1ra-2016/2020 — art. 244 alin. 1, 251 CP

1ra-2016/2020 — art. 244 alin. 1, 251 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-2016/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 decembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Nicolae Craiu,

Victor Burduh,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar

împotriva sentinței Judecătoriei Strășeni din 13 noiembrie 2019 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 iunie 2020, declarat de avocatul

Serghei Rusu, în numele inculpatului

Bozu Grigore XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 26.01.2017 – 13.11.2019,

instanța de apel: 17.12.2019 – 09.06.2020,

instanța de recurs: 17.09.2020 – 15.12.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit

c o n s t a t ă:

fost condamnat în baza art. 251 Cod penal la amendă în mărime de 1500 unități

convenționale, ce constituie 30.000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de

răspundere și a desfășura activități legate de administrarea și gestionarea

întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor pe un termen de 3 ani.

Procesul penal de învinuire a lui Bozu Grigore în săvârșirea infracțiunii

prevăzute la art. 244 alin. (1) Cod penal a fost încetat pe motiv că acțiunile

persoanei întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzute la art. 295

alin. (6) Cod contravențional.

Bozu Grigore a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute

la art. 295 alin. (6) Cod contravențional, cu încetarea procesului contravențional pe

motivul intervenirii prescripției tragerii persoanei la răspundere contravențională.

Acțiunea civilă înaintată de Serviciul Fiscal de Stat Direcția Generală

Administrare Fiscală Centru în interesele statului Republica Moldova a fost admisă.

Din contul lui Bozu Grigore s-a încasat în bugetul de stat al Republicii

Moldova suma de 234.427,50 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat.

1

și fondator al S.C. „Ovino-Abator” SRL cu adresa juridică în XXXXXX,

XXXXXX, c/f XXXXXXXXXX, fiind persoană care gestionează o organizație

comercială având drepturi și obligațiuni în vederea exercitării funcțiilor

administrative de dispoziție și organizatorico-economice, și anume, asigurarea

controlului asupra operațiunilor economico-financiare efectuate și înregistrarea lor

în documente justificative, întocmirea și prezentarea în termen a rapoartelor

financiare și dărilor de seamă fiscale, activând în domeniul “achiziționării și

comerțului cu ridicarea cărnii”, fiind înregistrat ca plătitor de TVA cu certificatul de

înregistrare nr. 3800407 din 01.02.2011, urmărind scopul ridicării surselor

financiare din tranzacții dubioase nereflectate în evidența contabilă a întreprinderii,

cu neachitarea impozitelor cuvenite la bugetul public național, prin încălcarea

prevederilor Legii contabilității nr. 113- XVI din 27.04.2007 și anume, art. 19 pct.

1), din care rezultă că faptele economice se contabilizează în baza documentelor

primare, nerespectând modul de achitare a taxei pe valoare adăugată și ignorând

cerințele art. 114 alin. (1) Cod fiscal, conform căruia, perioada de achitare fiscală a

plății TVA este de o lună și cerințele art. 115 Cod fiscal, potrivit cărora plata se

efectuează până la data de 25 a lunii imediat următoare a perioadei fiscale a TVA.

Astfel, în legătură cu intentarea procedurii de insolvabilitate în privința SRL

”Ovino-Abator”, începând cu 29.02.2016, conform hotărârii Curții de Apel

Chișinău, de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Călărași a fost efectuat un

control fiscal la contribuabilul insolvabil, controlul a cuprins perioada de activitate

01.06.2014 - 29.02.2016, urmare acestui control stabilindu-se că, conform datelor

evidenței contabile și a constatărilor din actul de control precedent nr. 5-659530 din

16.07.2014, la situația din 01.06.2014, contribuabilul dispunea de stoc de mărfuri în

sumă de 630.106 lei. Ulterior au fost realizate mărfuri în perioada lunilor iunie-

decembrie 2014 în sumă de 166.464 lei, inclusiv TVA în sumă de 27.744 lei, și în

luna august 2015 în sumă de 23.497 lei, inclusiv TVA în sumă de 3916 lei. La

momentul controlului, conform datelor evidenței contabile, stocul de mărfuri

constituie 366.788 lei (630106 -166464 - 23497) - 73.357 lei (adaos comercial), în

rezultatul vizitei fiscale din 25.02.2016 s-a stabilit, de facto, stoc de mărfuri în sumă

de 80.000 lei (8 rulouri de folie polimerică a câte 500 m - 4000 m, 130 rulouri de

folie polimerică a câte 50 m - 6500 m, total folie polimerică 10500 m x 7,62 lei =

80.000 lei). Diferența stocului de facto depistat cu datele contabile constituie suma

de 286.788 lei, inclusiv TVA 47.807 lei.

Astfel, administratorul a încălcat art. 97 alin. (1) Cod fiscal care prevede că

valoarea impozabilă a livrării impozabile reprezintă valoarea livrării achitate sau

care urmează a fi achitată, astfel acesta n-a calculat TVA în sumă de 47.807 lei de

la neajunsul materialelor în sumă de 286.788 lei, depistate în rezultatul inventarierii,

efectuate pe parcursul vizitei fiscale din 25.02.2016 și nu a achitat la buget suma

TVA de 47.807 lei în termenul prevăzut de Legislația fiscală, adică până la data

de 29.03.2016, nefiind achitată până în prezent.

Bozu G., în calitate de administrator al SRL „Ovino-Abator”, cu adresa

juridică în XXXXXX, XXXXXX, fiindu-i încredințate bunuri sechestrate pentru

asigurarea integrității lor, a înstrăinat aceste bunuri în următoarele împrejurări: SRL

„Ovino-Abator a introdus pe data de 13.01.2012 pe teritoriul Republicii Moldova

din Republica Belarus „țesături din fire de filamente sintetice obținute din benzi de

2

polipropilenă nelaminate” în cantitate de 205 rulouri în sumă de 873.553,58 ruble

rusești. Urmare a încălcărilor intenționate a legislației fiscale, a admis restanța la

Bugetul Public Național, care la situația din 12.12.2014 constituia 144.935 lei, astfel

organul fiscal în conformitate cu cap. 9 „Executarea silită a obligației fiscale” Titlul

V al Codului fiscal „nr. 407-XV din 26.07.2001, art. 193-201, depistând existența

restanței, prin Hotărârea privind executarea silită a obligației fiscale seria AH nr.

