1ra-1537/2020 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1537/2020 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1537/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Nicolae Craiu,

Victor Burduh,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare, declarate de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Central,

Lilia Sîrbu, de avocatul Gheorghe Josu și partea vătămată Măcărescu Angela,

împotriva sentinței Judecătoriei Cimișlia din 07 octombrie 2019 și deciziei Curții de

Apel Comrat din 17 februarie 2020, în privința inculpatului

Sîrbu Iachim XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 05.10.2018 – 07.10.2019,

instanța de apel: 06.11.2019 – 17.02.2020,

instanța de recurs: 10.06.2020 – 12.08.2020.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de Măcărescu A. privind încasarea prejudiciului

material, a venitului ratat și a prejudiciului moral de la Sârbu I., a fost lăsată fără

soluționare.

din 20.04.2018 și a rechizitoriului din 29.09.2018 Sîrbu I., se învinuiește că la 27

iunie 2013, aflându-se în magazinul de mobilă ce îi aparține, situat în XXXXXXX,

1

urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și

abuz de încredere, în proporții deosebit de mari, a dobândit ilegal de la Măcărescu

A. 25.000 euro, care conform cursului BNM constituiau 406.600 lei, sub pretextul

vânzării apartamentului său situat în XXXXXXX, XXXXXXX XX, XXXXXX, cu

numărul cadastral XXXXXXXXXX, despre care știa cu certitudine că nu putea fi

vândut, deoarece se afla pus în gaj în contul creditului de 500.000 lei luat de la BC

„Moldova Agroindbank”, conform contractului de ipotecă nr. S11217b din 18

noiembrie 2011, cauzând părții vătămate un prejudiciu material considerabil, în

sumă totală de 406.600 lei.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca

escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari.

În ședința de judecată, acuzarea a modificat învinuirea adusă inculpatului,

prin ordonanța din 28.01.2019, inculpatul fiind învinuit că a comis escrocheria,

adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase

sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este

motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil,

ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau

viclean care a produs daune în proporții deosebit de mari în următoarele

circumstanțe: la 27 iunie 2013, ora exactă nu a fost stabilită, aflându-se în

XXXXXXX, str. Independenței, în magazinul de mobilă care îi aparține, a dobândit

ilicit, prin inducerea în eroare a lui Măcărescu A., a sumei de 25.000 euro, pentru

procurarea apartamentului care îi aparținea cu drept de proprietate privată, situat în

XXXXXXX, XXXXXXX XX, XXXXXX, cu numărul cadastral XXXXXXXXXX,

despre care știa cu certitudine că nu putea fi vândut, deoarece se afla pus în gaj în

contul creditului de 500.000 lei luat de la BC „Moldova Agroindbank”, conform

contractului de ipotecă nr. S11217b din 18.11.2011, cauzând părții vătămate un

prejudiciu material considerabil, în sumă de 406.600 lei.

Potrivit învinuirii modificate, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza

art. 190 alin. (5) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei

persoane prin inducerea în eroare a unei sau mai multor persoane prin prezentarea

ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv și viclean care a produs daune în proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut că, în baza probelor administrate, nu și-a găsit confirmare

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal.

Astfel, fiind examinată infracțiunea încriminată inculpatului prin prisma

elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de latura obiectivă și latura

subiectivă a infracțiunii de escrocherie de la art. 190 alin. (5) Cod penal, se atestă că

elementele date lipsesc, ori, acuzarea nu a probat vinovăția acestuia în comiterea

2

infracțiunii imputate, și anume, modul și în ce circumstanțe a indus în eroare partea

vătămată, nefiind probat nici faptul că au fost prezentate victimei fapte mincinoase.

Ori, potrivit învinuirii aduse inculpatului în rechizitoriu, precum și cele

încriminate prin ordonanța de modificare a învinuirii, acuzarea nu a descris care

sunt faptele, sau acțiunile inculpatului la semnarea recipisei dintre el și partea

vătămată, în actul de învinuire acuzarea nefiind descris nici comportamentul dolosiv

al acestuia la determinarea părții vătămate la încheierea actului juridic.

