1ra-559/2019 — art. 287 alin. 1; art. 152 alin. 1 CP

1ra-559/2019 — art. 287 alin. 1; art. 152 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-559/2019

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

23 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență:

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Boico Victor

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Chistruga Dmitri în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

Burca Sergiu Xxxxx, născut la xxxxx, originar și domiciliat

mun. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Sergiu Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza:

- art. 287 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 600 unități convenționale,

ceea ce constituie suma de 12.000 lei;

- art. 152 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 220 unități convenționale,

ceea ce constituie suma de 4400 lei.

În temeiul art. 84 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, sub formă de

amendă în mărime de 700 unități convenționale, ceea ce constituie suma de 14.000 lei.

A fost încasat de la Burca S. în beneficiul părții vătămate Gurgurov V. 5000 lei, în

contul recuperării prejudiciului moral cauzat prin infracțiune.

orei 10:30 min., aflîndu-se pe teritoriul pieții auto „VAZ”, amplasată pe str. Xxxxx, din

intenții huliganice, a inițiat un conflict cu Gurgurov Vladimir, după care încălcînd

grosolan ordinea publică și exprimînd o vădită lipsă de respect față de societate, cu o

1

deosebită obrăznicie, aflîndu-se în loc public, în prezența altor persoane, i-a aplicat lui

Gurgurov Vladimir o lovitură cu pumnul în regiunea feței, cauzîndu-i conform

raportului de expertiză medico - legală nr. 291, leziuni corporale medii.

Tot Burca Sergiu, la data de 17.03.2017, în jurul orelor 10:30 min., aflîndu-se pe

teritoriul pieții auto „VAZ”, amplasată pe str. Xxxxx, a inițiat un conflict cu Gurgurov

Vladimir, după care, intenționat, i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în regiunea

feței, cauzîndu-i conform raportului de expertiză medico - legală nr. 291, leziuni

corporale medii sub formă de fractura complexului zigomatic pe stînga cu deplasarea

fragmentelor, care s-a complicat cu dereglarea globului ocular, manifestată prin

exoftalm și diplopie. Aceste leziuni corporale au fost produse prin mecanism de lovire

cu un corp dur, contondent, posibil în timpul și circumstanțele indicate în ordonanță

și condiționează dereglarea sănătății de lungă durată.”

solicitat casarea acesteia, în partea ce ține de pedeapsa aplicată lui Burca Sergiu și a

cuantumului prejudiciului adjudecat (material și moral) și pronunțarea unei noi

hotărîri prin care în privința lui Burca S. să fie aplicată o pedeapsă privativă de

libertate pentru infracțiunile săvârșite. Admiterea integrală a acțiunii civile cu

încasarea din contul inculpatului în beneficiul lui Gurgurov Vladimir a prejudiciului

material și moral în valoare de 50.000 lei.

- în prezenta cauză nu poate fi reținut argumentul instanței cu privire la lipsa

circumstanțelor agravante prin faptul că, acesta nu a fost anterior judecat. În atare

situație, avînd în vedere personalitatea lui Burca S., acesta fiind judecat de 6 ori pe

parcursul ultimilor 15 ani, în prezenta cauză scopul de bază al nerecunoașterii vinei a

fost evitarea răspunderii penale, fapt ce urma a fi tratat critic de către instanța de

judecată la emiterea sentinței, ori Burca S. a atras în proces martori ce au depus

declarații false;

- chiar și în cazul în care martorii Morozan I., Chimijer L. și Avram N. au fost

preîntâmpinați de răspunderea penală pentru darea de mărturii false, aceștia au

depus declarații false, urmând a fi atrași la răspundere penală, în conformitate cu art.

312 Cod penal;

- nu este de acord cu cuantumul prejudiciului încasat, ori în realitate suma de

5.000 lei nu corespunde suferințelor fizice și morale prin care a trecut. Tratamentul

aplicat și operația suportată i-au cauzat suferințe fizice enorme, chiar și pînă în

momentul de față resimte consecința traumei suportate. Îi este greu să se alimenteze,

practic pe parcursul fiecărei luni se confruntă cu dureri în regiunea în care a fost

aplicată lovitura de către Burca S.;

- a avut de suferit onoarea și demnitatea sa, ori a fost lovit în public în centrul

pieței sub privirile unui cerc larg de persoane, care îl cunosc, dat fiind faptul că

frecventează des acea piață. Pînă în momentul de față așa și nu și-a revenit, se află

permanent într-o stare agitată, de stres, iar ca urmare, nu poate dormi, activa și reveni

la o stare normală;

- sumele medii acordate în cazuri similare constituie 15 000 — 50 000 lei. Prin

urmare, consideră că suma de 50 000 lei este reală, rezonabilă și echitabilă.

