1ra-1935/21 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-1935/21 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 1ra-1935/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 decembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion, Boico Victor,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursurile

ordinare declarate de către avocatul Dumitran Ignat în numele inculpatului și

de către avocatul Burlacu Silviu în numele inculpatului, împotriva deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 07 iulie 2021 și sentinței

Judecătoriei Cahul (sediul Central) din 13 aprilie 2021, în cauza penală în

privința lui

Lebedenco Petru xxxxx, născut la xxxxx,

originar și domiciliat xxxxx

Termenul de examinare:

Prima instanță: 20.07.2020 – 13.04.2021;

Instanța de apel: 04.05.2021 – 07.07.2021;

Instanța de recurs: 09.09.2021 – 13.12.2021.

A C O N S T A T A T:

Lebedenco Petru a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 6 (șase) ani, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 (trei) ani.

A fost admisă solicitarea procurorului Marga Viorica privind încasarea

din contul inculpatului în beneficiul statului, cheltuielile judiciare.

În rest, pretenția privind aplicarea măsurilor de asigurare prin aplicarea

sechestrului asupra mijlocului de transport de model „Fiat Croma”, cu număr

de înmatriculare xxxxx, care se află la parcarea xxxxx, a fost respinsă ca

neîntemeiată.

S-a încasat din contul lui Lebedenco Petru cheltuielile judiciare în

cuantum de 6 778 (șase mii șapte sute șaptezeci și opt) lei, formate din costul

1

expertizelor judiciare dispuse și efectuate în cadrul urmăririi penale și anume:

raport de expertiză judiciară nr. 205 din 02.02.2008 – 2 258 (două mii două

sute cincizeci și opt) lei; raport de expertiză judiciară nr. 201911D0121 din

17.06.2019 – 320 (trei sute douăzeci) lei; raportul de expertiză judiciară

nr. 778, 779 din 28.05.2020 – 4 200 (patru mii două sute) lei, în beneficiul

statului.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de succesorul părții

vătămate Xxxxx și s-a încasat din contul inculpatului Lebedenco Petru

în beneficiul succesorul părții vătămate Xxxxx suma de 100 000 (una sută mii)

lei, cu titlu de prejudiciu moral și suma de 20 000 (douăzeci mii) lei, cu titlu de

prejudiciu material.

Lebedenco Petru, la data de 07 august 2017, aproximativ la ora 22:00, fiind

posesor al permisului de conducere al mijlocului de transport nr. xxxxx eliberat

la 16.12.2011, manifestând încrederea exagerată în sine, a condus automobilul

de model „Fiat Croma”, cu număr de înmatriculare XXXXX pe drumurile publice.

Deplasând-se pe traseul Cahul-Chișinău la ieșirea din Cahul spre satul

Roșu, nu a respectat prevederile pct. 45 alin. (1) lit. a), b), d), alin. (2) ale

Regulamentului Circulației Rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357

din 13.05.2009 care obligă conducătorul de vehicul să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, iar în cazul în care în limita vizibilității

apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza

sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului.

Acționând contrar acestor prevederi, Lebedenco Petru din imprudență a

tamponat pe pietonul Xxxxx, care se deplasa pe marginea carosabilului în

direcția xxxxx, provocându-i leziuni corporale grave, periculoase pentru viață,

de la care ultimul a decedat în incinta Spitalului Raional.

Astfel, acțiunile inculpatului Lebedenco Petru au fost încadrate de către

prima instanță în baza prevederilor art. 264 alin.(3) lit.b) Cod penal, adică

încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a

cauzat din imprudență decesul unei persoane.

depus apel împotriva sentinței nominalizate solicitând casarea acesteia cu

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Lebedenco Pentru să fie achitat de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea cererii de apel a invocat că, nu este de acord cu sentința

deoarece la baza soluției de condamnare, instanța a pus următoarele probe:

conținutul procesului-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din

07.08.2017, cu schiță, prin care a fost cercetat locul public; actul testului

„Drager 6810” nr. 3840 din 07.08.2017; raportul de expertiză judiciară nr. 205

din 02.02.2018; raportul de expertiză judiciară nr. 201911D0121 din 17 iunie

2

2019; raportul de expertiză judiciară nr. 778,779 din 28.05.2020, cu planșă

fotografică; ordonanța de recunoaștere și atașare a corpurilor delicte la

materialele cauzei penale din 12.07.2020.

Consideră că, prima instanță, în motivarea sentinței, depășind limitele

învinuirii imputate lui Lebedenco Petru, a mai indicat: „că inculpatul nu a

manifestat atenție sporită la circulație, nu a ținut permanent seama de

totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere, intensitatea și nivelul

de organizare a traficului rutier de care trebuie să țină cont fiecare conducător

la determinarea vitezei necesare deplasării în siguranță, nu a apreciat corect

situația rutieră, în care se afla autovehiculul la momentul respectiv, nu a luat în

considerație starea de lucruri în traficul rutier ce reflectă gradul de protecție a

participanților la el împotriva accidentelor și consecințelor acestora, pentru a nu

pune în pericol siguranța traficului, contrar prevederilor pct. 3 din Regulamentul

Circulației Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 357 din 13.05.2009,

care prevede că „participanții la trafic, care circulă pe drumurile publice, sunt

obligați să se conforme Regulamentului Circulației Rutiere, mijloacelor de

semnalizare rutieră și semnalelor folosite în circulație și prin acțiunile lor să nu

cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum

și să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației, care ar depăși pe acele, care sânt

provocate de circumstanțe întemeiate”.

Totodată, prima instanță a reținut prin depășirea limitelor învinuirii, că

art. 32 din Legea nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier,

în alin. (4) stipulează, că: „Participanții la trafic sunt obligați să manifeste un

comportament, care să asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze

siguranța unor alți participanți la trafic”, iar articolul 33 alin. (3) lit. a) din

aceeași Lege, indică că „conducătorul de autovehicul este obligat a) să cunoască

și să respecte Regulamentul circulației rutiere”.

Drept urmare, Lebedenco Petru, observând pietonul și dispunând de

posibilitate tehnică de evitare a accidentului de circulație, nu a redus viteza sau

nu s-a oprit, în rezultat, actele cauzei confirmă cu certitudine, că la 07 august

2017 inculpatul Lebedenco Petru, contrar prevederilor art. 45 alin. (1) al

Regulamentului circulației rutiere, fiind persoană fizică, din imprudență a

tamponat pietonul Xxxxx, care se deplasa pe marginea carosabilului în direcția

xxxxx, provocându-i leziuni corporale grave periculoase pentru viață, de la care

ultimul a decedat.

Prima instanță a reținut declarațiile inculpatului Lebedenco Petru

conform cărora „La un moment dat, Xxxxx a ieșit în fața automobilului cu care se

deplasa, iar el nu a reușit să frâneze, îl observase la o distanță de 4-5 metri”. Or,

deși pe tot parcursul examinării cauzei penale inculpatul Lebedenco Petru a

încercat să convingă instanța de judecată, că nu este vinovat în cauzarea

accidentului rutier, care a avut ca urmare decesul lui Xxxxx, totuși apreciază

critic declarațiile acestuia, deoarece nu denotă adevărul și nu coincid cu

declarațiile succesorului părții vătămate, cu schema accidentului rutier din 07

august 2017, probe care redau o situație diferită de cea arătată de inculpat, fiind

3

dovedit, că inculpatul care l-a văzut în față pe Xxxxx la o distanță de 4-5 metri,

nu avea cum să nu poată evita impactul în situația, în care se deplasa cu viteză

de 60 km/h.

Nu este clar, din învinuirea adusă cât și din sentința de condamnare lui

Lebedenco Petru ce a încălcat ultimul - Regulile de securitate sau Regulile de

exploatare a mijlocului de transport.

Pornind de la prevederile art. 113 Cod penal, consideră că o astfel de

învinuire, nu poate fi pusă la baza unei sentințe de condamnare. Conform

art. 66 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, învinuitul, inculpatul are

dreptul să știe pentru ce faptă este învinuit, adică să fie informat asupra naturii

și cauzei acuzației aduse împotriva sa.

În cazul în care, persoana nu este informată corect cu privire la învinuirea

înaintată, aceasta este lipsită de dreptul să-și asigure posibilitatea pregătirii și

exercitării apărării, fiind afectate grav principiile generale ale procesului penal:

asigurarea dreptului la apărare (art. 17 Cod de procedură penală) și

contradictorialității în procesul penal (art. 24 Cod de procedură penală).

Ordonanța de punere sub învinuire, în sensul art. 281 Cod de procedură

penală, este actul prin care, după examinarea raportului organului de urmărire

penală și a materialului cauzei, procurorul, considerând, că probele acumulate

sunt concludente și suficiente, pune sub învinuire persoana trasă la

răspunderea penală. Acest act procedural trebuie să cuprindă, printre altele, și

formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de

săvârșire a infracțiunii și consecințele ei, caracterul vinei, motivelor și semnelor

calificative pentru încadrarea juridică a faptei.

Rechizitoriul, în sensul art. 297 Cod de procedură penală, este actul de

sesizare a instanței de judecată, care se întocmește după prezentarea

materialelor de urmărire penală. Având în vedere importanța pe care o prezintă

în procesul penal acest act procedural, legea acordă o atenție deosebită

conținutului și formei acestuia sub aspectul formulării învinuirii în privința

inculpatului, deoarece prin rechizitoriul, în principiu, se înțelege notificarea

oficială emisă de procuror prin care se impută persoanei săvârșirea unei

infracțiuni, fapt care atrage repercusiuni importante asupra drepturilor

procesuale prevăzute de lege.

Rigurozitatea dispozițiilor legale privind sesizarea instanței, impune ca

învinuirea să fie clară, concretă și previzibilă, deoarece instanța de judecată, are

obligația să se pronunțe asupra faptei reținute în sarcina inculpatului în limitele

determinate prin rechizitoriu.

Astfel, rezultă, că instanța de judecată este valabil sesizată și respectiv,

este în drept să judece cauza, cu condiția, că ordonanța de punere sub învinuire

și rechizitoriul, să cuprindă, printre altele, informații despre fapta incriminată

persoanei în privința căreia s-a efectuat urmărirea penală, adică formularea

învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de săvârșire a

infracțiunii și consecințele ei, caracterul vinovăției, motivelor și semnelor

calificative pentru încadrarea juridică a faptei.

4

În conformitate cu prevederile stipulate în art. 296-297 Cod de procedură

penală, rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanței de judecată.

Conform art. 251 Cod de procedură penală, una din încălcările care atrag

nulitatea actelor procedurale, este încălcarea prevederilor legale referitoare la

sesizarea instanței. Astfel, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu

privire la forma și conținutul rechizitoriului, echivalează cu încălcarea

prevederilor legale referitoare la sesizarea instanței, încălcare, care potrivit

art. 251 alin. (3) Cod de procedură penală, atrage nulitatea absolută a actului

procedural, adică, nu se înlătură în nici un mod.

