1ra-1039/2021 — art. 172 alin. 3 lit. a/1 CP

1ra-1039/2021 — art. 172 alin. 3 lit. a/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1039/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 mai 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nadejda Toma.

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan, Ion Guzun,

Victor Boico,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 21 octombrie

2020, declarate de avocații Dmitri Terr și Igor Țurcanu, în numele inculpatului

Boacă Sergiu XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.07.2017 – 02.05.2018,

instanța de apel: 12.06.2018 – 21.10.2020,

instanța de recurs: 26.02.2021 – 17.05.2021.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul Penal lărgit,

c o n s t a t ă:

achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 172 alin. (3) lit. a1)

Cod penal, pe motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, folosindu-se de faptul că fiica sa

XXXXXX, XXXXXX, se afla în îngrijirea, ocrotirea, protecția și educarea lui,

precum și de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința din

cauza vârstei fragede, agresând-o psihic, la domiciliul propriu, a determinat-o pe

XXXXXX să participe la acțiuni cu caracter sexual în forme perverse, exprimate

prin atingerea și penetrarea organelor genitale și anale.

Prin ordonanța de modificare a învinuirii în ședința de judecată din

20.09.2017, Boacă S. a fost învinuit pentru faptul că, în perioada de timp, începând

cu luna noiembrie 2014 și până în luna martie 2015, urmărind scopul satisfacerii

poftei sexuale, folosindu-se de faptul că fiica sa XXXXXX, XXXXXX, se afla în

1

îngrijirea, ocrotirea, protecția și educarea lui, precum și de imposibilitatea acesteia

de a se apăra sau de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede, agresând-o psihic,

la domiciliul propriu, a determinat-o pe XXXXXX să participe la acțiuni cu caracter

sexual în forme perverse, exprimate prin atingerea și penetrarea organelor genitale

și anale.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod

penal, ca satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârșite prin constrângere

psihică asupra unui membru de familie, care se află la îngrijirea, ocrotirea, protecția,

educarea sau în tratamentul făptuitorului.

Instanța a reținut că inculpatul Boacă S. nu și-a recunoscut vina în comiterea

infracțiunii incriminate.

Totodată, din materialele dosarului se constată că inculpatul nu este vinovat

în săvârșirea infracțiunii imputate, prevăzută la art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal,

deoarece nu s-a constatat existența faptei infracționale.

Ori, probele administrate nu dovedesc pe deplin comiterea infracțiunii

prevăzută la art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal.

Iar, potrivit art. 389 alin. (1) Cod de procedură penală, sentința de condamnare

poate fi adoptată numai în condițiile în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

probe cercetate de instanța de judecată.

Mai mult, declarațiile martorilor, date în cadrul urmăririi penale și în instanța

de judecată, sunt presupuneri ce nu denotă comiterea infracțiunii de satisfacere a

poftei sexuale în forme perverse.

Astfel, declarațiile minorei, audiată în condiții speciale, la vârsta de 4 ani și

4 luni, peste un an și jumătate de la data comiterii faptei, nu pot fi puse la baza

emiterii unei sentințe de condamnare, or, în coroborare cu alte probe, nu dovedesc

cu certitudine comiterea infracțiunii incriminate inculpatului.

De asemenea, nu poate fi reținut în calitate de probă ce dovedește vinovăția

inculpatului, nici raportul de evaluare psihologică nr. 245 din 18.08.2015 a

copilului minor XXXXXX, potrivit căruia copilul manifestă semne psiho-

comportamentale specifice molestării (mișcări sexualizate sincronizate cu amintirea

acțiunilor întreprinse în raport cu ea de către Boacă S.) care se mențin în conștiința

copilului un termen semnificativ de cel puțin patru luni de la momentul identificării.

Conform art. 93 alin. (1), (2), (3) Cod de procedură penală, probele sunt

elemente de fapt dobândite în modul stabilit de prezentul cod, care servesc la

constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea făptuitorului, la

constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor împrejurări importante pentru

justa soluționare a cauzei. În calitate de probe în procesul penal se admit elementele

de fapt constatate prin intermediul următoarelor mijloace: 1) declarațiile bănuitului,

învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate, părții civile, părții civilmente

responsabile, martorului; 2) raportul de expertiză judiciară; 3) corpurile delicte; 4)

procesele-verbale privind acțiunile de urmărire penală și ale cercetării judecătorești;

5) documentele (inclusiv cele oficiale); 6) înregistrările audio sau video, fotografiile;

7) constatările tehnico-științifice și medico-legale; 8) actele procedurale în care se

consemnează rezultatele măsurilor speciale de investigații și anexele la ele, inclusiv

stenograma, fotografiile, înregistrările și altele; 9) procesele-verbale de consemnare

2

a rezultatelor investigațiilor financiare paralele și procesele-verbale de consemnare

a opiniei organului de control de stat al activității de întreprinzător, emisă conform

prevederilor art. 2761 dacă nu a fost expusă într-un proces-verbal de control; 10)

procesul-verbal de control, întocmit în cadrul controlului de stat asupra activității de

întreprinzător, un alt act de control/administrativ cu caracter decizional, întocmit de

un organ de control în rezultatul unui control efectuat conform legislației speciale în

vigoare. Elementele de fapt pot fi folosite în procesul penal ca probe dacă ele au fost

dobândite de organele de control de stat, organul de urmărire penală, de organul de

constatare sau de altă parte în proces, cu respectarea prevederilor prezentului cod.