2

2018, a fost admis apelul declarat, fiind casată parțial sentința, în partea pedepsei și

pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Burca S. recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 287 alin. (1),

152 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, 1

an închisoare, în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, 1an 6 luni închisoare, iar în

conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

prin cumul parțial al pedepselor, i-a fost stabilită pedeapsă definitivă de 2 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. În rest celelalte dispoziții ale

sentinței au fost menținute.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut cu privire la motivele invocate în

apel ce vizează pedeapsa penală, că prima instanță n-a acordat deplină eficiență

prevederilor articolelor 7, 61, 64 și 75 Cod penal.

În viziunea instanței de apel, sentința nu cuprinde motive pentru stabilirea

pedepsei cu amendă, de vreme ce inculpatul a săvârșit două infracțiuni, anterior a

comis fapte criminale și se caracterizează negativ or, potrivit revendicării se constată

că, inculpatul Burca S. anterior a săvârșit mai multe infracțiuni (vol. I, f. d. 62-63), nu

se află la evidența medicului psihiatru (vol. I, f. d. 64).

Lecturând și analizând sentința atacată, instanța de apel a reținut că prima

instanță nu a motivat soluția privind aplicarea categoriei de pedeapsă - amenda, astfel

încât partea descriptivă nu cuprinde considerente temeinice și legale, în această

ordine de idei. Inculpatul a săvârșit două infracțiuni care, potrivit articolului 16 alin.

(3) Cod penal, se clasifică ca mai puțin grave, anterior a comis fapte criminale,

prejudiciul produs prin infracțiune nu este reparat.

În atare situație, instanța de apel a stabilit că nu sânt întrunite condițiile

prevăzute de lege care justifică aplicarea pedepsei cu închisoare, prevăzută în

sancțiunile art. 152 alin. (1) și 287 alin. (1) Cod penal.

În viziunea instanței de apel, temei pentru aplicarea pedepsei alternative,

neprivative de libertate, sau pentru aplicarea condiționată a pedepsei cu închisoare -

nu se constată. Pedeapsa urmează a fi aplicată în condițiile articolului 84 alin. (1) Cod

penal - concurs de infracțiuni, or Burca S. a săvârșit două infracțiuni, fără să fi fost

condamnat pentru vreuna dintre ele.

Cu privire la motivele invocate în apel, ce vizează soluționarea acțiunii civile, în

partea cuantumului prejudiciului moral produs prin infracțiune precum și, cele ce

vizează prejudiciul material produs prin infracțiune, instanța de apel le-a apreciat ca

fiind nefondate.

Cu privire la soluționarea acțiunii civile, în partea cuantumului

prejudiciului moral produs prin infracțiune, a fost apreciat că prima instanță a

acordat deplină eficiență prevederilor articolelor 219 alin. (4), 220 și 387 alin.

(1) Cod de procedură penală.

La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral s-au

luat în considerație rezultatele infracționale produse părții vătămate care, potrivit

raportului de expertiză medico - legală nr. 291 din 04 iulie 2014, reprezintă vătămări

corporale medii.

3

Din lucrările cauzei, cu certitudine se constată că în rezultatul infracțiunii

săvârșite de inculpat, părții vătămate i-au fost cauzate suferințele psihice.

În această ordine de idei, în opinia instanței de apel, prima instanță corect a

stabilit cuantumul prejudiciului moral produs prin infracțiune, în proporțiile

corespunzătoare, care se va încasa de la inculpat în beneficiul părții vătămate.

În afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, examinând

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform cerințelor din articolul 409 alin. (2)

Cod de procedură penală, instanța de apel a stabilit că nu există un alt temei de a

interveni în sentință. Starea de fapt reținută și de drept apreciată concordă cu

circumstanțele stabilite și probele administrate în cauză, relevate și analizate

în cuprinsul sentinței, verificate în apel.

