1ra-1371/2021 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-1371/2021 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1371/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte DIACONU Iurie

judecători CATAN Liliana

BOICO Victor

BEJENARU Iurie

CRAIU Nicolae

a judecat, fără participarea părților, recursurile ordinare, împotriva deciziei

Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2021, declarate de

inculpatul SOROCEANU Andrian și avocații CAMINSCAIA Aliona, ASANDEI

Dorin și BARBĂ Tudor toți în numele inculpatului

SOROCEANU Andrian XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.05.2018 – 19.06.2020;

Instanța de apel: 20.07.2020 – 23.02.2021;

Instanța de recurs: 05.05.2021 – 13.09.2021.

Asupra recursurilor ordinare declarate, Colegiul Penal lărgit

c o n s t a t ă:

Soroceanu Andrian a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (1)

Cod Penal la 2 (doi) ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe

un termen de probă de 3 (trei) ani.

Corpul delict – automobilului de model „Skoda Octavia” cu n/î XXXXX – a fost

lăsat în proprietatea lui Iacub Vladimir.

aflându-se pe str. Ceaikovski 16, mun. Chișinău, urmărind scopul dobândirii ilicite a

bunurilor altei persoane, acționând cu intenție directă, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările și dorind în mod conștient

survenirea lor, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul că va achita în rate

automobilul de model „Skoda Octavia” cu n/î XXXXX, la dobândit ilegal de la

Vladimir Iacub, neonorându-și până în prezent obligația asumată. Astfel, cauzându-i

părții vătămate un prejudiciul considerabil în sumă de 4000 euro, ceea ce conform

cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei, constituie suma de 89760 lei.

Aceste acțiuni ale inculpatului au fost calificate în baza art. 190 alin. (1) Cod Penal

– escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere.

Dorin prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei potrivit ordinii stabilite

pentru prima instanță și pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești prin care Soroceanu

Andrian să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

1

(4) Cod penal și condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, în penitenciar de tip

semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul gestionării valorilor

materiale pe un termen de 5 ani.

În motivarea cererii declarate, apelantul a invocat că prima instanță neîntemeiat a

exclus din învinuirea adusă lui Soroceanu Andrian semnul calificativ „cu cauzare de

daune în proporții mari”, punând la baza acestei concluzii răspunsul oferit de SRL

„DAAC-Auto”, care, de fapt, confirmă doar că prejudiciul indicat în rechizitoriu este

unul real, care nu poate fi supus unor dubii rezonabile, atât timp cât în perioada anului

2017 un automobil de același model și cu aceleași particularități tehnice putea fi

comercializat și la un preț ce exceda suma indicată în rechizitoriu.

Într-o altă ordine de idei, făcând abstracție de informația prezentată de

importatorul autorizat, urmau a fi apreciate corect declarațiile părții vătămate și ale

martorului Iacub Andrei, care fără echivoc, declară că au convenit cu inculpatul

referitor la prețul automobilului, și anume la suma de 5500 euro, care potrivit cursului

valutar al Băncii Naționale a Moldovei în perioada săvârșirii infracțiunii echivalau cu

123429 lei, ceea ce constituie proporții mari.

Aceste declarații au fost susținute inițial și de inculpat, care a declarat că, în urma

negocierilor, a ajuns la concluzia că automobilul valorează 5500 euro. Ulterior, acesta

deja declară că consideră că prețul automobilului era de 4000 euro. Astfel, declarațiile

inculpatului sunt incoerente, și urmează a fi apreciate critic, în partea ce ține de

diminuarea intenționată a prețului automobilului, în vederea evitării unei răspunderi

mai aspre.

2021 a fost admis apelul, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre prin care

Soroceanu Andrian a fost recunoscut vinovat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal și

condamnat la 7 (șapte) ani închisoare, în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții în domeniul gestionării bunurilor pe un termen de 5 ani.

Au fost menținute dispozițiile sentinței cu privire la soluționarea sorții corpului

delict.

