1ra-151/2020 — art. 264 al. 1 CP

1ra-151/2020 — art. 264 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-151/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

28 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Toma Nadejda, Cobzac Elena, Țurcan Anatolie, Boico Victor

a judecat în ședință, fără citarea părților recursul ordinar declarat de către

avocatul Munteanu Sergiu în numele părții vătămate xxxxxxx și reprezentantului

legal a părții vătămate, Zamșa Andrei, prin care solicită casarea sentinței

Judecătoriei Căușeni (sediul Ștefan Vodă) din 12 februarie 2019 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2019, în cauza penală

privindu-l pe

Fluieraru Sergiu Xxxxx, născut la 0xxxxx, originar

și domiciliat în r-nul xxx, xxxx, str. xxxxxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului ordinar în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T:

2019, cauza fiind examinată în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, Fluieraru Sergiu a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub

formă de amendă în mărime de 500 unități convenționale, fără privarea de dreptul

de a conduce mijloace de transport.

Acțiunea civilă depusă de avocatul părții vătămate a fost lăsată fără

examinare, cu posibilitatea adresării în ordinea procedurii civile

1.1. Pentru a pronunța sentința, prima instanță a constatat că Fluieraru Sergiu,

la 06.10.2018 în jurul orei 18:00, conducând automobilul de model „Mercedes Vito”

cu numărul de înmatriculare "xxxxx", deplasându-se pe strada centrală din s.

Palanca, raionul Ștefan Vodă, încălcând prevederile Regulamentului Circulației

Rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din

13.05.2009, pct. 45 subpct. 1) lit. a), b), d), care obligă că conducătorul trebuie să

conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent

1

seama de următorii factori: starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția;

dexteritatea în conduce care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; situația

rutieră; pct. 46 lit. a) – conducător de vehicul trebuie să manifeste prudență sporită

și, în caz de necesitate, să reducă viteza până la limita care i-ar garanta siguranța

traficului sau chiar să oprească, în cazurile în care deplasează pe lângă copii și

ignorând aceste prescripții, a tamponat pietonul-minor xxxxxx, anul nașterii

xxxxxxx, cauzându-i conform Raportului de expertiză judiciară nr.201830D0001

din 11.01.2018, leziuni corporale sub formă de fractura închisă a ambelor oase a

gambei dreapta în 1/3 distală cu deplasare de fragmente, trauma cranio-cerebrală

manifestată prin comoție cerebrală, excoriații a feței, care au fost produse în

rezultatul acțiunii traumatice a unui corp dur, contondent și condiționează dereglări

a sănătății de lungă durată și în baza acestui criteriu se califică ca vătămare corporală

medie.

Prima instanță a încadrat acțiunile lui Fluieraru Sergiu în baza art. 264 alin.

(1) Cod penal - încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie integrității corporale sau a

sănătății.

Sergiu în numele părții vătămate xxxxxxx, prin care a solicitat casarea acesteia, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare cu aplicarea unei pedepse mai aspre,

cu aplicarea pedepsei complementare – privarea de dreptul de a codunce mijloacele

de transport și cu dispunerea achitării tuturor cheltuielilor suportate pe parcursul

procesului penal pentru aflarea autoturismului la parcarea specială, efectuarea

expertizelor judiciare, citații, etc.

În argumentarea apelului, apelantul a invocat că:

- prima instanță, contrar prevederilor legale, a omis să constate că, inculpatul

Fluieraru Sergiu, a părăsit locul accidentului, ascunzând copilul minor în

autoturismul său și o perioadă îndelungată, dânsul a dat vina pe un copil minor în

vârstă de circa 9 ani, că acesta nu ar fi vrut la spital, copilul la acel moment având

fracturi cranio-cerebrale și multiple fracturi pe corp;