0137379 și conform Actului de sechestru seria AS nr. 0003225 din 12.12.2014, a

aplicat sechestru pe bunurile SRL „Ovino-Abator” constituite din 40 rulouri de

„țesături din fire de filamente sintetice obținute din benzi de polipropilenă

nelaminate cu lățimea 150 cm TPP-3” în valoare totală de 80.000 lei (din 205

rulouri primite), bunurile sechestrate conform legislației în vigoare se lasă spre

păstrare în locul aflării lor la momentul sechestrării la contribuabil - în cazul dat,

rulourile sechestrate au fost lăsate la păstrare la Bozu G., conducătorul SRL

„Ovino-Abator”, care a fost preîntâmpinat despre răspunderea ce va surveni în cazul

delapidării, înstrăinării, substituirii sau tăinuirii bunurilor sechestrate sub semnătură.

Astfel, deoarece restanța nu a fost achitată de debitor în termenul prevăzut, la

data de 13.02.2015, informația despre bunurile sechestrate a fost prezentată la Bursa

Universală de mărfuri a Moldovei pentru evaluarea și expunerea spre comercializare

a bunurilor sechestrate, însă pe parcursul anului 2015, Bursa Universală de Mărfuri

nu a efectuat evaluarea și expunerea la licitație a bunurilor sechestrate, iar prin

încheierea Curții de Apel Chișinău din 11.01.2016 a fost admisă spre examinare

cererea introductivă depusă de debitorul SRL „Ovino-Abator” privind intentarea

procedurii de insolvabilitate a întreprinderii.

În scopul aplicării măsurilor preventive intentării procesului de insolvabilitate

și întru pregătirea pentru inițierea controlului fiscal și, totodată, pentru stabilirea

integrității mărfurilor sechestrate, IFS Călărași s-a deplasat în XXXXXX,

XXXXXX la sediul SRL „Ovino-Abator”, unde, în urma verificării, s-a constatat că

o parte din bunurile sechestrate la data de 25.02.2016 au fost înstrăinate, și anume,

din 40 rulouri de țesături din fire de filament sintetice, care se aflau la păstrare pe

teritoriul SRL „Ovino-Abator” din XXXXXX, XXXXXX, la persoana responsabilă

Bozu G., s-a stabilit că 19 rulouri de țesături din fire au fost înstrăinate și nu se

află în locul stabilit. Din numărul total de 205 rulouri de țesături din fire de filament

sintetice și din care pe 40 rulouri a fost aplicat sechestru de IFS Călărași, de fapt, au

rămas 21 rulouri, din care 13 rulouri au fost micșorate (refacturate).

Instanța a reținut că, în temeiul art. 321 alin. (2) pct. 1), alin. (6) Cod de

procedură penală, cauza penală urmează a fi examinată în lipsa inculpatului, or,

acesta se ascunde de la prezentarea în fața instanței de judecată, în privința lui fiind

pornit dosar de căutare.

Conform declarațiilor lui Bozu G. în calitate de bănuit și învinuit, nu și-a

recunoscut vina, indicând că nu a semnat actul de sechestru AS nr. 0003226 din

12.12.2014, în prezența lui la SRL „Ovino-Abator” nu a avut loc niciun control și

nu își asumă nicio obligațiune față de Inspectoratul Fiscal. Despre actul de sechestru

a aflat de la tatăl său, Bozu P., în toamna anului 2016.

Totodată, fapta prejudiciabilă comisă de inculpat este confirmată prin

circumstanțele de fapt constatate în baza declarațiilor acestuia, apreciate în

colaborare cu cele ale martorilor, precum și probele administrate.

3

Astfel, potrivit art. 244 alin. (1) Cod penal, există temei de tragere la

răspundere penală în redacția Legii penale în vigoare la data comiterii faptei

prejudiciabile în cazul evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituțiilor și

organizațiilor fie prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a

unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au

la bază operațiuni reale ori care au la bază operațiuni ce nu au existat, fie prin

tăinuirea unor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să fie plătit

depășește 1500 unități convenționale.

Conform art. 244 alin. (1) Cod penal (în redacția Legii pentru modificarea

unor acte legislative nr. 179 din 26.07.2018 Monitorul Oficial nr. 309-320/498 din

17.08.2018), evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor prin

includerea intenționată în documentele contabile, fiscale și/sau financiare, inclusiv

în cele electronice, a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile

care nu au la bază operațiuni reale ori care au la bază operațiuni ce nu au existat, fie

prin tăinuirea intenționată a unor obiecte impozabile, acte contabile, fiscale și/sau

financiare, dacă suma cumulativă a impozitului, taxei prevăzute de Codul fiscal,

contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii sau primei de asigurare obligatorie

de asistență medicală aferente unui an fiscal depășește 50 de salarii medii lunare pe

economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul

săvârșirii faptei.

În temeiul art. 295 alin. (6) Cod contravențional, prezentarea în rapoartele

financiare a unor indicatori eronați se sancționează cu amendă de la 15 la 30 unități

convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Prin urmare, fiind stabilit că fapta inculpatului nu mai constituie infracțiune

în sensul art. 3, 50-52 și art. 244 alin. (1) Cod penal, în redacția Legii pentru

modificarea unor acte legislative nr. 179 din 26.07.2018 Monitorul Oficial nr. 309-

320/498 din 17.08.2018, încadrându-se din punct de vedere juridic în elementele

contravenției prevăzute la art. 265 alin. (6) Cod contravențional și, respectiv,

nefiind întrunite temeiurile prevăzute de Legea penală și procesuală penală

privind tragerea la răspundere penală, urmează a înceta procesul penal privind

învinuirea lui Bozu G. în comiterea infracțiunii prevăzute la art. 244 alin. (1) Cod

penal în corespundere cu art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, având

în vedere faptul că a intervenit Legea penală mai nouă care dezincriminează fapta

comisă de către persoană.

