1ra-368/21 — art.171 alin. 1, 172 alin. 1, 188 alin. 2 lit. d, e CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.171 alin. 1, 172 alin. 1, 188 alin. 2 lit. d, e CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 pct. 6 CPP
1ra-368/21 — art.171 alin. 1, 172 alin. 1, 188 alin. 2 lit. d, e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 1ra-368/21 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 27 ianuarie 2021 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte: Timofti Vladimir Judecătorii: Toma Nadejda și Boico Victor, examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul Corolevschi Maria în numele inculpatului Zaițev Vladimir, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 iulie 2020 și sentinței Judecătoriei Bălți (sediul Fălești) din 28 octombrie 2019, în cauza penală în privința lui Zaițev Vladimir xxxxx, născut la xxxxx, originar și domiciliat în xxxxx. Termenul de examinare a cauzei: Prima instanță: 09.10.2019 – 28.10.2019; Instanța de apel: 26.11.2019 – 30.07.2020; Instanța de recurs: 28.10.2020 – 27.01.2021.
A C O N S T A T A T :
Prin sentința Judecătoriei Bălți (sediul Fălești) din 28.10.2019, examinând cauza pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Zaițev Vladimir a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 171 alin. (1), art. 172 alin. (1) și art. 188 alin. (2) lit. d), e) Cod penal, fiind-ui stabilită pedeapsa sub formă de închisoare după cum urmează: - în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, 2 (doi) ani 6 (șase) luni; - în baza art. 172 alin. (1) Cod penal, 2 (doi) ani 6 (șase) luni; - în baza art. 188 alin. (2) lit. d), e) Cod penal, 6 (șase) ani. În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, lui Zaițev Vladimir i s-a stabilit pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 8 (opt) ani. În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentinței, la pedeapsa aplicată s-a adăugat parțial partea neexecutată din pedeapsa aplicată prin sentința Judecătoriei Fălești din 02.07.2015, și prin sentința Judecătoriei Fălești din 13.07.2015, stabilindu-se definitiv pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 (opt) ani și 1 (una) lună, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. A fost dispusă încasarea din contul lui Zaițev Vladimir în beneficiul statului suma de 37646 (treizeci și șapte mii șase sute patruzeci și șase) lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În sentință, prima instanță a constatat că: Zaițev Vladimir, la data de 10 iulie 2019, în jurul orei 01:00, aflându-se în orașul Fălești, acționând cu intenție îndreptată la sustragerea bunurilor altei persoane și îmbogățire prin tâlhărie, prin geam a pătruns în locuința lui xxxxx xxxxx, amplasată în or. xxxxx, str. xxxxx, după care, dându-și seama de caracterul acțiunilor sale, anticipând posibilitatea și dorind survenirea unor consecințe prejudiciabile, în scopul obținerii mijloacelor financiare, a atacat-o și a amenințat-o cu aplicarea violenței periculoase pentru viață pe xxxxx xxxxx, cu un cuțit de bucătărie pe care îl avea asupra sa, pe care l-a folosit în calitate de armă, după care în mod deschis din casă a sustras bani în sumă de 120 lei. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. d), e) Cod penal,: tâlhăria, adică atacul săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru viața, săvârșită prin pătrunderea în locuință, cu aplicarea unui obiect folosit în calitate de armă. Tot el, Zaițev Vladimir, la data de 10 iulie 2019, în jurul orei 01:00, aflându-se în orașul Fălești, prin geam a pătruns în locuința lui xxxxx xxxxx, amplasată în or. xxxxx, str. xxxxx, după care intenționat, urmărind scopul satisfacerii poftei sale sexuale, conștientizând caracterul social periculos al acțiunilor sale, consecințele care pot fi produse și dorind survenirea unor astfel de consecințe, adică fiind conștient că prin acțiunile sale încalcă normele sociale privind inviolabilitatea și libertatea sexuală a persoanei, prin aplicarea constrângerii fizice și psihice față de xxxxx xxxxx, acțiuni exprimate prin amenințarea victimei cu un cuțit de bucătărie după care, îmbrâncind-o pe pat, în mod forțat a dezbrăcat-o de lingeria de corp, acțiuni ce nu i-au permis victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, limitându-i astfel posibilitatea de a opune rezistență, după care a întreținut un raport sexual în formă obișnuită, contrar voinței persoanei. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, prima instanță a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 171 alin. (1) Cod penal violul, adică raportul sexual săvârșit prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința. Tot el, Zaițev Vladimir, la data de 10 iulie 2019, în jurul orei 01:00, aflându-se în orașul Fălești, prin geam a pătruns în locuința lui xxxxx xxxxx, amplasată în or. xxxxx, str. xxxxx, după care intenționat, urmărind scopul satisfacerii poftei sale sexuale în formă perversă, conștientizând caracterul social periculos al acțiunilor sale, consecințele care pot fi produse și dorind survenirea unor astfel de consecințe, adică fiind conștient că prin acțiunile sale încalcă normele sociale privind inviolabilitatea și libertatea sexuală a persoanei, prin aplicarea constrângerii fizice și psihice față de xxxxx xxxxx, acțiuni exprimate prin amenințarea victimei cu un cuțit de bucătărie și imobilizarea acesteia prin legarea mâinilor și a cavității bucale cu o bucată de cearșaf, acțiuni ce nu i-au permis victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, limitându-i astfel posibilitatea de a opune rezistență, astfel, pe pat a întreținut cu xxxxx xxxxx un raport sexual în formă perversă, contrar voinței persoanei, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară nr. 2019370P0329 din data de 10 iulie 2019, leziuni corporale neînsemnate. Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, prima instanță a reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 172 alin. (1) Cod penal: satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârșite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei.