Chistruga D. în numele inculpatului, prin care solicită casarea acesteia, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie menținută sentința.

În motivarea recursului invocă:

- la pronunțarea deciziei, nu s-a ținut cont de prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8)

Cod de procedură penală, deoarece decizia instanței de apel trebuie să cuprindă

temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției;

- pentru a pronunța o nouă hotărâre, instanța de apel urma să examineze în fond

cauza penală, conform regulilor generale pentru examinarea ei;

- soluția instanței de apel contravine prevederilor art. 419 Cod de procedură

penală, conform căruia, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se desfășoară

potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în instanță. Prin urmare,

instanța de apel urma nemijlocit să verifice toate probele anexate la dosar, conform

procedurii reglementate de art. 365-376 Cod de procedură penală și nu să pună la

baza soluției probele cercetate de instanța de fond;

- în instanța de fond în cadrul dezbaterilor judiciare, partea vătămată referitor la

pedeapsa care urmează a-i fi aplicată dn-lui Sergiu Burca a declarat că, a fost lovită o

singură dată de către Burcă în regiunea tâmplei, nu are intenția de a-l închide în

închisoare pentru faptele pe care nu le-a comis, (fapt indicat și în procesul-verbal al

ședinței de judecată) în sentința primei instanțe din 28 februarie 2018, punctul 7, fiind

audiat în ședința de judecată, partea vătămată a comunicat că față de Burca S. are

doar pretenții materiale pe care le-a înaintat în cadrul urmăririi penale;

- instanța de apel urma să procedeze la o nouă audiere atît a inculpatului, cît și a

anumitor martori ai acuzării;

- în cazul în care, după sentința de condamnare, se impune o nouă hotărîre prin

care se agravează situația inculpatului, instanța de apel va aplica aceeași procedură ca

în cazul în care se judecă apelul după sentința de achitare. Probele puse la baza

deciziei prin care se agravează situația inculpatului, trebuie cercetate în ședința de

judecată în apel;

- la judecarea apelului de către instanța de apel a fost ignorat principiul

nemijlocirii examinării probelor de către instanța de judecată, care a pus la baza

concluziei probele cercetate de prima instanță;

4

- casarea sentinței nu putea avea loc fără aprecierea directă a declarațiilor făcute

de Gurgurov V., Burca S. și de martori, deoarece în cazul dat dosarul penal este bazat

în întregime pe declarațiile părții vătămate și a unui martor al acuzării, iar instanța de

apel s-a bazat în exclusivitate pe aceste declarații, fără a le examina nemijlocit;

- conform ordinului de încasare a numerarului nr. B6DM-G100 din 01.03.2018,

Burca S., a achitat suma de 7000 lei, în termenul fixat la art. 63 alin. (31) Cod penal,

ulterior la data pronunțării deciziei, pedeapsa anterioară stabilită era executată,

circumstanțe din care rezultă că, instanța de apel ilegal și neîntemeiat l-a condamnat;

- pedeapsa aplicată de instanța de apel este una prea aspră, în raport cu faptele

imputate acestuia, nejustificat fiindu-i aplicată pedeapsa sub formă de închisoare;

- instanța de apel în situația în care nu a dispus de alte circumstanțe decât de cele

stabilite de prima instanță, greșit a admis apelul părții vătămate și prin pronunțarea

unei noi hotărîri de condamnare a acestuia la o pedeapsă penală privativă de libertate

de 2 ani de închisoare, a comis eroarea prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală - a aplicat o pedeapsă mai gravă decît cea numită de prima instanță,

în lipsa cărorva motive clare și legale pe care se întemeiază soluția;

- la materialele cauzei penale se atestă prezența a două expertize medico-legale,

cu concluzii diferite ale cauzei;

- până la moment acuzarea nu a prezentat careva probe directe, ce ar confirma

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor incriminate;

- deși în ședința de judecată, Burca S. a refuzat de dreptul său de a face declarații

pe marginea învinuirii aduse, nerecunoașterea vinei de către inculpat, este o apărare