Totodată, se atestă că a fost transmisă o sumă de bani cu scopul executării

unei tranzacții, lipsind latura obiectivă a comiterii infracțiunii imputate, ori,

inculpatul a acceptat și a încheiat un act juridic (recipisa) prin care a recunoscut etapa

negocierilor cu privire la viitoarea tranzacție de vânzare-cumpărare a

apartamentului. Din momentul întocmirii și semnării recipisei, între părți s-a format

un litigiu cu caracter civil, care urma a fi soluționat prin prisma normelor procesual-

civile și nu prin legea penală.

Mai mult, partea vătămată a conștientizat că litigiul dintre ea și inculpat este

de natură civilă și la 03.12. 2013 a depus o cerere de chemare în judecată prin care

a solicitat rezilierea contractului și încasarea datoriei, care a fost admisă prin

hotărârea din 30.11.2015, fiind dispusă rezilierea contractului din 27.06.2013

încheiat în formă de înscris privat între Măcărescu A. și Sîrbu I. privind vânzarea

apartamentului cu suprafața de 72,8 m.p., situat în XXXXXXX XXXXXXX XX,

XXXXXX și s-a încasat de la Sîrbu I. în beneficiul lui Măcărescu A. datoria în sumă

de 25.000 euro și dobânda de întârziere în sumă de 145 euro.

În motivarea soluției sale, instanța civilă a reținut faptul că: „la momentul

vânzării apartamentului litigios imobilul era gajat de Sîrbu I. este confirmat de

reprezentantul pârâtului, care afirmă că a înștiințat cumpărătorul despre interdicția

aplicată la apartament, dar Măcărescu A. era de acord cu situația dată. Însă, nu se

demonstrează cu nimic despre aducerea la cunoștință a cumpărătorului despre gajul

aplicat. Mai ales că vânzătorul nu i-a prezentat cumpărătorului extras din Registrul

bunurilor imobile necesar pentru întocmirea tranzacției, în care se indică

interdicțiile aplicate, dar i-a pus la dispoziție doar dosarul tehnic al imobilului, care

o asemenea mențiune nu prevede, fapt ce demonstrează intenția vânzătorului de a

ascunde interdicția pusă pe imobil. Deci, din cele indicate este vizibilă prezența

viciilor de natură juridică – gajul care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului

și succesiune”.

Hotărârea din 30.11.2015 a fost menținută prin decizia din 26.04.2016,

instanța de apel reținând situația de fapt constatată de instanța de fond, suplimentar

indicând că: „în ședința instanței de apel s-a constatat cu certitudine că vânzătorul

Sîrbu I. a acționat și continuă să acționeze cu rea-credință, acesta nu a avut scopul

de a înceta raporturile de ipotecă asupra bunului imobil, ci dimpotrivă, fără acordul

intimatei Măcărescu A., la 30.01.2014 a încheiat un alt contract de ipotecă cu SA

„Moldova Agroindbank” cu termenul de acțiune de până la 16.11.2021, fapt

confirmat de informația actualizată de la Oficiul Cadastral Teritorial Leova din

22.04.2016, ce duce la imposibilitatea transmiterii către intimata Măcărescu A. a

dreptului de proprietatea cu înregistrarea acestui drept în Registrul bunurilor

imobile”.

3

Raportul juridic litigios dintre inculpat și partea vătămată cu privire la

restituirea sumei de 25.000 euro este deja soluționat printr-o hotărâre definitivă,

irevocabilă și executată, ori, din declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, în

scopul executării hotărârii din 30.11.2015 a fost transmis în proprietatea părții

vătămate magazinul de mobilă ce aparținea inculpatului, ce se confirmă și prin

procesul-verbal de transmitere a bunului în proprietatea privată creditorului

urmăritor în contul achitării datoriei din 20.02.2017.

Prin urmare, se atestă că în acțiunile inculpatului nu se găsesc elementele

constitutive ale infracțiunii de escrocherie prevăzute la art. 190 alin. (5) Cod penal,

iar raportul existent dintre inculpat și partea vătămată are un caracter juridic civil.

