1ra-1937/20 — art. 171 alin. 1 CP

1ra-1937/20 — art. 171 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1937/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

04 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Cecan Liudmila în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 iunie 2020, în cauza penală

privindu-l pe

CEBAN Ghenadie XXXXX, născut la XXXXX,

originar și domiciliat XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 23.07.2019 – 11.05.2020;

Instanța de apel: 01.06.2020 – 30.06.2020;

Instanța de recurs: 04.09.2020 – 04.11.2020.

c o n s t a t ă:

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Ceban

Ghenadie a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 171

alin. (1) Cod penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen

de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

S-a încasat de la Ceban Ghenadie în bugetul de stat, cheltuielile de judecată suportate

pentru efectuarea raportului de constatare nr. 197 din 15.05.2017 în sumă de 320 lei,

raportului de constatare nr. 199 din 19.05.2017 în sumă de 320 lei, raportului de

expertiză judiciară nr. 656 din 25.04.2018 în sumă de 1862 lei, raportului de expertiză

judiciară nr. 201809D0025 din 16.02.2018 în sumă de 320 lei, raportului de expertiză

judiciară nr. 201836S0064 din 28.06.2018 în sumă de 4900 lei, adică în total în sumă de

7722 lei.

Ghenadie în una din zilele de la începutul lunii mai a anului 2017, în jurul orei 22:00,

aflându-se în domiciliul său din XXXXX, i-a apărut intenția să întrețină un raport

sexual cu vecina sa XXXXX, despre care cunoștea cu certitudine că suferă de o

maladie psihică și conștientiza că consimțământul acesteia este viciat. Realizându-și

1

scopul infracțional, profitând de imposibilitatea lui XXXXX de a-și exprima voința

și a acționa cu discernământ, imposibilitate datorată retardului mental moderat cu

instabilitate emoțional-volitivă profundă de care suferă aceasta, a întreținut cu ea un

raport sexual intravaginal.

către avocatul Cîșlari Ion în numele inculpatului, care a solicitat casarea sentinței și

rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri cu stabilirea unei pedepse cu

aplicarea art. 90 Cod penal.

În motivarea cererii de apel apelantul a indicat că, instanța de judecată este ferm

convinsă că doar condamnarea inculpatului cu închisoarea va duce la corectarea lui,

fără a motiva însă fermitatea aprecierii sale, reieșind din aspectele legale de

individualizare prevăzute. Mai mult, instanța de judecată, deși a menționat prezența a

două circumstanțe atenuante - nu a continuat analiza și nu a analizat în continuare

circumstanțele obiective ale comiterii faptei infracționale, atitudinii inculpatului vis-

a-vis de continuarea acțiunilor infracționale, persoana celui vinovat, situația

materială, familială sau socială, prezența sau lipsa antecedentelor penale,

comportamentul inculpatului până sau după săvârșirea infracțiunii - aspecte dacă ar fi

fost precăutate ar fi pus instanța de judecată în situația regândirii posibilității

reeducării și corectării inculpatului fără ispășirea reală a pedepsei cu închisoare cu

oferirea unei perioade de probă inculpatului pentru a demonstra că infracțiunea

comisă a fost un incident în viața lui.

Apelantul a considerat că instanța de judecată nu a îndeplinit consecutivitatea și

ordinea de individualizare a pedepsei penale, a concluzionat nefondat și eronat

imposibilitatea aplicării față de inculpat a prevederilor art. 90 Cod penal.

Ori, instanța de judecată a omis de a evidenția unele circumstanțe ce țin de

împrejurările comiterii infracțiunii cât și după și anume că, inculpatul a comis fapta

infracțională în circumstanțe în care a fost provocat de victimă datorită

comportamentului ei, ulterior a încetat orice activitate infracțională, sesizând

seriozitatea faptei, a refuzat la solicitarea victimei de a mai avea careva relații sexuale,

și numai ca urmare a refuzului inculpatului, victima în virtutea impulsivității sale și

atașamentului l-a denunțat și a sărit cu toporul, iar ulterior, fiind pusă la cunoștință cu

necesitatea internării în instituția psihiatrică specializată, a amenințat cu sinuciderea.

Menționează că, instanța de judecată la individualizarea pedepsei penale nu a

analizat toate circumstanțele importante și nu a ținut cont de, recunoașterea vinovăției

de către inculpat, căința sinceră, lipsa circumstanțelor agravante, existența

circumstanțelor atenuante, chiar și excepționale, contribuirea la descoperirea crimei,

judecării cauzei în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, că s-a aflat

pentru prima data pe banca acuzaților, că are la întreținere doi copii minori, lucrează

ocazional.