Astfel, din prevederile art. 93 alin. (2), (3) Cod de procedură penală, rezultă

că raportul de evaluare psihologică efectuat de Centrul Național de Prevenire a

Abuzului Față de Copii nu constituie probă concludentă, pertinentă, utilă și

veridică, deoarece nu este un act procedural efectuat cu respectarea prevederilor

legale și nu cade sub incidența mijloacelor de probă prescrise la art. 93 alin. (2) Cod

de procedură penală, nefiind întocmit de o instituție specializată și autorizată în

modul prevăzut de legislația procesual-penală.

Totodată, la materialele cauzei lipsește un act ce ar confirma profesia și

specialitatea psihologului Șevcenco O., dacă aceasta are studii în domeniul

respectiv și este competentă de a efectua careva analize și evaluări psihologice

asupra copilului minor.

Or, învinuirea înaintată de acuzatorul de stat inculpatului constituie o versiune

bazată pe anumite presupuneri.

Iar, din probele analizate rezultă că, în speță, nu s-a dovedit a fi comisă fapta

infracțională incriminată inculpatului, deoarece nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

În speță nu s-a dovedit a fi comisă fapta prejudiciabilă descrisă în actul de

învinuire, astfel că nu a avut loc acțiunea prejudiciabilă de satisfacere a poftei

sexuale în forme perverse.

Prin urmare, probele administrate nu dovedesc existența faptei infracțiunii

în modalitatea descrisă în rechizitoriu.

Deoarece s-a constatat lipsa laturii obiective, fiind unul din elementele

constructive ale unei fapte ilicite, se atestă lipsa componenței infracțiunii

incriminate inculpatului.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să

fie condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal la 10 ani închisoare și

încasarea în beneficiul lui XXXXXX a prejudiciului material de 500 lei și moral de

10.000 lei.

Apelanta a invocat că probele administrate în cadrul urmăririi penale, supuse

ulterior examinării judiciare, demonstrează integral existența faptei infracțiunii și

vinovăția făptuitorului.

3.1. A declarat apel și reprezentantul legal al părții vătămate, XXXXXX,

solicitând casarea sentinței și rejudecarea cauzei.

Apelanta a indicat că sentința este subiectivă și neîntemeiată.

3

În lipsa unor motive, instanța de fond a respins declarațiile părții vătămate

minore, ale reprezentantului părții vătămate și ale martorilor acuzării, date sub

jurământ și a apreciat ca fiind veridice depozițiile inculpatului și ale mamei acestuia.

Partea vătămată minoră a fost consultată la psiholog în conformitate cu

legislația în vigoare și argumentele primei instanțe că a trecut mult timp de la

depunerea cererii la poliție până la consultarea psihologului sunt nefondate, deoarece

orice acțiune impresionantă asupra copilului se memorizează pentru un timp destul

de îndelungat, iar în anumite cazuri stresante apare necesitatea ca psihologul să

lucreze cu copilul.

Mai mult, prima instanță nu a dat apreciere declarațiilor reprezentantului

organelor de tutelă Țurțurica S.

2020, apelurile au fost admise, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Boacă Sergiu a fost condamnat în baza art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal la

10 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, începând de la

21.10.2020, cu includerea perioadei arestării preventive și la domiciliu de la

25.08.2015 până la 03.02.2016 și de la 03.02.2016 până la 30.03.2016.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul reprezentantului legal al părții

vătămate, XXXXXX, prejudiciul material în sumă de 500 lei și moral în mărime

10.000 lei.

Instanța de apel a constatat că inculpatul Boacă S., în perioada de timp,

începând cu luna noiembrie 2014 și până în luna martie 2015, urmărind scopul

satisfacerii poftei sexuale folosindu-se de faptul că fiica sa XXXXXX, XXXXXX,

se afla în îngrijirea, ocrotirea, protecția și educarea lui, precum și de

imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și exprima voința din cauza vârstei

fragede, agresând-o psihic la domiciliul propriu, a determinat-o pe XXXXXX să

participe la acțiuni cu caracter sexual în forme perverse, exprimate prin atingerea

și penetrarea organelor genitale și anale.

Acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 172 alin. (3) lit. a1)

Cod penal, ca satisfacerea poftei sexuale în forme perverse săvârșită prin

constrângere psihică asupra unui membru de familie, care se află la îngrijirea,

ocrotirea, protecția, educarea sau în tratamentul făptuitorului.

