1cs-193/2021 — art. 329 alin. 2 lit. b CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 329 alin. 2 lit. b CP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-193/2021 — art. 329 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 1cs-193/2021 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 19 august 2021 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte – Nadejda Toma, Judecători – Ion Guzun și Anatolie Țurcan, examinând cererea înaintată de către avocatul Alexei Barbăneagră în numele lui Olga David, prin care solicită strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Olga David de la Curtea de Apel Bălți la Curtea de Apel Chișinău, Termenul de examinare a strămutării: 10 august 2021 – 219 august 2021. A C O N S T A T A T : 1. La 10 august 2021, avocatul Alexei Barbăneagră în numele lui Olga David solicită strămutarea cauzei penale în priința ultimei de la Curtea de Apel Bălți la Curtea de Apel Chișinău.
Astfel, avocatul susține că, ședințele de judecată de la Curtea de Apel au fost amânate nejustificat, starea de sănătate a lui Olga David s-a înrăutățit, instanța de judecată mai bine de 15 luni nu a pus în discuție ordonanța de modificare a învinuirii, mai mult costurile suportate pentru transport sunt în valoare de 4 400 lei, iar cererile de accelerare a examinării cauzei au fost respinse nemotivate. Prin urmare, avocatul consideră că în acest caz este prezentă situația descrisă în art. 33 alin. (2) pct. 6) Cod de procedură penală, or, circumstanțele descrise mai sus pun la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Bălți. 2. Examinând cererea de strămutare, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. De asemenea, conform art. 47 Cod de procedură penală, cererea de strămutare înaintată de părți trebuie să fie motivată, iar documentele pe care se bazează cererea se anexează la aceasta de către partea care solicită strămutarea.
În continuare, Colegiul penal subliniază că, în conformitate cu prevederile art. 49 Cod penal, la soluționarea cererii de strămutare Curtea Supremă de Justiție dispune, cu indicarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii de strămutare. 1 Astfel, doar în cazul în care cererea este întemeiată, Curtea Supremă de Justiție poate dispune strămutarea judecării cauzei cu indicarea instanței concrete. Ținând cont de cele expuse mai sus, Colegiul penal ajunge la concluzia că, alegațiile avocatului Alexei Barbăneagră nu cad sub incidența instituției strămutării cauzei de la instanța competentă la o alta egală în grad, or, motivele indicate în cerere sunt nefondate.
Or, din alegațiile avocatului Alexei Barbăneagră indicate în cererea de strămutare reiese că solicită strămutarea de la Curtea de Apel Bălți, din motiv că ,,(…) ședințele de judecată de la Curtea de Apel au fost amânate nejustificat, starea de sănătate a lui Olga David s-a înrăutățit, instanța de judecată mai bine de 15 luni nu a pus în discuție ordonanța de modificare a învinuirii, mai mult costurile suportate pentru transport sunt în valoare de 4 400 lei, iar cererile de accelerare a examinării cauzei au fost respinse nemotivate”, astfel Colegiul penal nu vede care ar fi îndoielile rezonabile ale avocatului în privința imparțialității judecătorilor din Curtea de Apel Bălți, și consideră cererea acestuia neîntemeiată.
Mai mult, Colegiul penal reamintește că, la înfăptuirea justiției în cauzele penale, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, fără careva imixtiune, fiind obligați să se opună oricărei încercări de a exercita presiune asupra sa (vezi art. 26 Cod de procedură penală). Reieșind din cele expuse, Colegiul penal consideră cererea de strămutare înaintată de către avocatul Alexei Barbăneagră în numele petiționarei Olga David ca fiind neîntemeiată, deoarece nu conține motive care ar justifica strămutarea cauzei penale la o altă instanță egală în grad, nefiind întemeiată sub aspectul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute la art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală.
3. Pentru aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 46-50 Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E : Respinge cererea înaintată de către avocatul Alexei Barbăneagră în numele lui Olga David, prin care solicită strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Olga David de la Curtea de Apel Bălți la Curtea de Apel Chișinău, ca fiind neîntemeiată. Încheierea este irevocabilă. Pronunțată integral la 19 august 2021. Președinte Nadejda Toma Judecători Ion Guzun Anatolie Țurcan 2
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.