1ra-1852/2020 — art. 349 alin. 1-1, 287 alin. 3 CP

1ra-1852/2020 — art. 349 alin. 1-1, 287 alin. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1852/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

04 noiembrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 25 mai 2020, în privința inculpatului

Homelcu Corneliu xxxxx.

Termenul de examinare

instanța de fond: 25.06.2019 - 15.11.2019,

instanța de apel: 11.12.2019 - 25.05.2020,

instanța de recurs: 19.08.2020 - 04.11.2020

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

Homelcu Corneliu a fost condamnat în baza art. 349 alin. (11) Cod penal la amendă în

mărime de 800 unități convenționale, ce constituie 40.000 lei și în baza art. 287 alin.

(3) Cod penal la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 84 Cod penal, prin cumulul total al pedepselor aplicate, i-a fost

stabilită pedeapsa definitivă de 3 ani închisoare și amendă în mărime de 800 unități

convenționale, ce constituie 40.000 lei, cu executare în penitenciar de tip semiînchis

de la reținere.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Postolachi Ion prejudiciul moral în

mărime de 20.000 lei, în beneficiul Inspectoratului General al Poliției prejudiciul

material în mărime de 65.475 lei, și în beneficiul statului cheltuieli judiciare în mărime

de 128 lei.

aproximativ orele 22:20, în timp ce angajații plutonului xxxxxx, al Batalionului nr. xx

a Brigăzii de Patrulare al INP MAI, și anume subofițerul de patrulare agent principal,

1

Pogâla Petru și subofițerul de patrulare agent șef principal, Postolachi Ion, erau

implicați în serviciu de patrulare conform dislocației forțelor și mijloacelor, cu

automobilul de serviciu ”Dacia Duster”, n/î XXXXX, în s. Xxxxx r-nul Ungheni, pe o

stradă au observat motocicleta de model ”Viper” care se deplasa fără număr de

înmatriculare, la volanul căruia se afla un tânăr, care ulterior s-a dovedit a fi Homelcu

Corneliu și care la solicitarea angajaților de poliție de a stopa, a refuzat categoric și s-

a deplasat înainte, unde, fiind urmărit, a dispărut pe o stradă al aceluiași sat.

Tot el, în continuare, manifestând lipsă de respect față de societate și față de

reprezentanții organelor de drept, urmărind scopul sistării activității lor de serviciu,

intenționat, deplasându-se cu motocicleta de model ”Viper”, cu o viteza sporită în

apropierea angajaților de poliție, care se aflau în exercițiul funcției, intenționat a

aruncat o piatră în portiera din spate a automobilului de serviciu ”Dacia Duster”, n/î

XXXXX, deteriorând-o.

Tot el, continuând acțiunile huliganice, din nou s-a întors cu motocicleta sus

indicată și a mai aruncat o piatră în direcția angajaților de poliție, lovindu-1 în regiunea

mâinii stângi și a abdomenului pe subofițerul de patrulare agent șef principal,

Postolachi Ion, în timp ce ultimul ținea în mâină aparatul Drager alcotest 6810 ro Nr.

ARDM- 0343, care își îndeplinea obligațiile de serviciu potrivit art. 20 lit. b), d) „poliția

desfășoară activități de constatare a infracțiunilor și a contravențiilor”, din Legea cu

privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012,

rezultând deteriorarea aparatului sus-menționat, precum și cauzarea vătămărilor

corporale ușoare sub formă de plaga degetului 3, escoriația degetului 4, echimoza de

pe coapsa stângă, constatate prin raportul de expertiză judiciară nr. 201924P0200 din

23 mai 2019.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale pe care le recunoaște și asupra

cărora nu are obiecții.

Astfel, instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 349 alin. (11) Cod

penal, ca aplicarea violenței nepericuloase pentru viață sau sănătate față de persoana

cu funcție de răspundere ori a rudelor ei apropiate, fie nimicirea bunurilor acestora în

scopul sistării activității lor de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui

care aplică violența sau al altei persoane, precum și aceleași acțiuni aplicate împotriva

persoanei care își îndeplinește datoria obștească sau a rudelor ei apropiate în legătură

cu participarea acestei persoane la prevenirea ori curmarea unei infracțiuni sau a unei

fapte antisociale, cât și în baza art. 287 al. (3) Cod penal, ca huliganismul agravat, adică

acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), dacă au fost săvârșite cu aplicarea sau cu

încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrității corporale sau

sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 76-77 Cod penal,

de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, de personalitatea

inculpatului, care în perioada anilor 2017-2019 a comis 16 contravenții, printre care

cele prevăzute de art. 232, 240, 236, 238, 354, 78/1, 332 Cod contravențional, fapt

confirmat prin cazierul contravențional, că nu au fost stabilite circumstanțe atenuante

și agravante, concluzionând că reeducarea și corectarea acestuia este posibilă cu

stabilirea unei pedepse în baza art. 287 alin. (3) Cod penal de 3 ani închisoare și în baza

2

art. 349 alin. (11) Cod penal - amendă, în corespundere cu prevederile art. 3641 alin. (8)

Cod de procedură penală.