În același timp, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 251

Cod penal, ca înstrăinarea bunurilor sechestrate, săvârșită de către o persoană căreia

i-au fost încredințate aceste bunuri și care era obligată, conform Legii, să asigure

integritatea lor.

Or, apreciind obiectiv probele administrate, se atestă că fapta acestuia

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 251 Cod penal,

infracțiunii prevăzute la art. 244 alin. (1) Cod penal, în vigoare la data comiterii

faptei și, respectiv, care întrunește elementele constitutive ale contravenției

prevăzute la art. 295 alin. (6) Cod Contravențional la data judecării cauzei în fond,

confirmate prin declarațiile martorilor coroborate cu probele materiale administrate.

Totodată, instanța va respinge argumentele apărării și consideră că nu este

necesar să răspundă la argumentele invocate de părți, acestea fiind vădit

4

neîntemeiate și inadmisibile, invocate în vederea eschivării persoanei de la

răspundere penală.

În temeiul art. 219, 221, 222 Cod de procedură penală, SFS DGAF Centru a

înaintat acțiune civilă privind încasarea sumei de 234.427,50 lei, din contul

inculpatului în bugetul de stat.

Or, prin acțiunile sale comise cu intenție, inculpatul a comis infracțiunea

prevăzută la art. 251 Cod penal și contravenția prevăzută la art. 295 alin. (6) Cod

contravențional, cauzând statului un prejudiciu material în sumă de 234.427,50

lei care, până la judecarea cauzei în fond, nu a fost reparat.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat.

Apelantul a invocat că încadrarea juridică a faptelor de neachitare a TVA în

valoare de 47.807 lei este eronată, or, prevederile art. 244 alin. (1) Cod penal,

incriminează, în mod exclusiv, evaziunea fiscală, fie prin includerea în documentele

contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau

cheltuielile, a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori care au la bază

operațiuni ce nu au existat, fie prin tăinuirea unor obiecte impozabile, dacă suma

impozitului care trebuia să fie plătit depășește 1500 unități convenționale.

Latura obiectivă a infracțiunii prevede clar și concis modalitățile de săvârșire

a acestei infracțiuni, acuzarea nu a probat nici una din aceste modalități de săvârșire

a infracțiunii.

Totodată, art. 244 alin. (1) Cod penal ține exclusiv de neachitarea impozitelor

și nu reflectă o oarecare reglementare a neachitării TVA-ului sau altor taxe prevăzute

de Codul penal.

Astfel, faptul de neachitare a TVA-ului în cuantum de 47.807 lei nu reflectă

încadrarea juridico-penală în art. 244 alin. (1) Cod penal, care operează exclusiv cu

termenul de impozite, ceea ce nu reprezintă TVA, or, în cazul în care procurorul

dispune de probe indubitabile privind neachitarea TVA de către întreprindere,

instituție sau organizație, urma să sancționeze această neachitare conform art. 295

alin. (2), (3), (4) sau (6) Cod contravențional sau conform art. 257 alin. (1), art. 260

alin. (5) sau art. 261 alin. (4) Cod fiscal.

Potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 902 din 18.05.2019 la emiterea

Deciziei nr. 218 din 13.04.2016 prin care SFS a constatat că SRL „Ovino-Abator”

ar fi diminuat suma de 47.807 lei, însă această constatare nu poate fi confirmată ca

„diminuată” suma respectivă, deoarece la emiterea deciziei, organul constatator a

omis prevederile Regulamentului privind inventarierea, aprobat prin Ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 60 din 29.05.2012 și prevederile art. 102 alin. (8) Cod

fiscal, potrivit căruia „suma TVA achitată sau care urmează să fie achitată... pe

mărfurile procurate care, în procesul activității de întreprinzător, au fost sustrase...,

nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei”, situație prezentă

în cazul SRL „Ovino-Abator”.

Respectiv, infracțiunea de evaziune fiscală, fiind o infracțiune materială, în

lipsa acțiunilor de „diminuare a sumei de 47.807 lei” nu se încadrează în indicii

componenței de infracțiune, însuși expertul constatând lipsa prejudiciului în

constatările efectuate în Decizia nr. 218 din 13.04.2016 care a stat la baza intentării

prezentului proces penal.

5

Mai mult, instanța de fond a constatat că apărarea nu ar fi prezentat două

facturi fiscale, iar acest lucru ar fi influențat rezultatul raportului de expertiză, însă

au fost cercetate nu facturile fiscale, ci decizia Inspectoratului Fiscal Călărași la

etapa respectivă și, pe cale de consecință, o probă obținută veridic a fost ignorată de

instanța de fond.

Cu toate că instanța de fond a considerat că raportul de expertiză este

incomplet sau există divergențe, nici acuzarea, nici instanța de fond, din oficiu, nu

au solicitat audierea expertului sau dispunerea efectuării unei expertize complexe în

comisie.

În același timp, la importul rulourilor de folie polimerică, a fost deja achitată

TVA-ul, or, în caz contrar, Serviciul Vamal nu ar fi permis introducerea mărfurilor

pe teritoriul țării.

Astfel, prin solicitarea Serviciul Fiscal de a achita TVA-ul pentru aceleași

rulouri de folie polimerică se atestă prezența dublei impuneri a persoanei juridice,

această taxă fiind deja achitată, fiind prezentate acte confirmative în acest sens.