Deci, fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii incriminate,

iar acuzarea nu a prezentat probe care ar dovedi că inculpatul a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal, fiind stabilit că între inculpat

și partea vătămată au existat relații litigioase de natură juridică civilă.

Potrivit art. 389 Cod de procedură penală, sentința de condamnare se adoptă

numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de

instanța de judecată.

Ori, este incident temeiul prevăzut în art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură

penală - fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, ce duce la

adoptarea unei hotărâri de achitare.

Pe lângă aceasta, partea vătămată a solicitat încasarea din contul inculpatului

a prejudiciului material în mărime de 83.079,78 bani, a venitului ratat în sumă de

8847,18 bani și a prejudiciului moral în sumă de 400.000 lei.

Conform art. 387 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, în cazul când se

dă o sentință de achitare, instanța nu se pronunță asupra acțiunii civile dacă

inculpatul a fost achitat pentru că nu sunt întrunite elementele infracțiunii sau există

una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, prevăzute în art. 35 Cod

penal.

apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul

să fie condamnat în baza art. 190 alin. (5) Cod penal la 8 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un

termen de 5 ani.

Apelantul a invocat că probele administrate, în coroborare dovedesc vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate.

Iar declarațiile inculpatului sunt enunțate în scop de apărare și sunt în

contradicție cu probele administrate, instanța de fond făcând trimitere doar la

argumentele apărării pe care le-a motivat în sentință, însă nu a evaluat argumentele

acuzării.

Mai mult, instanța de fond a ignorat faptul că infracțiunea a fost consumată

din momentul primii banilor - 27.06.2013, iar restul acțiunilor întreprinse de inculpat

și faptele ce au avut loc după transmiterea banilor nu formează laturile infracțiunii

care deja era consumată.

4

Deci, instanța de fond a tras o concluzie pripită de achitare a inculpatului, fără

a efectua o verificare multilaterală și obiectivă a probelor aduse în sprijinul învinuirii

înaintate și circumstanțelor de fapt ale cauzei.

3.1. Avocatul Gheorghe Josu și partea vătămată Măcărescu Angela, la fel, au

declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat, cu admiterea integrală a acțiunii civile.

Apelanții au indicat că cauza a fost examinată unilateral, fără a fi examinate

minuțios probele administrate, fiindu-le dată o apreciere greșită.

Astfel, vinovăția inculpatului este dovedită prin declarațiile martorilor

Măcărescu E. și Iacobeț G., care au confirmat declarațiile lui Măcărescu A. că a aflat

mai târziu, de la avocat, că apartamentul era pus în gaj, motiv din care nu au fost

perfectate actele. La momentul transmiterii banilor nu cunoșteau că apartamentul

este gajat la bancă.

La fel, nu a fost apreciată corect hotărârea din 30.11.2015 și decizia din

26.04.2016, prin care se confirmă că inculpatul, până la primirea banilor, nu a

preîntâmpinat-o pe Măcărescu A. despre faptul că apartamentul era gajat.

Mai mult, instanța de fond a omis și concluzia instanței civile că nu a fost

demonstrată aducerea la cunoștință a cumpărătorului despre gajul aplicat, or,

vânzătorul nu i-a prezentat cumpărătorului extras din Registrul bunurilor imobile

necesar pentru întocmirea tranzacției, în care se indică interdicțiile aplicate,

punându-i la dispoziție doar dosarul tehnic al imobilului, care nu conține o astfel de

mențiune, cu scopul de a ascunde interdicția pusă pe imobil. Deci, este evidentă

prezența viciilor de natură juridică - gajul care nu a fost adus la cunoștință

cumpărătorului.

