1ra-159/2021 — art. 201/1 alin.1 lit. a CP

Dosarul nr.1ra-159/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

10 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Țurcan Anatolie și Cobzac Elena,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2020, în cauza

penală în privința lui

Bîrlădeanu Valeriu xxxx xxxx xxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 19.11.2019 – 24.01.2020;

Instanța de apel: 17.02.2020 – 30.06.2020;

Instanța de recurs: 22.08.2020 – 10.02.2021.

A C O N S T A T A T:

examinată în baza art.3641 Cod de procedură penală, Bîrlădeanu Valeriu a fost recunoscut

vinovat și condamnat în baza art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub

formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe un termen de 120 ore, cu executarea

în 4 ore de muncă pe zi.

S-a dispus încasarea de la Bîrlădeanu Valeriu în beneficiul statului a cheltuielilor

judiciare în mărime de 640 lei.

Valeriu, la data de 13 august 2019 aproximativ la ora 22:00, aflându-se la domiciliul său în

xxxx xxxx, urmărind scopul maltratării soției sale Bîrlădeanu Liuba care în conformitate cu

prevederile art.1331 lit. a) întrunește calitatea de membru de familie, în urma unui conflict

apărut spontan, i-a aplicat acesteia multiple lovituri peste cap și corp cauzându-i fractura

osului nazal, echimoze pe față, corp și membrele inferioare și superioare pe fon de edem,

excoriații pe față și care conform raportului de expertiză medico-legală nr. 201912D0118 din

data de 03 septembrie 2019 se califică ca vătămare corporală ușoară.

partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit ordinii

stabilite pentru prima instanță, prin care lui Bîrlădeanu Valeriu pentru comiterea infracțiunii

1

prevăzute de art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal, să-i fie numită o pedeapsă mai aspră, sub

formă de închisoare pe un termen de 8 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

În motivarea apelului a invocat, că pedeapsa aplicată este prea blândă, considerând că

această soluție este una greșită și care nu corespunde scopului pedepsei penale de corectare și

reeducare a inculpatului.

Acuzatorul consideră că pedeapsa stabilită inculpatului este vădit neproporțională celor

comise și urmările produse, aplicată cu abatere de la criteriile generale de individualizare a

pedepsei, prevăzute de art.75 Cod penal.

respins apelul declarat, ca nefondat, cu menținerea sentinței atacate, fără modificări.

4.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a consemnat că, starea de fapt și de drept

constatată de prima instanță concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate,

relevate în cuprinsul sentinței. Concluzia primei instanței privind calificarea infracțiunii este

corectă, prin determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptelor prejudiciabile săvârșite de inculpat și semnele componenței de infracțiune prevăzute

de art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal. Totodată, instanța de apel a reținut că sentința se

contestă în partea stabilirii pedepsei, însă temei pentru a interveni în această parte în

hotărârea apelată, instanța nu a stabilit relevând în acest sens următoarele.

La individualizarea pedepsei penale stabilite inculpatului în prezenta speță, instanța de

fond a acordat deplină eficiență prevederilor art.art.7, 61, 75 Cod penal, a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, ce se califică ca infracțiune mai puțin gravă, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, care anterior a fost atras la răspundere penală pentru

infracțiuni similare, circumstanței atenuante - recunoașterea vinovăției, exprimată prin cerere

scrisă, a ținut cont de scopul pedepsei penale îndreptate spre restabilirea echității sociale,

corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat.

Instanța de apel a notat că, nu se constată vre-un temei pentru aplicarea unei pedepse mai

aspre în privința inculpatului Bîrlădeanu Valeriu, corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă prin stabilirea unei pedepse fără izolarea acestuia de societate, iar pedeapsa pentru

fapta comisă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității în conformitate cu

prevederile art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, stabilită aproape de limita maximă a

sancțiunii normei penale prevăzută de art.2011 alin.(1) lit. a) Cod penal, răspunde atât

principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut de art.61 Cod penal de restabilire a

echității sociale. Or, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în

așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și de evitarea pe

viitor a săvârșirii unor noi fapte infracționale.

Având în vedere toate împrejurările cauzei, instanța de apel a considerat că pedeapsa în

formă de muncă neremunerată în folosul comunității, o să convingă inculpatul de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare, iar careva temeiuri

de a casa sentința primei instanțe, sub aspectul individualizării pedepsei penale, nu au fost

stabilite.

ordinar, indicând temeiurile prevăzute la art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură

2

penală, concretizând că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția în

partea individualizării pedepsei stabilite inculpatului, astfel încât s-a aplicat pedeapsa

individualizată contrar prevederilor legale, fapt ce denotă că soluția adoptată este una vădit

neîntemeiată, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate de

către acuzatorul de stat în apelul declarat.