- inculpatul Fluieraru Sergiu a dat dovadă de cinism și ironie, lipsă de căință,

atunci când a ajuns la domiciliul copilului minor, la bunica acestuia și i-a comunicat,

inducând-o în eroare că face o faptă bună, având scopul ca nu cumva bunica

copilului să sune la poliție, că a găsit acest copil pe marginea drumului și comite o

faptă bună aducându-l acasă. Ba mai mult, la rugămințile disperate ale doamnei în

vârstă, de a transporta urgent copilul cu vătămări medii și fracturi multiple la Spitalul

din regiune, acesta a refuzat categoric invocând motive declarative că nu ar avea loc

în mașină, deși anterior minorul tot de el a fost transportat acasă la bunica sa;

2

- inculpatul Fluieraru Sergiu nu a declarat accidentul la poliție, nu s-a căit

sincer de cele comise de fapt, nu a încercat să se împace cu părinții copilului sau să-

și ceară scuze pentru cele comise, doar în primele 2 săptămâni după accident fiind

speriat de propria soartă a luat legătura, ulterior însă atât el cât și soția acestuia

veneau cu multiple amenințări asupra părinților copilului minor, soția inculpatului îi

amenința că aceștia vor soluționa problema dată prin „alte metode”, nespecificând

care vor fi acestea;

- inculpatul Fluieraru Sergiu nu a reparat prejudiciile materiale și morale, iar

suma de 1000 lei oferită, nu compensează cheltuielile suportate, inculpatul a rămas

nepedepsit pentru părăsirea locului accidentului, pe motiv că la acel moment nu

exista o sentință de condamnare în legătură cu accidentul rutier;

- prima instanță a omis să constate circumstanțe agravante ale cauzei și

pericolul social sporit ale faptului că inculpatul a pus mai presus decât viața și

integritatea fizică a unui copil, interesul patrimonial propriu asupra vehiculului și de

a nu-1 preda autorităților și a fugit de la fața locului cu copilul. Instanța nu a elucidat

acel fapt că, inculpatul de fapt nu s-a căit sincer, fiind în conflict direct cu părinții

minorului și refuzând să ajungă la o înțelegere amiabilă, refuzând de a-și cerere

scuze cel puțin și de a încheia o tranzacție de împăcare;

- prima instanță greșit nu i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cu

privarea dreptului de a conduce mijloace de transport, contrar prevederilor art. 79

Cod penal, în condițiile în care inculpatul a comis accidentul rutier soldat cu

vătămarea medie a integrității corporale a unui minor, a forțat minorul să urce în

automobil, a părăsit locul accidentului, fără a alerta poliția sau a transporta minorul

la o instituție medicală, nu a compensat prejudiciile materiale și morale suportate,

nu s-a împăcat cu părinții minorului;

- prima instanță greșit a dispus eliberarea corpului delict - automobilul de

model „Mercedes Vito” care se păstra la parcarea specială a IP Ștefan Vodă, fără a

dispune perceperea taxelor pentru transportarea și păstrarea automobilului;

- căința inculpatului nu a fost sinceră, dar a avut scopul de a primi o pedeapsă

mai blândă, având în vedere comportamentul cinic al inculpatului față de părinții

părții vătămate;

- prima instanță a aplicat o pedeapsă prea blândă, individualizată contrar

prevederilor legale și nu va atinge scopul preăvzut de lege, or nu s-a ținut cont de

circumstanțele obiective ale cauzei, circumstanțele agravante și că inculpatul a

părăsit locul accidentului rutier, mișcând din loc copilul cu multiple fracturi, inclusiv

cranio-cerebrale, prin ce a pus în pericol viața și sănătatea părții vătămate minore;

- prima instanță a omis să ia în considerare acel fapt că, pe lângă o

circumstanța atenuantă, există și circumstanțele agravante prevăzute la art. 77 alin.

