1ra-66/2021 — art.166-1 al. 2 lit. c, d, f CP

1ra-66/2021 — art.166-1 al. 2 lit. c, d, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-66/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 aprilie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie, Toma Nadejda, Cobzac Elena și Boico Victor,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, de către partea vătămată

Nicoară Iurie, de către avocatul Panțîru Victor în numele inculpatului Plugaru Victor și

de către avocatul Tonu Alexandru în numele inculpatului Marcu Victor, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 12 martie 2020,

în privința inculpaților

Marcu Victor xxx, născut la xxx, originar și

domiciliat xxx;

Plugaru Victor xxx, născut la xxx, originar și

domiciliat în xxx;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 03.04.2018 – 27.03.2019;

Instanță de apel: 15.08.2019 – 12.03.2020;

Instanță de recurs: 12.06.2020 – 06.04.2021;

a c o n s t a t a t :

încetat procesul penal în privința inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor învinuiți în

comiterea infracțiunii prevăzute de art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal, din motiv că

există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

A fost respinsă cererea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor judiciare,

ca neîntemeiată.

Victor, activând în funcția de inspector inferior patrulare rutieră al Plutonului Hîncești,

Cimișlia, Leova, al Batalionului nr. 3 al Subdiviziunii mobile, a Brigăzii de patrulare al

Inspectoratului Național de Patrulare, al Inspectoratului General de Poliție, al

Ministerului Afacerilor Interne, fiind numit în această funcție prin Ordinul nr. 2EF, din

05 martie 2015 și fiind astfel, conform art. 123 alin. (2), din Codul penal, persoană

publică, contrar prevederilor art.3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată la Roma, la 04 noiembrie 1950, în

vigoare pentru Republica Moldova de la 12 septembrie 1997; art. 24 alin. (2), din

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994; art. 10 alin. (1), alin. (3), art.

1

11 alin. (8) și (9), din Codul de procedură penală, art. 4, art. 18, art. 26 alin. (1), lit. a),

art. 28 alin. (1), lit. g), art. 35 alin. (1), din Legea nr. 320, din 27 decembrie 2012, cu

privire la activitatea Poliției și statutul polițistului; art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6

alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 218, din 19 octombrie 2012, privind modul de aplicare a

forței fizice, mijloacelor speciale și a armelor de foc, Regulile de aplicare a mijloacelor

speciale de către colaboratorii organelor interne și militarii trupelor de carabinieri ale

Ministerului Afacerilor Interne, aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii

Moldova nr. 1275-XII din 15 februarie 1993, Regulile de aplicare a mijloacelor speciale

și a armelor de foc, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 474, din 19 iunie 2014, care-l

obligau să-și desfășoară activitatea exclusiv în baza și pentru executarea legii, în interesul

persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, pentru apărarea drepturilor și

libertăților fundamentale și demnității umane, prevăzute în Declarația universală a

drepturilor omului, în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, în conformitate cu principiile legalității, respectării drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, imparțialității și nediscriminării, să nu aplice, să

nu încurajeze și nu tolereze tortura, tratamentul inuman sau degradant, să nu maltrateze

pe nimeni fizic sau psihic, să nu aplice acțiuni sau metode care creează pericol pentru

viața și sănătatea omului, să aplice forța fizică și mijloacele speciale doar în strictă

conformitate cu legea și în cazul în care metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea

atribuțiilor Poliției, să evite aplicarea forței fizice, pe cât posibil, să apere viața,

integritatea corporală, sănătatea și libertatea persoanei, să aibă un comportament demn și

respectuos pentru persoane, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin

activitatea sa publică, prestigiul funcției sau al autorității din care face parte - contrar

celor stipulate, a comis intenționat acte de tratament inuman și degradant în următoarele

circumstanțe:

Astfel, la 26 februarie 2017, aproximativ la orele 21 și 30 minute, acționând

împreună cu inspectorul inferior de patrulare rutieră al Plutonului Hîncești, Cimișlia,

Leova, al Batalionului nr. 3 al Subdiviziunii mobile a Brigăzii de patrulare al

Inspectoratului National de Patrulare, Plugaru Victor, fiind ambii în exercițiul funcției de

menținere a ordinii publice și patrulare rutieră în raionul Leova, activând cu automobilul

de serviciu de model ,,Șkoda Rapid" cu numărul MAI 9749, aflându-se, conform

dislocației, în preajma satului Cîmpul-Drept, raionul Leova, după ce au stopat lângă

automobilul de model ,,VAZ 2107" cu numărul de înmatriculare xxx, care staționa pe

carosabil, apropiindu-se de cetățeanul Iurie Nicoară și cetățeanul Ion Buză, aflați în

preajma acestui mijloc de transport, stabilind că cetățeanul Iurie Nicoară, refuză să fie

testat alcoolscop ic, în scopul pedepsirii acestuia, în vederea intimidării lui, precum și

pentru a-și demonstra supremația, au aplicat excesiv și neproporțional forța fizică în

privința lui, acțiuni care nu erau necesare dat fiind faptul că acesta nu a opus rezistență,

cauzându-i ilegal și neîntemeiat dureri și suferințe fizice și psihice.

Astfel, după ce el l-a îmbrâncit pe Nicoară Iurie, forțându-l să se urce cu forța în

automobilul de serviciu de model ,,Șkoda Rapid", el împreună cu Plugaru Victor, pentru

a-i umili demnitatea și pentru a-i cauza sentimente de inferioritate, apucându-l ambii pe

Nicoară Iurie, de mâini, i-au răsucit degetele de la ambele mâini, apoi i-au răsucit ambele

mâini la spate și ținându-l în această poziție imobilizată, când deja dețineau controlul

deplin asupra acțiunilor lui Iurie Nicoară, i-au aplicat lovituri cu pistolul (arma din

dotare) în regiunea spatelui, l-au stropit cu gaz lacrimogen în fată, cauzându-i conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 35 ,,D" din 06 iunie 2017, vătămare corporală

medie, manifestată prin entorsia capsulo-ligamentară a cotului pe stânga la gradul 11,

manifestată prin fractura unui fragment osos la nivel de periost al olecranonului, leziune

parțială a tendonului tricepsului brahial, entorsia capsulo-ligamentară a cotului pe dreapta

2

la gradul 11, manifestată prin fractura unui fragment osos la nivel de periost al

olecranonului, leziune parțială a tendonului tricepsului brahial, erozie superficială a

corneei, astfel provocându-i dureri și suferințe fizice, și psihice, acțiuni ilegale care în

sine reprezintă tratament inuman și degradant.

Plugaru Victor, activând în funcția de inspector inferior patrulare rutieră al

Plutonului Hîncești, Cimișlia, Leova, al Batalionului nr. 3 al Subdiviziunii mobile a

Brigăzii de patrulare, al Inspectoratului National de Patrulare, al Inspectoratului General

de Poliție, al Ministerului Afacerilor Interne, fiind numit în această funcție prin Ordinul

nr. 91 EF din 20 august 2015 și fiind, astfel, conform art. 123 alin. (2) din Codul penal,

persoană publică, contrar prevederilor art.3 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată la Roma la 04 noiembrie

1950, în vigoare pentru Republica Moldova de la 12 septembrie 1997; art. 24 alin. (2),

din Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994; art. 10 alin. (1), alin. (3),

art. 11 alin. (8) și (9) din Codul de procedură penală; art. 4, art. 18, art. 26 alin. (1) lit. a),

art. 28 alin. (1) lit. g), art. 35 alin. (1) din Legea nr. 320, din 27 decembrie 2012 cu privire

la activitatea Poliției și statutul polițistului; art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6 alin. (1) și

art. 7 din Legea nr. 218, din 19 octombrie 2012, privind modul de aplicare a forței fizice,

mijloacelor speciale și a armelor de foc, Regulile de aplicare a mijloacelor speciale de

către colaboratorii organelor interne și militarii trupelor de carabinieri ale Ministerului

Afacerilor Interne, aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1275-

XII din 15 februarie 1993, Regulile de aplicare a mijloacelor speciale și a armelor de foc,

aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 474 din 19 iunie 2014 care-l obligau să-și

desfășoare activitatea exclusiv în baza și pentru executarea legii, în interesul persoanei, al

comunității și în sprijinul instituțiilor statului, pentru apărarea drepturilor și libertăților

fundamentale și demnității umane, prevăzute în Declarația universală a drepturilor

omului, în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, în conformitate cu principiile legalității, respectării drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, imparțialității și nediscriminării, să nu aplice, să nu

încurajeze și nu tolereze tortura, tratamentul inuman sau degradant, să nu maltrateze pe

nimeni fizic sau psihic, să nu aplice acțiuni sau metode care creează pericol pentru viața

și sănătatea omului, să aplice forța fizică și mijloacele speciale doar în strictă

conformitate cu legea și în cazul în care metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea

atribuțiilor Poliției, să evite aplicarea forței fizice, pe cât posibil, să apere viața,

integritatea corporală, sănătatea și libertatea persoanei, să aibă un comportament demn și

respectuos pentru persoane, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin

activitatea sa publică, prestigiul funcției sau al autorității din care face parte - contrar

celor stipulate, a comis intenționat acte de tratament inuman și degradant în următoarele

circumstanțe:

Astfel, la 26 februarie 2017, aproximativ la orele 21 și 30 minute, acționând

împreună cu inspectorul inferior de patrulare rutieră al Plutonului Hîncești, Cimișlia,

Leova, al Batalionului nr. 3 al Subdiviziunii mobile a Brigăzii de patrulare, al

Inspectoratului National de Patrulare, Marcu Victor Nicolae, fiind ambii în exercițiul

funcției de menținere a ordinii publice și patrulare rutieră în raionul Leova, activând cu

automobilul de serviciu de model ,,Șkoda Rapid" cu nr. MAI 9749, aflându-se, conform

dislocației, în preajma satului Cîmpul-Drept, raionul Leova, după ce au stopat lângă

automobilul de model ,,VAZ 2107" cu numărul de înmatriculare xxx, care staționa pe

carosabil, apropiindu-se de cetățeanul Iurie Nicoară și cetățeanul Ion Buză, aflați în

preajma acestui mijloc de transport, stabilind că cetățeanul Iurie Nicoară refuză să fie

testat alcoolscopic, în scopul pedepsirii acestuia, în vederea intimidării lui, precum și

pentru a-și demonstra supremația, au aplicat excesiv și neproporțional forța fizică în

3

privința lui, acțiuni care nu erau necesare dat fiind faptul că, acesta nu a opus rezistență,

cauzându-i ilegal și neîntemeiat dureri și suferințe fizice și psihice.

