1ra-1424/2021 — art. 27, 362 alin. 1 CP

1ra-1424/2021 — art. 27, 362 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1424/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

02 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 23 martie 2021, declarat de avocatul Ilie Rabei, în numele inculpatului

Popescu Vitalie xxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.12.2019 - 04.11.2020,

instanța de apel: 03.12.2020 - 23.03.2021,

instanța de recurs: 21.05.2021 - 02.06.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 27, 362 alin. (1) Cod penal la 1 an închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 1 an.

aproximativ orele 00:10, având scopul de a pleca la muncă în România, sustrăgându-

se de la controlul de frontieră, ascunzându-se după un camion, a atentat trecerea ilegală

a frontierei de stat, prin punctul de trecere a frontierei Leușeni – 2, situat în r-nul

Hâncești, astfel încălcând modul și ordinea de trecere a frontierei de stat, însă din cauze

independente de voința făptuitorului, aceasta nu și-a produs efectul, fiind observat și

reținut de către colaboratorii poliției de frontieră SPF Leușeni – 2 a Direcției Regionale

Vest al IGPF.

Instanța a reținut că, inculpatul în ședința de judecată nu s-a prezentat și prin

încheierea Judecătoriei Hâncești din 28.05.2020, a fost anunțat în căutare.

Totodată, în cadrul urmăririi penale inculpatul și-a recunoscut integral vina în

comiterea infracțiunii imputate.

Astfel, în baza probelor administrate, acțiunile inculpatului urmează a fi

1

calificate în baza art. 27, 362 alin. (1) Cod penal, ca tentativa la trecerea ilegală a

frontierei de stat a R. Moldova, sustrăgându-se de la controlul de frontieră.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod penal,

că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, anterior nu a mai fost condamnat, fiind atras

doar la răspundere contravențională de mai multe ori în anul 2014-2019, că

circumstanțe agravante nu au fost stabilite, iar cea atenuantă fiind recunoașterea vinei,

concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă, rațională și echitabilă fără

izolare de societate, stabilindu-i-se o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării

ei, conform art. 90 Cod penal.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Popescu

Vitalie să fie condamnat pe art. 27, 362 alin. (1) Cod penal la 1 an și 6 luni închisoare,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Apelantul a invocat că, sentință este prea blândă din considerentul că instanța de

fond nu a ținut cont de împrejurările în care a avut loc infracțiunea, iar pedeapsa

aplicată inculpatului, nu va atinge scopul de reeducare a condamnatului, care știind cu

certitudine că în privința sa se desfășoară urmărirea penală și cauza a fost remisă în

instanța de judecată, nu s-a prezentat în fața instanței, fiind anunțat în căutare.

În atare circumstanțe, nu este clară situația privind modalitatea de executare a

pedepsei cu suspendare, dacă inculpatul în genere se eschivează și nu este de găsit la

locul de trai.

Astfel, instanța nu a dat apreciere obiectivă circumstanțelor menționate, nu a luat

în considerație persoana celui vinovat, modalitatea de comitere a infracțiunii,

comportamentul inculpatului.

Toate acestea determină necesitatea emiterii unei decizii de condamnare a

inculpatului, cu executarea reală a pedepsei sub formă de închisoare. Or, prin aplicarea

pedepsei cu executare reală urmează a fi restabilită echitatea socială și în special

asigurarea executării pedepsei din partea inculpatului.

Potrivit materialelor cauzei penale, Popescu V. a fost anterior condamnat de 4

ori, ultima dată prin sentința Judecătoriei Cantemir din 10.09.2015, fiindu-i stabilită

pedeapsa definitivă de 8 luni închisoare cu amendă în mărime de 3000 lei, amenda

nefiind achitată de inculpat.

Reieșind din prevederile art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și,

respectiv, la rândul său, are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate

în Partea specială și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestui cod.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

2

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Popescu Vitalie, recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 27, 362 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă de 1 an închisoare, cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, de la reținere,

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de

judecată a instanței de fond, iar prin încheierea din 28.05.2020 a fost anunțat în căutare,

fiind pornit dosarul de căutare nr. 2020200183.

Astfel, în instanța de apel, cauza la fel a fost examinată în lipsa inculpatului, dar

în prezența apărătorului lui, Rabei Ilie, nefiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

La pronunțarea sentinței, instanța de fond corect a stabilit circumstanțele de fapt

și de drept și just a ajuns la concluzia că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată lui.

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

Ori, în afară de faptul că inculpatul la urmărirea penală și-a recunoscut vina pe

deplin, aceasta a fost dovedită integral și de întreaga sistemă de probe, care sunt

pertinente, concludente, utile și veridice și coroborează între ele.

În același timp, la numirea felului și măsurii de pedeapsă, instanța de fond nu a

ținut cont de toate circumstanțe reale și personale, ca caracterul și gradul de pericol

social și prejudiciabil al infracțiunii, că infracțiunea a fost săvârșită intenționat,

conform prevederilor art. 16 Cod penal se referă la infracțiuni ușoare, de personalitatea

infractorului.

Pedeapsa stabilită inculpatului, prin dispunerea suspendării condiționate a

executării pedepsei stabilite pe un termen de 1 an, este prea blândă în coraport cu fapta

încriminată și nu își va atinge scopul de corectare a condamnatului, precum și

prevenirea de comitere din partea acestuia a unor infracțiuni similare, or prin aplicarea

unei asemenea pedepse nu va duce la restabilirea echității sociale și corectarea

inculpatului.

