1ra-1256/21 — art. 320 alin. 1 CP

1ra-1256/21 — art. 320 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1256/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 iulie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Guzun Ion,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg, prin care

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 08

februarie 2021, în cauza penală privindu-l pe

Sîrbu Alexei Xxxxx, născut la xxxxxx, originar din

r-nul xxxxx, s. xxxxxx și domiciliat în r-nul xxxxx,

s. xxxxxx, precum și la adresa fiului său: mun.

xxxxx, str. xxxxx, ap. xx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului ordinar în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T:

Sîrbu Alexei a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracțiunii prevăzute de

art. 320 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele

infracțiunii.

De asemenea, a fost soluționată soarta corpurilor delicte.

1.1. Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că prin rechizitoriu

Sîrbu Alexei a fost învinuit în faptul că acesta fiind recunoscut vinovat la

10.05.2018, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, de comiterea

contravenției prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod Contravențional, în legătură cu

eschivarea de la executarea hotărârii instanței de judecată nr. 2p/o- 288/08 din

07.11.2018 emisă de Judecătoria Bălți, cu privire la încasarea de la ultimul în

beneficiul ÎCS „Easy Credit” SRL datoria în mărime de 81 320 lei, până în prezent

nu execută hotărârea instanței de judecată.

Prima instanță a indicat că organul de urmărire penală a calificat acțiunile

inculpatului Sîrbu Alexei în baza art. 320 alin. (1) Cod penal, după indicii

calificativi - neexecutarea intenționată, eschivarea de la executarea hotărârii

1

instanței de judecată dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii

contravenționale.

solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Sîrbu Alexei să fie recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea unei

pedepse sub formă de 180 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

În argumentarea apelului, apelantul a invocat că:

- probele au fost acumulate de către organul de urmărire penală în strictă

conformitate cu prevederile legislației procesual penale, de aceea urmează a fi puse

la baza hotărârii. Astfel, cumulul de probe prezentate în cadrul cercetării

judecătorești de către partea acuzării dovedesc incontestabil vinovăția inculpatului

în săvârșirea infracțiunii imputate și nu contravin prevederilor art. 93, 94 Cod de

procedură penală;

- temeiurile invocate de către inculpat referitor le nevinovăția lui, se combat

prin probele prezentate de către partea acuzării și materialele cauzei, nefiind

stabilite careva erori procesuale, iar nerecunoașterea vinovăției de către inculpat nu

echivalează cu nevinovăția acestuia;

- în cadrul cercetării judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 101

Cod procedură penală, s-a constatat că probele administrate de acuzare sunt

pertinente, concludente și veridice, iar în ansamblu coroborează între ele, se

completează între ele, nu trezesc nici o îndoială și dovedesc cert fapta imputată;

- latura subiectivă a infracțiunii în cazul dat s-a manifestat anume prin faptul

că, inculpatul cunoscând că în privința sa este emisă o încheiere a instanței de

judecată cu privire la încasarea de la ultimul în beneficiul ÎCS „Easy Credit” SRL a

datoriei, însă cu toate acestea, a încălcat hotărârea instanței de judecată și în mod

intenționat, chiar după aplicarea sancțiunii contravenționale pentru neexecutarea

intenționată a hotărârii menționate, intenționat a continuat neexecutarea hotărârii;

- prima instanță eronat s-a expus asupra faptului, că inculpatul a fost deja

pedepsit contravențional pentru fapta comisă, bazându-se în acest sens pe

principiul: dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pe aceeași faptă.

Astfel, o condiție obligatorie pentru tragerea făptuitorului la răspundere în baza

alin. (1) art. 320 Cod penal este ca neexecutarea sau eschivarea de la executarea

hotărârii instanței de judecată să fie comisă după aplicarea sancțiunii

contravenționale;

- în cazul infracțiunii prevăzute la art. 320 Cod penal, nu se urmărește

aceeași faptă, ci alta comisă de către subiectul care anterior a comis o încălcare

pentru care nu a expirat termenul de prescripție. Este o continuare a urmăririi

persoanei, dar nu o reîncepere a urmăririi. Continuitatea respectivă are caracter

penal, deoarece condițiile în care se urmărește fapta sunt mai grave, persoana

2

continuând infracțiunea prin inacțiune, chiar dacă aceasta a fost comisă după

aplicarea sancțiunii contravenționale;

- Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 13 din 11.06.2013 privind excepția

de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. 320 Cod penal din 18.04.2012, în

redacția Legii nr. 173 din 09.07.2010, a constatat cu referire la aplicarea eficientă a

sancțiunilor pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreștii definitive, în

jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că neexecutarea unei obligații legale

constituie o infracțiune instantanee, care este completamente consumată prin

omisiunea de a îndeplini acțiunea prescrisă de lege. O astfel de infracțiune se

realizează la un moment dat printr-un fapt unic. Respectivele raționamente sunt

expuse de către Curtea Europeană în decizia Smolickis vs. Letonia din 27 ianuarie

2005, în care Curtea s-a pronunțat în privința sancționării repetate a unei persoane

pentru neexecutarea obligației legale de a depune bilanțul financiar;

- la pornirea procedurii penale, ulterior celei contravenționale împotriva

debitorului, legiuitorul a circumscris obiectul urmăririi penale și a precizat că

aceasta nu se referă decât la perioada posterioară primei sancționări. Prima

sancționare conform prevederilor art. 318 Cod contravențional, a doua conform art.

320 Cod penal se referă la perioade distincte, între care nu există suprapunere,

chiar dacă inerția persoanei sancționate față de executarea hotărârii judecătorești

era ca înainte, pe parcursul între cele două perioade. Deoarece debitorul s-a

obstinat să nu execute hotărârea judecătorească devenită executorie după prima sa

sancționare contravențională, cea de-a doua sancționare penală se întemeiază pe

refuzul său repetat, însă totuși distinct, de a se conforma legii;

- prima instanță a ignorat declarațiile și materialele executorului

judecătoresc, dând prioritate declarațiilor depuse de către inculpat, deși însuși

inculpatul Sîrbu Alexei, în ședința de judecată a declarat că a fost încadrat în

câmpul muncii, activând în calitate de șofer, iar ulterior în calitate de șef de secție

la televiziune, în calitate de administrator la agenția de turism „Cristina Voyage”;

- este greșită expunerea instanței, că ”ar fi nefiresc și lipsit de logică să i se

incrimineze unei persoane că nu a făcut ceva, ce aceasta nici nu era în stare să

facă. Ori pentru a reține intenția de a nu executa la inculpat, trebuie verificat mai

întâi dacă această persoană dispune de posibilitatea de a alege, dintre a face ceva

ce-i stă în putință (a executa hotărârea) și a nu face (a nu executa hotărârea)”,

deoarece s-a constatat că pe parcursul a mai bine de 10 ani, inculpatul Sîrbu

Alexei, fiind încadrat în câmpul muncii, nu a achitat nimic din datoria dispusă prin

hotărârea de judecată, prin urmare declarațiile inculpatului referitor la lipsa

venitului și aflarea sa la întreținerea fiului, urmau a fi apreciate critic de către

instanța de judecată. Mai mult, inculpatul Sîrbu Alexei ulterior a mai beneficiat și

de alte credite;

3

- nu s-a dat apreciere că inculpatul fiind deja sancționat în baza art. 318 Cod

contravențional, continua să nu execute hotărârea instanței de judecată și cerințele

legale ale executorului judecătoresc, în procedura căruia se afla documentul

executoriu;

- în acțiunile inculpatului sunt prezente, elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute la art. 320 alin. (1) Cod penal, inclusiv a laturii obiective și

laturii subiective a infracțiunii, or, vinovăția inculpatului se dovedește prin

declarațiile martorului Stoian Grigore, care a descris circumstanțele neexecutării

măsurilor stabilite de instanța de judecată.

2021, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută fără modificări

sentința contestată.

3.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat în urma verificării

cumulului de probe administrate, că prima instanță a conchis corect că inculpatul

Sîrbu Alexei urmează a fi achitat de învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 320 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta sa nu întrunește elementele

acestei infracțiuni.

Instanța de apel a indicat că în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel,

a fost audiat inculpatul Sîrbu Alexei și martorul Stoian Alexei, care au susținut

integral declarațiile date în prima instanță.

Totodată, instanța de apel a conchis că acuzatorul de stat nu a prezentat

probe pertinente, concludente, utile și veridice care apreciate din punct de vedere al

coroborării lor să demonstreze faptul că, concluziile primei instanțe despre

achitarea inculpatului Sîrbu Alexei de sub învinuirea în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal, sunt eronate, iar instanța de apel nu a

stabilit nici un temei de a reține o altă apreciere a probelor administrate în cadrul

ședinței de judecată în instanța de apel, deoarece acuzatorul de stat, nici la

judecarea apelului nu a demonstrat vinovăția inculpatului în comiterea faptei

prejudiciabile.