Totodată, instanța de apel a stabilit că vânzătorul Sîrbu I. a acționat și

continuă să acționeze cu rea-credință, acesta nu a avut scopul de a înceta

raporturile de ipotecă asupra bunului imobil, ci dimpotrivă, fără acordul părții

vătămate Măcărescu A., la 30.01.2014 a încheiat un alt contract de ipotecă cu SA

„Moldova Agroindbank” cu termenul de acțiune până la 16.11.2021, ce se confirmă

prin informația actualizată de la Oficiul Cadastral Teritorial Leova din 22.04.2016,

ce duce la imposibilitatea transmiterii către intimata Măcărescu A. a dreptului de

proprietate cu înregistrarea acestui drept în Registrul bunurilor imobile.

Pe lângă aceasta, afirmația instanței de fond în sentință că apărătorul părții

vătămate a invocat că vinovăția inculpatului nu mai este necesar de a fi demonstrată,

atât timp cât a fost deja constatată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, nu

corespunde adevărului, deoarece avocatul Gheorghe Josu nu a indicat acest fapt, dar

a menționat că este demonstrat faptul că Măcărescu A. nu a fost preîntâmpinată de

inculpat că apartamentul este gajat.

Nu a fost evaluat nici procesul-verbal de transmitere a bunului în proprietate

din 20.02.2017, prin care se confirmă acțiunile de fapt ale inculpatului după primirea

sumei de 25.000 euro, că acesta a acționat intenționat în scopul de a nu recupera

această sumă, tergiversând prin toate metodele restituirea datoriei, care nici în

prezent nu a fost recuperată, nefiind vândut magazinul și nu cum apreciază instanța

de fond, că a făcut tot posibilul să schimbe obiectul gajului, iar apoi să restituie suma

datoriei. Or, inculpatul, până în prezent nu a achitat nimic din suma totală de 25.000

euro, cu toate că are în posesie magazinul de mobilă și are venituri considerabile,

5

executorul judecătoresc fiind nevoit să transmită în contul sumei datoriei imobilul

magazinul de mobilă sechestrat.

În același timp, prin hotărârea din 25.12.2015 a fost admisă cererea de

chemare în judecată depusă de Măcărescu A. către Sîrbu I. privind rezilierea

contractului și încasarea datoriei în sumă de 25.000 euro și dobânda de întârziere în

mărime de 145 euro. Prin decizia din 26.04.2016 a fost respins apelul inculpatului,

cu menținerea hotărârii instanței de fond.

La cererea lui Măcărescu A. din 17.06.2016 a fost intentată procedura de

executare, în cadrul căreia a fost aplicat sechestrul pe construcția cu nr. cadastral

XXXXXXXXXX care aparținea cu drept de proprietate inculpatului, iar acesta a

avut un comportament activ, atacând acțiunile executorului judecătoresc.

Fiind întreprinse mai multe încercări de a vinde la licitație bunul imobil cu nr.

cadastral XXXXXXXXXX, nu s-a reușit, iar prin încheierea din 20.02.2017,

executorul judecătoresc a dispus transmiterea bunului în contul datoriei, cu condiția

ca apelanta să achite la contul executorului judecătoresc suma de 161.781,17 lei -

diferența dintre valoarea bunului transmis și valoarea creanței. Astfel, inculpatul era

în posesia bunului și a banilor achitați de Măcărescu A. în sumă de 161.781 lei

diferența de cost a bunului și primind din acești bani suma de 90.439 lei, deoarece

cu restul sumei au fost achitate cheltuielile de executare, iar Măcărescu A. nu a primit

în natură nici bunul, nici banii, or, inculpatul deținea bunul imobil în posesie și nu

voia să-l elibereze, continuând să-l folosească în calitate de salon de mobilă, cu toate

că mai exista o hotărâre din 19.12.2018 prin care bunul imobil a fost revendicat din

posesia inculpatului.

Mai mult, OCT Leova i-a refuzat înregistrarea bunului din cauza existenței

unei interdicții în baza încheierii din 06.12.2013 emisă la cererea ei în cadrul

examinării cererii de chemare în judecată depusă de Măcărescu A. către Sîrbu I.

privind rezilierea contractului și încasarea datoriei, iar prin încheierea din

12.04.2017 a fost admisă cererea de anulare a încheierii, pe care debitorul Sîrbu I. a

atacat-o cu recurs și prin decizia din 07.07.2017 a fost dispusă reexaminarea cauzei.

