1ra-1746/2020 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1746/2020 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1746/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 octombrie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în principiu

a recursului ordinar, împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 02 iunie 2020, declarat

de avocatul Alexandru Balan, în numele inculpatului

Iachimov Maxim xxxxxxxxxx

Termenul de examinare,

instanța de fond: 09.07.2018 - 15.01.2019,

instanța de apel: 06.02.2019 - 08.04.2019,

instanța de recurs: 28.06.2019 - 03.03.2020,

instanța de apel: 12.05.2020 - 02.06.2020,

instanța de recurs: 31.07.2020 - 21.10.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, Iachimov Maxim

a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 500 unități

convenționale, echivalentul a 25.000 lei.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Levițchi Ghenadie prejudiciu moral în

sumă de 15.000 lei și cheltuielele de asistență juridică în sumă de 610 lei.

În rest, acțiunea civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor

judiciare la efectuarea raportului de constatare și rapoartelor de expertiză, a fost respinsă,

ca neîntemeiată.

august 2017, orele 18:00, conducând automobilul Mitsubishi, n/î xxxxx, pe str.

1

Independenței, or. Leova, a încălcat prevederile Regulamentului circulației rutiere

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009 și anume, art. 45 alin.(1) care

indica ”Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce

influențează atenția si reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase; d) situația rutieră”, art. 45 alin. (2) care prevede ”în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”, art. 51

alin.(1) lit. b) care indica ”înaintea depășirii, conducătorul vehiculului trebuie să se

asigure că: b) cel care îl precedă pe aceeași bandă nu a semnalizat intenția de a depăși sau

intenția de a preselecta spre stânga”; a ieșit la depășirea altui mijloc de transport, pe banda

de sens opus, unde a săvârșit impactul cu motocicleta Honda SH 50, n/î xxxx, condusă de

către Levițchi Ghenadie, care a început să vireze regulamentar la stânga, spre intrarea în

curtea blocului.

În rezultatul accidentului rutier, lui Levițchi Ghenadie i-a fost cauzat conform

raportului de expertiză judiciară medico-legală nr. 54 ”D” din 20.09.2017, fractură închisă

în treimea fibulei pe stânga, escoriații a țesuturilor moi a antebrațului stâng, care au fost

produse la acțiunea traumatică a unui corp contondent, nu se exclude și cu părțile

proeminente a mijlocului de transport în rezultatul tamponării ca rezultat a unui accident

de trafic, condiționează după sine dereglare a sănătății de lungă durată și se califică ca

vătămare corporală de grad medie.

Instanța a reținut că, inculpatul a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei

în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale pe care le recunoaște și asupra

cărora nu are obiecții.

Dat fiind că aceste probe dovedesc vinovăția inculpatului, instanța i-a încadrat

acțiunile pe art. 264 alin. (1) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației

sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității corporale

sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 75 Cod penal.

Totodată, instanța a statuat că, din cheltuielile solicitate a fi încasate de procuror,

doar cheltuielile cu privire la efectuarea expertizei judiciare nr. 54 ”D” din 20 septembrie

2017, expertizei judiciare nr. 82 din 04 decembrie 2017 și expertizei judiciare nr. 1228

din 22 iunie 2018 sunt prevăzute la art. 227 alin.(2) Cod de procedură penală în calitate

de cheltuieli judiciare, iar cheltuielile pentru efectuarea raportului de constatare medico-

legală nr. 47 ”D” din 01 septembrie 2017, nu se încadrează în sumele prevăzute de norma

menționată.

Astfel, ținând cont de faptul că cheltuielile judiciare au fost suportate pentru

efectuarea acțiunilor procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea

învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării în vederea demonstrării vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, cererea procurorului cu privire la

încasarea cheltuielilor judiciare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

2

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie

dispusă încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 10.580 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Apelantul a invocat că, potrivit prevederilor art. 227 alin. (1) și (2) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportare potrivit legii pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Cheltuielile judiciare cuprind sumele

cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

Totodată, dispoziția art. 228 Cod de procedură penală, prevede modalitatea de

compensare a cheltuielilor suportate de persoanele participante la procesul penal și

stabilește expres că, din sumele alocate de stat vor fi compensate cheltuieli judiciare,

inclusiv cele suportate de experți, or, conform alin. (3) al articolului enunțat, expertului

și specialistului li se recuperează, de asemenea, costul materialelor care le aparțin și care

au fost utilizate pentru executarea însărcinării respective.

În aceeași ordine de idei, prevederile art. 229 alin.(1) Cod de procedură penală

stabilește că, cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul

statului.

