul depus cu

referire la stabilirea unei pedepse non privative de libertate în privința inculpatei,

deoarece trecutul infracțional al acesteia caracterizează negativ personalitatea sa. Mai

mult decât atât, infracțiunea din prezenta speță a fost comisă în termen de probațiune.

Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte

de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța

de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință

partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară.

Având în vedere că inculpata a comis infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (2)

Cod penal în interiorul termenului de probațiune, adică la 20.0.2.2020, incident speței

devine art. 85 alin. (1) Cod penal.

Conform art. 87 alin. (1) Cod penal, la cumularea diferitelor pedepse principale

aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni sau al unui cumul de sentințe, unei zile de

închisoare îi corespund 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Reieșind din cele menționate supra, instanța de fond întemeiat a stabilit inculpatei,

potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, prin adăugarea parțială a pedepsei aplicate prin

sentința Judecătoriei Chișinău din 12.04.2019, stabilindu-i pedeapsă definitivă de 2 ani

3 luni și 25 zile închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activități în domeniul

farmaceutic și gestionării drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora pe un

termen de 4 ani, cu executare.

Așadar, instanța de fond justificat a conchis că prin cumularea pedepselor, doar o

pedeapsă privativă de libertate este echitabilă la caz, care va atinge scopul legii penale

de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatei, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnatei, cât și a altor persoane.

sentinței și deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

stabilită inculpatei o pedeapsă non privativă de libertate.

4

Recurenta a invocat că, inculpata a recunoscut integral, s-a căit sincer și a

conștientizat efectele prejudiciabile ale acțiunilor sale, luptă cu dependența față de

substanțele narcotice, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, din start a manifestat

o atitudine sinceră, cooperantă cu organul de urmărire penală și a dat depoziții veridice

despre circumstanțele cauzei, nu a întreprins măsuri de a se eschiva sau de a perturba

desfășurarea normală a urmăririi penale, cauza penală fiind examinată în procedură

simplificată, în condițiile art. 3641 Cod de procedură penală.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 CPP.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se pronunță

doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură

penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de

procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor prevăzute în

art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursul de pe rol, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat niciun

temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă

totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nominalizat nu întrunește condițiile

de conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul

ordinar al apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatei, în strictă conformitate cu

5

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și

argumentat au ținut cont de prevederile art. 61, 75 și 90 alin. (1) și (10), 85 alin. (1) și

(3) Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a

solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu 1/ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul

3

pedepsei cu muncă neremunerată în beneficiul statului. La stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție,

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea

poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune fixat,

condamnatul nu va săvîrși o nouă infracțiune și, prin respectarea condițiilor

probațiunii va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat. În cazul în care cel condamnat

cu suspendarea condiționată a executării pedepsei săvârșește în perioada de

probațiune o nouă infracțiune intenționată, instanța de judecată îi stabilește o

pedeapsă în condițiile art. 85 Cod penal. Dacă, după pronunțarea sentinței, dar înainte

de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune, instanța

de judecată adaugă, în întregime sau parțial, la pedeapsa aplicată prin noua sentință

partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentința anterioară. Pedeapsa definitivă în

cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru

săvîrșirea unei noi infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin

sentința anterioară a instanței de judecată.

Consecutivitatea normelor vizate supra, atestă clar și expres că suspendarea

executării pedepsei închisorii este condiționată prin nesăvârșirea de către condamnat a

unei noi infracțiuni intenționate în perioada de probațiune acordată.

Ori, dacă ultimul, în perioada de probațiunii fixată, comite o nouă infracțiune

intenționată, nerespectând, astfel, condițiile probațiunii și neîndreptățind încrederea ce

i s-a acordat, suspendarea executării pedepsei închisorii decade de drept, și acesta

urmează să execute în penitenciar noua pedeapsă definitivă, aplicată pentru cumul de

sentințe, care v-a fi una mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei noi

infracțiuni și decât partea neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară.

Prin urmare, instanțele just au concluzionat că în cazul în care inculpata a

recunoscut vina și a solicitat judecarea cauzei conform prevederilor art. 3641 Cod de

procedură penală, dar a comis infracțiunea în termenul de probațiune, este caracterizată

negativ, anterior a mai fost condamnată pentru asemenea fapte și se află la evidența

medicului narcolog ca consumator de opiacee, chiar și în prezența circumstanțelor

invocate de recurentă, o pedeapsă penală mai blândă decât cea stabilită de instanțele de

fond și de apel, ar fi inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cu persoana inculpatei, cât și cu scopului pedepsei

6

penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimii, prevenirii săvârșirii de

noi infracțiuni atât din partea ei, cât și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatei în

corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele de

fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) Cod

de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care

îl propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea doar a acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel,

este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. - 5.

din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse

la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatei pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Hamureac Oxana,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2021,

în privința inculpatei Saenco Axenia XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 25 februarie 2022.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Victor Boico

7