4.1. Pronunțând soluția adoptată, instanța de apel a constatat că Soroceanu

Andrian, la începutul lunii mai 2016, aflându-se pe str. Ceaikovski 16, mun. Chișinău,

urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, acționând cu intenție

directă, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând

urmările și dorind în mod conștient survenirea lor, prin înșelăciune și abuz de încredere,

sub pretextul că va achita în rate automobilul de model „Skoda Octavia”, n/î XXXXX,

l-a dobândit ilegal de la Iacub Vladimir, neonorându-și până în prezent obligația

asumată, cauzându-i astfel părții vătămate un prejudiciu în proporții mari în sumă de

5500 euro, ceea ce conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei, constituie

suma de 123429 lei și a calificat aceste acțiuni în baza art. 190 alin. (4) Cod penal –

escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții mari.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că instanța de fond nu a judecat

cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, fără a dezbate unele probe, adoptând în

cele din urmă o soluție insuficient motivată.

În urma verificării prin citire a declarațiilor părții vătămate Iacub Vladimir și ale

martorului Iacub Andrei, procesului-verbal de ridicare a obiectului din 24.04.2018,

procesului-verbal de examinare a obiectului din 25.04.2018 cu tabelul fotografic,

2

raportului de verificate tehnică a automobilului „Skoda Octavia” cu n/î XXXXX și

polița de asigurare din 26.03.2016 cu contractul, ordonanța de recunoaștere în calitate

de corp delict a automobilul „Skoda Octavia” cu n/î XXXXX, cheie și actele ridicate

la 25.04.2018 și recipisa de restituire a automobilul „Skoda Octavia” cu n/î XXXXX,

cheile și actele ridicate la 25.04.2018 lui Iacub Vladimir, instanța de apel a apreciat că

probele administrate de acuzare sunt veridice, utile, concludente și pertinente

procesului de stabilire a adevărului și combat declarațiile inculpatului.

Instanța de apel a pus la baza recalificării acțiunilor inculpatului și faptul că toți

participanții la proces, inclusiv inculpatul, au declarat unanim că prețul automobilului

era de 5700 euro, iar potrivit certificatului eliberat de către DAAC-Auto SRL

automobilul de model „Skoda Octavia”, anul producerii 2005, motor 1,6 gaz/benzin,

cutie de viteză manuală cu starea tehnică satisfăcătoare în anul 2017 a valorat

aproximativ de la 3700-5700 euro.

Cu referire la pedeapsa care urmează a fi aplicată inculpatului pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, instanța de apel a reținut că

infracțiunea săvârșită se atribuie la categoria celor grave, iar inculpatul, deși se află

pentru prima dată pe banca de acuzare, nu și-a recunoscut vina pe deplin, prezintă un

pericol social sporit, iar în urma acțiunilor criminale au survenit consecințele grave

produse.

Ținându-se cont de cele menționate instanța de apel a apreciat că scopurile

propuse la art. 61 alin. (2) Cod penal vor fi atinse prin stabilirea pedepsei cu închisoare

pe un termen de 7 ani, în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții în domeniul gestionării bunurilor pe un termen de 5 ani.

Totodată, instanța de apel a reținut că în rest sentința primei instanțe în partea

soluționării chestiunii privind corpurile delicte, urmează a fi menținută deoarece prima

instanță a adoptat soluția în această parte în conformitate cu prevederile art. 162 Cod

de procedură penală.

Aliona, Asandei Dorin și Barbă Tudor, toți în numele inculpatului și inculpatul.

5.1. Avocatul Caminscaia Aliona prin recursul declarat în numele inculpatului

solicită casarea totală a deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe, apelul fiind

greșit admis.

În motivarea cererii, titularul invocă că este prezentă eroarea de drept prevăzută

la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, instanța de apel apreciind unilateral

probele prezentate, luând în considerație doar poziția acuzării, fără a le aprecia

obiectiv, încălcând dreptul la un proces echitabil.