Astfel el, după ce Marcu Victor l-a îmbrâncit pe Nicoară Iurie, forțându-l să se

urce în automobilul de serviciu de model ,,Șkoda Rapid", împreună cu Marcu Victor,

pentru a-i umili demnitatea și pentru a-i cauza sentimente de inferioritate, apucându-l

ambii pe Nicoară Iurie de mâini, i-au răsucit degetele de la ambele mâini, apoi i-au

răsucit ambele mâini la spate și ținându-l în această poziție imobilizată, când deja

dețineau controlul deplin asupra acțiunilor lui Iurie Nicoară, i-au aplicat lovituri cu

pistolul (arma din dotare) în regiunea spatelui, l-au stropit cu gaz lacrimogen în față,

cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 35 ,,D" din 06 iunie 2017,

vătămare corporală medie, manifestată prin entorsia capsulo-ligamentară a cotului pe

stânga la gradul 11, manifestată prin fractura unui fragment osos la nivel de periost al

olecranonului, leziune parțiala a tendonului tricepsului brahial, entorsia capsulo-

ligamentară a cotului pe dreapta la gradul 11, manifestată prin fractura unui fragment

osos la nivel de periost al olecranonului, leziune parțiala a tendonului tricepsului brahial,

erozie superficială a corneei, astfel provocându-i dureri și suferințe fizice și psihice,

acțiuni ilegale care în sine reprezintă tratament inuman și degradant.

Acțiunile lui Marcu Victor și Plugaru Victor, au fost calificate în baza art.1661

alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal, conform indiciilor - cauzarea intenționată de dureri și

suferințe fizice și psihice, care în sine reprezintă tratament inuman și degradant, fapte

săvârșite de o persoană publică, comise de două persoane, prin folosirea armei și a

instrumentelor speciale, care din imprudență au cauzat vătămare medie a integrității

corporale.

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Marcu Victor și Plugaru Victor, să fie recunoscuți culpabili de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal și în baza acestei legi, să

le fie stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani fiecăruia, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 5 ani.

Încasarea din contul inculpaților a cheltuielilor pentru efectuarea expertizelor

judiciare, în sumă de 2 182 lei.

În motivare apelului declarat a invocat că, prima instanță neîntemeiat a încetat

procesul penal în privința inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, menționând greșit

că odată cu emiterea ordonanței de pornire a urmăririi penale, urmează să fie calculat

termenul aflării inculpaților în calitate de bănuit. Or, la data pornirii urmăririi penale și

anume, 29 martie 2017, organul de urmărire penală a început procesul de acumulare a

probelor pe cauza penală. În urma acumulării probelor, la data de 17 mai 2017, inculpatul

Marcu Victor a fost recunoscut în calitate de bănuit, iar inculpatul Plugaru Victor, a fost

recunoscut în această calitate la data de 31 mai 2017. Ulterior, la data de 17 iulie 2017 și

respectiv 25 iulie 2017, inculpații au fost puși sub învinuire, din ce rezultă că termenul

aflării acestora în calitate de bănuit de 3 luni, nu a fost încălcat.

Totodată, art.63 alin.(1) Cod de procedură penală, enumeră exhaustiv actele

procesuale în urma întocmirii cărora persoana dobândește calitatea de bănuit. În același

timp, art.63 alin.(2) pct.3) al aceluiași cod, prevede că, organul de urmărire penală nu este

în drept să mențină în calitate de bănuit persoana în privința căreia a fost emisă ordonanța

de recunoaștere în această calitate, mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului

General și al adjuncților acestuia, mai mult de 6 luni.

În speța din cauză, inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor, au fost puși sub

învinuire cu o lună înainte de expirarea termenului prevăzut la art.63 alin.(2) pct. 3) Cod

4

de procedură penală. Mai mult ca atât, în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală și

anume, înaintarea învinuirii, nimeni din inculpați nu a obiectat asupra încălcării

termenului de aflare în calitate de bănuit, deși erau în drept să conteste hotărârile și

acțiunile organului de urmărire penală, potrivit procedurii stabilite în art.313 Cod de

procedură penală.

Aspectele menționate mai sus, au fost elucidate minuțios de către Curtea

Constituțională în Decizia de inadmisibilitate a sesizării nr.20g/2018, privind excepția de

neconstituționalitate a art.63 alin.(1) pct. 1)-3) și alin. (2) pct. 3) Cod de procedură

penală. Curtea Constituțională a invocat că, prin prisma art. 6 § 1 al Convenției europene

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acuzație penală,

înseamnă notificarea oficială, venită din partea autorității competente, privind

suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale.

De rând cu aceasta, după momentul începerii urmăririi penale și până la atribuirea

inculpaților a calității de bănuit, cu participarea acestora nu au fost efectuate careva

acțiuni de urmărire penală, în privința acestora nu au fost dispuse careva măsuri speciale

de investigații și ultimii în continuare activau în cadrul Inspectoratului Național de

Patrulare.

Potrivit prevederilor Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție, cu privire la

practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucție în procesul

urmăririi penale nr. 7 din 04 iulie 2005, hotărârea prin care se dispune începerea urmăririi

penale, este un procedeu legat de desfășurarea normală a urmăririi penale, care nu

afectează prin sine însăși, careva drepturi sau libertăți constituționale. Măsura respectivă,

este una prevăzută de lege, este necesară într-o societate democratică și are scop legitim.

A explicat că, prima instanță neîntemeiat a considerat ca fiind lovite de nulitate

ordonanțele de punere sub învinuire a inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, din 17

iulie 2017 și respectiv 25 iulie 2017. Or, potrivit art.251 alin.(4) Cod de procedură

penală, circumstanțele privind încălcarea termenului de aflare în calitate de bănuit, în

concordanță cu alin.(2) al aceluiași articol, urmau să fie invocate în cursul efectuării

acțiunii - când persoana era prezentă, sau la terminarea urmăririi penale - când persoana

i-a cunoștință cu materialele dosarului, sau în instanța de judecată - când persoana a fost

absentă la efectuarea acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată

nemijlocit în instanță. Încălcarea procesuală la care se referă instanța de judecată, nu se

atribuie la încălcările prevăzute la alin.(2) art.251 Cod de procedură penală. În instanța de

judecată, la examinarea cauzei, circumstanța respectivă nu poate fi invocată deoarece nici

la înaintarea învinuirii și nici la luarea cunoștinței cu materialele cauzei penale, atât

inculpații cât și apărătorii acestora nu au contestat legalitatea ordonanței de punere sub

învinuire.

La fel, nu este argumentată poziția instanței de fond, privind reluarea urmăririi

penale în privința inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, contrar prevederilor art.22

alin.(2) și art.287, alin.(4) Cod de procedură penală. Or, inculpații nu întrunesc nici una

din condițiile stabilite de lege, pentru aplicarea principiului de a nu fi urmărit penal,

judecat sau pedepsit de două ori pentru una și aceeași faptă. În privința inculpaților nu a

fost pronunțată o sentință irevocabilă pentru faptele imputate, ultimii nu au fost scoși de

sub urmărire penală prin ordonanța procurorului, astfel constatările instanței în acest sens,

sânt neîntemeiate.

Astfel, consideră că instanța de fond a pronunțat o sentință ilegală care urmează să

fie casată, cu pronunțarea unei noi hotărâri, privind condamnarea inculpaților Marcu

Victor și Plugaru Victor, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.1661 alin.(2) lit.

c), d), f) Cod penal.

În drept, apelul acuzatorului de stat este întemeiat în baza prevederilor art.art.51

5

alin.(5), 53 alin.(1) pct.9), 400, 401 alin.(1) pct.1), 402 alin.(1), 405, 415 alin.(1) pct.2)

Cod de procedură penală.

3.1. Partea vătămată Nicoară Iurie a contestat cu apel sentința, solicitând casarea

acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care a stabili

inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor o pedeapsă, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal.

În motivarea apelului s-a invocat că, prima instanță în sentința pronunțată a

constatat vinovăția inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal. Prima instanță în sentința contestată

a menționat că, vinovăția inculpaților a fost demonstrată în urma examinării probatoriului

cauzei penale, potrivit căruia vinovăția inculpaților a fost stabilită incontestabil. Instanța

de fond a apreciat critic declarațiile inculpaților privind nevinovăția acestora, considerând

că declarațiile acestora reprezintă o formă de eschivare de la răspunderea penală. Însă de

rând cu cele stabilite, prima instanță a hotărât asupra încetării procesului penal în privința

inculpaților, din motiv că există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere

penală.