Sentința a fost contestată cu apel de către inculpatul Zaițev Vladimir, prin care a solicitat casarea acesteia în latura cheltuielilor judiciare. În susținerea solicitărilor sale, inculpatul a indicat că nu dispune de surse financiare pentru a suporta cheltuielile judiciare, puse în sarcina acestuia.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 iulie 2020, apelul inculpatului Zaițev Vladimir a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței fără modificări. 4.1. În motivarea soluției emise, instanța de apel a menționat că, prima instanță corect a admis solicitarea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor suportate de către stat în legătură cu efectuarea expertizelor în vederea probării vinovăției inculpatului Zaițev Vladimir. La materialele cauzei fiind prezentate următoarele înscrisuri ce dovedesc temeinicia cheltuielilor solicitate spre încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului: raportul de expertiză judiciară nr. 201920P0329 din data de 10.07.2019, cu costul în mărime de 320 lei (Vol I f.d. 103-104), raportul de expertiză judiciară nr. 201920P0357 din data de 24.07.2019, cu costul în mărime de 128 lei (Vol I f.d. 111), raportul de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-702 din data de 11.07.2019, cu costul în mărime de 3360 lei (Vol I f.d. 117-123), raportul de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-703 din data de 17.07.2019, cu costul în mărime de 1680 lei (Vol I f.d. 137-140), raportul de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-704 din data de 15.07.2019, cu costul în mărime de 1680 lei (Vol I f.d. 151-154), raportul de expertiză judiciară nr. 201905O0240 din data de 23.07.2019, cu costul în mărime de 3150 lei (Vol I f.d. 166-1168), raportul de expertiză judiciară nr. 201905O0241 din data de 23.07.2019, cu costul în mărime de 9870 lei (Vol I f.d. 176-179), raportul de expertiză judiciară nr. 201905O0242 din data de 23.07.2019, cu costul în mărime de 1260 lei (Vol. I f.d. 187-189), raportului de expertiză judiciară nr. 201905O0244 din data de 08.08.2019, cu costul în mărime de 11620 lei (Vol I f.d. 195-198), raportului de expertiză judiciară nr. 201905O0252 din data de 08.08.2019, cu costul în mărime de 3500 lei (Vol I f.d. 205-208) și raportul de expertiză judiciară nr. 201937A0325 din data de 24.09.2019, cu costul în mărime de 1078 (Vol I f.d. 216 -2018), iar în total cheltuielile judiciare sunt în mărime de 37646 lei. Astfel, instanța de apel reiterând conținutul prevederilor art. 227 și 229 Cod de procedură penală, a apreciat că prima instanță corect a dispus încasarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului, totodată menționând că inculpatul nu a făcut dovada unei astfel de circumstanțe cum este aflarea persoanelor la întreținerea acestuia și a faptului că pretinsa starea materială precară se datorează unor circumstanțe independente de voința acestuia.