(1) lit. e), g), i) Cod penal. Mai mult, instanța nu era în drept de a nu aplica pedeapsa

3

complementară și a-i lăsa permisul de conducere unei persoane care a comis un

accident rutier soldat cu vătămări medii a unui minor;

- cu referire la acțiunea civilă, prima instanță deși a sesizat că acțiunea civilă

nu este semnată de reprezentantul legal, a lăsat-o fără examinare, deși putea să ofere

timp pentru înlăturarea neajunsurilor sau să restituie cererea ca fiind depusă de o

persoană fără împuterniciri, conform prevederilor art. 170, 267-268 Cod de

procedură civilă, prin ce partea vătămată a fost privată de dreptul de a încasa

prejudiciile morale și materiale într-un termen rezonabil;

- părții vătămate nu i s-a înlăturat statutul de victimă prevăzut de CEDO și i-

au încălcat drepturile la o anchetă penală efectivă și la un proces echitabil, garantate

de art. 3 și 6 CEDO;

- inculpatului Fluieraru Sergiu, urma ai fi aplicată o pedeapsă pecuniară de

minim 650 u.c., sau o pedeapsă privativă de libertate.

fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea fără modificări a sentinței

contestate.

3.1. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a

îndeplinit strict cerințele dispozițiilor art. 3641 alin. (1) Cod de procedură penală,

opțiunea primei instanțe privind judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, n-

a fost viciată, în cadrul urmăririi penale n-au fost încălcate normele imperative din

Codul de procedură penală.

De asemenea, instanța de apel a reținut că prima instanță a respectat normele

procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv circumstanțele

cauzei și a dat probelor administrate în faza de urmărire penală, acceptate de

inculpat, o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității

și veridicității lor, iar toate în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor,

concluzionând corect în privința vinovăției inculpatului Fluieraru Sergiu în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la critica apelantului precum că prima instanță contrar prevederilor

legale, a omis să constate că inculpatul Fluieraru Sergiu a părăsit locul accidentului,

ascunzând copilul minor în autoturismul său, în acest sens, instanța de apel a atestat

că prima instanță corect și justificat a soluționat cauza în conformitate cu prevederile

art. 385 Cod de procedură penală, or, instanța de judecată nu este în drept să

incrimineze persoanei o altă faptă prevăzută de prevederile codului penal, atât timp

cât organul de urmărire penală nu a acumulat în acest sens probe concludente,

pertinente și nu a înaintat o învinuire.

La fel, instanța de apel a notat că a analizat argumentele apelantului în

coraport cu circumstanțele constatate și a concluzionat că, prima instanță a reținut

ca circumstanță atenuantă, căința sinceră a inculpatului Fluieraru Sergiu, lipsa

circumstanțelor agravante, la acest aspect instanța de apel a indicat că pot fi

4

recunoscute ca circumstanțe agravante doar acele împrejurări, care sunt strict

prevăzute de lege, stabilite de organele de urmărire penală și incluse în conținutul

rechizitoriului.

Totodată, instanța de apel a menționat circumstanțele pretinse agravante în

acțiunile inculpatului, la care face referire avocatul, nu pot fi reținute la caz, în

situația în care, inculpatul Fluieraru Sergiu nu a comis infracțiunea cu bună știință

împotriva unui minor, ci o infracțiune din imprudență.

Subsidiar, instanța de apel a reținut că nu poate fi incriminat inculpatului că

acesta a săvârșirea infracțiunea prin mijloace care prezintă un pericol social sporit,

atât timp cât, în cazurile în care circumstanța ce atenuează sau agravează

răspunderea penală (art.76-77 CP) este indicată în dispozițiile articolului Părții

speciale a Codului penal, ca semn al componenței infracțiunii, în conținutul

variantei-tip sau în conținutul variantelor agravate, ea nu poate fi luată în considerare

la stabilirea pedepsei pentru această infracțiune.