Nu este de acord cu această constatare a instanței de fond și consideră că,

inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor, au încălcat legislația penală în vigoare și

urmează să fie pedepsiți conform legii penale. Or, în caz contrar riscă să nu fie respectat

scopul procesului penal, potrivit căruia orice persoană urmează să fie pedepsită potrivit

vinovăției sale. Însă, prin pronunțarea sentinței de încetare a procesului penal, dânsul nu

are nici o garanție că în continuare inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor, nu vor

încerca să se răzbune pe el, pentru faptul că s-a opus acțiunilor ilegale ale acestora și a

apărat drepturile sale în instanța de judecată. Încetarea procesului penal în privința

inculpaților în circumstanțele descrise mai sus, poate favoriza pe aceștia în continuare să

comită acțiunii ilegale, precum și a favoriza pe alți polițiști să acționeze în mod similar,

fără a suporta consecințe pentru faptele ilegale comise.

Totodată, a indicat că partea vătămată a suferit în urma acțiunilor ilegale ale

inculpaților cât sub aspect fizic, atât și sub aspect psihic. Or, în privința lui a fost fabricat

un dosar contravențional, în scopul justificării acțiunilor ilegale ale inculpaților. La fel, el

nu și-a realizat dreptul său de a cere despăgubiri de la inculpații Marcu Victor și Plugaru

Victor, pentru suferințele fizice și psihice cauzate. Or, neavând cunoștințe juridice și

neînțelegând noțiunea de acțiune civilă, nu și-a dat seamă că merge vorba despre pretenții

de ordin material și moral față de inculpați.

Consideră că, partea vătămată în virtutea calității sale procesuale, dispune de

dreptul la un proces echitabil și consideră că acest drept al său a fost încălcat în cadrul

examinării cauzei. Din aceste considerente, solicită admiterea apelului în sensul cum a

fost formulat.

În drept, apelul a fost întemeiat în baza art.art.400-405 Cod de procedură penală.

3.2. Avocatul Tonu Alexandru în numele inculpaților a contestat cu apel sentința,

solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei în modul prevăzut de prima instanță, cu

emiterea unei noi hotărâri prin care Marcu Victor și Plugaru Victor, să fie achitați.

În motivarea apelului s-a invocat că, sentința primei instanțe este una ilegală care

urmează să fie casată, cu adoptarea unei noi hotărâri de achitare a inculpaților. Prima

instanță nu putea să constate vinovăția inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în

săvârșirea infracțiunii imputate, or, procesul penal pornit împotriva acestora este afectat

de un viciu fundamental, prin prisma art.390 alin.(1) pct.1), 3) Cod de procedură penală

și anume fapta inculpaților nu întrunește elementele infracțiunii.

A notat că, la examinarea cauzei, prima instanță nu a respectat principiul

prezumției de nevinovăție, stabilit de art.8 Cod de procedură penală. Potrivit acestui

6

principiu, concluziile privind vinovăția persoanei nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar

toate dubiile urmează să fie interpretate în favoarea persoanei inculpate. Astfel, în urma

examinării multilaterale a circumstanțelor cauzei, s-a constatat mai multe încălcări ale

normelor de drept material și procesual de către partea acuzării.

Reieșind din declarațiile inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, motivul

aplicării mijloacelor speciale din dotare și forței fizice, a fost unica metoda de a curma

acțiunile părții vătămate Nicoară Iurie, care erau manifestate prin opunerea de rezistență

fizică cerințelor legale ale lor, precum și de a respinge atacul părții vătămate asupra lor,

precum și a evita pericolul atentării la sănătatea lor și tentativa părții vătămate de a se

sustrage de la fața locului. Totodată, prevederile Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012, cu

privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, investesc polițistul cu dreptul de

verificare a persoanei care conduce mijlocul de transport, atunci când se bănuiește că se

află sub influența alcoolului. În prezența circumstanțelor relatate, acțiunile inculpaților

Marcu Victor și Plugaru Victor, raportate la acțiunile părții vătămate Nicoară Iurie, sânt

absolut legale și sânt conforme prevederilor legislației în vigoare. Mai mult ca atât,

reieșind din prevederile Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009 și a Legii nr. 131 din 07 iunie 2007, privind

siguranța traficului rutier, polițistul este împuternicit să oprească în trafic și să efectueze

controlul permiselor de conducere ale conducătorilor de vehicule, al certificatelor de

înmatriculare (înregistrare) a vehiculelor, al altor acte cu caracter permisiv în cazul

încălcării regulilor de circulație, existenței probelor de încălcare a legislației sau

desfășurării unei operațiuni speciale, precum și în vederea verificării legalității

transporturilor de mărfuri și persoane, identificării persoanelor și a vehiculelor aflate în

căutare, interzicerii exploatării vehiculelor a căror stare tehnică prezintă pericol pentru

siguranța traficului.

În temeiul celor constatate, analizând declarațiile inculpaților Marcu Victor și

Plugaru Victor, și înregistrarea video care confirmă declarațiile acestora, și care a fost

prezentată de către partea apărării la materialele dosarului, rezultă că inculpați au acționat

în strictă conformitate cu prevederile art.25 din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012, cu

privire la activitatea Poliției și statutul polițistului. În acest sens, cerințele inculpaților față

de partea vătămată Nicoară Iurie și împiedicarea acestuia de a se opune măsurilor luate

de către organul de constatare în cadrul procedurilor de identificare și de testare

alcoolscopică, în circumstanțele descrise mai sus nu pot fi considerate drept intenție de a

provoca suferințe părții vătămate.

Conform celor stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în

practica sa bogată, cauzarea durerii sau suferinței grave pe parcursul utilizării legale a

forței sau armelor împotriva persoanelor în cursul unei operațiuni anumite, cu condiția că

se urmărește un scop legal, nu reprezintă tratamente interzise. Tratament inuman ar putea

fi considerat numai în cazul în care forța fizică, ar fi utilizată în mod excesiv și

nejustificat.

Respectiv, nici prin prisma practicii judiciare a Curții Europene a Drepturilor

Omului, acțiunile inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, nu pot fi tratate ca acțiuni

intenționate, îndreptate spre cauzarea suferințelor părții vătămate Nicoară Iurie și au

purtat un caracter absolut legal. Or, chiar și potrivit Ghidului privind intervenția

profesională în exercițiul funcției, aprobat prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne

nr.4 din 11 ianuarie 2018, riscul de agresivitate medie a persoanei, se exprimă prin

refuzul premeditat al acesteia să execute cerințele legale ale angajatului, opunerea

rezistenței manifestată prin apucarea, deteriorarea premeditată a uniformei de serviciu sau

a elementelor acesteia sau ținutei civile a angajatului, aplicarea loviturilor angajatului sau

altor persoane, deteriorarea obiectelor și bunurilor acestora, precum și încercarea de a se

7

sustrage de la fața locului.

Totodată, potrivit prevederilor aceluiași Ghid, în cazul existenței

comportamentului de agresivitate medie a persoanei, colaboratorii organelor afacerilor

interne sânt în drept să utilizeze mijloacele speciale din dotare, cum ar fi bastonul de

cauciuc, cătușele și balonașul cu gaze lacrimogene. Respectiv, acțiunile inculpaților

Marcu Victor și Plugaru Victor, ce țin de aplicarea mijloacelor speciale din dotare, sânt

absolut justificate, reieșind din circumstanțele constatate în cauză. Mai mult ca atât,

partea vătămată Nicoară Iurie, a avut o percepție tendențioasă față de legalitatea

acțiunilor inculpaților și cunoscând despre răspunderea penală care poate surveni, nefiind

deja la prima abatere de la legea penală, a încercat să evite prin orice metodă pedeapsa ce

putea surveni.

La examinarea cauzei penale, prima instanță recunoscând inculpații vinovați de

săvârșirea infracțiunii din speță, a încălcat principiul contradictorialități, înserat în

alin.(2), art.24 Cod de procedură penală. Încălcarea principiului respectiv se manifestă

prin faptul că, prima instanță a reținut doar argumentele invocate de acuzare și nu a

reținut nici un argument al apărării invocat în cadrul examinării cauzei. Or, în cadrul

examinării cauzei, partea apărării a invocat că, Raportul de expertiză judiciară nr. 35 D

din 06 iunie 2017, nu corespunde cerințelor pct.187 al Protocolului de la Istanbul, și nu

reflectă complet și obiectiv, circumstanțele producerii leziunilor corporale la partea

vătămată Nicoară Iurie. Înlăturarea acestei încălcări este posibilă doar prin declararea

inadmisibilității probei menționate ca fiind administrată contrar prevederilor legii.

Încălcarea respectivă a fost invocată de apărare încă la faza de urmărire penală, însă acest

fapt nu a fost luat în considerație de către instanța de fond.

Având în vedere cele invocate supra, consideră că, sentința primei instanțe este

una ilegală și neîntemeiată care este pasibilă de a fi casată, cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor, să fie achitați.

În drept apelul a fost întemeiat în baza art.art.415 alin.(1), pct.2) Cod de procedură

penală.

fost admise apelurile, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care s-a încetat procesul penal în privința inculpaților

Marcu Victor și Plugaru Victor, învinuiți de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.1661

alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal, dat fiind faptul că există alte circumstanțe care exclud

tragerea la răspundere penală.

