1ra-1675/2021 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-1675/2021 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1675/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 septembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 16

octombrie 2020 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie

2021, declarat de avocata Ludmila Bârcă, în numele inculpatului

Barbos Stepan xxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 27.06.2020 – 16.10.2020,

instanța de apel: 16.11.2020 – 21.04.2021,

instanța de recurs: 22.07.2021 – 15.09.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal la 2 ani închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Ungureanu Teodor

prejudiciul material în sumă de 16.442,50 lei.

social al acțiunilor sale, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acestora,

prevăzând urmările și dorind în mod conștient survenirea acestora, în perioada de timp

01.02.2020 – 05.02.2020, având scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane,

în vederea realizării scopului său infracțional, aflându-se pe teritoriul garajului situat

pe str. xxxx, mun. Xxxx și care aparține lui Ungureanu Teodor, profitând de încrederea

acordată și de faptul că nu este observat de nimeni, a sustras, pe ascuns, mai multe

piese de la unitățile de transport parcate pe teritoriul garajului sus – indicat, și anume:

3 calorifere din metal estimate la prețul de 1600 lei, un motor de la unitatea de transport

de model „Renault” în valoare de 250 euro, ceea ce conform cursului BNM constituia

4842,5 lei, piese componente de la motorul unității de transport de model

1

„Volkswagen” în valoare de 5000 lei, cutia de distribuție de la unitatea de transport de

model „Niva” în valoare de 3000 lei, 4 jante din aluminiu de mărime R 15 în valoare

de 2000 lei, după care, cu bunurile sustrase a părăsit locul comiterii faptei, cauzându-i

astfel părții vătămate Ungureanu Teodor un prejudiciu material considerabil în sumă

totală de 16.442,5 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut parțial vina și a declarat că, de pe

teritoriul unde a lucrat în calitate de paznic a sustras doar 3 calorifere, care le-a dat la

fier uzat, cu prețul de 650 lei.

Totodată, vinovăția inculpatului este dovedită totalmente prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Ungureanu T. a declarat că, Barbos S., de aproximativ

un an, l-a rugat să-i permită să doarmă la garaj, din motiv că nu are unde locui.

Inculpatul a rămas la garaj în calitate de paznic, cu condiția că o să-i fie achitată doar

hrăna în fiecare zi, iar de salarizare nu a fost vorba. Într-o seară, Barbos S. a plecat fără

să-i comunice ceva. Mai mulți amici de-a inculpatului i-au comunicat că acesta le-a

propus să le vândă obiecte care au fost furate din garaj. La garaj a constatat că lipseau

mai multe lucruri.

Martorul Sîrbu Pavel a relatat că, iarna, Barbos S., care activa în calitate de

paznic, i-a propus să procure motoare de la automobile. Peste o lună, fiind cu Sîrghi

N., s-au întâlnit cu Ungureanu T,, care le-a comunicat că i-au dispărut câteva motoare.

Atunci, i-a spus lui Ungureanu T. că Barbos S. i-a propus să procure motoare de la

automobile.

Martorul Sîrghi Nicolai a relatat că, în luna februarie 2020, trecând pe lângă

garajul de mașini ce aparține lui Ungureanu T., văzându-1 pe acesta în stradă, s-au

salutat și Sîrbu Pavel i-a comunicat d-lui Teodor despre faptul că Barbos S., care locuia

la ultimul în garaj, i-a propus să î-i vândă niște calorifere și el l-a refuzat. Auzind

acestea, împreună au mers să verifice dacă sunt caloriferele, însă acestea lipseau. Tot

atunci, Ungureanu T. a depistat că lipsește un motor de la automobil și o altă piesă de

la mașina de model „Niva”.

Vinovăția inculpatului se mai confirmă prin procesul verbal de cercetare la fața

locului din 05.02.2020, cu anexă planșa fotografică, în baza căruia s-a cercetat ograda

de pe str. xxxx xxxx din mun. xxxx.

În baza probelor cercetate, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art.

186 alin. (2) lit. d) Cod penal, ca furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei

persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont

de prevederile art. 7, 16, 75-77 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul

acesteia, de personalitatea inculpatului, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, de condițiile de viață ale familiei acestuia, că inculpatul a comis o

infracțiune mai puțin gravă, care se pedepsește cu amendă în mărime de la 650 la 1350

unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la

240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani, că inculpatul este o persoană predispusă

de a săvârși infracțiuni, nu este încadrat în câmpul muncii, concluzionând că reeducarea

2

și corectarea lui este posibilă, doar prin aplicarea pedepsei închisorii.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că instanța de fond nu a apreciat fiecare probă separat, din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele

în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt

și de drept indicate în rechizitoriu.

Instanța nu s-a pronunțat în genere, iar în unele cazuri evaziv și neclar, asupra

tuturor argumentelor apărării.

Învinuirea înaintată inculpatului nu este formulată cu maximă precizie și

claritate.

Mai mult, instanța de fond a încălcat drepturile inculpatului la un proces

echitabil, la apărare, la contradictorialitatea procesului penal și termenul rezonabil de

judecare a cauzei.

2021, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că, deși inculpatul nu a recunoscut vina în totalitate,

vinovăția acestuia a fost probată prin probele administrate, inclusiv declarațiile părții

vătămate Ungureanu T., martorilor Sîrbu P. și Sîrghi N., conținutul procesului – verbal

de cercetare la fața locului din 05.02.2020, cu anexă planșa fotografică, în baza căruia

s-a cercetat ograda de pe str. Xxxx xxxx, din mun. xxxx.

