1ra-908/21 — art. 196 alin. 4 Cod Penal

1ra-908/21 — art. 196 alin. 4 Cod Penal (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-908/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena și Boico Victor

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, de către

avocatul Bodean Valeriu în interesele părții vătămate și civile Tanas Marcel și

de către avocatul Dodica Ruslan în numele inculpatei, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie

2020, în cauza penală în privința lui

Sîrcu Maria xxxxx, născută la xxxxx,

originară și domiciliată în xxxxx.

Termenul de examinare:

Prima instanță: 26.10.2017 – 27.05.2019;

Instanța de apel: 03.07.2019 – 31.01.2020;

Instanța de recurs: 19.05.2020 – 11.08.2020;

Instanța de apel: 11.09.2020 – 01.12.2020;

Instanța de recurs: 04.02.2021 – 12.10.2021.

A C O N S T A T A T:

Sîrcu Maria a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin. (4) Cod Penal, cu încetarea procesului penal și liberarea inculpatei

de răspundere penală din motivul expirării termenului prescripției tragerii la

răspundere penală.

inculpata Sîrcu Maria la data de 08 ianuarie 2012, în calitate de administrator

și fondator al SRL „Xxxxx”, cu un spectru larg de activitate, care cuprinde și

practicarea serviciilor de expediere și transport, aflându-se în sediul

întreprinderii gestionate, situat pe adresa xxxxx, din mun. Chișinău, în scop de

cupiditate, prin înșelăciune și abuz de încredere a primit de la Tanas Marcel,

proprietar de facto a trei camioane de model „Renault Magnum”, în valoare

totală de 120 000 Euro, acordul de reînregistrare a acestora de pe numele

„Xxxxx” SRL din România, pe numele „Xxxxx” SRL din România. Tot atunci, Sîrcu

Maria, urmărind scopul enunțat supra, sub pretextul manifestării interesului de

a procura camioanele menționate și disponibilitatea achitării costului lor în

1

rate, a întocmit cu Tanas Marcel un contract denumit de aceștia „de împrumut”

din care rezultă că ar fi împrumutat de la ultimul, mijloace financiare în sumă

de 120 000 Euro, pentru o perioadă de 2 ani de zile.

Astfel, Sîrcu Maria, obținând în așa mod dreptul asupra camioanelor și

utilizându-le în interes personal, nu și-a onorat în termen și în deplină măsură

obligațiunile asumate față de Tanas Marcel, astfel încât din suma indicată în

contract, i-a rambursat doar 75 800 Euro, cauzându-i daune materiale, prin

înșelăciune și abuz de încredere, în mărime de 44 200 Euro, echivalent conform

cursului oficial de schimb al BNM cu 662 730 lei, adică o daună în proporții

deosebit de mari.

încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal - escrocheria, adică dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșite

în proporții deosebit de mari.

După deferirea justiției prezentei cauze penale, prin Legea nr. 179 din

26.07.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 309-320/17.08.2018, art. 498 în

vigoare din 17.08.2018, a fost modificată dispoziția normei juridice de la

art. 190 alin. (1) Cod penal și cuprinzând următorul conținut „escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoane sau mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în privința naturii,

calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea

acestora este motivul privind determinarea încheierii actului juridic), actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean.”

Deoarece, pe parcursul cercetării judecătorești au fost operate modificări

în legea penală, prin ordonanța procurorului din 18 decembrie 2018 a fost

modificată și înaintată învinuirea inculpatei Sîrcu Maria în conformitate cu

prevederile art. 325 alin. (2) Cod procedură penală, fără a-i agrava situația

inculpatei și leza dreptul la apărare și anume săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Prima instanță a considerat că acțiunile inculpatei Sîrcu Maria urmează a

fi încadrate în baza art. 196 alin. (4) Cod penal - cauzarea de daune materiale în

proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu

constituie o însușire.

casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care inculpata Sîrcu Maria să fie recunoscută

vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal și

a-i stabili pedeapsa sub formă de 8 ani închisoare, cu executarea în penitenciar

de tip închis, pentru femei.

În susținerea apelului a invocat că, pentru a reîncadra acțiunile inculpatei

Sîrcu Maria în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, prima instanță urma să

demonstreze prin probe că nu a avut loc însușirea bunurilor (mărfii), ci a

fructului beneficiului, folosul utilizării bunurilor încredințate ei.

2

Altfel spus, făptuitorul folosește bunurile altuia în vederea tragerii de

foloase patrimoniale, săvârșite contrar intereselor proprietarului acestor

bunuri și în interesele personale, adică folosirea ilicită a bunurilor mobile ale

victimei (care au fost încredințate făptuitorului), urmată de trecerea în folosul

lui a profitului obținut care trebuia să fie remis victimei sau dobândirea ilicită

a dreptului asupra bunurilor victimei, atunci când făptuitorul exercită

facultățile pe care le are un subiect al unui drept real derivat, fără însă a avea

acest drept.

Menționează că în sentința atacată nu persistă o motivare cuvenită, care

ar dovedi că în urma acțiunilor inculpatei Sîrcu Maria, cu referire la bunurile

cet. Tanas Marcel ar exista elementele infracțiunii prevăzute de art. 196

alin. (4) Cod penal, care prevăd intenția directă a făptuitorului și urmărirea de

către acesta a scopului de cupiditate, care nu cuprinde scopul sustragerii.

Invocă că prima instanță nu apreciază, în nici un fel probele cercetate în

ședința de judecată, care în ansamblul lor confirmă vinovăția inculpatei

Sîrcu Maria în săvârșirea infracțiunii încriminate, și anume: declarațiile părții

vătămate Marcel Tanas, declarațiile martorilor Gribincea Nicolae,

Pogorenîi Dumitru, procesul-verbal de examinare din 13.09.2017,

procesul-verbal de examinare din 05.10.2017, informația cu privire la vehicule,

eliberată de BNC Interpol București, România.

Din probele cercetate se constată că, Sîrcu Maria a urmărit scopul

infracțional și anume pentru a nu ridica suspiciuni în legătură cu neonorarea

obligațiilor convenite, a manifestat un comportament dolosiv, a întocmit cu

Tanas Marcel, un contract, conform căruia Sîrcu Maria ar fi luat cu împrumut

suma de 120 000,00 Euro, pentru o perioadă de 2 ani.

Deși, Sîrcu Maria, a obținut prin comportamentul dolosiv și viclean, prin

prezentarea unei fapte mincinoase ca fiind adevărate, dreptul asupra celor trei

camioane marca „Renault”, model „Magnum” a urmărit neachitarea integrală a

sumei din valoarea totală de 120 000 Euro, achitând doar 75 800 Euro, în acest

fel, însușind suma de 44 200 Euro, diferența din suma stabilită inițial; faptul că

Sîrcu Maria a urmărit scopul dobândirii ilicite a bunurilor lui Tanas Marcel, se

confirmă și prin aceea că, Sîrcu Maria cunoștea faptul că, Tanas Marcel era

proprietar a trei camioane marca „Renault”, model „Magnum”, în valoare totală

de 120 000 Euro, înregistrate după SRL „Xxxxx”, cu sediul în România și că au

fost scoase în vânzare.

Mai mult, după manifestarea comportamentului dolosiv din partea

inculpatei Sîrcu Maria, partea vătămată a rămas fără restituirea sumei de

44 200 Euro.

Susține că prin probele prezentate instanței s-a constatat că, inculpata

Sîrcu Maria, prin acțiunile sale intenționate, a săvârșit escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoanei sau mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în privința naturii,

calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea

acestora este motivul privind determinarea încheierii actului juridic), actului

juridic nul sau anulabil, încheierea acestuia este determinată de

3

comportamentul dolosiv sau viclean, de două persoane, care a produs daune în

proporții deosebit de mari și calificarea infracțiunii conform art. 190 alin. (5)

Cod penal este una corectă.

prin care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței, cu pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit de prima instanță prin care inculpata să

fie recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (5) Cod penal și condamnată în baza acestui articol, cu admiterea integrală

a acțiunii civile și încasarea de la inculpata Sîrcu Maria în beneficiul lui

Tanas Marcel suma de 44200 Euro, echivalentul în lei moldovenești la data

achitării lor.

În susținerea apelului a invocat că, prima instanță a ajuns la concluzia

greșită când a constatat că fapta inculpatei nu constituie o însușire, deoarece

s-a stabilit că inculpata nu a dobândit bunurile părții vătămate (cele trei

camioane), masa patrimonială a acesteia nu s-a mărit cu toate că masa

patrimonială a părții vătămate s-a diminuat cu 44200 Euro, adică cu 662730

lei.

Inculpata nu a contestat contractul încheiat, a primit camioanele, a folosit

dreptul său de proprietate asupra lor, le-a exploatat un timp îndelungat, apoi

le-a înstrăinat.

Menționează că din probele examinate în ședința de judecată a primei

instanțe (declarațiile inculpatei, ale părții vătămate, martorilor, conținutul

contractului de împrumut din 08 ianuarie 2012, tabel de rambursare a datoriei,

procesele-verbale de percheziție și ridicarea multor documente și examinarea

lor, polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă din

23 octombrie 2012, acte de prestare a serviciilor de transport, acte de

primire-predare a mijloacelor de transport pe numele SC „Xxxxx” SRL ș.a.)

recunoscute ca probe prin ordonanța din 10 iunie 2016 și anexate la dosar,

rezultă fără echivoc că cele trei automobile de fapt au fost vândute de Tanas

Marcel inculpatei, adică din proprietatea părții vătămate au trecut de facto în

proprietatea inculpatei pe care le-a gestionat, exploatat o perioadă lungă de

vreme, achitând regulat părții vătămate o parte din costul lor, și anume 75800

Euro, iar apoi a înstrăinat camuflat aceste autocamioane, însușind diferența

costului lor în sumă de 44200 Euro cu echivalentul de 662730 lei.

Deoarece a avut loc luarea bunurilor din posesia victimei, acțiunile

inculpatei cad sub incidența art. 190 Cod penal și nu pot fi calificate conform

art. 196 Cod penal, care presupune că făptuitorul nu obține în posesie bunuri

concrete ale victimei, el se eschivează în mod fraudulos să-i transmită victimei

plata pentru folosirea bunurilor, serviciilor sau lucrărilor de care a beneficiat.

Susține că intenția inculpatei de a sustrage autocamioanele lui

Tanas Marcel se mai dovedește și prin faptul că se ascundea de el, nu răspundea

la telefoane, nu putea fi găsită, a fost anunțată în căutare de către organele

respective și doar așa a fost posibilă examinarea cauzei.

Mai mult ca atât, Sîrcu Maria pentru a-și ascunde intenția de sustragere a

camioanelor s-a adresat la poliție cu cerere de tragere la răspundere a lui

Tanas Marcel pentru însușirea banilor achitați acestuia pentru autocamioane.

4

Prin ordonanța procurorului din 04 iunie 2018 s-a refuzat în pornirea

unui proces penal deoarece „nu a fost posibilă constatarea vreunei infracțiuni

în acțiunile lui Tanas Marcel”.

Reiterează că tot în scopul camuflării sustragerii camioanelor inculpata a

înscenat deposedarea ei de cele 3 camioane în România de către Cengher Leon,

dar și acolo s-a refuzat în intentarea unui dosar penal la plângerea inculpatei,

deoarece ea a înregistrat camioanele pe firma „Xxxxx” din România, condusă de

Leon Cengher.

Invocă că în afară de recalificarea incorectă a acțiunilor inculpatei la

întocmirea sentinței, prima instanță a încălcat cerințele prevăzute de art. 397

pct. (1) Cod de procedură penală, și anume în dispozitivul sentinței fie de

condamnare, achitare sau încetare nu se cuprinde hotărârea cu privire la

acțiunea civilă înaintată de partea civilă, instanța nu s-a expus nici într-un fel

asupra acțiunii civile, deci n-a soluționat acțiunea civilă și a rămas nerezolvat

fondul cauzei.

Astfel, art. 387 Cod de procedură penală, prevede posibilitatea de a nu se

pronunța asupra acțiunii civile doar dacă inculpatul a fost achitat pentru că nu

sunt întrunite elementele infracțiunii sau există una din cauzele care înlătură

caracterul penal al faptei, prevăzute în art. 35 Cod penal, însă inculpata a fost

recunoscută vinovată de săvârșirea unei infracțiuni și s-a încetat procesul penal

în privința ei liberând-o de răspundere penală pe motivul expirării termenului

prescripției tragerii la răspundere penală. Deci, la pronunțarea sentinței de

încetare instanța era obligată conform art. 397 Cod de procedură penală să

soluționeze acțiunea civilă.

