1ra-874/2021 — art. 264/1 alin. 4 CP

1ra-874/2021 — art. 264/1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-874/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

31 martie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul-șef al Procuraturii de

circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din

09 octombrie 2020 și deciziei Curții de Apel Cahul din 03 decembrie 2020, în privința

inculpatului

Postu Oleg XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 07.07.2020 – 09.10.2020,

instanța de apel: 28.10.2020 – 03.12.2020,

instanța de recurs: 01.02.2021 – 31.03.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal

c o n s t a t ă:

condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 240 ore de muncă neremunerată în

folosul comunității.

De la Postu O. s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

23,24 lei.

inculpatul Postu O., fără a deține permisul de conducere, ignorând rigorile art. 10 pct.

2) lit. a) și art. 14 lit. a) ale Regulamentului circulației rutiere aprobat prin Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009, conform cărora: persoana care

conduce un autovehicul trebuie să posede și, la cererea polițistului, polițistului de

1

frontieră, ofițerului echipei mobile a Serviciului Vamal, este obligată să înmâneze

pentru control permisul de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria

(subcategoria) din care face parte autovehiculul condus și, respectiv, conducătorului de

vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, fiind în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, s-a urcat la volanul automobilului „Opel Astra”,

n.î. XXXXXX și, deplasându-se prin XXXXXX XXXXXX, XXXXXX, a fost stopat

de către colaboratorii Batalionului de patrulare „Sud” al INP al IGP al MAI. Fiind

suspectat de consum de alcool, Postu O. a fost supus testării alcoolscopice. În rezultat,

s-a constatat că concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de el constituie 1,09

mg/1 care, conform art. 13412 Cod penal, se consideră stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat.

Instanța a reținut că inculpatul a pledat nevinovat, însă vinovăția acestuia a fost

dovedită pe deplin prin probele administrate și i-a încadrat acțiunile în baza art. 2641

alin. (4) Cod penal, ca conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se

află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, săvârșită de către o persoană care

este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75, 76, 77 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, se caracterizează pozitiv, nu este

angajat în câmpul muncii, se află în relații de concubinaj, nu este la evidența medicului

narcolog și psihiatru, anterior a mai fost judecat, nu au fost identificate circumstanțe

atenuante și agravante.

Totodată, prin sentința Judecătoriei Cahul din 01.11.2017, inculpatul a fost

condamnat în baza art. 2641 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală și art. 79 Cod penal, la amendă în mărime de 850 unități

convenționale.

Infracțiunea comisă în speță, prevăzută la art. 2641 alin. (4) Cod penal, se

pedepsea cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, sau cu

închisoare de până la 1 an, aceste pedepse fiind mai aspre decât cea stabilită anterior.

Astfel, inculpatul anterior a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal, cu amendă și, având antecedentul penal stins,

în cazul alternativei de pedeapsă dintre muncă neremunerată și închisoare, în privința

acestuia poate fi aplicată munca neremunerată.

Deci, ținând cont de circumstanțele cauzei, de comportamentul inculpatului până

și după săvârșirea infracțiunii, de faptul că pedeapsa penală anterior săvârșită nu a

produs efectul educativ și corijator, pedeapsă sub formă de muncă neremunerată își va

atinge scopul, acesta urmând să își facă concluziile necesare.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la 8 luni închisoare,

cu executare și cu încasarea cheltuielilor judiciare.

Apelantul a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, deoarece

acesta a fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni similare, iar

circumstanțe atenuante în cadrul examinării cauzei nu au fost stabilite.

2

Instanța de fond unilateral a aplicat pedeapsa inculpatului și nu a ținut cont de

personalitatea acestuia, fiindu-i greșit stabilită pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității.

Or, pedeapsa cu 8 luni închisoare ar fi una echitabilă faptei comise, în

corespundere cu gravitatea infracțiunii săvârșite, personalitatea inculpatului și

circumstanțele cauzei, fiind eronată concluzia instanței de fond privind aplicarea unei

pedepse mai blânde decât închisoarea.

respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că prima instanță la stabilirea pedepsei a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 75 Cod penal, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă echitabilă.

