1ra-718/21 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-718/21 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-718/21

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

29 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte - Toma Nadejda,

Judecătorii- Timofti Vladimir, Țurcan Anatolie, Cobzac Elena, Guzun Ion,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2020, în

cauza penală în privința lui

Vîrtosu Radjan XXXXX, născut la

27 iunie 1983, originar și domiciliat în

raionul Căușeni, s. Cârnățeni.

Termenul de examinare:

prima instanță: 03.10.2019 – 24.01.2020

instanța de apel: 19.02.2020 – 13.10.2020

instanța de recurs: 13.01.2021 – 29.06.2021

A C O N S T A T A T :

cauza fiind examinată pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală,

în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Vîrtosu Radjan a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal

la 2 (doi) ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea executării

pedepsei cu închisoare, pe o perioadă de probațiune de 3 (trei) ani.

A fost dispusă încasarea de la Vîrtosu Radjan în contul statului a

cheltuielilor judiciare suportate la întocmirea Raportului de expertiză judiciară

nr. 201930COI34 din 05 septembrie 2019, în sumă de 4638 (patru mii șase sute

treizeci și opt) lei.

la data de 13 august 2019, aproximativ la orele 07°°, fiind treaz, deținând

permis de conducere, în termen, de categoria „B” și „C”, conducând mijlocul de

transport de model „XXXXX”, cu nr. de înmatriculare XXXXX, pe traseul XXXXX,

XXXXX, în porțiunea de traseu dintre sat. XXXXX și sat. XXXXX, deplasându-se în

direcția satului XXXXX, a ignorat prevederile art. 2 al Regulamentului Circulației

Rutiere care prevede că: „În Republica Moldova vehiculele se conduc pe partea

dreaptă a carosabilului în sensul de mers” și art. 45 al aceluiași Regulament care

prevede că: alin. (1) „Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii

factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

1

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c)

starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră.”

Alin. (2) „ În cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi

observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească,

pentru a nu pune în pericol siguranța traficului.” Astfel, dând dovada de

sineîncredere exagerată, neținând cont că se deplasa pe un drum cu curbe și de

gradul de vizibilitate mai redus în curbă, în preajma pilonului electric nr. 199,

întrând în curbă, a ieșit pe banda opusă de deplasare și deplasându-se pe

contrasens, a tamponat biciclistul Căpșună XXXXX, locuitorul raionului XXXXX,

care a ieșit pe traseu cu bicicleta din partea dreapta. În rezultatul impactului,

biciclistul Căpșună XXXXX, conform raportului de expertiză judiciară nr.

201930C0134 din 05.09.2019, a decedat în rezultatul traumei vertebro-

medulare cu fractura vertebrei C3-C4, sectorul cervical cu hemoragii în spațiul

epedural a canalului medular și măduva spinării, confirmate hstologic.

Leziunile corporale depistate au fost produse prin acțiunea traumatică cu un

corp (-uri), dur, contondent (-e) prin mecanism de lovire și alunecare, posibil

în timpul și circumstanțele indicate în ordonanță, cu 0-30 minute până la deces,

sînt în legătură cauzală directă cu decesul, sunt caracteristice traumatismului

de transport (accident rutier) și în comun după criteriul pericolului pentru

viață se califică ca vătămare corporală gravă.

Acțiunile lui Vîrtosu Radjan au fost încadrate în baza art. 264 alin.(3) lit. b)

Cod penal, încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei

persoane”.

raionului Căușeni, Vrancean Tatiana, a declarat apel, prin care a solicitat

casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

Vîrtosu Radjan să fie condamnat în baza art. 264 alin.(3) lit. b) Cod penal la 2

(doi) ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis.

În motivarea apelului, acuzatorul de stat a indicat că, prima instanță la

adoptarea sentinței a admis o apreciere eronată și detașată de principiile

generale ale procesului penal, inclusiv scopul legii penale, a circumstanțelor

importante pentru individualizarea pedepsei penale, în acest sens interpretând

extensiv și defavorabil atât normele Codului de procedură penală cât și normele

Codului penal, fapt ce a adus la aplicarea unei pedepse non privative de

libertate. Au fost cercetate probe suficiente cu referire la individualizarea

pedepsei penale față de inculpatul Vîrtosu Radjan, însă pe cale de consecință,

din alte careva motive, instanța a reținut necesitatea aplicării unei pedepsei non

privative de libertate, în temeiul art. 90 Cod penal.

În contextul enunțat, a considerat că instanța urma a reține și scopul

pedepsei penale, care este indicat la alin. (2) al art. 61 Cod penal - corectarea

condamnatului. Pedeapsa penală se aplică nu pentru a cauza suferințe fizice

condamnatului sau să-i înjosească demnitatea, ci pentru a-i schimba concepțiile

și convingerile greșite care l-au influențat în vederea comiterii infracțiunii și

pentru a-i educa stima față de normele scrise și nescrise ale societății. Un alt

2

scop este evidențiat ca fiind - prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către

condamnat. Acest scop este atins prin corectarea și reeducarea condamnatului,

care, după ce va executa pedeapsa, nu va urma din nou calea infracțională,

prevenirea generală a infracțiunilor, adică, prevenirea săvârșirii infracțiunilor

din partea altor persoane decât cele condamnate. Acesta se realizează prin

amenințarea cu pedeapsa.