Totodată, potrivit rechizitoriului, învinuirea i-a fost înaintată inculpatului la

10.01.2017, iar ordonanța de punere sub învinuire a fost emisă la 07.10.2016, deci,

procurorul a încălcat cu 3 luni termenul prevăzut la art. 282 alin. (1) Cod de

procedură penală – 48 ore pentru înaintarea învinuirii.

Pe lângă aceasta, Stamborschi I., inspectorul care a întocmit actul de

sechestru, a confirmat că semnătura de pe Actul de Sechestru nr. 0003225 din

12.12.2014, nu aparține inculpatului, dar lui Bozu P., care oficial nu deține nicio

funcție la SRL „Ovino-Abator”, împrejurări în care imputarea infracțiunii de

înstrăinare a bunurilor de către o persoană căreia i-au fost încredințate spre păstrare

și care, conform legii, era obligată sa asigure integritatea lor, nu are temei juridic.

Mai mult, Bozu G. nici nu era în țară la momentul aplicării sechestrului.

Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei în primă

instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, iar acuzarea pretinde că inculpatul a

semnat și a primit, sub semnătură, bunuri cărora urma să le asigure păstrarea, în

realitate, însă, acesta nu a primit asemenea bunuri.

Deci, în mod principal, se impune a stabili că bunurile date nu au fost

transmise sub semnătură inculpatului, fiind inaplicabilă norma penală incriminată

acestuia și mai mult, ele nici nu au fost înstrăinate, lipsind elementele componenței

de infracțiune, și anume, latura obiectivă a infracțiunii.

Pretinsa acțiune de înstrăinare, la care se face referință în ordonanța de punere

sub învinuire, fapt care a avut loc la data 30.10.2014 potrivit hotărârii de condamnare

a lui Pascari R. pe faptul transportării mărfii fără acte de proveniență în baza art. 265

Cod contravențional, iar actul de sechestru nr. 0003225 este din 12.12.2014

respectiv, cum puteau fi vândute niște bunuri sechestrate încredințate spre

administrare, cu două luni înainte ca acestea sa fie sechestrate.

De asemenea, se implică necesitatea de stabili că bunurile date nu au fost

înstrăinate, or, prin actul administratorului insolvabilității Popa L. din 15.07.2016

cele 20.000 m2 de folie polimerică erau și sunt prezente în depozitele SRL „Ovino-

Abator”, directorul căreia este Bozu G.

Conform art. 6 Cod penal, persoana este supusă răspunderii penale și pedepsei

penale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăție, faptul săvârșirii infracțiunii fiind

6

combătut de apărare, or, însăși inspectorul fiscal a recunoscut că nu inculpatul a

semnat actul de sechestru, nefiind realizată nici înstrăinarea bunurilor, în aceste

condiții, lipsind faptul infracțiunii și vinovăția persoanei.

Totodată, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău nr. 2-i881/15 din 29.02.2016

s-a constatat insolvabilitatea și dizolvarea simplificată a SRL „Ovino-Abator”, iar

SFS a fost recunoscut creditor chirografar față de patrimoniul acesteia, creanța sa

fiind validată în cuantum de 215.369,55 lei, sumă care coincide cu cea invocată în

acțiunea civilă în procesul penal și care urmează a fi încasată în procedura de

insolvabilitate din contul SRL „Ovino-Abator”, însă nu din contul inculpatului,

potrivit art. 184 alin. (1) și (2) Cod civil.

În corespundere cu art. 143 alin. (8) din Legea insolvabilității, consemnarea

judecătorului în tabelul definitiv al creanțelor are efectul unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile pentru toate creanțele validate, conform valorii și rangului

lor, precum și pentru debitor, administrator/lichidator și pentru toți creditorii

chirografari și creditorii garantați, acțiunea civilă fiind lipsită de temei juridic,

urmând a fi respinsă, inclusiv pe motiv că în procesul de insolvabilitate răspunderea

subsidiară a inculpatului nu a fost solicitată.

Pe lângă aceasta, prin încheierea Judecătoriei Călărași și decizia Curții de

Apel Chișinău, pretențiile SFS privind încasarea sumelor de la SRL „Ovino-Abator”

au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin urmare, instanța de fond, în sentința adoptată, nu a efectuat o examinare

și o motivare a vinovăției inculpatului, ci doar s-a limitat la citarea declarațiilor

martorilor și la redarea textului rechizitoriului, lipsind cu desăvârșire analiza

circumstanțelor invocate de apărare.

2020, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația

de fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc,

dând faptei săvârșite încadrarea juridică corespunzătoare materialului probator

administrat.

Cu toate că inculpatul nu și-a recunoscut vina, vinovăția acestuia în

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 244 alin. (1), art. 251 Cod penal se

confirmă prin sistema de probe analizate și apreciate de instanța de fond și

verificate de instanța de apel

În ceea ce privește argumentele apărării privitor la faptul că Bozu G. nu a

fost prezent la întocmirea actelor în privința sa, se reține că, de fapt și de drept, în

circumstanțele în care acesta, în calitate de administrator și persoană responsabilă

pentru administrarea întreprinderii și patrimoniului acesteia, s-a eschivat în mod

conștient de la organele de drept, evitând atât răspunderea contractuală față de SRL

„Ovino-Abator”, cât și răspunderea penală pentru acțiunile și inacțiunile ilicite

care prejudiciază drepturile și interesele legitime ale persoanei juridice, precum și

drepturile și interesele legitime ale statului.

Astfel, raportând circumstanțele de fapt la normele de drept relevante, având

în vedere faptul că fapta comisă de inculpat nu mai constituie infracțiune în sensul

art. 3, 50-52 și art. 244 alin. (1) Cod penal, în redacția Legii pentru modificarea

unor acte legislative nr. 179 din 26.07.2018 Monitorul Oficial nr. 309-320/498 din

17 august 2018, încadrându-se din punct de vedere juridic în elementele

7

contravenției prevăzute la art. 295 alin. (6) Cod contravențional și respectiv, în

privința acestuia nu sunt întrunite temeiurile prevăzute de Legea penală și procesuală

penală privind tragerea la răspundere penală, instanța de fond corect a ajuns la

concluzia că este întemeiat a înceta procesul penal privind învinuirea lui în comiterea

infracțiunii prevăzute la art. 244 alin. (1) Cod penal în temeiul art. 391 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală, având în vedere faptul că a intervenit Legea penală

mai nouă care dezincriminează fapta comisă de către persoană.

hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

achitat.