Astfel, inculpatul a comis o infracțiune ușoară, care se pedepsește cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până

la 1 an, că se caracterizează ca o persoană bine educată, receptivă, nu consumă alcool

și careva încălcări pe teritoriul satului din partea acestuia nu au fost înregistrate.

Totodată, inculpatul anterior a fost în conflict cu legea penală, fiind condamnat

la închisoare prin sentința Judecătoriei Cahul din 27.12.2004, în baza art. 189 alin. (3)

lit. e) Cod penal, iar prin sentința Judecătoriei Cahul din 01.11.2017 a fost condamnat

în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal la amendă.

Deci, anterior inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni

analogice, antecedentul penal fiind stins, circumstanță care potrivit art. 77 Cod penal,

constituie circumstanță agravantă. Dar această circumstanță ce caracterizează

personalitatea inculpatului nu poate fi una decisivă pentru a-i aplica o pedeapsă cu

închisoare, conform solicitării procurorului.

Potrivit art. 78 alin. (3) Cod penal, în cazul în care există circumstanțe agravante

se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea

specială a prezentului cod.

Respectiv, în cazul constatării prezenței circumstanței agravante, instanța de

judecată dispune de dreptul de a aplica o pedeapsă maximă pentru infracțiunea

săvârșită, fiind exclus caracterul obligatoriu al stabilirii acesteia.

Aceste împrejurări au fost just constatate de instanța de fond, care a indicat că

pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității va fi una suficientă

pentru restabilirea echității sociale și reeducarea inculpatului. La fel, prima instanță

corect a invocat că gravitatea infracțiunii săvârșite și personalitatea inculpatului nu

permit aplicarea în privința acestuia a pedepsei sub formă de închisoare. Or, pentru

aplicarea pedepsei cu închisoare, în condițiile art. 75 alin. (2) Cod penal, gravitatea

infracțiunii în cumul cu personalitatea infractorului trebuie să demonstreze că aplicarea

pedepsei sub formă de închisoare este strict necesară, ceea ce nu s-a demonstrat în

cauză.

Mai mult, în apelul declarat, acuzarea nu a indicat circumstanțele excepționale

care dovedesc necesitatea aplicării în privința inculpatului a pedepsei cu închisoare,

invocând doar argumente generale în dezacord cu pedeapsa stabilită de către instanța

de fond, neaducând argumente concrete care ar justifica poziția de aplicare a pedepsei

închisorii.

3

Invocând că prima instanță nu a ținut cont de principiile generale ale

individualizării pedepsei inculpatului, precum și nu a ținut cont de circumstanțele

cauzei, procurorul nu a indicat concret circumstanțele de fapt ale cauzei care nu au fost

luate în considerație de către instanța de fond.

Or, în cadrul judecării apelului, s-a constatat că inculpatul benevol a trecut

testarea alcoolscopică, fiind de acord cu rezultatul acesteia și nu a creat situații de

conflict în momentul documentării faptei conducerii mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, împrejurări care urmează a fi luate în considerație

la individualizarea pedepsei. Astfel, fiind analizate toate circumstanțele cauzei,

raportate la personalitatea inculpatului, instanța de apel este de acord cu poziția primei

instanțe că pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității va fi una

echitabilă pentru restabilirea echității sociale perturbate prin infracțiune, precum

corectarea și reeducarea inculpatului.

Totodată, instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunității la limita maximă prevăzută pentru săvârșirea

infracțiunii în cauză, deci, s-a întrunit caracterul punitiv al pedepsei, care va influența

asupra corectării și reeducării acestuia, precum și va restabili echitatea socială

perturbată prin săvârșirea infracțiunii.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că inculpatul, fiind condamnat pentru comiterea infracțiunii

în domeniul circulației rutiere și nefiind deținător de permis de conducere,

conștientizând că a consumat alcool, a condus mijlocul de transport și a comis cu

intenție o infracțiune ușoară. Totodată, inculpatul anterior a fost în conflict cu legea

penală, fiind condamnat prin sentința Judecătoriei Cahul din 27.12.2004, în baza art.