În continuare, recurentul indică că nici în faza urmăririi penale nici în cadrul

examinării cauzei nu a fost efectuată o evaluare a automobilului și calificarea

infracțiunii a fost bazată numai pe declarațiile fiului părții vătămate, iar răspunsul

DAAC Hermes SRL, urmează a fi reținut în favoarea inculpatului, reieșind din

principiul că toate dubiile se interpretează în favoarea inculpatului, or automobilul la

momentul procurării fost exploatat pe maxim în serviciul taxi, și costul automobilului

nu poate depăși 3700 euro, echivalentul a 83034, 66 lei (conform cursului oficial al

Băncii Naționale a Moldovei în mai anului 2016) și constituie proporții considerabile.

Prin urmare, concluzia primei instanțe de recalificare a acțiunilor lui Soroceanu

Andrian în baza art. 190 alin. (1) Cod penal este una corectă.

3

5.2. Inculpatul Soroceanu Andrian prin recursul depus, la fel solicită casarea

totală a deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe, apelul fiind greșit admis,

invocând aceleași temeiuri de fapt și drept ca și avocatul Caminscaia Aliona,

suplimentar solicitând repunerea în termen, arătând că decizia integrală a fost

pronunțată public la 23 martie 2021.

Prin Hotărârea nr. 45 din 15.02.2021 Comisia Națională Extraordinară de Sănătate

Publică a hotărât a prelungi până la 15 aprilie 2021 inclusiv, pe întreg teritoriul

Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr.

35 din 27.11.2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, cu

posibilitatea de revizuire a termenului dat în funcție de evoluția situației

epidemiologice la nivel național.

Din motivul că, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită starea de

urgență în sănătate publică până la 15 aprilie 2021 inclusiv, inculpatul nu a avut

posibilitatea de a se deplasa la 23 martie 2021 la instanța de apel Chișinău pentru a

primi decizia integrală.

Totodată Soroceanu Andrian a fost reținut la 03 iunie 2021 și la această dată a

făcut cunoștință cu hotărârea, motiv din care el urmează a fi repus în termen.

5.3. Avocatul Asandei Dorin prin recursul depus în numele inculpatului la fel

solicită repunerea în termen, casarea totală a deciziei și menținerea hotărârii primei

instanțe, apelul fiind greșit admis, invocând aceleași temeiuri de fapt și drept ca și

avocatul Caminscaia Aliona și inculpatul.

5.4. Avocatul Barbă Tudor în recursul declarat în numele inculpatului solicită

casarea totală a deciziei cu dispunerea rejudecării cauzei, în aceiași instanță de apel, în

alt complet de judecată pe motiv că din materialele cauzei rezultă faptul că prețul

automobilului litigios variază și nu este stabilită valoarea prejudiciului material adus

pe urma comiterii infracțiunii care ar determina aprecierea acțiunilor inculpatului și

gradul de gravitate al infracțiunii săvârșite de inculpat.

În cadrul ședinței, în calitate de parte vătămată, Iacub Vladimir a declarat că a

vândut automobilul său de model „Skoda Octavia” lui Soroceanu Andrian la un preț

de 5500 euro cu achitarea pe o perioadă de 18 luni, însă a ascuns faptul că s-a înțeles

ca prețul real al automobilul să fie de 4000 mii euro plus 1500 de euro dobânda pentru

18 luni.

Prin urmare, instanța de apel nu a data o apreciere cuvenită și certificatului eliberat

de DAAC AUTO SRL prezentat de acuzare prin care se certifică că automobilul de

model „Skoda Octavia”, anul fabricației 2005, motor 1600 cm3 GPL, cutie de viteze

manual, condiția tehnică satisfăcătoare, în 2017 a valorat aproximativ de la 3700-5700

euro.

Instanța de apel la baza deciziei a pus prețul maximal al automobilului litigios,

care variază de la 3700 la 5700 și din aceste considerente este necesar de a fi dispusă o

expertiză merceologică.

La fel din mărturiile părții vătămate audiate în cadrul ședinței de judecată care a

afirmat că el a găsit cumpărător dispus să achite suma de 2000 euro pentru automobilul

litigios ce demonstrează că prețul real de piață al automobilului este unul și mai mic.