și un drept de a nu se auto incrimina garantat de art. 66 Cod de procedură penală și

art. 6 CEDO, și nu poate fi calificată ca circumstanță agravantă la stabilirea pedepsei

penale sau de refuz în aplicarea amnistiei;

- faptul că partea vătămată sub diferite pretexte consideră că, aplicarea unei

pedepse neprivative de libertate nu va atinge scopul scontat, iar acesta a fost judecat

anterior, în contra-argumentul celor relatate de către partea vătămată afirmă Burca S.

că, aceste evenimente au avot loc cu zeci de ani în urmă pentru faptele săvîrșite în

timpul adolescenței, pentru care și-a primit pedeapsa și a executat-o, antecedentele

penale sunt stinse;

- la moment Burca S. s-a născut și are loc permanent de trai pe teritoriul

Republicii Moldova, or. Xxxxx, este angajat în cîmpul muncii potrivit contractului

individual de muncă nr. xxxxx, are la întreținere 3 copii minori pe nume Xxxxx se

caracterizează pozitiv la locul de trai și de muncă, necătînd la acest fapt, Burca S. își

onorează și obligațiunile de rambursare a contractelor de credit pe care le are cu nr.

XXXXXDIN 23.06.2017, contract de împrumut cu dobîndă XXXXXdin 10 noiembrie

2017, contract de credit COMERȚBANK din 10 decembrie 2018, iar această pedeapsă

îi va îngreuna viața.

În drept, autorul și-a întemeiat recursul său în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 10),

11) Cod de procedură penală.

penală, au depus referințe privind opinia asupra recursului declarat:

5

7.1 Partea vătămată Gurgurov V., prin care solicită inadmisibilitatea acestuia, ca

fiind vădit neîntemeiat, deoarece în prezenta cauză nu a putut fi reținut argumentul

instanței cu privire la lipsa circumstanțelor agravante, prin faptul că acesta anterior

nu a fost judecat, ori Burca S. a fost judecat de 6 ori în perioada anilor 1997-2013,

primid de fiecare dată sentință sub formă de amendă. Cu referire la achitarea amenzii

de către inculpat, a menționat că achitarea acesteia nu este o circumstanță ce ar

înlătura caracterul devolutiv al apelului. Cu privire la procedura examinării apelului,

a indicat că, în cadrul examinării acestuia, și-a susținut apelul, a solicitat admiterea

acestuia și a răspuns la toate întrebările adresate. Sumele cheltuite pentru tratament

au fost cu mult mai mari decât cele solicitate, totodată Burca S. prezintă un pericol

pentru societate, nu se căiește de cele comise și pledează nevinovată, lipsind la

examinarea cauzei, prin urmare scopul pedepsei nu va fi atins prin casarea deciziei.

7.2 Procurorul, prin care solicită inadmisibilitatea acestuia, deoarece soluția

instanței de apel este în strictă conformitate cu prevederile art. 7, 61, 75, 76, 77 Cod

penal, iar instanța de apel și-a argumentat suficient soluția în sensul pedepsei penale,

stabilindu-i lui Burca S. o pedeapsă echitabilă.

concluzionează că acesta urmează a fi admis, din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept de al admite, cu casarea parțială

sau totală a hotărârilor atacate, să rejudece cauza și să pronunțe o nouă hotărâre, dacă

nu se agravează situația condamnatului.

Așadar, reieșind din textul recursului declarat, autorul îl întemeiază prin prisma

pct. 6), 10), 11) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că, hotărârea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept, deoarece instanța

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale, precum și există o

cauză de înlăturare a răspunderii penale sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege

sau anulată de un act de amnistie.

Întru susținerea poziției sale, instanța de recurs remarcă prevederile art. 414 alin.

(1), (5) Cod de procedură penală, unde este prevăzut că instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță,

conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel. Instanța de apel se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Potrivit art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau

admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

De asemenea, Colegiul menționează că, fiecare probă, cu respectarea

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, urmează a fi apreciată din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

6

Cu referire la temeiurile pentru recurs, invocate de apărătorul inculpatului,

stipulate la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit

menționează că, acesta de fapt critică faptul că instanța de apel a ignorat principiul

nemijlocirii examinării probelor de către instanța de judecată și a pus la baza

concluziei probele cercetate de prima instanță, urmând să audieze din nou inculpatul,

cât și martorii acuzării.

