1ra-1528/21 — art. 264/1 alin. 4 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 264/1 alin. 4 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 6 CPP
1ra-1528/21 — art. 264/1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 1ra-1528/21
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
11 august 2021 mun. Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Toma Nadejda
Judecătorii Timofti Vladimir
Cobzac Elena
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de
către avocatul Ciuru Igor în numele inculpatului Ouș Ion, prin care se solicită
casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 12 aprilie 2021, în
cauza penală în privința lui
Ouș Ion xxxxx, născut la xxxxx,
originar din xxxxx și domiciliat în
xxxxx.
Termenul de examinare a cauzei:
Prima instanță: 07.09.2020-08.10.2020;
Instanța de apel: 16.11.2020-12.04.2021;
Instanța de recurs: 11.06.2021-11.08.2021.
A C O N S T A T A T
Prin sentința Judecătoriei Soroca (sediul Central) din 08 octombrie
2020, pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în procedura
prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Ouș Ion a fost recunoscut
vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 6 (șase) luni
închisoare.
Potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa
aplicată, a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei stabilite prin
sentința Judecătoriei Soroca (sediul Central) din 05 februarie 2020, fiindu-i
aplicată pedeapsa definitivă lui Ouș Ion, de 9 (nouă) luni închisoare, cu
executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
A fost încasat din contul lui Ouș Ion în beneficiul statului suma de
30 (treizeci) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a constatat în fapt, că
Ouș Ion la 23 august 2020, aproximativ ora 17:30 , dându-și seama de
caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și admițând
în mod conștient survenirea acestor urmări, fără a deține permis de conducere
și fără a avea dreptul de a conduce mijloace de transport, ignorând cerințele și
prevederile art. 14 lit. (a) din Regulamentul Circulației Rutiere, aprobat prin
1
Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009, conform căreia conducătorului
de vehicol îi este interzis să conducă vehicolul în stare de ebrietate, sub
influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, după ce a consumat
băuturi alcoolice, a urcat la ghidonul motocicletei de model ,,Wolf Motors
125CC”, fără număr de înmatriculare, pe care a conduso prin satul Zastînca,
r-ul Soroca și a fost stopat de către angajații Inspectoratulu Național de
Patrulare, pentru control și verificare. Fiind suspectat că, a consumat băuturi
alcoolice și se află sub influența alcoolului la volan, a fost supus testării
alcoolscopice, cu alcotesterul de model ,,DRAGER ALCOTEST 8510 RO”.
Conform rezultatelor testării alcoolscopice, potrivit tichetului de la alcotesterul
nominalizat, eliberat pe numele lui Ouș Ion, în aerul expirat de către acesta se
conținea concentrația vaporilor de alcool de 1,03 mg/l, ceea ce constituie stare
de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Acțiunile lui Ouș Ion, au fost încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal,
conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat și care nu deține permis de conducere.
Inculpatul Ouș Ion, a contestat sentința cu apel, solicitând casarea
parțială a acesteia, în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și
pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, potrivit modului stabilit pentru
prima instanță, prin care potrivit art. 91 Cod penal, să fie liberat condiționat de
pedeapsă înainte de termen, iar conform art. 92 Cod penal, să-i fie înlocuită
partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, sub formă de
muncă neremunerată în folosul comunității, iar în acest sens a invocat că are la
întreținere 5 copii minori, și că soția este bolnavă.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 12 aprilie 2021,
a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința primei instanțe
fără modificări.
4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat, că
acțiunile inculpatului Ouș Ion corect au fost încadrate în baza art. 2641 alin. (4)
Cod penal, conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află
în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat săvârșită de către o persoană,
care nu deține permis de conducere, iar vinovăția acestuia fiind demonstrată
prin probele administrate la faza urmăririi penale și acceptate de inculpat prin
cererea depusă conform art. 3641 Cod de procedură penală, până la începerea
cercetării judecătorești și acceptată de prima instanță prin încheierea din
08 octombrie 2020.
Cu referire la pedeapsa stabilită inculpatului Ouș Ion, reținând
prevederile art. 61 Cod penal, art. 3641 Cod de procedură penală, instanța de
apel a conchis că pedeapsa aplicată inculpatului de către prima instanță, nu
contravine prevederilor legale, or, în acest sens prima instanță a ținut cont de
prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, de criteriile generale de
individualizare a pedepsei penale, de gravitatea faptei săvârșite, de urmările
prejudiciabile, de motivul săvârșirii infracțiunii, de faptul că inculpatul Ouș Ion
2
se afla în stare de ebrietate alcoolică, de persoana inculpatului care fiind în
executarea termenului de probațiune de 2 ani stabilit prin sentința din
05 februarie 2020, a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (4)
Cod penal.
Astfel, instanța de apel a precizat că argumentele invocate în apel, nu pot
constitui temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde inculpatului Ouș Ion,
iar referitor la solicitarea inculpatului cu privire la aplicarea prevederilor
art. 91 și 92 Cod penal, în privința sa, instanța de apel a apreciat-o ca fiind
neîntemeiată, precizând faptul că inculpatul, la moment nu are statut de
condamnat, din care motiv nu pot fi aplicate aceste prevederi în privința lui
Ouș Ion.