S-a respins cerința procurorului, privind încasarea de la inculpații Marcu Victor și

Plugaru Victor, a cheltuielilor de judecată în mărime de 2 182 lei.

4.1. În motivarea soluției pronunțate instanța de apel a indicat că, la examinarea

cauzei penale, prima instanță corect a stabilit existența circumstanțelor care exclud

tragerea la răspundere penală a inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, însă eronat s-

a expus asupra vinovăției acestora, iar eroarea respectivă afectează esențial soluția

adoptată în speță.

Totodată, instanța de apel a constatat că, prima instanță nu a determinat pe deplin

toate circumstanțele importante pentru justă soluționare a cauzei, fapt care la fel în mod

esențial afectează soluția adoptată.

Instanța de apel a reținut că, conform art.391 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură

penală, sentința de încetare a procesului penal se adoptă dacă: 6) există alte circumstanțe

care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

Examinând apelurile declarate, a constatat că la caz există alte circumstanțe care

exclud tragerea la răspundere penală a inculpaților.

Studiind materialele cauzei penale, instanța de apel a reținut că, în cadrul

8

procesului penal au fost admise erori procesuale care generează excluderea tragerii la

răspundere penală a inculpaților. Totodată, erorile procesuale respective generează și

imposibilitatea constatării vinovăției inculpaților în săvârșirea faptei imputate, ceea ce

prima instanță nu a determinat.

Astfel, prima eroare procesuală comisă în cadrul prezentului proces penal, a fost

comisă la etapa de începerea a urmăririi penale, nefiind elucidată de către prima instanță

în sentința atacată.

Instanța de apel a stabilit că, în conformitate cu art.274 alin.(31) Cod de procedură

penală, în cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare rezultă

bănuirea de săvârșire a unei infracțiuni prevăzute la art.1661 din Codul penal, procurorul

urmează să decidă asupra acesteia corespunzător alin.(1) din prezentul articol, într-un

termen ce nu va depăși 15 zile.

Termenul prevăzut în norma legală citată, este un termen de decădere și urmează

să fie respectat întocmai de către procuror. Or, prevederile normei legale citate sânt unele

imperative, conținutul acesteia fiind unul strict, fără a avea expresii interpretative.

Instanța de apel a stabilit potrivit materialelor cauzei penale, că partea vătămată

Nicoară Iurie s-a adresat cu plângere în adresa Procuratura raionului Leova, pe faptul

pretinselor acțiuni ilegale ale inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, la data de 27

februarie 2017, fapt confirmat prin ștampila umedă a cancelariei Procuraturii raionului

Leova.

Potrivit ordonanței de începere a urmăririi penale, emisă de procurorul în

Procuratura raionului Leova, Valentina Grigoraș, urmărirea penală în prezenta cauză

penală, a fost începută la data de 29 martie 2017, adică peste 30 zile din momentul

sesizării Procuraturii raionului Leova, de către partea vătămată Nicoară Iurie.

Astfel, cu certitudine a fost demonstrat că, procedura de începere a urmăririi

penale în prezenta cauză penală respectivă a fost viciată. Or, procurorul nu a respectat

termenul de examinare a plângerii părții vătămate Nicoară Iurie, prevăzut la art.274

art.(31), Cod de procedură penală, dispunând începerea urmăririi penale peste 30 zile din

momentul sesizării depuse de către partea vătămată, despre pretinsa infracțiune prevăzută

la art.1661 Cod penal. Această încălcare afectează în întregime legalitatea tuturor

acțiunilor procesuale efectuate ulterior în cadrul urmăririi penale.

Instanța de apel a reiterat că, termenul de 15 zile prevăzut la art.274 alin.(31) Cod

de procedură penală, este unul de decădere și constată că, procurorul nu s-a încadrat în

acest termen, iar această eroare atrage nulitatea tuturor acțiunilor procedurale efectuate în

continuare, în cadrul urmăririi penale. Or, nu pot fi recunoscute legitime acțiunile

procesuale efectuate în cadrul unui proces penal, urmărirea penală care din start a fost

începută cu încălcarea normelor procesuale imperative, care reglementează pornirea

urmăririi penale.

Instanța de apel a reținut ca fiind începută cu încălcarea normelor procesuale

penale din start, urmărirea penală în cauză nu poate fi considerată că fiind una conformă

legislației procesual penale în vigoare, ceea ce în mod direct afectează soluția dată de

către prima instanță. În acest sens, instanța de apel consideră întemeiate argumentele

apărătorului inculpatului Marcu Victor, referitor la faptul că, această încălcare procesuală

duce la nulitatea tuturor acțiunilor de urmărire penală întreprinse după începerea urmăririi

penale. Or, legiuitorul a stabilit în mod cert un termen concret, în interiorul căruia

procurorul urma să decidă asupra începerii urmăririi penale, care nu a fost respectat de

către procuror.

Instanța de apel a menționat că, în conformitate cu art.230 alin.(1) și (2) Cod de

procedură penală, termene în procesul penal sânt intervale de timp în cadrul cărora sau

după expirarea cărora pot fi efectuate acțiuni procesuale conform prevederilor prezentului

9

cod. (2) În cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit

termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

Instanța de apel consideră întemeiată poziția apărătorului inculpatului Marcu

Victor, avocatului Tonu Alexandru, privind nulitatea tuturor acțiunilor de urmărire penală

efectuate după începerea urmăririi penale, or, urmărirea penală a fost începută cu

încălcarea procedurii pornirii acesteia, fapt care exclude posibilitatea constatării

vinovăției inculpaților și o ulterioară atragere la răspundere penală.

Prima instanța, în cadrul judecării cauzei penale în fond, în sentința atacată, nu a

stabilit această încălcare, însă circumstanța respectivă este de o importantă majoră pentru

soluționarea corectă a prezentei cauze penale. Or, constatarea tuturor circumstanțelor de

fapt și de drept ale cauzei, este o garanție a respectării dreptului pârților la un proces

echitabil, garantat de art.6 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Instanța de apel a subliniat că neelucidarea de către prima instanță a încălcării

termenului începerii urmăririi penale, demonstrează că prima instanța nu a reținut pe

deplin toate chestiunile de fapt și de drept ale cauzei, ceea ce afectează soluția dată de

instanța asupra cauzei penale deferite judecății.

În ceea ce tine de aflarea inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în calitate de

bănuiți o perioadă mai mare de 3 luni, instanța de apel consideră că, prima instanța corect

a constatat faptul respectiv în sentința atacată. La fel, prima instanța corect a menționat

că, circumstanța respectivă exclude posibilitatea tragerii inculpaților la răspundere

penală, însă incorect a constatat vinovăția acestora, în săvârșirea infracțiunii imputate.

Instanța de apel a reținut că legiuitorul a stabilit exhaustiv actele procesuale în

baza cărora persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit în cadrul unui proces

penal. Astfel, consideră necesar de menționat că, ordonanța de recunoaștere în calitate de

bănuit, este acea ordonanță, în care organul de urmărire penală pentru prima dată de la

momentul începerii urmăririi penale, expune fapta infracțională ca pe o faptă deja

constatată și săvârșită de o persoană concretă, însoțită de calificarea juridică-penală a

acestei fapte și indubitabil indică că, persoana concretă este urmărită penal pentru această

faptă, astfel că organul de urmărire penală a oficializat suspiciunile de săvârșirea

unei/unor infracțiuni fată de o persoană concretă și rezultă cert că în continuare acțiunile

de urmărire penală sunt îndreptate spre acumularea probelor de vinovăție anume a

persoanei concretizate în ordonanță și nu a oricărei alte persoane.

În continuare, instanța de apel a stabilit potrivit materialelor cauzei penale, că la

data de 29 martie 2017, procurorul în Procuratura raionului Leova, Valentina Grigoraș,

prin ordonanță a dispus începerea urmăririi penale pe faptul tratamentului inuman a părții

vătămate Nicoară Iurie, de către inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor, în baza

art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal.

Potrivit părții motivante și părții dispozitive a ordonanței respective, instanța de

apel a constatat că, această ordonanță este întocmită într-o manieră care exclude orice

suspiciuni că, infracțiunea în cauză putea să fie comisă de către alte persoane, decât

inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor. Or, în partea motivantă a ordonanței

menționate, procurorul a constatat fapta infracțională, iar în partea dispozitivă a indicat în

mod expres că, fapta infracțională a fost săvârșită anume de către acești inculpați, cu

încadrarea faptei infracționale în baza art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal.

Respectiv, din start procurorul a oficializat că infracțiunea în cauză a fost săvârșită

anume de către inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor, și nu de către alte persoane, și

toate acțiunile de acumulare a probatoriului au fost efectuate cu scopul demonstrării

vinovăției anume a inculpaților respectivi și nu a altor persoane.

10

În acest context, instanța de apel a menționat că, Curtea Constituțională în Decizia

de inadmisibilitate a sesizării nr. 20g/2018, privind excepția de neconstituționalitate a

art.63 alin. (1) pct. 1)-3) și alin. (2) pct. 3) CPP, a dat o explicație suficientă a noțiunii de

acuzație penală.

Astfel, Curtea Constituțională a indicat că, noțiunea de acuzație în materie penală

trebuie să fie înțeleasă în sensul art.6 § 1 al Convenției europene pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că notificarea oficială, venită din partea

autorității competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale,

definiție care depinde, de asemenea, de existența sau lipsa unor repercusiuni importante

pentru situația persoanei (cauza Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit, hotărârea din

13 septembrie 2016, § 249; cauza Simeonovi împotriva Bulgariei, hotărârea din 12 mai

2017, § 110).

