1ra-446/2021 — art. 264-1 alin. 4 CP

1ra-446/2021 — art. 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-446/2021

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 ianuarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Țurcan Anatolie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

către avocatul Mihalache Iurie în numele inculpatului, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 septembrie

2020, în cauza penală privindu-l pe

Tașcenco Alexandru Xxxxx, născut la xxxxx, originar

și domiciliat r-l Xxxxx s. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Tașcenco Alexandru Xxxxx a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.

2641 alin. (4) Codul penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură

penală, la 3 (trei) luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

S-a încasat de la Tașcenco Alexandru în beneficiul statului cheltuielile

judiciare în mărime de 26,86 lei, suportate în legătură cu efectuarea testării

alcoolscopice.

de 28.12.2019, în jurul orelor 23:13, nedeținând permis de conducere, conducând

automobilului de model „VW PASSAT” cu n/î XXXXX, a fost stopat în mun.

Chișinău, str. Calea Ieșilor, 14 și fiind suspectat de către echipajul de poliție de

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, a fost condus la

Dispensarul Republican de Narcologie, unde fiind supus testării alcoolscopice

prin intermediul alcotestului „DRAGER 6810”, s-a stabilit concentrația vaporilor

de alcool în aerul expirat de 0,91 mg/l, iar în rezultatul examinării medicale s-a

constatat că concentrația vaporilor de alcool în mediul biologic la cet. Tașcenco

Alexandru Xxxxx, este de 1,73 mg/l, ceea ce conform prevederilor art. 13412 din

Codul penal, constituie stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

inculpatului, solicitând casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

1

modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Tașcenco Alexandru să-i fie

stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate.

În argumentarea apelului declarat, avocatul inculpatului a invocat

următoarele:

- consideră că sancțiunea aplicată lui Tașcenco A. este prea severă,

deoarece la pronunțarea sentinței, instanța de judecată nu a luat în considerare

faptul că Tașcenco A. și-a recunoscut vinovăția integral, or până la începerea

cercetării judecătorești, ultimul a solicitat prin cerere scrisă examinarea cauzei

penale în procedură simplificată;

- potrivit declarațiilor date în ședință de judecată inculpatul și-a recunoscut

vina în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal;

- consideră că pedeapsa aplicată de prima instanță este una prea severă

pornind de la faptul că, în ședința de judecată Tașcenco Alexandru și-a

recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate și a acceptat

examinarea cauzei penale în procedura simplificată, iar instanța de judecată nu a

ținut cont pe deplin de aceasta, aplicând în privința inculpatului o sancțiune

excesiv de severă;

- la pronunțarea sentinței instanța de judecată nu a ținut cont de

circumstanța atenuantă (recunoașterea vinovăției) și l-a sancționat pe Tașcenco

Alexandru cu pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 luni, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

- instanța de fond la pronunțarea sentinței urma să aplice în privința lui

Tașcenco Alexandru dispoziția art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, din care urmează

că, la stabilirea pedepsei se consideră circumstanțe atenuante recunoașterea

vinovăției precum și dispoziția art. 78 al aceluiași cod;

- la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de fond urma să

țină cont de prevederile art. 7 și art. 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării persoanei vinovate, precum și de condițiile de

viață ale familiei acestuia, or infracțiunea imputată inculpatului face parte din

categoria infracțiunilor mai puțin grave, astfel acțiunile inculpatului nu prezentă

un pericol social sporit pentru societate;

- prima instanță urma să i-a în considerație că, la data pronunțării sentinței

din 03 martie 2020, în privința lui Tașcenco Alexandru nu existau careva sentințe

de condamnare în vigoare, deși pe rolul instanțelor judecătorești în privința lui

Tașcenco Alexandru existau alte două cauze penale intentate în baza art. 187 alin.

(2) și art. 186 Cod penal, ambele aflate în curs de examinare la Judecătoria

Chișinău sediul Buiucani.

septembrie 2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului care a

2

fost dovedită, dând faptei săvârșite încadrarea juridică corespunzătoare

materialului probator administrat.