La fel, instanța nu s-a expus asupra măsurilor de ocrotire luate la

urmărirea penală, se are în vedere ordonanța de aplicare a arestului din

21 august 2017 pe mijlocul de transport XXXXX cu numărul de înmatriculare

XXXXX „Xxxxx” SRL și pe bunul imobil cu numărul cadastral xxxxx amplasat pe

xxxxx, mun. Chișinău.

solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri de achitare, din

motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivarea apelului a invocat că, în sentință nu au fost indicate, care din

circumstanțele stabilite pe baza probelor cercetate în instanță dovedesc faptul

că acțiunile inculpatei Sîrcu Maria întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de cauzare de daune în proporții deosebit de mari prin înșelăciune

sau abuz de încredere, prevăzută de art. 196 alin. (4) Cod penal, fără a motiva

detaliat soluția adoptată, instanța s-a limitat doar la enumerarea parțială a

probelor cercetate înscriind în întregime declarațiile martorilor, a părții

vătămate și ale inculpatei Sîrcu Maria, și enumerarea actelor procedurale.

Concluzia despre vinovăția inculpatei Sîrcu Maria nu rezultă din probele

cercetate, ci se bazează pe presupuneri și interpretări distorsionate a

adevărului constatat pe parcursul cercetării judecătorești. Faptele și acțiunile

concrete stabilite în urma audierii inculpatei, a martorilor și părții vătămate

Tanas Marcel, care probează că fapta inculpatei nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii, sunt ignorate de instanța de judecată. Anume din

5

aceste considerente instanța de judecată nu a făcut analiza probelor și a

acțiunilor inculpatei prin prisma prevederilor art. 196 alin. (4) Cod penal, și nu

a putut indica care din circumstanțele constatate probează fiecare element

constitutiv ale componenței de infracțiune.

Astfel, cele constatate și înscrise de către instanța de judecată în sentința

de condamnare a inculpatei Sîrcu Maria, pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, nu corespund circumstanțelor

stabilite și probate cu adevărat în cadrul procesului penal, iar acțiunile

inculpatei au fost calificate incorect de către instanță.

De altfel, deși instanța a dispus condamnarea inculpatei Sîrcu Maria

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, nici nu

a constatat fapta infracțională pretins a fi comisă de inculpată, menționând doar

faptul că este învinuită de cauzarea de daune în proporții deosebit de mari prin

înșelăciune, fără a constata cu certitudine și veridicitate existența faptei

infracționale în circumstanțele pe care le consideră constatate.

Conform probelor administrate în cadrul cercetării judecătorești, în

special din declarațiile administratorului „Xxxxx” SRL, martorului Gribincea

Nicolae a fost desprins că Tanas Marcel i-a împrumutat lui 160 000 Euro și care

au fost introduse de către Gribincea N. în întreprinderea pe care o administra,

drept investiție în procurarea a patru unități de transport „Renault Magnum”,

care au fost în mod corespunzător legislației României, înmatriculate după SRL

„Xxxxx”. În calitate de dobândă la suma împrumutată, Gribincea Nicolae i-a

permis lui Tanas Marcel să caute comenzi pentru transportarea mărfurilor cu

aceste unități de transport, însă nu a indicat și nu s-a documentat faptul că

Tanas Marcel ar fi primit careva venituri de pe urma împrumutului acordat sau

din folosirea mijloacelor de transport. În actele contabile ale SRL „Xxxxx”,

lipsesc în genere informații despre faptul dat. Tot din declarațiile lui Gribincea

Nicolae s-a desprins faptul că la 27 ianuarie 2012, cele patru unități de

transport au fost înstrăinate concomitent la solicitarea lui Tanas Marcel către

întreprinderea „Xxxxx” SRL jud. Neamț - 1 unitate și întreprinderii „Xxxxx” SRL

din or. Giurgiu - 3 unități. Prețul de vânzare a celor trei unități de transport

vândute firmei „Xxxxx” SRL, a constituit prețul rezidual de bilanț, care era 78

000 RON sau 17 940 Euro, datoria acumulată de către întreprindere în timpul

gestionării unităților de transport (taxe, motorină, piese de schimb, reparații,

etc.).

Tot atunci, el a aflat de la Tanas Marcel că acesta vrea să le vândă

inculpatei Sîrcu Maria. Evident că în aceste circumstanțe, atât Tanas Marcel cât

și Gribincea Nicolae au conștientizat faptul că Tanas Marcel nu avea cum să

vândă unitățile de transport, iar inculpata Sîrcu Maria nu avea cum să intre în

posesia lor legală. În acest fel pentru a-și recupera banii investiți în

întreprinderea lui Gribincea N. care ultimul nu i-a restituit în forma care i-a

primit, ci atribuindu-i rolul de pseudo proprietar al camioanelor care se uzează

și pierd în preț, ambii au urmărit scopul de a-și proteja interesele financiare

prin metoda propusă de Tanas Marcel, și anume obținerea sumei de 120 000

Euro de la inculpata Sîrcu Maria, sub pretextul vânzării camioanelor și

simulând în fapt un acord de împrumut, care i-a permis imediat și nejustificat

6

să intre în posesia a 75 000 Euro acordați de inculpata Sîrcu Maria, fără a primi

bunurile procurate.

Ulterior, când inculpata Sîrcu Maria, a conștientizat că de fapt achită lui

Tanas Marcel bani în baza unui acord între două persoane fizice, care nu are

efect asupra naturii tranzacției propuse de Tanas Marcel, de

vânzare-cumpărare a unităților de transport, deoarece ultimul de fapt nu este

proprietarul acestora și a suspectat că poate fi înșelată de acesta, i-a cerut să

înmatriculeze camioanele deja achitate pe întreprindere „Xxxxx” SRL în

Giurgiu, fondată de fiica inculpatei, Sîrcu Tatiana.

Doar după aceste evenimente, Tanas Marcel s-a deplasat la sediul

întreprinderii „Xxxxx” SRL din mun. Chișinău, unde activa inculpata

Sîrcu Maria, și văzând că ea nu este prezentă, a efectuat înregistrarea discuțiilor

sale cu fiica Sîrcu Tatiana, solicitând informații de ce ei nu îi achită datoria avută

față de el, conform contractului de împrumut.

Această înregistrare Tanas Marcel a făcut-o pentru a se apăra în cazul în

care ar fi fost acționat în judecată de către Sîrcu Maria, în vederea recuperării

banilor achitați pentru bunuri care nu-i aparțin părții vătămate Tanas Marcel și

pe care ultimul nici nu are posibilitatea să le înstrăineze.

Interpretarea distorsionată a faptului dat a făcut-o și instanța de fond la

adoptarea sentinței de condamnare, indicând că Tanas Marcel era de fapt

proprietarul mijloacelor de transport folosite de întreprinderea „Xxxxx” SRL,

ignorând faptul că aceste camioane niciodată nu au constituit proprietatea lui

Tanas Marcel, ultimul având doar relații de împrumut a 160 000 Euro cu

Gribincea Nicolae. Calitatea de proprietar și-a atribuit-o Tanas Marcel exclusiv

cu scopul de a induce în eroare pe inculpata Sîrcu Maria, or acesta nu a putut

înstrăina unul din cele 4 camioane pe care susținea că a fost proprietar nici

întreprinderii „Xxxxx” SRL jud. Neamț.

Instanța de judecată a ignorat absolut probele apărării și anume rezoluția

emisă de către Procurorul Valea Gheorghe de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Brăila, care a petrecut investigații în baza plângerii soțului

inculpatei, Sîrcu Ion, și care în calitate de șofer efectua curse pentru

întreprinderea „Xxxxx” SRL, Giurgiu, pe unul din camioanele care i-au fost

propuse de Tanas Marcel.

Din conținutul acestei rezoluții denotă că la 11 octombrie 2013,

Sîrcu Ion a sesizat poliția din România despre faptul că administratorul SRL

„Xxxxx Ro”, Cengher Leon, împreună cu persoane necunoscute l-au deposedat

de camionul de model „Renault Magnum”, în timp ce transporta mărfuri din

Ucraina spre Buzău. Din declarațiile lui Cengher Leon a rezultat că unitatea de

transport „Renault” cu nr. XXXXX condus de Sîrcu Ion, aparține întreprinderii

„Xxxxx” SRL, însă efectua transport de mărfuri având doar niște relații de

colaborare cu SC „Xxxxx” din R. Moldova.

În urma unor probleme apărute a hotărât să încheie relația de colaborare

cu această întreprindere și să urmărească cursele efectuate de Sîrcu Ion pentru

a-și recupera unitățile de transport. Astfel a comunicat că mai are de recuperat

încă 2 unități de transport.

7

Faptul dat demonstrează că Tanas Marcel nu era proprietar de fapt și de

drept a camioanelor pentru care deja încasase de la inculpata Sîrcu Maria,

75 000 Euro și în acest sens nici nu era în drept să pretindă suma de 44 200

Euro drept datorie sau prejudiciu, așa cum o consideră neîntemeiat instanța de

fond.

Menționează și faptul că imediat peste o lună de zile după ce Sîrcu Maria,

a efectuat ultima transmitere de bani lui Tanas Marcel și a solicitat înregistrarea

unui camion pe întreprinderea fiicei, Sîrcu Tatiana, cet. Cengher Leon a încetat

colaborarea cu întreprinderea „Xxxxx” SRL din Moldova și a retras unitățile de

transport de la șoferii propuși de Sîrcu Maria, pentru a efectua curse, inclusiv

pe Sîrcu Ion. Acest fapt direct arată că Tanas Marcel controla întreprinderea

„Xxxxx” SRL din Giurgiu, însă nu a avut de fapt intenția de a-i transmite

camioanele inculpatei. Aceste circumstanțe sunt constatate și din declarațiile

martorului Gribincea N., care a declarat că despre firma românească „Xxxxx”

SRL din Giurgiu, el a aflat de la Tanas Marcel, care i-a propus să vândă

camioanele acestei întreprinderi; circumstanțele date arată că declarațiile

părții vătămate depuse în prima instanță și la urmărirea penală nu sunt

adevărate. Se contestă și declarațiile respective. Toate cele declarate de partea

vătămată Tanas Marcel precum că Sîrcu Maria, i-a propus să-i vândă

camioanele și că a intrat în posesia mijloacelor de transport înregistrându-le

după firma „Xxxxx” SRL Giurgiu, contravin situației faptice și documentelor,

care au fost examinate în instanță, inclusiv rezoluția procurorului Valea

Gheorghe.

Analizând acțiunile inculpatei sub aspectul faptului infracțional prevăzut

de art. 196 alin. (4) Cod penal este evident că Tanas Marcel nu a pus la dispoziția

inculpatei Sîrcu Maria, bunuri pe care ar fi avut posibilitate să le administreze

în calitatea ei de cumpărător, și de asemenea Tanas Marcel nu a avut

posibilitatea să pună la dispoziția inculpatei camioane în calitate de vânzător.

Respectiv, în fapt nu pot exista careva acțiuni de cauzare a prejudiciilor

de către inculpată pe marginea neexecutării obligațiunilor sale contractuale, iar

Tanas Marcel nu este subiect al unor tranzacții de pe urma cărora ar fi suferit

prejudicii din neachitarea unei restanțe inventate de 44 200 Euro.

2020, a fost respins apelul declarat de inculpata Sîrcu Maria, ca fiind nefondat,

iar apelurile declarate de acuzatorul de stat și de partea vătămată și civilă

Tanas Marcel au fost admise cu casarea sentinței parțial, inclusiv din oficiu în

baza art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală și pronunțată o nouă hotărâre

potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care: acțiunea civilă

înaintată de Tanas Marcel împotriva lui Sîrcu Maria privind încasarea

prejudiciului material a fost admisă integral. S-a încasat de la Sîrcu Maria în

beneficiul lui Tanas Marcel suma de 44 200 (patruzeci și patru mii două sute)

Euro, convertiți în lei la data executării prestației, cu titlu de prejudiciu cauzat

prin infracțiune. Sechestrul aplicat prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru din 23 august 2017 asupra bunului mobil - mijlocul de transport de model

„XXXXX”, cu numerele de înmatriculare XXXXX și bunului imobil amplasat în

xxxxx, ce aparțin inculpatei Sîrcu Maria în limita sumei de 44 200 (patruzeci și

8

patru mii două sute) Euro, a fost menținut până la repararea prejudiciului cauzat

prin infracțiune. În rest, sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 27 mai

2019, a fost menținută.

procuror, care a solicitat casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare,

precum și de către avocatul Dodica Ruslan în numele inculpatei Sîrcu Maria,

care a solicitat achitarea ultimei.