Recurentul a invocat că în apelul declarat a invocat că acțiunile inculpatului

au fost greșit încadrate, deoarece nu a fost demonstrat faptul includerii în datele

fiscale a unor informații false sau denaturate, nefiind demonstrat nici faptul că s-a

ascuns ceva de organul fiscal, iar acuzarea nu a invocat aceste circumstanțe

importante pentru aprecierea existenței laturii obiective sau a aprecierii laturii

obiective de înstrăinare a bunurilor sechestrate.

Astfel, instanța de apel nu s-a expus asupra lipsei elementelor componenței de

infracțiune incriminată inculpatului, lăsând fără examinare faptul că acesta nu a

semnat actul de sechestru și deciziile Inspectoratului Fiscal, deci, nu a soluționat în

esență fondul apelului, conform prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 7) Cod de

procedură penală.

De asemenea, încadrarea juridică a faptelor de neachitare a TVA în valoare

de 47.807 lei este eronată, or, prevederile art. 244 alin. (1) Cod penal, incriminează,

în mod exclusiv, evaziunea fiscală, fie prin includerea în documentele contabile,

fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, a unor

cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori care au la bază operațiuni ce nu au

existat, fie prin tăinuirea unor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care

trebuia să fie plătit depășește 1500 unități convenționale.

Latura obiectivă a infracțiunii prevede clar și concis modalitățile de săvârșire

a acestei infracțiuni, acuzarea nu a probat nici una din aceste modalități de săvârșire

a infracțiunii.

Potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 902 din 18.05.2019 la emiterea

Deciziei nr. 218 din 13.04.2016, SFS a constatat că SRL „Ovino-Abator” ar fi

diminuat suma de 47.807 lei, însă această constatare nu poate fi confirmată ca

„diminuată” suma respectivă, deoarece la emiterea deciziei, organul constatator a

omis prevederile Regulamentului privind inventarierea, aprobat prin Ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 60 din 29.05.2012 și prevederile art. 102 alin. (8) Cod

fiscal, potrivit căruia „suma TVA achitată sau care urmează să fie achitată... pe

mărfurile procurate care, în procesul activității de întreprinzător, au fost sustrase...,

nu se deduce și se raportează la costurile sau cheltuielile perioadei”, situație prezentă

în cazul SRL „Ovino-Abator”.

Respectiv, infracțiunea de evaziune fiscală, fiind o infracțiune materială, în

lipsa acțiunilor de „diminuare a sumei de 47.807 lei” nu se încadrează în indicii

componenței de infracțiune, însuși expertul constatând lipsa prejudiciului în

constatările efectuate în Decizia nr. 218 din 13.04.2016 care a stat la baza intentării

prezentului proces penal.

8

Mai mult, instanța de fond a constatat că apărarea nu ar fi prezentat două

facturi fiscale, iar acest lucru ar fi influențat rezultatul raportului de expertiză, însă

au fost cercetate nu facturile fiscale, ci decizia Inspectoratului Fiscal Călărași la

etapa respectivă și pe cale de consecință o probă obținută veridic a fost ignorată de

instanța de fond.

Cu toate că instanța de fond a considerat că raportul de expertiză este

incomplet sau există divergențe, nici acuzarea, nici instanța de fond, din oficiu, nu

au solicitat audierea expertului sau dispunerea efectuării unei expertize complexe în

comisie.

Astfel, chiar dacă acțiunile inculpatului ar fi fost corect încadrate în baza art.

244 alin. (1) Cod penal, nu există în sine faptul infracțiunii incriminate acestuia.

Or, potrivit ordonanței de punere sub învinuire din 07.10.2016, inculpatului i

se incriminează neachitarea TVA-ului din importul rulourilor de folie polimerică, în

sumă de 47.807 lei.

Totodată, potrivit rechizitoriului, învinuirea i-a fost înaintată inculpatului la

10.01.2017, iar ordonanța de punere sub învinuire a fost emisă la 07.10.2016, deci,

procurorul a încălcat cu 3 luni termenul prevăzut la art. 282 alin. (1) Cod de

procedură penală – 48 ore pentru înaintarea învinuirii.

Pe lângă aceasta, Stamborschi I., inspectorul care a întocmit actul de

sechestru, a confirmat că semnătura de pe Actul de Sechestru nr. 0003225 din

12.12.2014, nu aparține inculpatului, dar lui Bozu P. care oficial nu deține nici o

funcție la SRL „Ovino-Abator”, împrejurări în care imputarea infracțiunii de

înstrăinare a bunurilor de către o persoană căreia i-au fost încredințate spre păstrare

și care, conform legii, era obligată sa asigure integritatea lor nu are temei juridic.

Mai mult, Bozu G. nici nu era în țară la momentul aplicării sechestrului.

Potrivit art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei în primă

instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai în

limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, iar acuzarea pretinde că inculpatul a

semnat și a primit, sub semnătură, bunuri cărora urma să le asigure păstrarea, în

realitate, însă, acesta nu a primit asemenea bunuri.

Deci, în mod principal, se impune a stabili că bunurile date nu au fost

transmise sub semnătură inculpatului, fiind inaplicabilă norma penală incriminată

acestuia și mai mult, ele nici nu au fost înstrăinate, lipsind elementele componenței

de infracțiune și anume latura obiectivă a infracțiunii.