Instanța de apel a reținut că, inculpatul a pledat nevinovat și a indicat că

dosarul este fabricat. XXXXXX a plecat de la el în noiembrie 2014, iar căsătoria a

fost desfăcută la 26.02.2015. În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, fetița a fost

la el acasă prin luna februarie 2015. Mama lui deseori se ducea și o lua pe o zi, fetița

rămânea la ei acasă pe noapte și dormea cu bunica ei în altă casă, în aceeași

gospodărie. Acțiuni perverse în privința fiicei nu a săvârșit, învinuirea fiind o

minciună. Cauză penală a fost pornită pe motiv că el a ridicat întrebarea la organul

de tutelă referitor la faptele mamei în prezența copilului. A înregistrat pe DVD toate

convorbirile telefonice dintre el și XXXXXX începând cu luna ianuarie 2015 până

în 2017. Pe acest DVD sunt filmări cu copilul și stenograme, înregistrări audio ale

convorbirilor între el și fetiță, care povestește despre mama sa goală cu un alt bărbat

sub plapumă. În anul 2014, fiica avea 3 ani și 2 luni, ea nu mergea la grădiniță

deoarece nu mergea la oală și când venea la el acasă purta scutece. La el acasă,

copilul stătea cu mama lui, el lucra inclusiv sâmbătă și duminica. În luna ianuarie

4

2015, după ce i-a povestit fiica despre comportamentul mamei, s-a adresat la organul

de tutelă, la Țurțurica S. Copilul a fost antrenat și impus de către psiholog să dea

explicații că el a atins-o cu degetele la organele ei genitale. De fapt, el este victimă,

fiica i-a povestit de două ori despre comportamentul amoral al mamei sale. A depus

plângere la poliție, apoi a mers la tutelă și a povestit despre acest caz, unde i-au spus

că sunt chestiile personale ale mamei. Ulterior a scris avocatului poporului. Timp de

10 zile i-a comunicat lui Țurțurica S., la tutelă pentru a întreprinde unele măsuri,

însă i s-a spus că deja au fost întreprinse măsuri. Ultima plângere a depus-o la poliție

la 08.08.20215.

Reprezentantul legal al părții vătămate, XXXXXX, a indicat că toate lucrurile

stranii cu fata s-au întâmplat în luna ianuarie 2015, după ce a plecat de la inculpat.

I-a permis acestuia să se vadă cu copilul, deoarece Țurțurica S. suna și spunea ca va

avea probleme dacă nu va permite fiicei să se vadă cu tatăl.

Martorul Smochină T. a explicat că inculpatul este fostul ginere, este mama

lui XXXXXX și bunica părții vătămate. Discuțiile pe cazul dat cu fetița au avut loc

în noiembrie 2014.

Martorul Boacă M., mama inculpatului, a declarat că în noiembrie 2012,

XXXXXX și Boacă S. au plecat la muncă peste hotarele țării, iar fetița a rămas cu

ea acasă. La Moscova între XXXXXX și Boacă S. a apărut un conflict, din cauza că

XXXXXX și-a găsit un prieten. În februarie 2013, Boacă S. s-a întors acasă și s-a

angajat la lucru, iar XXXXXX a rămas la Moscova și s-a reîntors în iunie 2013. În

tot acest timp, fetița era cu ea. A vorbit cu feciorul său, l-a rugat s-o ierte pe

XXXXXX și să-i mai dea o șansă și el a ascultat-o. Peste un timp, fiul i-a spus că

XXXXXX și-a luat bagajul și a plecat la mama ei, în altă localitate. Însă, chiar în

acea seară XXXXXX s-a întors înapoi, și-a cerut iertare și a rămas la ei. Astfel de

situații s-au întâmplat de câteva ori. În perioada noiembrie 2014 - martie 2015, când

fetița venea la ei, ele dormeau împreună. Ea controla singură copilul. Până la

întocmirea graficului, lua fetița de sâmbătă până duminică. Începând cu luna august

2014 și până în mai 2015, ea era permanent acasă și XXXXXX nu aducea copilul

în vizită la ei.

Deși inculpatul a pledat nevinovat, vina acestuia este dovedită prin probele

cercetate în cadrul ședinței judiciare, inclusiv raportul de evaluare psihologică a

copilului XXXXXX din 18.08.2015.

Or, conform raportului de evaluare psihologică din 18.08.2015, copilul

manifestă semne psiho-comportamentale specifice molestării (mișcării sexualizate

sincronizate cu amintirea acțiunilor întreprinse în raport cu ea de tatăl biologic Boacă

S.), care se mențin în conștiința copilului un termen semnificativ de cel puțin 4 luni

de la momentul identificării. Totodată a fost recomandat de a asigura un mediu sigur

și protejat pentru copil în cadrul familiei mamei și excluderea accesului tatălui la

copil.