Instanța de apel a considerat că, instanța de fond a analizat obiectiv

cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și coroborării lor, care în

ansamblu, dovedesc vinovăția inculpatul Tașcenco Alexandru în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal și anume conducerea

mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe

stupefiante, săvârșită de către o persoană care nu deține permis de conducere sau

care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Privitor la numirea pedepsei penale, instanța de apel a reținut că, instanța

de fond la stabilirea categoriei pedepsei, corect a aplicat prevederile legale, și, în

conformitate cu prevederile art. 7, 75 Cod penal, a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, precum și

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

La stabilirea și individualizarea pedepsei penale, instanța de fond în

corespundere cu prevederile art. 76, 77 Cod penal, a stabilit ca circumstanță

atenuantă recunoașterea vinei, iar careva circumstanțe agravante la data

pronunțării sentinței în privința inculpatului Tașcenco Alexandru de către

instanța de fond nu au fost reținute.

Astfel, instanța de apel a reținut ca fiind justă soluția adoptată de către

prima instanță cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, prin

care inculpatului Tașcenco Alexandru pentru comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 2641 alin. (4) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa cu închisoare pe un termen

de 3 (trei) luni, cu executare pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, termenul

ispășirii pedepsei aplicate în privința lui Tașcenco Alexandru, fiind calculat din

momentul rămânerii definitive a sentinței, Tașcenco Alexandru urmând să

rămână în continuare în arest conform măsurii preventive aplicate în privința

acestuia în cadrul examinării altei cauze penale.

Instanța de apel a concluzionat că, instanța de fond corect a stabilit

pedeapsa inculpatului Tașcenco Alexandru, or acesta urmează să contribuie la

formarea unei atitudini de respect față de legea penală, precum și de valorile

sociale și interesele protejate de acestea, din partea condamnatului, persoana să

fie silită să înceteze activitatea criminală și să-și modifice comportamentul în

conformitate cu prevederile legii.

Instanța de apel verificând ansamblul de probe ce au fost administrate în

conformitate cu prevederile de procedură penală, nu a depistat careva încălcări

de procedură, sau încălcări a drepturilor și intereselor inculpatului.

Mihalache I. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia,

3

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului să-i fie

stabilită o pedeapsă neprivativă de libertate.

În motivarea recursului ordinar, invocă:

- nu este rațional ca Tașcenco A. să execute real pedeapsa sub formă de

închisoare păe un termen de 3 luni, aceasta fiind prea severă;

- motivarea soluției de către instanța de apel nu corespunde criteriilor de

stabilire a pedepsei, deoarece suspendarea condiționată a executării pedepsei,

conform art. 90 Cod penal, poate avea loc și în cazul săvârșirii unei infracțiuni

grave, iar în speță nu este nici un impediment pentru aplicarea acestei norme de

drept;

- pedeapsa stabilită lui Tașcenco A. de către prima instanță și menținută de

instanța de apel este prea severă, fiind disproporțională faptei săvârșite;

- pedeapsa aplicată de prima instanță este o sancțiune severă pentru

Tașcenco Alexandru. Pornind de la faptul că, în ședința de judecată Tașcenco

Alexandru și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea infracțiunii incriminate și a

acceptat examinarea cauzei penale în procedura simplificată, instanța de judecată

nu a ținut cont pe deplin de aceasta și l-a condamnat pe inculpat la o sancțiune

excesiv de severă;

- infracțiunea la care apelantul a fost condamnat face parte din categoria

infracțiunilor mai puțin grave, astfel încât acțiunile apelantului nu au prezentat

un pericol social sporit pentru societate.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1)

pct. 6), 10) Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia asupra recursului declarat,

solicitând a decide inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece

instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

aplicarea pedepsei inculpatului. Instanța și-a argumentat suficient soluția în

partea pedepsei, ținând cont în deplină măsură de circumstanțele reale și

personale privind individualizarea pedepsei, aplicându-i o pedeapsă corectă,

achitabilă și legală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca

fiind vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este

vădit neîntemeiat.