Prin urmare, contrar celor invocate de recurent, Colegiul penal lărgit, verificând

suplimentar lucrările dosarului, remarcă că judecând apelul instanța a examinat cauza

sub toate aspectele, complet și obiectiv, audiind suplimentar inculpatul și partea

vătămată și a cercetat materialele dosarului (f.d. 68, 69, 72 v. II), adoptând în

consecință o soluție corectă de menținere a sentinței în partea în care Burca S. a fost

recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 152 alin. (1) și 287

alin. (1) Cod penal, fiind respectate prevederile art. 414 Cod de procedură penală,

invocate de avocat în recursul declarat.

Relevante în susținerea ipotezelor supra menționate sânt și prevederile art. 27,

414 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală, care stipulează că, judecătorul apreciază

probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor

probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și

temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Nu poate fi reținută nici critica recurentului, precum că instanța de apel urma

nemijlocit să verifice toate probele anexate la dosar, conform prevederilor art. 365-376

Cod de procedură penală, deoarece dacă după sentința de condamnare se impune o

hotărâre nouă prin care se agravează situația inculpatului, instanța va aplica aceeași

procedură ca în cazul în care se judecă apelul, după sentința de achitare.

La acest capitol, instanța de recurs reține că în conformitate cu prevederile art.

415 alin. (21) Cod de procedură penală, judecînd apelul declarat împotriva sentinței

de achitare, instanța de apel nu este în drept să pronunțe o hotărîre de condamnare

fără audierea învinuitului prezent, precum și a martorilor acuzării solicitați de părți.

Martorii acuzării se audiază din nou în cazul în care declarațiile lor constituie o

mărturie acuzatorie, susceptibilă să întemeieze într-un mod substanțial condamnarea

inculpatului.

Astfel, în speța supusă judecării, Colegiul penal lărgit atestă că prima instanță a

pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului Burca S. de comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. art. 152 alin. (1) și art. 287 alin. (1) Cod penal, astfel la caz nu este

aplicabil art. 415 alin. (21) Cod de procedură penală, iar instanța de apel just a ținut

cont de prevederile art. 413, 414 Cod de procedură penală, a pus la baza concluziei

sale probele cercetate de prima instanță și verificate în ședința de judecată a instanței

de apel și consemnate în procesul-verbal al ședinței de judecată, totodată audiind

suplimentar inculpatul și partea vătămată.

Mai mult ca atât, luînd în considerație că sentința a fost atacată de partea

vătămată doar în partea pedepsei aplicate inculpatului și a cuantumului prejudiciului,

instanța de recurs menționează că, instanța de apel a reexaminat acele dispoziții din

7

hotărîre, care în opinia ei au fost greșit sau nelegal soluționate. În consecință, la

aplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 415 alin. (1) pct. 2) și art. 419 din

Codul de procedură penală, termenul “rejudecare” nu desemnează o nouă

desfășurare, de la început, a întregii activități procesuale ce este îndeplinită de prima

instanță, ci doar efectuarea unor acte procesuale care nu au fost legal îndeplinite sau

care sunt necesare, dar nu au fost efectuate de prima instanță, din care considerent

Colegiul penal lărgit respinge argumentul recurentului precum că, soluția instanței de

apel contravine prevederilor art. 419 Cod de procedură penală, iar instanța de apel

urma nemijlocit să verifice toate probele anexate la dosar, conform procedurii

reglementate de art. 365-376 Cod de procedură penală.

Cu referire la invocările recurentului prin care menționează că, acuzarea nu a

prezentat careva probe directe ce ar confirma vina inculpatului și argumentele aduse

în acest sens, acestea nu au constituit obiect de discuție în instanța de apel, astfel

prima instanță pronunțând o soluție de condamnare a inculpatului Burca S. de

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 152 alin. (1) și art. 287 alin. (1) Cod penal,

aceasta a fost atacată cu apel doar de către partea vătămată, nefiind declarat apel de

către inculpat sau avocatul acestuia, respectiv aceste critici invocate de către recurent

abia la etapa recursului ordinar, nu pot constitui obiect de studiu la această etapă

procesuală, reieșind din prevederile art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală,

potrivit căruia temeiurile menționate la alin. (1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care

au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Totodată, Colegiul penal lărgit consideră, că instanțele de fond, în prezența

cumulului de probe administrat în prezenta cauză, întemeiat și corect au stabilit

vinovăția lui Burca S. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 152 alin. (1) și art.