11 august 2020, au fost admise recursurile și dispusă rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs ordinar a menționat, că fiind investită cu o situație de

fapt, instanța de apel ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, urma să

expună în hotărârea adoptată situația de fapt reținută pe baza probatoriului

administrat și să formuleze concluzii temeinice, cu suport probator, privitor la

vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei săvârșite de către acesta.

Însă, contrar celor stipulate de legea procesual-penală, în cauza deferită

judecății instanța de apel nu a exercitat în deplină măsură aceste atribuții legale

reglementate exhaustiv de legislator.

Astfel, criticile procurorului, în esență, se referă la faptul că instanța de

apel a adoptat soluția de reîncadrare a acțiunilor săvârșite de inculpată și

anume din prevederile art. 190 alin. (5) Cod penal, în cele prevăzute de art. 196

alin. (4) Cod penal, fără o apreciere corespunzătoare a totalității probelor

administrate la caz, care confirmă vinovăția lui Sîrcu Maria, în faptele imputate

de către partea acuzării.

Instanța de recurs ordinar a notat că, potrivit rechizitoriului inculpata a

fost învinuită de către organul de urmărire penală de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, și anume – dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere săvârșite în

proporții deosebit de mari.

Prima instanță a adoptat o sentință prin care inculpata Sîrcu Maria a fost

recunoscută vinovată și condamnată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin.(4) Cod penal și anume- cauzarea de daune materiale în proporții

deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie

o însușire, constatând fapta după cum este indicat în rechizitoriu, înlocuind

sintagma ,,scopul dobândirii ilicite” cu ,,scop de cupiditate”, soluție menținută de

către instanța de apel.

În contextul celor expuse, instanța de recurs ordinar a notat că încadrarea

juridică a faptei este crucială în cadrul procesului penal, întrucât în acord cu

temeiul legal al acuzațiilor care i se aduc unei persoane, se poate organiza o

apărare eficientă fundamentată pe contestarea faptelor incriminate cu titlu de

acuzație, ceea ce constituie o condiție esențială a echității procedurii garantate

de art. 6 din Convenția Europeană.

Astfel, orice schimbare a încadrării juridice, atât în sensul atenuării, cât și

a agravării, urmează a fi minuțios analizată și argumentată de instanță.

Pe de altă parte, se relevă că, instanța de apel atunci când constată lipsa

în acțiunile inculpatei a elementelor constitutive ale infracțiunii imputate prin

9

rechizitoriu și necesitatea recalificării faptelor în baza altei norme penale,

urmează să-și argumenteze soluția prin prisma tuturor probelor acumulate în

dosar, care trebuie apreciate multilateral și obiectiv.

Prin urmare, instanța de apel la judecarea cauzei trebuia să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate inculpatei, să verifice și să aprecieze

conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă din punct

de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și să constate dacă

acțiunile comise de inculpată se încadrează în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

după cum pledează procurorul sau urmează a fi reținută altă calificare în

sarcina lui Sîrcu Maria, or, să constate nevinovăția inculpatei cum pledează

apărarea.

La caz, instanța de apel menținând sentința prin care acțiunile inculpatei

au fost recalificate, ajungând la concluzia că, nu a fost dovedit faptul însușirii de

către inculpată a bunurilor, fără a evalua toate probele în ansamblu și fără a

efectua o analiză a acestora, cu aprecierea fiecărei probe în parte, cu expunerea

asupra admisibilității sau inadmisibilității probei, ignorând totalmente probele

administrate la caz, precum și în instanța de apel.

Mai mult decât atât, instanța de apel în partea descriptivă a deciziei

susține că recalificarea acțiunilor inculpatei vin în coroborare și cu modificările

operate de către legiuitor a dispozițiilor art. 190 Cod penal, or, Colegiul penal

lărgit amintește că, prin Legea nr. 179 din 26 iulie 2018, publicată în monitorul

oficial la 18 august 2018 dată la care a intrat în vigoare, nu au fost

decriminalizată faptele incriminate inculpatei, astfel această situație nu poate

fi drept circumstanță care ar duce la recalificarea acțiunilor inculpatei.

De asemenea, instanța de recurs a subliniat că, atât instanța de apel cât și

prima instanță au omis să se pronunțe asupra naturii juridice a obligațiilor

inculpatei care apar în urma încheierii contractului de împrumut, or din

conținut deciziei recurate și a sentinței este clar că instanțele de fond nu fac o

analiză amplă a naturii relațiilor apărute între inculpată și partea vătămată.

Concluziile instanțelor de fond precum că, probele reținute la baza

stabilirii vinovăției inculpatei în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, în varianta

expusă în hotărârile adoptate de către instanțele ierarhic inferioare, fără a fi

combătute în urma analizei în raport cu alte probe, sunt incerte, lăsând loc de

interpretări.

Instanța de apel nu a verificat toate aspectele învinuirii, iar probele nu au

fost minuțios analizate, astfel încât instanța de judecată să facă concluzii certe

asupra chestiunilor importante pentru cauză, și anume, dacă fapta constituie

sau nu o însușire și care este natura juridică a relațiilor apărute în urma

semnării contractului de împrumut de către inculpată cu partea vătămată.

01 decembrie 2020, a fost respins, ca nefondat apelul inculpatei Sîrcu Maria.

Au fost admise apelurile procurorului și cel al părții vătămate și civile

Tanas Marcel, casată parțial sentința, inclusiv din oficiu în baza art. 409 alin. (2)

Cod de procedură penală și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care:

10

S-a admis integral acțiunea civilă înaintată de Tanas Marcel împotriva lui

Sîrcu Maria privind încasarea prejudiciului material, fiind dispusă încasarea de

la Sîrcu Maria în beneficiul lui Tanas Marcel suma de 44 200 (patruzeci și patru

mii două sute) Euro, convertiți în lei moldovenești la data executării prezentei

decizii, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune.

S-a dispus menținerea sechestrului aplicat prin încheierea Judecătoriei

Chișinău (sediul Centru) din 23 august 2017 asupra bunului mobil - mijlocul de

transport de model „XXXXX” cu numerele de înmatriculare XXXXX și bunului

imobil amplasat în mun. Chișinău, xxxxx, ce aparțin inculpatei Sîrcu Maria în

limita sumei de 44 200 (patruzeci și patru mii două sute) Euro, până la repararea

prejudiciului cauzat prin infracțiune.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

10.1. În cadrul cercetării judecătorești în instanța de apel au fost

administrate, cercetate și verificate următoarele materiale probatorii, după

cum urmează:

- declarațiile inculpatei Sîrcu Maria;

- declarațiile părții vătămate Tanas Marcel;

- declarațiile martorilor Oarza Ion (f.d. 171-172, vol. II); Sîrcu Tatiana

(f.d. 174-176, vol. II); Gribincea Nicolae (f.d. 163-164, vol. II);

Pogorenîi Dumitru (f.d. 169, vol. II);

- ordonanța de începere a procesului penal din 12.01.2016 conform

semnelor componenței de infracțiune prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal

(f.d. 1, vol. I);

- procesul-verbal din 12.01.2016 de consemnare a plângerii verbale

făcute de Tanas Mercel (f.d. 80, vol. I);

- cererea lui Tanas Marcel din 07.12.2015 adresată Procuraturii Botanica

despre întreprinderea măsurilor de rigoare în privința cet. Sîrcu Maria privind

însușirea de către aceasta prin înșelăciune și abuz de încredere de la

Tanas Marcel suma de 44 200 Euro (f.d. 82, vol. I);

- contract de împrumut din 08 ianuarie 2012 încheiat între Tanas Marcel

și Sîrcu Maria (copie) (f.d. 86-87, vol. I);

- tabel de rambursare a datoriei, anexă la contractul de împrumut din

08 ianuarie 2012 încheiat între Tanas Marcel și Sîrcu Maria (f.d. 88, vol. I);

- ordonanță de recunoaștere în calitate de parte vătămată a cet. Tanas

Marcel (f.d. 102, vol. I);

- ordonanță de recunoaștere în calitate de parte civilă a cet. Tanas Marcel

(f.d. 103, vol. I);

- contract de împrumut din 08 ianuarie 2012 încheiat între Tanas Marcel

și Sîrcu Maria (în original) (f.d. 105-106, vol. I);

- procesul-verbal de examinare a obiectului din 13.09.2017, prin care s-a

constatat: contractul de împrumut (în original), a fost încheiat la 08 ianuarie

2012, în mun. Chișinău, între cet. Tanas Marcel și Sîrcu Maria. Conform

contractului ultima primește mijloace bănești în sumă de 120 000 Euro de la

primul, pentru procurarea a 3 camioane care aparțin acestuia și se obligă să

restituie aceeași sumă de bani, conform graficului convenit, pe un termen de 2

ani (f.d. 107, vol. I). Conform tabelului de rambursare al datoriei, Anexă la

11

contract, Tanas Marcel a primit și Sîrcu Maria a achitat următoarele sume: anul

2012-în luna martie suma de 5 000 Euro; aprilie suma de 5 000 Euro; mai suma

de 5 000 Euro; iunie suma de 3 000 Euro și 2 000 Euro; iulie suma de 5 000

Euro; august suma de 5 000 Euro; septembrie suma de 3 500 Euro și 1 500

Euro; octombrie suma de 5 000 Euro; noiembrie suma de 5 000 Euro;

decembrie suma de 5 000 Euro; anul 2013 – în luna ianuarie 4 000 Euro și

1 000 Euro; februarie 2 500 Euro și 2 500 Euro; martie 2 000 Euro, 1 500 Euro

și 500 Euro; aprilie 2 000 Euro și 1 300 Euro; mai 5 000 Euro; iunie 2 000 Euro;

iulie 1000 Euro și august 1000 Euro. Ulterior, careva achitări din suma

datorată, nu au fost efectuate;

- ordonanță de recunoaștere și anexare a probelor: contractul de

împrumut din 08 ianuarie 2012 și tabelul de rambursare al datoriei, Anexă la

contract (f.d. 108, vol. I);

- ordonanță de aplicare a sechestrului din 21.08.2017, pe mijlocul de

transport XXXXX cu numărul de înmatriculare XXXXX „Xxxxx” SRL și pe bunul

imobil cu numărul cadastral xxxxx amplasat pe xxxxx mun. Chișinău (f.d. 113,

vol. I);

- procesul-verbal de audiere a martorului Pogorenîi D. din 09.08.2017

(f.d. 130-131, vol. I);

- procesul-verbal de audiere a martorului Gribincea N. din 01.04.2016

(f.d. 132, vol. I);

- procesul-verbal de percheziție din 05.05.2016, potrivit căruia au fost

descoperite și ridicate - mapă de culoare negru cu inscripția „Dări de seamă

2013” cu acte, mapă de culoare albastru cu inscripția „facturi 2011, 2012,

2013”, mapă de culoare roșie cu acte; (f.d. 138, vol. I);

- proces-verbal de percheziție din 05.05.2016 la domiciliul lui Alexei Ana,

amplasat în xxxxx potrivit căruia în cadrul percheziției a fost ridicată și sigilată

o cutie din carton în care se aflau acte enumerate în procesul-verbal de

percheziție (f.d. 146, vol. I);

- proces-verbal de examinare a documentelor din 10.06.2016, potrivit

căruia s-a examinat: mapă de culoare roșie care conține mai multe documente

precum: ordine, dări de seamă, înștiințări, proces-verbal de constatare a faptei

contravenționale, act nr. 1-613575, contract de cont, ordonanță de ridicare,

formulare INV-9, act de verificare, facturi fiscale, acte de primire-predare,

decizie IFS, contract de cesiune de creanță, proces-verbal cu privire la

contravenții, acte de verificare, chitanțe, bon fiscal, factură telefonică, ordin de

încasare a numerarului. Mapă de culoare neagră SRL „Xxxxx”, dări de seamă

2013-2014, care conține: decizii și citații IFS, act de ridicare a mijloacelor

bănești, raport financiar în original și copii, declarație, raport statistic,

certificate, declarații privind TVA, dări de seamă IRV 09, dări de seamă pe taxele

locale, mapă de culoare albastră, „Xxxxx” SRL, dări de seamă 2011, 2012, 2013,

care conține procese-verbale, facturi de expediție, actul vizitei fiscale (în copie)

facturi fiscale în original, registrul foi de parcurs, facturi fiscale anulate SRL

„Xxxxx”. În aceeași mapă de culoare albastră, se conține un fail cu o foaie din

hârtie RCA cu seria si numerele a șase polițe de asigurare obligatorie de

răspundere civilă auto internă: seria AT nr. 00510856 din 23.10.2012, seria

12

AT nr. 0051087 din 23.10.2012, seria AT nr. 0051088 din 23.10.2012, seria

AT nr. 0051089 din 23.10.2012, seria AT nr. 0051090 din 23.10.2012, seria

AT nr. 0051091 din 23.10.2012; o cutie din carton împachetată și sigilată

într-o pungă din celofan de culoare albă, inscripția nr. 1, în care se află: mape

de hârtie și fail-uri ce conțin foi format A4 și de caiet cu înscrisuri de ciornă