Această concluzie se coroborează cu prevederile stipulate în art. 6 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale

Omului, precum și cu jurisprudența CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Prince Hans-Adam II de

Liechttenstein c/Allemagne din 12.07.2001, menționează, că: „... statele

semnatare și-au asumat obligații de natură să asigure ca drepturile garantate

de Convenție, să fie concrete și efective, nu teoretice și iluzorii, iar cele cuprinse

în art. 6 au tocmai acest scop: eficacitatea dreptului la un proces echitabil,

impunându-se statelor o obligație de rezultat: adoptarea în ordinea juridică

internă a măsurilor corespunzătoare și a mijloacelor necesare - realizării

acestei obligații”.

Art.6 paragraful 1, citit în conjuncția art.6 paragraful 3 lit. a) din

Convenție, a introdus în ordinea de drept națională garanții de procedură,

stipulând, că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către

o instanță, care trebuie să hotărască asupra temeiniciei oricărei acuzații

îndreptate împotriva sa, iar orice acuzat are dreptul, în special, să fie informat

asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.

Prin urmare, art. 6 din Convenție, are o relevanță decisivă asupra

jurisprudenței, creând un adevărat model universal de proces echitabil în jurul

noțiunilor de punere sub învinuire a persoanei și judecarea cauzei în limitele

învinuirii formulate de procuror. Norma respectivă garantează temeinicia

acuzației în materie penală, adică notificarea oficială, ce emană de la autoritate

competentă a învinuirii de a fi comis o infracțiune, îndreptate împotriva unei

persoane. Ea degajă principiul, potrivit căruia, acuzatul nu poate contribui la

propria sa incriminare, adică contestațiile privind ilegalitatea actelor

procedurale emise în cadrul procesului penal nu pot fi interpretate și aplicate

în sprijinul învinuirii.

Dispoziții analogice sunt cuprinse în art. 8 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului, în art. 20 din Constituție și art. 19 din Codul de procedură

penală. În cauza Adrian Constantin vs România, prin hotărârea din 12.04.2011,

Înalta Curte de la Strasbourg subliniază rolul fundamental pe care îl are

rechizitoriul, ca act de acuzare, reamintind faptul, că „... paragraful 3 al art.6 din

Convenție, recunoaște dreptul acuzatului de a fi informat oficial nu numai cu

privire la învinuirile ce i se aduc, ci și cu privire la încadrarea juridică a faptelor

5

sale. Informarea precisă și completă, reprezintă o condiție esențială pentru a se

asigura echitatea procedurilor.

Astfel, faptele imputate inculpatului Lebedenco Petru, sunt insuficient

descrise, sunt imprecise și nu sunt circumstanțiate ca mod de operare.

Acțiunile, care ar fi trebuit să stea la baza învinuirii, nu sunt determinate cu

suficientă precizie printr-o modalitate clară și concretă de săvârșire a faptelor

infracționale și o fixare riguroasă a coordonatelor spațio-temporale.

Una din atribuțiile esențiale ale procurorului potrivit separației

funcționale a autorităților judiciare, este de a formula o învinuire clară, precisă

și riguroasă, cu indicarea informației obiective și complete despre fapta

incriminată inculpatului.

O astfel de situație, de translare a responsabilităților judiciare, este

inacceptabilă de vreme ce învinuirea nu este redată explicit în rechizitoriu, din

perspectiva capacităților de a produce consecințe juridice corespunzătoare.

În teza nulității referitoare la sesizarea instanței, sancțiunea ce urmează

nu este una relativă, fiind concepută de legiuitor ca absolută. „De lege lata”

această concepție a legiuitorului este reflectată în art. 251 Cod de procedură

penală coroborat cu art. 296-297 Cod de procedură penală, potrivit căreia

nulitatea rechizitoriului ca act procedural ce semnifică sesizarea instanței, nu

este o excepție, ci o sancțiune procedurală, care intervine în cazul încălcării

prevederilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal.

Susține că, în limitele configurate prin dispozițiile art. 24 alin. (2) Cod de

procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală,

nu se manifestă în favoarea acuzării sau apărării și nu exprimă alte interese

decât interesele legii, iar conform art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei în primă instanță se efectuează numai în privința persoanelor

puse sub învinuire și numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Simpla mențiune, în expresii generale, privind săvârșirea unei anumite

fapte criminale fără invocarea concretă și precisă a circumstanțelor cauzei și

consecințelor infracționale, nu corespunde cerințelor legii. Rechizitoriul

constituie fundamentul pe care se sprijină judecata, de aceea instanța trebuia

să dea o apreciere încălcărilor referitoare la sesizarea instanței”.

Consideră apărarea, că instanța a constatat fapte, care nu sunt indicate în

rechizitoriu, depășind în mod vădit limitele învinuirii aduse lui

Lebedenco Petru.

Așadar, în rechizitoriu, cât și in ordonanța de punere sub învinuire a lui

Lebedenco Petru, nu i se incriminează, că ultimul ar fi încălcat prevederile pct. 3

din Regulamentul Circulației Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului RM

nr. 357 din 13.05.2009, care prevede că „participanții la trafic, care circulă pe

drumurile publice, sunt obligați să se conforme Regulamentului Circulației

Rutiere, mijloacelor de semnalizare rutieră și semnalelor folosite în circulație

și prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i

expună pericolului, precum și să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației,

care ar depăși pe acele, care sunt provocate de circumstanțe întemeiate” și

6

art. 32 din Legea nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului rutier,

în alin. (4) stipulează, că: „Participanții la trafic sunt obligați să manifeste un

comportament, care să asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze

siguranța unor alți participanți la trafic”, iar articolul 33 alin. (3) lit. a) din

aceeași Lege, indică că „conducătorul de autovehicul este obligat a) să cunoască

și să respecte Regulamentul circulației rutiere”.

Menționează că, instanța a încălcat prevederile art. 325 alin. (1) Cod de

procedură penală, a preluat rolul activ al procurorului și a pronunțat

intenționat o sentință de condamnare ilegală. Atât practică judiciară cât și în

comentariul la Codul penal referitor la infracțiunea prevăzută de art. 264 Cod

penal, indică că: la rezolvarea problemei privind existența sau lipsa legăturii de

cauzalitate, urmează să se țină cont de perioada dintre apariția pericolului și

momentul survenirii consecințelor.

În acest sens, este de menționat, că în cazul în care conducătorul

mijlocului de transport, în timpul deplasării, observând pericolul, a încercat

să-l evite, însă nu a avut posibilitatea tehnică să reacționeze, provocând

urmarea prejudiciabilă, răspunderea penală a acestuia se exclude, dacă starea

de pericol a fost cauzată de alt participant la trafic. Posibilitatea sau

imposibilitatea acestuia de a reacționa, se stabilește în urma unei expertize

complexe tehnice și psihologice.

La acest capitol, instanța a preluat atribuțiile unor experți, indicând că:

drept urmare, Lebedenco Petru, observând pietonul și dispunând de

posibilitate tehnică de evitare a accidentului de circulație, nu a redus viteza sau

nu s-a oprit, în rezultat, actele cauzei confirmă cu certitudine, că la 07 august

2017, inculpatul Lebedenco Petru, contrar prevederilor art. 45 alin. (1) al

Regulamentului circulației rutiere, fiind persoană fizică, din imprudență a

tamponat pietonul Xxxxx, care se deplasa pe marginea carosabilului în direcția

xxxxx, provocându-i leziuni corporale grave periculoase pentru viață, de la care

ultimul a decedat. Tot instanța a mai indicat, că inculpatul nu avea cum să nu

poată evita impactul.

Apărarea invocă că nu este clar din care calcule instanța a putut să

constate, că Lebedenco Petru a avut posibilitatea de a evita accidentul.

Conducătorului mijlocului de transport, care nu a încălcat nici o regulă de

securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport, nu i se

poate imputa nepreîntâmpinarea consecințelor situației de accident, care a fost

provocat de fapta victimei sau a altor participanți la trafic. Dacă calculul

persoanei este întemeiat, însă circumstanțele neprevăzute sau neexecutarea

obligațiilor de către alte persoane au condiționat aceste consecințe, atunci nici

ele, nici faptele care le-au provocat, nu-i pot fi imputate.

Așadar, la materialele cauzei penale sunt indicațiile procurorului, care

conducea urmărirea penală la acel moment pe cauza penală dată, în care se

menționează, că: studiind materiale cauzei penale date a relevat faptul, că

urmărirea penală este efectuată nu sub toate aspectele, complet și obiectiv. Este

necesară efectuarea acțiunilor de urmărire penală și anume: de a efectua un

7

experiment, reieșind din declarațiile învinuitului, că la întâmpinare era un

automobil de model Jeep, pentru stabilirea vizibilității.

Reține că, în instanța de judecată procurorul Marga Viorica a declarat

instanței, că după ce a primit în procedură dosarul penal a considerat inutil de

a mai petrece experimentul și efectuarea expertizei, deoarece probele

acumulate sunt suficiente pentru a trimite cauza în instanța de judecată.

Avocatul consideră că, instanța de judecată incorect a interpretat schema

accidentului rutier, indicând că tamponarea a avut loc la o distanță de 0,5 metri

de la acostament, însă dacă de analizat mai amănunțit se vede, că tamponarea

a avut loc la o distanță de 1,70 m de la acostament, distanța dată se confirmă și

prin deteriorările capotei de la automobil (a vedea planșa fotografică, imaginea

1).

Tot din conținutul schemei se constată, că conducătorul auto la momentul

impactului nu a reacționat în nici un mod (frânare, schimbare de direcție), fapt

ce ne vorbește despre faptul, că versiunea inculpatului este una corectă, că

pietonul brusc a schimbat direcția spre mijlocul drumului. Apariția pietonului

pe neașteptate în fața automobilului, a făcut imposibil evitarea impactului.

Urma de frânare, derapare a unei roți a automobilului a apărut după

ciocnire la o distanță de 48 metri datorită faptului, că parbrizul automobilului

(sticla) s-a spart și bucăți de sticlă (a vedea planșa fotografică imaginea 2)

f.d.120 a căzut peste fața conducătorului și pe o perioadă mică de timp nu a

putut reacționa adecvat situației create.

Versiunea inculpatului nu a fost combătută prin alte probe pertinente,

concludente și util administrate. Nici organul de urmărire penală nici instanța

de judecată nu a analizat detaliat circumstanțele indicate în Raportul de

expertiză judiciară nr.201911D0121 din 17 iunie 2019, potrivit căruia: luând

în considerație localizarea leziunilor și fracturilor directe a coastelor din

dreapta, persoana se afla în raport cu unitatea de transport cu suprafața

dreaptă a corpului (f.d.106-109).