287 alin. (1) Cod penal.

Referitor la temeiul invocat de recurent prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 11)

Cod de procedură penală și anume ce ține de faptul, că deși în ședința de judecată,

Burca S. a refuzat de dreptul său de a face declarații pe marginea învinuirii aduse,

nerecunoașterea vinei de către inculpat, este o apărare și un drept de a nu se auto

incrimina garantat de art. 66 Cod de procedură penală și art. 6 CEDO, și nu poate fi

calificată refuz în aplicarea amnistiei, Colegiul penal constată că, de asemenea nu și-a

găsit confirmarea la examinarea recursului declarat.

Astfel, potrivit art. (1) alin. (1), (4) al Legii nr. 210 din 29 iulie 2016 privind

amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii

Moldova „(1) Prezenta lege se aplică condiționat și exclusiv persoanelor bănuite,

învinuite și inculpate care manifestă căință activă în cadrul procesului penal și celor

condamnate care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei,

perioadei de probațiune sau termenului de probă și sunt evaluate psihologic ca

prezentând risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad sub incidența

prevederilor art. 2-9, 11 și 12”

În acest punct de analiză, este relevant de a preciza că, înainte de a aplica actul

amnistiei față de inculpat, instanța urmează să determine dacă acesta a manifestat

căința activă față de fapta infracțională comisă.

Alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 210 stipulează expres, că căința activă a persoanei

8

se determină, în conformitate cu criteriile stabilite la art. 57 din Codul penal al

Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002.

Din conținutul art. 57 Cod penal, trebuie de înțeles că liberarea de răspundere

penală, în legătură cu căința activă, este posibilă numai în cazul în care sunt întrunite

următoarele criterii: persoana s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a

reparat în alt mod prejudiciul pricinuit de infracțiune.

Astfel, reieșind din textul legii precitat, se conchide că pentru aplicarea amnistiei

față de persoanele inculpate, este suficient să fie întrunite cel puțin unul dintre

criteriile enumerate supra. Judecarea cauzei penale la solicitarea inculpatului în

procedura simplificată reglementată de art. 3641 sau art. 509 Cod de procedură penală,

sau în cazul recunoașterii integrale a vinovăției se consideră contribuire activă la

descoperirea infracțiunii.

Totodată, instanța trebuie să țină seama de prevederile art. 10 alin. (1) lit. k) din

Legea nr. 210, care stipulează că amnistierea nu se aplică persoanei inculpate ce nu a

reparat integral prejudiciul cauzat, prin infracțiunea pentru care este acuzată.

Adică, căința activă trebuie manifestată în așa mod încât inculpatul să nu cadă

sub incidența restricțiilor formulate de legislator în art. 10 lit. k) din Legea nr. 210.

Față de cele ce preced, se impune concluzia că instanța urmează să verifice, dacă

inculpatul a recuperat prejudiciul cauzat prin infracțiunea comisă, care include atât

repararea prejudiciului material, cât și a celui moral, precum și cheltuielile de

judecată, suportate de partea vătămată.

În situația când, în prima instanță inculpatul nu a restituit prejudiciul cauzat prin

infracțiune, instanța nu este în drept să aplice față de dânsul actul amnistiei,

pronunțând o sentință de condamnare.

Reieșind din cele menționate în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal

reține, că inculpatul în ședința de judecată a instanței de apel a declarat că vina nu o

recunoaște, astfel nu a manifestat căința activă prin autodenunțare sau prin

contribuire activă la descoperirea infracțiunii, mai mult ca atât cauza nu a fost

judecată în procedură simplificată pe baza probelor administrate la faza de urmărire

penală, conform art. 3641 Cod de procedură penală sau în baza acordului de

recunoaștere a vinovăției, conform art. 509 Cod de procedură penală, totodată

inculpatul nu a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, prin infracțiune.