La fel, s-a notat că nu poate fi reținută în privința lui Fluieraru Sergiu

circumstanța agravantă ca săvârșirea infracțiunii prin intermediul sau în prezența

minorilor, persoanelor aflate în dificultate, persoanelor retardate mintal sau

dependente de făptuitor, or, inculpatul nu a comis infracțiune prin intermediul sau în

prezența minorului, în situația în care minorul xxxxxxx are calitate procesuală în

cauza penală ca partea vătămată.

Mai mult, instanța de apel a indicat că prima instanță la stabilirea pedepsei

inculpatului Fluieraru Sergiu, a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75, 76, 77,

78, Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care se atribuie la categoria

infracțiunii mai puțin grave prin prisma prevederilor art. 16 Cod penal, de faptul că

infracțiunea a fost săvârșită din imprudență, de personalitatea inculpatului, care

anterior nu a fost judecat, nu se află la evidența medicul psihiatru sau narcolog, se

caracterizează pozitiv, se căiește sincer de cele comise și are la întreținere doi copii

minori.

Astfel, instanța de apel a specificat că a analizat circumstanțele cauzei și a

personalității inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul lui în viața

socială, precum și cel din înainte și după săvârșirea infracțiunii incriminate, și a

considerat că în coraport cu fapta comisă, urmările prejudiciabile ale faptei și

personalitatea inculpatului, corijarea și reeducarea acestuia este posibilă doar cu

aplicarea unei pedepse sub formă de amendă în mărime 500 unități convenționale

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, ținând cont

concomitent și de prevederile art. 3641 Cod de procedura penală.

În acest sens, instanța de apel a mai menționat că anume această pedeapsă, în

mărimea stabilită de prima instanță, este echitabilă și suficientă pentru restabilirea

echității sociale, adică a drepturilor și intereselor statului și întregii societăți,

perturbate prin infracțiunea comisă de către inculpat, iar pedeapsa stabilită

5

inculpatului este suficientă de a îndeplini funcțiile și de a realiza scopul în contextul

gradului de pericol social a faptei comise de inculpat, cât și personalitatea

inculpatului.

Instanța de apel a constatat că anume pedeapsa sub formă de amendă, este

echitabilă în speță, care va atinge scopul legii penale de restabilire a echității sociale,

corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât

din partea condamnatului, cât și a altor persoane, or, categoriile pedepselor aplicate

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la

cea mai blândă - amenda - până la cea mai aspră - detențiunea pe viață.

Cu referire la cerința apelantului privind aplicarea pedepsei complimentare în

privința inculpatului Fluieraru Sergiu, instanța de apel a reținut că sancțiunea normei

de drept incriminată inculpatului - art. 264 alin. (1) Cod penal, prevede aplicarea

sancțiunii complementare, privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport,

doar în cazul în care pedeapsa principală este cea privativă de libertate, și nu poate

fi aplicată în cazul sancțiunii pecuniare, așa cum s-a procedat în acest caz, soluție

care în viziunea instanței de apel este corectă și justă.

În privința acțiunii civile, instanța de apel a indicat că potrivit materialelor

cauzei, rezultă că avocatul Melnic Anatolie în interesele lui xxxxxxx a depus în

instanța de judecată, în cadrul procesului penal de învinuire a lui Fluieraru Sergiu,

de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (l) Cod penal, cerere de chemare

în judecată, prin care a solicitat încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții

vătămate a prejudiciului material în sumă de 1 000 lei, prejudiciul moral în sumă de

200 000 lei, cheltuieli de asistență juridică în sumă de 5000 lei, cu punerea sub

sechestru a automobilului de model „Mercedes Vito”, ce aparține inculpatului.

Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță justificat a reținut că

cererea de chemare în judecată a fost semnată de avocatul Melnic Anatolie, dar nu

de Zamșa Andrei, reprezentantul legal al părții vătămate xxxxxxx, or primul nu a

avut nici o împuternicire în acest sens, fără a fi specificată în mandat sau procură,

fapt ce a constatat temei de a fi lăsată acțiunea civilă fără examinare, părțile având

posibilitatea să se adreseze cu cerere de chemare în judecată în ordine civilă.