Echitatea presupune respectarea balanței dintre interesele infractorului adică

stabilirea unei pedepse care să nu fie prea aspră, pe de o parte și interesele sociale sau

individuale care au fost prejudiciate, pe de altă parte, adică pedeapsa justă poate

contribui la diminuarea suferinței morale suportate de victime și societate, precum și a

compensa dauna materială cauzată.

În această perspectivă, restabilirea echității sociale nu poate fi concepută fără a

se ține cont de următoarele aspecte: stabilirea unei pedepse care să corespundă cu

caracterul prejudiciabil al infracțiunii, cu circumstanțele atenuante și agravante, cu

personalitatea infractorului; precum și neadmiterea cauzării de suferințe și înjosirea

demnității persoanei condamnate.

3

În cadrul examinării cauzei, acuzarea a pledat ca în privința lui Popescu V., să

fie aplicată o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 1 an, cu

executarea în penitenciar de tip semiînchis.

Dar, instanța de fond a adoptat o soluție defectuoasă și neechitabilă pe marginea

individualizării pedepsei.

Astfel, pe parcursul perioadei de examinare a cauzei penale, inculpatul s-a

eschivat de la examinarea cauzei, fiind citat legal în ședința de judecată nu s-a

prezentat, prin încheierea Judecătoriei Hâncești din 28 mai 2020 fiind anunțat în

căutare, pe caz fiind inițiat dosar de căutare de către Inspectoratul de Poliție Hâncești

nr. 2020200183 din 17.07.2020.

Mai mult, inculpatul anterior fiind condamnat de 4 ori - prin sentința Judecătoriei

Botanica din 03.03.2017 în baza art. 186 alin. (2) lit. d), 90 Cod penal la 2 ani și 6 luni

închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 1 an, prin

sentința Judecătoriei Botanica din 02.10.2017 în baza art. 361 alin. (2) lit. c) Cod penal

la amendă în mărime de 200 unități convenționale, prin sentința Judecătoriei Cahul din

10.10.2014 pe art. 362 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 150 unități

convenționale, ce constituie 3000 lei, prin sentința Judecătoriei Cantemir din

10.09.2015 pe art. 362 alin. (1), 85 Cod penal la 8 luni închisoare și amendă în mărime

de 150 u.c., adică 3000 lei, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Astfel, este inoportună în cazul dat aplicarea pedepsei închisorii cu suspendarea

executării ei pe o anumită perioadă or, condamnarea cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei conform art. 90 Cod penal este un drept și o rezervă în atitudine a

instanței și nu este ca o obligație și se aplică de instanța de judecată ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat.

Potrivit pct. 1 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din

11.11.2013 cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale,

prin criteriile de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele de care instanța de

judecată este obligată să se conducă în procesul stabilirii pedepsei și la aplicarea ei

persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii.

Individualizarea pedepsei constă în obligațiunea instanței de a stabili măsura

pedepsei concrete infractorului necesară și suficientă pentru realizarea scopurilor legii

penale și a pedepsei penale. Pedeapsa este echitabilă, când ea impune infractorului

lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite

și este suficientă pentru restabilirea echitații sociale, adică a drepturilor și intereselor

victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Prin urmare, o altă pedeapsă decât cea privativă de libertate reală nu-și va atinge

scopul. Or, potrivit prevederilor art. 61 alin.(2) Cod penal, pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să

înjosească demnitatea persoanei condamnate.

instanței de apel, cu menținerea sentinței primei instanțe.

4

Recurentul a invocat că instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor

art. 6. 7. 61. 75. 76. 78. 90 Cod penal și a ținut cont că, infracțiunea săvârșită de inculpat

face parte din categoria celor ușoare, că ultimul a recunoscui vina în comiterea

infracțiunii incriminate, sincer s-a căit de cele comise, a contribuit activ la descoperirea

infracțiunii, întreține 2 copii minori, că lipsesc circumstanțele agravante.

Prin urmare, concluzia că scopul corectării și reeducării inculpatului poate fi

realizat și prin aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal este una corectă.

În drept, recursul, este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul Penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar este fondat pe temeiurile din art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta

este expres neclar (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele concrete conținute în partea descriptivă a hotărârii

contestate, care ar fi erorile de drept și esența circumstanțelor că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expres neclar, fiind omisă în totalitate și argumentarea

ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

5

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii atacate,

inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că

instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind pedeapsa aplicată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și argumentat a

ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale

se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana

celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea

penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că, în cazul care

inculpatul a recunoscut vina la urmărirea penală și s-a căit, dar a fost anunțat în căutare,

fiind condamnat anterior de 4 ori însă nu s-a corectat și a continuat comiterea faptelor

infracționale, chiar și în prezența circumstanțelor atenuante invocate de recurent,

aplicarea față de inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal reprezenta o soluție de

pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului și a scopului

pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării ultimului, prevenirii

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată ultimului

în conformitate cu prevederile legale, corespunde principiului proporționalității și

scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și prevenirii

de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane (pct. 4.

din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apel a apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) Cod

de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

6

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului s-au aplicat pedepse

individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Ilie Rabei, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 23 martie 2021, în privința

inculpatului Popescu Vitalie xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 25 iunie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7