Avocatul Ciuru Igor în numele inculpatului Ouș Ion, în temeiul art. 427
alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu
recurs ordinar, solicitând casarea parțială a acesteia, în partea stabilirii
pedepsei lui Ouș Ion, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în
această parte potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie
dispusă suspendarea parțială a executării pedepsei aplicate lui Ouș Ion.
În argumentarea recursului menționează, că instanțele de fond nu au
acordat deplină eficiență prevederilor art. 6, 7, 61, 75, 79 Cod penal, și astfel că
nu au ținut cont de gravitatea și motivul infracțiunii săvârșite de Ouș Ion, de
persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează sau agravează
răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate inculpatului asupra
corectării și reeducării acestuia, precum și de condițiile de viață ale familiei
inculpatului care are la întreținere 5 copii minori și o soție bolnavă.
Susține, că instanțele de fond au ignorat faptul că stabilirea unei pedepsei
mai aspre generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire și de
neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit,
din care motiv consideră că la caz, scopul pedepsei penale poate fi realizat și
prin aplicarea în privința lui Ouș Ion, a prevederilor art. 901 alin. (1) Cod penal,
suspendarea parțială a executării pedepsei aplicate.
Examinând argumentele recursului declarat în raport cu materialele
cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele
considerente.
Potrivit prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,
hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de
drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul
normei vizate.
Conform art. 432 alin. (1), (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța
de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat
împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să
decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit
neîntemeiat.
Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța
3
de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de
art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie
invocate de recurent.
Conform practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept
formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.
Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute
prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea
dispozițiilor de drept formal și material.
Din conținutul recursului declarat în cauză se constată că apărarea invocă
în calitate de temei pentru casarea deciziei instanței de apel prevederile
art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care stabilesc că hotărârile
instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept
comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când hotărârea atacată nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau instanța a admis o eroare
gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.
Totodată, reieșind din esența argumentelor invocate, se atestă că
titularul cererii de recurs mai invocă dezacordul cu decizia instanței de apel sub
aspectul modalității de individualizare a pedepsei penale stabilită inculpatului
precum și sub aspectul modalității de executare a acesteia, motive care se
subscriu temeiului de casare prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de
procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse
recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de
apel în cazul când 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor
legale, din care considerent instanța de recurs se va expune și în privința
temeiului de casare prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură
penală.
Analizând decizia instanței de apel prin prisma erorii de drept prevăzută
de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, Colegiul penal constată, că
asemenea eroare nu se confirmă la examinarea recursului declarat, dat fiind
faptul, că instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414
alin. (1), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, iar hotărârea adoptată cuprinde
motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.
Potrivit prevederilor art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța
de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în
baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza
penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.
Totodată, conform prevederilor art. 417 alin. (8) Cod de procedură
penală, decizia instanței de apel trebuie să conțină temeiurile de fapt și de drept
care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și
motivele adoptării soluției date.
La caz, reieșind din esența criticilor invocate în recurs, se atestă că
apărarea invocă versiunea potrivit căreia instanța de apel, a adoptat o soluție
insuficient motivată, însă Colegiul penal relevă că nu s-a stabilit presupusa
4
eroare de drept invocată de către recurent, or, din conținutul deciziei recurate
rezultă în mod clar raționamentele care au fundamentat soluția instanței de
apel prin care a fost respins apelul inculpatului Ouș Ion și menținută sentința
primei instanțe, potrivit căreia Ouș Ion a fost recunoscut vinovat și condamnat
în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 6 luni închisoare, iar potrivit art. 85
alin. (1) Cod penal, prin cumul de sentințe, la pedeapsa aplicată, i-a fost
adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentința
Judecătoriei Soroca (sediul Central) din 05 februarie 2020, fiindu-i aplicată
pedeapsa definitivă, de 9 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar
de tip semiînchis.
La fel, Colegiul penal stabilește, că în speță, nu a fost comisă nici o eroare
de drept, așa precum se susține de către apărare, or, pentru a constitui caz de
casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat
asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, dar
discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin
ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei
soluții decât cea pe care materialul probator o susține.
În cauza deferită judecății o atare eroare nu a fost constatată de către
instanța de recurs, astfel că instanța de recurs nu a stabilit în speță existența
erorilor de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.
Sub aspectul temeiului de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10)
Cod de procedură penală, invocat de către partea apărării, instanța de recurs
reține că în acest sens, titularul cererii de recurs invocă dezacordul cu pedeapsa
aplicată inculpatului, care în opinia acestuia este una prea aspră, precum și cu
modalitatea de executare a pedepsei, care în opinia recurentului, urmează a fi
aplicate prevederile art. 901 Cod penal, în privința lui Ouș Ion.
Așadar, analizând argumentele apărării potrivit cărora inculpatului
Ouș Ion, i-a fost stabilită o pedeapsă prea aspră, în raport cu circumstanțele
cauzei, instanța de recurs le apreciază ca neîntemeiate și pasibile respingerii
din următoarele motive.
Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele
(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de
judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în
parte.
Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare
în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei
penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,
de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau
atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și
reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.
Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i
se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia
5
persoana se declară vinovată.
Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură
de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului,
și respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea
condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din
partea ultimului, cât și a altor persoane.
Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute
vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în
limitele fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu
dispozițiile Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului
pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de
motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care
atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra
corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei
acestuia.
Astfel, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor aplicate
persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate:
de la cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.
În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o
pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea
infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din
numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.
Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască
acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o
infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii
respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la
stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.
Din actele cauzei rezultă că prin sentința primei instanțe, Ouș Ion a fost
recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la 6 luni
închisoare, iar potrivit art. 85 alin. (1) Cod penal, prin cumul de sentințe, la
pedeapsa aplicată, i-a fost adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei
stabilite prin sentința Judecătoriei Soroca (sediul Central) din 05 februarie
2020, fiindu-i aplicată pedeapsa definitivă, de 9 luni închisoare, cu executarea
pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, soluție care a fost menținută și de
către instanța de apel.
La examinarea cauzei, instanța de apel a conchis, că prima instanță a ținut
cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal, la stabilirea pedepsei inculpatului
Ouș Ion, pedeapsa fiind aplicată în corespundere cu prevederile art. 3641 alin.
(8) Cod de procedură penală, în limitele sancțiunii prevăzute de infracțiunea
incriminată.
Astfel, la menținerea soluției primei instanțe de aplicare a pedepsei sub
formă de închisoare lui Ouș Ion, instanța de apel a stabilit că prima instanță
corect a conchis că realizarea scopului pedepsei penale, în privința inculpatului,
6
poate avea loc doar prin izolarea acestuia de societate cu stabilirea pedepsei
închisorii, luând în considerație personalitatea inculpatului Ouș Ion, care nu
este la prima abatere penală, anterior fiind judecat prin sentința
Judecătoriei Soroca (sediul Central) din 05 februarie 2020, și fiindu-i aplicată
pedeapsa cu suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite pentru un
termen de probațiune de 2 ani, a săvârșit o nouă infracțiune, prevăzută de art.
2641 alin. (4) Cod penal, în interiorul perioadei de probațiune.
Totodată, ținând cont de faptul, că examinarea cauzei a avut loc pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală conform procedurii
prevăzute de art. 3641 Cod de procedură penală, deoarece inculpatul a
recunoscut vina și nu a solicitat să fie administrate probe noi, astfel încât
instanța a concluzionat că din probele administrate rezultă că faptele
inculpatului sunt constatate și că sunt suficiente date cu privire la persoana
inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, prin urmare, inculpatul
Ouș Ion, a beneficiat de reducerea pedepsei cu 1/3 a limitelor de pedeapsă.
Așadar, Colegiul penal reține, că instanțele de fond, individualizând
pedeapsa inculpatului au ținut cont de prevederile legale expuse supra și au
motivat aplicarea față de inculpat a pedepsei sub formă de închisoare, în baza
tuturor circumstanțelor constatate în speță, determinante pentru stabilirea
pedepsei, și prin urmare, Colegiul penal consideră, că instanțele corect au
concluzionat că o pedeapsă cu închisoare, va asigura scopul pedepsei, din care
motiv nu pot fi reținute argumentele recurentului privind aplicarea unei
pedepse mai blânde în privința inculpatului Ouș Ion.
Totodată, cu referire la alegațiile recurentului privind necesitatea
dispunerii suspendării parțiale a executării pedepsei cu închisoare stabilită
inculpatului Ouș Ion, conform art. 901 alin. (1) Cod penal, Colegiul penal
constată că de fapt acestea contravin prevederilor art. 427 alin. (2) Cod de
procedură penală, potrivit cărora temeiurile menționate la alin. (1) pot fi
invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a
avut loc în instanța de apel.
Or, din analiza argumentelor invocate în cererea de apel depusă de către
inculpatul Ouș Ion, nu rezultă că acesta a solicitat aplicarea prevederilor
art. 901 alin. (1) Cod penal, suspendarea parțială a executării pedepsei cu
închisoare.
În contextul celor expuse mai sus, Colegiul penal reține, că la stabilirea
pedepsei inculpatului Ouș Ion, pentru faptele săvârșite, prima instanță și cea de
apel nu au comis erori de drept, iar pedeapsa aplicată inculpatului este una
corectă, deoarece la stabilirea acesteia au fost respectate exigențele legii, iar
argumentele recursului în acest sens sunt neîntemeiate.
Reieșind din considerentele expuse, Colegiul penal conchide, că la
examinarea recursului declarat de către apărare, nu au fost stabilite careva
erori de drept care ar condiționa casarea deciziei contestate, impunându-se
soluția inadmisibilității recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.
7
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,
Colegiul penal,
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Ciuru Igor
în numele inculpatului Ouș Ion, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de
Apel Bălți din 12 aprilie 2021, în cauza penală în privința lui Ouș Ion xxxxx, ca
fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă.
Decizia motivată pronunțată la 15 octombrie 2021.
Președinte Toma Nadejda
Judecătorii Timofti Vladimir
Cobzac Elena
8