Muntean Sergiu în numele părții vătămate, xxxxxxx și reprezentantului legal a părții

vătămate, Zamșa Andrei, care indică temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427

alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală și solicită casarea sentinței primei

instanțe și a deciziei instanței de apel, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri de condamnare potrivit modului stabilit pentru prima instanță, cu aplicarea

unei pedepse sub formă de închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare –

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport și cu dispunerea achitării

tuturor cheltuielilor efectuate pe parcursul procesului penal, inclusiv pentru aflarea

autoturismului la parcarea specială, efectuarea expertizelor, citării, etc.

6

În argumentarea recursului, recurentul invocă aceleași argumente ca și în

cererea de apel, descrise în pct. 2 a prezentei decizii și că:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

- s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale;

- inculpatul s-a eschivat de la prezentarea în ședința instanței de apel și astfel

a manifestat lipsă de respect atât față de părțile vătămate, cât și față de instanța de

apel;

- instanța de apel nu a dat apreciere circumstanțelor de fapt produse după

comiterea accidentului rutier, că inculpatul a părăsit locul accidentului rutier, a

ascuns copilul minor în autoturism, a dat vina pe minor că acesta nu a vrut la spital,

inculpatul a dat dovadă de cinism, ironie și lipsă de căință atunci când a ajuns la

domiciliul minorului și a comunicat bunicii acestuia că a găsit copilul pe marginea

drumului și a refuzat transportarea copilului la spital, invocând că nu ar fi avut loc

în mașină, inculpatul nu a anunțat poliția despre accident, inculpatul nu s-a căit

sincer de cele comise, nu s-a împăcat cu părinții minorului, iar el cu soția sa veneau

la aceștia cu diverse amenințări și nici până în prezent nu și-a cerut iertare de la

aceștia;

- inculpatul Fluieraru Sergiu nu a recuperat prejudiciile morale și materiale

cauzate prin infracțiune, iar suma de 1000 lei oferită părinților nu compensează

suferințele și cheltuielile suportate;

- deși instanța de apel a refuzat să constate circumstanțele agravante pe motiv

că acestea ar fi fost necesar să se conțină în rechizitoriul acuzatorilor de stat, este

eronată această concluzie or, instanța analizează multiaspectual cauza și ține cont

atât de circumstanțele de drept cât și de circumstanțele de fapt elucidate, nu poate fi

motivată în vreun fel omisiunea de a le constata bazându-se pe birocrație sau

omisiuni ale procurorului când acestea se aplică din oficiu și anume sunt invocate

drept încălcare neaplicarea lor sau aplicarea ilegală a altui articol ignorând aceste

circumstanțe agravante, or inclusiv faptul că condamnatul a aruncat copilul cu

fracturi cranio-cerebrale în automobil în loc de a-1 imobiliza și chema ambulanța

denotă că o pedeapsă pecuniară sau neprivativă de libertate nu ar fi în stare de a

corecta comportamentul său, dar cu atât mai mult negarea vehementă în fața bunicii

copilului că el ar fi accidentat copilul și refuzul de a-1 transporta la spital lăsând o

doamnă în etate fără autoturism și incapabilă de a-1 transporta ea la spital de urgență,

deja se încadrează în agravanta menționată, având multe semne de întrebare de ce

oganele de drept nu au constatat și infracțiunea de lăsare în primejdie a copilului

minor în urma circumstanțelor elucidate;

7

- deși instanțele de judecată au constatat prezența circumstanței atenuante,

căința sinceră a inculpatului, acestea nu au luat în considerare că de fapt aceasta

lipsește, în condițiile în care inculpatul nu a încercat să compenseze prejudiciile

materiale și morale cauzate, nu și-a cerut iertare de la partea vătămată și părinții

acestuia;

- având în vedere circumstanțele enunțate, instanța de apel greșit a

concluzionat că comportamentul inculpatului se va corecta în urma aplicării

pedepsei pecuniare minime;