Raportul a fost întocmit și semnat de către Șevcenco O., psiholog la

„Amicul” și aprobat de către Președintele Centrului Național de Prevenire a

Abuzului Față de Copii, Sîmboteanu D.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal

se exprimă în fapta prejudiciabilă, concretizată în acțiuni de două tipuri:1) acțiunea

principală: satisfacerea poftei sexuale în forme perverse; 2) acțiunea adiacentă: a)

5

constrângerea fizică; b) constrângerea psihică; c) profitarea de imposibilitatea

victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

La momentul săvârșirii infracțiunii – noiembrie 2014 - martie 2015, partea

vătămată minoră XXXXXX, născută la XXXXXX, avea vârsta de 3 ani, fapt

cunoscut de inculpat și care a profitat de faptul că, în virtutea vârstei sale fragede,

partea vătămată minoră se afla în incapacitatea de a se apăra și de a-și exprima

voința, realizând în totalmente latura obiectivă a infracțiunii, iar potrivit declarațiilor

părții vătămate minore, toate acțiunile inculpatul le săvârșea în timpul când se

aflau singuri acasă, camuflând acțiunile sale sub forma unor jocuri, pentru a nu

fi descoperite.

Totodată, nu au fost stabilite temeiuri de a respinge declarațiile

reprezentantului legal al părții vătămate XXXXXX, precum și ale martorilor audiați

în instanța de fond, declarațiile cărora suplimentar au fost verificate prin audiere în

instanța de apel și au fost depuse sub jurământ, ultimii fiind avertizați, în

comparație cu inculpatul, de răspunderea penală în baza art. 312-313 Cod penal.

Astfel, declarațiile părții vătămate minore, ale reprezentantului legal al părții

vătămate minore și ale martorilor sunt admisibile și au valoare probantă, deoarece

în declarațiile lor sunt fixate împrejurările faptei care constituie obiectul acestor

declarații, iar instanța de fond n-a dat o apreciere cuvenită acestor probe.

În același timp, declarațiile inculpatului nu corespund adevărului, iar

contrariul celor declarate de inculpat rezultă din declarațiile persoanelor audiate

și din actele și documentele acumulate în cadrul urmăririi penale.

Or, fiind examinate în ansamblu materialele dosarului penal și fiecare probă

în parte, după cum prevede legislația procesual penală, fiecare în parte și în

coroborare între ele confirmă cu certitudine vinovăția inculpatului. Probele scrise

completează totalmente și confirmă că infracțiunea a fost comisă de către inculpat.

Totalitatea probelor administrate corespunde cerințelor stipulate de art. 101

Cod de procedură penală, adică sunt pertinente, concludente, utile pentru a putea fi

puse la baza unei sentințe de condamnare, fiind în coroborare între ele și

demonstrând pe deplin vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute

la art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal.

decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul invocă că învinuirea înaintată inculpatului este una extrem de

abstractă, iar instanța de fond corect și întemeiat a constatat că nu este confirmată

prin materialele cauzei.

Apărarea a insistat la efectuarea unei expertize judiciare psihologice, însă

reprezentantul legal al părții vătămate minore a avut obiecții, motivându-și refuzul

prin nedorința de a trauma copilul.

La fel, întru examinarea multilaterală și completă a fost necesară audierea în

calitate de martori a educatorilor grădiniței pe care a frecventat-o copilul, care au

avut informații importante din punct de vedere al comportamentului adecvat al fetiței

și caracterul relațiilor acesteia cu tatăl.

Totodată, potrivit declarațiilor depuse de XXXXXX, Smochină T. și Lungu

V., care au fost puse la baza învinuirii, pentru prima dată copilul s-a plâns referitor

la „buba” în regiunea genitală aproximativ în luna mai-iunie 2015. Dar, în învinuirea

6

formulată inculpatului figurează perioada cuprinsă între lunile noiembrie 2014 –

martie 2015, astfel că perioada mai – iunie 2015 iese din limitele învinuirii. Mai

mult, declarațiile mamei și ale martorilor referitor la durerile copilului au un caracter

controversat.

În același timp, urmează a da o apreciere specială declarațiilor părții vătămate

minore din 05.01.2016 și 20.01.2016 că „dormea cu tata într-o cameră, tata nu-i

spunea povești. Când dormea cu tata, îl cuprindea, îl iubește pe tata. Îi place să

doarmă cu tata. Nu se duce în ospeție la tata, deoarece mama nu îi permite. Când

era la tata, se juca cu el. Tata nu i-a cumpărat bomboane. Tata nu este rău, când se

juca cu ea de-a ascunselea, de-a prinselea. Se culca cu tata, se juca cu ea, o lua în

brațe, o arunca în sus, apoi o prindea și o cuprindea, dar nu se săruta.”

În calitate de dovadă a vinovăției inculpatului, acuzarea și instanța de apel

invocă raportul de evaluare psihologică a copilului XXXXXX nr. 245 din

18.08.2015, însă acest act nu conține informații despre studiile, calificările, existența

unei licențe corespunzătoare și experiența de muncă a psihologului Șevcenco O., iar

autorul documentului nu indică ce metode științifice și literatură a folosit.