Pretinsa acțiune de înstrăinare, la care se face referință în ordonanța de punere

sub învinuire, fapt care a avut loc la data 30.10.2014, potrivit hotărârii de

condamnare a lui Pascari R. pe faptul transportării mărfii fără acte de proveniență în

baza art. 265 Cod contravențional, iar actul de sechestru nr. 0003225 este din

12.12.2014 respectiv, cum puteau fi vândute niște bunuri sechestrate încredințate

spre administrare, cu două luni înainte ca acestea sa fie sechestrate.

De asemenea, se implică necesitatea de stabili că bunurile date nu au fost

înstrăinate, or, prin actul administratorului insolvabilității Popa L. din 15.07.2016

cele 20.000 m2 de folie polimerică erau și sunt prezente în depozitele SRL „Ovino-

Abator”, directorul căreia este Bozu G.

Conform art. 6 Cod penal, persoana este supusă răspunderii penale și pedepsei

penale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăție, faptul săvârșirii infracțiunii fiind

combătut de apărare, or, însăși inspectorul fiscal a recunoscut că nu inculpatul a

9

semnat actul de sechestru, nefiind realizată nici înstrăinarea bunurilor, în aceste

condiții, lipsind faptul infracțiunii și vinovăția persoanei.

Totodată, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău nr. 2-i881/15 din 29.02.2016

s-a constatat insolvabilitatea și dizolvarea simplificată a SRL „Ovino-Abator”, iar

SFS a fost recunoscut creditor chirografar față de patrimoniul acesteia, creanța sa

fiind validată în cuantum de 215.369,55 lei, sumă care coincide cu cea invocată în

acțiunea civilă în procesul penal și care urmează a fi încasată în procedura de

insolvabilitate din contul SRL „Ovino-Abator”, însă nu din contul inculpatului,

potrivit art. 184 alin. (1) și (2) Cod civil.

În corespundere cu art. 143 alin. (8) din Legea insolvabilității, consemnarea

judecătorului în tabelul definitiv al creanțelor are efectul unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile pentru toate creanțele validate, conform valorii și rangului

lor, precum și pentru debitor, administrator/lichidator și pentru toți creditorii

chirografari și creditorii garantați, acțiunea civilă fiind lipsită de temei juridic,

urmând a fi respinsă, inclusiv pe motiv că în procesul de insolvabilitate răspunderea

subsidiară a inculpatului nu a fost solicitată.

Deci, în aceste împrejurări se atestă lipsa elementelor infracțiunii incriminate

inculpatului.

În același timp, instanța a admis o eroare gravă de fapt care a afectat soluția

instanței, or, în instanța de apel, apărarea a solicitat audierea martorilor care au dat

declarații în prima instanță, declarațiile cărora sunt contradictorii în esență. Însă,

instanța de apel a respins cererea de audiere a martorilor, precum și cererea de

amânare, judecând cauza, la fel, ca și prima instanță, în lipsa inculpatului, afectându-

i dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO.

Prin urmare, instanța de apel, judecând cauza, a analizat superficial

circumstanțele de fapt și de drept și nu a pătruns în esență, nu a efectuat o investigație

eficientă în vederea clarificării tuturor împrejurărilor care au importanță pentru justa

soluționare a cauzei, formulând niște concluzii contradictorii, generale și

neîntemeiate referitor la vinovăția inculpatului.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar,

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 2), 6) Cod de procedură penală, hotărârile

instanțelor de fond și de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art. 31 și 33, când hotărârea

atacată nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția, când motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, când instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel. Conform art. 424

alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs este în drept să judece și în baza

temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația inculpatului.

10

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, conform art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. Conform art. 325 alin. (1), (2) Cod de procedură penală,

judecarea cauzei se efectuează în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.

Modificarea învinuirii în instanța de judecată se admite dacă prin aceasta nu se

agravează situația inculpatului și nu se lezează dreptul lui la apărare. În corespundere

cu art. 66 alin. (1), (2) pct. 1) Cod de procedură penală, inculpatul are dreptul la

apărare și dreptul să știe pentru ce faptă este învinuit. Potrivit art. 385 alin. (1) pct.

3) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează

chestiunile dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și de care anume lege penală

este prevăzută ea. Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a

infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele

faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de

norma penală. În corespundere cu art. 8 și 10 Cod penal, caracterul infracțional al

faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul

săvârșirii faptei. Legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care

ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a comis

infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit

faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. Legea penală care

înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni nu are efect retroactiv. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1), 2), (4) Cod de

procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă

descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul,

modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele

infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și

motivele pentru care instanța a respins alte probe. Partea descriptivă a sentinței de

încetare a procesului penal trebuie să conțină descrierea și motivarea temeiurilor

pentru încetarea procesului penal. Conform art. 390 alin. (1) pct. 4) Cod de

procedură penală, dacă fapta nu este prevăzută de legea penală, se adoptă sentința

de achitare. În corespundere cu art. 391 alin. (1) pct. 6), alin. (2) Cod de procedură

penală, sentința de încetare a procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe

care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere

penală. În cazul prevăzut în art. 332 alin. (2), instanța încetează procesul penal, cu

aplicarea sancțiunii administrative prevăzute în Codul contravențional.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința

se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și

să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea

11

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.). În cazul în care apare

necesitatea de a reîncadra juridic fapta, pentru săvârșirea căreia inculpatul nu a fost

pus sub învinuire, instanța trebuie să țină cont că o astfel de modificare a încadrării

juridice este posibilă numai când acțiunile inculpatului, ce urmează a fi încadrate în

baza altei legi, i-au fost imputate, modificarea învinuirii nu înrăutățește situația

inculpatului și nu afectează dreptul lui la apărare. În astfel de cazuri, instanțele vor