De asemenea, instanța de apel a menționat că prevederile art. 320 alin. (1)

Cod penal, incriminează alternativ, două conduite infracționale: a) neexecutarea

intenționată a unei hotărâri a instanței de judecată; b) eschivarea de la executare a

hotărârii instanței de judecată.

În acest sens, instanța de apel a reținut că în rechizitoriu, nu a fost precizat

care anume din cele două conduite infracționale ar fi fost admisă de inculpatul

Sîrbu Alexei, nefiind delimitată nici fapta inculpatului (nu a indicat care

acțiune/inacțiune a inculpatului se consideră că întrunește semnele și elementele

infracțiunii stabilite de art. 320 alin. (1) Cod penal) și, în situația în care art. 320

alin. (1) Cod penal, prevede două modalități alternative de comitere a infracțiunii,

nu a indicat la care indici calificativi obligatorii s-ar atribui fapta inculpatului. În

4

rechizitoriu se menționează că „inculpatul a comis neexecutarea intenționată,

eschivarea de la executarea hotărârii instanței de judecată” fără a se specifica prin

care acțiuni sau inacțiuni.

Astfel, instanța de apel a conchis că această manieră de formulare a actului

de acuzare reprezintă o încălcare a dreptului stabilit de art. 6 paragraf 3 din

Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

fundamentale, deoarece actul de învinuire nu este clar formulat, fapt care prezintă

atât dificultăți de apărare, cât și dificultăți instanței de judecată în verificarea

temeiniciei unor eventuale acuzații în materie penală.

În continuare, instanța de apel a atestat că probele administrate la dosar nu

demonstrează că executorul judecătoresc, ar fi stabilit că după data de 10.05.2018

(momentul tragerii la răspundere contravențională) inculpatul Sîrbu Alexei ar fi

avut posibilitatea de a executa documentul executoriu și nu a realizat intenționat

acest lucru, deoarece la cauza penală nu sunt administrate careva probe care să

demonstreze că după data de 10.05.2018 situația financiară a debitorului s-ar fi

îmbunătățit și că acesta ar fi obținut posibilitatea de a executa documentul

executoriu, dar în pofida acestui fapt el nu a făcut-o.

Totodată, s-a indicat că la cauza penală nu au fost administrate careva probe

care să demonstreze dacă executorul judecătoresc sau acuzatorul de stat au

verificat dacă acesta ar fi avut posibilitatea reală de a executa documentul

executoriu după data de 10.05.2018.

Prin urmare, instanța de apel a reținut că nu au fost prezentate probe care să

permită instanței de judecată să combată „dubiul rezonabil” ce apare în speță și

anume că neexecutarea s-a datorat situației financiare precare a debitorului și a

familiei sale, dar nu nedorinței intenționate a acestuia de a executa documentul

executoriu.

În altă ordine de idei, instanța de apel a invocat că prevederile art. 320 alin.

(1) Cod penal fac referire la noțiunea de eschivare de la executare. Această noțiune

presupune realizarea de către inculpat a unor acțiuni menite să-l sustragă de la

executarea silită. La acest capitol, probele administrate la dosar nu demonstrează

că executorul judecătoresc, ar fi stabilit că după data de 10.05.2018 (momentul

tragerii la răspundere contravențională) inculpatul Sîrbu Alexei ar fi întreprins

careva acțiuni în vederea eschivării de la executarea silită a documentului

executoriu ca de exemplu: ascunderea activelor patrimoniale, perturbarea măsurilor

de executare silită, etc.

La fel, instanța de apel a indicat că pornind de la prevederile art. 14 alin. (2)

Cod de procedură civilă, art. 11 Cod de executare, prima instanță având în vedere

principiului interpretării sistemice și neextensive a legii penale, a considerat că la

art. 320 alin. (1) Cod penal legiuitorul a intenționat să incrimineze doar faptele de

5

neexecutare intenționată sau de eschivare de la executare a dispoziției primei

instanțe, prin care se soluționează fondul cauzei (hotărârii instanței de judecată).

Prin urmare, se constată că art. 320 alin. (1) Cod penal, nu incriminează

neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea actelor judecătorești de

dispoziție specificate la art. 14 alin. (4) din Codul de procedură civilă (ordonanțele

judecătorești). Ori, în caz contrar, legiuitorul nu avea să recurgă la utilizarea

termenului hotărârii instanței de judecată, ci avea să utilizeze un termen care

cuprinde toate actele specificate la art. 14 Cod de procedură civilă - cum ar fi de

exemplu - „acte procesuale de dispoziție”.