Martorul Smochină T., bunica maternă a părții vătămate minore, în cadrul

urmăririi penale nu a comunicat despre faptul că a auzit de la copil cuvântul „ciupa”,

interpretat de ea și de XXXXXX ca satisfacție orală a poftei sexuale. Această

expresie a fost folosită de martor pentru prima dată în cadrul audierii în instanța de

judecată. Martorul a indicat că a auzit acest cuvânt de la copil mai târziu, după

audierea la poliție. Ignorând contrazicerile din declarațiile martorilor, instanța de

apel a ajuns la concluzia privind lipsa unui temei de a aprecia critic declarațiile

părții vătămate minore XXXXXX, a reprezentantului legal al părții vătămate

XXXXXX și ale martorilor Smochina T., Lungu V. și Țurțurica S., depuse sub

jurământ, ultimii fiind avertizați, în comparație cu inculpatul, de răspundere penală

în baza art. 312-313 Cod penal.

Or, în acțiunile inculpatului lipsesc semnele infracțiunii incriminate, sentința

de achitare adoptată de instanța de fond fiind legală și întemeiată. Mai mult,

urmărirea penală a fost efectuată incomplet și la un nivel profesional scăzut. Instanța

de apel a apreciat probele cu încălcări grave ale cerințelor art. 101 Cod de procedură

penală, în special, în partea aprecierii probelor în ansamblu, sub toate aspectele și în

mod obiectiv, iar apărarea are suficiente temeiuri de a declara că la emiterea deciziei,

instanța de apel a apreciat probele extrem de neobiectiv și cu o părtinire clară

acuzatoare.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală.

5.1. Declară recurs ordinar și avocatul Igor Țurcanu, solicitând casarea

deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel,

în alt complet de judecată.

Recurentul indică că instanța de apel nu a dat apreciere concluziei primei

instanțe despre admisibilitatea probei în raport cu art. 93 alin. (2) Cod de procedură

penală și asupra afirmațiilor că Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de

Copii este o organizație neguvernamentală care promovează dreptul copiilor la

protecție împotriva oricăror forme de violență, nefiind o instituție învestită prin lege

7

de a efectua rapoarte de constatare, evaluare ce pot servi ca probă în cadrul unui

proces penal.

Deci, instanța de apel a admis o eroare gravă prin aprecierea arbitrară și ilegală

a unei probe dobândite de acuzare printr-un act procedural efectuat fără respectarea

prevederilor legale.

Concluziile instanței de apel indică la faptul că cauza a fost examinată

superficial și nu au fost analizate înscrisurile din dosar sau, în mod deliberat, instanța

de apel s-a plasat de partea acuzării, ce constituie un lucru nepermis de lege.

Referitor la afirmația instanței de apel că nu a fost contestată de apărare

audierea în condiții speciale, se atestă că, atât în instanța de fond, cât și în apel,

apărarea a invocat declararea nulității actului procedural și excluderea din dosar,

fiind depus la 21.01.2016 în formă scrisă și motivată dezacordul cu modul efectuării

audierii în condiții speciale ale minorei.

Însă, nici instanța de fond, nici cea de apel nu au menționat declarația depusă

și au lăsat-o fără apreciere, prin ce s-a încălcat dreptul la un proces corect și echitabil.

Actul procedural din 20.01.2015 este lovit de nulitate or, contrar prevederilor

art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală, au fost încălcate normele referitor la

competența după calitatea persoanei care a participat la efectuarea actului

procedural.

Potrivit art. 87 alin. (2) Cod de procedură penală, specialistul trebuie să posede

cunoștințe și deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar organului de

urmărire penală sau instanței, iar intervievatorul Rusu A., pe parcursul audierii părții

vătămate minore, a dat dovadă că nu cunoaște elementar tactici de audiere a

victimelor minore și deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar

organului de urmărire penală.

Astfel, afirmația instanței de apel că nu a fost contestată audierea în condiții

speciale a minorei reprezintă o eroare gravă de fapt, care a condus la concluzii greșite

și hotărâri nemotivate, iar în cazul în care instanța de recurs nu poate repara această

eroare, este necesară dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel.

Pe lângă aceasta, instanțele de fond și de apel nu s-au expus asupra probelor

audio și video prezentate de acuzare și care indică la faptul că dosarul este fabricat

artificial. Dacă instanța de fond își îndeplinea obligația pozitivă de a da apreciere

probelor apărării, instanța de apel, la casarea deciziei, ar fi fost nevoită să se expună

asupra acestor probe.

În instanța de fond au fost audiate și vizionate probele audio și video efectuate

de Boacă S. și mama sa Boacă M., în perioada noiembrie 2014 – 2015 și după această

perioadă, iar apărarea a prezentat stenogramele de pe aceste înregistrări, care au o

importanță deosebită și dovedesc ilegalitatea și netemeinicia învinuirii înaintate

inculpatului.