În concluzie, pornind de la exigențele procesual penale enunțate, se ajunge la

concluzia că, instanța de judecată eronat a interpretat prevederile legislației, având

obligația de a decide asupra cheltuielilor judiciare solicitate spre încasare din contul

inculpatului, suma cărora fiind indicată în raportul de constatarea medico-legală nr. 47

”D” din 01.09.2017- 320 lei, raportul de expertiză judiciară medico-legală nr. 54 ”D” din

20.09.2017-320 lei, raportul de expertiză judiciară nr. 82 din 04.12.2017 (auto-tehnică) -

3 640 lei, raportul de expertiză judiciară nr. 1228 din 22.06.2018 (auto-tehnică

suplimentară și autotrasiologică) – 6 300 lei, în total 10.580 lei.

3.1 Au declarat apel și avocatul Gheorghe Bordea în numele părții vătămate și

civile, Levițchi Ghenadie și de partea vătămată și civilă, solicitând casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă integral acțiunea civilă

a părții vătămate privind încasarea prejudiciului material, a cheltuielilor de tratament și a

cheltuielilor suportate pentru asistență juridică.

Apelanții au indicat că, la acțiunea civilă au fost anexate ca probe veridice și

convingătoare bonurile de plată pentru piesele de schimb necesare și pentru efectuarea

lucrărilor de reparare a motocicletei, bonurile de plată privind achitarea serviciilor

medicale acordate, de procurare a medicamentelor, ordinul de plată seria WL nr. 076004

din 12.11.2018 a serviciilor de asistență juridică.

3.2 Avocatul Alexandru Balan și inculpatul la fel au declarat apel, solicitând

casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie diminuată

marimea prejudiciului moral, cu încasarea acesteia în limite rezonabile.

Apelanții au invocat că, încasarea prejudiciului moral în sumă de 15.000 lei, va

duce la o îmbogățire fără justă cauză, or, condamnarea inculpatului constituie în sine o

satisfacție pentru partea vătămată.

3

respins ca nefondat, iar apelul avocatului Alexandru Balan în numele inculpatului și

inculpatului a fost respins ca tardiv.

Apelul avocatului Gheorghe Bordea în numele părții vătămate și civile Levițchi

Ghenadie, de partea vătămată și civilă a fost admis, casată sentința parțial și pronunțată o

nouă hotărâre în această parte, prin care s-a încasat de la Iachimov Maxim în beneficiul

lui Levițchi Ghenadie cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2000 lei.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că, solicitarea procurorului privind încasarea de la inculpat

a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizelor judiciare și a constatărilor medico-

legale în sumă de 10.580 lei este nejustifică, or, acestea sunt cheltuieli efectuate în cadrul

urmăririi penale în vederea acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea

vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în

contul statului.

Sub acest aspect se atestă că, procurorul nu a prezentat careva probe temeinice că

suma enunțată supra a fost suportată în afară de cazurile când le-au executat în cadrul unei

însărcinări de serviciu de către expert.

solicitând casarea acestei deciziei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie încasat

de la inculpat cheltuielele judiciare în beneficiul statului pentru efectuarea expertizelor

judiciare în sumă de 10.580 lei.

Apelantul a invocat că, potrivit art. 227 alin. (1) și (3) Cod de procedură penală,

cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportare potrivit legii pentru asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal. Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat

dacă legea nu prevede altă modalitate”, or aceasta este o normă generală și nu obligă statul

să suporte cheltuielele, ci să le achite la momentul necesar pentru a facilita operativitatea

acțiunilor organului de urmărire penală și pentru a nu condiționa termenul rezonabil prin

încasarea cheltuielelor judiciare de la părțile în proces.

Astfel, art. 229 Cod de procedură penală prevede obligativitatea suportării

cheltuielelor judiciare de către condamnat.

Prin urmare, acuzarea a specificat că atunci când norma penală stipulează direct că

inculpatul suportă cheltuielele judiciare, soluția instanțelor judecătorești privind

respingerea de a încasa aceste cheltuieli o consideră neîntemeiată, indicând că a prezentat

dovada cheltuielelor suportate de stat la efectuarea expertizelor judiciare.

Mai mult, legislația nu stipulează careva restricții de suportare a cheltuielelor

judiciare de către inculpat legate de starea materială a acestuia, ori, instanța urma să oblige

condamnatul să recupereze cheltuielele judiciare suportate din contul statului.

Totodată, în partea descriptivă a sentinței, instanța de fond s-a expus asupra

demersului procurorului privind neîncasarea de la inculpat a cheltuielelor judiciare, iar în

dispozitiv lipsește dispoziția referitoare la repartizarea cheltuielelor judiciare, eroare care

nu a fost reparată de instanța de apel, care a menținut sentința în această parte, fără

modificări.

4

2020, recursul a fost admis, casată decizia în partea cheltuielilor judiciare și dispusă

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În rest, dispozițiile deciziei atacate au fost menținute.