Nu a fost luat în considerație că partea vătămată nu a intervenit cu o acțiune civilă

care ar determina valoarea prejudiciului, automobilul fiind restituit, fără a avea careva

pretenții la starea tehnică a automobilului, fără a fi întocmit un act de primire-predare

care ar demonstra că cu automobilul este ceva neregulă.

4

În cadrul urmăririi penale la faza de terminare a dosarului a fost depusă o cerere

privind dispunerea expertizei merceologice, însă solicitarea formulată a rămas fără un

răspuns legal, care urma a fi comunicat prin ordonanța procurorului care conduce

urmărirea penală încălcându-se dreptul la un proces echitabil dreptul de a administra

probe.

În așa fel instanța de apel la examinarea cauzei a ignorat prevederile art. 143 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală potrivit căruia expertiza judiciară se dispune și se

efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea altor cazuri când prin alte probe nu

poate fi stabilit adevărul în cauză.

penală, procurorul a depus referință, indicând că soluția Curții de Apel este legală și

întemeiată.

lărgit ajunge la concluzia că recursurile ordinare declarate de inculpat și avocații

Asandei Dorin și Barbă Tudor, ambii în numele inculpatului, urmează a fi respinse, iar

cel al avocatului Caminscaia Aliona, în numele inculpatului, de admis, pentru

următoarele considerente:

7.1. Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate,

adoptându-se soluția respectivă în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat

cu respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal

(este nefondat).

Art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală prevede că în cazul în care pentru

exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea

acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste

termen. Această prevedere legală are caracter de garanție procesuală, egală pentru toate

părțile participante în proces, fiind impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor

procedurale, sub sancțiunea decăderii din acest drept procesual.

În conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de

recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Potrivit practicii CtEDO s-a statuat că termenul de exercitare a căii de atac

începe a curge de la data pronunțării hotărârii (hotărârea Sutter versus Elveția) și

participantul la proces citat legal o dată, deja cunoaște despre faptul desfășurării în

privința sa a unui proces judiciar și este obligat de sine stătător să se intereseze de

mersul procesului în continuare și examinarea cauzei în lipsa acestuia nu va constitui

o încălcare a art. 6 CoEDO (hotărârea Ponomaryov contra Ucrainei).

Inculpatul și avocatul Asandei Dorin în cererile de recurs ordinar solicită

repunerea în termen, sugerând că termenul de recurs a fost suspendat până la 15 aprilie

2021 și că acesta, pentru Soroceanu Andrian și avocatul Asandei Dorin, a început a

curge din 03 iunie 2021 (data reținerii).

Avocatul Barbă Tudor a denumit cererea de recurs ordinar declarată în numele

inculpatului ca recurs suplimentar, fără a motiva întârzierea depunerii recursului

ordinar, fără a solicita repunerea în termen și fără a ține cont de faptul că legea

procesual-penală nu prevede declararea unui recurs suplimentar.

Verificând corectitudinea sesizării instanței de recurs, prin prisma declarării

cererii de recurs ordinar în termenul legal, Colegiul Penal lărgit statuează că una din

cerințele obligatorii la depunerea recursului ordinar se referă la respectarea termenului

5

de declarare a acestuia de către titularii cererii respective, termenul de recurs având

caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita

calea de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se consideră ca tardiv,

deoarece legea procesual-penală nu prevede posibilitatea de repunere în termen a

recursului.

La caz, recursul ordinar al inculpatului a fost depus la 29 iunie 2021, cele ale

avocaților Asandei Dorin și Barbă Tudor, ambele declarate în numele inculpatului – la

25 iunie 2021 și respectiv 09 septembrie 2021.

Acestea sunt făcute în afara termenului prevăzut de art. 422 Cod de procedură

penală, or, după cum rezultă din materialele dosarului, cauza penală a fost judecată în

ordine de apel cu participarea inculpatului și a avocatului acestuia, dispozitivul deciziei

fiind pronunțat, în prezența acestora, la 23 februarie 2021, cu înștiințarea că decizia

integrală va fi pronunțată la 23 martie 2021 (f.d. 168-172, vol. I).

Conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 23 martie 2021,

pronunțarea integrală a hotărârii a fost a avut loc în lipsa lui Soroceanu Andrian și a

apărătorului acestuia, acestora fiindu-le expediată copia deciziei integrale la 25 martie

2021 (f.d. 194, vol. I).

Prin urmare, momentele expuse supra, certifică faptul că Soroceanu Andrian

începând cu 23 martie 2021 se afla în cunoștință de cauză despre soluția adoptată de

instanța de apel asupra apelului acuzatorului de stat și că termenul de 30 de zile de

contestare cu recurs ordinar al deciziei instanței de apel nu a fost respectat de inculpat,

el expirând la 19 mai 2021, or până la 18 aprilie 2021 a fost instituită starea de urgență.

Argumentele invocate de recurenții Soroceanu Andrian și Asandei Dorin în

sensul existenței unor motive întemeiate ce a determinat întârzierea, se apreciază ca

fiind lipsite de suport legal și probator.

Astfel, inculpatul a cunoscut că instanța va pronunța hotărârea integrală la 23

martie 2021 și de la 18 aprilie 2021 (data expirării stării de urgență) până la 19 mai

2021 (data expirării termenului de declarare a recursului ordinar), nu a întreprins nici

o măsură în vederea exercitării dreptului de recurs, cu toate că ultimul urma să se

folosească cu bună-credință de drepturile lui procedural, având obligația prezumată de

a manifesta diligență și atitudine activă, și la un interval rezonabil de timp, să se

intereseze de soarta cauzei, în vederea respectării termenelor procedurale, ceea ce în

speță a fost omis, iar această omitere nu poate fi interpretată în favoarea recurenților.

Mai mult ca atât probe ce ar confirma că scrisoarea nr. 788 din 25 martie 2021

nu i-a fost expediată și nu a fost recepționată de adresat nu au fost administrate de

recurent.

Prin urmare, se conchide că recursurile ordinare declarate de inculpat și avocații

Asandei Dorin și Barbă Tudor, ambii în numele inculpatului, nu se încadrează în

termenul legal, fiind depuse tardiv, iar repunerea acestora în termen, în condițiile

expuse supra, ar echivala cu avantajarea unei părți în defavoarea alteia, prin extinderea

termenului legal de prescripție și revizuire a hotărârilor judecătorești, ceea ce în

accepțiunea CtEDO urmează a fi interpretat ca încălcare a principiilor securității

juridice cât și a egalității armelor, ceea ce duce la violarea art. 6 CoEDO – dreptul la

un proces echitabil, care urmează a fi respectat cu referință la partea acuzării și a

apărării, fără discriminare (hotărârea Ghirea versus Republica Moldova).

În aceste circumstanțe, Colegiul penal nu se va expune asupra motivelor invocate

în recursurile ordinar declarate de inculpat și avocații Asandei Dorin și Barbă Tudor,

6

ambii în numele inculpatului,or, potrivit practicii constante, instanța de judecată nici

nu purcede la examinarea fondului unei cereri, deoarece soluția de respingere a cererii

ca depusă peste termen sau inadmisibilă nu implică o verificare a hotărârii atacate,

întrucât instanța nu poate proceda la o verificare de fapt și de drept a acesteia decât în

cadrul unui drept exercitat în mod legal.

7.2. În continuare, cu referire la recursul ordinar al avocatului Caminscaia

Aliona declarat în numele inculpatului, instanța de recurs constată că recurentul s-a

conformat prevederilor art. 422 Cod de procedură penală și a declarat recursul ordinar

în termen.

Fiind sesizată cu recurs ordinar, instanța de judecată verifică dacă s-a aplicat

corect legea la faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost

constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs este în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația inculpatului.

Art. 414 Cod de procedură penală prevede că instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Colegiul Penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu

au fost respectate pe deplin la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs.

După cum rezultă din conținutul recursului, acesta se întemeiază pe prevederile

art. 427 alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

În esență, argumentele părții apărării se axează pe poziția că instanța de apel,

examinând apelul, nu a apreciat obiectiv probele, luând în considerație doar poziția

acuzării, care este neîntemeiată.

