1re-7/2021 — art.264/1 alin.1 CP

1re-7/2021 — art.264/1 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1re-7/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda,

examinând, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului în anulare declarat de către avocatul

Gheorghița Igor în numele condamnatului, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2020, în cauza penală în

privința lui,

Rabei Andrei xxxxx, născut la xxxxxx,

originar și domiciliat în xxxxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 02.04.2019 – 29.10.2019

instanța de recurs: 08.11.2019 – 30.06.2020

instanța de recurs în anulare: 11.08.2020 – 10.02.2021

A C O N S T A T A T:

2019, cauza fiind examinată conform prescripțiilor statuate de art. 3641 Cod

de procedură penală, Rabei Andrei a fost recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) Cod penal și în baza acestei Legii

i-a fost numită o pedeapsă sub formă de 140 (una sută patruzeci) de ore

muncă neremunerată în folosul comunității, fără anularea dreptului de a

conduce mijloace de transport, prin aplicarea prevederilor art.79 Cod penal.

A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea acuzatorului de stat cu privire

la încasarea sumei de 26,86 lei (douăzeci și șase lei, 86 bani) cu titlu de

cheltuieli judiciare.

A fost soluționată soarta corpurilor delicte.

Andrei, la data de 16 ianuarie 2019, aproximativ la ora 21:11 minute, fiind

deținător al permisului de conducere cu nr. xxxxxxx categoria A, B, BE, C,

CE, D și DE, în urma consumului de băuturi alcoolice, fiind în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat, în timp ce se deplasa pe drumul public

din satul Cimișeni, r. Criuleni, intenționat, încălcând cerințele pct. 14 lit. a)

al Regulamentului Circulației Rutiere, adoptat prin Hotărârea de Guvern

nr. 357 din 13.05.2009, care prevede că conducătorului de vehicul îi este

1

interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, având concentrația

vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,67 mg/l, care conform alin. (3) al

art. 13412 Cod penal, constituie stare de ebrietate cu grad avansat, a condus

mijlocul de transport marca „Nissan” model „Qashqai” cu numere de

înmatriculare „xxx xxx”, pe drumurile publice din satul Cimișeni, r.

Criuleni, fiind stopat de către colaboratorii de poliție.

Astfel prin acțiunile sale Rabei Andrei a comis infracțiunea prevăzută

de art. 2641 alin. (1) Cod penal, după indicii calificativi – conducerea

mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică

cu grad avansat.

în Procuratura raionului Criuleni, Rapeșco Ivan, care a solicitat casarea

sentinței Judecătoriei Criuleni, sediul Central din 29 octombrie 2019,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, prin care Rabei Andrei, să fie recunoscut

vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (1) din Cod

Penal, și să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de 160 ore muncă

neremunerată în folosul comunității, cu anularea dreptului de a conduce

mijloacele de transport.

La fel, recurentul a mai solicitat încasarea de la inculpatul Rabei

Andrei a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea acțiunilor de urmărire

penală în mărime de 26,86 lei.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat că:

- prima instanță a considerat că probele administrate confirmă faptul

comiterii de către Rabei Andrei a infracțiunii prevăzute de art. 264/1 alin.

(l) Cod penal și i-a aplicat o pedeapsă în limitele prevăzute de acest articol,

dar a considerat că este posibilă aplicarea prevederilor art.79 din Codul

penal și nu a aplicat pedeapsa complementară obligatorie - anularea

dreptului de a conduce mijlocul de transport;

- în acest sens urmează de menționat că, vinovăția inculpatului se

confirmă prin totalitatea probelor acumulate în cadrul efectuării urmăririi

penale și cercetate în instanța de judecată și anume: recunoașterea integrală

a vinovăției de către Rabei Andrei, deoarece cauza penală a fost examinată

conform art.3641 din Codul de procedură penală;

- prima instanță eronat a reținut că inculpatul s-a căit sincer, a

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, semnând fără careva obiecții

toate actele procesuale întocmite de angajații de poliție, cauza s-a examinat

în procedură simplificată în baza probelor acumulate la faza de urmărire

penală și că deținerea permisului de conducere de către Rabei Andrei, este

2

necesară pentru utilizarea mijlocului de transport individual atât în

interesele familiei sale cât și la serviciu. Toate aceste argumente a instanței

sunt circumstanțe atenuante, dar nu pot fi reținute ca circumstanțe

excepționale prevăzute de art.79 din Codul penal;

- prima instanță neîntemeiat a refuzat încasarea cheltuielilor de

judecată, or, alin. (2) al art. 229 CPP, prevede expres care cheltuieli sunt

trecute din contul statului, iar cele solicitate a fi încasate nu fac parte din

cele enumerate.

