1ra-737/2021 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-737/2021 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-737/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

17 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Boico Victor

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Lazăr Vitalii în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2020, în cauza penală privindu-l

pe

ȘOPRONCO Nicolae XXXXX, născut la

XXXXX, originar din XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 10.06.2020– 28.07.2020;

Instanța de apel: 17.08.2020 – 27.10.2020;

Instanța de recurs: 18.01.2021 – 17.02.2021.

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Șopronco

Nicolae a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin.

(4) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de închisoare pe termen de 8 luni,

cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit prevederilor art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare, s-a

suspendat condiționat pe o perioada de probațiune de 1 an.

În conformitate cu prevederile art. 90 alin. (6) lit. a), f) și g) Cod penal, în

perioada de probațiune, Șopronco Nicolae a fost obligat să nu-și schimbe domiciliul

fără consimțământul organului competent, să participe la programe probaționale și să

presteze 100 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Nicolae la data de 18 aprilie 2020, fără a deține permis de conducere de

categoria/subcategoria mijlocului de transport pe care îl conducea, aflându-se în stare

de ebrietate alcoolică cu grad avansat, cu concentrația vaporilor de alcool în aerul

expirat de 0,76 mg/1, provocată de consumul băuturilor alcoolice, fapt confirmat prin

tichetul Drager nr. 8371 din 18.04.2020 ora 22.39 minute, ignorând prevederile pct.

10.2 lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr.357 din 13.05.2009, care stipulează că „persoana care conduce

1

un autovehicul trebuie să posede și.... permisul de conducere perfectat pe numele său.

valabil pentru categoria (subcategoria) din care face parte autovehiculul condus”, pct.

14 lit. a) potrivit căruia - „conducătorului de vehicul ii este interzis să conducă

vehiculul în stare de ebrietate...” și prevederile art. 19 alin. (1) al Legii Nr. 131 din

07.06.2007 „Privind siguranța traficului rutier”, care prevede — „dreptul de a

conduce un autovehicul se confirmă prin permisul de conducere, în care este indicată

categoria și/sau subcategoria lui”, a condus o perioadă nedeterminată de timp

motocicleta de marca „Muravei 2M-01” fără număr de înmatriculare, până

aproximativ la ora 22.35, aceiași zi, când pe una din străzile XXXXX, a fost stopat

de către reprezentanții poliției de patrulare.

către avocatul Lazăr Vitalii în numele inculpatului, care a solicitat casarea parțială a

sentinței în partea ce ține de aplicarea pedepsei prin care i s-a stabilit pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 8 luni, cu aplicarea art. 90 Cod penal și obligarea

de a presta 100 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

În motivarea cererii de apel avocatul a indicat că, nu este necesară aplicarea

pedepsei sub formă de închisoare. Reiterează că Șopronco Nicolae a fost condamnat

cu 2 sancțiuni alternative în același timp, or dacă legea penală prevede 2 forme de

pedepse instanța urmează să aplice doar una din acele pedepse, susținând că nu este

posibil de aplicat atât pedeapsa cu închisoare cât și obligarea de a presta muncă în

folosul comunității.

Menționează că instanța eronat a indicat că nu s-au stabilit circumstanțe

atenuante, astfel instanța nu a aplicat circumstanțele atenuante prevăzute de art. 76

alin. (1) Cod penal: autodenunțarea, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii

sau la identificarea infractorilor ori recunoașterea vinovăției. (2) Instanța de judecată

poate considera drept circumstanțe atenuante și alte circumstanțe, neprevăzute la alin.

(1).

Susține apărătorul că inculpatul a colaborat cu ancheta pe tot parcursul urmăririi

penale, a oferit declarații detaliate și oneste, s-a prezentat la citația organului de

urmărire penală. Menționează că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie capabilă

să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei

penale, în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului Penal și

stabilirea pedepsei în limitele fixate în partea specială.

Astfel, la stabilirea pedepsei penale, instanța nu a ținut cont de persoana

inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor invocate în rechizitoriu, se căiește

sincer de cele săvârșite, declarațiile acesteia au importanță deosebită la stabilirea

adevărului pe cauza penală menționată, aplicându-i o pedeapsă disproporțional de

mare în raport cu circumstanțele în care a fost comisă fapta infracțională și urmările

prejudiciabile, în acest sens urmând a se reține și faptul că pedeapsa și modalitatea de

executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă

2

de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte

similare.

