1ra-1882/2020 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1882/2020 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1882/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Nicolae Craiu,

Victor Burduh,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursul ordinar,

declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Radu Sâli,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2020, în

privința inculpatului

Fluieraru Sergiu xxxxx.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 18.10.2018 – 12.02.2019,

instanța de apel: 05.03.2019 – 22.05.2019,

instanța de recurs: 02.08.2019 – 28.01.2020.

instanța de apel: 24.03.2020 – 30.06.2020,

instanța de recurs: 24.08.2020 – 17.11.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Fluieraru

Sergiu a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de

500 unități convenționale, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport.

Acțiunea civilă înaintată de avocatul părții vătămate a fost lăsată fără

examinare, cu posibilitatea adresării în ordinea procedurii civile.

inculpatul Fluieraru S., conducând automobilul „Mercedes Vito”, n.î. XXXXX,

deplasându-se pe strada centrală din s. Palanca, r-nul Ștefan Vodă, încălcând

prevederile Regulamentului circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului

Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009, pct. 45 subpct. 1) lit. a), b), d), conform

cărui conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce

1

influențează atenția și reacția; dexteritatea în conduce care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase; situația rutieră; pct. 46 lit. a) – conducătorul de vehicul trebuie

să manifeste prudență sporită și, în caz de necesitate, să reducă viteza până la limita

care i-ar garanta siguranța traficului sau chiar să oprească, în cazurile în care

deplasează pe lângă copii și, ignorând aceste prescripții, a tamponat pietonul-minor

Zamșa D., anul nașterii xxxx cauzându-i, conform Raportului de expertiză judiciară

nr.201830D0001 din 11.01.2018, leziuni corporale sub formă de fractura închisă a

ambelor oase a gambei dreapta în 1/3 distală cu deplasare de fragmente, trauma

cranio-cerebrală manifestată prin comoție cerebrală, excoriații ale feței, care au fost

produse în rezultatul acțiunii traumatice a unui corp dur, contondent și condiționează

dereglări a sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare

corporală medie.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și probele administrate, solicitând examinarea cauzei în procedură

simplificată.

Astfel, instanța a calificat acțiunile inculpatului pe art. 264 alin. (1) Cod penal,

ca încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat

din imprudență o vătămare medie integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont că inculpatul a comis o infracțiune

din imprudență, a recunoscut vina integral și s-a căit sincer de cele săvârșite, anterior

nu a fost tras la răspundere penală, se caracterizează pozitiv, are la întreținere doi

copii minori, concluzionând aplicarea în privința acestuia a pedepsei cu amendă.

Totodată, instanța a reținut că, potrivit acțiunii civile înaintate de avocatul

Melnic A., s-a solicitat încasarea de la inculpat în beneficiul părții vătămate Zamșa

D. a prejudiciului material în sumă de 1000 lei, moral – 200.000 lei și cheltuielile de

judecată – 5000 lei.

Însă, acțiunea civilă urmează a fi lăsată fără examinare, ca fiind depusă de o

persoană neîmputernicită, fiindu-i acordată posibilitate părții vătămate de a se adresa

în ordinea procedurii civile.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport și cu admiterea integrală a acțiunii civile.

Apelantul a invocat că inculpatul a părăsit locul accidentului, ascunzând

copilul accidentat în autoturismul său, punându-i viața în pericol, nu a declarat

accidentul la poliție, nu s-a căit sincer de cele comise, nu a încercat să se împace cu

părinții copilului și să-și ceară scuze pentru cele întâmplate.

Mai mult, inculpatul nu a reparat prejudiciul material și moral, iar suma de

1000 lei oferită nu compensează măcar cheltuielile de transport suportate de părinții

părții vătămate, care au fost nevoiți să revină acasă îndată ce au aflat despre accident

și despre suferința prin care trece copilul lor de 9 ani.

Ulterior, inculpatul a refuzat orice discuții pe acest subiect, chiar dacă a

provocat minorului vătămări corporale, în urma căror acesta va urma tratamente o

perioadă îndelungată.

2

2019, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond corect a soluționat cauza, în

corespundere cu prevederile art. 385 Cod de procedură penală.

vătămate Zamșa D. și reprezentantului legal al părții vătămate, Zamșa A., solicitând

casarea parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport și cu admiterea integrală a acțiunii civile.