Prin încheierea din 25.09.2017 s-a admis cererea apelantei, care iarăși a fost atacată

cu recurs, însă a fost menținută prin decizia din 28.02.2018. Astfel, existând o

hotărâre definitivă, inculpatul tergiversează intenționat examinarea cauzei cu scopul

imposibilității înregistrării dreptului de proprietate la Oficiul Cadastral. La

02.03.2018, Măcărescu A. a înregistrat dreptul de proprietate asupra imobilului

transmis în baza procesului-verbal din 20.02.2017, însă Sîrbu I. a deținut bunul

imobil în posesie și nu voia să-l elibereze, continuând să-l folosească în calitate de

salon de mobilă, cauzându-i, în continuare, prejudiciu material. Cu toate că exista

hotărârea definitivă din 19.11.2018, prin care s-a dispus revendicarea bunului imobil

din posesia lui Sîrbu I., tocmai în luna iulie 2019, la insistența executorului

judecătoresc, inculpatul a eliberat magazinul de mobilă și acesta a fost transmis părții

vătămate.

Ori, acestea au fost acțiunile de fapt ale inculpatului după primirea sumei de

25.000 euro și nu cele constatate de instanța de fond - că inculpatul a făcut tot

posibilul să schimbe obiectul gajului, adică să execute prevederile contractului.

Totodată, este ilegală și concluzia instanței de fond, că chiar de la începutului

pornirii urmăririi penale, organului de urmărire penală îi era cunoscut faptul

6

recuperării prejudiciului de către partea vătămată în ordine civilă, însă în mod

neîntemeiat a reținut că Sîrbu I. i-a cauzat acesteia o daună în proporții deosebit de

mari, din ce rezultă că în cazul în care este recuperată paguba, aceasta nu a fost

pricinuită.

Pe lângă aceasta, prin certificatele eliberate de Serviciul cadastral Leova din

05.03.2018 sunt stabilite grevările dreptului de proprietate, fiind demonstrat că la

momentul primirii sumei de 25.000 euro, apartamentul era gajat, iar peste câteva zile

- și sechestrat.

fost respinse, ca nefondate.

Instanța de apel a indicat că instanța de fond corect a concluzionat că

organul de urmărire penală nu a prezentat probe concludente în vederea

confirmării faptului comiterii escrocheriei de către inculpat.

Ori, se atestă că acuzarea formulată și bazată pe declarațiile martorilor audiați

și în instanța de apel, Tomșa S., Măcărescu E., Iacobeț G. și ale părții vătămate

Măcărescu A., cât și probele materiale, nu sunt în stare să convingă un observator

independent, într-un mod incontestabil, despre probarea vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal.

Totodată, probele invocate în cererea de apel a acuzării sunt probe scrise care

certifică evenimentele și raporturile care au derulat între Sîrbu I. și Măcărescu A.

după întocmirea recipisei din 27.06.2013 și nu confirmă săvârșirea de către

inculpat a infracțiunii incriminate.

Deci, sunt întemeiate concluziile primei instanțe, fiind corect remarcat că din

probele administrate rezultă că acuzarea nu a demonstrat prin careva probe

vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei incriminate.

Prin urmare, reieșind din dispoziția infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal și interpretările doctrinei penale, este corectă concluzia instanței de fond,

că în acțiunile inculpatului lipsește latura obiectivă și latura subiectivă a

infracțiunii, ori, aceste elemente obligatorii cer prezența săvârșirii faptei prin

înșelăciune și abuz de încredere, cu intenție în scop de cupiditate, ceea ce pe

parcursul cercetării judecătorești, nu s-a constatat.

Ori, în speță sunt prezente relații contractuale de ordin particular civil și care

de fapt au fost soluționate de legislația procesual civilă, fiind emise și hotărâri ale

instanței de judecată în ordinea procedurii civile,

Probele administrate nu demonstrează săvârșirea faptei prejudiciabile

manifestată prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în

eroare.