Instanța de apel a invocat că, potrivit art.7 alin.(6) Cod de procedură penală,

hotărârile Curții Constituționale privind interpretarea Constituției sau privind

neconstituționalitatea unor prevederi legale sânt obligatorii pentru organele de urmărire

penală, instanțele de judecată și pentru persoanele participante la procesul penal.

Raportând constatările Curții Constituționale din decizia sus menționată, instanța

de apel a statuat că și prin prisma art.6 din Convenție, ordonanța de începere a urmăririi

penale din 29 martie 2017, emisă de către procurorul în Procuratura raionului Leova,

Valentina Grigoraș, urmează a fi considerată drept ordonanță de recunoaștere a

inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în calitate de bănuiți în prezentul proces

penal. Or, instanța de apel a reiterat că, în respectiva ordonanță procurorul pentru prima

dată a oficializat suspiciunile că, fapta infracțională în cauză a fost comisă anume de către

inculpații respectivi și de către alte persoane, cu încadrarea faptei infracționale săvârșite.

În circumstanțele constatate, instanța de apel consideră că prima instanța corect s-a

expus asupra faptului că, termenul aflării inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în

calitate de bănuiți, a început să curgă din data de 29 martie 2017, adică din data emiterii

ordonanței de începere a urmăririi penale. Or, prin prisma legislației procesual interne în

vigoare, cât și prin prisma legislației internaționale, anume la această dată inculpații au

obținut statut de bănuiți în săvârșirea faptei prejudiciabile prevăzute la art.1661 alin.(2)

lit. c), d), f) Cod penal.

În contextul respectiv, toate argumentele procurorului din apelul declarat, precum

că termenul de aflare în calitate de bănuiți pentru inculpații Marcu Victor și Plugaru

Victor, urmează să fie calculat din 17 mai 2017 și respectiv 31 mai 2017, sânt nefondate,

care nu și-au găsit confirmare în cadrul examinării apelurilor declarate.

Instanța de apel a mai reținut că, calitatea de bănuiți a fost atribuită inculpaților

anume prin ordonanța de începere a urmăririi penale și nu prin ordonanțele de

recunoaștere în calitate de bănuiți din 17 mai 2017 și respectiv 31 mai 2017, așa cum a

invocat procurorul în apelul declarat.

Reieșind din circumstanțele constatate, instanța de apel consideră că, prima

instanța corect a constatat depășirea termenului prevăzut de legislația în vigoare privind

aflarea inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în calitate de bănuiți. Or, potrivit

art.63 alin.(2) pct. 3) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală nu este în

drept să mențină în calitate de bănuit: 3) persoana în privința căreia a fost dată o

ordonanță de recunoaștere în această calitate - mai mult de 3 luni, iar cu acordul

Procurorului General și al adjuncților săi - mai mult de 6 luni.

Respectiv, termenul menținerii persoanei în calitate de bănuit, după recunoașterea

în această calitate prin ordonanță, este expres prevăzut printr-o normă procesuală

imperativă și respectarea acestuia este obligatorie pentru organul de urmărire penală.

Potrivit materialelor cauzei penale, inculpatul Marcu Victor, prin ordonanța

11

procurorului din 17 iulie 2017, a fost pus sub învinuire, de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal, iar prin ordonanța procurorului din

25 iulie 2017, inculpatul Plugaru Victor, la fel a fost pus sub învinuire de săvârșirea

acestei infracțiuni.

Raportând această acțiune de urmărire penală la faptul că termenul de aflare a

inculpaților în calitatea procesuală de bănuiți a început să curgă din data de 29 martie

2017, instanța de apel a constatat că, învinuirea urma să fie înaintată inculpaților până la

data de 29 iunie 2017, care este un termen limită stabilit de art.63 alin.(2) pct. 3) Cod de

procedură penală.

Instanța de apel a constatat că, la materialele cauzei penale nu se regăsește nici o

ordonanță a Procurorului General sau adjuncților acestuia, privind prelungirea termenului

de aflare a inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în calitatea procesuală de bănuiți.

Respectiv, fiind puși inculpații sub învinuire de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal la data de 17 iulie 2017 și respectiv la 25 iulie

2017, procurorul nu a justificat din care considerente a menținut inculpații în calitate de

bănuiți mai mult de 3 luni, conform prevederilor imperative ale legislației în vigoare.

Instanța de apel a invocat că, potrivit art.63 alin.(3) Cod de procedură penală, la

momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin.(2), organul de urmărire

penală este obligat să elibereze bănuitul reținut ori să revoce, în modul stabilit de lege,

măsura preventivă aplicată în privința lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau

punerea lui sub învinuire. În caz de prelungire a termenului de menținere în calitate de

bănuit mai mult de 3 luni, ofițerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat

bănuitul despre aceasta.

Aplicând prevederile respective speței în cauză, instanța de apel a considerat că,

procurorul urma să pună inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor sub învinuire până la

data de 29 iunie 2017, or, să dispună scoaterea acestora de sub urmărire penală, în

dependență de probele acumulate. Totodată, a reiterat că, termenul de aflare a inculpaților

în calitate de bănuiți nu a fost prelungit în modul prevăzut de lege. În astfel de

circumstanțe, s-a considerat că, prima instanță corect a constatat că ordonanțele de punere

sub învinuire a inculpaților, sânt lovite de nulitate, or, punerea acestora sub învinuire a

avut loc cu încălcarea normelor procesual penale.

Instanța de apel a explicat că, în conformitate cu art.251 alin.(1) Cod de procedură

penală, încălcarea prevederilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal

atrage nulitatea actului procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a

normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

În cazul din speță, instanța de apel consideră că încălcarea admisă de către

procuror ține de sesizarea instanței de judecată, or, odată ce calitatea de bănuiți a

inculpaților a încetat de drept la data de 29 iunie 2017, nu putea avea loc o ulterioară

punere sub învinuire a cestora, cu efectuarea altor acțiuni de urmărire penală în privința

acestora și sesizarea instanței de judecată prin rechizitoriu.

Instanța de apel a reiterat că, încălcările dispozițiilor legii invocate, grav afectează

actul de justiție și drepturile procesuale ale inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor.

În atare circumstanțe, instanța a respins argumentele procurorului precum că,

această încălcare nu cade sub incidența art.251 alin.(2) Cod de procedură penală, or,

aceste argumente nu sânt susținute juridic, neavând nici un suport de drept, fiind invocate

pur declarativ. La fel, urmează să fie respinse argumentele procurorului precum că,

inculpații nu au avut obiecții referitor la punerea ilegală sub învinuire în cadrul urmăririi

penale și trimiterile la art.251 alin.(4) Cod de procedură penală, or, procurorul greșit a

interpretat prevederile normei legal nominalizate.

Instanța de apel a reiterat că, încălcarea admisă de către procuror se încadrează pe

12

deplin în baza art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală, or, ține de sesizarea instanței și

poate fi invocată la orice etapa al procesului penal de către părți, inclusiv din oficiu.

Astfel, instanța de fond a fost absolut în drept să constate încălcarea respectivă din

oficiu, în scopul unei juste soluționării a cauzei, fapt care combate toate argumentele

procurorului, invocate în apelul declarat. Dreptul instanței de judecată să constate astfel

de încălcări rezultă direct din prevederile legii, care au fost eronat interpretate de către

procuror.

Rezumând cele expuse, instanța de apel consideră că, prima instanță corect a

stabilit încălcarea termenului menținerii inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în

calitate de bănuiți, or, acest fapt și-a găsit pe deplin confirmare în cadrul judecării

apelurilor declarate.

Însă, instanța de apel a reținut că prima instanță incorect a purces la aprecierea

probelor administrate după expirarea termenului de menținere a inculpaților în calitate de

bănuți, în sensul demonstrării vinovăției acestora și s-a expus asupra vinovăției

inculpaților, constatând vinovăția acestora.

Instanța de apel a reiterat că, prima instanță corect a constatat existența în cauză a

circumstanțelor care exclud posibilitatea tragerii inculpaților la răspundere penală. Însă,

prima instanță nu a elucidat că, probele administrate cu încălcarea dispozițiilor legii nu

pot servi la demonstrarea vinovăției inculpaților și că, circumstanțele respective

reprezintă carențe admise de procuror la efectuarea urmăririi penale și nu sânt imputabile

inculpaților.

Instanța de apel a reiterat că, prima instanță neîntemeiat s-a expus asupra

vinovăției inculpaților. Or, este inexplicabil faptul constatării vinovăției inculpaților în

situația în care instanța de fond constată nulitatea ordonanțelor de punere sub învinuire al

acestora. În acest caz sentința atacată conține constatări contrare, fiindcă dintr-o parte

instanța de fond recunoaște că ordonanțele de punere sub învinuire sânt lovite de nulitate,

însă pe de altă parte constată vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii imputate. O

astfel de poziție a instanței de fond este una neclară și inexplicabilă, or, instanța de fond

constatând că învinuirea a fost adusă inculpaților ilegal, totuși a constatat vinovăția

acestora în săvârșirea infracțiunii, contrar propriilor constatări.