- instanța de apel nu s-a referit la faptul încălcării procedurii de a nu da curs

acțiunii civile sau de a o scoate de pe rol, or, o acțiune civilă sau așa zisă cerere de

chemare în judecată, poate fi lăsată fără soluționare doar în cazul în care a fost

primită spre examinare, în caz contrar aceasta urma a fi restituită sau scoasă de pe

rol ca părțile să reușească să înainteze o altă acțiune civilă la etapa examinării cauzei

în prima instanță și nu a trece sub tăcere și fără a pune pe rol sau a restitui acțiunea

civilă, astfel fiind clar că există pretențiile de ordin material.

pct. 11) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, care pledează pentru

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, motivând că instanțele de

judecată și-au argumentat suficient soluția în sensul pedepsei penale stabilite, au

ținut cont în deplină măsură de principiile generale de aplicare a pedepsei, precum

și de criteriile generale de individualizate a pedepsei, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează ori agravează răspunderea, influența pedepsei asupra corectării și

reeducării vinovatului, iar în final stabilindu-i lui Fluieraru Sergiu o pedeapsă

echitabilă.

Ce ține de acțiunea civilă înaintată notează, că în prima instanță cererea de

chemare în judecată a fost semnată de avocatul Melnic Anatolie, care nu avea

împuterniciri legale de a semna o asemenea cerere, fapt ce a determinat instanța să

lase acțiunea civilă fără examinare, părțile având posibilitatea de a se adresa cu

cerere de chemare în judecată în ordine civilă.

lărgit constată că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente.

În speță se constată, că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul și să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

8

prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. În vederea soluționării apelului, instanța de apel poate

da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută

ori numai imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului

de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a

fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual penal sau

administrativ au fost corect aplicate și hotărârea adoptată să conțină răspuns la

toate motivele invocate.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează, că hotărârile pronunțate

de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în

corespundere cu prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței ierarhic

superioare de a verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se

avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali-vagi, reprezintă motiv de casare.

Colegiul penal lărgit constată că aceste prevederi legale deși sunt obligatorii,

nu au fost întocmai respectate la judecarea prezentei cauze în ordine de apel.

Din textul recursului declarat, se atestă că recurentul critică decizia instanței

de apel prin prisma temeiurilor de recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală, sub aspectele că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței și că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând legalitatea deciziei atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal lărgit

reține că în speță și-au găsit confirmarea temeiurile de recurs prevăzute de art. 427

alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, în sensul că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de menținere a sentinței în latura

civilă și că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal lărgit reține că din conținutul părții descriptive a deciziei

atacate (f.d. 240-244, vol. I), rezultă că instanța de apel contrar prevederilor art.101,

414 Cod de procedură penală, a adoptat soluția în cauză și nu a întreprins toate

măsurile de a elucida toate circumstanțele cauzei ce țin de latura civilă, prin ce a fost

afectată soluția adoptată și astfel recursul declarat urmează a fi admis.

9

Astfel, Colegiul penal lărgit atestă că deși în instanța de apel s-a contestat

soluția primei instanțe de a lăsa fără examinare acțiunea civilă, ce a fost motivat de

prima instanță (motivare preluată și de instanța de apel) că acțiunea civilă a fost

depusă de o persoană neîmputernicită, și anume că în mandatul anexat de avocatul

Melnic Anatolie nu era consemnată pe verso o asemenea împuternicire, conform

cerințelor din art. 81 Cod de procedură civilă, se observă că instanța de apel în

decizia sa, s-a expus superficial asupra acestei chestiuni, ce contravine prevederilor

art. 414 Cod de procedură penală, art. 6 CEDO și nu poate fi acceptat de instanța de

recurs ordinar, or aceasta în decizie greșit a menționat că mandatul urma a fi semnat

de partea vătămată minoră xxxxxxx, în vârstă la acel moment de 9 ani, care nu avea

capacitate deplină de exercițiu, dar nu de reprezentantul legal al acestuia, tatăl -

Zamșa Andrei.