În acest sens, instanța de apel a indicat că prima instanță a reținut că această

manieră de legiferare denotă dincolo de orice dubiu că intenția legiuitorului a fost

aceea de a nu incrimina (la art. 320 alin. (1) Cod penal) neexecutarea intenționată

sau eschivarea de la executarea ordonanțelor judecătorești.

Astfel, s-a conchis că interpretarea art. 320 alin. (1) Cod penal, în sens larg,

care ar presupune că sfera acestei norme acoperă neexecutarea intenționată a

ordonanțelor judecătorești emise de instanțele de judecată în procedura

ordonanțială - stabilită de Codul de procedură civilă, ar reprezenta o abatere de la

prevederile art. 3 Cod penal.

Prin urmare, s-a remarcat faptul că în speță prima instanță a reținut că

procedura de executare în cadrul căreia a fost inițiată cauza contravențională, a fost

intentată în baza ordonanței judecătorești nr. 2p/o-288/08 din 07.11.2008 emisă de

judecătorul Judecătoriei Bălți, V. Pădurari (f.d. 6), care este un act judecătoresc,

emis de instanța de judecată, potrivit prevederilor art. 14 alin. (4) Cod de procedură

civilă și nu poate fi apreciat ca fiind o hotărâre a instanței de judecată.

Instanța de apel a conluzionat că în condițiile în care, pe de o parte,

procedura de executare din speță a fost pornită în temeiul unei ordonanțe

judecătorești, deoarece art. 320 alin. (1) Cod penal nu incriminează neexecutarea

intenționată sau eschivarea de la executarea actelor judecătorești de dispoziție

specificate la art. 14 alin. (4) din Codul de procedură civilă (ordonanțele

judecătorești), iar agenții statului (executorul judecătoresc și procurorul) nu au

demonstrat că inculpatul ar avea careva bunuri care ar permite executarea

documentului executoriu și pe care le-ar tăinui, cu intenția de a nu executa

documentul executoriu, în situația în care probele cercetate nemijlocit în ședință de

judecată, denotă că neexecutarea se datorează insuficienței activelor patrimoniale

în patrimoniul inculpatului și nu acțiunilor intenționate al debitorului procedurii de

executare, deoarece componența de infracțiune stabilită de art. 320 alin. (1) Cod

penal, incriminează neexecutarea intenționată, adică o neexecutare care poate fi

imputată conduitei debitorului, în speță în faptele lui Sîrbu Alexei nu sunt întrunite

semnele și elementele componenței de infracțiune stabilită de art. 320 alin. (1) Cod

penal.

6

Subsidiar, instanța de apel a relatat că în cauza nr. 1ra-52/08 din 29.01.2008,

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție a indicat că „este considerată greșită

opinia instanțelor judecătorești ierarhic inferioare privitor la neexecutarea

intenționată de către condamnată a hotărârii instanței de judecată, în condițiile în

care s-a stabilit că motivul neexecutării este lipsa de mijloace bănești, precum și a

altor bunuri materiale, care i-ar permite achitarea sumei nominalizate”.

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Popov Oleg, care indică

temeiul pentru recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

și solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de instanța de apel, în

alt complet de judecată.

În argumentarea recursului, recurentul invocă că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția;

- instanța de apel nu s-a expus pe motivele din apel, despre aprecierea greșită

de către prima instanță a probelor administrate de către partea acuzării, dar și

despre interpretarea greșită a normei materiale;

- instanța de apel deși a descris probele administrate de organul de urmărire

penală, nu le-a supus unuei analize ample prin prisma prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală;

- acuzarea consideră că în cadrul urmăririi penale, cercetării judecătorești în

prima instanță și în instanța de apel, a fost demonstrat dincolo de orice dubiu

rezonabil vinovăția inculpatului Sîrbu Alexei în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 320 alin. (1) Cod penal;