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă cu

aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal, sub formă de amendă.

Apelanta a invocat că, inculpatul a recunoscut vina atât la urmărirea penală, cât

și în instanța de judecată, unde a depus cerere de examinare a cauzei în baza probelor

administrate la urmărirea penală, a comis contravenții în perioada anului 2017-2019

însă a purtat răspunere pentru ele, nu a comis anterior infracțiuni, totodată

disproporțional a fost apreciată pedeapsa definitivă, luând în considerație faptul că

pentru un capăt de acuzare, instanța a aplicat o pedeapsă ușoară, iar pe alt capăt, o

pedeapsă prea aspră.

apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Homelcu Corneliu, recunoscut vinovat în comiterea infracțiunilor prevăzute

de art. 349 alin. (11) și 287 alin. (3) Cod penal, executarea pedepsei aplicate în baza art.

287 alin. (3) Cod penal, i-a fost suspendată condiționat, conform art. 90 Cod penal, pe

un termen de probațiune de 3 ani.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că, instanța de fond nu a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care

atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Astfel, după caracterul și gradul prejudicial, infracțiunile comise de inculpat,

prevăzute de art. 349 alin. (11) și 287 alin. (3) Cod penal, în conformitate cu prevederile

art. 16 alin. (3)-(4) Cod penal, se califică ca mai puțin gravă și gravă.

Din materialele cauzei penale rezultă că inculpatul a recunoscut vina în

comiterea infracțiunilor incriminate și s-a căit sincer de cele comise, solicitând

examinarea cauzei în ordine simplificată, anterior nu a fost judecat, în perioada

01.01.2013-24.05.2019 a comis mai multe contravenții, la evidența medicului psihiatru

sau narcolog nu se află, la locul de trai se caracterizează pozitiv, conform caracteristicii

eliberată de Primăria s. Xxxxx la data de 16.10.2019, iar în conformitate cu art. 76, 77

Cod penal, careva circumstanțe agravante nu au fost stabilite, acțiunile inculpatului

fiind încadrate în baza art. 287 alin. (3) Cod penal, pentru care legea penală prevede

sancțiunea sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani.

În partea pedepsei pe art. 349 alin. (11) Cod penal - amendă în mărime de 800

unități convenționale, ce constituie 40.000, sentință nu este contestată.

Soluția instanței de fond referitor la modalitatea de executare a pedepsei penale

sub formă de închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, este

inechitabilă, instanța de fond neinvocând în acest sens careva argumente pertinente,

ori, mențiunea referitor la faptul că inculpatul în perioada anilor 2017-2019 a comis 16

contravenții, nu pot constitui temei pentru dispunerea executării reale a pedepsei sub

formă de închisoare, așa cum, inculpatul anterior nu a fost atras la răspundere penală,

3

respectiv, careva circumstanțe agravante nu au fost reținute.

Mai mult, în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond, acuzatorul de stat a

solicitat aplicarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin.

(3) Cod penal a unei pedepse sub formă de 3 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării ei în temeiul art. 90 Cod penal, cu fixarea unui termen de

probă de 3 ani.

În acest sens, este de notat că, ulterior stabilirii pedepsei potrivit

tuturor criteriilor generale de individualizare a pedepsei (art. 75 Cod penal), ținând

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată poate

dispune neexecutarea pedepsei stabilite vinovatului. Suspendarea condiționată (art.

90 Cod penal), ca mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată

posibilitatea, ca pe lângă stabilirea mărimii pedepsei, să se pronunțe și asupra

modului de executare.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 Cod penal, constituie concluzia

instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită. Astfel, este

prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar și

fără executarea efectivă a acesteia.

Ori, executarea reală a pedepsei cu închisoarea stabilită inculpatului ar semnifica

implicarea acestuia în mediul carceral pe o perioadă îndelungată. S-a reținut că această

măsură, ar fi în stare să-i dăuneze mai mult decât să fie benefică acestuia și societății

prin crearea dificultăților de resocializarea condamnatului.

Din materialele cauzei penale se reține că inculpatul anterior nu a fost judecat,

careva circumstanțe agravante nu au fost stabilite, la locul de trai se caracterizează

pozitiv, nu este implicat în careva activități ilegale, respectiv, inculpatul nu prezintă

pericol pentru societate, iar stabilirea modalității de executare a pedepsei în

condițiile art. 90 Cod penal va oferi o mai bună protecție intereselor societății și va

evita consecințele negative ale izolării de societate a vinovatului și a plasării acestuia

în mediul penitenciar.