Din acest punct de vedere, Colegiul penal lărgit constată, că instanța de apel just

a constatat că inculpatul nu întrunește criteriile stabilite la art. 1 din Legea nr. 210 din

29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, nu a manifestat căința activă, precum și nu a

reparat prejudiciul produs prin infracțiune, din care considerent nu putea fi încetat

procesul penal în privința acestuia.

Mai mult ca atât, din recursul declarat, recurentul critică și decizia instanței de

apel, indicând că pedeapsa aplicată de instanța de apel este una prea aspră.

Astfel, verificând hotărârile atacate sub aspectul individualizării corecte a

pedepsei, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, Colegiul penal lărgit relevă, dispozițiile art. 61 Cod penal care

9

stipulează că, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală și un mijloc de

corectare și reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în

numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și

restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale,

corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Executarea pedepsei

nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească demnitatea persoanei

condamnate.

Totodată, conform prevederilor art. 75 alin. (1) și (2) Cod penal, persoanei

recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în Partea specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu

dispozițiile Părții generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul

alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu

închisoare are un caracter excepțional și se aplică atunci când gravitatea infracțiunii și

personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă

pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din

numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai

în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura

atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepțional la aplicarea pedepsei cu

închisoare urmează a fi argumentat de către instanța de judecată.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit menționează că în cazul săvârșirii unei

infracțiuni instanța de judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit

acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis această

infracțiune, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii

respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la

stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Din conținutul deciziei se atestă că la capitolul stabilirii pedepsei, instanța de

fond nu a făcut o individualizare a acesteia sub toate criteriile și fără a motiva

argumentat și desfășurat concluziile privitor la aplicarea pedepsei cu închisoare și

executare reală, limitându-se la menționarea că „sentința nu cuprinde motive pentru

stabilirea pedepsei cu amendă, de vreme ce inculpatul a săvârșit două infracțiuni, anterior a

comis fapte criminale și se caracterizează negativ, or potrivit revendicării se constată, că

inculpatul anterior a săvârșit mai multe infracțiuni, nu se află la evidența medicului

psihiatru.”

În viziunea instanței de recurs, pedeapsa stabilită inculpatului de către instanța

de apel, pentru săvârșirea infracțiunilor imputate, în prezența circumstanțelor și

împrejurărilor constatate în cauza dată, nu a fost individualizată întru totul corect și

argumentat, neținându-se cont de dispozițiile Părții generale a prezentului cod,

neglijând și prevederile art. 90 Cod penal, care sunt aplicabile în speța dată, în

consecință fiindu-i stabilită o pedeapsă prea aspră, ceea ce face necesar de a interveni

10

în hotărârea judecătorescă adoptată în sensul aplicării unei pedepse echitabile lui

Burca S., pentru faptele comise.

Deci, Colegiul penal lărgit reiterează că persoanei declarate vinovate trebuie să i

se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată. În același rând, după caz, instanța este în drept să aplice

și prevederile Părții generale a Codului penal, în special a dispozițiilor art. 90 Cod

penal.

După efectuarea procedurii de individualizare și stabilire a termenului pedepsei,

sub formă de închisoare, se continuă operațiunea de individualizare a acesteia, dar în

aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea tipului de penitenciar și

soluționarea chestiunii, dacă pedeapsa stabilită inculpatului, urmează a fi pusă în

executare ori sub condiția personalității acestuia de a se corecta și resocializa, poate fi

trasă concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării pedepsei

aplicate vinovatului pe o perioadă de probațiune.

Conform art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe

un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7

ani pentru infracțiunile săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de

circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și

perioada de probațiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanța de

judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probațiune sau,

după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârși o nouă

infracțiune și, prin respectarea condițiilor probațiunii sau, după caz, a termenului de

probă, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Reieșind din norma penală menționată mai sus, ca condiție expresă prevăzută

este concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în

vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetări

judecătorești.