Analizând și apreciind sistemul de acte și documente acumulate și administrate

în cadrul urmăririi penale prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenții, concludenții și utilității lor, instanța de apel le-a

apreciat ca fiind dobândite cu respectarea normelor de procedură, fiind pertinente,

concludente, utile, care coroborează între ele, dar și cu declarațiile părții vătămate,

martorilor și a inculpatului, care fiind cumulate au indicat indubitabil că acesta a comis

infracțiunea de furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea

de daune în proporții considerabile, faptă prejudiciabilă prevăzută de art. 186 alin. (2)

lit. b), c) și d) Cod penal.

Instanța de apel a statuat că, argumentele invocate de avocatul Stratan Igor

referitor la necesitatea achitării inculpatului, poartă un caracter declarativ și nu

afectează soluția instanței de fond.

În speță, vinovăția inculpatului de comiterea infracțiunii imputate a fost dovedită

printr-un cumul de probe acumulate în procesul urmăririi penale, analizate și apreciate

de instanța de judecată.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului, instanța de fond just

a ținut cont de prevederile art. 7, 16, 75-77 Cod penal, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, motivul acesteia, de personalitatea inculpatului, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, de condițiile de viață ale familiei acestuia, că

inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, care se pedepsește cu amendă în

mărime de la 650 la 1350 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul

comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani, la evidența

3

medicului narcolog și psihiatru nu se află, că inculpatul este o persoană predispusă de

a săvârși infracțiuni, nu este încadrat în câmpul muncii, corect concluzionând oportun

de a-i aplica o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Recurenta a invocat că, probele prezentate și examinate în instanță de către

partea acuzării în partea incriminării semnului agravant prezent la alineatul (4) art.

186 Cod penal sunt insuficiente, irelevante și pe alocuri contradictorii.

Partea acuzării nu a prezentat probe suficiente pentru a-l condamna pentru o

infracțiune gravă, or alin. (5) se aliniază la această categorie de infracțiune, iar în

lumina CEDO, instanța, în lipsa unor probe suficiente urmează să achite sau să

recalifice acțiunile persoanei în cauză.

Nu putea fi reținut că prin acțiunile sale delicvente, Barbos S. ar fi cauzat un

prejudiciu material în proporții mari, or la materialele cauzei nu există careva probe

concludente, care ar confirma valoarea reală a bunurilor și nici instanța nu a stabilit

valoarea daunei materiale pricinuite părții vătămate.

Condamnarea inculpatului este bazată pe presupuneri, fără analiza multilaterală

și coerentă a tuturor probelor.

Astfel, inculpatul urmează a fi achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (4) și art. 197 alin. (2) Cod penal.

Instanța de apel doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a

apreciat separat fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității

și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării,

inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept incriminate inculpatului în rechizitoriu,

nu a constatat în fapt cine este partea vătămată și care este valoarea bunurilor sustrase.

Aceste circumstanțe, fiind de natura elementului constitutiv al infracțiunii

prevăzute la art. 186 alin. (4) și 197 alin. (2) Cod penal, dar nefiind statuate, a generat

condamnarea inculpatului pe presupuneri, adică neîntemeiat. Astfel, probele

administrate la dosar nu au demonstrat valoarea reală a prejudiciului cauzat prin

tentativa de sustragere a peștelui.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, când nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

4

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul de pe rol, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept (pct. 5. din decizie), se atestă că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele

legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică corectă a acțiunilor lui

infracționale, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile părții vătămate Ungureanu T., martorilor Sîrbu P. și Sîrghi N.,

procesul verbal de cercetare la fața locului din 05.02.2020, cu anexă planșa fotografică,

toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanțele indicând argumentat și detaliat motivele pentru

care au respins versiunile și dovezile apărării, probele administrate pe caz demonstrând

cu concludență prezența în acțiunile inculpatului a elementelor infracțiunii prevăzute

la art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare efectivă

a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se

apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de

art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat

la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de

Jos).

Pe lângă aceasta, recursul ordinar este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei (pct. 5. din

decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) Cod

de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care

îl propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

5

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor cauzei

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița c. Moldovei).

Totodată se reține că, recursul este fondat pe aprecierea unor circumsțanțe în fapt

și drept improprii speței de pe rol cum ar fi că: „…în partea incriminării semnului agravant

prezent la alineatul (4) art. 186 Cod penal sunt insuficiente, irelevante și pe alocuri contradictorii…,

or alin. (5) se aliniază la această categorie de infracțiune…, ar fi cauzat un prejudiciu material în

proporții mari…, inculpatul urmează a fi achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (4) și art. 197 alin. (2) Cod penal…, aceste circumstanțe, fiind de natura elementului

constitutiv al infracțiunii prevăzute la art. 186 alin. (4) și 197 alin. (2) Cod penal, dar nefiind

statuate, a generat condamnarea inculpatului pe presupuneri…, probele administrate la dosar nu au

demonstrat valoarea reală a prejudiciului cauzat prin tentativa de sustragere a peștelui…”,

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că în acțiunile

inculpatului au fost întrunite elementele infracțiunii imputate, că hotărârile contestate

conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul ordinar este

vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Ludmila Bârcă

împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 16 octombrie 2020 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 21 aprilie 2021, în privința inculpatului Barbos

Stepan xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 01 octombrie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

6

Victor Boico

7