Chișinău din 30 iunie 2020 a fost admis apelul declarat de către procurorul

în Procuratura raionului Criuleni, Rapeșco Ivan, fiind casată parțial

sentința Judecătoriei Criuleni, sediul Central din 29 octombrie 2019, și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care lui Rabei Andrei, recunoscut vinovat de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2641 alin.(1) Cod penal i s-a aplicat pedeapsa

complimentară cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

4.1 Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, prima

instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

cercetarea judecătorească s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor

procesual-penale prevăzute de art. 3641 CPP, opțiunea primei instanțe

privind judecarea cauzei potrivit procedurii enunțate, nu a fost viciată, în

cadrul urmăririi penale n-au fost încălcate normele imperative din Codul

de procedură penală, fapt ce condiționează concluzia că, instanța de recurs

a însușit situația de fapt reținută în rechizitoriu și de către prima instanță.

Subsecvent, instanța de recurs a notat că, prima instanță, neîntemeiat

a aplicat prevederile art. 79 Cod penal, or, pedeapsa stabilită nu-și va atinge

scopul Legii penale, care are menirea de a apăra, împotriva infracțiunilor,

persoana, drepturile și libertățile acesteia, precum și întreaga ordine de

drept, prevenirea de noi infracțiuni, or, pedeapsa penală este echitabilă

atunci când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui

proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru

restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei,

statului și întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Tot în același context instanța de recurs a menționat că, prima instanță

nu a ținut cont, la stabilirea categoriei și a măsurii de pedeapsă inculpatului

Rabei Andrei, de toate circumstanțele reale și personale privind

individualizarea pedepsei, aplicând-i o pedeapsă prea blândă, și anume: de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de personalitatea

celui vinovat, de condițiile de viață a lui, de circumstanțele cauzei care

3

atenuează sau agravează răspunderea penală, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

Cu referire la cererea procurorului privind încasarea de la inculpat a

sumei de 26,86 lei (douăzeci și șase lei, 86 bani) cu titlu de cheltuieli

judiciare, instanța de recurs a punctat că, prima instanță corect și întemeiat

a respins cererea acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor de

judecată și anume cheltuieli suportate în legătură cu efectuarea acțiunilor

procesuale în cauza penală, or, acestea urmează a fi puse în sarcina statului

În acest context, instanța de recurs a remarcat că cheltuielile suportate

în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în sumă de 26,86 lei au fost

suportate în sensul demonstrării/calificării faptei inculpatului, pe care

ultimul o regretă.

Totodată, obligația pozitivă a statului, în sensul art. 6, par. 2 al CEDO,

prin intermediul organelor de urmărire penală și procuraturii, este de a

demonstra, în sensul art. art. 24, 56 Cod de procedură penală, vinovăția

persoanei, fiindu-le atribuită sarcina probațiunii în sensul art. art.96, 97 Cod

de procedură penală, persoana acuzată beneficiind de prezumția

nevinovăției, stipulată la art. 8 Cod de procedură penală, fiind eliberată de

obligația de a-și demonstra nevinovăția.

către avocatul Gheorghița Igor în numele condamnatului, care a invocat

prevederile art. 453 Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei

Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2020, și menținerea sentinței primei

instanțe.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat că:

- instanța de recurs a pronunțat hotărâre neîntemeiată și nemotivată,

iar cele invocate de apărare nu au constituit obiect de discuție în cadrul

ședinței de judecată a instanței de recurs, or instanța de recurs s-a expus

insuficient și neargumentat, pe marginea argumentelor expuse de apărare ;

- din lecturarea textului hotărârei contestate cu recurs în anulare se

reliefează împrejurarea că s-a adus atingere art. 6 CEDO, prin prisma

nemotivării hotărârilor judecătorești, or hotărârile nu cuprind

circumstanțele constatate, probele pe care se întemeiază concluzia, norma

în baza căreia este adoptată soluția, argumentele de respingere sau admitere

a obiecțiilor bănuitului și a apărătorului acestuia. Astfel, instanța de apel în

calitatea instanței de recurs a interpretat eronat legea și a dat o apreciere

greșită a circumstanțelor cauzei, neîntemeiat agravînd situația

condamnatului;