2

apelul avocatului Cîșlari Ion în numele inculpatului a fost respins ca nefondat, iar

sentința s-a menținut fără modificări.

fond a analizat obiectiv cumulul de probe prin prisma prevederilor art. 95 și art. 101

Cod de procedură penală, prin prisma admisibilității, pertinenței și concludentei,

utilității și veridicității raportate la declarațiile date de inculpat în cadrul ședinței de

judecată și probele administrate, a stabilit corect situația de fapt, dând faptei reținute

în sarcina inculpatului încadrarea juridică corectă și anume în baza art. 171 alin. (1)

Cod penal.

În ceea ce privește cererea de apel înaintată de către avocatul Cîșlari Ion în

numele inculpatului, instanța a constatat că motivele invocate de apelant nu și-au găsit

confirmare, din care considerente careva temeiuri de a interveni în sentința primei

instanțe nu s-au atestat.

Astfel, verificând legalitatea individualizării pedepsei penale în privința

inculpatului, instanța de apel a constatat că, instanța de fond a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 7, art. 61 și art. 75 Cod penal, și la stabilirea categoriei și

mărimii pedepsei a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia,

de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale acestuia precum și scopul pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării celui vinovat.

Instanța de apel a constatat că, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art.

171 alin. (1) Cod penal, care prevede pedeapsa sub formă închisoare de la 3 la 5 ani,

în temeiul art. 16 alin. (2) Cod penal, se califică ca fiind o infracțiune mai puțin gravă.

Prin prisma art. 3641 alin (8) Cod de procedură penală, inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu, iar la solicitarea acestuia judecata s-a făcut pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, inculpatul a beneficiat de o reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Astfel, apreciind în ansamblu circumstanțele cazului, prin prisma scopului

pedepsei penale, ținând cont de personalitatea inculpatului, de prevederile legale

menționate, instanța a ajuns la concluzia că corect instanța de fond i-a numit

inculpatului pedeapsa în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, sub formă de închisoare pe

un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

De asemenea, s-a reținut că la individualizarea și stabilirea categoriei și mărimea

pedepsei în privința inculpatului în mod just prima instanță a ținut cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite (a comis o infracțiune mai puțin gravă), de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de prezența circumstanțelor cauzei care atenuează și lipsa

3

celor care agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale acestuia.

Instanța de apel a considerat nefondată solicitarea apărătorului privind aplicarea

unei pedepse mai blânde non privative de libertate cu aplicarea prevederilor art.

90 Cod penal, or instanța de fond corect a apreciat că, în speță nu este posibilă

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, reieșind din poziția reprezentantului

legal al părții vătămate, echilibrul social perturbat prin comiterea infracțiunii,

rezonanța sporită a infracțiunii în mediul rural, având scopul prevenirii săvârșirii

de noi infracțiuni, atât din partea inculpatului, cât și din partea terțelor persoane.

interesele inculpatului a atacat-o cu recurs ordinar, invocând prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6, 8, 10 Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei în partea stabilirii

pedepsei inculpatului și pronunțarea în această parte a unei noi decizii prin care

inculpatului să-i fie aplicată în privința inculpatului prevederile art. 90 Cod penal.

În motivare recurentul a indicat că:

- decizia instanței de apel este neîntemeiată și prea aspră privitor la refuzul

instanței de a aplica prevederile art. 90 Cod penal;

- recurenta critică aprecierea probelor și anume raportul de expertiză judiciară

nr. 201809D0025 din 16.02.2018 și 201836S0064 din 28.06.2018, din care reiese că

partea vătămată nu a fost supusă unui act sexual forțat, iar faptul că fiind bolnavă nu

a apreciat corect celea ce s-a petrecut cu ea. Cu atât mai mult, ultima fiind audiată a

indicat că într-adevăr a avut loc un act sexual între ea și inculpat, după finisarea căruia

s-a spălat și a plecat acasă;

- inculpatul a susținut declarații asemănătoare cu cele a părții vătămate;

- deși inculpatul a depus cererea de examinare a cauzei conform art. 3641 Cod

de procedură penală, la partea apărării a apărut întrebare de ce la adoptarea deciziilor

nu s-a luat în calcul circumstanțele săvârșirii infracțiunii incriminate.

penală, procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului avocatului,

menționând că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat și

lipsit de temeiuri legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel.

Din conținutul cererii de recurs rezultă, că recurenta critică hotărârea în partea

stabilirii pedepsei cu închisoare reală, solicitând să fie aplicate prevederile art. 90 Cod

penal.