Deși instanța a considerat întemeiată concluzia expertului, urma să dea o

analiză ultimei în coraport cu declarațiile inculpatului.

Organul de urmărire penală cât și instanța de judecată nu au dat răspuns

la întrebarea: - cum s-ar fi putut produce accidentul daca pietonul se afla la

momentul impactului în raport cu mijlocul de transport cu suprafața dreaptă,

dar nu cu spatele cum se indică în învinuire.

Faptul, că ciocnirea a avut loc cu suprafața dreaptă a corpului, încă o dată

confirmă versiunea inculpatului că pietonul brusc și-a schimbat direcția din

mers, deoarece în cazul când pietonul nu ar fi schimbat direcția, ciocnirea ar fi

avut loc cu spatele.

Instanța de judecată nu a combătut declarațiile inculpatului referitor la

faptul, că pietonul aflându-se pe traseu fiind participant la trafic, avea căști la

urechi unite la telefon, fapt ce esențial a micșorat atenția și reacția pietonului la

ce se petrece în jur.

8

Afirmațiile instanței precum, că versiunea inculpatului, că pietonul avea

căști unite la telefon este incorectă, deoarece după impact nu se auzea muzică

în căști, este una greșită deoarece conform procesului-verbal de cercetare la

fața locului, căștile și telefonul mobil deteriorat se aflau în locuri diferite, având

așa circumstanțe este evident, că muzică în căști nu avea de unde să se audă.

Așadar, organul de urmărire penală, având date suficiente de a petrece

un experiment referitor la vizibilitate și posibilitatea reală de a numi o

expertiză tehnică complexă și psihologică pentru a combate versiunea

inculpatului nu au înfăptuit, considerând că sunt suficiente probe, a remis cauza

penală în instanța de judecată.

La rândul său, instanța de judecată, examinând cauza penală a preluat

atribuțiile experților și a constatat, că conducătorul automobilului a avut

posibilitatea de a evită impactul.

asemenea a depus apel împotriva sentinței solicitând casarea acesteia, cu

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin care să se dispună

achitarea inculpatului Lebedenco Petru de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, conform

prevederilor art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, din motiv că

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea apelului a invocat, că în sentința pronunțată instanța de

judecată denaturat a interpretat probele și nici măcar nu a examinat în careva

mod argumentele înaintate de partea apărării admițând apriori argumentele

părții acuzării.

Consideră de asemenea, că la stabilirea pedepsei instanța de judecată nu

a apreciat la justa valoare probele și versiunea înaintată de partea apărării.

Prima instanță nu a apreciat just și nici nu a evoluat în nici un fel

declarațiile învinuitului, mai mult, instanța doar a afirmat în textul sentinței

contestate precum că le apreciază critic, fără a se expune care anume

situații/circumstanțe sunt apreciate de instanță ca fiind critice și de ce.

Dacă potrivit materialelor urmăririi penale se indică că impactul a avut

loc pe direcția de deplasare dinspre orașul Cahul spre Chișinău, totodată se

menționează că victima de asemenea se deplasa spre școală, adică pe aceeași

direcție de deplasare.

Automobilul pe carosabil se deplasează pe partea dreaptă, pietonul se

pretinde că de asemenea se deplasa pe partea dreaptă cum și a explicat instanța

adoptând decizia de condamnare, că impactul a avut în partea dreaptă a

corpului victimei.

Anume acest aspect urma a fi constatat dacă în cadrul urmăririi penale se

admitea cererea apărării de efectuarea a experimentului, or în cazul în care

impactul ar fi avut loc în circumstanțele pretins constate de instanță, pe victimă

primele răni/leziuni urmau să fie amplasate fie din spate fie din partea stângă

și nici într-un caz pe partea dreaptă, cum reiese în materialele urmăririi penale.

9

Unica posibilitate logică pe care o susține și o invocă apărarea este aceea

că victima la momentul impactului se afla poziționată în raport cu automobilul

de model „Fiat Croma”, cu număr de înmatriculare XXXXX, cu partea dreaptă,

adică versiunea înaintată de inculpat, precum că în momentul impactului

victima traversa neregulamentar strada, urma cel puțin a fi examinată și

explicată/exclusă, de instanță la adoptarea sentinței de condamnare.

Apărarea nu neagă faptul producerii impactului, dar invocă lipsa laturii

subiective și obiective în circumstanțele descrise în materialele urmăririi

penale.

Astfel, vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită

numai în cazul când instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul

prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit toate probele prezentate, a

stabilit fapta incriminată de lege ca infracțiune, iar îndoielile care nu pot fi

înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului.

Vinovăția persoanei se stabilește în cadrul unui proces cu respectarea

garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea

vinovăției. Sarcina probațiunii aparține părții acuzării.

Legea procesual-penală stabilește că răsturnarea prezumției

nevinovăției sau concluziile despre vinovăția persoanei despre săvârșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Totodată, Curtea Europeană a

drepturilor omului, în jurisprudența sa, statuează că, principiul prezumției

nevinovăției impune, între altele, ca, în îndeplinirea funcțiilor lor, membrii

completului de judecată să nu pornească de la ideea preconcepută că inculpatul

a săvârșit fapta incriminată; sarcina probei revine acuzării și orice îndoială este

în avantajul persoanei acuzate.

Menționează că, instanța urma să rețină că regulile de securitate a

circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport, sunt stabilite în

Regulamentul Circulației Rutiere, aprobat prin hotărârea Guvernului Republicii

Moldova nr.357 din 13 mai 2009. Totodată instanța urma să rețină că articolul

32 din Legea nr.131-XVI din 07 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier,

în alin. (4) stipulează că, participanții la trafic sunt obligați să manifeste un

comportament care să asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze

siguranța unor alți participanți la trafic”, iar art. 33 alin. (3) lit. a) din aceeași

Lege, indică că conducătorul de autovehicule este obligat a) să cunoască și să

respecte Regulamentul circulației rutiere”.

Astfel, inclusiv victima era participant la traficul rutier, în momentul

impactului și urma de asemenea să se supună anumitor reguli de circulație pe

care, analizând materialele concluzionează că victima le-a încălcat.

Aprecierile instanței aferent faptului că, inculpatul ar fi încălcat

prevederile art.45 alin. (1) al Regulamentului circulației rutiere, adică fiind

persoană fizică, din imprudență a tamponat pietonul Xxxxx care se deplasa pe

marginea carosabilului în direcția xxxxx, provocîndu-i leziuni corporale grave

periculoase pentru viață, de la care ultimul a decedat, sunt neîntemeiate, or,

10

dacă erau circumstanțele după cum le-a descris instanța vătămările urmau a fi

amplasate fie din spate fie din stânga și nici cum din dreapta.

Analizând probele acumulate în cadrul urmăririi penale reiterează că

conform schemei accidentului rutier, locul tamponării pietonului a avut loc pe

banda de deplasare din xxxxx pe traseul R-34, la intersecția cu R-34.1 în

imediată apropiere cu acostamentul la o distanță de numai 0,5 metri. Pe

suprafața carosabilului, nu au fost identificate careva urme de anvelope, doar o

singură urmă de frânare din partea dreaptă a automobilului cu o lungime de

25,10 metri. Automobilul implicat în accidentul rutier de model „Fiat Croma”,

cu număr de înmatriculare XXXXX, se afla cu spatele spre locul ciocnirii la o

distanță de 73.10 metri, iar față de traseul R-34.1 se afla perpendicular.

Astfel, apărarea invocă următoarele: automobilul inculpatului se deplasa

pe partea dreaptă a carosabilului, tot acolo, la o distanță de doar 0,5 m de

acostament se afla victima întoarsă cu partea dreaptă a sa față de automobil. Cu

regret, dar apărarea este nevoită să presupună că victima a încercat să

traverseze neregulamentar strada de pe partea stângă a drumului spre dreapta

drumului sau a întreprins alte acțiuni posibil, văzând automobilul inculpatului

a grăbit pasul și aproape fiind de acostament, a fost tamponat. Prin urmare

versiunea inculpatului despre evoluția evenimentelor cel puțin urma a fi

examinată.

Un alt argument și probă în susținerea poziției apărării ar fi și raportul de

expertiză judiciară nr. 205 din 02.02.2018, potrivit căreia decesul lui Xxxxx,

xxxxx, a survenit în rezultatul traumei asociate a capului și toracelui, soldate cu

șoc traumatic manifestat prin hemoperitoneu (2,5 litri de sânge în cavitatea

abdominală), ce se confirmă prin datele necropsiei. La examinarea medico-

legală a cadavrului s-a depistat traumă cranio-cerebrală închisă. Excoriație

masivă și plagă contuză pe nas. Plagă contuză pe cap din dreapta. Hemoragii în

țesuturile moi bilateral. Hemoragii subarahnoidienee difuze bilaterale. Traumă

toracică închisă. Fracturi directe a coastelor 2-10 din dreapta (locul impactului,

lovitura mai puternică fracturate 8 coase) cu hemoragii în țesuturile moi

adiacente. Hemotorace pe dreapta. Rupturi și focare de contuzii a pulmonului

drept. Fractura sternului. Fracturi indirecte a coastelor 2-8 din stânga, fractura

indirectă mai slabă doar 6 coaste, fractura cominutivă a coastei 1 din stânga,

fractura directă a coastei 12 din stânga, cu hemoragii în țesuturile moi

adiacente. Excoriație pe torace. Excoriații pe ambele coapse. Ruptura aortei

abdominale. Hemiperitoneu (2,5 litri). Toate leziunile menționate în

subpunctele 2.1-2.3 au fost produse la acțiunea traumatică cu obiect

contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate, au legătură cauzală

directă cu decesul, prezintă pericol pentru viață și se califică ca vătămare gravă.

Conform cercetării toxicologice, în sângele cadavrului alcool etilic nu s-a

depistat.

Reieșind din cele menționate, consideră apărarea că instanța de judecată

urma să ia în calcul că latura subiectivă la prezenta infracțiune se caracterizează

prin intenție sau imprudență față de fapta prejudiciabilă și numai prin

11

imprudență față de urmările prejudiciabile. Situație care nu a fost constatată

reieșind din circumstanțele descrise supra.

Aprecierea instanței de fond a declarațiilor succesorului părții vătămate

sunt arbitrare, or aceasta nu a comunicat careva circumstanțe pertinente

cauzei, cele relatate de ea aferent timpului producerii accidentului în coraport

cu un oarecare sunet la telefonul victimei, la care ar fi răspuns un polițist nu

conțin careva substrat probatoriu.