Instanța de apel consideră că, printr-o astfel de soluție sânt încălcate drepturile

fundamentale ale inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, în ceea ce vizează dreptul

acestora la un proces echitabil, consfințit în art. 6 din Convenție. Or, rezultă că inculpații

au fost recunoscuți vinovați de săvârșirea infracțiunii în baza unor probe nule, ceea ce

este inadmisibil și contravine scopului procesului penal, afectând grav actul de justiție.

Totodată, constatarea că fapta a fost săvârșită de inculpați, cu punerea la baza

acestei concluzii a unor probe nule, duce și la încălcarea art. 21 din Constituția R.

Moldova, care stipulează că, orice persoană acuzată de un delict este prezumată

nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces

judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.

Astfel, instanța de apel a reținut ca fiind demonstrat existența în cauză a altor

circumstanțe care exclud tragerea inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, la

răspundere penală, și din care motiv nu se va expune asupra vinovăției acestora, deoarece

învinuirea a fost adusă inculpaților în mod ilegal, iar toate probele după înaintarea

învinuirii sânt lovite de nulitate absolută.

Instanța de apel a respins argumentul invocat în apelul procurorului precum că,

instanța de fond incorect a constatat la caz, că a fost încălcat dreptul inculpaților de a nu

fi urmărit de două sau mai multe ori pentru aceeași faptă, înserat în art.22 Cod de

procedură penală.

Instanța de apel a menționat că, așa cum invocă procurorul, în privința inculpaților

13

Marcu Victor și Plugaru Victor, nici de către procuror și nici de către instanța de judecată

nu a fost emisă o hotărâre irevocabilă, care să aibă puterea lucrului judecat, Colegiul

consideră că, totuși principiul neurmăririi de mai multe ori pentru una și aceeași faptă a

fost încălcat. Or, în speța în cauză, termenul aflării inculpaților în calitate de bănuiți, a

expirat de drept la data de 29 iunie 2017. Până la aceasta dată, procurorul urma

necondiționat fie să înainteze învinuirea inculpaților, fie să-i scoată de sub urmărire

penală.

Instanța de apel a respins și argumentele din apelul avocatului Alexandru Tonu în

numele inculpaților, referitor la achitarea acestora. Or, repetat a reiterat că, odată ce

învinuirea adusă inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, este una ilegală, instanța de

apel nu poate da o apreciere unor probe administrate cu încălcarea dispozițiilor legii și să

se expună asupra vinovăției sau nevinovăției inculpaților, deoarece după cum s-a

menționat probele obținute după punerea sub învinuirea sânt lovite de nulitate absolută, și

urmează să fie lăsate fără apreciere.

Astfel, instanța de apel consideră oportun de a nu se expune pe fond asupra

argumentelor invocate în apelul declarat de avocatul Alexandru Tonu, ce ține de

nevinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii în cauză.

4.2. La fel, instanța de apel consideră necesar de a respinge cerința procurorului

privind încasarea cheltuielilor de judecată, în sumă de 2 182 lei, de la inculpații Marcu

Victor și Plugaru Victor, din următoarele considerente.

Instanța de apel din conținutul materialele cauzei penale denotă că, ordonanța

privind dispunerea efectuării expertizei medico-legale în privința părții vătămate Nicoară

Iurie, a fost emisă la data de 26 mai 2017. Iar, ordonanța privind dispunerea efectuării

expertizei psihologico-psihiatrice legale ambulatorii a părții vătămate Nicoară Iurie, a

fost emisă la data de 26 mai 2017.

Efectuarea expertizelor în cauză au fost dispuse de către procuror, în condițiile

art.143 alin.(1) Cod de procedură penală, fiind obligatorii.

Potrivit ordonanței de începere a urmăririi penale, fapta infracțională de săvârșirea

căreia au fost învinuiți inculpații Marcu Victor și Plugaru Victor, a fost săvârșită la data

de 26 februarie 2017, moment la care legislația procesual penală în vigoare stipula în

mod expres de către cine urmează să fie achitate cheltuielile judiciare.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, expertizele sus menționate, au fost

efectuate în scopul acumulării probatoriului în prezenta cauza penală. Necesitatea

efectuării acestor expertize, a fost dictată de necesitatea desfășurării procesului penal din

oficiu, precum și administrarea probelor în scopul demonstrării vinovăției inculpaților.

contestat cu recurs ordinar decizia, solicitând casarea acesteia, cu remiterea cauzei la

rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, instanța de apel nu a luat în considerație

faptul că cererea părții vătămate Nicoară Iurie, din 27 februarie 2017, depusă la

Procuratura raionului Leova, prin care solicită examinarea corectitudinii acțiunilor

inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, nu vizează comiterea infracțiunii prevăzute

la art.1661 Cod penal. Consideră că, în această situație se aplică termenele prevăzute la

art.274 alin.(l) Cod de procedură penală.

A reținut că, prin începerea urmăririi penale la 27 februarie 2017 nu au fost

încălcate careva drepturi ale inculpaților, inclusiv dreptul la apărare și la proces echitabil.

Acuzarea analizând materialele cauzei a constatat că la 29 martie 2017 de către

Procuror a fost dispusă pornirea urmăririi penale pe faptul torturării cet.Nicoară Iurie de

către colaboratorii BP a INP IGP - Marcu Victor și Plugaru Victor, la 31 și 17 mai 2017,

respective, aceștia au fost recunoscuți în calitate de bănuiți, la 17 iulie 2017 și respectiv la

14

25 iulie 2017 de către procuror au fost emise ordonanțele de punere sub învinuire a lui

Marcu Victor și Plugaru Victor în baza art.1661 alin.(4) lit. c), d), f) Cod penal.

A remarcat că, de către instanțele ierarhic inferioare a fost reținut ca temei de

încetare a procesului penal faptul că „calitatea de bănuit a inculpaților Marcu Victor și

Plugaru Victor a fost atribuită acestora din momentul pornirii urmăriri penale - 29 martie

2017 și a expirat de drept la 29 iunie 2017, dată la care organul de urmărire penală urma

în mod obligatoriu și necondiționat să înainteze învinuirea, sau să-i scoată de sub

urmărire penală.

Consideră neîntemeiată concluzia primei instanțe și instanței de apel la acest

capitol, deoarece art.63 alin.(l) Cod de procedură penală prevede că bănuitul este

persoana fizică față de care există anumite probe că a săvârșit o infracțiune până la

punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din

următoarele acte procedurale, după caz: 1) procesul-verbal de reținere; 2) ordonanța sau

încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate; 3) ordonanța de

recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit.

Mai mult, a notat că modalitățile de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit

reglementate de art.63 alin.(l) Cod de procedură penală presupun în sensul Convenției

„notificarea oficială din partea autorităților competente, privind suspiciunile referitoare la

comiterea faptei penale."

Sub acest aspect, a evidențiat faptul că în speța dată instanța de fond greșit a

apreciat ordonanța de pornire a urmăririi penale drept un act care presupune o notificare

oficială, venită din partea autorităților competente, or nu au urmat careva repercusiuni

importante.

A evidențiat că, aprecierea existenței sau a absenței unor repercusiuni importante

pentru situația persoanei reprezintă factorul determinant sub aspectul unei „acuzații în

materie penală" în sensul ari.6 §1 CEDO, cât și sub aspectul dispozițiilor art.63 alin.(1)

Cod de procedură penală.

A explicat că, lipsa de repercusiuni importante asupra situației inculpaților atestă și

faptul că, reieșind din informația Direcției resurse umane din cadrul IGP MAI din

19.12.2019 anexată la ședința instanței de apel, lui Plugau Victor la 05.06.2017 i-a fost

acordat următorul grad special, la 17.08.2017 Plugaru V. a fost stimulat cu un premiu

bănesc, Marcu Victor la 17.08.2017 a fost stimulat cu un premiu bănesc, la 21.08.2019

Marcu V. a fost stimulat cu o diplomă de onoare.

În această ordine de idei, a afirmat că de către organul de urmărire penală nu au

fost admise careva încălcări a legislației în vigoare în momentul în care lui Marcu Victor

și Plugaru Victor li s-a înaintat bănuirea și învinuirea.

Totodată, consideră eronată concluzia primei instanțe cu privire la nulitatea

ordonanțelor de punere sub învinuire a lui Marcu Victor și Plugaru Victor din 17 iulie

2017 și, respectiv 25 iulie 2017, or este contrară prevederilor art.251 alin.(4) Cod de

procedură penală.

De asemenea, a reținut că având în vedere faptul că atât la înaintarea învinuirii, cât

și la luarea de cunoștință cu materialele dosarului apărarea, cât și inculpații nu au invocat

careva încălcări ale prevederilor legale care ar duce la anularea ordonanțelor de punere

sub învinuire, consideră că aceste ordonanțe prin neatacare în termen au fost acceptate de

partea apărării.

În altă ordine de idei, a semnalat că potrivit art.385 alin.(1) Cod de procedură

penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată este obligată să soluționeze

următoarele chestiuni în următoarea consecutivitate: 1) dacă a avut loc fapta de săvârșirea

căreia este învinuit inculpatul; 2) dacă această faptă a fost săvârșită de inculpat; 3) dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală este prevăzută ea; 4)

15

dacă inculpatul este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni; 5) dacă inculpatul trebuie să

fie pedepsit pentru infracțiunea săvârșită; etc. Însă, nici una din aceste chestiuni nu au

fost soluționate de instanța de apel.