- instanțele de judecată au argumentat că partea acuzării nu ar fi prezentat

careva probe care ar fi demonstrat că după data de 10 mai 2018, situația financiară

a debitorului s-ar fi îmbunătățit și acesta ar fi obținut posibilitatea de a executa

documentul executoriu, dar în pofita acestui fapt el nu a făcut-o. Această

argumentare este greșită, deoarece din declarațiile inculpatului Sîrbu Alexei și din

copia extrasului din baza de date a CNAM din 16 noiembrie 2018, Sîrbu Alexei a

primit statutul de ”angajat” la data de 1 noiembrie 2017 la SRL „Cristina Voiaj”, și

la 1 martie 2016 la Asociația Obștească Asociația Republicană pentru Prosperarea

Culturii Naționale, iar la data de 16 noiembrie 2018 i-a fost atribuit statutul de

asigurare, ca persoană angajată. Din declarațiile din prima instanță a inculpatului,

rezultă că acesta este angajat la SRL ”Cristina Voiaj” în calitate de administrator și

ridică un salariu lunar de aproximativ 1200 lei. Aceste probe demonstrează că

inculpatul Sîrbu Alexei obține venituri din munca prestată în cadrul unei

întreprinderi comerciale;

7

- este o altă chestiune dacă aceste venituri îi ajung inculpatului Sîrbu Alexei

pentru a-și împlini necesitățile cotidiene și respectiv pentru stingerea unei părți din

datorie, dar acest aspect a fost ignorat de instanțele de judecată;

- circumstanțele descrise impun concluzia că inculpatul Sîrbu Alexei

realizează venituri tenebre pe care le ascunde de executorul judecătoresc, or în

ipoteza acestuia privind supravețuirea pe parcursul a 10 ani cu salariul cîștigat în 3

zile, nu poate convinge un observator indepedent, de veridicitatea ei. Această

concluzie este confirmată și prin faptul că inculpatul Sîrbu Alexei a fost în stare să-

și asigure condiții de logistică pentru angajarea unui avocat;

- prin faptul că inculpatul Sîrbu Alexei a negat în fața executorului

judecătoresc existența datoriei față de creditorul său, demonstrează că acesta nu

intenționează să restituie datoria;

- este greșit argumentul primei instanțe, preluat de instanța de apel, că ar

prezenta o abatere de la prevederile art. 3 Cod penal, interpretarea art. 320 alin. (1)

Cod penal, în sensul în care ar presupune că sfera acestei norme acoperă

neexecutarea intenționată a ordonanțelor judecătorești emise de instanțele de

judecată în procedura ordonanțială (stabilită de Codul de procedură civilă). Aici,

prima instanță a argumentat că art. 320 alin. (1) Cod penal, nu incriminează

neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea actelor judecătorești de

dispoziție specificate la art. 14 alin. (4) Cod de procedură civilă (ordonanțele

judecătorești). Răspunsurile la aceste argumente, se reflectă în cuprinsul sentinței

și deciziei instanței de apel, unde se indică că potrivit prevederilor art. 11 Cod de

executare, (în redacția de după 10 mai 2018), sunt documente executorii și se

execută conform normelor stabilite de prezentul cod ”....” b) hotărârile date de

instanțele de judecată în pricinile de contencios administrativ, încheierile,

ordonanțele instanțelor de judecată, dacă legea nu prevede altfel;

- în speță, organul de urmărire penală a concretizat că fapta prejudiciabilă a

lui Sîrbu Alexei a fost descrisă din perspectiva eschivării de la executarea hotărârii

instanței de judecată, nefiind clară motivarea instanțelor de ce s-a evocat caracterul

neclar al învinuirii, dar și caracterul neobligatoriu pentru executare a ordonanțelor

judecătorești;

- instanța de apel a introdus în decizia de achitare formulări care pun la

îndoială temeiul pus la baza achitării inculpatului Sîrbu Alexei, fiind motivată

contradictoriu soluția adoptată, fiind intercalate temeiurile de achitare cu temeiurile

de încetare a procesului penal;

- instanța de apel nu a ținut cont de prevederile legale și practica judiciară

constantă cu privire la forma și specificul întocmirii hotărârilor judecătorești,

admițând în conținutul deciziei pronunțate a unor raționamente care nu sunt

compatibile cu criteriile stabilite pentru întocmirea actelor oficiale.

8

constată că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente.

În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul și să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate

da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima

instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori

numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma

cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a

fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual penal sau

administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la

toate motivele invocate.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile pronunțate

de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței

ierarhic superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea.

Necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea

insuficientă sau motivarea în termeni generali-vagi, reprezintă motiv de casare.

Colegiul penal constată că aceste prevederi legale deși sunt obligatorii, nu au fost

întocmai respectate la judecarea prezentei cauze în ordine de apel.