Raportul de expertiză citat de instanță, probează de fapt, nevinovăția

inculpatului și cauza decesului, situație pe care apărarea nu o neagă sau

contestă.

Apărarea invocă că sunt neclare și bizare concluziile instanței potrivit

cărora „după ciocnirea pietonului, automobilul implicat în ciocnire a stopat la o

distanță de 73,10 metri, or această distanță demonstrează faptul că inculpatul

Lebedenco Petru nu se deplasa cu o viteză regulamentară pe porțiunea de drum

indicată, ceea ce constituie din nou o abatere de la Regulamentul circulației

rutiere”.

Concluzionează că, distanța între locul impactului și locul de staționare a

automobilului nu probează viteza, nefiind stabilite urme de frânare

caracteristice, apărarea insistă că automobilul se afla la o distanță de 73 de

metri, or după impact inculpatul conștientizând producerea impactului

aflându-se sub stres emoțional putea pur și simplu să nu fi apăsat pe frână,

automobilul oprindu-se singur.

Cu referire la alegațiile instanței de judecată în contextul stabilirii

cuantumului prejudiciului moral, referitor la aceea că „inculpatul nu s-a

apropiat nici măcar să-și ceară scuze și indiferența membrilor familiei

inculpatului”, or potrivit declarațiilor succesorului părții vătămare, Xxxxx,

„după aceasta tragedie o singură dată s-a întâlnit cu mama inculpatului la

„Andys Pizza” și a fost întrebată cum se simte, ea i-a răspuns cum s-ar simți dacă

va deceda copilul ei, apoi a plecat” nu sunt relevante, instanța căzând în plasa

emoțiilor.

Aferent lipsei de regret în pledoaria inculpatului, de asemenea

cataloghează alegațiile instanței ca neîntemeiate, or inculpatul putea să simtă

regret pentru situația creată și nici de cum să se simtă vinovat pentru fapta care

i se incriminează. Mai mult, însăși condamnarea lui Lebedenco Petru ar trebui

să fie deja o satisfacție echitabilă pentru partea vătămată.

Un alt aspect, de asemenea pe care apărarea îl contestă este modalitatea

aleasă de instanță la aprecierea cheltuielilor suportate de succesorul părții

vătămate, deși apărarea nu contestă sumele invocate, este contestată doar

modalitatea de apreciere a instanței, or partea care a suportat anumite

prejudicii urmează să le probeze. Or conform art. 387 alin. (1), (3) Cod de

procedură civilă, o dată cu sentința de condamnare, instanța de judecată,

apreciind dacă sînt dovedite temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea

civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau în parte, ori o respinge.

12

În cazuri excepționale cînd, pentru a stabili exact suma despăgubirilor

cuvenite părții civile, ar trebui amânată judecarea cauzei, instanța poate să

admită, în principiu, acțiunea civilă, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța civilă.

Or, la speță, succesorul părții vătămate nu a prezentat careva probe

aferent cheltuielilor suportate, deși reiterează că apărarea nu contestă sumele,

se contestă modalitatea de apreciere a instanței, adică aprecierea instanței

precum că suma „este rezonabilă” nu are substrat legal. Astfel, instanța nici cum

nu a evaluat și apreciat probele citate supra.

De asemenea, instanța nu s-a expus aferent criticilor invocate de partea

apărării pe marginea probelor prezentate de acuzare ceea ce generează

supoziția solicitantului că argumentele acestuia nici nu au fost apreciate. În

astfel de condiții, petiționarul nu a putut să-și facă auzită vocea de o manieră

efectivă în procesul urmăririi penale, ceea contravine principiului legalității și

accesului liber la justiție.

În urma cercetării judecătorești instanța urma că constate cu certitudine

faptul lipsei în acțiunile lui Lebedenco Petru a elementelor infracțiunii imputate

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal.

Menționează că pe parcursul procesului penal drepturile procesuale ale

inculpatului nu au fost respectate, acțiunile de urmărire penală s-au efectuat cu

încălcarea prevederilor legislației în vigoare, precum și cu încălcarea normelor

internaționale și practica Curții.

au fost admise apelurile, casată parțial sentința în latura civilă privind

încasarea prejudiciului material cu pronunțarea în această parte a unei hotărîri

noi, prin care s-a admis în principiu acțiunea civilă înaintată de succesorul

părții vătămate Xxxxx privind încasarea prejudiciului material, urmând ca

asupra cuantumului prejudiciului material să se expună instanța de judecată

în ordinea procedurii civile.

În rest sentința a fost menținută.

5.1. Deși, inculpatul Lebedenco Piotr nu și-a recunoscut vinovăția

potrivit învinuirii formulate, din examinarea probelor directe și indirecte

administrate în cauza penală, instanța de apel a constatat că, inculpatul a

adoptat poziția negării infracțiunii săvârșite, deși și-a dat perfect seama de

actele pe care le-a comis, de gravitatea acestora și penalitatea lor, privind

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal.

În opinia instanței de apel vinovăția inculpatului Lebedenco Piotr în

comiterea faptei imputate se demonstrează prin următoarele probe:

- declarațiile succesorului părții vătămate Xxxxx (f.d. 191-192, vol.I);

- procesul-verbal de autosesizare din 08 august 2017 (f.d.3);

- procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 07 august

2017 (f.d. 6-7) cu schiță, potrivit căruia a fost cercetat locul public și anume

traseul Cahul-Chișinău la ieșirea din xxxxx unde s-a produs accidentul. În urma

cercetării de la fața locului a fost ridicat un telefon mobil de model „Samsung”

13

deteriorat, o pereche de căști cu fier, o secvență de piesă din fața automobilului

și mijlocul de transport de model „Fiat Croma”, cu număr de înmatriculare

XXXXX;

- Actul testului „Drager 6810” nr. 3840 din 07.08.2017, ora 22:33 eliberat

pe numele Lebedenco Petru prin care se confirmă că, acesta nu era în stare de

ebrietate (f.d. 9);

- Raportul de expertiză judiciară nr. 205 din 02.02.2018 (f.d. 69-71),

potrivit căreia decesul lui Xxxxx, xxxxx, a survenit în rezultatul traumei asociate

a capului și toracelui, soldate cu șoc traumatic manifestat prin hemoperitoneu

(2,5 litri de sânge în cavitatea abdominală), ce se confirmă prin datele necropsiei.

La examinarea medico-legală a cadavrului s-a depistat traumă cranio-cerebrală

închisă. Excoriație masivă și plagă contuză pe nas. Plagă contuză pe cap din

dreapta. Hemoragii în țesuturile moi bilateral. Hemoragii subarahnoidiene

difuze bilaterale. Traumă toracică închisă. Fracturi costale directe a coastelor 2-

10 din dreapta, cu hemoragii în țesuturile moi adiacente. Hemotorace pe

dreapta. Rupturi și focare de contuzii pulmonului drept. Fractura sternului.

Fracturi indirecte a coastelor 2-8 din stânga, fractura cominutivă a coastei 1 din

stânga, fractura directă a coastei 12 din stânga, cu hemoragii în țesuturile moi

adiacente. Excoriație pe torace. Excoriații pe ambele coapse. Ruptura aortei

abdominale. Hemiperitoneu (2,5 litri). Toate leziunile menționate în

subpunctele 2.1-2.3 au fost produse la acțiunea traumatică cu obiect contondent

dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate, au legătură cauzală directă cu

decesul, prezintă pericol pentru viață și se califică ca vătămare gravă. Conform

cercetării toxicologice, în sângele cadavrului alcool etilic nu s-a depistat;

- Raportul de expertiză judiciară nr. 201911D0121 din 17 iunie 2019 (f.d.

106-109,vol.I), în concluzia căruia se atestă că, luând în considerație localizarea

leziunilor și fracturilor directe a coastelor din dreapta, persoana se afla în raport

cu unitatea de transport cu suprafața dreaptă a corpului;

- Raportul de expertiză judiciară nr. 778, 779 din 28 mai 2020 (f.d.117-

120,vol.I), cu planșă fotografică potrivit căruia înainte de accidentul rutier dat

sistemul de frânare și sistemul de direcție ale automobilului de model „Fiat

Croma” cu numerele de înmatriculare XXXXX, s-au aflat în stare funcțională și nu

au avut defecte tehnice care ar fi putut influența la conducerea automobilului;

- Ordonanța de recunoaștere și atașare a corpurilor delicte la materialele

cauzei penale din 12.07.2020 prin care la materialele cauzei penale a fost anexat

corpul delict - mijlocul de transport de model „Fiat Croma”, cu număr de

înmatriculare XXXXX, fiind dispusă păstrarea acestuia la parcarea xxxxx cu plată,

amplasată în xxxxx (f.d.125).

Analizând probele enunțate în ansamblu, prin prisma prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere a pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, instanța de apel a ajuns la concluzia că, prima

instanță corect a stabilit starea de fapt și de drept, circumstanțele cauzei și

întemeiat a ajuns la concluzia că acțiunile inculpatului Lebedenco Petru se

14

încadrează în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal: încălcarea regulilor de

securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către

persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din

imprudență decesul unei persoane.

Prin urmare instanța de apel a respins argumentul inculpatului

Lebedenco Petru precum că, Xxxxx a ieșit în fața automobilului cu care se

deplasa, iar el nu a reușit să frâneze, îl observase doar la o distanță de 4-5 metri.

Or, reieșind din raportul de expertiză judiciară nr. 205 din 02.02.2018

(f.d.69-71), decesul lui Xxxxx, xxxxx, a survenit în rezultatul traumei asociate a

capului și toracelui, soldate cu șoc traumatic manifestat prin hemoperitoneu

(2,5 litri de sânge în cavitatea abdominală), ce se confirmă prin datele

necropsiei. La examinarea medico-legală a cadavrului s-a depistat traumă

cranio-cerebrală închisă. Excoriație masivă și plagă contuză pe nas. Plagă

contuză pe cap din dreapta. Hemoragii în țesuturile moi bilateral. Hemoragii

subarahnoidiene difuze bilaterale. Traumă toracică închisă. Fracturi costale

directe a coastelor 2-10 din dreapta, cu hemoragii în țesuturile moi adiacente.

Hemotorace pe dreapta. Rupturi și focare de contuzii pulmonului drept.