2020, apelul avocatului Lazăr Vitalii în numele inculpatului a fost respins ca nefondat

și sentința s-a menținut fără modificări.

fond a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma prevederilor art. 95 și art. 101

Cod de procedură penală, prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenții,

utilității și veridicității raportate la declarațiile date de inculpat în cadrul ședinței de

judecată și probele administrate, a stabilit corect situația de fapt, dând faptei reținute

în sarcina inculpatului, încadrarea juridică corectă și anume în baza art. 2641 alin. (4)

Cod penal.

În ceea ce privește cererea de apel prin care autorul pledează pentru stabilirea

pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității fără închisoare,

s-a constatat că motivele invocate de apelant nu și-au găsit confirmare.

Verificând legalitatea individualizării pedepsei penale în privința inculpatului s-

a constatat că, instanța de fond a acordat deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 65,

67 și 75 Cod penal, și la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care agravează răspunderea, de condițiile de viață ale

acestuia precum și scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării celui

vinovat.

Instanța de apel analizând în ansamblu circumstanțele cauzei, având în vedere

căința sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, are 2 copii minori la

întreținere și că, a conlucrat cu organele de anchetă, și prevederile art. 61 alin. (2) Cod

penal, instanța de fond corect a concluzionat că, nu este rațional ca Șopronco Nicolae

să execute real pedeapsa cu închisoarea stabilită, fiind dispusă suspendarea

condiționată a executării pedepsei în limita unui termen de probă, conform

prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanța de apel a considerat nefondată solicitarea apărătorului privind aplicarea

doar a pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, or

inculpatul anterior fiind privat de dreptul de a conduce mijloacele de transport, s-a

deplasat la volanul motocicletei pe drumurile publice în condițiile în care se afla în

stare de ebrietate și fără a deține permis de conducere, anterior fiind privat de acest

drept, creând astfel un pericol iminent privind siguranța circulației pe drumurile

publice, fiind notoriu faptul că, datorită încălcării normelor legale de circulație, au

avut loc grave accidente de circulație care s-au soldat cu victime omenești și

importante pagube materiale. Prin săvârșirea acestei infracțiuni s-a creat o stare de

pericol pentru siguranța circulației rutiere.

3

inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct.

10 Cod de procedură penală, solicitând casarea parțială a deciziei în partea ce ține de

aplicarea pedepsei și pronunțarea în această parte a unei noi decizii prin care

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă doar sub formă de muncă neremunerată în

folosul comunității.

În motivare recurentul a indicat că, inculpatul a fost condamnat cu 2 sancțiuni

alternative în același timp, or dacă legea penală prevede 2 forme de pedepse instanța

urmează să aplice doar una din acele pedepse, nu este posibil de aplicat atât pedeapsa

cu închisoare cât și obligarea de a presta muncă în folosul comunității.

Apărătorul a reținut că instanța eronat a indicat că nu s-au stabilit circumstanțe

atenuante. Instanța nu a aplicat următoarele circumstanțele atenuante prevăzute de art.

76 Cod penal- contribuirea activă în descoperirea infracțiunii și recunoașterea

vinovăției.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie capabilă să restabilească echitatea

socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, în strictă conformitate

cu dispozițiile pârții generale a Codului Penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate

în partea specială.

Consideră recurentul că este ilegal și contrar principiului dublei încriminări, or

art. 2641 alin. (4) Cod penal prevede ambele pedepse aplicate inculpatului. Astfel

printr-o faptă Șopronco Nicolae a fost pedepsit și cu muncă neremunerată și cu

închisoarea, fapt care nu este posibil, or sancțiunea normei penale indicate prevede că

se aplică ori închisoarea ori munca neremunerată.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Din conținutul prevederilor art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală

rezultă că instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material. Conform recursului se critică

hotărârea în partea stabilirii pedepsei cu închisoare suspendată executarea

condiționată și cu muncă neremunerată.

În ce privește argumentul care reprezintă temeiul prevăzut la pct. 10), alin (1)

art. 427 Cod de procedură penală conform căruia hotărârile instanței de apel pot fi

4

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

Colegiul reține, că recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de instanțele de

judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului și critică decizia

instanțelor de fond numai cu referire la pedeapsa stabilită, solicitând aplicarea doar a

muncii neremunerate în folosul comunității.