Așadar, în prezenta speță, în recursul declarat, avocatul Mihalache I. în

numele inculpatului, invocă ca temei de casare a hotărârii instanței de apel, art.

427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, care prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

4

de instanțele de fond și de apel, în cazul în care hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse individualizate, contrar

prevederilor legale, nefiind de acord cu aplicarea pedepsei reale cu închisoare, în

privința inculpatului, solicitând aplicarea pedepsei neprivative de libertate.

În același timp, Colegiul penal constată că, recurentul este de acord cu

starea de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică

a acțiunilor inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste

aspecte.

Analizând temeiul invocat pentru recurs, în raport cu circumstanțele și

materialele cauzei, Colegiul penal consideră, că în prezenta speța nu și-au găsit

confirmarea la examinarea recursului declarat, iar instanțele de fond și-au

motivat just soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75

Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în

privința inculpatului, stabilită conform sancțiunii art. 2641 alin. (4) Cod penal,

ținând cont și de dispozițiile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Așadar, Colegiul penal reține, că inculpatul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea unei infracțiuni în domeniul transporturilor, prevăzută de art. 2641

alin. (4) Cod penal, cauza fiind examinată în procedura judecării pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile

art. 3641 Cod de procedură penală, în acest caz, trebuie luate în vedere, în egală

măsură persoana inculpatului și respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială,

cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de

mecanismul justiției penale, pentru a realiza o proporționalitate reală între aceste

aspecte.

Potrivit alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor imputate în rechizitoriu și a solicitat judecarea

cauzei pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, solicitare care a

fost admisă de către instanță prin încheiere (f.d. 86 B), beneficiază de reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare ori cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducere cu o

pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Sancțiunea art. 2641 alin. (4) Cod penal, prevede pedeapsă cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de

pînă la 1 an, calificându-se conform art. 16 Cod penal, ca infracțiune ușoară.

Instanța de recurs reține, că prima instanță a stabilit inculpatului pedeapsă

de 3 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscută vinovată de

săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin procedura de judecare în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în Partea Specială a prezentului Cod și în conformitate cu

dispozițiile Părții Generale a Codului penal, aplicate prin prisma prevederilor

alin. (8) art. 3641 Cod de procedură penală. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată va ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de

5

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Raportând cele menționate la cazul supus judecării, instanța de recurs

consideră că, în mod just instanțele de fond la soluționarea chestiunii cu privire

la pedeapsă, au aplicat inculpatului pedeapsa sub formă de închisoare, cu

executarea reală a acesteia, motivând corespunzător temeiurile neaplicării unei

pedepse mai blânde, neprivative de libertate.

Astfel, în viziunea Colegiului penal, în prezenta cauză penală, instanțele de

fond, just au ținut cont de faptul că, în corespundere cu prevederile art. 76, 77

Cod penal, au stabilit ca circumstanță atenuantă recunoașterea vinei, iar careva

circumstanțe agravante nu au fost reținute, de gradul de pericol al infracțiunii

comise, care se califică ca fiind ușoară, săvârșită cu intenție directă, de

circumstanțele cauzei, de personalitatea inculpatului care anterior a fost judecat,

fiindu-i stabilită o pedeapsă condiționată, care la momentul pronunțării sentinței

nu era intrată în vigoare, precum și de faptul că inculpatul la momentul

pronunțării sentinței se afla în arest preventiv în legătură cu examinarea altor

cauze penale, aflate pe rolul instanței de judecată, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, astfel asigurând realizarea scopului

pedepsei penale de restabilire a echității sociale și a preveni săvârșirea de noi

infracțiuni, atât de către inculpat, cât și din partea altor persoane, care va

constitui o garanție și o asigurare că drepturile și libertățile consfințite în

Constituția Republicii Moldova și alte legi ale Republicii Moldova sunt apărate,

iar violarea lor este contracarată și pedepsită. Astfel, în viziunea instanței de

recurs, instanța de apel întemeiat a concluzionat că, în privința inculpatului nu

poate fi aplicată o pedeapsă neprivativă de libertate.