Astfel, simpla conștientizare de către justițiabil a faptului că pentru

săvârșirea oricărei infracțiuni se aplică inevitabil o pedeapsă, contribuie la

prevenirea săvârșirii infracțiunilor de către persoanele predispuse, apreciind

în cumul și comportamentul inculpatului în proces. Atâta timp cât justițiabilului

ca rezultat al săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, i-a fost aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare cu aplicarea art. 90

Cod penal, nu se poate vorbi că el a conștientizat rolul lui negativ în societate.

În consecință, acuzarea critică hotărârea instanței judecătorești sub

aspectul blândeții pedepsei, din motiv că prima instanță la aplicarea art. 90 Cod

penal, a ignorat principiul individualizării pedepsei.

2020 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat, cu menținerea sentinței

atacate.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că la

pronunțarea sentinței, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și

de drept ale cauzei și just a ajuns la concluzia că inculpatul Vîrtosu Radjan a

săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, aplicându-

i o pedeapsă echitabilă și proporțională faptelor comise.

Concomitent, instanța de apel a relatat că la numirea pedepsei inculpatului

Vîrtosu Radjan, instanța de fond a respectat prevederile art. art. 6, 7, 61, 75 –

78 din Codul penal, a ținut cont de faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit prevederile art. 3641

alin. (4) Cod penal, s-a căit sincer de cele comise, astfel justificat a considerat

necesar aplicarea în privința acestuia a unei pedepsei penale sub formă de

închisoare cu aplicarea art. 90 din Codul penal.

recurs ordinar prin care a solicitat casarea parțială a acesteia în partea ce ține

de individualizarea pedepsei, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de

apel, în alt complet de judecată.

În motivarea solicitărilor sale, recurentul, invocând prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, a menționat că cuantumul

pedepsei numite inculpatului Vîrtosu Radjan dar și modalitatea de executare a

pedepsei închisorii aleasă de către instanța de fond în privința respectivului nu

este în acord cu principiul proporționalității, având în vedere fapta săvârșită

dar și impactul social al ei.

Precizează acuzarea, că ținând cont de raționamentul de aplicare a

prevederilor art.90 Cod penal, în cauza inculpatului Vîrtosu Radjan nu s-au

constatat circumstanțe ce ar justifica suspendarea condiționată a pedepsei cu

3

închisoarea, or, personalitatea inculpatului nu prezintă garanțiile unei bune

conduite, care ar fi permis instanțelor de fond și apel de a da dovadă de

clemență în privința respectivului.

Consideră, că pedeapsa stabilită inculpatului Vîrtosu Radjan cu

suspendare condiționată a executării pedepsei, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 217 alin. (3) lit. c) Codul penal, contravine prevederilor art. 394 alin. (2)

pct. 3) Cod de procedură penală, deoarece ea nu cuprinde motivele de aplicare

a pedepsei mai ușoară și motivele de aplicare a pedepsie cu suspendare

condiționată a executării ei, or, pedeapsa aplicată nu-și va atinge scopul de

corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni

atît din partea lui cît și din partea altor persoane.

5.1. Avocatul Rusanovschi Iulian în numele inculpatului Vîrtosu Radjan, a

depus referință la recursul declarat de procuror, pledând pentru

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

lărgit concluzionează că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din

următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, judecând recursul instanța este în drept să respingă recursul ca

inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de

art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie

invocate de recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că

hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Reieșind din conținutul cererii de recurs, Colegiul penal lărgit atestă, că

acuzatorul de stat invocă în calitate de temeiuri pentru casarea deciziei

instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care

stabilesc, că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazurile, când: 6)

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau când 10) s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Având în vedere argumentele recursului, Colegiul penal lărgit conchide că

acuzatorul de stat critică decizia instanței de apel dintr-un singur considerent,

și anume din motivul că, în opinia sa, instanța de apel greșit a menținut sentința

în partea stabilirii în privința inculpatului a unei pedepse cu suspendarea

condiționată a executării acesteia, în temeiul art. 90 Cod penal.

4

Raportând însă argumentele invocate la circumstanțele speței, Colegiul

penal relevă, că aceste temeiuri nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de recurent.

Reieșind din partea descriptivă a deciziei contestate, Colegiul penal lărgit

atestă că instanțele de fond au constatat și au apreciat corect circumstanțele de

fapt și de drept la stabilirea pedepsei inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material,

ținând cont de prevederile art. art. 61, 75-77, 84, 87, 90 Cod penal și art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală.

Conform art. 7 Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul

și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Potrivit prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și,

respectiv, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane.

În conformitate cu art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în

Partea specială a prezentului cod în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai

blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului

pedepsei.