Din textul recursului declarat, se atestă că recurentul critică decizia instanței de

apel prin prisma temeiurilor de recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, sub aspectele că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Verificând legalitatea deciziei atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal lărgit

reține că în speță și-a găsit confirmarea temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin.

(1) pct. 6) Cod de procedură penală, prin prisma faptului că instanța de apel nu s-a

9

pronunțat s-au s-a expus superficial, fără o argumentare cuvenită asupra tuturor

motivelor invocate în apel, precum că și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția.

În această ordine de idei, Colegiul penal lărgit reține că din conținutul părții

descriptive a deciziei atacate (f.d. 43-55, vol. II), rezultă că instanța de apel contrar

prevederilor art.101, 414, 417Cod de procedură penală, a adoptat soluția în cauză,

și nu a întreprins toate măsurile necesare de a elucida circumstanțele esențiale ale

cauzei, fără a evalua și a exclude în totalitate divergențele de apreciere a probelor

evidențiate în cererea de apel declarată de către procuror.

Prin urmare, se constată că instanța de apel în motivarea soluției nu s-a

expus clar, prin coroborare a probelor administrate în coraport cu circumstanțele

speței, asupra chestiunii esențiale din această speță invocată de partea acuzării în

apelul declarat (f.d. 184-192, vol. I), inclusiv în prezentul recurs ordinar.

La acest capitol instanța de recurs ordinar ține să menționeze că, instanța de

apel printr-o motivare neclară nu s-a pronunțat sau s-a pronunțat superficial, fără

argumentarea cuvenită, asupra motivelor invocate în apel, cum ar fi:

"- prima instanță a ignorat declarațiile și materialele executorului

judecătoresc, dând prioritate declarațiilor depuse de către inculpat, deși însuși

inculpatul Sîrbu Alexei, în ședința de judecată a declarat că a fost încadrat în

câmpul muncii, activând în calitate de șofer, iar ulterior în calitate de șef de secție

la televiziune, în calitate de administrator la agenția de turism „Cristina Voyage”;

- este greșită expunerea instanței, că ”ar fi nefiresc și lipsit de logică să i se

incrimineze unei persoane că nu a făcut ceva, ce aceasta nici nu era în stare să

facă. Ori pentru a reține intenția de a nu executa la inculpat, trebuie verificat mai

întâi dacă această persoană dispune de posibilitatea de a alege, dintre a face ceva

ce-i stă în putință (a executa hotărârea) și a nu face (a nu executa hotărârea)”,

deoarece s-a constatat că pe parcursul a mai bine de 10 ani, inculpatul Sîrbu

Alexei, fiind încadrat în câmpul muncii, nu a achitat nimic din datoria dispusă prin

hotărârea de judecată, prin urmare declarațiile inculpatului referitor la lipsa

venitului și aflarea sa la întreținerea fiului, urmau a fi apreciate critic de către

instanța de judecată. Mai mult, inculpatul Sîrbu Alexei ulterior a mai beneficiat și

de alte credite;".

Totodată, Colegiul penal lărgit atestă că instanța de apel s-a expus divergent

în decizia sa că: "probele administrate la dosar nu demonstrează că executorul

judecătoresc, ar fi stabilit că după data de 10.05.2018 (momentul tragerii la

răspundere contravențională) inculpatul Sîrbu Alexei ar fi avut posibilitatea de a

executa documentul executoriu și nu a realizat intenționat acest lucru, deoarece la

cauza penală nu sunt administrate careva probe care să demonstreze că după data

de 10.05.2018, situația financiară a debitorului s-ar fi îmbunătățit și că acesta ar

fi obținut posibilitatea de a executa documentul executoriu, dar în pofida acestui

10

fapt el nu a făcut-o", și nu a luat în considerare și clarificat faptul că atât în prima

instanță (f.d. 143-144, vol. I), cât și în instanța de apel (f.d. 24, vol. II), inculpatul

Sîrbu Alexei a declarat că "Din 10 mai 2018 - prezent, a obținut venituri doar din

salariul pe care îl are la Agenția de Turism "Cristina Voyage" unde este

administrator, acolo este 1200 lei pe lună. În acest timp nu a achitat la executorul

judecătoresc, din motiv că practic nu-i ajungea", "Din 2018 până la pronunțare a

trăit și a lucrat în calitate de șofer. Ca administrator la Cristina Voyage salariul

era de 700 lei".