Colegiul penal lărgit, analizând decizia contestată, conchide că speței îi sunt

aplicabile prevederile art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit

căruia instanța de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea

atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs, deoarece instanța

de apel:

a) nu a respectat prevederile art. 368 și 413 Cod de procedură penală conform

cărora inculpatul se audiază referitor la tot ce știe despre fapta pentru care cauza a

fost trimis în judecată și la judecarea apelului se aplică regulile generale pentru

judecarea cauzelor în primă instanță, cu excepțiile prevăzute în Partea specială titlul

II capitolul IV secțiunea 1.

În acest context se menționează că potrivit materialelor cauzei penale, instanța de

apel a fost sesizată despre greșita calificare a acțiunilor inculpatului.

Din cercetarea materialelor cauzei rezultă că inculpatul, deși a fost prezent la

judecarea apelului, nu a fost audiat asupra învinuiri aduse, declarațiile făcute în instanța

de apel rezumându-se doar la afirmația că „Cu sentința primei instanțe sunt de acord,

iar apelul procurorului solicit să fie respins” (f.d. 168).

7

Tot aici se menționează că, potrivit jurisprudenței, la judecarea cauzei în ordine

de apel, instanța ar fi trebuit să purceadă la audierea părților și martorilor, conform

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță (hotărârea CtEDO

Cornelis versus Olanda), or, în baza principiului contradictorialității în procesul penal,

autoritatea responsabilă de a decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat

ar trebui, în principiu, să asculte părțile vătămate, inculpatul și martorii, în persoană, și

să evalueze seriozitatea și credibilitatea acestora, evaluarea credibilității fiind o sarcină

complexă ce nu poate fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a

declarațiilor (hotărârea CtEDO Manoli versus Republica Moldova).

b) în partea descriptivă a deciziei, nu a făcut o apreciere a probelor, ci doar

le-a enumerat, expunându-se doar la aprecierea critică a celor relatate de inculpat în

prima instanță.

În lumina jurisprudenței CtEDO, dreptul la un proces echitabil nu poate fi

considerat efectiv decât dacă susținerile parților sunt examinate de către instanță,

aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor

și elementelor de proba sau cel puțin de a le aprecia (hotărârea Achina versus Romania).

Mai mult ca atât, atunci când unei instanțe ierarhic superioare i se cere să

examineze o cauză atât în fapt, cât și în drept și să facă o evaluare deplină a chestiunii

vinovăției sau nevinovăției acuzatului, ea nu poate, ca o chestiune ce ține de un proces

echitabil, să determine, în mod corespunzător, acele chestiuni fără o evaluare directă a

probelor oferite (hotărârea CtEDO Popovici versus Republica Moldova).

Potrivit art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor – instanța de

judecată fiind obligată să pună la baza hotărârii sale numai acele probe la a căror

cercetare au avut acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărâre

admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate, or nici o probă nu

are o valoare dinainte stabilită pentru organul de urmărire penală sau instanța de

judecată.

Aprecierea probelor este prerogativa instanței de fond și, ulterior, după caz, și a

instanței de apel, atribuții pe care, în speța examinată, aceste instanțe nu le-au exercitat

în conformitate cu prevederile enunțate supra.

În speță, instanța de apel în rezultatul judecării apelului, urma să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate, în coroborare cu probele administrate, pe care

urma să le aprecieze conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală și în

concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora (art. 394 alin.

(1) pct. 2) Cod de procedură penală).

Contrar acestor stricte prevederi legale, instanța de apel s-a pronunțat insuficient

de clar asupra admisibilității sau inadmisibilității probelor administrate și cercetate,

selectiv reținând conținutul unor probe la formarea concluziilor sale, fără a efectua o

analiză mai amplă, ținând cont și de alte aspecte ce rezultă din conținutul ansamblului

probator, precum și cele atenționate în apel, prezenta sau lipsa elementelor

infracțiunilor imputate lui Soroceanu Andrian, efectuând o analiză și motivare

neconvingătoare a concluziilor sale, deviind de la cerințele prevăzute la pct. 8) alin. (1)

art. 417 Cod de procedură penală.