Instanța de recurs a statuat că, legiuitorul la art. 227- 229 Cod de procedură penală,

a stabilit clar semnificația cheltuielilor judiciare, care sunt acestea și din contul cui sunt

suportate, astfel, nu sunt acceptate motivele instanței de apel, fiind invocat că prin Legea

nr. 68 din 14 aprilie 2016, art. 75 alin. (3) este stipulat că statul suportă costul expertizelor.

Astfel, toate cheltuielile judiciare sunt suportate la momentul derulării efective a

acțiunilor procesuale de către stat, ori, la etapa respectivă procesul penal este guvernat de

principiul prezumției nevinovăției.

Art. 229 Cod de procedură penală, prevede că instanța de judecată poate obliga

inculpatul să recupereze cheltuielile judiciare, specificând excepțiile și posibilitatea

eliberării inculpatului de plata cheltuielilor judiciare.

admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

De la Iachimov Maxim s-a încasat în beneficiul statului, cheltuielile judiciare în

sumă de 10.580 lei.

Instanța de apel a statuat că, soluția formulată de instanța de fond prin care a respins

cererea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor judiciare suportate la efectuarea

raportului de constatare și rapoartelor de expertiză, ca neîntemeiată, nu corespunde

rigorilor prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 14) Cod de procedură penală, care prevede că

la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie

obligat să plătească cheltuielile judiciare.

Ori, norma în cauză prevede expres obligația instanței la adoptarea sentinței să

hotărască chestiunea distribuirii cheltuielilor judiciare suportate pe cauza penală.

Potrivit art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare sunt

cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Deci, prevederile legale menționate supra impune obligația instanței de fond la

pronunțarea sentinței să soluționeze repartizarea cheltuielilor judiciare prin dispunerea

soluției de a trece suportarea cheltuielilor judiciare din contul inculpatului, sau din contul

statului.

Totodată, potrivit art. 229 alin.(1) și (2) Cod de procedură penală în coraborare cu

prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

În această ordine de idei, cheltuielile solicitate de procuror se referă la cheltuielile

suportate în legătură cu efectuarea expertizei judiciare nr. 54 ”D” din 20 septembrie 2017

în sumă de 320 lei, expertizei judiciare nr. 82 din 04 decembrie 2017 în sumă de 3 640

lei, expertizei judiciare nr. 1228 din 22 iunie 2018 în sumă de 6 300 lei și raportul de

constatare medico-legală nr. 47 ”D” din 01 septembrie 2017 în sumă de 320 lei, iar în

total suma de – 10,580 lei.

5

Legiuitorul, la art. art. 227-229 Cod de procedură penală, a stabilit clar semnificația

cheltuielilor judiciare, care sunt acestea și din contul cui sunt suportate, iar aceste

chestiuni la judecarea cauzei în instanța de judecată, sunt soluționate în corespundere cu

art. 385 Cod de procedură penală.

Toate cheltuielile judiciare sunt suportate la momentul derulării efective a

acțiunilor procesuale de către stat, or, la etapa respectivă procesul penal este guvernat de

principiul prezumției nevinovăției.

Respectiv, art. 229 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, prevede că instanța de

judecată poate obliga inculpatul să recupereze cheltuielile judiciare, specificând

excepțiile și posibilitatea eliberării inculpatului în alin. (3) de la plata cheltuielilor

judiciare.

Drept urmare, soluționarea chestiunii privind suportarea cheltuielilor judiciare la

etapa judecării cauzei în instanța de judecată, nu este axată pe prevederile art. 143 alin.

(2) Cod de procedură penală, care au fost în vigoare până la data dc 09 februarie 2018.

Având în vedere că pentru stabilirea adevărului în cauză, organul de urmărire

penală era obligat să dispună efectuarea expertizelor judiciare menționate, care în

ansamblu probatoriu au dus la pronunțarea unei sentințe de condamnare, evident este

faptul că acestea urmează a fi suportate din contul inculpatului, deoarece a fost pronunțată

sentința de condamnare.

Cât privește alegațiile invocate că, la examinarea cauzei în ordine de apel, precum

că inculpatul nu are posibilitatea să achite cheltuielile judiciare deoarece are și un credit

de achitat, instanța de apel le-a constatat ca fiind pur declarative, nefiind anexate careva

probe în demonstrarea situației materiale precare, or, potrivit art. 229 alin. (3) Cod de

procedură penală, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial,

condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de

insolvabilitate a acestora sau dacă plata cheltuielilor judiciare poate influența substanțial

asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor.

Alegațiile avocatului Alexandru Balan precum că partea acuzării nu a prezentat

careva bonuri de plată întru achitarea raportului de constatarea și a rapoartelor de

expertiză judiciară, sunt nefondate, ori, achitarea expertizelor vizate se prezumă de către

stat în toate cauzele penale când au fost dispuse.

instanței de apel și menținerea sentinței în partea respingerii solicitării procurorului

privind încasarea cheltuielelor judiciare.