Nefiind de acord cu hotărârile emise, avocatul Corolevschi Maria în numele inculpatului Zaițev Vladimir a declarat recurs ordinar, prin care, invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat casarea parțială a sentinței și deciziei instanței de apel în latura soluționării cheltuielilor judiciare și pronunțarea unei noi hotărâri în respectiva parte prin care inculpatul Zaițev Vladimir să fie scutit de la plata cheltuielilor judiciare. 5.1. În susținerea recursului declarat, avocatul a menționat că: - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apeI sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; - atât prima instanță cât și de apel incorect a admis solicitarea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor suportate de către stat în legătură cu efectuarea expertizelor în vederea probării vinovăției inculpatului Zaițev Vladimir; - inculpatul s-a aflat în locuri de detenție din anul 2015. Posibilitatea de a obține câștiguri financiare inculpatul Zaițev Vladimir nu are. Acesta independent de voița lui se află într-o starea materială precară, deoarece statul Republica Moldova nu asigură deținuții cu locuri de muncă, unde ar avea posibilitate de a avea câștiguri materiale, mai ales condamnaților în baza articolelor de care este învinuit Zaițev Vladimir.
Referință asupra recursului declarat nu a fost depusă.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în textul normei vizate. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat. Potrivit practicii judiciare constante, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de recurs verifică, dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. Din conținutul recursului Colegiul penal reține că de către avocatul inculpatului este indicat în calitate de temei pentru recurs, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, și anume că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, precum și că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Analizând hotărârea atacată prin prisma erorilor invocate, Colegiul penal atestă că argumentele înaintate de către partea apărării sunt declarative și neîntemeiate, întrucât din conținutul deciziei atacate reiese în mod clar că instanța de apel a oferit răspuns argumentelor inculpatului privind casarea sentinței în latura dispozițiilor cu privire la cheltuielile judiciare, instanța de apel expunând o motivare clară și completă asupra necesității menținerii sentinței. Cu referire la solicitările recurentului privind necesitatea respingerii cererii părții acuzării de încasare a cheltuielilor judiciare din contul inculpatului, Colegiul penal evidențiază că prin Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017, în vigoare din 09 februarie 2018 (publicată în Monitorul Oficial cu nr. 40- 47 art. 108 din 09 februarie 2018), a fost abrogat alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea că, plata expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de stat, iar în sensul dat urmează a fi notat că potrivit prevederilor art. 229 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare. La caz, de către stat au fost suportate cheltuieli pentru: raportul de expertiză judiciară nr. 201920P0329 din data de 10.07.2019, în mărime de 320 lei (Vol I f.d. 103-104), raportul de expertiză judiciară nr. 201920P0357 din data de 24.07.2019, în mărime de 128 lei (Vol I f.d. 111), raportul de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-702 din data de 11.07.2019, în mărime de 3360 lei (Vol I f.d. 117-123), raportul de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-703 din data de 17.07.2019, în mărime de 1680 lei (Vol I f.d. 137-140), raportul de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-704 din data de 15.07.2019, în mărime de 1680 lei (Vol I f.d. 151-154), raportul de expertiză judiciară nr. 201905O0240 din data de 23.07.2019, în mărime de 3150 lei (Vol I f.d. 166-1168), raportul de expertiză judiciară nr. 201905O0241 din data de 23.07.2019, în mărime de 9870 lei (Vol I f.d. 176-179), raportul de expertiză judiciară nr. 201905O0242 din data de 23.07.2019, în mărime de 1260 lei (Vol. I f.d. 187-189), raportului de expertiză judiciară nr. 201905O0244 din data de 08.08.2019, cu costul în mărime de 11620 lei (Vol I f.d. 195-198), raportului de expertiză judiciară nr. 201905O0252 din data de 08.08.2019, în mărime de 3500 lei (Vol I f.d. 205- 208) și raportul de expertiză judiciară nr. 201937A0325 din data de 24.09.2019, în mărime de 1078 (Vol I f.d. 216 -2018), iar în total cheltuielile judiciare sunt în mărime de 37646 lei. Având în vedere că cheltuielile judiciare pentru efectuarea rapoartelor de expertiză, compensarea cărora a fost solicitată din contul inculpatului, au fost suportate după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 316 din 22 decembrie 2017 și ținând cont că nu au fost constatate careva impedimente privind încasarea din contul inculpatului a respectivelor sume, se ajunge la concluzia că soluția instanței de apel raportată la prevederile art. art. 227, 229 alin. (1)-(3), 143 Cod de procedură penală, este corectă și motivată. Față de cele ce preced, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea cauzei nu a comis erori de drept, care ar impune casarea deciziei recurate, motiv din care se impune soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de către avocatul Corolevschi Maria în numele inculpatului Zaițev Vladimir, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Corolevschi Maria în numele inculpatului Zaițev Vladimir, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 iulie 2020, în cauza penală în privința lui Zaițev Vladimir xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată va fi pronunțată la 12 martie 2021. Președinte Timofti Vladimir Judecătorii Toma Nadejda Boico Victor
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.