Pe de altă parte, a accentuat că inculpații nu au fost achitați de învinuirea înaintată

prin rechizitoriu, însă a fost constatat faptul existenței unor acțiuni procesuale comise cu

abateri de către organul de urmărire penală, aceste acțiuni nefiind contestate de

persoanele cointeresate, ceea ce a dus la adoptarea de către instanța de judecată a unei

hotărâri de încetare a procesului penal. Astfel, se rezumă că instanța de apel a constatat

încălcarea art.3 din Convenție și reieșind din această practică, la judecarea cauzelor

penale referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale - la caz, dreptul la viață, de a fi

apărat împotriva torturii, instanțele naționale urmează să cerceteze dosarele inclusiv sub

aspectele enunțate și să adopte soluții, prin care să fie respectate cu diligență drepturile

atât ale persoanelor învinuite, cât și a părților vătămate.

Subsidiar, a menționat că instanța de apel nu a ținut cont de explicațiile expuse în

pct.22.2 din Hotărârea plenului Curții Supreme de Justiție a RM nr. 22 din 12.12.2005

„Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel", care stipulează că, în

partea descriptivă a deciziei, instanța de apel urmează să constate circumstanțe de fapt

stabilite de către acesta, în urma judecării apelului declarat.

De asemenea, acuzarea a remarcat că instanța de apel a prezentat concluzii

contradictorii, cu privire la motivul încetării procesului penal prevăzut în art.391 alin.(l)

pct.6) Cod de procedură penală.

Respectiv, s-a reținut că în descriptivul deciziei se menționează că, ,,urmărirea

penală a fost începută cu încălcarea procedurii pornirii acesteia, fapt care exclude

posibilitatea constatării vinovăției inculpaților și o ulterioară atragere la răspundere

penală". Adică, în motivarea deciziei se expun argumente asupra existenței circumstanței

care exclude urmărirea penală.

Însă, în dispozitivul deciziei, instanța de apel menționează următoarele: „Se

încetează procesul penal în privința inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, învinuiți

de săvârșirea infracțiunii imputate, dat fiind faptul că există alte circumstanțe care exclud

tragerea la răspundere penală". Adică, în dispozitivul deciziei se arată un alt motiv -

existența circumstanțelor care exclud tragerea la răspundere penală. Astfel, consideră că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Consideră neîntemeiată și soluția instanței de apel de respingere a cerințelor

privitor la încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpaților în beneficiul statului în

sumă de 2 182 lei, pe motivul că expertizele sus menționate, au fost efectuate în scopul

acumulării probatoriului în cauza penală și necesitatea efectuării acestor expertize, a fost

dictată de necesitatea desfășurării procesului penal din oficiu, precum și administrarea

probelor în scopul demonstrării vinovăției inculpaților.

A reținut că, instanța de apel odată ce a dispus respingerea cererii procurorului

privind încasarea de la inculpații a cheltuielilor judiciare, nu a dispus trecerea acestora în

contul statului, astfel, rezultă că nu dispune de o dispoziție referitoare la repartizarea

cheltuielilor judiciare, așa cum se cere prin prevederile art.397 pct.5) și art.416 Cod de

procedură penală.

5.1. Partea vătămată Nicoară Iurie, în temeiul pct.6) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia, solicitând casarea acesteia, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, de condamnare a lui Plugaru Victor și Marcu Victor pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art.1661 alin.(2) lit. c), d), f) Cod penal.

În motivarea cerințelor sale a invocat că, în prezenta cauză inculpații Marcu Victor

și Plugaru Victor au fost recunoscuți în calitate de bănuit anume prin ordonanța de

recunoaștere în această calitate, iar faptul că instanțele de judecată: Judecătoria Cimișlia

16

cu sediul Leova și Curtea de Apel Cahul interpretează ordonanța de pornire a urmăririi

penale ca pe o ordonanță de recunoștere în clitate de bănuit, prezintă o eroare ce

afectează soluția pe cauza penală. Or, instanța de apel eronat a interpretat prevederile

art.63 Cod de procedură penală.

Consideră eroare și faptul că instanța de apel neagă constatarea vinovăției

inculpaților de către prima instanță, conform probelor acumulate în cadrul procesului

penal, acțiunilor de până la înaintarea învinuirii și după, probele care permit constatarea

comiterii de către inculpați a faptei calificate conform art.1661 Cod penal în privința

părții vătămate Nicoră Iurie, chiar dacă aceste probe au fost dobândite și expuse atât până

la înaintarea învinuirii prin ordonanța de recunoaștere în calitate de învinuit, deoarece nu

toate actele procesuale sunt recunoscute nule ulterior de către instanțe.

În concluzie, a indicat că soluția pe cauza penală din speță este una neclară și este

definită doar prin tratarea și interpretarea neunivocă/neuniformă a prevederilor art.63 Cod

de procedură penală și literarea după înțelesul diferit al instanțelor a textului Deciziilor

Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art.63 Cod de procedură

penală, care în opinia unei instanțe sau alta sună diferit, nemaivorbind de interpretarea cât

mai convenabilă în acest sens, a prevederilor art.6 al Convenției europene pentru

drepturile omului, pentru a motiva aplicarea și interpretarea ilegală a legii întru motivarea

soluției.

5.2. Avocatul Panțîru Victor în numele inculpatului Plugaru Victor și

avocatul Tonu Alexandru în numele inculpatului Marcu Victor, în temeiul pct.6), 8)

alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, au contestat cu recurs decizia, solicitând

casarea acesteia cu emiterea unei noi decizii prin care Marcu Victor și Plugaru Victor să

fie achitați, pe motiv că fapta lor nu întrunește elementele infracțiunii.

În motivarea recursului au invocat că, conform părții dispozitive a deciziei

instanței de apel, au observat că instanța de apel a admis apelul declarat de avocatul Tonu

Alexandru, în interesele inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, însă soluția adoptată

este diferită cu cerințele formulate prin cererea de apel.

Prin cererea de apel înaintată s-a solicitat casarea integrală a sentinței, cu

rejudecarea cauzei în modul prevăzut de prima instanță, cu emiterea unei noi decizii prin

care inculpații vor fi achitați. Ca urmare a judecării apelului, instanța a admis cererea de

apel, însă dispune încetarea procesului penal în privința inculpaților Marcu Victor și

Plugaru Victor dat fiind faptul că există alte circumstanțe care exclud tragerea la

răspundere penală.

Consideră că, această soluție a instanței de apel este în contradicție cu motivarea

soluției din următoarele considerente: în partea descriptiv-motivatoare a deciziei, instanța

de apel a menționat că în cadrul procesului penal au fost admise erori procesuale care

generează excluderea tragerii la răspundere penală a inculpaților. Totodată, erorile

procesuale respective generează și imposibilitatea constatării vinovăției inculpaților în

săvârșirea faptei imputate, ceea ce prima instanță nu a determinat. Astfel, consideră că

prima eroare procesuală comisă în cadrul prezentului proces penal, a fost comisă la etapa

de începere a urmăririi penale, nefiind elucidată de către prima instanță în sentința

atacată. Instanța de apel a reținut că, în conformitate cu art.274 alin.(31) Cod de

procedură penală, în cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare

rezultă bănuirea de săvârșire a unei infracțiuni prevăzute la art.1661 Cod penal,

procurorul urmează să decidă asupra acesteia corespunzător alin.(1) din prezentul articol,

într-un termen ce nu va depăși 15 zile. Termenul prevăzut în norma legală citată, este un

termen de decădere și urmează să fie respectat întocmai de către procuror. Or, prevederile

normei legale citate sânt unele imperative, conținutul acesteia fiind unul strict, fără a avea

expresii interpretative.

17

În continuare au reținut că, potrivit materialelor cauzei penale, partea vătămată

Iurie Nicoară s-a adresat cu plângere în adresa Procuraturii raionului Leova, pe faptul

pretinselor acțiuni ilegale ale inculpaților, la data de 27 februarie 2017, fapt confirmat

prin ștampila umedă a cancelariei Procuraturii raionului Leova. Potrivit ordonanței de

începere a urmăririi penale, emisă de procurorul în Procuratura raionului Leova,

GrigorașValentina, urmărirea penală în prezenta cauză penală, a fost începută la data de

29 martie 2017, adică peste 30 zile din momentul sesizării Procuraturii raionului Leova,

de către partea vătămată Nicoară Iurie. Astfel, cu certitudine a fost demonstrat că,

procedura de începere a urmăririi penale în prezenta cauză penală a fost viciată. Or,

procurorul nu a respectat termenul de examinare a plângerii părții vătămate Iurie Nicoară,

prevăzut la alin.(31) art.274 Cod de procedură penală, dispunând începerea urmăririi

penale peste 30 zile din momentul sesizării depuse de către partea vătămată, despre

pretinsa infracțiune prevăzută la art.1661 Cod penal. Consideră că, această încălcare

afectează în întregime legalitatea tuturor acțiunilor procesuale efectuate ulterior în cadrul

urmăririi penale. Instanța de apel a reiterat că, termenul de 15 zile prevăzut la art.274

alin.(31) Cod de procedură penală, este unul de decădere și constată că, procurorul nu s-a

încadrat în acest termen, iar această eroare atrage nulitatea tuturor acțiunilor procedurale

efectuate în continuare, în cadrul urmăririi penale.