Recurentul a invocat că, instanța de apel nu a ținut cont de prevederile legislației

procesual-penale în vigoare la data efectuării și întocmirii raportului de constatarea

medico-legală nr. 47„D” din 01 septembrie 2017; raportului de expertiză judiciară

medico-legală nr. 54 „D” din 20 septembrie 2017 și raportului de expertiză judiciară auto-

tehnică nr. 82 din 04 decembrie 2017, dat fiind faptul că în perioada respectivă de timp,

art. 143 alin.(2) Cod de procedură penală expres stipula că plata expertizelor judiciare

obligatorii efectuate în cazurile prevăzute la alin.(1) al aceleiași norme legale se fac din

contul mijloacelor bugetului de stat și în partea încasării din contul lui Iachimov M. a

costului expertizei judiciare nr. 1228 din 22 iunie 2018, în mărime de 6 300 lei, soluția

6

instanței de apel este neîntemeiată, deoarece atât în cazul acestei expertize, cât și în cazul

expertizelor precedente, menționate mai sus, partea acuzării nu a prezentat nici o probă

că cheltuielile pentru efectuarea acestora au fost real suportate de stat, ori mențiunile

făcute în toate rapoartele de expertiză privind costul acestora, în lipsa unor dovezi

documentare (bonuri de plată, facturi fiscale etc.) nu denotă cu certitudine că aceste

mijloace bănești au fost achitate către executorul expertizei de către ordonator (în cazul

din speță nemijlocit IP Leova sau IGP al MAI).

Prin urmare, este eronată concluzia instanței de apel precum că achitarea

expertizelor vizate se prezumă de către stat în toate cauzele penale când au fost dispuse,

iar, în conformitate cu prevederile art. 75 alin.(l) din Legea nr.68 din 14 aprilie 2016 cu

privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, în cazul în care solicitantul

expertizei este o instituție publică, pentru efectuarea expertizei judiciare este suficientă

prezentarea prealabilă a unei garanții privind plata ulterioară.

Deci, reieșind din norma legală sus-citată, în condițiile din speță, când ordonatorul

expertizei este o instituție publică (IP Leova sau IGP al MAI) pentru efectuarea expertizei

judiciare este de ajuns doar prezentarea unei garanții de plată ulterioară nu și plata

integrală în prealabil. La materialele cauzei penale nu a fost anexată nici garanția plății

ulterioare, nici dovada de plată a expertizelor sus-menționate care ar confirma pretențiile

părții acuzării privind încasarea acestor cheltuieli judiciare. În lipsa probelor respective,

apărarea este totalmente îndreptățită să pună la îndoială temeinicia pretențiilor înaintate,

fapt care, pe cale de consecință, denotă vicierea soluției adoptate de instanța de apel.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța

a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta

urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această instanță,

inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, când instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar

(pct. 8. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 7. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind soluția încasării cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală.

Ori, conform art. 227 alin. (2) pct. 5) și alin. (3) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor

7

procesuale în cauza penală și se plătesc din sumele alocate de stat, dacă legea nu prevede

altă modalitate.

În același timp, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14) Cod de procedură penală, la

adoptarea sentinței, instanța de judecată este obligată să soluționeze cine și în ce proporție

trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare.

Conform art. 229 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Instanța de judecată poate

obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului cu

avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer interesele

justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare. Instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul dacă plata cheltuielilor judiciare

poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la

întreținerea lui.

Astfel, instanța de apel just, argumentat și în limitele competenței legale, prevăzute

de normele enunțate supra, a statuat că, inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, iar pentru a stabili acest fapt a fost necesară

efectuarea unor expertize specializate, costul cărora este justificat și probat, acestea

urmând a fi încasate din contul inculpatului în beneficiul statului cu titlu de cheltuieli

judiciare, nefiind constatate temeiuri pentru a-l elibera de plata lor.

Tot odată, decizia contestată este conformă și relevanțelor din decizia instanței de

recurs din 03.03.2020, indicațiile cărei sunt obligatorii pentru instanța de apel în virtutea

prevederilor art. 436 alin. (3) Cod de procedură penală (pct. 6., 7. din decizie).

Mai mult, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 8.

din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanța de apel a

apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare,

total sau parțial condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Astfel, activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl

propune apărarea este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură

penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice

temei legal.

Pe lângă aceasta, o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au

fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

8

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea contestată conține

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția în latura cheltuielilor judiciare, că

instanța nu a admis vre-o eroare gravă de fapt, care să-i fi afectat soluția, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide

inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul ordinar de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Alexandru Balan

împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 02 iunie 2020, în privința inculpatului

Iachimov Maxim xxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 06 noiembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

9

10