(denumiri de companii, sume, cifre, denumiri de valută, operațiuni, etc.). În

cutie se mai conțin următoarele acte în original și copii care nu vor fi sigilate

dar se vor păstra la materialele dosarului penal nr. 2016420038, și anume:

copia pașaportului pe numele Sîrcu Ion, xxxxx, contract comandă de transport

nr. M31 din 24.08.2012 în original, factura nr. 18 din 29.05.2012 în original,

expert invoice nr. 180090108 din 13.03.2013, factura seria TRI nr. 0000334 cu

anexă: act de prestare a serviciilor de transport din 03.09.2012 contract de

transport, factura seria TRI nr. 0001980 din 03.09.2012 cu anexă, confirmare

nr. 5306 din 07.06.2013, recipisă de la Cupcea Ghenadie scrisă de mînă, act de

constatare a serviciilor prestate din 15.05.2013, copia, act de primire-predare

a mijlocului de transport din 15.10.2012 în original, act de primire-predare a

mijlocului de transport pe SC „Xxxxx” SRL, înscrisuri de ciomă-2 file din hârtie

format A4 scrise de mînă (f.d. 147, vol. I);

- ordonanță de recunoaștere mijloc de probă din 10.06.2016, prin care au

fost recunoscute ca mijloc material de probă la cauza penală nr. 2016420038

actele/documente, ridicate în original și copii, în cadrul percheziției la

domiciliul cet. Sîrcu Maria pe adresa xxxxx, la data de 05 mai 2016 anume: copia

pașaportului pe numele Sîrcu Ion, contract comandă de transport nr. M31 din

24.08.2012 în original, factura nr. 18 din 29.05.2012 în original, expert invoice

nr. 180090108 din 13.03.2013, factura seria TRI nr. 0000334 cu anexă: act de

prestare a serviciilor de transport din 03.09.2012, contract de transport,

factura seria TRI nr. 0001980 din 03.09.2012 cu anexă, confirmare nr. 5306 din

07.06.2013, recipisă de la Cupcea Ghenadie scrisă de mînă, act de constatare a

serviciilor prestate din 15.05.2013, copia, act de primire-predare a mijlocului

de transport din 15.10.2012 în original, act de primire-predare a mijlocului de

transport pe SC „Xxxxx” SRL, înscrisuri de ciornă-2 file din hârtie format A 4

scrise de mînă și anexate la materialele cauzei penale nr. 2016420038, în

original și copii, actele/documente, ridicate în cadrul percheziției la domiciliul

cet. Sîrcu Maria pe adresa xxxxx, la data de 05 mai 2016 anume: copia

pașaportului pe numele Sîrcu Ion, contract comandă de transport nr. M31 din

24.08.2012 în original, factura nr. 18 din 29.05.2012 în original, expert invoice

nr. 180090108 din 13.03.2013, factura seria TRI nr. 0000334 cu anexă: act de

prestare a serviciilor de transport din 03.09.2012 contract de transport, factura

seria TRI nr. 0001980 din 03.09.2012 cu anexă, confirmare nr. 5306 din

07.06.2013, recipisă de la Cupcea Ghenadie scrisă de mînă, act de constatare a

serviciilor prestate din 15.05.2013, copia, act de primire-predare a mijlocului

de transport din 15.10.2012 în original, act de primire predare a mijlocului de

transport pe SC „Xxxxx” SRL, înscrisuri de ciornă-2 file din hârtie format A 4

scrise de mînă (f.d. 148-149, vol. I);

- răspuns SFS Strășeni din 01.09.2017 cu privire la veniturile Mariei Sîrcu,

a lui Ion Sîrcu, SC „Xxxxx” Grup SRL, precum și declarațiile de impozit și dările

13

de seamă a VMTM-Sîrcu II, SC și SC „Xxxxx” Grup SRL pentru anii 2013- 2016 și

pierderile înregistrate de către SRL „Xxxxx” pentru anii 2013-2016 (f.d. 215-

216, vol. I);

- răspuns interpol privind mijlocul de transport de model „Renault”,

n/î IS16DTG/IS17/DTC+3 (f.d. 218, vol. I);

- informație sistemului informațional fiscal de stat (f.d. 219-228, vol. I);

- proces-verbal de audiere a învinuitei Maria Sîrcu din 26.09.2016

(f.d. 17-18, vol. II);

- revendicare în privința Mariei Sîrcu conform căruia se atestă lipsa

antecedentelor penale (f.d. 19-21, vol. II);

- ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a cet. Sîrcu Maria din

08.12.2016 (f.d. 22-23, vol. II);

- procesul-verbal de audiere a părții vătămate Tanas Marcel din

05.10.2017 (f.d. 43-45 , vol. II);

- proces-verbal de examinare a obiectului din 05.10.2017 conform căruia

obiect al examinării a constituit 1 purtător de informații de tip CD-R cu

înregistrare video pe telefonul mobil al părții vătămate Tanas Marcel

(f.d. 46-47, vol. II);

- ordonanță de recunoaștere ca mijloc material de probă din 05.10.2017

prin care a fost recunoscut ca mijloc de probă - 1 purtător de informații de tip

CD-R cu înregistrare video pe telefonul mobil al părții vătămate Tanas Marcel

(f.d. 48-49, vol. II);

- CD-R cu înregistrări video și vizualizat la laptopul de model „Fujitsu”

(f.d. 50, vol. II).

10.2. Instanța de apel a reținut, că potrivit actului de învinuire inculpatei

Sîrcu Maria de către organul de urmărire penală i s-a incriminat comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal – escrocherie, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin inducerea în eroare a unei

persoane sau mai multor persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în privința naturii,

calităților substanțiale ale obiectului părților (în cazul în care identitatea

acestora este motivul privind determinarea încheierii actului juridic), actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv sau viclean, de două persoane, care a produs daune în

proporții deosebit de mari.

În continuare instanța de apel a menționat că, prima instanță, cercetând

în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma

admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și veridicității raportată la

declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o

corectă situație de fapt, recalificând acțiunile infracționale ale inculpatei

Sîrcu Maria din prevederile art. 190 alin. (5) Cod penal în baza art. 196 alin. (4)

Cod Penal - cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari prin

înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însușire.

Având în vedere explicațiile oferite de practica judiciară, instanța de apel

a reținut, că prima instanță judecând cauza penală, a examinat-o sub toate

aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de recalificare a

14

acțiunilor infracționale ale inculpatei Sîrcu Maria din prevederile art. 190

alin. (5) Cod penal în baza art. 196 alin. (4) Cod penal - cauzarea de daune

materiale în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere,

dacă fapta nu constituie o însușire.

Astfel, în cadrul cercetării judecătorești în conformitate cu art. 385

alin. (1) pct. 1-4) Cod procedură penală, s-a stabilit faptul că la începutul anului

2012, inculpatul Sîrcu Maria a convenit cu partea vătămată Marcel Tanas să

procure de la acesta 3 camioane de model „Renalut Magnum”, înregistrate pe

SRL „Xxxxx&Ro” și reînregistrarea acestora pe numele SRL „Xxxxx” din

România, dat fiind faptul că conform legislației, persoana fizică nu era în drept

să dețină și să presteze servicii de transport auto, cu camioane. Astfel, în cadrul

ședinței de judecată, partea vătămată Tanas Marcel a confirmat faptul că în anul

2012 a hotărât să vândă 3 autocamioane, iar Sîrcu Maria i-a propus să le dea

dânsei la răscumpărare pe un termen de 2 ani, fapt care a fost confirmat de

către inculpată, care a indicat că a dat acordul pentru procurarea a 3 camioane.

În acest sens, prin contractul de împrumut nr. 1 din 08 ianuarie 2012 se

atestă că Tanas Marcel a transmis împrumutatului Sîrcu Maria suma de 120 000

Euro, pentru procurarea a 3 camioane care aparțin lui Tanas Marcel,

împrumutatul obligându-se să restituie aceeași sumă de bani, conform

graficului convenit între părți. Suma împrumutului indicată s-a oferit pe un

termen de 2 ani.

Or, după cum a indicat și partea vătămată Tanas Marcel în cadrul ședinței

de judecată, în sensul vinderii autocamioanelor lui Sîrcu Maria a fost încheiat

un contract, în care a fost convenit termenul de achitare, suma lunară și

termenul în rate.

În contextul aprecierii declarațiilor părții vătămate Tanas Marcel, dar și a

declarațiilor inculpatei Sîrcu Maria, instanța de apel a constatat că, inițial,

într-adevăr între părți s-au format relații de vânzare-cumpărare a celor 3

autocamioane, care au luat forma juridică a unui contract de împrumut.

În acest sens, instanța de apel a reținut că conform tabelului de

rambursare al datoriei Anexă la contract se atestă rambursarea următoarelor

sume: martie – 5 000 Euro; aprilie – 5 000 Euro; mai – 5 000 Euro; iunie – 3 000

+ 2 000 Euro; iulie – 5 000 Euro; august – 5 000 Euro; septembrie – 3 500 Euro

+ 1 500 Euro; octombrie – 2 500 Euro + 1 000 Euro; noiembrie – 5 000 Euro;

decembrie – 5 000 Euro; ianuarie – 4 000 Euro + 1 000 Euro; februarie – 2 500

Euro + 2 500 Euro; martie 2 000 Euro + 1 500 Euro + 500 Euro; aprilie – 2 000

Euro + 1 300 Euro; mai – 5 000 Euro; iunie – 2 000 Euro; iulie – 1 000 Euro;

august – 1 000 Euro, iar în total suma de 75 800 Euro.

Din declarațiile inculpatei Sîrcu Maria rezultă că la sfârșitul lunii

februarie 2012 a fost telefonată de către partea vătămată Tanas Marcel, care

i-a spus că poate să meargă în or. Giurgiu și poate activa. Astfel, dânsa a trimis

șoferii în or. Giurgiu, aceștia au luat camioanele, documentele și au început a

activa.

Totodată, din materialele cauzei penale rezultă că la un moment dat,

achitările în baza contractului de împrumut au fost întrerupte, inculpata

Sîrcu Maria neachitând suma de 44 200 Euro.

15

În cadrul ședinței de judecată, inculpata Sîrcu Maria a indicat că din motiv

că se tergiversa reînregistrarea camioanelor pe firma familiei sale deschise în

România, începând cu luna noiembrie 2013, a încetat de a-i mai achita lui

Tanas Marcel care sume de bani, din costul autocamioanelor primite.

Din informația cu privire la vehicule eliberată de BNC Interpol București,

rezultă că vehiculul marca „Renault”, cu numărul de înmatriculare XXXXX, a fost

înmatriculat prima dată în România la 09.12.2008 de firma SC „Xxxxx Ro” SRL.

Din data de 27.01.2012 figurează înmatriculat pe firma SC „VL & VIT Trans”

SRL, jud. Neamț: - vehiculul marca „Renault”, cu numărul de înmatriculare

XXXXX, figurează prima dată înmatriculat în România la 03.06.2008, din data

de 29.10.2009 figurează înmatriculat cu nr. XXXXX, iar în prezent figurează cu

nr. GR04JSC, proprietatea firmei SRL „Xxxxx”, Giurgiu; vehiculul marca

„Schmitz”, cu numărul de înmatriculare XXXXX, înmatriculat în România la

29.10.2008, de firma „Xxxxx & Ro” SRL. Din 20.11.2015 figurează cu numărul

de înmatriculare XXXXX; proprietar firma SRL „Xxxxx”, Giurgiu; vehiculul marca

„Renault”, cu numărul de înmatriculare IS 31DTG, înmatriculat în România la

04.03.2010, de firma SC „Xxxxx Ro” SRL. Din 30.01.2013 figurează cu nr. XXXXX

pe firma SC „Xxxxx Ro” SRL; vehiculul marca „Koegel SNCO 24”, cu numărul de

înmatriculare XXXXX, înmatriculat la 04.03.2010, din data de 27.01.2012

figurează cu nr. XXXXX, proprietar firma SRL „Xxxxx”; vehiculul marca

„Renault”, cu numărul de înmatriculare XXXXX, înmatriculat la 08.03.2010, în

prezent (din data de 27.01.2012) figurează cu nr. XXXXX, pe numele firmei SRL

„Xxxxx”; XXXXX – figurează atribuit pentru vehicul marca „Renault Rapid”,

înmatriculat la 15.09.2000 și radiat (în vederea dezmembrării) la 08.05.2002.