Totodată, Colegiul penal lărgit atrage atenția că la materialele cauzei penale o

dată cu depunerea acțiunii civile a fost anexat mandatul avocatului Melnic Anatolie

(f.d. 101, vol. I), semnat de tatăl părții vătămate, Zamșa Andrei și respectiv de către

avocat.

Mai mult, se reține că în ședința de judecată, de către avocatul Melnic Anatolie

(admis totuți în ședința primei instanțe de a participa și reprezenta interesele părții

vătămate) a fost înaintată o cerere (f.d. 144, vol. I) de anexare la materialele cauzei

penale, a mandatului modificat, care prin încheiere protocolară, total nemotivat a

fost respinsă de către prima instanță, ce a fost omis de a fi verificat și clarificat de

instanța de apel.

În acest sens, se atestă că instanța de apel nu a întreprins careva măsuri de a

elucida aspectele esențiale ce țin de soluționarea acțiunii civile, dar pripit a menținut

soluția primei instanțe de lăsare fără examinare a acțiunii civile, fără o argumentare

cuvenită, ce poate afecta dreptul părții vătămate la examinarea acțiunii civile într-un

termen rezonabil, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, fără a se ține cont

de jurisprudența CtEDO, care în hotărârea sa din cauza Tonchev vs Bulgaria din

19.11.2009, a statuat că dacă sistemul intern permite reclamanților să introducă o

acțiune civilă alăturată procesului penal, statul are obligația să se asigure că aceștia

se bucură de garanțiile fundamentale prevăzute de art. 6 CEDO.

Totodată, Colegiul penal lărgit invocă că potrivit prevederilor art. 61 Cod

penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de

corectare și reeducare a condamnatului și respectiv la rândul său are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.

Conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului cod, în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

10

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor

alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în

care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului pedepsei.

Mai mult, se notează că potrivit dispozițiilor din art. 65 alin. (3) Cod penal,

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate

poate fi aplicată ca pedeapsă complementară și în cazurile când nu este prevăzută în

calitate de pedeapsă pentru infracțiunile din Partea specială a prezentului cod, dacă,

ținând cont de caracterul infracțiunii săvârșite de cel vinovat în timpul

îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activități,

instanța de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de

a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate.

În acest context, se atestă că prima instanță la individualizarea pedepsei,

(soluție menținută fără modificări de instanța de apel), cu aplicarea prevederilor art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală, nu a ținut cont pe deplin de persoana și

comportamentul inculpatului Fluieraru Sergiu și i-a stabilit acestuia, o pedeapsă cu

amendă, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, prea blândă,

care în condițiile speței nu va realiza scopul legii penale de restabilire a echității

sociale, de corectare a inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni

atât din partea acestuia, cât și a altor persoane.

Astfel, fără a aprecia just circumstanțele speței, că inculpatul Fluieraru Sergiu

după comiterea încălcării regulilor de securitate a circulației, ce din imprudență a

cauzat vătămare medie a integrității corporale și sănătății părții vătămate minore,

infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod penal, nu s-a adresat la organele de

drept, precum și nu a chemat ambulanța pentru ai fi acordat primul ajutor medical

minorului tamponat, dar a dus minorul care sângera la bunica acestuia, declarându-

i că a găsit minorul în această stare în drum (fapt ce nu a fost negat de inculpat în

prima instanță (f.d. 141, vol. I)), și a refuzat la solicitarea acesteia să transporte

minorul la spital pentru ai fi acordat ajutor medical. Mai mult, deși în ședința

instanței de judecată a declarat că regretă cele comise, ulterior inculpatul Fluieraru