În susținerea solicitării sale, recurentul a invocat că pedeapsa stabilită inculpatului nu va

duce la atingerea deplină a scopului legii penale privind corectarea și reeducarea acestuia în

vederea neadmiterii pe viitor a careva încălcări a ordinii de drept și nici nu va constitui o

avertizare publică pentru alte persoane predispuse de a-și însuși comportamente similare

celui manifestat de către inculpat.

Prin urmare, procurorul consideră că concluziile instanțelor de fond, la capitolul

individualizării pedepsei stabilite inculpatului sunt greșite și în contradicție cu probatoriul

administrat la etapa urmăririi penale și cercetării judiciare, neconforme scopului legii penale

și principiul individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.

materialelor din dosar, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia, din

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin.(2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de

apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Reieșind din sumarul recursului examinat, Colegiul penal atestă, că de fapt partea

acuzării este de acord cu starea de fapt reținută de către instanțele de judecată, precum și cu

încadrarea juridică a acțiunilor imputate, însă dezacordul acestuia cu decizia instanței de apel

se focusează pe motivarea insuficientă a individualizării pedepsei penale, considerând că

instanța de apel nu a respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei, aplicându-i

inculpatului o pedeapsă prea blândă, fără o argumentare justificată.

Verificând materialele cauzei, în raport cu alegațiile procurorului, instanța de recurs

ajunge la concluzia că cele invocate de recurent, nu și-au găsit confirmarea, iar soluțiile

adoptate pe marginea acestei spețe atât de către instanța de fond, cât și de cea de apel, sunt

legale, întemeiate și urmează a fi menținute integral.

Tot aici se menționează că examinând apelul declarat de către procuror, instanța de apel a

respins ca nefondate criticele apelantului, și având în vedere că motive similare sunt invocate

și în recursul ordinar, Colegiul penal consideră că soluția instanțelor de fond privitor la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului, este legală, întemeiată și urmează a fi

menținută.

Într-un prim aspect, este relevant de a specifica că, invocând eroarea de drept prevăzută

de art.427 alin.(2) pct.6) Cod de procedură penală, recurentul menționează despre faptul că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, însă afirmațiile

aduse în recurs sânt de ordin general și declarative, fără a-și argumenta motivul invocat, ceea

ce duce și la respingerea acestui argument.

În desfășurarea aceleiași idei, instanța de recurs mai specifică că, așa cum rezultă din

textul deciziei atacate, instanța de apel a dat răspuns la toate cele invocate de partea acuzării

3

în vederea motivării soluției de respingere a apelului declarat de procuror. În acest sens, se

apreciază că instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate cu prevederile art.417

alin.(1) pct. 8) Cod de procedură penală și aceasta cuprinde temeiurile de fapt și de drept ce

au dus, la caz, la respingerea apelului procurorului.

Instanța de recurs reține că, nu și-a găsit confirmarea nici temeiul pentru recurs semnalat

de către recurent și prevăzut la pct. 10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, în prezenta

speță, deoarece instanța de apel și-a motivat întemeiat soluția adoptată, acordând deplină

eficiență prevederilor art.art.61, 75 Cod penal.

La soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului, nu sau

admis careva erori, iar o pedeapsă orientată spre o limită aproape de cea minimă este aptă să

atingă scopul preventiv și educativ al pedepsei, pedeapsă pe care instanța o găsește

proporțională cu împrejurările și gravitatea infracțiunilor comise.

Conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei instanța

de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul

său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul făptuitorului. Pe

de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizată în așa

fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor

elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în

limitele prevăzute de lege.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având deplina

libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile și

principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Colegiul penal consideră că argumentele punctate în cererea de recurs nu sunt incidente

cauzei deferite judecății, instanțele ierarhic inferioare și-au motivat soluția adoptată,

acordând deplină eficiență prevederilor art.art.61, 75 Cod penal la soluționarea chestiunii cu

privire la individualizarea pedepsei, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă proporțională faptei

comise.

La caz, nu se constată vreun temei pentru modificarea pedepsei în privința inculpatului

Bîrlădeanu Valeriu, iar pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității,

așa cum a fost stabilită de către prima instanță și menținută de instanța de apel, răspunde atât

principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art.61 alin.(2) Cod penal de

restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și de prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni, atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

Rezumând cele expuse, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză nu se constată

admiterea erorilor de drept semnalate de procuror și prevăzute de art.427 alin.(1) pct. 6) și

4

10) Cod de procedură penală, iar la judecarea acestei cauze în ordine de apel, instanța a

respectat prevederile legale prescrise de art.art.414-419 Cod de procedură penală și a

pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, argumentele din recursul procurorului fiind vădit

neîntemeiate.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 30 iunie 2020, în cauza penală în privința lui Bîrlădeanu Valeriu xxxx, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 martie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

5