În consecință instanța de apel a atestat că partea vătămată Tanas Marcel

a pus la dispoziția inculpatei Sîrcu Maria 3 camioane de model „Renault

Magnum”, pe care ultima le-a luat în posesiune de fapt și respectiv, a utilizat

aceste bunuri, ultima fiind obligată să achite valoarea acestora, cu toate acestea,

inculpata s-a eschivat de la obligațiile asumate.

Astfel, prin acțiunile inculpatei Sîrcu Maria, părții vătămate Tanas Marcel,

prin neachitarea a plăților cuvenite pentru cele 3 camioane, i-a fost cauzat, prin

abuz de încredere, daunele materiale în proporții deosebit de mari.

Prin urmare, instanța de apel a reiterat că la caz acuzatorul de stat, nu a

administrat la materialele cauzei probe pertinente și concludente care ar

demonstra că în acțiunile inculpatei Sîrcu Maria sunt întrunite semnele laturii

obiective și subiective a infracțiunii de escrocherie, și anume că inculpata

Sîrcu Maria, prin înșelăciune și abuz de încredere, a dobândit ilicit bunurile

părții vătămate.

De asemenea instanța de apel a respins argumentele acuzatorului de stat

în sensul că scopul dobândirii ilicite a bunurilor lui Tanas Marcel se confirmă

prin aceea că Sîrcu Maria cunoștea despre faptul că Tanas Marcel era proprietar

a trei camioane, în valoare de 120 000 Euro, înregistrate după SRL „Xxxxx”, iar

după manifestarea comportamentului dolosiv din partea inculpatei, partea

vătămată a rămas fără restituirea sumei de 44 200 Euro, deoarece după cum a

fost constatat, partea vătămată Marcel Tanas nu a fost dusă în eroare, deoarece

ultimul a și urmărit scopul de a vinde aceste 3 camioane, iar inculpata să le

16

procure, în sensul dat, părțile încheind un contract de împrumut. Mai mult ca

atât, inculpata a achitat o perioadă de timp ratele lunare, în sumă totală de 75

800 Euro.

În acest sens, instanța de apel a remarcat că acuzatorul de stat nu a

demonstrat prin probe pertinente și concludente faptul că inculpata

Sîrcu Maria a însușit bunurile părții vătămate (în partea ce ține de suma de

44 220 Euro), având în vedere că prin însușire în sensul art. 190 Cod penal se

înțelege luarea ilegală și gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un

prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârșită în scop acaparator.

În opinia instanței de apel, nu poate fi reținut faptul că inculpata

Sîrcu Maria a însușit ilegal și gratuit bunurile părții vătămate, în contextul în

care, în cadrul cercetării judecătorești, inclusiv prin declarațiile părții vătămate

Tanas Marcel s-a constatat că ultimul a intenționat să vândă camioanele, iar

inculpata să le cumpere, iar în acest sens, ultima a achitat părții vătămate rate

lunare în mărime totală de 75 800 Euro.

În sensul dat, în practica judiciară națională, s-a conturat faptul că

„primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament, poate fi calificată

ca escrocherie, doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în

stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și nu avea

intenția să-și execute angajamentul asumat”.

Or, în speța dată, în baza suportului probator administrat nu pot fi reține

argumentele părții acuzării precum că inculpata Sîrcu Maria încă de la

momentul intrării în stăpânire asupra celor 3 camioane, urmărea scopul

sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat, deoarece

ultima a achitat suma de 75 800 lei, ceea ce constituie mai mult din jumătatea

sumei de 120 000 lei.

Astfel, instanța de apel a reținut că, latura obiectivă a infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal este formată din: 1) fapta

prejudiciabilă care este alcătuită din două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea sau

inacțiunea principală care se exprimă în cauzarea de daune materiale; b)

acțiunea sau inacțiunea adiacentă care se exprimă în înșelăciune sau abuz de

încredere; 2) urmările prejudiciabile sub formă de daune materiale în proporții

deosebit de mari; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și

urmările prejudiciabile; 4) circumstanțele săvârșirii infracțiunii: dacă fapta nu

constituie o însușire.

Din declarațiile părții vătămate Tanas Marcel, precum și din declarațiile

inculpatei Sîrcu Maria, instanța de apel a stabilit faptul că inculpata nu a achitat

părții vătămate suma restantă în cuantum de 44 200 Euro, deși, potrivit

angajamentelor asumate inițial, ultima era obligată să achite suma integral.

Astfel, instanța de apel stabilind faptul că partea vătămată Tanas Marcel

a pus la dispoziția inculpatei Sîrcu Maria cele 3 camioane de model „Renault

Magnum”, aceasta utilizându-le pentru prestarea serviciilor de transport, în

scopul obținerii de profit personal, era obligată să achite valoarea lor, însă s-a

eschivat de la obligația asumată.

Or, nu pot fi reținute argumentele inculpatei Sîrcu Maria potrivit căreia

dânsa a încetat de a mai achita lui Tanas Marcel careva sume de bani din costul

17

camioanelor primite, deoarece se tergiversa reînregistrarea camioanelor pe

firma familiei sale deschisă în România, în acest sens, fiind stabilit faptul că

potrivit actului juridic nr. 1 din 08.01.2012, în obligațiile împrumutătorului nu

sunt specificate careva acțiuni de înregistrare a camioanelor, iar în conformitate

cu clauzele contractului, litigiile care pot apărea cu privire la prezentul contract

și din prezentul contract părțile le vor soluționa pe cale negociabilă.

A mai constatat instanța de apel, că în acțiunile inculpatei Sîrcu Maria

fapta prejudiciabilă, exprimată prin acțiunea de cauzare a daunelor materiale

părții vătămate în mărime de 44 200 Euro, însoțită de acțiunea adiacentă, prin

înșelăciune și abuz de încredere, deoarece ultima nu a manifestat

bună-credință în relațiile formate cu partea vătămată, prin faptul că aceasta a

încetat să execute obligațiile asumate prin raportul obligațional, a refuzat de a

mai răspunde la apelurile telefonice efectuate de către partea vătămată, aceasta

a refuzat categoric să se întâlnească cu Tanas Marcel, pentru a discuta

posibilitate rambursării banilor însușiți, iar ca urmare a acțiunilor inculpatei

Sîrcu Maria, părții vătămate Tanas Marcel i-au fost cauzate daune materiale în

proporții deosebit de mari, în mărime de 44 200 Euro, echivalentul conform

cursului oficial de schimb al BNM cu 662 730 lei.

Instanța de apel a respins argumentele invocate de inculpata Sîrcu Maria

potrivit căreia partea vătămată Marcel Tanas a urmărit obținerea sumei de

120 000 Euro de la ea sub pretextul vânzării camioanelor și simulând în fapt un

acord de împrumut, care i-a permis imediat și nejustificat să intre în posesia a

75 000 Euro acordați de inculpată, fără a primi bunurile procurate, or, la faza

urmăririi penale nu au fost administrate probe pertinente și concludente care

să dovedească că în timpul negocierilor dintre Sîrcu Maria și Tanas Marcel,

ultimul ar fi înstrăinat cele 3 autocamioane SC „Xxxxx” SRL.

În acest sens, instanța de apel a reținut că prin ordonanța procurorului în

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale,

Valeriu Sîrbu din 04.02.2018 s-a refuzat în pornirea urmăririi penale, în temeiul

plângerii adresată de Sîrcu Maria referitor la acțiunile lui Marcel Tanas cu

privire la însușirea bunurilor altei persoane.

Astfel, analizând materialele acumulate în cadrul procesului penal, s-a

constatat că organul de urmărire penală a epuizat căile de obținere a unor

probe utile, pertinente, concludente care ar demonstra vinovăția lui

Tanas Marcel, cu privire la însușirea sumei totale de 75 800 Euro de la

Sîrcu Maria, sub pretextul vânzării celor 3 camioane de model „Renault

Magnum” și a semiremorcii „Kogel și Schmitz”, pe care în timpul negocierilor,

le-ar fi înstrăinat SC „Xxxxx”, astfel că nu a fost posibilă constatarea vreunei

infracțiuni prevăzute de Codul penal.

Cu referire la argumentele inculpatei Sîrcu Maria precum că prima

instanță eronat a indicat că Tanas Marcel era de fapt proprietarul mijloacelor

de transport folosite de întreprinderea SRL „Xxxxx”, ignorând faptul că aceste

camioane niciodată nu au constituit proprietatea lui Tanas Marcel, instanța de

apel a reținut că partea vătămată Tanas Marcel a indicat că dânsul era investitor

a 3 camioane și deoarece în România nu se permitea deținerea în proprietate a

camioanelor pentru a desfășura activitatea de transport, s-a adresat la firma

18

SRL „Xxxxx”, administrator fiind Gribincea Mihail, cu care a încheiat trei

contracte de investiții conform cărora el era investitorul camioanelor, iar SRL

„Xxxxx” să le pună la evidența firmei pentru a putea fi utilizate în scop de

transport.

Instanța de apel a reținut în acest sens că declarațiile părții vătămate

Tanas Marcel coroborează cu declarațiile martorului Gribincea Nicolae,

administratorul SRL „Xxxxx”, care a indicat că pe Marcel Tanas în cunoaște din

anul 2008 de când acesta a investit bani în procurarea a patru mijloace de

transport. În anul 2012, Marcel Tanas l-a informat despre dorința sa de a

înregistra mijloacele de transport pe o altă întreprindere.

Totodată, martorul Gribincea Nicolae a confirmat faptul că s-a întâlnit cu

inculpata Sîrcu Maria și partea vătămată Marcel Tanas, unde au discutat despre

vânzarea autocamioanelor. Din discuțiile comune dintre el, Tanas Marcel și

Sîrcu Maria, martorul a înțeles că cumpărătorul camioanelor urmează a fi firma

administrată de inculpata Maria Sîrcu.

Cu referire la argumentele inculpatei Sîrcu Maria precum că prima

instanță a ignorat absolut probele apărării, și anume a rezoluției emisă de

Procurorul, Valea Gheorghe de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila,

instanța de apel a reținut că prin rezoluția la care face referire inculpata s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Cengher Leon pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat și restituirea către SC „Xxxxx” SRL

Giurgiu a autocamionului marca „Renault”, cu nr. XXXXX.

Respectiv, instanța de apel apreciind această rezoluție a stabilit că de fapt

aceasta vine să confirme declarațiile părții vătămate Marcel Tanas și ale

martorului Gribincea Nicolae, și anume că partea vătămată Marcel Tanas a

investit bani în procurarea a patru mijloace de transport, iar din discuțiile

comune dintre Gribincea Nicolae, Tanas Marcel și Sîrcu Maria s-a stabilit că

cumpărătorul camioanelor urmează a fi firma administrată de inculpata

Maria Sîrcu. Însă, în cadrul cercetării judecătorești s-a stabilit că ultima nu a

executat obligațiunea de rambursare totală a mijloacelor financiare în sumă de

44 200 Euro.

În luna martie 2012 lui Sîrcu Maria i-au fost transmise unitățile de

transport, ultima prestând servicii de transport pe teritoriul României până în

octombrie 2013. După perioada dată a încetat să restituie suma restantă.

Au fost respinse și argumentele inculpatei Sîrcu Maria care a indicat că

prima instanță a dispus condamnarea inculpatei Sîrcu Maria pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, dar nu a constatat fapta

infracțională pretins a fi comisă de inculpată, or, din cuprinsul sentinței rezultă

faptul că inculpata nu și-a executat obligațiunea de rambursare totală a

mijloacelor financiare în sumă de 120.000 Euro, care reprezintă costul a trei

camioane în baza contractului de împrumut încheiat cu partea vătămată

Tanas Marcel, astfel încât din suma indicată în contract, i-a rambursat părții

vătămate Tanas Marcel doar 75 800 Euro, cauzându-i lui Tanas Marcel daune

materiale, prin înșelăciune și abuz de încredere, în mărime de 44 200 Euro,

echivalent conform cursului oficial de schimb al BNM cu 662 730 lei, fiind astfel

respectate prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1) Cod procedură penală.

19

În continuare, cu referire la prevederile art. 113 Cod penal, instanța de

apel a reținut că în cazul în care apare necesitatea de a reîncadra juridic fapta,

pentru săvârșirea căreia inculpatul nu a fost pus sub învinuire, instanța de

judecată trebuie să țină cont că o astfel de modificare a încadrării juridice este

posibilă numai când acțiunile inculpatului, ce urmează a fi încadrate în baza

altei legi, i-au fost imputate, nu conțin semnele unei infracțiuni mai grave și

învinuirea pentru acestea nu se deosebește în mare măsură după

circumstanțele reale ale cauzei de învinuirea înaintată definitiv, susținută de

procuror în cadrul judecării cauzei, iar modificarea învinuirii nu înrăutățește

situația inculpatului și nu afectează dreptul lui la apărare.