Astfel, din probele administrate nu s-a stabilit că inculpatul ar fi dezinformat

conștient partea vătămată, prin prezentarea vădit falsă a realității ori ar fi ascuns

faptele și circumstanțele care trebuiau a fi comunicate acesteia.

În același timp, acuzarea nu a probat că la 30.01.2014, Măcărescu A. încă mai

era hotărâtă să procure apartamentul și a renunțat la intenția sa de a realiza tranzacția

încheiată la 27.06.2013.

Mai mult, partea vătămată, conștientizând că litigiul dintre ea și inculpat este

de natură civilă, a înaintat la 03.12.2013 o cerere de chemare în judecată prin care a

solicitat rezilierea contractului și încasarea datoriei. Prin hotărârea primei instanțe

7

din 30.11.2015, menținută de instanța de apel, acțiunea civilă a fost admisă, cu

dispunerea rezilierii contractului din 27.06.2013 încheiat în formă de înscris privat

între Măcărescu A. și Sîrbu I. privind vânzarea apartamentului cu suprafața de 72,8

m.p., situat în XXXXXXX, XXXXXXX XX, XXXXXX și s-a încasat de la Sîrbu I.

în beneficiul lui Măcărescu A. datoria în sumă de 25.000 Euro și dobânda de

întârziere în sumă de 145 euro.

În circumstanțele stabilite, se atestă că acuzarea a decis asupra comiterii

infracțiunii prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal de către inculpat în lipsa unui

suport probatoriu care ar exclude orice dubiu în acest sens.

Deci, organul de urmărire penală incorect a stabilit circumstanțele de fapt și

eronat a conchis că inculpatul este vinovat de comiterea escrocheriei iar, probele

administrate nu demonstrează acest fapt.

ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a invocat că instanța de apel nu a apreciat probele acuzării conform

art. 101 Cod de procedură penală, fiecare separat și toate – în coroborare, inclusiv

declarațiile părții vătămate, care au fost confirmate de martorii Măcărescu E. și

Iacobeț I.

Ori, inculpatul, din start, avea intenția să comită escrocheria, aceasta fiind

confirmată prin faptul că, la 30.01.2014, având posibilitatea reală de a transmite

părții vătămate apartamentul sau banii, din motiv că a fost scos din gaj, acesta a

încheiat iarăși un contract de credit, punând în gaj același apartament, iar hotărârea

pe cauza civilă a fost pronunțată abia la 30.11.2015, peste un an și jumătate. Astfel,

inculpatul nu avea intenția de a vinde sau de a transmite apartamentul părții

vătămate, nici la data primirii bunurilor, nici în continuare.

Iar instanța de apel a avut o poziție unilaterală, nemotivată și tendențioasă,

bazându-se în exclusivitate pe probele apărării.

Potrivit art. 414 alin. (6) Cod de procedură penală, instanța de apel nu este în

drept să-și întemeieze concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu

au fost verificate în ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate

în procesul-verbal.

În pofida prevederilor legale, instanța de apel, în decizia adoptată face referire

la declarațiile martorului Tomșa S., ca probă ce confirmă versiunea inculpatului,

aceasta fiind audiată doar în instanța de fond.

Declarațiile martorului Tomșa S. nu au fost date citirii și nu au fost verificate

în instanța de apel în cadrul examinării probelor existente la dosar, nefiind nici

consemnate în procesul-verbal al ședinței de judecată în procedura de apel, ce

contravine prevederilor art. 414 alin. (6) Cod de procedură penală.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar,

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

8

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenții au indicat că instanțele de fond și de apel au examinat cauza

unilateral, fără a cerceta minuțios probele administrate.

Ori, vinovăția inculpatului a fost demonstrată pe deplin prin declarațiile

martorilor acuzării.

Totodată, instanțele nu au apreciat corect hotărârea din 30.11.2015 și decizia

din 26.04.2016, prin care se confirmă că inculpatul, până la primirea banilor, nu a

preîntâmpinat-o pe Măcărescu A. despre faptul că apartamentul era gajat.