Or, aceste probe, pe care instanțele de fond și de apel nu le-au apreciat, indică

că Boacă S. este victima procesului penal și a unor abuzuri din partea autorităților,

realizate prin tragerea ilegală la răspundere penală în baza unui denunț fals și

declarațiilor martorilor acuzării, care urmau a fi apreciate ca fiind false sau, cel puțin,

critic.

Totodată, XXXXXX a recunoscut în instanța de apel autenticitatea probelor

audio și video ale apărării, inclusiv discuția dintre Boacă S. și fiica sa.

8

În același timp, instanța de apel a respins cererea repetată a apărării privind

petrecerea expertizei complexe medico-legale-psihiatrice și psihologice a părții

vătămate minore pentru a stabili discernământul, nivelul și gradul de dezvoltare al

copilului și faptul dacă poate să-și dea seama de acțiunile incriminate inculpatului.

Mai mult, nu este clar de ce nu a fost efectuată expertiza complexă medico-

legale-psihiatrice și psihologică a părții vătămate minore în cadrul urmăririi penale,

când acest lucru era imperativ.

Partea vătămată minoră nu a fost victimă a unei infracțiuni sexuale din partea

inculpatului, iar din probele apărării video și audio, care nu au fost apreciate de

instanțele inferioare, există o bănuială rezonabilă că copilul ar fi putut fi victima

infracțiunii prevăzute de art. 175 Cod penal, comisă de XXXXXX și, în cazul unei

expertize efectuată de experți licențiați și preîntâmpinați despre răspunderea penală

pentru concluzii intenționat false, nevinovăția lui Boacă S. ar fi fost dovedită

irefutabil.

Conform procesului-verbal al ședinței de judecată din 21.12.2017, la

materialele cauzei a fost anexată copia dosarului civil de desfacere a căsătoriei dintre

XXXXXX și Boacă S. care conține elemente de fapt și circumstanțe importante

pentru cauză, deoarece divorțul a avut loc în perioada de timp incriminată lui Boacă

S.

Instanțele de fond și de apel nu au dat nicio apreciere faptului că, în cadrul

procesului de divorț, XXXXXX nu a menționat careva nereguli admise de Boacă S.

față de copil.

De asemenea, martorii audiați în instanța de apel la solicitarea acuzării, au fost

audiați și în prima instanță și și-au menținut declarațiile date în prima instanță, deci

nu au întemeiat în mod substanțial probatoriul acuzării. Din contra, declarațiile

martorilor acuzării au confirmat poziția apărării și sentința primei instanțe.

Astfel, se atestă reinterpretarea arbitrară a probelor acuzării în instanța de apel,

care nemotivat și ilegal a desființat sentința de achitare.

Totodată, în ședința de judecată din 19.09.2018, admiterea cererii

procurorului de audiere a martorului Savciuc M., de la care acuzarea s-a refuzat în

instanța de fond, a adus atingere procesului corect și echitabil.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus

neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu au

fost întrunite elementele infracțiunii.

argumentelor invocate, Colegiul Penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motive

legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs este

9

în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

inculpatului.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul Penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 325

alin. (1), (2) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 1) – 4) Cod

de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează

următoarele chestiuni în următoarea consecutivitate: dacă a avut loc fapta de

săvârșirea căreia este învinuit inculpatul, dacă această faptă a fost săvârșită de

inculpate, dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală

este prevăzută ea, dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni.

Conform art. 394 alin. (3) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de

achitare trebuie să cuprindă, indicarea învinuirii pe baza căreia cauza în privința

învinuitului a fost trimisă în judecată, descrierea circumstanțelor cauzei constatate

de instanța de judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu

indicarea motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării.

Nu se admite introducerea în sentința de achitare a unor formulări ce ar pune la

îndoială nevinovăția celui achitat.

Potrivit jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința

se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 5 din 19.06.2006 privind sentința judecătorească, pct. 3.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) a indicat în descriptiv învinuirea formulată inculpatului atât prin

rechizitoriul din 29.01.2016, cât și conform ordonanței de modificare a învinuirii în

ședința de judecată din 20.09.2017, nefiind clar în raport cu care acuzație a judecat

cauza și a apreciat probele administrate;

b) a constatat în descriptiv diverse motive de achitare, care se contrazic

reciproc și generează consecințe juridice diferite, cum ar fi că: „...din materialele

dosarului se constată că inculpatul nu este vinovat în săvârșirea infracțiunii imputate, prevăzută

la art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal, deoarece nu s-a constatat existența faptei infracționale...,

probele administrate nu dovedesc pe deplin comiterea infracțiunii prevăzută la art. 172 alin. (3)

lit. a1) Cod penal..., sentința de condamnare poate fi adoptată numai în condițiile în care,