Astfel, pentru a putea dispune reîncadrarea acțiunilor inculpatului este

necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: învinuirea pentru

acestea nu se deosebește în mare măsură după circumstanțele reale ale cauzei

de învinuirea înaintată definitiv; nu se agravează situația inculpatului; nu se

lezează dreptul lui la apărare.

Având în susținere practica Curții Europene a Drepturilor Omului în

cauzele Pelissier și Sassi contra Franței (§51-54), Seliverstov contra Rusiei

(§16- 17), Block contra Ungariei (§20-21), Adrian Constantin contra României

(§18-19), în cazul reîncadrării juridice a faptei imputate inculpatului, instanța

de apel a constatat că reîncadrarea faptelor inculpatei Sîrcu Maria în baza

art. 196 alin. (4) Cod penal întrunește criteriile pentru a dispune reîncadrarea

acțiunilor inculpatei, or, componența de infracțiune indicată la art. 196 alin. (4)

Cod penal, spre deosebire de componența de infracțiune indicată la art. 190

alin. (5) Cod penal se califică ca infracțiune „mai puțin gravă”, totodată, ambele

infracțiuni fac parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului, iar

învinuirea înaintată de organul de urmărire penală nu se deosebește în mare

măsură de circumstanțele constatate de instanța de fond și reținute de către

instanța de apel.

În concluzie instanța de apel a respins atât poziția acuzatorului de stat și

a părții vătămate Marcel Tanas privind încadrarea acțiunilor inculpatei

Sîrcu Maria în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, cât și poziția inculpatei

Sîrcu Maria privind pronunțarea unei sentințe de achitare, din motiv că nu s-a

constatat existența faptei infracțiuni, așa cum în cadrul cercetării judecătorești

s-a constatat că inculpata Sîrcu Maria nu și-a executat obligațiunea de

rambursare totală a mijloacelor financiare în sumă de 120000 Euro, care

reprezintă costul a trei camioane în baza contractului de împrumut încheiat cu

partea vătămată Tanas Marcel, astfel încât din suma indicată în contract, i-a

rambursat părții vătămate Tanas Marcel doar 75 800 Euro, cauzându-i lui

Tanas Marcel daune materiale, prin înșelăciune și abuz de încredere, în mărime

de 44 200 Euro.

Pe cale de consecință, instanța de apel a considerat că soluția instanței de

fond privind recalificarea acțiunilor inculpatei Sîrcu Maria în conformitate cu

art. 196 alin. (4) Cod penal - „cauzarea de daune materiale în proporții deosebit

de mari” este întemeiată și urmează a fi menținută, or, probele în modalitatea

administrată de acuzatorul de stat nu dovedesc că inculpata a comis

infracțiunea de escrocherie, prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal.

20

Cu referire la înscrisurile prezentate de avocatul Dodica Ruslan în numele

inculpatei Sîrcu Maria cu privire la confirmarea faptului că partea vătămată

Tanas Marcel a înșelat-o pe inculpata Sîrcu Maria, și anume Raportul din

20.02.2018 și actul de predare-primire de la SRL „Xxxxx & RO”, instanța de apel

le-a apreciat ca probe ce atestă faptul că la data de 08.01.2012, Tanas Marcel

era posesorul legal al captractorului de marca „Renault”, făcând investiții în SRL

„Xxxxx & RO”.

Așadar, în cazul dat argumentul invocat de partea apărării referitor la

nevinovăția inculpatei nu este confirmat prin probe veridice.

Totodată, concluziile primei instanțe sunt motivate și argumentate din

punct de vedere al temeiniciei și legalității, sub aspectul că, vinovăția inculpatei

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal a fost

dovedită în cadrul procesului penal, astfel faptele acesteia, reținute prin

sentință, întrunesc elementele infracțiunii respective.

10.3. Instanța de apel a mai reținut că partea vătămată Tanas Marcel în

cadrul procesului penal, a înaintat acțiune civilă prin care a solicitat încasarea

de la Sîrcu Maria în beneficiul său a sumei de 44200 Euro cu titlu de prejudiciu

material, suportat în urma acțiunilor inculpatei Sîrcu Maria.

Având în susținere prevederile art. 385 alin. (1) pct. 10), art. 409 alin. (2),

art. 415 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de apel a considerat

că în partea acțiunii civile sentința urmează a fi casată parțial cu pronunțarea

unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

Astfel, cu referire la prevederile art. 219 alin. (1), (2), art. 220 alin. (3),

art. 221 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, instanța de apel a reținut, că

prima instanță, în baza probelor administrate la dosar a constatat vinovăția

inculpatei Sîrcu Maria în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4)

Cod penal, iar în temeiul art. 332 alin. (1), 391 alin. (1) pct. 6) Cod procedură

penală, reieșind din faptul expirării termenului prescripției tragerii la

răspundere penală, justificat a dispus încetarea procesului penal.

Prin acțiunile infracționale comise de inculpata Sîrcu Maria a fost cauzat

un prejudiciu material părții vătămate Tanas Marcel în mărime de 44 200 Euro,

ca urmare a faptului că inculpata Sîrcu Maria nu și-a executat obligațiunea de

rambursare totală a mijloacelor financiare în sumă de 120 000 Euro, care

reprezintă costul a trei camioane în baza contractului de împrumut încheiat cu

partea vătămată Tanas Marcel.

Astfel, în temeiul art. 219 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, reieșind

din faptul că inculpata Sîrcu Maria a fost recunoscută vinovată de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, instanța de apel a admis

integral acțiunea civilă înaintată de Tanas Marcel împotriva lui Sîrcu Maria

privind încasarea prejudiciului material în sumă de 44 200 Euro, convertiți în

lei la data executării prestației, cu titlu de prejudiciu cauzat prin infracțiune.

Totodată, instanța de apel a reținut că prin încheierea Judecătoriei

Chișinău (sediul Centru) din 23 august 2017 s-a autorizat aplicarea

sechestrului pe mijlocul de transport de model „XXXXX”, cu numerele de

înmatriculare XXXXX, după SRL „Xxxxx”, al cărui fondator și administrator este

Sîrcu Maria și pe imobilul cu codul cadastral xxxxx, amplasat pe xxxxx,

21

înregistrat cu drept de proprietate privată pe numele cet. Sîrcu Maria, în scopul

asigurării acțiunii civile și reparării prejudiciului cauzat în cadrul cauzei penale

nr. 016420038.

În temeiul art. 210 alin. (1) Cod procedură penală, instanța de apel a

menținut sechestrul aplicat prin încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul

Centru) din 23 august 2017 până la repararea prejudiciului cauzat prin

infracțiune, în limita sumei de 44 200 Euro.

temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală, solicitând casarea

acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

În argumentarea recursului acuzatorul de stat menționează, că în cazul în

care instanța de apel nu a fost de acord cu aprecierea probelor de către

procuror și a ajuns la concluzia că acțiunile inculpatei urmează a fi reîncadrate

în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, atunci ea urma să dezvăluie această

concluzie expunând clar punctul său de vedere asupra fiecărei probe aduse în

sprijinul versiunii puse la baza deciziei, fapt care pe caz nu a avut loc, fiind

efectuată o apreciere eronată și formală de ordin general a probelor și

circumstanțelor prezentate de acuzare.

Pentru a reîncadra acțiunile inculpatei Sîrcu Maria în baza art. 196

alin. (4) Cod penal, instanța de fond și cea de apel urmau să demonstreze prin

probe că nu a avut loc însușirea bunurilor (mărfii), ci a fructului beneficiului,

folosul utilizării bunurilor încredințate ei. Altfel spus, făptuitorul folosește

bunurile altuia în vederea tragerii de foloase patrimoniale, săvârșite contrar

intereselor proprietarului acestor bunuri și în interesele personale, adică

folosirea ilicită a bunurilor mobile ale victimei (care au fost încredințate

făptuitorului), urmată de trecerea în folosul lui a profitului obținut care trebuia

să fie remis victimei sau dobândirea ilicită a dreptului asupra bunurilor

victimei, atunci când făptuitorul exercită facultățile pe care le are un subiect al

unui drept real derivat, fără însă a avea acest drept.

Consideră acuzatorul, că în decizia atacată nu persistă o motivare

cuvenită, care ar dovedi că în urma acțiunilor inculpatei Sîrcu Maria, cu referire

la bunurile cet. Tanas Marcel ar exista elementele infracțiunii prevăzute de

art. 196 alin. (4) Cod penal, care prevăd intenția directă a făptuitorului și

urmărirea de către acesta a scopului de cupiditate, care nu cuprinde scopul

sustragerii.

Aceste împrejurări au fost constatate prin totalitatea probelor

administrate legal și cercetate în instanța de fond și instanța de apel, cu

respectarea prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, inclusiv și prin

declarațiile părții vătămate Tanas Marcel, declarațiile martorilor

Gribincea Nicolae, Pogorenîi Dumitru, procesul-verbal de examinare din

13 septembrie 2017, procesul-verbal de examinare din 05 octombrie 2017,

informația cu privire la vehicule, eliberată de BNC Interpol București. România.

Evidențiază, că din probele cercetate se constată că Sîrcu Maria a urmărit

scopul infracțional și anume pentru a nu ridica suspiciuni în legătură cu

neonorarea obligațiilor convenite, a manifestat un comportament dolosiv, a

22

întocmit cu Tanas Marcel, un contract, conform căruia Sîrcu Maria ar fi luat cu

împrumut suma de 120 000 Euro, pentru o perioadă de 2 ani.

Deși Sîrcu Maria, a obținut prin comportamentul dolosiv și viclean, prin

prezentarea unei fapte mincinoase ca fiind adevărate, dreptul asupra celor trei

camioane marca „Renault”, model „Magnum” a urmărit neachitarea integrală a

sumei din valoarea totală de 120 000 Euro, achitând doar 75 800 Euro, în acest

fel, însușind suma de 44 200 Euro, diferența din suma stabilită inițial.

Analizând declarațiile martorilor audiați în cauza dată, cât și părții

vătămate nominalizate, se constată esențialul expus la audierea acesteia, cât și

celelalte probe și mijloace materiale de probă, că inculpata a comis infracțiunea

imputată.

Vinovăția inculpatei Sîrcu Maria de comiterea infracțiunii imputate și-a

găsit confirmare și prin probele acumulate pe parcursul urmăririi penale și

cercetate în ședința de judecată a instanței de fond și apel, că Sîrcu Maria a

urmărit scopul dobândirii ilicite a bunurilor lui Tanas Marcel, se confirmă și

prin aceea că, aceasta cunoștea faptul că, Tanas Marcel era proprietar a trei

camioane marca „Renault”, model „Magnum", în valoare totală de 120 000 Euro,

înregistrate după SRL „Xxxxx”, cu sediul în România și că au fost scoase în

vânzare. Mai mult, după manifestarea comportamentului dolosiv din partea

inculpatei Sîrcu Maria, partea vătămată a rămas fără restituirea sumei de 44

200 Euro.

Prin probele prezentate instanței, s-a constatat că inculpata Sîrcu Maria,

prin acțiunile sale intenționate, a săvârșit escrocheria, adică dobândirea ilicită

a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei persoanei sau mai

multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoase a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale

ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul privind

determinarea încheierii actului juridic), actului juridic nul sau anulabil,

încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean,

de două persoane, care a produs daune în proporții deosebit de mari și

calificarea infracțiunii conform art. 190 alin. (5) Cod penal este una corectă.

Instanța de apel nu a analizat în ansamblul lor toate probele administrate

la dosar atât cele care incriminează vinovăția inculpatei cât și cele care

confirmă nevinovăția ei, dar s-a referit la cele din urmă, fără a le aplica la justa

valoare probele prezentate de către de procuror în susținerea acuzării.

Instanța de apel nu a reacționat în modul prevăzut de art. 436 Cod de

procedură penală - limitele rejudecării, asupra erorilor de drept comise de

instanța de fond, dar le-a repetat întocmai.

În concluzie, acuzarea consideră că pe parcursul cercetării judecătorești

au fost constatate și elucidate circumstanțele comiterii de către Sîrcu Maria a

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, iar instanța de judecată,

nejustificat le-a reîncadrat în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, dând în acest

sens o soluție contradictorie circumstanțelor de fapt elucidate și descrise mai

sus.

Tanas Marcel, declară recurs ordinar în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12)

23

Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei instanței de apel cu

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

În motivarea recursului menționează, că instanța de apel nu a luat în

considerație în modul cuvenit dispozițiile indicate în decizia Colegiului Penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție din 11 august 2020, și s-a limitat doar la

latura civilă a cauzei, fără a argumenta suficient de clar poziția sa privind latura

penală a speței.

recurs ordinar în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 15) Cod de procedură

penală, solicitând casarea deciziei instanței de apel cu dispunerea achitării

inculpatei, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

Susține apărarea, că motivarea instanței de apel contravine

circumstanțelor reale stabilite și probelor administrate pe parcursul judecății.