Fractura sternului. Fracturi indirecte a coastelor 2-8 din stânga, fractura

cominutivă a coastei 1 din stânga, fractura directă a coastei 12 din stânga, cu

hemoragii în țesuturile moi adiacente. Excoriație pe torace. Excoriații pe

ambele coapse. Ruptura aortei abdominale. Hemiperitoneu (2,5 litri). Toate

leziunile menționate în subpunctele 2.1-2.3 au fost produse la acțiunea

traumatică cu obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele

indicate, au legătură cauzală directă cu decesul, prezintă pericol pentru viață și

se califică ca vătămare gravă. Conform cercetării toxicologice, în sângele

cadavrului alcool etilic nu s-a depistat; raportul de expertiză judiciară

nr.201911D0121 din 17 iunie 2019 (f.d.106-109,vol.I), în concluzia căruia se

atestă că, luând în considerație localizarea leziunilor și fracturilor directe a

coastelor din dreapta, persoana se afla în raport cu unitatea de transport cu

suprafața dreaptă a corpului; raportul de expertiză judiciară nr. 778, 779 din

28 mai 2020 (f.d.117-120,vol.I), cu planșă fotografică potrivit căruia înainte de

accidentul rutier dat sistemul de frânare și sistemul de direcție ale

automobilului de model „Fiat Croma” cu numerele de înmatriculare XXXXX,

s-au aflat în stare funcțională și nu au avut defecte tehnice care ar fi putut

influența la conducerea automobilului, nu se confirmă versiunea inculpatului.

Astfel, cu certitudine s-a demonstrat faptul că, Lebedenco Petru, la data

de 07 august 2017, aproximativ la ora 22:00, fiind posesor al permisului de

conduce a mijlocului de transport nr. xxxxx eliberat la 16.12.2011, manifestând

încrederea exagerată în sine, a condus automobilul de model „Fiat Croma”, cu

număr de înmatriculare XXXXX pe drumurile publice. Deplasând-se pe traseul

Cahul-Chișinău la ieșirea din xxxxx, nu a respectat prevederile pct. 45 alin. (1)

lit. a), b), d), alin. (2) ale Regulamentului Circulației Rutiere, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009 care obligă conducătorul de

vehicul să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, iar în

15

cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune

în pericol siguranța traficului. Acționând contrar acestor prevederi, Lebedenco

Petru din imprudență a tamponat pe pietonul Xxxxx, care se deplasa pe

marginea carosabilului în direcția xxxxx, provocându-i leziuni corporale grave,

periculoase pentru viață, de la care ultimul a decedat în incinta Spitalului

Raional.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiată afirmația expusă în cererea de

apel de către avocatul Dumitran Ignat, precum că prima instanță a depășit

limitele învinuirii imputate lui Lebedenco Petru, or reieșind din rechizitoriu și

fapta reținută de prima instanță, ultima a constatat învinuirea încriminată în

limitele învinuirii înaintate, or, motivarea sentinței nu reprezintă modificarea

acuzației aduse învinuitului.

În opinia instanței de apel, nu constituie temei de casare a sentinței,

argumentul invocat în cererea de apel de avocatul Dumitran Ignat precum că,

faptele imputate lui Lebedenco Petru, sunt insuficient descrise, sunt imprecise

și nu sunt circumstanțiate ca mod de operare, acțiunile care ar trebui să stea la

baza învinuirii, nu sunt determinate cu suficientă precizie printr-o modalitate

clară și concretă de săvârșire a faptelor infracționale și o fixare riguroasă a

coordonatelor spațio-temporale, pe rațiunile sus indicate.

Cu referire la invocarea avocatului din apel că ordonanța de punere sub

învinuire și rechizitoriul nu corespund rigorilor prevăzute de art. 281 și art. 297

Cod de procedură penală, deoarece nu corespund formei și conținutului,

respectiv au fost încălcate prevederile art. 251 alin. (3) Cod de procedură

penală, cee ace atrage nulitatea absolută a actului procedural, instanța de apel

a constatat că nu există nici o plângere depusă împotriva Ordonanței de punere

sub învinuire a lui Lebedenco Petru și împotriva rechizitoriului din partea părții

apărării și din partea inculpatului, respectiv în mod tacit au acceptat conținutul

și forma acestuia.

Cu referire la argumentele invocate de avocatul Dumitran Ignat în

cererea de apel precum că, instanța a constatat fapte, care nu sunt indicate în

rechizitoriu, depășind în mod vădit limitele învinuirii aduse lui

Lebedenco Petru, și anume în rechizitoriu cît și în ordonanța de punere sub

învinuire inculpatului nu i se încriminează că, ultimul ar fi încălcat prevederile

pct. 3 din Regulamentul Circulației Rutiere și art. 32 din Legea nr. 131-XVI din

07 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier, instanța de apel a notat că

prima instanță nici nu a reținut în acțiunile inculpatului Lebedenco Petru aceste

fapte, faptul argumentării poziției adoptate de către instanța de fond prin

prisma pct. 3 din Regulamentul Circulației Rutiere și art. 32 din Legea

nr.131-XVI din 07 iunie 2007 privind siguranța traficului rutier, nu constituie

depășirea limitelor învinuirii.

În opinia instanței de apel este declarativă și concluzia expusă în cererea

de apel precum că, instanța de fond a preluat rolul activ al procurorului și a

pronunțat intenționat o sentință de condamnare ilegală.

16

Tot ca declarativă a fost respinsă și afirmația expusă în cererile de apel

precum că nu este clar în ce se învinuiește Lebedenco Petru, în regulile de

securitate sau regulile de exploatare a mijlocului de transport, or reieșind din

învinuirea înaintată inculpatului, acesta se învinuiește în încălcarea regulilor de

securitate, ordonanță necontestată de partea apărării (f.d.26,vol.I).

Mai mult ca atât, în rechizitoriu este scris expres: că Lebedenco Petru se

învinuiește în aceia că a încălcat regulile de securitate a circulației soldate cu

decesul unei persoane. Respectiv necesită a fi respinse și afirmațiile expuse în apel

precum că, instanța a preluat atribuțiile unui expert indicând că, Lebedenco

Petru, observând pietonul și dispunând de posibilitatea tehnică de evitare a

accidentului de circulație, nu a redus viteza sau nu s-a oprit, în rezultat, actele

cauzei confirmă cu certitudine că la 07 august 2017, inculpatul contrar

prevederilor art. 45 alin. (1) al Regulamentului circulației rutiere, fiind

persoană fizică, din imprudență a tamponat pietonul Xxxxx, care se deplasa pe

marginea carosabilului în direcția xxxxx, provocându-i leziuni corporale grave

periculoase pentru viață, de la care ultimul a decedat.

Tot instanța a mai indicat că inculpatul nu avea cum să nu poată evita

impactul. Or, conform schemei accidentului rutier, locul tamponării pietonului

a avut loc pe banda de deplasare din xxxxx pe traseul R-34, la intersecția cu

R-34.1 în imediată apropriere cu acostamentul la o distanță de numai 05 metri.

Pe suprafața carosabilului, nu au fost identificate careva urme de anvelope, dar

o singură urmă de frânare din partea dreaptă a automobilului cu o lungime de

25,10 metri. Automobilul implicat în accidentul rutier, de model „Fiat Croma”

cu numărul de înmatriculare XXXXX se afla cu spatele spre locul ciocnirii la o

distanță de 73,10 metri, iar fața de traseul R-34.1 se afla perpendicular.

Asemenea, luând în considerație concluzia raportului de expertiză

judiciară nr. 201911D0121 din 17 iunie 2019, în concluzia căruia se arată că,

luând în considerație localizarea leziunilor și fracturilor directe a coastelor din

dreapta, persoana se afla în raport cu unitatea de transport cu suprafața

dreaptă a corpului. Or, instanța de judecată a făcut o interpretare a normelor

legale, atât din Regulamentul Circulației Rutiere cît și a legislației în vigoare pe

care le-a inclus în motivarea soluției adoptate.

Cunoștințele expertului în asemenea circumstanțe nu sunt necesare

pentru a constata că, observând pietonul dispunând de posibilitatea tehnică

de evitare a accidentului rutier, nu a redus viteza sau nu s-a oprit sunt în

concordanță cu actele cauzei penale ce confirmă cu certitudine că la data de

07 august 2017, inculpatul Lebedenco Petru contrar prevederilor art. 45 din

Regulamentul circulației rutiere, fiind persoană fizică, din imprudență a

tamponat pietonul. Nu este necesară concluzia unui expert pentru a arăta dacă

a fost sau nu încălcat Regulamentul circulației rutiere, or concluziile instanței

de fond reprezintă o apreciere a normelor de drept.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiat argumentul avocatului Dumitran

Ignat înserat în cererea de apel precum că, versiunea inculpatului nu a fost

combătută prin probe pertinente, concludente și utile pe rațiunile sus indicate.

17

La fel, au fost respinse ca neîntemeiate concluziile părții apărării precum

că, nu este clar conform căror calcule instanța de judecată a constatat că,

inculpatul a avut posibilitatea de a evita accidentul, or, ieșind din localitatea

Cahul, la 29 metri de cînd inculpatul a mărit viteza automobilului, sistemul de

frânare și ghidare era în funcție (f.d.117,vol.I), urme de frânare pe această

porțiune nu sunt (f.d.6 verso, vol.I), doar peste 48 metri se depistează unele

urme pe care organul de urmărire penală le-a considerat ca urme de frânare.

Cum afirmă și inculpatul că acesta are experiență în conducerea

automobilului de 6 ani, inculpatul putea să prognozeze și să evite acest

accident rutier fie prin mișcare de deplasare spre stânga, fie prin frânare,

lucru care nu a fost făcut.

Un alt argument invocat de apărare în cererea de apel, este faptul că

instanța de judecată incorect a interpretat schema accidentului rutier, însă

instanța de apel a constatat că, atât la faza urmăririi penale cît și în instanța de

fond nu a fost contestată schema accidentului rutier. În urma analizei schemei

accidentului rutier, s-a constatat că tamponarea a avut loc la o distanță de 1,7

metri de la acostament, adică pe marginea carosabilului din partea dreaptă,

distanță pe care o persoană sănătoasă nu poate să o parcurgă într-secundă și să

se întoarcă cu partea dreaptă spre mijlocul de transport pînă la tamponare și la

această distanță inculpatul a observat pietonul nefiind constate careva delăsări

la stânga ori dreapta.

În opinia instanței de apel, nu constituie temei de casare a sentinței

refuzul organului de urmărire penală, de a petrece experimentul referitor

la vizibilitatea și posibilitatea de a numi o expertiză tehnică complexă și

psihologică pentru a combate versiunea inculpatului. Or, inculpatul

Lebedenco Petru a declarat atât în instanța de fond cît și în instanța de apel că,

avea vizibilitatea bună și distanța vizibilității era bună. Înainte de tamponare

pe drum nu erau careva obiecte care să-i încurce vizorul. Nu a plouat. Mergea

și nu a văzut pietonul. Cînd a observat pietonul acesta era lîngă acostament și

drum. Nu se afla pe partea asfaltată a traseului.