Sergiu nu a recuperat nici daunele morale și materiale cauzate părții vătămate

minore.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele ierarhic inferioare la

adoptarea soluției în partea pedepsei stabilite inculpatului, nu au verificat și luat în

considerare aceste circumstanțe, ce denotă faptul că inculpatul Fluieraru Sergiu, deși

și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii incriminate în speța dată, acesta

nu a conștientizat pericolul acțiunilor sale, iar pedeapsa prea blândă - amenda,

11

stabilită de prima instanță la limita minimă prevăzută de sancțiunea art. 264 alin. (1)

Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, fără privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport, creează incertitudine cu privire la

reeducarea și corijarea inculpatului Fluieraru Sergiu, precum și restabilirea echității

sociale, ce nu este echitabil și proporțional în speța dată.

Mai mult, la adoptarea soluției de a nu priva inculpatul de dreptul de a conduce

mijloace de transport, instanțele nu au analizat aplicabilitatea prevederilor art. 65

alin. (3) Cod penal, în speță nefiind apreciat faptul că caracterul infracțiunii săvârșite

de cel vinovat e în corelație directă cu dreptul acestuia de a conduce mijloace de

transport și dacă în aceste condiții ar putea fi aplicată pedeapsa complementară

neprevăzută de sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal la aplicarea pedepsei cu

amendă și cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe o perioadă

determinată.

Astfel, din analiza conținutului deciziei instanței de apel (f.d.147-148, vol. I.

pct. 15) se atestă că soluția primei instanțe a fost menținută pripit de instanța de apel,

fără o motivare clară, și fără o expunere asupra acestor chestiuni legate de

comportamentul după comiterea infracțiunii și personalitatea inculpatului Fluieraru

Sergiu invocate în apelul declarat de avocat în numele părții vătămate minore, motiv

din care Colegiul penal lărgit consideră că în speță este incident și temeiul de recurs

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, că s-a aplicat o

pedeapsă individualizată contrar prevederilor legale.

În acest context, Colegiul penal lărgit mai indică că potrivit jurisprudenței

constante a CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6 al Convenției, s-a conchis că

o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul procesului penal

(Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007) §85).

Totodată, în hotărârea CtEDO în cauza Helle împotriva Finlandei, 19

decembrie 1997, pct. 60, se reține că noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de

o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile

esențiale supuse atenției sale.

Colegiul penal lărgit mai constată, că prin omisiunea instanței de apel de a se

expune clar asupra acestor chestiuni supuse atenției sale a fost încălcat dreptul părții

vătămate la recuperarea de daune în procesul penal și astfel recursul declarat de

avocatul Muntean Sergiu – în numele părții vătămate și a reprezentantului părții

vătămate, urmează a fi admis, iar decizia instanței de apel casată parțial în partea

stabilirii pedepsei și soluționării acțiunii civile, cu dispunerea rejudecării cauzei în

această parte de instanța de apel.

dispozițiile art. 436 Cod de procedură penală, care prevede procedura de rejudecare

și limitele acesteia, să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu

12

prevederile Legii procesual penale – asupra motivelor esențiale indicate în cererea

de apel și în măsura competenței sale asupra motivelor din recursul declarat,

nominalizate în prezenta decizie, să țină cont de toate circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei, să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și promptă

a cauzei date, să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, și în

dependență de circumstanțele constatate, ținând cont de motivele casării deciziei

atacate, să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile

art. 417 Cod de procedură penală și jurisprudența CtEDO.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Munteanu Sergiu în numele

părții vătămate Zamșa Dumitru și reprezentantului legal a părții vătămate, Zamșa

Andrei, casează deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 22 mai 2019

în cauza penală privindu-l pe Fluieraru Sergiu Xxxxx, în partea stabilirii pedepsei

și soluționării acțiunii civile cu dispunerea rejudecării cauzei în această parte de către

Curtea de Apel Chișinău în alt complet de judecată.

Decizia în partea dispusă rejudecării nu se supune căilor de atac, în rest este

irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 27 februarie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

13