- în prezenta cauză penală a fost stabilit un cumul de circumstanțe

4

atenuante în sensul art. 76 alin. (1), (2) Cod penal RM, și anume: este

posesorul permisului de conducere începând cu anul 1985, și până la cazul

de referință s-a manifestat ca fiind un conducător exemplar, anterior nefiind

tras la răspundere penală pentru comiterea infracțiunilor în domeniul

transporturilor; inculpatul Rabei Andrei este posesorul permisului de

conducere valabil pentru sub/- categoriile de la B până la DE, inclusiv, fapt

care-i dă dreptul de a conduce și autovehicule din sub/- categoriile pe care

acestea le include; a recunoscut vinovăția sa, s-a căit sincer și a contribuit

activ la descoperirea infracțiunii, semnând fără careva obiecții toate actele

procesuale întocmite de angajații de poliție, la cererea sa, cauza a fost

judecată conform procedurii simplificate, în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală;

- instanța de apel în calitatea instanței de recurs urma nu în ultimul

rând, a constata că deținerea permisului de conducere de către Rabei Andrei

este necesară pentru utilizarea mijlocului de transport individual atât în

interesele familiei sale, cât și la serviciu, fiind administrator al unei

companii specializată în agricultură, în care sunt implicate utilaje/mașini

agricole ce necesită posedarea categoriilor și subcategoriilor de conducere,

pe care de altfel inculpatul le-a dobândit pe parcursul anilor. Prin urmare,

permisul de conducere și necesitatea de a conduce varii autovehicule este o

necesitate, și nu un lux sau un capriciu. Or, anularea dreptului de a conduce

mijloace de transport a inculpatului, în circumstanțele constatate la caz,

duce la agravarea situației financiare în familia acestuia;

- prin persistența viciului fundamental exprimat în circumstanțele

invocate supra, lui Rabei Andrei i se aduce atingere asupra dreptului de

acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituție și, respectiv, de

articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin care

trebuie să fie practic și efectiv, nu teoretic și iluzoriu. Efectivitatea dreptului

în discuție reclamă ca persoanele să aibă posibilitatea clară și concretă de a

contesta un act care constituie o ingerință în exercitarea drepturilor sale.

Dreptul de acces la un tribunal nu include doar dreptul de a iniția o acțiune

în justiție, ci și dreptul la soluționarea cauzei de către un tribunal competent

să se pronunțe asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept (Parohia Greco-

Catolică Lupeni și alții v. România [MC], 29 noiembrie 2016, § 86).

declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.456 Cod de procedură penală, recursul în

anulare fiind supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia,

astfel că, instanța de recurs este obligată să îndeplinească actele procedurale

5

preparatorii și să examineze admisibilitatea în principiu a recursului în

anulare în conformitate cu prevederile art.art.431 și 432 Cod de procedură

penală, care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărârii instanței de judecată, fără citarea părților, este

în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În acord cu art.453 Cod de procedură penală, care prevede că

hotărârile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării

erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu

fundamental din cadrul procedurii precedente a afectat hotărârea atacată,

inclusiv când Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează

Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.

Reieșind din prevederile legale menționate, Colegiul atestă că una din

cerințele esențiale la declararea recursului în anulare este motivarea

acestuia din punct de vedere al prezenței erorii de drept, comise la

judecarea cauzei, ce cade sub incidența noțiunii de viciu fundamental în

cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărârea atacată.

Din textul recursului în anulare declarat, Colegiul penal atestă că

recurentul indică prezența viciului fundamental, exprimat prin faptul că

instanța de recurs nu a luat în calcul totalitatea circumstanțelor existente în

speța de referință, și nu și-a motivat suficient decizia emisă, astfel aducând

atingere dreptului la un proces echitabil consfințit de art. 6 din Convenția

Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).

În acest sens, Colegiul penal conchide că, motivele invocate în recurs,

nu cad sub noțiunea prevăzută de art.6 pct.44) Cod de procedură penală,

conform căreia, prin viciu fundamental în cadrul procedurii precedente,

care a afectat hotărârea pronunțată, se înțelege o încălcare esențială a

drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate

internaționale, de Constituția Republicii Moldova și de alte legi naționale,

or, cele invocate de către recurent, nu constituie o eroare de drept în sensul

art.453 Cod de procedură penală și respectiv, nici viciu fundamental în

sensul art.6 pct.44) Cod de procedură penală.