Mai mult ca atât, reieșind din materialele cauzei, porțiunea de drum unde

s-a produs accidentul este dreaptă, este fără careva înclinații, fără curbe, fără

careva obiecte care ar putea crea obstacole pentru vizibilitate, pentru

deplasare, respectiv nici prin părți și nici la marginea drumului nu au fost

depistate careva obiecte ce ar reduce vizibilitatea unui șofer.

Pe baza acelorași rațiuni au fost respinse și afirmațiile expuse în cererea de

apel declarată de avocatul Burlacu Silviu precum că instanța nu a apreciat just și

nu a evaluat în nici un fel declarațiile inculpatului care a comunicat că, la un

moment dat, Xxxxx i-a ieșit în fața automobilului cu care se deplasa, iar el nu a

reușit să frâneze, îl observa-se la o distanță de 4-5 metri. Or, faptul că inculpatul

a observat pietonul la doar 4-5 metri, este o versiune eronată ce

demonstrează situația că acesta deloc nu a fost atent la ceea ce se petrece.

În opinia instanței de apel este neîntemeiată și versiunea apărătorului

Burlacu Silviu precum că victima la momentul impactului se afla poziționată în

18

raport cu automobilul de model „Fiat Croma” cu număr de înmatriculare XXXXX,

cu partea dreaptă, adică versiunea înaintată de inculpat, precum că în

momentul impactului victima traversa neregulamentar strada urma cel puțin a

fi examinată și explicată de instanță la adoptarea sentinței de condamnare. Or,

conform raportului de expertiză judiciară nr. 205 din 02.02.2018, potrivit

căreia „decesul lui Xxxxx, a survenit în rezultatul traumei asociate a capului și

toracelui, soldate cu șoc traumatic manifestat prin hemoperitoneu (2,5 litri de

sânge în cavitatea abdominală), ce se confirmă prin datele necropsiei. La

examinarea medico-legală a cadavrului s-a depistat traumă cranio-cerebrală

închisă. Excoriație masivă și plagă contuză pe nas. Plagă contuză pe cap din

dreapta. Hemoragii în țesuturile moi bilateral. Hemoragii subarahnoidiene difuze

bilaterale. Traumă toracică închisă. Fracturi costale directe a coastelor 2-10

din dreapta, cu hemoragii în țesuturile moi adiacente. Hemotorace pe dreapta.

Rupturi și focare de contuzii pulmonului drept. Fractura sternului. Fracturi

indirecte a coastelor 2-8 din stânga, fractura cominutivă a coastei 1 din stânga,

fractura directă a coastei 12 din stânga, cu hemoragii în țesuturile moi adiacente.

Excoriație pe torace. Excoriații pe ambele coapse. Ruptura aortei abdominale.

Hemiperitoneu (2,5 litri). Toate leziunile menționate în subpunctele 2.1-2.3 au

fost produse la acțiunea traumatică cu obiect contondent dur, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, au legătură cauzală directă cu decesul, prezintă pericol

pentru viață și se califică ca vătămare gravă. Conform cercetării toxicologice, în

sângele cadavrului alcool etilic nu s-a depistat”, iar în concluzia raportului de

expertiză judiciară nr.201911D0121 din 17 iunie 2019, se atestă că, luând

în considerație localizarea leziunilor și fracturilor directe a coastelor din

dreapta, persoana se afla în raport cu unitatea de transport cu suprafața

dreaptă a corpului.

Respectiv inculpatul Lebedenco Petru urma să se deplaseze cu o viteză

potrivită situației și condițiilor rutiere, ceea ce reieșind din constatările decesului

pietonului, nu au fost efectuate de către inculpat.

Necesită a fi respinsă concluzia părții apărării precum că, instanța nu a

luat în considerație că, victima era participantă la traficul rutier, în momentul

impactului și urma să se supună anumitor reguli de circulație pe care

concluzionează că le-a încălcat. Or, probele cercetate în cadrul ședinței de

judecată confirmă faptul că anume inculpatul a încălcat prevederile

Regulamentului circulației rutiere prin faptul că nu a manifestat dexteritatea în

conducere și nu a redus viteza sau chiar nu a oprit în momentul cînd a

observat-o pe partea vătămată, iar accidentul rutier este consecința

inacțiunilor inculpatului și doar încălcările admise de inculpat sunt în legătură

cauzală cu accidentul rutier și cu decesul lui Xxxxx.

Mai mult ca atât, conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de factorul

situația rutieră, ceea ce inculpatul Lebedenco Petru, nu a efectuat, astfel că în

cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

19

conducător, el trebuia să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune

în pericol siguranța traficului.

În consecință, a fost respinsă ca declarativă concluzia avocatului

Silviu Burlacu precum că, este nevoit să presupună că victima a încercat să

traverseze neregulamentar strada de pe partea stângă a drumului spre dreapta

sau a întreprins alte acțiuni posibil, văzând automobilul inculpatului a grăbit

pasul și aproape fiind de acostament a fost tamponat.

În opinia instanței de apel este eronată versiunea avocatului precum că,

victima traversa traseul de la stânga spre dreapta, luând în considerație mersul

de deplasare a inculpatului, era logic ca tamponarea pietonului să fi avut loc

în partea dreaptă, însă inculpatul Lebedenco Petru, atât în ședința instanței de

fond cît și în ședința instanței de apel a declarat că, „a observat pietonul care

stătea între acostament și carosabil, pe pietriș și după aceia a sărit brusc”.

Potrivit schemei locul tamponării a fost la o distanță de 1,7 m, în imediata

apropriere cu acostamentul. Respectiv nu este nici o legătură între declarațiile

inculpatului care a declarat că brusc a sărit în față și schema accidentului rutier,

fapt ce demonstrează eronată versiunea inculpatului.

Astfel, că prima instanță just a reținut că, declarațiile succesorului părții

vătămate Xxxxx care a comunicat că, „în momentul când s-a produs accidentul,

pe telefonul lui Dumitru sunase o prietenă de a lui, Chiciuc Cristina, însă i-a

răspuns la telefon nu Dumitru dar un polițist, care i-a comunicat că Dumitru a

fost lovit de un automobil și a fost transportat la spital...despre decesul fiului ei

a fost înștiințată la ora 01:00 și i-a comunicat că deja fiul ei se află la secția

morfopatologică”.

Iar concluzia avocatului precum că aprecierea instanței de fond a

declarațiilor succesorului părții vătămate sunt arbitrare, or aceasta nu a

comunicat careva circumstanțe pertinente cauzei, cele relatate de ea aferent

timpului producerii accidentului în coraport cu un oarecare sunet la telefonul

victimei, la care ar fi răspuns un polițist nu conțin careva substrat probatoriu.

5.2. Cât privește acțiunea civilă, cu referire la prevederile art. 219 alin.

(2) pct. 4, alin. (4), art. 220 alin. (1), art. 225 alin. (1), (2), (3) Cod de procedură

penală, art. 2036 alin. (1), (2), 2037 alin. (1) Cod civil, instanța de apel a reținut,

că avocatul Cotea Svetlana și succesorul părții vătămate Xxxxx, a înaintat cerere

de chemare în judecată privind repararea prejudiciului moral și material

(cheltuieli suportate de către familie pentru înmormântare) cauzat prin

infracțiune (f.d.171-173,vol.I) potrivit căruia a solicitat încasarea prejudiciului

moral cauzat prin infracțiune în mărime de 1 000 000 lei.

Însă instanța de apel a considerat oportun de a admite acțiunea civilă în

principiu iar asupra cuantumului prejudiciul material să se expună instanța de

judecată în ordinea procedurii civile.

În acest context, instanța de apel a notat că, unul din criteriile orientative

generale de apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă

că îndemnizația, trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire. În termenii

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților

20

Fundamentale ale Omului, acest criteriu se exprimă prin necesitatea ca partea

vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel încât acestea să aibă efect

compensatoriu, și nu trebuie să constituie nici sume excesiv de mari pentru

autorul daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Incontestabil este stabilit că inculpatul prin acțiunile ilegale în urma

căruia a survenit decesul lui Xxxxx, fiul succesorului părții vătămate, i-a cauzat

succesorului părții vătămate Xxxxx suferințe fizice și psihice.

În consecință, instanța de apel a reținut ca fiind justă poziția instanței de

fond privind stabilirea cuantumului și încasarea de la inculpat a prejudiciului

moral în beneficiul succesorului părții vătămate Xxxxx suma de 100 000 lei,

mărimea căruia este corespunzătoare și echitabilă, nefiind cazul reducerii

acestui cuantum.

Pe cale de consecință au fost respinse și afirmațiile expuse în cererea de

apel precum că, prejudiciul moral stabilit de instanța de fond este exagerat.

Totodată, instanța de apel a considerat oportun a admite acțiunea civilă

în principiu iar asupra cuantumului prejudiciul material să se expună instanța

de judecată în ordinea procedurii civile.

5.3. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel a notat că

prima instanță just a stabilit pedeapsă inculpatului Lebedenco Petru sub formă

de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea în penitenciar de tip deschis,

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3

ani, prin prisma art. art. 61, 75 Cod penal.

5.4. De asemenea, în opinia instanței de apel prima instanță just a dispus

încasarea cheltuielilor judiciare solicitate de procuror, pentru efectuarea

raportului de expertiză judiciară nr. 205 din 02 februarie 2008, la suma de 2258

lei, raportul de expertiză judiciară nr. 201911D0121 din 17 iunie 2019, la suma

de 320 lei, raportul de expertiză judiciară nr. 778, 779 din 28 mai 2020, la costul

4200 lei, din contul inculpatului Lebedenco Petru în beneficiul statului

cheltuieli în cuantum de 6 778 lei.

ordinar, solicitând casarea hotărârilor instanțelor de fond cu rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare a lui Lebedenco Petru, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Invocând temeiurile pentru recurs prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6),

8) Cod de procedură penală, apărarea menționează că instanța de apel a

încercat să dea răspuns la argumentele invocate în apel, însă motivarea acestor

răspunsuri nu se bazează pe probele examinate în instanța de judecata și pe

prevederile Codului de procedură penală.

Astfel, instanța de apel a respins versiunea inculpatului, că ultimul nu a

reușit să frâneze, din motiv că Rahubenco D. i-a ieșit brusc în față prin simpla

descriere a următoarelor înscrisuri: conținutul raportului de expertiză

judiciară nr. 205 din 02.02.2018 (f.d. 69-71); raportului de expertiză judiciară

nr. 2019UD00121 din 17 iunie 2019 (f.d.106-109 vol.I); raportului de expertiză

21

judiciară nr. 778, 779 din 28 mai 2020 (f.d.117-120 vol.I), indicând doar, că nu

se confirmă versiunea inculpatului, făra a da o motivare și o analiză logică a

acestor probe, pe când apărarea consideră, că aceste probe la care a făcut

referire instanța de apel, confirmă versiunea inculpatului referitor la faptul, că

pietonul și-a schimbat brusc direcția.