ține cont de faptul că învinuirea se consideră mai gravă în cazul când se introduc

fapte și episoade adăugătoare, care majorează volumul învinuirii. Drept învinuire

care esențial, după circumstanțele reale, diferă de cea de la început urmează de

considerat orice altă modificare a învinuirii (imputarea altor acțiuni în locul celor

imputate anterior, imputarea infracțiunii care diferă de cea imputată după obiectul

atentat, caracterul faptei și acțiunii), care afectează dreptul inculpatului la apărare

(Hotărârea Plenului CSJ a RM din 19.06.2006, nr.5 - Privind sentința judecătorească, pct. 23)

Însă, instanța de fond a omis prescripțiile de drept nominalizate, deoarece,

potrivit descriptivului și dispozitivului sentinței contestate (pct. 1., 2. din decizie):

a) în descriptiv, inițial, a descris fapta criminală pe art. 244 alin. (1) Cod penal,

considerată ca fiind dovedită, statuând și că: „fapta prejudiciabilă comisă de

inculpat este confirmată prin circumstanțele de fapt constatate..., fapta acestuia

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 244 alin. (1) Cod

penal, în vigoare la data comiterii faptei...”, iar ulterior s-a contrazis, indicând

absolut neclar că: „fapta inculpatului nu mai constituie infracțiune în sensul art.

3, 50-52 și art. 244 alin. (1) Cod penal..., având în vedere faptul că a intervenit

Legea penală mai nouă care dezincriminează fapta comisă de către persoană...,

încadrându-se din punct de vedere juridic în elementele contravenției prevăzute la

art. 265 alin. (6) Cod contravențional și, respectiv, urmează a înceta procesul

penal privind învinuirea lui Bozu G. în comiterea infracțiunii prevăzute la art. 244

alin. (1) Cod penal în corespundere cu art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală”.

Ori, modificarea calificativului prin: „dacă suma cumulativă a impozitului,

taxei prevăzute de Codul fiscal, contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii

sau primei de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente unui an fiscal

depășește 50 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin

hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei”, nu rezumă

decriminalizarea infracțiunii, ca atare, prevăzute la art. 244 alin. (1) Cod penal.

Totodată, motivul invocat de instanță „dezincriminează fapta” generează

achitarea persoanei în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 4) Cod de procedură penală -

fapta nu este prevăzută de legea penală, dar nu încetarea procesului penal în baza

art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală - există alte circumstanțe care

exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

În același timp, potrivit art. 391 alin. (2) Cod de procedură penală., în cazul

prevăzut în art. 332 alin. (2), instanța încetează procesul penal, cu aplicarea

sancțiunii administrative prevăzute în Codul contravențional.

Prin urmare, o asemenea motivare a soluției contrazice și dispozitivul

sentinței, în care s-a dispus: „Procesul penal de învinuire a lui Bozu Grigore în

săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 244 alin. (1) Cod penal se încetează pe

12

motiv că acțiunile persoanei întrunesc elementele constitutive ale contravenției

prevăzute la art. 295 alin. (6) Cod contravențional”;

b) recalificând acțiunile inculpatului pe art. 295 alin. (6) Cod contravențional

- prezentarea în rapoartele financiare a unor indicatori eronați, instanța de apel

nu a descris fapta contravențională, considerată ca fiind dovedită, nu a indicat esența

acțiunilor de prezentare în rapoartele financiare a unor indicatori eronați, dar

raportată și la limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, nu a pus în discuția părților

noua învinuire, nu a informat inculpatul în mod detaliat cu privire la natura și cauza

acuzației aduse împotriva sa, precum și dreptul de a dispune de timpul și facilitățile

necesare pregătirii apărării sale, încălcând, astfel, și prescripțiile art. 6 §1, §3 lit. a)

și b) CEDO - dreptului la un proces echitabil (Hotărârea CtEDO din 12.04.2011, Adrian

Constantin vs. România);

c) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele concrete de fapt și drept invocate

în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins probele și versiunile

apărării.

Mai mult, concluziile sumare că: „instanța va respinge argumentele apărării

și consideră că nu este necesar să răspundă la argumentele invocate de părți,

acestea fiind vădit neîntemeiate și inadmisibile...”, nu corespund exigențelor

prescrise în art. 101 Cod de procedură penală, privind evaluarea și aprecierea

probelor administrate în cadrul cauzei penale;

d) constatând sumar că: „o parte din bunurile sechestrate la data de

25.02.2016 au fost înstrăinate..., s-a stabilit că 19 rulouri de țesături din fire au

fost înstrăinate și nu se află în locul stabilit...”, și calificând acțiunile inculpatului

în baza art. 251 Cod penal, ca înstrăinarea bunurilor sechestrate, săvârșită de către

o persoană căreia i-au fost încredințate aceste bunuri și care era obligată, conform

Legii, să asigure integritatea lor, instanța nu s-a referit cub nicio formă și asupra

calificativului obligatoriu, prevăzut de norma vizată – în cazurile nepermise de lege,

nefiind concretizat și mecanismul de înstrăinare a celor 19 rulouri;

e) a indicat în fapta constatată ca fiind comisă că: „în rezultatul inventarierii,

efectuate pe parcursul vizitei fiscale din 25.02.2016 și nu a achitat la buget suma

TVA de 47.807 lei în termenul prevăzut de Legislația fiscală, adică până la data de

29.03.2016, nefiind achitată până în prezent”, dar ulterior s-a contrazis statuând că:

„..prin acțiunile sale, inculpatul a comis infracțiunea prevăzută la art. 251 Cod

penal și contravenția prevăzută la art. 295 alin. (6) Cod contravențional, cauzând

statului un prejudiciu material în sumă de 234.427,50 lei...”. Mai mult, în

dispozitiv, neclar și divergent, din contul lui Bozu Grigore s-a încasat în bugetul de

stat a Republica Moldova suma de 234.427,50 lei cu titlu de prejudiciu material

cauzat.

Ori, asemenea circumstanțe, ca prin comiterea infracțiunilor prevăzute la:

„...art. 251 Cod penal și contravenția prevăzută la art. 295 alin. (6) Cod

contravențional, a cauzat statului un prejudiciu material în sumă de 234.427,50

lei...”, nu i-au fost incriminate inculpatului nici prin rechizitoriu.