În consecință, hotărârea este bazată pe presupuneri, or nu s-a făcut o analiză

multilaterală și coerentă a tuturor probelor și a legăturii dintre ele.

8

c) a încălcat prevederile art. 414 alin. (6) Cod de procedură penală potrivit

cărora instanța de apel nu este în drept de a-și întemeia concluziile pe probe ce nu au

fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în

procesul-verbal, instanța de judecată fiind în drept de a pune la baza hotărârii numai

acele probe, la cercetarea cărora părțile au avut acces în egală măsură.

La caz, se constată că instanța de apel în motivarea soluției adoptate a indicat

următoarele probe: declarațiile părții vătămate, martorului și ale inculpatului, făcute în

primă instanță și verificate prin citire în instanța de apel, proces-verbal de ridicare din

24 aprilie 2018 a vehiculului litigios, proces-verbal de examinare a obiectului din 25

aprilie 2018, raport de verificare tehnică a vehiculului litigios, ordonanța de

recunoaștere în calitate de corp delict a vehiculului litigios și recipisa de restituire a

vehiculului litigios.

Potrivit procesului-verbal de judecată, în instanța de apel au fost cercetate doar:

procesul-verbal de audiere a părții vătămate, procesul-verbal de ridicare din 24 aprilie

2018 a vehiculului litigios, procesul-verbal de examinare a vehiculului litigios din 25

aprilie 2018 și ordonanța de recunoaștere în calitate de corp delict a vehiculului

litigios(f.d. 171).

Raportând conținutul celor două acte, Colegiul constată că cele menționate în

decizia instanței de apel precum că ea ar fi verificat prin citire în instanța de apel

instanța de apel și-a întemeiat concluziile și pe probe ce nu au fost verificate în ședința

de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal, cum ar fi:

declarațiile martorului și ale inculpatului, făcute în primă instanță, raport de verificare

tehnică a vehiculului litigios, și recipisa de restituire a vehiculului litigios.

d) a recalificat acțiunile inculpatului în baza alin. (4) art. 190 Cod penal, în

lipsa unui act confirmător al valorii vehiculului litigios.

În acest sens se reține că partea vătămată a indicat că împreună cu inculpatul au

convenit la prețul 55000 euro.

Inculpatul la urmărirea penală a recunoscut vina, însă declarații asupra fondului

învinuirii nu a făcut (f.d. 51-52 și 61-62).

La prezentarea materialelor de urmărire penală avocatul Dodica R. împreună cu

inculpatul a solicitat efectuarea expertizei merceologice a mijlocului de transport,

pentru stabilirea valorii acestuia la momentul transmiterii (f.d. 67).

Prin ordonanța din 27 aprilie 2018 această solicitare a fost respinsă, indicându-se

că partea vătămată în actul de sesizare a indicat suma concretă a prejudiciului produs

prin infracțiune (f.d. 68).

În primă instanță, apărarea a revenit la solicitarea de numire a expertizei

merceologice (f.d. 130), însă procurorul a prezentat răspunsul de la DAAC Hermes,

entitate ce nu are împuternicirea de a face evaluarea automobilului, fapt susținut de

acuzare în ședința de judecată (f.d. 131) și instanța a anexat actul la materialele cauzei,

fără a verifica dacă apărarea insistă la numirea expertizei merceologice și fără a se

expune asupra acestui demers în conformitate cu art. 247 Cod de procedură penală.

Instanța de apel a preluat ca veridice, pertinente, concludente și utile doar

declarațiile părții vătămate făcute în primă instanță cât privește costul vehiculului

litigios, în lipsa constatării expertului, or, la caz, este prezentă situația prevăzută de art.

143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală potrivit căruia expertiza judiciară se

dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea altor cazuri când prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză.