Relevă că, instanța de apel a respins argumentele indicate în cererea de

apel, referitor la încălcările admise la învinuirea adusă lui Lebedenco Petru,

printr-o singură expunere: „Colegiul judiciar constată, că nu există nici o

plângere depusă împotriva Ordonanței de punere sub învinuire a lui

Lebedenco Petru și împotriva rechizitoriului din partea părții apărării și din

partea inculpatului, respectiv în mod tacit au acceptat conținutul și forma

acestuia”, dar fără a da o apreciere reieșind din prevederile Codului de

procedură penală, în care nu regăsim confirmarea celor expuse de instanță.

Faptul, că apărarea a considerat necesar de a reacționa la momentul potrivit la

încălcările de procedură penală nici într-un mod nu poate fi tratat în

detrimentul inculpatului. Tactica de apărare nu anuleaza prevederile Codului

de procedură penală.

Menționează și faptul, că instanța de apel a respins în mod evaziv și

argumentul apărării cu referire la depășirea limitelor învinuirii, cu toate că

pentru apărare nu este clar în baza căror temeiuri juridice a fost atras la

răspundere penală Lebedenco Petru: încălcarea regulilor de securitate a

circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport.

Cu referire la posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier,

instanța de apel a indicat: „Cunoștințele expertului în asemenea circumstanțe, nu

sunt necesare pentru a constata, că observând pietonul, dispunând de

posibilitatea tehnică de evitare a accidentului rutier, nu a redus viteza sau nu s-a

oprit, sunt în concordanță cu actele cauzei penale ce confirmă cu certitudine, că

la data de 07 august 2017, inculpatul Lebedenco Petru, contrar prevederilor

art.45 din Regulamentul Circulației Rutiere, fiind persoană fizică, din imprudență

a tamponat pietonul.” Însă apărarea consideră, că organul de urmărire penală

avea toți parametrii necesari pentru a numi o expertiză tehnică și psihologică

în stabilirea posibilității reale, ca conducătorul auto să evite impactul cu

pietonul. Necesitatea petrecerii expertizei tehnice și psihologice ne recomandă

și practica examinărilor cauzelor penale de așa categorie, însă Curtea de Apel

Cahul eronat a înțeles, ca apararea solicită această expertiză pentru ca expertul

să se expună, dacă Lebedenco Petru ar fi încalcat regulile de circulație rutieră.

Reieșind din conținutul actului de învinuire, rechizitoriu, sentința

instanței de fond, decizia Curții de Apel Cahul, nu este reflectat cu ce viteză se

deplasa automobilul condus de Lebedenco Petru, care este viteza

regulamentară prevăzută la această porțiune de drum, dacă să vorbim de

încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere și care sunt încălcările de

exploatare a mijlocului de transport.

22

solicitând casarea deciziei instanței de apel cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului menționează, că instanțele de fond denaturat

au interpretat probele și nici măcar nu au examinat în careva mod argumentele

înaintate de partea apărării admițând apriori argumentele părții acuzării.

Instanțele de fond nu au stabilit în nici o formă circumstanțele de facto care au

avut loc, gradul de vinovăție al persoanei, în mare rezumându-se la

reproducerea probelor prezentate de partea acuzării în rechizitoriu. Instanțele

de fond nu s-au expus aferent vinovăției prin prisma probelor administrate,

ceea ce contravine reglementărilor legale.

Evidențiază apărarea, că în materialele urmăririi penale se indică că

impactul a avut loc pe direcția de deplasare dinspre orașul Cahul spre Chișinău,

totodată se menționează că victima de asemenea se deplasa spre școală, adică

pe aceeași direcție de deplasare. Automobilul pe carosabil se deplasează pe

partea dreaptă, pietonul se pretinde că de asemenea se deplasa pe partea

dreapta, respectiv consideră că instanța adoptând decizia de condamnare, nu a

elucidat că impactul a avut loc tot în partea dreaptă a corpului victimei.

Consideră că acest aspect urma a fi constatat dacă în cadrul urmăririi

penale se admitea cererea apărării de efectuare a experimentului. Or, în cazul

în care impactul ar fi avut loc în circumstanțele pretins constate de instanța de

fond, pe victimă primele răni urmau să fie amplasate fie din spate, fie din partea

stângă și nici într-un caz pe partea dreapta, cum reiese din materialele urmăririi

penale.

Relevă că instanțele de fond urmau să rețină că regulile de securitate a

circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport, sunt stabilite în

Regulamentul Circulației Rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009.

Astfel, inclusiv victima era participant la traficul rutier, în momentul

impactului și urma de asemenea sa se supună anumitor reguli de circulație, însă

potrivit materialelor urmăririi penale rezultă că le-a încălcat.

Din raportul de expertiză judiciară nr. 205 din 02.02.2018, rezultă că

victima Xxxxx, a avut mai multe traume din partea dreaptă, fapt ce dovedește

nevinovăția inculpatului și cauza decesului.

Apărarea a invocat că sunt neclare și bizare concluziile instanței potrivit

cărora „după ciocnirea pietonului, automobilul implicat în ciocnire a stopat la o

distanță de 73,10 metri, or, această distanță demonstrează faptul că inculpatul

Lebedenco Petru nu se deplasa cu o viteză regulamentară pe porțiunea de drum

indicată, ceea ce constituie din nou o abatere de la Regulamentul circulației

rutiere”.

Distanța între locul impactului și locul de staționare a automobilului nu

probează viteza, nefiind stabilite urme de frânare caracteristice, apărarea

insistă că automobilul se afla la o distanță de 73 de metri, or după impact

inculpatul conștientizând producerea impactului aflându-se sub stres

23

emoțional putea pur și simplu să nu fi apăsat pe frână, automobilul oprindu-se

singur.

Instanța de apel pune prioritate pe aspectele procedurale necontestarea

schemei, în detrimentul obligației pozitive de a constata ce anume s-a

întâmplat.

De asemenea, instanța de apel nu a elucidat legătura de cauzalitate între

vătămările de pe partea dreaptă depistate pe corpul victimei și faptul că

inculpatul Lebedenco Petru urma sa se deplaseze cu o viteză potrivită situației

și condițiilor rutiere.

declararea inadmisibilității acestora, ca fiind vădit neîntemeiate.

cauzei, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea sunt pasibile admiterii

din considerentele ce urmează.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din conținutul cererilor de recurs declarate în speță,

acestea se întemeiază pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de

procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel

atunci când:

6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar;

8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

Analizând textul deciziei contestate prin prisma argumentelor invocate

în recursuri și temeiurilor de casare nominalizate, Colegiul penal constată că

criticile aduse de către titularii cererilor de recurs și-au găsit confirmare în

speța dedusă judecății, iar hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată,

deoarece la judecarea cauzei în ordine de apel, nu au fost respectate pe deplin

prevederile procesual penale.

În acest context instanța de recurs menționează, că conform art. 414 Cod

de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de

24

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să

se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt:

dacă fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost

săvârșită de inculpat și în ce împrejurări a fost comisă, dacă probele corect au

fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

Colegiul penal lărgit notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de

fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea

ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

Având în vedere dezideratele expuse mai sus, Colegiul penal lărgit

menționează că instanța de apel nu a pătruns în esența argumentelor invocate

în apelurile apărării, nu le-a supus verificării prin prisma probatoriului

administrat la dosar și nu a răspuns în mod corespunzător la toate motivele

invocate în cererile de apel.

În continuare, instanța de recurs ține să menționeze, că potrivit

rechizitoriului Lebedenco Petru a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, conform indicilor calificativi:

„încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor

de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a

cauzat din imprudență decesul unei persoane”.

De asemenea, în conținutul rechizitoriului a fost descrisă următoarea

situație de fapt:

„Lebedenco Petru, la data de 07 august 2017, aproximativ la ora 22:00,

fiind posesor al permisului de conducere al mijlocului de transport nr. xxxxx

eliberat la 16.12.2011, manifestând încrederea exagerată în sine, a condus

automobilul de model „Fiat Croma”, cu număr de înmatriculare XXXXX pe

drumurile publice.

Deplasând-se pe traseul Cahul-Chișinău la ieșirea din xxxxx, nu a respectat

prevederile pct. 45 alin. (1) lit. a), b), d), alin. (2) ale Regulamentului Circulației

Rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009 care obligă

conducătorul de vehicul să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, iar în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi

observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru

a nu pune în pericol siguranța traficului.

Acționând contrar acestor prevederi, Lebedenco Petru din imprudență a

tamponat pe pietonul Xxxxx, care se deplasa pe marginea carosabilului în direcția

25

xxxxx, provocându-i leziuni corporale grave, periculoase pentru viață, de la care

ultimul a decedat în incinta Spitalului Raional.”

Fiind învestită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță a constatat

vinovăția inculpatului Lebedenco Petru potrivit învinuirii înaintate prin

rechizitoriu, soluție care în această parte a fost menținută și de către instanța

de apel.

Totodată, se atestă că în partea de motivare a sentinței, prima instanță la

constatarea vinovăției inculpatului a menționat, că: „…în speță, fiind antrenat în

traficul rutier, manifestând neglijență și încredere exagerată, inculpatul

Lebedenco Petru în timp ce conducea mijlocul de transport, nu a respectat

cerințele pct.45 alin.(1) lit. a), b), d), alin. (2), a Regulamentului Circulației

Rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 din care

rezultă că „conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita

de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în

conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; d) situația

rutieră și alin.(2) care prevede că În cazul în care în limita vizibilității apar

obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau

chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului.

Prin urmare, instanța constată că inculpatul nu a manifestat atenție

sporită la circulație, nu a ținut permanent seama de totalitatea factorilor

ce caracterizează condițiile rutiere, intensitatea și nivelul de organizare a

traficului rutier de care trebuie să țină cont fiecare conducător la

determinarea vitezei necesare deplasării în siguranță, nu a apreciat corect

situația rutieră în care se afla autovehiculul la momentul respectiv, nu a

luat în considerație starea de lucruri în traficul rutier ce reflectă gradul de

protecție a participanților la el împotriva accidentelor și consecințelor

acestora, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, contrar

prevederilor pct.3 din Regulamentul Circulației Rutiere aprobat prin

Hotărârea Guvernului RM nr.357 din 13.05.2009 care prevede că

„participanții la trafic care circulă pe drumurile publice sunt obligați să se

conforme Regulamentului Circulației Rutiere, mijloacelor de semnalizare

rutieră și semnalelor folosite în circulație și prin acțiunile lor să nu cauzeze

prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și

să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acele care

sânt provocate de circumstanțe întemeiate”.