Astfel, analizând în ansamblu totalitatea probelor administrate și cercetate

în cadrul întregului proces penal, Colegiul penal lărgit consideră că instanțele

de fond corect au conchis, că vinovăția inculpatului Vîrtosu Radjan este pe

deplin dovedită și acțiunile lui just au fost încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal, care prevede pedeapsa sub formă de închisoare de pînă la 3 la 7

ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Totodată, reieșind din prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, instanța de apel corect a reținut opinia primei instanțe privind

stabilirea unor noi limite de pedeapsă aplicabile în privința inculpatului, în baza

cărora i-a fost stabilită inculpatului Vîrtosu Radjan, pentru infracțiunea comisă,

cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, o pedeapsă definitivă cu

suspendarea condiționată a executării acesteia, pe un termen de probațiune de

3 ani.

În practica judiciară constantă a fost statuat, că prin sintagma „limitelor de

pedeapsă prevăzută de lege” legiuitorul a avut în vedere că pedeapsa, în cazul în

care este închisoarea, se reduce cu o treime din maximul și din minimul

5

prevăzut de sancțiune, stabilindu-se noi limite cu care trebuie să opereze

instanța de judecată la stabilirea pedepsei inculpatului.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit atestă, că instanța de apel corect a

stabilit măsura și mărimea pedepsei în privința inculpatului, la aprecierea

căreia au luat în considerație, că Vîrtosu Radjan și-a recunoscut vina și se

căiește sincer de cele comise, a solicitat examinarea cauzei în procedură

simplificată în ordinea prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală.

Subsecvent, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor

aplicate persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită

consecutivitate: de la cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră -

detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

În privința dezacordului procurorului cu aplicarea de către instanța de

apel a suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, Colegiul penal

lărgit menționează, că potrivit prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru

infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile

săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca

acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării

pedepsei și perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă.

În acest caz, instanța de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate

dacă, în perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă pe care l-a

fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și, prin respectarea

condițiilor probațiunii sau, după caz, a termenului de probă, va îndreptăți

încrederea ce i s-a acordat.

Așadar, raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, are la

origine persoana și comportamentul acesteia până la săvârșirea infracțiunii,

atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală

și de judecare a cauzei, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă încă

de la momentul descoperii ei cum ar fi: conduita bună a infractorului; stăruința

depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru a repara paguba

pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului.

6

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată,

într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale

infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale

ale infractorului;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și

socială etc.

Față de considerentele menționate, Colegiul penal lărgit conchide, că

instanța de apel, menținând soluția primei instanțe cu privire la suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate, a ținut cont de faptul că potrivit art.

16 Cod penal, infracțiunea imputată inculpatului face parte din categoria

infracțiunilor grave, săvârșită din imprudență, iar art. 90 Cod penal nu interzice

dispunerea suspendării condiționate a executării pedepselor pentru săvârșirea

acestui gen de infracțiuni, or, inculpatul Vîrtosu Radjan a recunoscut vina

integral, s-a căit de cele comise, anterior a fost condamnat dar antecedentele

penale sunt stinse, se caracterizează pozitiv la locul de trai, comportamentul

pozitiv al inculpatului după comiterea faptei prejudiciabile, întrucât imediat a

încercat să acorde primul ajutor victimei, a chemat salvarea, a contribuit la

înmormântarea victimei și a despăgubit succesorul acesteia, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului.

Așadar, în contextul circumstanțelor evidențiate, Colegiul penal lărgit

consideră că atât instanța de apel, cât și prima instanță corect au ajuns la

concluzia, că este rațional de a stabili inculpatului pedeapsă cu aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării acesteia

pentru o perioadă de probațiune, întrucât în acest caz scopul pedepsei poate fi

atins și fără executarea reală a pedepsei închisorii, deoarece din circumstanțele

speței rezultă că inculpatul a înțeles pericolul social al acțiunilor sale

infracționale.

Relevant, la caz, Colegiul penal lărgit constată și faptul, că temeiurile

invocate de către recurent, precum și argumentele acestuia au constituit obiect

de examinare la judecarea cauzei în instanța de apel, și asupra acestora instanța

judecătorească s-a expus argumentat în hotărârea pronunțată.

Subsidiar, Colegiul lărgit subliniază că, potrivit jurisprudenței CtEDO nu se

mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea

demonstrând cu prisosință soluția dată de instanțele inferioare. Or, în cazul în

care acestea și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la

împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs

7

poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor

instanțe (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.Finlandei).

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul lărgit constată că instanța de apel

și-a argumentat hotărârea în sensul menținerii aplicării art. 90 Cod penal,

corect ajungând la concluzia că corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă fără izolarea acestuia de societate și va atinge scopul restabilirii

echității sociale. În aceste condiții instanța de recurs consideră, că n-a fost

constatată prezența în speța examinată a unei erori de drept, care ar servi drept

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate,

deoarece instanța de apel n-a admis o eroare gravă de fapt, care ar afecta soluția

acesteia.

Din considerentele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că, la judecarea

cauzei în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante,

prescrise de art. 414-419 Cod de procedură penală, de aceea recursul ordinar

declarat de procuror urmează a fi respins, ca inadmisibil.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, cu menținerea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 octombrie 2020, în cauza

penală în privința lui Vîrtosu Radjan XXXXX.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 12 august 2021.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Timofti Vladimir

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Guzun Ion

8