Nu a fost evaluat nici procesul-verbal de transmitere a bunului în proprietate

din 20.02.2017, prin care se confirmă acțiunile de fapt ale inculpatului după primirea

sumei de 25.000 euro.

Astfel, instanțele de fond și de apel greșit au concluzionat că nu a fost

demonstrată latura subiectivă a infracțiunii prevăzută la art. 190 alin. (5) Cod penal,

care se realizează prin intenție directă și cu scop de cupiditate.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a fi

admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 325

alin. (1), (2) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează în limitele

învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanța de judecată se

admite dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului și nu se lezează dreptul

lui la apărare. În corespundere cu art. 394 alin. (3) pct. 1), 2) Cod de procedură

penală, partea descriptivă a sentinței de achitare trebuie să cuprindă indicarea

învinuirii pe baza căreia cauza în privința învinuitului a fost trimisă în judecată,

enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, indicarea motivelor pentru care

instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării.

În corespundere cu jurisprudența națională, sentința trebuie să corespundă

atât după formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură

penală. Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din

cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

9

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3.,

39., 41.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) nu a relevat clar în limita cărei învinuiri a judecat cauza, celei formulate în

ordonanța de punere sub învinuire din 20.04.2018, în rechizitoriu din 29.09.2018 sau

în ordonanța de modificare a învinuirii din 28.01.2019.

Ori, a statuat sumar și divergent că: „potrivit ordonanței de punere sub

învinuire din 20.04.2018 și a rechizitoriului din 29.09.2018 Sîrbu I., se învinuiește

că..., prin înșelăciune și abuz de încredere..., a dobândit ilegal de la Măcărescu A.

25.000 euro, care conform cursului BNM constituia 406.600 lei..., cauzând părții

vătămate un prejudiciu material considerabil, în sumă totală de 406.600 lei.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, ca

escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau

abuz de încredere, săvârșită în proporții deosebit de mari.

În ședința de judecată, acuzarea a modificat învinuirea adusă inculpatului,

prin ordonanța din 28.01.2019, inculpatul fiind învinuit că..., prin inducerea în

eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei

fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii,

calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora

este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau

anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv

sau viclean care a produs daune în proporții deosebit de mari..., a dobândit ilicit,

prin inducerea în eroare lui Măcărescu A., a sumei de 25.000 euro..., cauzând

părții vătămate un prejudiciu material considerabil, în sumă de 406.600 lei. Potrivit

învinuirii modificate, acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 190 alin.

(5) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin inducerea în eroare a unei sau mai multor persoane prin prezentarea ca

adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în

privința naturii, calităților substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care

identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic) actului

juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de

comportamentul dolosiv și viclean care a produs daune în proporții deosebit de

mari...

Ori, potrivit învinuirii aduse inculpatului în rechizitoriu, precum și cele

încriminate prin ordonanța de modificare a învinuirii, acuzarea nu a descris care

sunt faptele, sau acțiunile inculpatului la semnarea recipisei dintre el și partea

vătămată, în actul de învinuire acuzarea nefiind descris nici comportamentul dolosiv

a lui acestuia la determinarea părții vătămate la încheierea actului juridic”;

b) a constatat în descriptiv mai multe motive de achitare, care se contrazic

reciproc și generează diferite consecințe juridice atât în latura penală, cât și în cea

civilă, cum ar fi că: „...în baza probelor administrate, nu și-a găsit confirmare

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal..., se atestă că elementele date lipsesc, ori, acuzarea nu a probat vinovăția

acestuia în comiterea infracțiunii imputate..., se atestă că a fost transmisă o sumă

de bani cu scopul executării unei tranzacții, lipsind latura obiectivă a comiterii

10

infracțiunii imputate..., între părți s-a format un litigiu cu caracter civil..., se

atestă că în acțiunile inculpatului nu se găsesc elementele constitutive ale

infracțiunii de escrocherie..., deci, fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii incriminate, iar acuzarea nu a prezentat probe care ar dovedi că

inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod penal...,

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul

de probe..., este incident temeiul prevăzut în art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de

procedură penală - fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, ce

duce la adoptarea unei hotărâri de achitare”.