Consideră că instanțele de fond i-au stabilit în mod neîntemeiat și ilegal

lui Tanas Marcel, statut de proprietar al unităților de transport „Renault

Magnum”, contrar prevederilor art. 453, 454 Cod Civil. Unitățile de transport

„Renault Magnum” pentru care Tanas Marcel a încasat prin înșelăciune 75 800

Euro de la inculpata Sîrcu Maria, de fapt constituiau patrimoniul întreprinderii

SC „Xxxxx” SRL, xxxxx, care și era unicul titular al drepturilor reale asupra lor.

Urmare a interpretării eronate a legii și contrar prevederilor art. 1108 Cod civil,

Curtea de Apel Chișinău i-a atribuit lui Tanas Marcel și statut de vânzător al

bunurilor, în pofida faptului că Tanas Marcel nu a transmis unitățile de

transport „Renault Magnum” în proprietatea inculpatei și nu a remis acesteia

documentele asupra bunurilor, invocate ca vândute.

În decizia sa, instanța de apel respinge argumentele inculpatei

Sîrcu Maria, precum că Tanas Marcel, a urmărit scopul de a sustrage de la ea

120 mii Euro, simulând o tranzacție de vânzare-cumpărare a camioanelor prin

perfectarea contractului de împrumut, care i-a permis intrarea în posesie a

sumei de 75 800 Euro, deoarece la faza de urmărire penală nu au fost

administrate probe care să confirme că în timpul negocierilor cu Sîrcu Maria,

partea vătămată Tanas Marcel a înstrăinat cele 3 camioane, firmei „Xxxxx” SRL,

xxxxx.

Aceste argumente ale instanței de apel sunt nefondate și reprezintă o

distorsionare a adevărului precum și o ignorare a prevederilor Codului Civil, or,

Tanas Marcel, fără calitatea de proprietar sau reprezentant al proprietarului

nici nu putea înstrăina camioanele, fapt confirmat prin factura fiscală seria DGT

nr. 0000002 din 05.01.2012. Conform facturii date, la 05.01.2012 unitățile de

transport au fost predate de către SRL „Xxxxx”, administrator Gribincea N. către

SC „Xxxxx” SRL, or. Giurgiu, administrator Cengher Leon. Odată cu aceasta, Sîrcu

Maria nu a primit de fapt în posesie nici un camion din cele propuse de Tanas

Marcel, or șoferii care activau pe aceste camioane erau angajații SRL „Xxxxx

Giurgiu”.

Susține, că instanța de apel a evitat de a se expune și asupra faptului că,

la 30.12.2011, partea vătămată Tanas Marcel și-a primit de la Gribincea Nicolae

sumele de bani împrumutate acestuia, pentru procurarea a 4 captractoare

24

„Renault Magnum”, fapt confirmat prin recipisa ridicată de la SRL „Xxxxx”, iar

la 03.01.2012, după primirea banilor împrumutați lui Gribincea Nicolae, Tanas

Marcel a semnat un act prin care a predat 4 captractoare către Gribincea N. și

SRL „Xxxxx”.

La 05 ianuarie 2012, SRL „Xxxxx” a înstrăinat unitățile date de transport

către SRL „Xxxxx”, xxxxx cu 78 991 RON.

Probele date au demonstrat în instanță că Tanas Marcel nu a fost

proprietarul și nici posesorul unităților de transport în timpul negocierilor

purtate cu Sîrcu Maria, atât până la semnarea numitului „contract de

împrumut” din 08.01.2012, cât și după.

Este evident că, Tanas Marcel neavând calitatea de proprietar al

bunurilor nici nu a întocmit contract de vânzare-cumpărare cu inculpata

Sîrcu Maria, ci ducând-o în eroare i-a propus încheierea unui contract de

împrumut a sumei de 120 mii Euro, conform căruia Sîrcu Maria, ar fi

împrumutat 120 000 Euro de la Tanas Marcel și se obligă să-i restituie în rate

timp de 2 ani.

Instanța de apel, constatând de fapt că Tanas Marcel nu a dat cu

împrumut, iar Sîrcu Maria nu a luat cu împrumut de la Tanas Marcel mijloace

bănești în sumă de 120 000 Euro, și că de fapt înscrisul denumit „CONTRACT”

nu reprezintă altceva decât un înscris, care confirmă că Tanas Marcel a primit

de la inculpata Sîrcu Maria 75800 Euro, atribuie ilegal înscrisului dat statut de

„CONTRACT DE ÎMPRUMUT BĂNESC”, în rezultatul neexecutării căruia

Sîrcu Maria i-a provocat intenționat daune materiale lui Tanas Marcel, în

mărimea sumei de 44200 Euro, adică diferența neîncasată de Tanas Marcel de

la inculpata Sîrcu Maria.

Acțiunile lui Sîrcu Maria au fost calificate conform indicilor infracțiunii

prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal, deoarece învinuirea adusă inculpatei

de către procuror în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, în genere nu rezistă nici

unei critici, or, conform actului de acuzare Sîrcu Maria ar fi dobândit prin

înșelăciune banii proprii - 44200 Euro, pe care urma să-i achite pentru unitățile

de transport primite chipurile de la Tanas Marcel.

Spre deosebire de prima instanță, care în condiții neclare, a fost

determinată să adopte soluția de condamnare a inculpatei în baza art. 196

alin. (4) Cod penal, cu încetarea procesului în temeiul intervenirii termenului

de prescripție, instanța de apel a mers în continuare pe poziția legalizării

tranzacției fictive, acceptând integral acțiunea civilă a lui Tanas Marcel, privind

încasarea forțată a sumei de 44200 Euro, drept despăgubire pentru prejudiciul

material cauzat de infracțiune, de la inculpata Sîrcu Maria.

Instanța de apel, a admis acțiunea civilă înaintată de Tanas Marcel,

contrar prevederilor art. 219 Cod de procedură penală, care stabilește că

despăgubirea pe marginea acțiunii civile se face prin restituirea în natură a

obiectelor sau în cazul când acestea au fost pierdute sau nimicite, se încasează

contravaloarea lor.

Din materialele cauzei penale rezultă clar că camioanele considerate de

instanță bunuri ale lui Tanas Marcel, se află înregistrate pe întreprinderea SRL

„Xxxxx” din or. Giurgiu, România, cum și au fost până la încheierea contractului

25

„de împrumut”, urmând în acest caz să dispună restituirea acestora către Tanas

Marcel de către SC „Xxxxx”, or. Giurgiu, or bunurile nu au fost nimicite sau

pierdute.

Evidențiază apărarea, că instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor

motivelor invocate în apel, în special și asupra faptului că Sîrcu Maria a achitat

lui Tanas Marcel 75800 Euro, însă în final a rămas și fără bani, și fără unitățile

de transport, or întreprinderea „Xxxxx” SRL din Giurgiu nu este gestionată de

Sîrcu Maria și nu este proprietatea acesteia, fapt confirmat de Rezoluția de

scoatere de sub urmărire penală a administratorului SRL „Xxxxx”, dl. Cengher

Leon, în care este indicat că unitățile de transport sunt proprietatea

întreprinderii gestionate de Cengher Leon și nu Sîrcu Maria sau alte persoane

interpuse de ultima.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel au ignorat declarațiile lui

Tanas Marcel, depuse în instanța de fond, în care la întrebarea apărării dacă ar

putea să-și onoreze obligațiunea de vânzător, și anume, de a-i transmite de facto

în proprietatea inculpatei Sîrcu Maria a unităților de transport și a documentelor

referitoare la bunuri în caz că inculpata Sîrcu Maria va achita integral diferența

de 44200 Euro, acesta a declarat că nu are asemenea posibilitate, deoarece

dreptul de proprietate asupra bunurilor îi aparține SC „Xxxxx” SRL, or. Giurgiu,

România.

Instanța de apel nu s-a expus asupra argumentelor ce ține de faptele

constatate prin Rezoluția emisă de către Procurorul Valea Gheorghe de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, care a petrecut investigații în baza

plângerii lui Sîrcu Ion, soțul cet. Sîrcu Maria, și care în calitate de șofer efectua

curse pentru întreprinderea SC „Xxxxx” SRL, or. Giurgiu, România, pe unul din

camioanele care i-au fost propuse de Tanas Marcel.

Instanța de apel se contrazice motivând în decizie că Tanas Marcel a fost

proprietarul camioanelor înregistrate pe firma SRL „Xxxxx” din Romania

deoarece, el a investit banii în procurarea acestora. Fără a-și argumenta

concluzia, instanța de apel echivalează statutul lui Tanas Marcel de investitor în

afacere, cu cel de proprietar al bunurilor procurate din investiții de către

persoana juridică SRL „Xxxxx”. Bunurile constituind de fapt patrimoniul

întreprinderii. Concluziile instanței de apel contravin cu declarațiile martorului

Gribincea Nicolae, din care rezultă că acesta nu a semnat cu Tanas Marcel

niciodată contract de investiții, ci a luat cu împrumut în calitate de persoană

fizică de la Tanas Marcel 160 000 Euro, pe care i-a vărsat în capitalul

întreprinderii din nume propriu. Ulterior din banii împrumutați de la Tanas

Marcel și vărsați pe contul întreprinderii, SRL „Xxxxx”, a procurat 4 unități de

transport „Renault Magnum”, pe care le-a utilizat mai mulți ani.

În confirmarea acestor declarații inculpata Sîrcu Maria a prezentat

instanței de apel copia Recipisei din 30.12.2011, scrisă de Tanas Marcel, în care

acesta indică faptul că nu are pretenții față de camioanele „Renault Magnum”,

deoarece și-a primit înapoi toate sumele bănești investite în procurarea lor.

Susține apărarea, că în proces nu au fost administrate probe care ar arăta

direct sau indirect că inculpata Sîrcu Maria a comis cauzarea de daune în

proporții deosebit de mari, prin înșelăciune sau abuz de încredere, acțiuni care

26

se exprimă în neonorarea obligațiunilor de rambursare totală mijloacelor

financiare în sumă de 120 000 Euro, costul a 3 camioane, în baza contractului

de împrumut încheiat cu Tanas Marcel, așa cum a indicat instanța de apel.

Instanța de apel nu a argumentat prin prisma normelor legale existența

în fapt a relației contractuale comerciale între Tanas Marcel pe de o parte și

Sîrcu Maria, norma materială, care ar confirma în cazul dat faptul că

Tanas Marcel a avut calitatea de proprietar cu drept de dispoziție a bunurilor

propuse spre vânzare inculpatei, neexecutarea căruia au adus prejudicii

materiale lui Tanas Marcel și nu proprietarului de fapt al bunurilor, SC „Xxxxx”

SRL or. Giurgiu, România.

cauzei, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi admise din

considerentele ce succed.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și

dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

După cum rezultă din conținutul cererilor de recurs declarate în speță,

acestea se întemeiază pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 12), 15) Cod

de procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel

atunci când:

6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

8) nu au fost întrunite elementele infracțiunii;

12) faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită;

15) instanța de judecată internațională, prin hotărâre pe un alt caz, a

constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului care

poate fi reparată și în această cauză.

Analizând textul deciziei contestate prin prisma argumentelor invocate

în recursuri și temeiurilor de casare nominalizate, Colegiul penal lărgit constată

că criticile aduse de către titularii cererilor de recurs și-au găsit confirmare în

speța dedusă judecății, iar hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată,

deoarece la o nouă rundă a procedurilor de judecare a cauzei în ordine de apel,

nu au fost respectate pe deplin prevederile procesual penale cu privire la

rejudecarea cauzei.

În acest context instanța de recurs menționează, că conform art. 414 Cod

de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

27

temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să

se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt:

dacă fapta reținută ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost

săvârșită de inculpat și în ce împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost

apreciate prin prisma cumulului de probe anexate și administrate la dosar în

conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept

procesual, penal sau administrativ au fost corect aplicate, hotărârea adoptată

urmând să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Colegiul penal lărgit notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de

fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea

ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

Totodată, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că potrivit art. 436

alin. (2) Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile

instanței de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne

cea care a existat la soluționarea recursului.