În această ordine de idei, Colegiul penal lărgit consideră că în cauza supusă

judecării există aspecte favorabile în ce privește personalitatea inculpatului, ce permit

instanței să concluzioneze că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită,

ținând cont de faptul că potrivit materialelor cauzei se atestă că, la moment Burca S.

are loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova, or. Xxxxx, este angajat în

cîmpul muncii potrivit contractului individual de muncă nr. xxxxx, are la întreținere 3

copii minori, Burca S. își onorează și obligațiunile de rambursare a contractelor de

credit pe care le are cu nr. XXXXX din 23.06.2017, contract de împrumut cu dobîndă

XXXXXdin 10 noiembrie 2017, contract de credit COMERȚBANK din 10 decembrie

11

ultimul se caracterizează negativ, precum și nu se află la evidența medicului narcolog

sau psihiatru, ceea ce va servi ca împrejurări în avantajul lui Burca S. și în cumul cu

cele menționate mai sus, Colegiul penal lărgit statuează că aplicarea prevederilor art.

90 Cod penal – suspendarea condiționată a executării pedepsei, va fi ca o măsură

oferită inculpatului prin lege de a demonstra, că infracțiunea comisă de el este un

incident în viața acestuia și are capacitate de a se resocializa, fără a avea derogări de la

prevederile legale, respectând condițiile probațiunii pe o perioadă de 2 ani și ca

consecință i se va permite neexecutarea pedepsei reale cu închisoare, stabilită pe un

termen de 2 ani.

În asemenea împrejurări, instanța de recurs consideră oportun de a corecta

eroarea comisă de instanța de apel, fără a agrava situația condamnatului, rejudecând

cauza în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea unei noi hotărâri în această parte.

Însă, în același context, Colegiul penal lărgit atenționează că nu poate fi

menținută pedeapsa stabilită inculpatului Burca S., de către prima instanță, ținând

cont de faptul că, acesta anterior a mai fost condamnat la pedepse sub formă de

amendă, cu toate că antecedentele penale sunt stinse, astfel nu se pot face concluzii că

corectarea acestuia este posibilă cu aplicarea unei pedepse sub formă de amendă, iar

pedeapsa mai aspră sub formă de închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării acesteia, va fi un remediu, astfel încât să fie atins scopul legii penale și

inculpatul să se convingă despre necesitatea respectării legii.

Cât privește argumentul recurentului, precum că inculpatul a prezentat instanței

de apel dovada privind achitarea în termen de 72 de ore, după pronunțarea sentinței

din 28.02.2018, jumătate din suma amenzii stabilite de către prima instanță,

considerând că deja a executat pedeapsa stabilită, Colegiul penal lărgit reține că în

dispozitivul sentinței este indicat, că „Se explică inculpatului conținutul art. 64 alin.

(31) Cod penal, că în cazul infracțiunilor ușoare sau mai puțin grave, condamnatul

este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plătește în cel mult 72 de

ore din momentul în care hotărârea devine executorie. În acest caz, se consideră că

sancțiunea amenzii este executată integral”. Astfel, faptul că inculpatul a executat

pedeapsa sub formă de amendă înainte ca sentința să devină executorie, ultimul și-a

asumat situația că hotărârea primei instanțe putea fi casată de către instanța de apel.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Chistruga Dmitri în

numele inculpatului, se casează decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 06 noiembrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Burca Sergiu Xxxxx, în partea

stabilirii pedepsei, rejudecă cauza și pronunță în această parte o hotărâre nouă, prin

care:

Lui Burca Sergiu Xxxxx, condamnat în baza art. 287 alin. (1) Cod penal, la 1

(unu) an închisoare, în baza art. 152 alin. (1) Cod penal, la 1 (unu) an și 6 (șase) luni

închisoare, iar în conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru

concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, cu stabilirea

12

pedepsei definitive - 2 ani închisoare, i se aplică prevederile art. 90 Cod penal și se

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite pe o perioadă de

probațiune de 2 (doi) ani, dacă în perioada de probațiune fixată, nu va săvârși o nouă

infracțiune și, prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a

acordat, obligându-l să nu-și schimbe domiciliul fără consimțământul organului

competent.

Burca Sergiu Xxxxx, urmează a fi eliberat din instituția penitenciară în care se

deține, dacă nu execută pedeapsă în baza unei alte hotărâri judecătorești sau în

privința acestuia nu sunt aplicate măsuri preventive sub formă de arestare preventivă.

În rest, celelalte dispoziții ale hotărârii judecătorești atacate se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 23 mai 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecător Cobzac Elena

Judecător Toma Nadejda

Judecător Țurcan Anatolie

Judecător Boico Victor

13