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe

cercetate de instanța de judecată..., declarațiile martorilor, date în cadrul urmăririi penale și în

instanța de judecată, sunt presupuneri ce nu denotă comiterea infracțiunii de satisfacere a poftei

sexuale în forme perverse..., declarațiile minorei, audiată în condiții speciale, în coroborare cu

alte probe, nu dovedesc cu certitudine comiterea infracțiunii incriminate inculpatului..., în speță,

nu s-a dovedit a fi comisă fapta infracțională incriminată inculpatului, deoarece nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii..., în speță nu s-a dovedit a fi comisă fapta prejudiciabilă descrisă

10

în actul de învinuire, astfel că nu a avut loc acțiunea prejudiciabilă de satisfacere a poftei sexuale

în forme perverse..., prin urmare, probele administrate nu dovedesc existența faptei infracțiunii

în modalitatea descrisă în rechizitoriu..., se atestă lipsa componenței infracțiunii incriminate

inculpatului..., ...nu poate fi reținut în calitate de probă raportul de evaluare psihologică nr. 245 din

18.08.2015 a copilului minor XXXXXX.., efectuat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de

Copii, deoarece nu cade sub incidența mijloacelor de probă prescrise la art. 93 alin. (2) Cod de procedură

penală, nefiind întocmit de o instituție specializată și autorizată în modul prevăzut de legislația

procesual-penală.., totodată, la materialele cauzei lipsește un act ce ar confirma profesia și specialitatea

psihologului Șevcenco O., dacă aceasta are studii în domeniul respectiv și este competentă de a efectua

careva analize și evaluări psihologice asupra copilului minor... ”.

Totodată, în dispozitiv a dispus divergent că inculpatul este achitat de sub

învinuirea comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal

din motiv că: „nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”;

Prin urmare, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu

rigorile prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe

care se întemeiază soluția, motivarea acesteia contrazicând dispozitivul sentinței

adoptate.

În al doilea rând, conform art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Potrivit art. 419 Cod de

procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. Conform art. 325

alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu. Conform art. 101 alin. (1) și (4) Cod de

procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu –

din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată este obligată să pună la

baza hotărârii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părțile

în egală măsură și să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea

tuturor probelor administrate. Potrivit art. 394 (1) pat. 1), 2), 5) Cod de procedură

penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea

faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul

săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii,

probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru

care instanța a respins alte probe, încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului. În

corespundere cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări. Chestiunile

de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate (Hotărârea Plenului CSJ a RM din

12.12.2005, nr. 22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

11

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate

deoarece, rejudecând cauza potrivit regulilor generale, conform dispozitivului și

descriptivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele concrete de fapt și drept invocate

în învinuirea formulată prin ordonanței de modificare a învinuirii în ședința de

judecată din 20.09.2017, neindicând motivele pentru care a respins probele și

versiunile apărării, în special că, potrivit declarațiilor inculpatului și a martorului

Boacă M. – mama ultimului și bunica părții vătămate minore, în perioada invocată

în învinuire au derulat altfel de evenimente, iar raportul de evaluare psihologică nr.

245 din 18.08.2015 a copilului minor XXXXXX nu cade sub incidența mijloacelor

de probă prescrise la art. 93 alin. (2) Cod de procedură penală, deoarece a fost

efectuat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii, nefiind întocmit

de o instituție specializată și autorizată în modul prevăzut de legislația procesual-

penală, la materialele cauzei lipsind un act ce ar confirma profesia și specialitatea

psihologului Șevcenco O., dacă aceasta are studii în domeniul respectiv și este

competentă de a efectua careva analize și evaluări psihologice asupra copilului

minor.

Mai mult, din concluziile sumare și divergente că: „deși inculpatul a pledat

nevinovat, vina acestuia este dovedită prin probele cercetate în cadrul ședinței judiciare...,

totodată, nu au fost stabilite temeiuri de a respinge declarațiile martorilor audiați în instanța de

fond, declarațiile cărora suplimentar au fost verificate prin audiere în instanța de apel și au fost

depuse sub jurământ, ultimii fiind avertizați de răspunderea penală în baza art. 312-313 Cod

penal..., astfel, declarațiile martorilor sunt admisibile și au valoare probantă, în același timp,

declarațiile inculpatului nu corespund adevărului, iar contrariul celor declarate de inculpat

rezultă din declarațiile persoanelor audiate..., fiind examinate în ansamblu materialele

dosarului penal și fiecare probă în parte și în coroborare între ele confirmă cu certitudine

vinovăția inculpatului..., totalitatea probelor administrate corespunde cerințelor stipulate de art.

101 Cod de procedură penală, fiind în coroborare între ele și demonstrând pe deplin vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii...”, rezultă că vinovăția inculpatului este

confirmată și prin declarațiile martorului Boacă M. – mama ultimului și bunica părții

vătămate minore, care, în opinia apărării, de fapt îl dezvinovățesc.

Pe lângă aceasta, concluzia neclară că: „măsura procesuală - audierea părții

vătămate minore în condițiile art. 1101 Cod de procedură penală efectuată nu a fost contestată de

nici un participant la proces...”, nu corespund exigențelor prescrise în art. 101 Cod de

procedură penală, privind evaluarea și aprecierea probelor administrate în cadrul

cauzei penale.