În conformitate cu art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei

de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt

obligatorii, nu au fost respectate pe deplin la judecarea cauzei în apel, iar erorile

admise nu pot fi corectate în ordinea procedurii de recurs, întrucât decizia

contestată nu conține motive clare pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Având în vedere prevederile legale citate, instanța de recurs ordinar

remarcă, că în decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din

11 august 2020, prin care a fost dispusă rejudecarea cauzei în aceeași instanță

de apel, au fost evidențiate erorile care urmau a fi înlăturate de către instanța

de apel la o nouă rejudecare, însă aspectele evidențiate au fost lăsate fără

soluționare sau examinate superficial.

După cum rezultă din conținutul rechizitoriului, acțiunile inculpatei

Sîrcu Maria au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal - escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, săvârșite în proporții deosebit de mari.

Ulterior, prin ordonanța din 18 decembrie 2018, în conformitate cu

prevederile art. 325 alin. (2) Cod de procedură penală, a fost modificată și

28

înaintată învinuirea inculpatei Sîrcu Maria în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

potrivit modificărilor operate la acest articol prin Legea nr. 179 din 26.07.2018,

publicată în Monitorul Oficial nr. 309-320/17.08.2018, art. 498 în vigoare din

17.08.2018, după cum urmează: „escrocheria, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei persoane sau mai multor

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoase a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților substanțiale ale

obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este motivul privind

determinarea încheierii actului juridic), actului juridic nul sau anulabil, ori dacă

încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean, de

două persoane, care a produs daune în proporții deosebit de mari.”

Prima instanță a considerat că acțiunile inculpatei Sîrcu Maria urmează a

fi încadrate în baza art. 196 alin. (4) Cod penal – „cauzarea de daune materiale

în proporții deosebit de mari prin înșelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta

nu constituie o însușire.”

La rândul său, instanța de apel aflându-se la a doua rundă a procedurilor,

a menținut sentința în latura penală, pronunțându-se doar în latura civilă, deși

instanța de recurs a sesizat că prima instanță a constatat fapta inculpatei

potrivit încadrării juridice în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, așa după cum a

fost descrisă în rechizitoriu, doar înlocuind sintagma „scopul dobândirii ilicite”

cu sintagma „scop de cupiditate”.

Colegiul penal lărgit menționează, că deși instanța de apel a statuat că

soluția primei instanțe cu privire la recalificarea acțiunilor inculpatei

Sîrcu Maria în baza art. 196 alin. (4) Cod penal, este întemeiată și urmează a fi

menținută, totuși din descriptivul deciziei recurate nu rezultă cu certitudine

motivele care au fundamentat această soluție. Or, în cazul în care instanța de

apel a ajuns la concluzia că acțiunile inculpatei urmează a fi reîncadrate în baza

art. 196 alin. (4) Cod penal, atunci ea urma să dezvăluie această concluzie

expunând clar punctul său de vedere asupra fiecărei probe aduse în sprijinul

versiunii puse la baza deciziei, precum și să dea răspuns la toate argumentele

din apeluri, fapt ce în speță nu a avut loc.

De asemenea, nici prima instanță și nici instanța de apel nu s-au

pronunțat asupra naturii juridice a obligațiilor inculpatei Sîrcu Maria față de

Tanas Marcel, în contextul încheierii între aceștia a unui „contract de

împrumut.”

Astfel, din conținutul deciziei supuse recursului rezultă că instanța de

apel constată că „inculpata Sîrcu Maria a convenit cu partea vătămată

Tanas Marcel să procure de la acesta 3 camioane de model „Renault Magnum”,

….iar Tanas Marcel a confirmat că în anul 2012 a hotărât să vândă 3

autocamioane,” însă instanța de apel nu a pătruns în esența argumentelor din

apelul declarat de către inculpată și nu a elucidat dacă partea vătămată

Tanas Marcel a avut statutul de proprietar al celor 3 camioane de model

„Renault Magnum”, și dacă real în contextul în care el avea intenția de a

înstrăina aceste bunuri, putea el să predea bunurile respective și documentele

asupra bunurilor în proprietatea inculpatei așa cum rezultă din obligațiile

părților la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

29

Mai mult, instanța de apel nu a răspuns la argumentele din apelul

inculpatei, care a invocat că partea vătămată Tanas Marcel în prima instanță a

confirmat că el nu are posibilitatea să transmită în proprietate lui Sîrcu Maria

unitățile de transport și documentele asupra acestora, deoarece dreptul de

proprietate asupra camioanelor aparține SC „Xxxxx” SRL, or. Giurgiu, România.

În continuare instanța de apel a constatat într-un mod divergent că „prin

contractul de împrumut nr. 1 din 08 ianuarie 2012, Tanas Marcel a transmis

împrumutatului Sîrcu Maria suma de 120 000 euro, pentru procurarea a 3

camioane care aparțin lui Tanas Marcel, împrumutatul obligându-se să restituie

aceeași sumă de bani, conform graficului convenit între părți….” și că „…între

părți s-au format relații de vânzare-cumpărare a celor 3 camioane, care au luat

forma juridică a unui contract de împrumut”.

Din analiza acestor concluzii, Colegiul penal lărgit reține că atât instanța

de apel, dar și prima instanță nu au elucidat în primul rând de care norme

juridice este guvernată convenția încheiată între Sîrcu Maria și Tanas Marcel,

ce formă juridică poate îmbrăca o asemenea înțelegere, ca ulterior să poată fi

elucidate obligațiile care nu au fost îndeplinite de către fiecare din părți, pentru

a putea fi descrisă fapta infracțională, forma de vinovăție și elementele

constitutive ale infracțiunii.

Or, în contextul în care se pune în discuție existența relațiilor de

vânzare-cumpărare acestea presupun anumite obligații, pe când contractul de

împrumut are un regim juridic diferit față de contractul de vânzare-cumpărare.

Instanțele nu au analizat relațiile încheiate între Sîrcu Maria și

Tanas Marcel prin prisma esenței contractului de vânzare-cumpărare, care

presupune că fiecare dintre părți trebuie să-și îndeplinească corespunzător

obligațiile față de cealaltă parte, acesta fiind un contract sinalagmatic, translativ

de proprietate și reieșind din valoarea bunurilor tranzacționate, conform

legislației RM, urma să fie respectată forma scrisă a acestuia. Totodată, dacă

între părți a fost încheiat un contract de împrumut, atunci instanța urma să

stabilească toate circumstanțele și probele care dovedesc transmiterea

sumelor dintre părți și rambursarea acestora către partea vătămată, cu

utilizarea unui limbaj juridic corespunzător, care presupune înțelegerea

obligațiilor ce rezultă din contracte.

Colegiul penal atestă, că instanța de apel a concluzionat: „…partea

vătămată a pus la dispoziție inculpatei Sîrcu Maria 3 camioane de model „Renault

Magnum”, pe care ultima le-a luat în posesiune de fapt și respectiv, a utilizat

aceste bunuri, ultima fiind obligată să achite valoarea acestora, cu toate acestea

inculpata s-a eschivat de la obligațiile asumate. Astfel, prin acțiunile inculpatei

Sîrcu Maria, părții vătămate Tanas Marcel, prin neachitarea plăților cuvenite

pentru cele 3 camioane, i-a fost cauzat, prin abuz de încredere, daune materiale

în proporții deosebit de mari…”, însă nu s-a pronunțat la argumentele din apelul

inculpatei prin care ultima a invocat că unitățile de transport nu au fost

înregistrate pe numele ei, fiind înregistrate după o întreprindere din România

SRL „Xxxxx”, al cărei administrator era un oarecare Cengher Leon.

30

Pe de altă parte, instanța de apel deja conchide, că „…potrivit actului

juridic nr. 1 din 08.01.2012, în obligațiile împrumutătorului nu sunt specificate

careva acțiuni de înregistrare a camioanelor…”.

În continuare Colegiul penal reține, că instanța de apel a admis acțiunea

civilă cu dispunerea încasării de la inculpata Sîrcu Maria în beneficiul lui

Tanas Marcel suma de 44 200 euro, menționând că aceasta reprezintă restul

sumei ce urma a fi achitată pentru procurarea celor 3 camioane de model

„Renault Magnum”, bazându-se pe principiile generale de încheiere a unui

contract de vânzare-cumpărare, iar pe de altă parte a constatat că Tanas Marcel

nu s-a obligat prin contractul de împrumut de a transmite acesteia în

proprietate camioanele.

Colegiul penal ține să accentueze, că discrepanțele admise în motivarea

deciziei recurate denotă că instanța de apel nu a cercetat profund aspectele

învinuirii înaintate inculpatei Sîrcu Maria, în vederea stabilirii vinovăției sau

nevinovăției acesteia și constatării faptelor infracționale imputate ei.

La caz, atât prima instanță cât și instanța de apel au ajuns la concluzia că

faptele inculpatei Sîrcu Maria nu corespund semnelor calificative ale

infracțiunii de escrocherie, așa precum i-a fost înaintată învinuirea de către

partea acuzării, considerând că acțiunile acesteia se încadrează în componența

de infracțiune prevăzută la art. 196 alin. (4) Cod penal - cauzarea de daune

materiale prin înșelăciune sau abuz de încredere, însă constatând vinovăția

persoanei, instanțele urmau să soluționeze toate chestiunile prevăzute în

art. 385 Cod de procedură penală, în aceeași consecutivitate.

Potrivit practicii judiciare, partea descriptivă a sentinței de condamnare

trebuie să cuprindă:

- descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se:

locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și

consecințele infracțiunii;

- dacă infracțiunea săvârșită a atras după sine un prejudiciu material -

specificările: cui i-a fost cauzat prejudiciul, valoarea lui, precum și partea

restituită până la judecarea cauzei și cea a prejudiciului rămas nerestituit;

- probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată,

argumentându-se motivele admiterii sau respingerii probelor: atât de

învinuire, cât și de apărare. În orice caz, se supun analizei toate probele

examinate în ședință, indiferent de faptul că sunt cuprinse în cauza penală sau

au fost prezentate de către părți direct în ședință. La examinarea cauzei în

privința mai multor inculpați sau când inculpatul este acuzat de săvârșirea mai

multor infracțiuni, sentința trebuie să conțină analiza probelor privind fiecare

capăt de învinuire și în privința fiecărui condamnat;

- încadrarea juridică a faptei inculpatului, motivele pentru modificarea

învinuirii.

Una din condițiile adoptării unei sentințe legale este corespunderea părții

descriptive a ei cu circumstanțele constatate în ședința de judecată.

Sentința se adoptă în numele legii și importanța acesteia ca act judiciar

cere de la judecători o conștientizare deosebită, pentru legalitatea și temeinicia

ei.

31

Sentința trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Faptele constatate

într-o sentință urmează a fi expuse în mod consecvent, astfel ca noua situație să

decurgă din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea.

Reieșind din circumstanțele evidențiate mai sus, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție, constată că instanțele de fond și-au întemeiat soluția

pe aprecieri contradictorii, iar o asemenea soluție nu poate fi menținută,

deoarece absența motivării unei decizii judiciare poate condiționa încălcarea

dreptului la un proces echitabil al inculpatei.

Curtea Europeană în jurisprudența sa menționează de fiecare dată că,

judecătorii trebuie să indice cu suficientă claritate motivele pe care-și

întemeiază deciziile, căci numai astfel, un acuzat poate exercita căile de atac

prevăzute de legislația națională.

Instanța europeană a subliniat că „motivarea unei decizii judiciare este

strâns legată de preocupările privitoare la asigurarea desfășurării unui proces

echitabil, aceasta permițând respectarea dreptului la apărare. Motivarea este

indispensabilă însăși calității actului de justiție și constituie o pavăză împotriva

arbitrarului.”

Astfel, în speță instanța de apel nu a judecat cauza penală în corespundere

cu exigențele prevăzute de lege, deoarece nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apeluri, iar motivarea soluției este bazată pe aprecieri

contradictorii, iar aceste erori nu pot fi corectate în ordinea procedurii de

recurs ordinar.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, în cazul în

care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, ea

casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de

apel.

La noua rejudecare a cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture

erorile menționate, să țină seama de împrejurările expuse, care au servit temei

de casare a soluției adoptate și, cu respectarea prevederilor art. 414 Cod de

procedură penală, să cerceteze aspectele învinuirii înaintate inculpatei

Sîrcu Maria, să verifice legalitatea și temeinicia sentinței atacate, să se pronunțe

asupra motivelor invocate în apeluri, să dea o apreciere obiectivă probelor

administrate în cauză, având în vedere prevederile art. art. 93, 95, 101 Cod de

procedură penală, și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre

legală, întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art. 417 Cod de

procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, de către avocatul Bodean Valeriu în

interesele părții vătămate și civile Tanas Marcel și de către avocatul

Dodica Ruslan în numele inculpatei, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2020 în cauza penală în privința lui

32

Sîrcu Maria xxxxx și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată pronunțată la 06 decembrie 2021.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Timofti Vladimir

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

33