Recurentul a invocat că instanța de fond, contrar prevederilor legale, nu a

constatat că inculpatul a părăsit locul accidentului, ascunzând copilul în autoturismul

său, punându-i viața în pericol.

Pe lângă aceasta, ajungând la domiciliul copilului minor, inculpatul a dat

dovadă de cinism, ironie și lipsă de căință, nu a încercat să se împace cu părinții

copilului și să-și ceară scuze pentru cele întâmplate.

Mai mult, inculpatul nu a reparat prejudiciul material și moral, iar suma de

1000 lei oferită nu compensează măcar cheltuielile de transport suportate de părinții

părții vătămate, care au fost nevoiți să revină acasă îndată ce au aflat despre accident

și despre suferința prin care trece copilul lor de 9 ani.

ianuarie 2020, recursul a fost admis, casată decizia în partea stabilirii pedepsei și

soluționării acțiunii civile, și dispusă rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a statuat că instanța de apel nu a întreprins măsuri pentru a

elucida aspectele esențiale ce țin de soluționarea acțiunii civile și pripit a menținut

soluția instanței de fond de a lăsa fără examinare acțiunea civilă, lipsind o

argumentare cuvenită în acest sens.

Totodată, la stabilirea pedepsei, prima instanță nu a ținut cont de persoana și

comportamentul inculpatului și i-a stabilit o pedeapsă cu amendă, fără privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport, prea blândă, care nu va realiza scopul

legii penale de restabilire a echității sociale, de corectare a inculpatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

Ori, fără a aprecia circumstanțele că inculpatul după comiterea încălcării

regulilor de securitate a circulației, ce din imprudență a cauzat vătămare medie a

integrității corporale și sănătății părții vătămate minore, nu s-a adresat la organele

de drept, precum și nu a chemat ambulanța pentru a-i fi acordat primul ajutor medical

minorului tamponat, dar a dus minorul care sângera la bunica acestuia, declarându-

i că l-a găsit în această stare în drum (fapt ce nu a fost negat de inculpat în prima

instanță) și a refuzat la solicitarea acesteia să transporte minorul la spital pentru ai fi

acordat ajutor medical. Deși, inculpatul a declarat că regretă cele comise, ulterior,

nu a recuperat daunele morale și materiale cauzate părții vătămate minore.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele de fond și de apel

nu au verificat și au omis aceste circumstanțe, ce denotă că acesta, deși a recunoscut

vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate, nu a conștientizat pericolul acțiunilor

sale, iar pedeapsa prea blândă sun formă de amendă, fără privarea de dreptul de a

3

conduce mijloace de transport, creează incertitudine cu privire la reeducarea și

corijarea lui, precum și restabilirea echității sociale.

Mai mult, la adoptarea soluției de a nu priva inculpatul de dreptul de a conduce

mijloace de transport, instanțele nu au analizat aplicabilitatea prevederilor art. 65

alin. (3) Cod penal, nefiind apreciat faptul că caracterul infracțiunii săvârșite de cel

vinovat se află în corelație directă cu dreptul acestuia de a conduce mijloace de

transport și dacă, în aceste condiții, ar putea fi aplicată pedeapsa complementară

neprevăzută de sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal la aplicarea pedepsei cu

amendă și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă

determinată.

2020, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Procesul penal în privința lui Fluieraru Sergiu pe art. 264 alin. (1) Cod penal

a fost încetat, în legătură cu împăcarea părților, conform art. 109 Cod penal se

încetează.

Instanța de apel a reținut că, în ședința de judecată, reprezentantul părții

vătămate minore, Zamșa A., a depus o cerere prin care a solicitat încetarea

procesului penal, indicând că s-a împăcat cu inculpatul, care i-a restituit dauna și nu

are pretenții de natură materială sau morală față de acesta.

Inculpatul și-a cerut scuze de la partea vătămată, solicitând încetarea

procedurii pe motivul împăcării părților.

Potrivit art. 109 alin. (1), (2) Cod penal, împăcarea este actul de înlăturare a

răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în cazul

minorilor, și pentru o infracțiune gravă, infracțiuni prevăzute la capitolele II–VI din

Partea specială, precum și în cazurile prevăzute de procedura penală, dacă persoana

nu are antecedente penale pentru infracțiuni similare comise cu intenție sau dacă în

privința sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării,

pentru infracțiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani. Împăcarea este

personală și produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și

până la retragerea completului de judecată pentru deliberare.