189 alin. (3) lit. e) Cod penal, la închisoare, cu executare, iar prin sentința Judecătoriei

Cahul din 01.11.2017 în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, la amendă, acesta nu a

recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate și nu a colaborat cu organul de

urmărire penală, împrejurări care demonstrează că nu a conștientizat gravitatea

infracțiunii comise, nu a pășit pe calea corijării. Mai mult, instanța de apel a constatat

că inculpatul anterior a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni analogice,

antecedentul penal fiind stins, ce potrivit art. 77 Cod penal, constituie circumstanță

agravantă.

În pofida faptului că anterior a fost condamnat cu amendă, chiar dacă

antecedentele penale sunt stinse, inculpatul a comis din nou, cu intenție o altă

infracțiune, similară cu cea pentru care a mai fost condamnat.

Aceste circumstanțe dovedesc că inculpatul nu a conștientizat și nu a îndreptățit

încrederea acordată de instanța de judecată la stabilirea pedepsei cu amendă.

Mai mult, comiterea repetată a infracțiunii prevăzută la art. 2641 alin. (4) Cod

penal, la un interval relativ scurt de timp după condamnarea anterioară, demonstrează

că pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunității stabilită prin sentința

instanței de fond nu este proporțională și eficace pentru formarea în conștiința

inculpatului a scopului primordial al pedepsei penale.

4

Deci, reieșind din motivele și metodele comiterii infracțiunii, inculpatul

reprezintă o persoană social-periculoasă și doar pedeapsa cu 8 luni închisoare va putea

îngrădi societatea de la manifestarea unor acțiuni de acest gen din partea acestuia.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) și

12) Cod de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Sub acest aspect se reține că, recursul este fondat inclusiv pe temeiurile din art.

427 alin. (1) pct. 6), 10) și 12) Cod de procedură penală, că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită (pct. 5. din

decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida normelor de drept enunțate, nu este

specificat, în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, asupra căror motive concrete din apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel

și care ar fi erorile de drept și esența că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale, că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită și care ar fi cea corectă

în asemenea caz, fiind omisă în totalitate argumentarea ilegalității hotărârilor atacate

în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

acuzării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Totodată, potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

nu îndeplinește cerințele de conținut.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

5

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal,

conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil

al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în

strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea

săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când

gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu

închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă

mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se

stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândâ, din numărul celor menționate,

nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei

cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei (pct. 5. din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

6

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care

îl propune procurorul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care

nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Este de remarcat și că conform art. 66 alin. (2) pct. 2), 8) Cod de procedură

penală, inculpatul are dreptul de a tăcea și a nu mărturisi împotriva sa, să facă declarații

sau să refuze de a le face, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va

suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi

folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Potrivit art. 103 alin. (3), 104 alin. (2) Cod

de procedură penală, inculpatul nu poate fi forțat să mărturisească împotriva sau să-și

recunoască vinovăția și nu poate fi tras la răspundere pentru refuzul de a face astfel de

declarații.

Deci, argumentul recurentului că inculpatul nu a recunoscut vinovăția, este

absolut neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Or, această circumstanță constituie un drept legal al inculpatului și nu face parte

din categoria celor agravante, prevăzute în art. 77 Cod penal.

Totodată, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în recurs pot fi

invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de

procedură penală - faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, indicat în

recursul ordinar, în care, de altfel, lipsește cu desăvârșire, critica și argumentele

acuzării în acest sens, nu a fost invocat și în apelul declarat, prin care a fost contestată

sentința doar în latura pedepsei aplicate inculpatului, deci, nu are suport legal (pct. 3., 5.

din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i

s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este unul vădit neîntemeiat (pct. 5. din decizie).

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar de pe rol urmează

a fi declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal

7

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul-șef al Procuraturii de

circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din

09 octombrie 2020 și deciziei Curții de Apel Cahul din 03 decembrie 2020, în privința

inculpatului Postu Oleg XXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 23 aprilie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Victor Boico

8