Totodată, instanța reține că articolul 32 din Legea nr.131-XVI din

07.06.2007 privind siguranța traficului rutier, în alin. (4) stipulează că:

„Participanții la trafic sunt obligați să manifeste un comportament care să

asigure fluența și siguranța traficului, să nu pericliteze siguranța unor alți

participanți la trafic”, iar articolul 33 alin. 3) lit. (a) din aceeași Legea,

indică că „conducătorul de autovehicul este obligat a) să cunoască și să

respecte Regulamentul circulației rutiere”.

26

Drept urmare, Lebedenco Petru, observând pietonul și dispunând de

posibilitate tehnică de evitare a accidentului de circulație, nu a redus viteza

sau nu s-a oprit, în rezultat, actele cauzei confirmă cu certitudine că la 07

august 2017 inculpatul Lebedenco Petru, contrar prevederilor art. 45 alin.

(1) al Regulamentului circulației rutiere, fiind persoană fizică, din

imprudență a tamponat pietonul Xxxxx care se deplasa pe marginea

carosabilului în direcția xxxxx, provocându-i leziuni corporale grave

periculoase pentru viață, de la care ultimul a decedat.”

Deși cu referire la aceste constatări, partea apărării a invocat în apel că,

contrar prevederilor art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, prima instanță

a depășit limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, instanța de apel a trecut

superficial asupra acestor argumente, menținând sentința în latura penală.

Tot cu referire la sentința primei instanțe, Colegiul penal menționează că

aceasta a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 384 alin. (3), 385 alin. (1),

pct. 1)-4), 394 alin. (1), pct. 1), 2), 4), 5) Cod de procedură penală, conform

cărora sentința instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și

motivată. La adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunile

dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această

faptă a fost săvârșită de inculpat, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii

și de care anume lege penală este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de

săvârșirea acestei infracțiuni. Partea descriptivă a sentinței de condamnare

trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită,

indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție,

motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile

instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe, în

cazul când o parte a acuzației este considerată neîntemeiată - temeiurile pentru

aceasta.

Potrivit practicii judiciare, una din condițiile adoptării unei sentințe

legale este corespunderea părții descriptive a ei cu circumstanțele constatate

în ședința de judecată. La întocmirea ei, instanța trebuie să îndeplinească

cerințele art. 394 Cod de procedură penală și să soluționeze toate chestiunile

prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași consecutivitate.

Partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă:

- descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se:

locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii;

- încadrarea juridică a faptei inculpatului, motivele pentru modificarea

învinuirii.

În continuare, instanța de recurs constată, că deși apărarea în cererile de

apel a evidențiat anumite aspecte referitor la faptul că învinuirea adusă

inculpatului Lebedenco Petru este neclară, și anume că din învinuirea adusă cât

și din sentința de condamnare a lui Lebedenco Petru nu este clar, ce a încălcat

ultimul - Regulile de securitate sau Regulile de exploatare a mijlocului de

transport, că prima instanță a depășit limitele învinuirii formulate prin

27

rechizitoriu, totuși instanța de apel a trecut cu vederea motivele invocate,

preluând integral argumentele formulate de către prima instanță, care i-au

stabilit convingerea în sensul vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii

imputate și respingând în mod steril argumentele apărării.

Astfel, instanța de apel urma să țină cont de faptul că în procesul

calificării, urmează să se stabilească întâi de toate, care anume reguli de

securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport au fost

încălcate de către făptuitor. Regulile de securitate a circulației sau de exploatare

a mijloacelor de transport sunt stabilite în mod obligatoriu în cadrul unor acte

normative. În primul rând ele sunt stabilite în Regulamentul circulației rutiere,

aprobat prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova, nr. 357 din 13 mai

2009.

Totodată, este de menționat că în dispoziția de la alin. (1) art. 264 Cod

penal, regulile de securitate a circulației sunt delimitate de regulile de

exploatare a mijloacelor de transport prin conjuncția „sau”.

La caz, atât partea acuzării cât și instanțele de judecată nu au delimitat

care reguli au fost încălcate de către făptuitor, lăsând fără argumentare juridică

poziția apărării cu referire la faptul că învinuirea înaintată lui Lebedenco Petru

nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 6 alin. (3), lit. a) CEDO, art. 23, 26

Constituția RM, art. art. 7, 17, 24, 66, 281 Cod de procedură penală, nefiind

specificate prevederile legale care au fost încălcate de către inculpat, nefiind

specificată viteza cu care se deplasa inculpatul pe porțiunea de drum indicată,

în contextul în care i-a fost imputată depășirea limitei de viteză, totodată nu a

fost concretizată nici forma imprudenței, or, prima instanță constată în fapta

dovedită că inculpatul a manifestat încredere exagerată în sine, iar ulterior în

textul sentinței că a manifestat neglijență și încredere exagerată, iar instanța

de apel a trecut cu vederea erorile admise de prima instanță.

La fel, nu este clar în baza căror probe, prima instanță a ajuns la concluzia,

că „…Lebedenco Petru, observând pietonul și dispunând de posibilitate tehnică de

evitare a accidentului de circulație, nu a redus viteza sau nu s-a oprit…”.

Reieșind din prevederile CtEDO, în conținutul dreptului la apărare intră

și dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauzele acuzației, aceasta fiind

o condiție esențială a unui proces echitabil, care reiese din dreptul celui acuzat

de a-și pregăti apărarea.

La caz, din conținutul deciziei instanței de apel nu se întrevede că instanța

de judecată a analizat învinuirea înaintată sau că a dat răspuns la argumentele

avansate de apărare în cererile de apel privind neclaritatea învinuirii înaintate.

Astfel se constată că descrierea laconică a faptei imputate inculpatului

Lebedenco Petru, nu poate satisface cerințele despre claritatea și

previzibilitatea învinuirii aduse acestora, importanța rechizitoriului

rezumându-se la două perspective: de o parte acesta include detaliat fapta care

urmează a se examina în instanța de judecată și încadrarea juridică a acesteia,

iar pe de altă parte - persoana care urmează să răspundă pentru această faptă.

28

De asemenea, instanța de recurs constată, că deși apărarea în cererea de

apel a evidențiat anumite aspecte care nu au fost pe deplin elucidate de către

prima instanță, și anume că: „automobilul pe carosabil se deplasează pe partea

dreaptă, pietonul se pretinde că de asemenea se deplasa pe partea dreaptă,

respectiv vătămările urmau a fi amplasate fie din spate fie din stânga și nici cum

din dreapta, … din raportul de expertiză judiciară nr. 205 din 02.02.2018, rezultă

că victima Xxxxx, a avut mai multe traume din partea dreaptă, fapt ce dovedește

nevinovăția inculpatului și cauza decesului…”, totuși instanța de apel a trecut cu

vederea motivele invocate, lăsându-le fără soluționare, totodată preluând

integral argumentele formulate de către prima instanță, care i-au stabilit

convingerea în sensul vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunii

imputate, expunând în acest sens niște concluzii contradictorii și chiar alogice.

Astfel Colegiul penal consideră că instanța de apel nici nu a analizat

versiunea apărării, nu a dat apreciere probelor sub aspectul acestei versiuni,

respingând-o fără o întemeiere juridică clară.

De asemenea Colegiul penal, reținând prevederile art. art. 100 alin. (4),

101 alin. (1) - (4) Cod de procedură penală, remarcă că, verificarea probelor

este o activitate a instanței privind constatarea veridicității probei sub aspectul

corespunderii datelor de fapt pe care le conține proba cu realitatea obiectivă.

Verificarea constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte

probe, verificarea sursei de proveniență a probelor.

Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor

probatorii prevăzute de cod și se efectuează la toate fazele procesului penal.

Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât și mijloacele de probă din

care au fost obținute. Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor

procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, cât și printr-o analiză

logică a conținutului probei, a coroborării lor. Într-o hotărâre este necesar nu

numai de a enumera probele, dar și de a expune esența acestor și legătura lor

cu conținutul altor probe care în ansamblu confirmă sau infirmă o circumstanță

pe cauză, de a argumenta de ce unele probe sunt admise, iar altele respinse.

Ținând cont de motivele expuse în apelurile apărării, Colegiul penal lărgit

constată că, instanța de apel a apreciat selectiv probele, fapt ce contravine

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală.

În astfel de circumstanțe, Colegiul penal lărgit conchide, că motivele din

apel trebuie examinate printr-o analiză obiectivă, completă și sub toate

aspectele de fapt și de drept, coroborându-le cu întreg materialul probator al

cauzei, însă temeiurile expuse în pct. 3, 4 din prezenta decizie, care de fapt,

constituie fondul apelului, n-au fost examinate în modul prevăzut de lege, iar

neexpunerea asupra acestora reprezintă neexaminarea fondului apelului de

către instanța de apel.

Motivarea insuficientă efectuată de instanța de apel, se apreciază ca un

viciu de judecată care afectează hotărârea adoptată și reprezintă temei legal de

a casa decizia atacată și a dispune rejudecarea cauzei în instanța de apel.

29

De asemenea, Colegiul penal lărgit amintește, că potrivit jurisprudenței

constante a Curții Europene a drepturilor omului, în primul rând, rolul

instanțelor judecătorești naționale este să decidă asupra admisibilității

probelor, precum și asupra relevanței și ponderii acestora pentru pronunțarea

deciziei judecătorești.

Rolul unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost

auzite.

O decizie motivată oferă părții posibilitatea de a o contesta, precum și

posibilitatea ca decizia să fie revizuită de către o instanță de recurs.

Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control

public al administrării justiției.

Prin urmare, dreptul de a fi auzit include nu doar posibilitatea de a aduce

argumente instanței, dar și obligația corespunzătoare a instanței de a arăta, în

motivarea sa, motivele pentru care anumite argumente au fost acceptate sau

respinse (§ 30, 31 cauza Fomin vs Republica Moldova, decizia din 11 octombrie

2011).

Generalizând cele expuse supra, Colegiul constată că în speța discutată

și-au găsit confirmare temeiurile pentru recurs prevăzute în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de apel,

cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată,

în cadrul căreia urmează a fi apreciate toate probele în cumul, la justa lor

valoare pentru adoptarea unei soluții corecte, deoarece aceste erori nu pot fi

corectate de instanța de recurs.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia, având obligația să înlăture erorile menționate,

să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției

adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de procedură penală, să

verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă

probelor administrate în cauză, având în vedere prevederile art. 93, 95, 101 Cod

de procedură penală, să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să

se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apeluri și, în dependență de

datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată, care să

corespundă prevederilor art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către avocatul Dumitran Ignat

în numele inculpatului și de către avocatul Burlacu Silviu în numele

inculpatului, casează total decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din

30

07 iulie 2021, în cauza penală în privința lui Lebedenco Petru xxxxx și dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 10 februarie 2022.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

Boico Victor

31