Respectiv, durata perioadei de probațiune și situația în care aceasta va fi obligat

permanent să-și adapteze comportamentul la obligațiile impuse de către instanță,

reeducarea inculpatului va fi mai efectivă, iar scopul prevenției speciale și inclusiv al

celei generale va fi atins în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei.

Tot în acest sens, se atestă că, inculpatul este o persoană cu o vârstă tânără (22

ani), ale cărei valori sociale și reguli de comportament sunt încă în formare.

Astfel, în temeiul art. 415 alin. (1) pct. 2) Cod procedură penala

sentința urmează să fie casată, în partea individualizării pedepsei penale, sub

aspectul executării acesteia, ori, luând în calcul circumstanțele comiterii infracțiunii

stabilite, în special faptul că anterior inculpatul nu a comis alte

fapte penale, că este la o vârstă relativ tânără, că părțile vătămate nu au optat pentru

menținerea sentinței în partea stabilirii pedepsei sub formă de închisoare, cu

executarea reală a acesteia, că plasarea acestuia în mediul carceral prezintă riscul

dăunării integrității morale a lui (sub aspectul acordării șansei de dezvoltare/creștere

personală și la stabilirea și dezvoltarea relațiilor cu semenii și lumea exterioară) până

la încălcarea articolului 8 din CEDO și având în vedere că nu există careva

impedimente legale la aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, se constată că nu este

4

rațional ca inculpatul să execute real pedeapsa cu închisoarea care i-a fost stabilită prin

sentință, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia corespunde atât principiului

proporționalității, cât și scopului pedepsei penale prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal,

iar stabilirea pedepsei cu închisoare inculpatului, cu executarea reală a acesteia, nu și-

ar atinge scopul scontat.

recurs ordinar, solicitând cаsаrеа deciziei instanței de apel și menținerea sentinței.

Recurentul a invocat că, instanța de apel nu a răsturnat evaluările făcute de către

instanța de fond cu privire la personalitatea inculpatului.

Relevante la acest compartiment sunt argumentele instanței de fond că

inculpatul, doar în perioada anilor 2017-2019, a săvârșit 16 contraventii, printre care

cele prevăzute de art. 232, 240, 236, 238, 354, 781, 332 Cod contravențional, fapt

confirmat prin cazierul contravențional, astfel, fiind tras de nenumărate ori la

răspundere contravențională, nu a îndreptățit încrederea ce i s-a acordat, nu a făcut

concluziile necesare și nu a mers pe calea corijării, continuând activitatea criminală.

Astfel, comportamentul inculpatului de până la producerea evenimentelor, dar și

în timpul săvârsirii infracțiunii, a indicat asupra faptului că reprezintă o persoană care

nu este în stare să gestioneze o situație de criză și să-și controleze/stăpânească stările

de iritare.

Inculpatul nu și-a făcut concluziile necesare de pe urma condamnărilor

contravenționale anterioare și a săvârșit cu intenție directă două infracțiuni, una dintre

care prin natura sa este gravă.

Subsecvent, inculpatul nu va fi în stare să-și facă concluziile necesare de pe urma

condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii.

Or, atitudinea lui față de normele de conduită unanim recunoscute și acceptate

în societatea modernă poate genera doar adversiune (cu sens de repulsie), iar

nesancționarea aspră a infractorului comportă riscul că nu va îndreptăți așteptările

societății față de actul de justiție, va genera formarea unei concluzii de nesiguranță

personală, cu precădere în condițiile actuale în care infracțiunile de violență asupra

persoanelor fizice, dar și a agenților statului aflați în exercițiul funcțiunii au căpătat o

amploare îngrijorătoare.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod

de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

5

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în

mod concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, ținând corect cont de prevederile art. 6, 7, 61, 75, 90 Cod penal, conform

căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în

strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare de până la 5 ani, instanța

de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va

ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului.

Ori, în rechizitoriu fiind indicat că: „circumstanțe care agravează răspunderea

învinuitului, conform art. 77 Cod penal, nu au fost stabilite”, inculpatul săvârșind o

infracțiune gravă, dar neavând antecedente penale, la locul de trai fiind caracterizat

pozitiv, este la o vârstă relativ tânără, părțile vătămate nu au optat pentru menținerea

sentinței în partea stabilirii pedepsei sub formă de închisoare, cu executarea reală a

acesteia, deci el nu prezintă pericol pentru societate, instanța de apel just și întemeiat a

concluzionat că corectarea și reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pentru o perioadă de

probațiune.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului

proporționalității și scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului,

precum și prevenirii de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a

altor persoane (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanța de apelau apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura pedepsei

aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

6

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțeei de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor

cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o

competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept

separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel,

invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că decizia contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i s-au aplicat

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Oleg Popov, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 25 mai 2020, în privința inculpatului Homelcu Corneliu xxxx, pe

motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 27 noiembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7