Având în vedere aceste argumente ale instanței de apel și soluția dispusă,

consideră că instanța de apel în mod incorect a constatat că procesul urmează a fi încetat

pe motiv că există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală a

inculpaților or, odată ce instanța a constatat că ordonanța de începere a urmăririi penale

este nulă, deoarece a fost emisă după expirarea termenului legal de 15 zile, indicat expres

în art.274 alin.(31) Cod de procedură penală și această încălcare atrage nulitatea tuturor

acțiunilor procedurale efectuate în continuare, în cadrul urmăririi penale, astfel, se

evidențiază o încălcare din partea instanței de apel, fiindcă în situația în care a fost anulat

actul ce declanșează urmărirea penală, iar potrivit art.252 Cod de procedură penală,

urmărirea penală are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunii, la identificarea făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se

transmită cauza penală în judecată în condițiile legii și pentru a se stabili răspunderea

acestuia, instanța de apel urma să dispună achitarea inculpaților pe motiv că nu sunt

întrunite elementele componenței de infracțiune.

A evidențiat că, soluția de achitare se impune din considerentul că odată cu

declararea nulității absolute a ordonanței de începere a urmăririi penele și nulitatea

tuturor acțiunilor procedurale efectuate în continuare, în cadrul urmăririi penale, duce la

imposibilitatea stabilirii faptei ca element obligatoriu al laturii obiective, cât și a

vinovăției, or, potrivit art.52 Cod penal, se consideră componență a infracțiunii totalitatea

semnelor obiective și subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă

prejudiciabilă drept infracțiune concretă, iar potrivit art.15 Cod penal, gradul

prejudiciabil al infracțiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele

infracțiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura subiectivă.

Totodată, a notat că raționamentele privind soluția instanței pentru cazurile când

este constatată nulitatea actelor procesuale, într-o oarecare măsură este aplicabilă și speței

date, or, dacă instanța este în drept să pronunțe o sentință de achitare în cazul încălcării

competenței materiale ori personale, consideră că soluția de achitare se impune cu atât

mai mult în situația când a fost anulată însăși ordonanța de începere a urmăririi penale și

toate actele efectuate în cadrul urmăririi penale.

În concluzie, susține că carențele admise de organul de urmărire penală nu pot fi

imputabile recurenților și nu trebuie să-i pună într-o situație defavorabilă prin faptul că

procesul penal a fost încetat pe încălcări de procedură și lipsiți de posibilitatea de a-și

18

demonstra nevinovăția or, nevinovăția urmau să și-o probeze inclusiv prin mijloacele de

probă administrate de organul de urmărire penală însă, așa cum toate acțiunile de

urmărire penală au fost recunoscute ca fiind ilegale, recurenții nu își pot demonstra

nevinovăția.

Nicoară Iurie au prezentat referință avocatul Panțîru Victor în numele inculpatului

Plugaru Victor împreună cu avocatul Tonu Alexandru în numele inculpatului Marcu

Victor, care s-au pronunțat pentru inadmisibilitatea acestora.

motivele invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acestea urmează a fi admise, din

următoarele considerente.

Conform art.435 alin.(1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea

cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de

către instanța de recurs.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel

doar în cazurile stipulate în acest articol.

În sensul cerințelor art.414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra

cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se

transmit instanței de apel sunt următoarele: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost

comisă; în ce constă participația, contribuția materială a fiecărui participant; dacă există

circumstanțe atenuante și agravante; dacă probele corect au fost apreciate; dacă toate în

ansamblu au fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar, în conformitate cu art.101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea a fost corect

calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele de drept

procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

În corespundere cu art.384 alin.(3) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată.

Potrivit art.417 alin.(1) pct.8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Însă, în urma lecturării textului deciziei, Colegiul penal lărgit reține că instanța de

apel nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate și în acest context ține să

menționeze următoarele.

Recurenții invocă în recursuri temeiul prevăzut de pct.6) alin.(1) art.427 Cod de

procedură penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel atunci când motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar.

În partea descriptivă a deciziei sale, instanța de apel a indicat că, ,, ... urmărirea

penală a fost începută cu încălcarea procedurii pornirii acesteia, fapt care exclude

posibilitatea constatării vinovăției inculpaților și o ulterioară atragere la răspundere

penală”. Astfel, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel a reținut existența unor

circumstanțe care exclud pornirea urmăririi penale.

Pe de altă parte, în dispozitivul deciziei, instanța de apel a menționat că, „Se

încetează procesul penal în privința inculpaților Marcu Victor și Plugaru Victor, învinuiți

de săvârșirea infracțiunii imputate, dat fiind faptul că există alte circumstanțe care exclud

19

tragerea la răspundere penală".

În lumina considerentelor relatate supra, Colegiul penal lărgit constată că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii instanței de apel. Mai mult decât atât,

Colegiul penal lărgit accentuează că instanța de apel nu a constatat în decizie fapta

comisă, motivându-și în acest sens soluția, însă, contrar acestui fapt a dispus încetarea

procesului penal când există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

De asemenea, Colegiul penal lărgit reține că în dispozitivul deciziei, instanța de

apel a indicat că se admite apelul avocatului Tonu Alexandru în numele inculpaților

Marcu Victor și Plugaru Victor, iar prin cererea de apel a părții apărării s-a solicitat

casarea integrală a sentinței, cu rejudecarea cauzei în modul prevăzut de prima instanță,

cu emiterea unei noi decizii prin care inculpații vor fi achitați. Însă, soluția adoptată de

către instanța de apel este alta decât cerințele formulate prin cererea de apel.

Pe de altă parte, Colegiul penal lărgit apreciază interpretarea instanței de apel

precum că, ,,calitatea de bănuiți a fost atribuită inculpaților anume prin ordonanța de

începere a urmăririi penale și nu prin ordonanțele de recunoaștere în calitate de bănuiți

din 17 mai 2017 și respectiv 31 mai 2017”, ca fiind o interpretare personală și nefondată.

Or, aceste argumente nu sânt susținute juridic, neavând nici un suport de drept, fiind

invocate pur declarativ, având în vedere textul art.63 alin.(1) Cod de procedură penală

care prevede exhaustiv actele procedurale prin care persoana poate fi recunoscută în

calitate de bănuit.

Mai mult, interpretarea instanței de apel nu face referire la careva repercusiuni

importante pentru situația persoanei, ceea ce reprezintă factorul determinant sub aspectul

unei „acuzații în materie penală" în sensul ari.6 §1 CEDO.

La caz, Colegiul penal lărgit apreciază drept întemeiat argumentul acuzatorului de

stat precum că, ,,lipsa de repercusiuni importante asupra situației inculpaților se atestă

prin faptul că, reieșind din informația Direcției resurse umane din cadrul IGP MAI din

19.12.2019 anexată la ședința instanței de apel, lui Plugarii Victor la 05.06.2017 i-a fost

acordat grad special, la 17.08.2017 Plugarii V. a fost stimulat cu un premiu bănesc,

Marcu Victor la 17.08.2017 a fost stimulat cu un premiu bănesc, la 21.08.2019 Marcu V.

a fost stimulat cu o diplomă de onoare.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit ține să menționeze că, motivarea hotărârii

judecătorești trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, întrucât, pe de o parte, este

indispensabil necesară pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară, iar pe

de altă parte, constituie, pentru părțile litigante, o garanție împotriva arbitrariului,

furnizându-le dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției inerent

oricărui act jurisdicțional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces logic de

analiză științifică a pretențiilor deduse judecății, dispozițiilor legale incidente și probelor

administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui raționament logic-juridic

care se reflectă în motivarea acesteia.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează că, hotărârile pronunțate de

instanțele de fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare. Necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea

hotărârii, dar și motivarea superficială sau motivarea în termeni vagi, evazivi, reprezintă

motiv de casare.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art.6 al Convenției, o

hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal, oferă

posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în cadrul căilor de atac și

posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o cerere de apel sau recurs (Suominen c.

Finlandei (2003) § 37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) § 85).

20

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparentei justiției și existența unui control social asupra acesteia

(Hirvisaari c. Finlandei, (2001) § 30).

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit consideră, că în speță instanța de apel a

ignorat unele aspecte evidente, fiind prezentă discrepanța între cele reținute de către

instanța de apel în partea descriptivă fată de cele indicate în partea dispozitivă.

Generalizând cele expuse supra, Colegiul penal lărgit constată că, în speța

discutată, și-a găsit confirmare temeiul prevăzut în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, „motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii și acesta este expus

neclar”, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de apel, cu dispunerea rejudecării

cauzei în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel are obligația să înlăture erorile menționate,

să tina seama de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluției adoptate și,

cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală, să verifice legalitatea și

temeinicia sentinței atacate, să dea o apreciere obiectivă probelor administrate în cauză și,

în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală, întemeiată și motivată,

care să corespundă prevederilor art.417 Cod de procedură penală, precum și să cerceteze

minuțios aspectele învinuirii înaintate, argumentând clar concluziile sale în decizia

adoptată, ținând cont de motivele expuse în pct.7 al prezentei decizii.

penală, Colegiul penal lărgit,

d e c i d e :

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, de către partea vătămată Nicoară Iurie, de către

avocatul Panțîru Victor în numele inculpatului Plugaru Victor și de către avocatul Tonu

Alexandru în numele inculpatului Marcu Victor, casează total decizia Colegiului judiciar

al Curții de Apel Cahul din 12 martie 2020, în privința inculpaților Marcu Victor xxx,

Plugaru Victor xxx și dispune rejudecarea cauzei, de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac.

Decizia motivată pronunțată la 20 mai 2021.

Președinte /semnătura/ Timofti Vladimir

Judecători /semnătura/ Țurcan Anatolie

/semnătura/ Toma Nadejda

Cobzac Elena

Boico Victor

21