9

Tot aici, se menționează și, chiar dacă, instanța de apel a fost sesizată cu apel de

către acuzare, ea potrivit principiului devolutiv, urma să verifice în ce măsură cele

indicate în învinuire și anume „neonorându-și până în prezent obligația asumată” cade

sub incidența normelor penale; dacă partea vătămată a încercat să recupereze creanța

pe calea civilă; care sunt ratele asupra cărora au convenit părțile și dacă s-a încercat

achitarea sau s-a efectuat achitarea unor rate; care au fost acțiunile părților pe perioada

de mai bine de 2 ani (Iacub Vladimir sesizând despre pretinsa infracțiune săvârșită în

mai 2016 la 05 aprilie 2018 (f.d. 4)).

Toate aceste circumstanțe având importanță la constatarea prezentei/lipsei

suspiciunii rezonabile că ar fi fost comisă o infracțiune și la corecta calificare a

acțiunilor inculpatului.

Având la bază argumentele expuse supra, Colegiul penal lărgit consideră pripite

concluziile instanței de apel, or, instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei și apelului

declarat, nu s-a expus asupra probelor administrate în speță, referindu-se superficial

asupra acestora și fără a le aprecia conform prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală. Tot în acest context, se menționează că jurisprudența constantă a CtEDO

reflectă principiul legat de buna administrare a justiției, potrivit căruia hotărârile

judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază soluția

și cu toate că, instanța nu este obligată să furnizeze un răspuns detaliat fiecărui

argument invocat (hotărârea Van de Hurk versus Țările de Jos), din hotărâre trebuie

să rezulte cu claritate că problemele invocate în speță au fost abordate (hotărârea

Boldea versus România).

Rezumând cele menționate, Colegiul constată că, instanța de apel urma să

cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să aprecieze conform prevederilor

art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de

vedere al coroborării lor și în concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau

respingerea altora, expunând temeiul respectiv și argumentând clar concluziile sale în

decizia adoptată.

Din considerentele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, în prezenta speță și-

au găsit confirmare temeiurile pentru recurs invocate de recurent, ceea ce duce la

casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea remiterii cauzei la rejudecare în aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece aceste erori nu pot fi corectate de

instanța de recurs.

Totodată, deoarece aspectele menționate în pct. 7.2. lit. d) a prezentei hotărâri nu

au fost elucidate nici de prima instanță, Colegiul nu se poate ralia cerinței recurentului

de menținere a sentinței.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de rejudecare și limitele acesteia,

să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii procesuale

penale asupra tuturor motivelor invocate în apel, să verifice și să aprecieze minuțios

probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele legii,

să dea apreciere cuvenită fiecărei probe examinate și toate în ansamblu, să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate inculpatului și să argumenteze clar concluziile

sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, de practica

unitară în acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre legală

și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

10

7.3. Reieșind din faptul că decizia instanței de apel este desființată și că prin

sentință inculpatului nu i-a fost aplicată măsură preventivă, se dispune eliberarea lui

Soroceanu Andrian din arest preventiv, dacă a fost reținut în baza deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2021 și dacă în privința acestuia nu

este aplicată măsură preventivă sub formă de arest sau acesta nu execută pedeapsă

penală în baza altor hotărâri judecătorești, or, din oficiu, nu pot fi invocate motive

pentru a deține persoana în continuare în arest preventiv.

procedură penală, Colegiul Penal lărgit

d e c i d e:

Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de inculpatul

SOROCEANU Andrian și avocații ASANDEI Dorin și BARBĂ Tudor ambii în

numele inculpatului SOROCEANU Andrian.

Admite recursul ordinar declarat de avocatul CAMINSCAIA Aliona, în numele

inculpatului SOROCEANU Andrian, casează total decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 23 februarie 2021 în cauza penală privindu-l pe SOROCEANU

Andrian XXXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei, în aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

SOROCEANU Andrian XXXXX urmează a fi eliberat imediat din penitenciar

dacă a fost reținut în baza deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23

februarie 2021 și dacă în privința acestuia nu este aplicată măsură preventivă sub formă

de arest sau acesta nu execută pedeapsă penală în baza altor hotărâri judecătorești.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia pronunțată integral la 26 octombrie 2021.

Președinte DIACONU Iurie

Judecători CATAN Liliana

BOICO Victor

BEJENARU Iurie

CRAIU Nicolae

11