Mai mult, instanța de apel la acest aspect, contrar celor declarate de inculpat

a mai invocat că "sunt pertinente deducțiile instanței de fond, care a indicat că, ar

fi nefiresc și lipsit de logică să i se incrimineze unei persoane ce nu a făcut ceva,

ce aceasta nici nu era în stare să facă. Ori, pentru a reține intenția de a nu executa

de inculpat, trebuie de verificat mai întâi, dacă acesta dispune de posibilitatea de a

alege, între a face ceva ce-i stă în putință (a executa hotărârea) și a nu face (a nu

executa hotărârea", și astfel nu a clarificat faptul că deși inculpatul Sîrbu Alexei

din 10 mai 2018, data sancționării contravenționale, până la data examinării cauzei

în apel a declarat că a avut venituri, chiar și nesemnificative, acesta totuși nu a

întrepins nici o încercare de a achita cel puțin o mică parte din creditul acordat de

ÎCS „Easy Credit” SRL și astfel de a manifesta intenția de a executa hotărârea

instanței de judecată, dar nu a se eschiva de la executarea acesteia.

Totodată, instanța de apel nu a verificat și nu a oferit o explicație clară în

privința faptului că, deși în decizie se invocă că nu s-a demonstrat că inculpatul

Sîrbu Alexei are venituri suficiente pentru a executa hotărârea instanței de

judecată, acesta nu a solicitat să-i fie asigurate serviciile de asistență juridică a unui

avocat care acordă asistență juridică garantată de stat persoanelor care nu dispun de

suficiente mijloace financiare pentru plata acestor servicii conform art. 17 alin. (5)

Cod de procedură penală și Legii nr. 198-XVI din 26.07.2007.

Totodată, se atestă că inculpatul Sîrbu Alexei în ședința de judecată din

prima instanță și din instanța de apel a fost asistat de avocatul Bobu Petru în baza

contractului de asistență juridică nr. 17 din 03 septembrie 2019 (f.d. 125, vol. I), ce

este cu titlu oneros.

Mai mult, Colegiul penal lărgit observă că atât prima instanță în sentință, cât și

instanța de apel în decizia de achitare au introdus formulări care pun la îndoială

achitarea inculpatului Sîrbu Alexei, or aceastea în cuprinsul sentinței deciziei au

intercalat temeiurile de achitare cu temeiurile de încetare a procesului penal.

Astfel, Colegiul penal lărgit notează că în partea descriptivă a sentinței primei

instanțe (f.d.126-127, vol. I) și a deciziei instanței de apel (f.d. 49-50, vol. II),

acestea motivează prezența în speță a neclarităților identificate la descrierea

învinuirii reflectate în rechizitoriu (f.d. 92-94, vol. I), ce constituie un temei de

încetare a procesului penal conform prevederilor art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de

11

procedură penală, dar concomitent în sentință și decizie se aduc argumente privind

nedemonstrarea vinovăției inculpatului Sîrbu Alexei prin probele administrate de

partea acuzării, ce reprezintă formulări admise doar pentru sentințele/deciziile de

achitare.

Prin urmare, și sub acest aspect Colegiul penal lărgit atestă caracterul

contradictoriu al hotărârilor judecătorești inferioare, or potrivit prevederilor art.

394 alin. (3), pct. 2) Cod de procedură penală, "nu se admite introducerea în

sentința de achitare a unor formulări ce ar pune la îndoială nevinovăția celui

achitat".

Totodată, Colegiul penal lărgit notează că concluziile din sentința primei

instanțe (f.d. 178-179, vol. I) și din decizia instanței de apel (f.d. 52-54, vol. II),

care invocă cu referire la noțiunea "hotărârii instanței de judecată" din textul

incriminat la art. 320 alin. (1) Cod penal, că: " pornind de la prevederile art. 14

alin. (2) Cod de procedură civilă, art. 11 Cod de executare, prima instanță având

în vedere principiului interpretării sistemice și neextensive a legii penale, a

considerat că la art. 320 alin. (1) Cod penal legiuitorul a intenționat să

incrimineze doar faptele de neexecutare intenționată sau de eschivare de la

executare a dispoziției primei instanțe, prin care se soluționează fondul cauzei

(hotărârii instanței de judecată).

Prin urmare, se constată că art. 320 alin. (1) Cod penal, nu incriminează

neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea actelor judecătorești de

dispoziție specificate la art. 14 alin. (4) din Codul de procedură civilă

(ordonanțele judecătorești). Ori, în caz contrar, legiuitorul nu avea să recurgă la

utilizarea termenului hotărârii instanței de judecată, ci avea să utilizeze un termen

care cuprinde toate actele specificate la art. 14 Cod de procedură civilă - cum ar fi

de exemplu - „acte procesuale de dispoziție”.