Totodată, instanța de recurs reține, că instanța de apel corect a stabilit, că în

cadrul cercetării judecătorești nu au fost stabilite careva motive ce ar concluziona

că nu este rațional ca inculpatul Tașcenco A. să nu execute pedeapsa cu

închisoare, prevăzută de lege.

La fel, Colegiul penal relevă, că conform art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență,

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând

numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării

pedepsei și perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz,

instanța de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de

probațiune sau, după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși

o nouă infracțiune și, prin comportare exemplară și muncă cinstită, va îndreptăți

încrederea ce i s-a acordat.

6

Deci, o condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei

poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii,

instanța de judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege,

inclusiv are în vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea

faptei, după săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce

privesc personalitatea infractorului, bazându-se pe materialele cauzei

administrate în cadrul cercetării judecătorești.

În contextul dat, instanța de recurs, totuși precizează, că prin îndeplinirea

condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor alin. (1) art. 90 Cod

penal, nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la

această măsură de individualizare judiciară a pedepsei.

Ținând cont însă, de prevederile legale enunțate mai sus, Colegiul penal

consideră întemeiate și considerentele instanțelor de fond că, în prezenta cauză,

nu s-au constatat circumstanțe ce ar justifica suspendarea condiționată a

pedepsei cu închisoare în privința inculpatului, deoarece personalitatea

inculpatului nu prezintă garanțiile unei conduite, ce ar permite instanței de

judecată de a da dovadă de clemență. Astfel, instanța de recurs nu poate neglija

faptul că, inculpatul anterior a fost judecat, fiindu-i stabilită o pedeapsă

condiționată, care la momentul pronunțării sentinței nu era intrată în vigoare,

precum și de faptul că, inculpatul la momentul pronunțării sentinței se afla în

arest preventiv în legătură cu examinarea altor cauze penale, aflate pe rolul

instanței de judecată, astfel se atestă faptul că, aplicarea pedepsei neprivative de

libertate nu-și va produce efectul, pentru ca inculpatul să-și facă concluziile

necesare de a nu comite în continuare abateri de la prevederile legii penale.

Reieșind din circumstanțele expuse, Colegiul penal constată că instanțele

de fond au argumentat pe deplin motivele pentru care au aplicat inculpatului în

baza art. 2641 alin. (4) Cod penal, pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen

de 3 luni, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, urmare a circumstanțelor

expuse mai sus, din care considerent, instanța de recurs respinge ca neîntemeiate

afirmațiile avocatului, precum că instanțele de fond au numit inculpatului o

pedeapsă prea severă, fiind disproporțională faptei săvârșite.

Cu referire la un alt motiv de critică din recurs, prin care menționează, că

inculpatul vina în comiterea infracțiunii și-a recunoscut-o integral, instanța de

recurs consideră, că împrejurările în cauză nu sunt suficiente pentru a răsturna

soluția instanței de apel.

În atare împrejurări, Colegiului penal consideră, că instanța de apel a ținut

cont de toate circumstanțele cauzei și a aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă

și conformă prevederilor legale, luând în considerație toate criteriile generale de

individualizare a pedepsei, iar modalitatea de executare a acesteia stabilită în

sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în așa fel, încât acesta să se

7

convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii

unor fapte similare.

Astfel, Colegiul statuează, că pedeapsa individualizată de instanța de apel,

răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut la art. 61

alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților,

cât și a altor persoane.

Din acest punct de vedere se conchide, că de fapt, în cauză nu s-au comis

erorile de drept prevăzute în pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură

penală, deci, nu persistă temei de casare a soluției adoptate de instanța de apel,

iar pedeapsa stabilită inculpatului Tașcenco A., de către prima instanță și

menținută de instanța de apel, a fost aplicată în limitele legii, din care

considerente se dispune inadmisibilitatea recursului declarat, ca fiind vădit

neîntemeiat.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Mihalache

Iurie în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 29 septembrie 2020, în cauza penală privindu-l pe Tașcenco

Alexandru Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 27 ianuarie 2021.

Președinte Timofti Vadimir

Judecător Cobzac Elena

Judecător Țurcan Anatolie

8