4

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 10) Cod de procedură penală, instanța de

recurs este în drept să intervină în soluțiile adoptate în latura pedepsei, când se

constată că s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Se reține că, conform art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau

acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței, însă instanța de recurs precizează că recurenta, referindu-se la pct. 6

din norma menționată, indicând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția, nu și-a argumentat motivul arătat, ceea ce rezultă că acesta este

indicat declarativ.

Colegiul penal apreciază ca nefondată critica recurentei sub aspectul pct. 8), în

sensul că la caz nu au fost întrunite elementele infracțiunii incriminate inculpatului,

or eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în sensul atribuit de legislator în art. 6 pct.

111) Cod de procedură penală și anume stabilirea eronată a faptelor, în existența sau

inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau sau prin

denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor. Eroarea gravă de fapt trebuie să rezulte din situația dosarului,

privită ca o stare de fapt.

De remarcat este, că acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu a fost

stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii, ori

când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și agravante ale

infracțiunii. La fel, este eronat invocat acest temei când inculpatul în instanța de fond

a depus cererea de examinare conform prevederile art. 3641 Cod de procedură penală,

ca urmare acceptând fapta, recunoscând săvârșirea infracțiunii incriminate și

acceptarea probatoriului. Mai mult ca atât asemenea temei nu a fost invocat în apel,

și deci în conformitate cu prevederile art. 427 alin. (2) nu poate fi invocat nici în

recurs.

În ce privește argumentul care reprezintă temeiul prevăzut la pct. 10), alin (1)

art. 427 Cod de procedură penală conform căruia hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel în cazul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale,

Colegiul reține, că recurenta critică decizia instanței de apel numai cu referire la

pedeapsa stabilită, solicitând aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Referitor la această solicitare Colegiul penal menționează că raționamentul care

poate condiționa aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal într-o cauză penală,

întotdeauna are la origine persoana inculpatului și comportamentul acestuia până la

5

săvârșirea infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de

urmărire penală și de judecare a cauzei față de infracțiune, cum vinovatul își apreciază

fapta social periculoasă, conduita bună; străduința depusă pentru a înlătura rezultatul

infracțiunii sau pentru a repara paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul

procesului și, pe de altă parte, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe

fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

La fel, se specifică că aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal - suspendarea

condiționată a executării pedepsei, nu reprezintă o categorie aparte de pedeapsă, ci o

măsură oferită persoanei prin lege de a se corecta.

Analizând temeiul invocat, în raport cu circumstanțele și materialele cauzei,

Colegiul consideră că, în prezenta speță acesta nu și-a găsit confirmarea, iar instanța

de apel la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința

inculpatului și-a motivat just soluția adoptată, ținând cont de prevederile art. 61, 75

Cod penal și art. 3641 Cod de procedură penală. Pedeapsa stabilită inculpatului este

echitabilă, legală și bine individualizată, aplicată în limitele fixate în partea specială

a Codului penal și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale ale aceluiași

Cod, ținându-se cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acestuia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Instanța de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis o infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând cont de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei și

cuantumului pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces

obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca

finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din

Codul penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul și prin urmare, instanța de

apel corect a ajuns la concluzia că scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în

privința lui Ceban Ghenadie poate fi atins doar prin stabilirea pedepsei sub formă de

închisoare reală.

În ce privește argumentele cu privire la posibilitatea aplicării prevederilor art.

90 Cod penal, Colegiul le consideră neîntemeiate, deoarece analizând decizia atacată,

se constată că instanța de apel și-a motivat soluția în ce privește stabilirea categoriei

și măsurii de pedeapsă în privința inculpatului, concluzionând că nu este posibilă

aplicarea pedepsei condiționate, motive pe care Colegiul penal le preia integral.

Subsidiar, Colegiul penal relevă că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal prin

sintagma „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica

prevederile acestei norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care stipulează

că: „ Dacă... instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana

6

celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei...indicând

numaidecât în hotărâre motivele...”.

Astfel, din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea

executării pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facilitate,

pe care instanța de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

Astfel, Colegiul reține în cauză că instanța de apel corect a conchis că inculpatul

nu întrunește condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei numite și respectiv aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, nu ar

fi proporțională faptelor prejudiciabile săvârșite.

Prin urmare, instanța de apel a pronunțat o decizie întemeiată și motivată,

hotărârea recurată corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală, este

întemeiată, iar temeiurile invocate nu persistă în cauză, fapt ce permit instanței de

recurs să concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat, pe motiv că acesta

este vădit neîntemeiat.

Penal

d e c i d e :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Cecan Liudmila în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 30 iunie 2020, în cauza penală privindu-l pe CEBAN Ghenadie XXXXX, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 decembrie 2020.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

7