În acest sens, instanța de apel a indicat că prima instanță a reținut că această

manieră de legiferare denotă dincolo de orice dubiu că intenția legiuitorului a fost

aceea de a nu incrimina (la art. 320 alin. (1) Cod penal) neexecutarea intenționată

sau eschivarea de la executarea ordonanțelor judecătorești.

Astfel, s-a conchis că interpretarea art. 320 alin. (1) Cod penal, în sens larg,

care ar presupune că sfera acestei norme acoperă neexecutarea intenționată a

ordonanțelor judecătorești emise de instanțele de judecată în procedura

ordonanțială - stabilită de Codul de procedură civilă, ar reprezenta o abatere de

la prevederile art. 3 Cod penal.

Prin urmare, s-a remarcat faptul că în speță prima instanță a reținut că

procedura de executare în cadrul căreia a fost inițiată cauza contravențională, a

fost intentată în baza ordonanței judecătorești nr. 2p/o-288/08 din 07.11.2008

emisă de judecătorul Judecătoriei Bălți, V. Pădurari (f.d. 6), care este un act

judecătoresc, emis de instanța de judecată, potrivit prevederilor art. 14 alin. (4)

12

Cod de procedură civilă și nu poate fi apreciat ca fiind o hotărâre a instanței de

judecată.", nu sunt suficient de clare și nu pot fi acceptate de instanța de recurs

ordinar, or, CtEDO în hotărârea sa Rohlena vs. Cehia din 27 ianuarie 2015 § 50,

£51, a subliniat că rolul decizional conferit instanțelor de judecată urmărește

tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor.

Colegiul penal lărgit constată, că noțiunea "hotărâre a instanței de judecată"

prevăzută de art. 320 Cod penal, urmează a fi tălmăcită mai larg de instanțele de

judecată, prin prisma art. 6§1 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale (dreptul la un proces echitabil prin neexecutarea

hotărârilor judecătorești definitive într-un termen rezonabil), și prevederilor art.

341 Cod de procedură penală, (care prevede toate actele judiciare emise de instanța

de judecată) și art. 11 al Codului de executare al Republicii Moldova, considerând

incorectă motivarea instanțelor de judecată inferioare, or în virtutea constatărilor

CtEDO relatate, instanțele de judecată au dreptul să înlăture în limita prevederilor

art. 3 Cod penal, neclaritatea ce persistă la interpretarea aplicării dispoziției art.

320 Cod penal în prezenta speță, și astfel să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

În consecință, Colegiul penal lărgit atestă că instanța de apel a adoptat o soluție

incorectă de menținere a sentinței primei instanțe de achitare a inculpatului Sîrbu

Alexei de sub învinuirea de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1)

Cod penal, printr-o motivare superficială, preluată integral din sentința primei

instanțe, fără a clarifica aspectele esențiale menționate supra, supuse atenției sale

inclusiv în cererea de apel a procurorului, lăsând fără o argumentare cuvenită

circumstanțele particulare ale cauzei, prin ce a fost afectată soluția adoptată și

astfel, recursul ordinar declarat de procuror urmează a fi admis, iar decizia

instanței de apel casată total, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel.

În acest context, Colegiul penal lărgit indică că potrivit jurisprudenței constante

a CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6 al Convenției, s-a conchis că o hotărâre

motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal

(Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) §85).

Totodată, în hotărârea CtEDO în cauza Helle împotriva Finlandei, 19

decembrie 1997, pct. 60, se reține că noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate

de o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real

chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și

simplu concluziile unei instanțe inferioare.

art. 436 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

Legii procesual penale – asupra motivelor esențiale indicate în cererea de apel

declarată de procuror și chestiunile esențiale supuse atenției sale, și în măsura

13

competenței sale asupra motivelor din recursul ordinar declarat, nominalizate în

prezenta decizie, să țină cont de toate circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei,

să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date,

să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, și în dependență de

circumstanțele constatate, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, să

pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417

Cod de procedură penală și jurisprudența CtEDO.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Popov Oleg, casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2021, în cauza penală privindu-l pe Sîrbu

Alexei Xxxx, cu dispunerea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Chișinău, în

alt complet de judecată.

Decizia nu este supusă căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 25 august 2021.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Timofti Vladimir

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Guzun Ion

14