Ori, în cadrul examinării cauzei în instanța de apel au fost prezente condițiile

de admitere a cererii de împăcare înaintate atât de partea vătămată, cât și de către

inculpat, fiind stabilit că părțile au încheiat tranzacția de împăcare în conformitate

cu prevederile art. 109 Cod de procedură penală, cu respectarea tuturor cerințelor

legale, astfel că procesul penal urmează a fi încetat.

recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că conform prevederilor art. 109 Cod penal, împăcarea

este personală și produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și

până la retragerea completului de judecată pentru deliberare, etapă ce a fost epuizată

de inculpat în cadrul judecării cauzei în instanța de fond.

Imposibilitatea de a admite împăcarea părților în cadrul căilor ordinare de atac

rezultă și din prevederile art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, care stipulează

că în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit

4

termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea

actului efectuat peste termen.

Concluzia instanței de apel este contrară și Recomandării Curții Supreme de

Justiție nr. 56 cu privire la împăcarea părților și practicii judiciare a Curții Supreme

de Justiție, care prevede reglementarea momentului până când poate avea loc

împăcarea părților, legiuitorul având în vedere că momentul final este atunci când

cauza se judecă de către instanța de fond, când completul se retrage pentru deliberare

și adoptarea sentinței, această concluzie rezultând din construcția și plasamentul

procedurilor cele parcurge cauza pusă pe rol.

Astfel, Codul de procedură Titlul II „Judecata”, Capitolul III reglementează

judecarea cauzei penale în prima instanță, iar Secțiunea a 4-a este dedicată fazei

speciale a procedurii de judecare „Deliberarea și adoptarea sentinței”. Ori, până la

acest moment părțile se pot împăca în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 109 alin.

(1) Cod penal, cu excepția celor prevăzute la art. 276 alin. (1) Cod de procedură

penală.

Imposibilitatea de a admite împăcarea părților în cadrul căilor ordinare de atac

rezultă din prevederile art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, fazele următoare

fiind căi de verificare a temeinicei și legalității hotărârii judecătorești, inclusiv în

partea aplicării procedurii împăcării părților, potrivit legii materiale și procesual

penale.

Ori, în speță, pe parcursul judecării cauzei în instanța de fond, potrivit

modificărilor operate prin Legea nr. 233 din 08.11.2018, MO448-460 din

07.12.2018, legislația penală prevedea deja împăcarea pe art. 264 alin. (1) Cod penal.

Însă, părțile, la judecarea cauzei în fond, nu au uzat de dreptul de a înainta cerere de

împăcare. În cazul în care modificările privind posibilitatea împăcării pe art. 264

alin. (1) Cod penal surveneau după judecarea cauzei de către instanța de fond,

împăcarea, în conformitate cu art. 109 Cod penal, putea fi aplicată la judecarea

cauzei în instanța de apel.

Prin urmare, instanța de apel nu a clarificat circumstanțele relevante în cauză

și a adoptat o soluție neargumentată.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală –hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi

admis din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motive legale pe care

se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, când

acesta este expus neclar.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanța de apel a comis

următoarele erori de drept.

5

Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală. Conform art. 419 Cod de

procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în

mod corespunzător. Potrivit art. 109 alin. (1), (2) Cod penal, împăcarea este actul de

înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă,

prevăzută la art. 264 alin. (1) din Partea specială. Împăcarea este personală și

produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la

retragerea completului de judecată pentru deliberare. Conform art. 230 alin. (2)

Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual

este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen. În corespundere cu art. 436 alin.

(2), (3) Cod de procedură penală, pentru instanța de rejudecare, indicațiile instanței

de recurs sunt obligatorii în măsura în care situația de fapt rămâne cea care a existat

la soluționarea recursului. Când hotărârea este casată numai cu privire la unele fapte

sau persoane ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare

se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată. Conform art. 415 alin. (1) pct.

2) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând cauza în ordine de apel,

admite apelul, casând sentința parțial sau total, și pronunță o nouă hotărâre, potrivit

modului stabilit, pentru prima instanță. În corespundere cu art. 417 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de

fapt și de drept care au dus la admiterea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile asupra cărora trebuie să se

pronunțe instanța de apel sunt dacă fapta reținută a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări, dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul

în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

menționate, hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea

cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării

cauzelor penale în ordine de apel). Prin reglementarea în art.109 CP a momentului până

când poate avea loc împăcarea părților, legiuitorul a avut în vedere ca moment final,

este atunci când cauza se judecă de către instanța de fond, când completul s-a retras

pentru deliberare cu adoptarea sentinței respective. Acest înțeles al legii rezultă din

construcția și plasamentul procedurilor ce le parcurge cauza penală pusă pe rol.

Conform Codului de procedură penală Titlului II, intitulat “JUDECATA”, cuprinde

capitolele I-VI. Dintre acestea, Capitolul III reglementează judecarea cauzei penale

în prima instanță, procedură, care este descrisă în amănunte în patru secțiuni.

Secțiunea a 4-a este dedicată anume unei faze speciale a procedurii de judecare-

“Deliberarea și adoptarea sentinței”. Prin urmare, până la acest moment părțile se

pot împăca în cazul infracțiunilor prevăzute de alin. (1) art. 109 Cod penal.

Imposibilitatea de-a admite împăcarea părților la următoarele căi a procesului penal,

cai ordinare de atac – apelul și recursul, rezultă din prevederile art. 230 Cod de

procedură penală, care stipulează în alin. (2) că în cazul în care pentru exercitarea

unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune

pierderea dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen. Fazele

6

următoare a judecării cauzei sunt căi de verificare a temeiniciei și legalității hotărârii

judecătorești, inclusiv și în partea aplicării procedurii împăcării părților, potrivit legii

materiale și procesual penale (Recomandarea nr. 56 Cu privire la aplicarea art. 109 CP și

276 CPP în cazurile împăcării părților).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) corect statuând în descriptiv că: „împăcarea este personală și produce

efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la retragerea

completului de judecată pentru deliberare”, ulterior neîntemeiat a dispus încetarea

procesul penal în instanța de apel, în legătură cu împăcarea părților, ori, potrivit art.

109 alin. (1) Cod penal, 230 alin. (2) Cod de procedură penală, cât și jurisprudenței

naționale, împăcarea produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale

și până la retragerea completului de judecată pentru deliberare, adică în instanța

de fond, iar nerespectarea acestui termen impune pierderea respectivului dreptul

procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Ori, prin reglementarea în art.109 CP a momentului până când poate avea loc

împăcarea părților, legiuitorul a avut în vedere ca moment final, este atunci când

cauza se judecă de către instanța de fond, când completul s-a retras pentru deliberare

cu adoptarea sentinței respective. Fazele următoare a judecării cauzei sunt căi de

verificare a temeiniciei și legalității hotărârii judecătorești, inclusiv și în partea

aplicării procedurii împăcării părților, potrivit legii materiale și procesual penale

(Recomandarea nr. 56 Cu privire la aplicarea art. 109 CP și 276 CPP în cazurile împăcării

părților);

b) a dispus în dispozitiv sumar și divergent că: „casează sentința și pronunță

în acest sens o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță”,

nefiind clar dacă a casat sentințe total și parțial, a încetat procesul penal pe motive

de reabilitare sau nereabilitare, lipsind în acest sens soluția privind restul sentinței;

c) a omis prevederile art. 436 alin. (2), (3) Cod de procedură penală - pentru

instanța de rejudecare, indicațiile instanței de recurs sunt obligatorii și ultima se

pronunță în limitele în care hotărârea a fost casată, raportate la relevanțele expuse în

decizia instanței de recurs din 28.01.2020, conform cărei s-a dispus rejudecarea

cauzei doar în latura pedepsei penale și a soluționării acțiunii civile, iar în partea

privind constatarea vinovăției inculpatului și calificării juridice a acțiunilor lui,

hotărârile judecătorești devenind irevocabile și executorii, în corespundere cu

prescripțiile din art. 466 Cod de procedură penală.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanța de apel nu a judecat cauza

penală în condițiile legii, deoarece a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive

legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul

hotărârii, acesta fiind expus neclar, și că recursul ordinar este întemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanța de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs, se impune

7

soluția admiterii recursului ordinar, casării totale a deciziei contestate, și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Radu Sâli, casează total decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 30 iunie 2020, în privința inculpatului Fluieraru Sergiu xxxx,

și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 04

decembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Nicolae Craiu

Victor Burduh

8