Totodată, în dispozitiv s-a contrazis dispunând achitarea inculpatului: „pe

motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii”;

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, conform art. 414 alin. (1), (5) și (6) Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în apel, nefiind în drept să-și întemeieze concluziile pe

probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în ședința de

judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal. Potrivit art.

419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către instanța de apel se

desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță.

Conform art. 325 alin. (1) Cod de procedură penală, judecarea cauzei se efectuează

în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. În corespundere cu art. 417 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum și motivele

adoptării soluției date.

Conform jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, Chestiunile

de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă normele de

drept procesual și penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări

ale prevederilor legale referitoare la chestiunile menționate, hotărârea instanței de

fond urmează a fi desființată, cu rejudecarea cauzei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din

12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, conform descriptivului deciziei atacate (pct. 4. din decizie):

a) nu a reacționat în modul prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise

de instanța de fond, nominalizate supra, repetându-le întocmai, nu a desființat

sentința și nu a rejudecat cauza potrivit regulilor generale, menținând o sentință

nemotivată și neîntemeiată legal.

Mai mult, la rândul său a statuat neclar, sumar și divergent că: „instanța de

fond corect a concluzionat că organul de urmărire penală nu a prezentat probe

concludente în vederea confirmării faptului comiterii escrocheriei de către

11

inculpat..., se atestă că declarațiile martorilor nu sunt în stare să convingă despre

probarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (5) Cod penal..., probele invocate în cererea de apel a acuzării nu confirmă

săvârșirea de către inculpat a infracțiunii incriminate..., rezultă că acuzarea nu a

demonstrat prin careva probe vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei

incriminate..., este corectă concluzia instanței de fond, că în acțiunile

inculpatului lipsește latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii..., probele

administrate nu demonstrează săvârșirea faptei prejudiciabile..., din probele

administrate nu s-a stabilit că inculpatul ar fi dezinformat conștient partea

vătămată..., se atestă că acuzarea a decis asupra comiterii infracțiunii prevăzută

de art. 190 alin. (5) Cod penal de către inculpat în lipsa unui suport probatoriu...,

organul de urmărire penală incorect a stabilit circumstanțele de fapt și eronat a

conchis că inculpatul este vinovat de comiterea escrocheriei iar, probele

administrate nu demonstrează acest fapt”;

b) și-a întemeiat concluziile pe probe neverificate în ședința de judecată a

instanței de apel și neconsemnate în procesul-verbal, cum ar fi extrasul privind

cursul valutar la data comiterii faptei (f.d. 18, Vol. I), procesul-verbal de confruntare

între învinuitul Sîrbu I. și martorul Tomșa S. (f.d. 138-139, Vol. I), procesul-verbal de

confruntare între partea vătămată Măcărescu A. și martorul Tomșa S. (f.d. 140-141,

Vol. I);

c) nu s-a pronunțat asupra motivelor invocate în apelurile de pe rol și repetate

în recursurile ordinare, inclusiv asupra celor reproduse la pct. 3., 3.1. și 5., 5.1. cât

și în felul și esența probatorie în care acestea au fost enunțate (pct. 3. - 5. din decizie).

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu au

judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu cuprind

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelurile de pe rol, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța

de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de recurs,

se impune soluția admiterii recursurilor ordinare, casării totale a deciziei contestate,

și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, și să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

12

D E C I D E :

admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura UTA

Găgăuzia, Oficiul Central, Lilia Sîrbu, de avocatul Gheorghe Josu și partea vătămată

Măcărescu Angela, casează total decizia Curții de Apel Comrat din 17 februarie

2020, în privința inculpatului Sîrbu Iachim XXX, și dispune rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, fiind pronunțată integral la 04

septembrie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Nicolae Craiu

Victor Burduh

13