Ori, aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o

analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor făcute.

Analiza probelor presupune examinarea fiecărui element probatoriu în parte, pentru

a se înlătura tot ce nu are legătură cu cauza, tot ce este vag și nesigur. În cadrul

operației de sinteză, probele sunt examinate în ansamblul lor, confirmându-se unele

pe altele și ducând la o concluzie univocă, ce trebuie să fie reflectată în soluția dată

cauzei, care urmează a fi motivată astfel încât raționamentele ce au stat la baza

aprecierii probelor să poată fi supuse controlului judiciar;

b) a încadrat acțiunile inculpatului pe art. 171 alin. (3) lit. a1) Cod penal,

conform semnelor: „...asupra unui membru de familie...”, cât și: „...care se află la

12

îngrijirea, ocrotirea, protecția, educarea sau în tratamentul făptuitorului...” -

calificative care se exclud reciproc.

Or, soluția instanței de apel contravine jurisprudenței naționale, potrivit cărei,

în sensul prevederii de la art. 171 alin. (3) lit. a) și 172 alin.(3) lit. a1) Cod penal,

victima se află în grija făptuitorului, atunci când acesta are obligația contractuală

(de muncă, de prestații) de a-i acorda asistență socială ori de a îngriji victima. În

legătură cu intervenirea modificărilor în prevederile art. 1331 Cod penal, în cazul

când victima se află sub ocrotirea făptuitorului, atunci când ultimul are calitatea de

tutore sau de curator, în raport cu victima, acțiunile acestuia urmează a fi încadrate

la alin. 2 lit. b1) art. 171 și lit. b2) alin. (2) art. 172 Cod penal. Astfel, urmează a fi

încadrate, în baza art. 171 alin. (3) lit. a) și 172 alin. (3) lit. a1) Cod penal, doar violul

sau acțiunile violente cu caracter sexual, când făptuitorul și-a asumat în fapt sarcina

de a ocroti un minor, acesta aflându-se sub ocrotirea făptuitorului, dar făptuitorul nu

cade sub incidența prevederilor art. 1331 și 134 Cod penal. Victima se află sub

ocrotirea făptuitorului atunci când ultimul are calitatea de tutore sau de curator în

raport cu victima, sau când făptuitorul și-a asumat în fapt sarcina de a ocroti un

minor. Victima se află sub protecția făptuitorului în cazul în care este privată în mod

legal de libertate (de exemplu, se află într-o instituție de reeducare), iar cel care a

săvârșit violul are obligația de a o păzi și supraveghea. Victima se află la educarea

făptuitorului atunci când acesta face parte din rândul cadrelor didactice sau al

personalului pedagogic, fie că este o persoană angajată de către părinții victimei,

pentru educarea și instruirea acesteia. Victima se află la tratamentul făptuitorului

atunci când acesta din urmă face parte din personalul medical, aplicând îngrijirea

medicală față de victimă în instituțiile medicale sau la domiciliu (Hotărârea Plenului CSJ

a RM din 07.11.2005, nr. 17 - Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracțiunilor privind

viața sexuală, pct. 13.).

Mai mult, nu s-a pronunțat cub nicio formă asupra circumstanțelor că,

conform ordonanței de modificare a învinuirii în ședința de judecată din 20.09.2017,

calificativul: „precum și de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-și

exprima voința” nu se regăsește și în încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

iar calificativul din încadrarea juridică: „sau în tratamentul făptuitorului” nu se

conține nici descrie în fapta infracțională imputată ultimului;

c) constatarea din descriptiv că: „...toate acțiunile inculpatul le săvârșea în timpul

când se aflau singuri acasă, camuflând acțiunile sale sub forma unor jocuri, pentru a nu fi

descoperite...”, depășește limitele învinuirii formulate inculpatului, or, asemenea

circumstanțe în fapt și în drept nu i-au fost imputate ultimului prin ordonanța de

modificare a învinuirii din 20.09.2017 (art. 325 al. (1) CPP).

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

13

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

se impune soluția admiterii recursurilor ordinare, casării totale a deciziei contestate,

și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

Dat fiind că, decizia instanței de apel urmează a fi casată, iar conform sentinței

inculpatul a fost achitat, ultimul nu are temei legal de a fi deținut în continuare în

Penitenciar, urmând a fi eliberat, dacă nu execută alte hotărâri judecătorești (pct. 1., 4.

din decizie).

procedură penală, Colegiul Penal lărgit

d e c i d e:

Admite recursurile ordinare declarate de avocații Dmitri Terr și Igor Țurcanu,

casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 21 octombrie 2020,

în privința inculpatului Boacă Sergiu XXXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Boacă Sergiu XXXXXX urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă nu execută

alte hotărâri judecătorești.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 11 iunie

2021.

Președinte Nadejda Toma

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

Ion Guzun

Victor Boico

14