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

13

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii, acesta

fiind expus neclar.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1) și (5) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel și se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în apel. În corespundere cu art. 419 Cod de procedură

penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor

generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță. Conform art. 6 par. 1, 2 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art.

19 alin. (1), 25 alin. (4) Cod de procedură penală, orice persoană are dreptul la

examinarea și soluționarea cauzei sale de către o instanță legal constituită, care va

acționa în conformitate cu prezentul cod. Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul de a-i

fi judecată cauza de acea instanță și de acel judecător în competența cărora ea este

dată prin lege. Potrivit art. 30 alin. (5), 31 alin. (1), (3) Cod de procedură penală,

recursul împotriva hotărârilor judecătorești în cauzele penale pentru care nu este

prevăzută calea de atac apelul se judecă în complet format din 3 judecători, care

trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. În cazul în care cauza se

judecă de un complet format din 3 judecători și unul din aceștia nu poate participa

în continuare la judecarea cauzei din motiv de boală îndelungată, deces sau din

motivul eliberării din funcție în condițiile legii, acest judecător este înlocuit de un

alt judecător și cauza se judecă în continuare. În corespundere cu art. 6/1 alin. (1/1)

și (2) din Legea privind organizarea judecătorească, schimbarea membrilor

completului se face în cazuri excepționale, în baza unei încheieri motivate a

președintelui Curții de Apel și potrivit criteriilor obiective stabilite de regulamentul

elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii. Cauzele repartizate unui complet de

judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege. Potrivit

pct. 14 din Regulamentul privind modul de constituire a completelor de judecată și

schimbarea membrelor acestora, schimbarea membrelor completului de judecată se

impune în cazurile în care există unul din următoarele temeiuri: boală îndelungată,

deces, eliberare din funcție, abținere, recuzare, detașare, transferare, promovare,

suspendare din funcție, incompatibilități. În corespundere cu art. 417 alin. (1) pct.

8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile

de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, Chestiunile

de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de

fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din

12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

14

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond și, repetându-le întocmai, constatând sumar, divergent și neclar

că: „instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului..., vinovăția acestuia în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 244

alin. (1), art. 251 Cod penal se confirmă prin sistemă de probe analizate..., fapta

comisă de inculpat nu mai constituie infracțiune în sensul art. 3, 50-52 și art. 244

alin. (1) Cod penal..., instanța de fond corect a ajuns la concluzia că este întemeiat

a înceta procesul penal privind învinuirea lui în comiterea infracțiunii prevăzute la

art. 244 alin. (1) Cod penal în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, având în vedere faptul că a intervenit Legea penală mai nouă care

dezincriminează fapta comisă de către persoană”, nu a desființat sentința, cu

rejudecarea cauzei potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă

instanță, menținând o sentință nemotivată și neîntemeiată legal;

b) nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol și

repetate în recursul ordinar, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3. și 5. din

prezenta decizie, cât și în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate

(pct. 3., 5. din decizie);

c) nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele concrete de fapt și drept invocate

în rechizitoriu, neindicând motivele pentru care a respins probele și versiunile

apărării.

Mai mult, concluziile sumare că: „În ceea ce privește argumentele apărării

privitor la faptul că Bozu G. nu a fost prezent la întocmirea actelor în privința sa, se

reține că, de fapt și de drept, în circumstanțele în care acesta, în calitate de

administrator și persoană responsabilă pentru administrarea întreprinderii și

patrimoniului acesteia, s-a eschivat în mod conștient de la organele de drept, evitând

atât răspunderea contractuală față de SRL „Ovino-Abator”, cât și răspunderea

penală pentru acțiunile și inacțiunile ilicite care prejudiciază drepturile și interesele

legitime ale persoanei juridice, precum și drepturile și interesele legitime ale

statului”, sunt lipsite de o finalitate logică și motivată, și nu corespund exigențelor

prescrise în art. 101 Cod de procedură penală, privind evaluarea și aprecierea

probelor administrate în cadrul cauzei penale;

d) potrivit fișei de repartizare a dosarului, cauza a fost repartizată completului

format din judecătorii S. Teleucă, X. Ulianovschi și S. Vrabii, a început examinarea

cauzei completul format din judecătorii S. Teleucă, S. Gîrbu și S. Furdui, au

continuat și au pronunțat decizia contestată judecătorii S. Teleucă, A. Spoială și S.

Furdui (vol. 3, f.d. 2, 7, 9, 20).

Totodată, în materialele cauzei lipsește încheierea președintelui instanței,

motivată pe criteriile prescrise în art. 31 alin. (3) Cod de procedură penală și pct. 14

din Regulamentul privind modul de constituire a completului de judecată și

schimbarea membrilor acestuia, privind schimbarea judecătorilor X. Ulianovschi, S.

Vrabii și S. Furdui.

Ori, potrivit stipulărilor din art. 251 alin. (2) și (3) Cod de procedură penală,

încălcarea prevederilor legale referitoare la compunerea instanței atrage nulitatea

actului procedural. Nulitatea respectivă nu se înlătură în nici un mod, poate fi

invocată în orice etapă a procesului și se ia în considerare de instanță, inclusiv din

15

oficiu. Deci, încălcările nominalizate a normelor procesuale-penale au lezat dreptul

inculpatului la un proces echitabil, garantat de art. 6 CEDO.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, acesta fiind expus neclar, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, că instanța de apel nu a fost compusă

potrivit legii fiind încălcate prevederile art. 31 și 33, și că recursul ordinar este

întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 2), 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei

contestate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de avocatul Serghei Rusu, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 09 iunie 2020, în privința

inculpatului Bozu Grigore XXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 06

ianuarie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Nicolae Craiu

Victor Burduh

16