Totodată, deși în cererea de recurs în anulare este invocată încălcarea

art. 6 din CEDO în privința condamnatului pe parcursul judecării cauzei,

nu sunt indicate circumstanțe concrete, considerate a fi un viciu

fundamental, raportat la circumstanțele de fapt și de drept ale speței și la

împrejurările concrete relevate în descriptivul deciziei atacate. Nu sunt

6

indicate și descrise normele legale care reglementează drepturile și

libertățile, pretins a fi esențial încălcate, precum și esența încălcărilor

respective, raportată la normele procesual penale, alte legi naționale,

convenții și tratate internaționale, modul și măsura în care încălcările

presupuse ar fi afectat decizia atacată, astfel încât acestea să obțină natura

unui viciu fundamental capabil să genereze desființarea deciziei irevocabile

atacate. În recursul înaintat, completamente lipsește argumentarea

ilegalității deciziei contestate, ne fiind concret determinat care a-r fi și erorile

de drept la capitolul dat, recurentul indicând doar faptul că judecarea

cauzei a avut loc cu încălcarea drepturilor garantate de art. 6 din CEDO.

În consecință, recursul în anulare declarat de către recurent, nu

conține argumente, care a-r indica cu claritate la prezența în speță a

temeiurilor de drept necesare unui recurs în anulare.

Este de menționat și faptul că, recursul în anulare, conform

argumentelor esențiale reproduse la pct. 5.1. din prezenta decizie, este

întemeiat doar pe faptul că instanța de recurs nu a luat în calcul totalitatea

circumstanțelor atenuante în prezenta speță, cu privire la anularea

dreptului de a conduce mijloace de transport a inculpatului.

De altfel, descriptivul deciziei atacate, inclusiv împrejurările în fapt și

în drept reținute, atestă în mod concludent că instanța de recurs a constatat

și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind vinovăția

condamnatului și pedeapsa aplicată acestuia, și și-a motivat soluția în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, just și argumentat ținând cont de prevederile art. 60, 61 și

75 Cod penal.

Mai mult decât atât, odată ce art.6 din CEDO impune în special, în

sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare efectivă a motivelor,

argumentelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se apreciază

relevanța acestora. Deși obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de

art. 6§1 din CtEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui

răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c.

Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

În contextul dat, Colegiul penal reiterează că instanța de recurs în

anulare verifică hotărârile judecătorești atacate, exclusiv prin prisma

prezenței sau absenței temeiurilor pentru recurs în anulare, prevăzute de art.

453 alin. (1) Cod de procedură penală, raționamente care atrag după sine

respingerea argumentelor invocate, ca fiind de jure inadmisibile.

Colegiul penal statuează că hotărârile judecătorești rămase definitive

și irevocabile capătă putere de lucru judecat, fapt ce produce o cauză de

7

împiedicare a pornirii, continuării, judecării cauzei penale ori redeschiderii

acesteia.

Subsidiar, urmează a fi menționat că, articolul 4 din Protocolul nr. 7 la

Convenția Europeană face excepție de la această regulă generală de

redeschidere a procedurii, în cazuri expres stipulate: 1) fapte noi ori recent

descoperite sau; 2) un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente

sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată.

Lucrul efectuat de către instanța de recurs, în această speță este

guvernat de principiul lucrului judecat, iar pentru redeschiderea procesului

Colegiul penal nu a constatat temeiuri prevăzute de art. 453 alin. (1) Cod de

procedură penală, pentru a interveni în hotărârile judecătorești devenite

irevocabile în speța dată.

În consecință, Colegiul penal nu constată prezența erorilor de drept ce

ar genera casarea hotărârii atacate, sub aspectele invocate, acestea fiind vădit

neîntemeiate, or, în speță nu a fost identificată prezența viciului

fundamental, care ar impune soluția casării unei hotărârii irevocabile.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului în anulare declarat de către avocatul

Gheorghița Igor în numele condamnatului, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2020, în cauza penală în

privința condamnatului Rabei Andrei xxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 11 martie 2021.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Toma Nadejda

8