Motivele precum că instanțele incorect au individualizat pedeapsa inculpatului,

neacordând deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, Colegiul penal le

consideră drept lipsite de temei, or, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului

în baza căruia persoana se declară vinovată, de asemenea au fost luate în considerație

solicitările inculpatului în cadrul ședinței de judecată.

Infracțiunea comisă de Șopronco Nicolae, prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod

penal se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de

ore, sau cu închisoare de până la 1 an. Din cele menționate, instanța a ținut cont de

cerințele atât a acuzatorului de stat și a apărătorului, a caracterului inculpatului, și

impactul infracțiunii asupra societății și a aplicat închisoare pe termen de 8 luni, iar

conform art. 90 alin. (6) lit. a), f) și g) Cod penal, în perioada de probațiune, inculpatul

a fost obligat să presteze 100 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Schimbarea pedepsei în muncă neremunerată în folosul comunității, conform

solicitării recurentului nu a fost argumentată, iar recursul nu motivează de ce instanța

de recurs ar trebui să se implice în schimbarea pedepsei inculpatului, în legătură cu

care fapt, Colegiul penal respinge solicitarea dată.

Conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării

legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor

circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele

prevăzute de lege.

Colegiul menționează că, instanțele de fond corect au stabilit pedeapsa cu

închisoare cu aplicarea suspendării condiționate a executării acesteia, însă aceasta nu

5

a aplicat și cealaltă pedeapsă inclusă în art. 2641 alin. (4) Cod penal- munca

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore așa cum menționa

recurentul. În sentință, în partea dispozitivă, instanța s-a exprimat prin aplicarea art.

90 alin. (6) lit. a), f) și g) Cod penal, care prevede că la aplicarea cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei, instanța de judecată îl poate obliga pe condamnat

să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, Această muncă neremunerată

nu reprezintă sancțiunea pedepsei principale după cum prevede art. 2641 alin. (4) Cod

penal, și prin urmare este inadmisibil argumentul apărării privind prezența dublei

pedepse.

Pe durata termenului de probă instanța de judecată poate impune condamnatului

respectarea uneia sau a mai multor obligații prevăzute de alin. (6) art. 90 Cod penal,

în speța dată lit. a), f) și g).

Conform art. 62 alin. (3) Cod penal, muncă neremunerată în folosul comunității

poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei - în calitate de obligație pentru perioada de

probațiune sau, după caz, pentru termenul de probă.

Anume reieșind din aceste prevederi legale, la stabilirea pedepsei inculpatului,

atât prima instanță, cât și instanța de apel, care a menținut soluția adoptată de prima,

au ținut seama pe deplin de principiile de aplicare, prevăzute de art. 7, 61 Cod penal

și de criteriile generale de individualizare, de caracterul și gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite, criterii stipulate în art. 75 Cod penal, de toate circumstanțele

cauzei, de gravitatea infracțiunilor, care fac parte din categoria celor ușoare, de

motivul acestora, de persoana inculpatului, de condițiile de viață, de circumstanțele

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, că și-a recunoscut vina și s-a căit

sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată,

precum și de influența pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării dânsului, cu atât

mai mult că nu este la prima abatere legală, anterior fiind condamnat penal pentru

infracțiuni similare și astfel, Colegiul reține că, corect s-a ajuns la concluzia că

corectarea inculpatului poate avea loc doar prin suspendarea condiționată a pedepsei

stabilite de instanță – închisoare pe termen de 8 luni ca pedeapsă principală cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, adică cu suspendarea executării pedepsei

principale și cu obligațiunea de a presta 100 ore de muncă neremunerată în folosul

comunității.

Prin urmare, Colegiul conchide că concluzia instanței de apel pe deplin

corespunde circumstanțelor cauzei și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta fiind

aplicată în limitele legii. Totodată, la numirea pedepsei inculpatului instanțele de fond

au ținut cont de prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, care stipulează

că în caz de aplicare a pedepsei închisorii inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3

din maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, fiind stabilite noi limite cu care

trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei.

6

Analizând materialele cauzei și decizia instanței de apel, care este bine

argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art. 394 Cod de procedură

penală, Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea

hotărârii judecătorești contestate, iar pedeapsa aplicată inculpatului este

individualizată conform prevederilor legale, de aceea Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității recursului ordinar declarat ca fiind vădit neîntemeiat.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Lazăr Vitalii în numele

inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27

octombrie 2020, în cauza penală privindu-l pe ȘOPRONCO Nicolae XXXXX, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 martie 2021.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Boico Victor

7