1ra-1455/20 — art. 264 al. 3 lit. a CP

1ra-1455/20 — art. 264 al. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1455/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan,

examinând admisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Cahul Dumitru Calendari, prin care solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 05 martie 2020, în cauza

penală, în privința lui

Alupoi Vladimir XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 02.07.2019 până la 02.12.2019;

Instanța de apel de la 27.12.2019 până la 06.04.2020;

Instanța de recurs de la 27.05.2020 până la 19.08.2020.

a c o n s t a t a t :

Vladimir Alupoi a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare, pe

un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei penale în penitenciar de tip deschis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Conform art. 90 Cod penal, pedeapsa cu închisoare stabilită lui Vladimir

Alupoi, a fost suspendată condiționat cu stabilirea unei perioade de probațiune de 4

ani.

S-a respins solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea cheltuielilor

judiciare din contul inculpatului în mărime de 4 840 lei, ca fiind neîntemeiată și aceste

cheltuieli se trec în contul statului.

S-a încetat procedura de examinare a plângerii inculpatului Vladimir Alupoi

depusă în baza art. 298-2992 Cod de procedură penală, în legătură cu renunțul de la

plângere.

1

S-a încetat procedura de examinare a plângerii inculpatului Vladimir Alupoi

depusă în baza art. 313 Cod de procedură penală, înregistrată sub numărul 10-

145/2019, în legătură cu renunțul de la plângere.

Alupoi la 31 octombrie 2018, în jurul orei 22:40, conducând automobilul de model

„Mitsubishi Grandis” cu numărul de înmatriculare „XXXXX”, pe traseul R-32

„Cahul-Taraclia”, în apropiere de intersecția cu drumul adiacent ce duce spre satul

Tartaul de Salcie, raionul Cahul, ignorând prevederile art. 33 alin. (3) lit. a) al Legii

nr. 131 din 07.06.2007 „privind siguranța traficului rutier”, conform cărora, era

obligat să respecte Regulamentul circulației rutiere, acționând cu intenție, a încălcat

regulile de securitate a circulației rutiere cuprinse în Regulamentul Circulației

Rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13.05.2009, și anume, pct. 3,

conform căruia, era obligat să respecte regulile de circulație, prin acțiunile sale să nu

cauzeze prejudicii altor participanți la trafic, să nu-i expună pericolului, precum și să

nu creeze neîntemeiat obstacole circulației care ar depăși pe acele care sânt provocate

de circumstanțe iminente; pct. 10 alin. (1) it. b), conform căruia, trebuia să posede

cunoștințe și să execute cerințele prezentului Regulament, precum și să posede

dexteritatea necesară de a conduce în siguranță vehiculul pe drum; pct. 43 alin. (3)

lit. a), conform căruia, pe toate drumurile, atunci când carosabilul este delimitat prin

liniile marcajului, circulația vehiculelor trebuie să se efectueze strict în limitele

benzilor, iar intersectarea liniei discontinue este permisă numai pentru efectuarea

manevrei; pct. 40 alin. (1) lit. a) și b), conform cărora, înaintea virării la stânga sau

întoarcerii, conducătorul de vehicul trebuie să se apropie din timp de axa drumului,

în cazul circulației dublu sens, să cedeze trecerea vehiculelor care vin din sens opus

și urmează să se deplaseze înainte sau la dreapta, precum și pietonilor; pct. 45 alin.

(1) lit. a), b), c) și d), conform cărora, trebuia să conducă vehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; dexteritatea în conducere care i-ar

permite să prevadă situațiile periculoase; starea tehnică a vehiculului; situația

rutieră.

Vladimir Alupoi nu a ținut seama de împrejurări, nu a apreciat corect situația

reală pe drum în care se afla vehiculul la momentul respectiv, a intrat pe banda

destinată circulației în sens opus și a tamponat automobilul de model „Nissan

Sunny” cu numărul de înmatriculare „XXXXX”, care se deplasa regulamentar,

condus de Tatiana Ialama, având în calitate de pasageri pe Vasile Ialama, și minorii

Eugenia, Iulia și Sofia Ialama.

2

În urma accidentului rutier, Tatianei Ialama, conform raportului de expertiză

judiciară nr. 201911D0023 din 31.01.2019, i-a fost cauzată vătămare corporală gravă

periculoasă pentru viață, manifestată prin: Aspect CT sugestiv pentru fractura

complexă a bazinului cu deformarea inelului pelvian, disjuncția artsacroiliace pe

dreapta și disjuncția simfizei pubiene, asociat cu fractura multifragmentară verticală

a sacrului pe stânga și marginală a sacrului pe dreapta și fractura ramului superior

și inferior al pubisului de dreapta cu deplasare. (Tile tip C, după AO tip 61C3).

Fractura apofizelor transverse L4 bilateral, L5 pe stânga. Fractura transversă AP a

cotilului pe stânga, fără deplasare (după AO 62B1). Fractură multifragmentară a

treimii proximale a femurului pe stânga (după AO 32C) produse în accident rutier la

31.10.2018.

În urma accidentului rutier, Eugenei Ialama, conform raportului de expertiză

judiciară nr. 201911D0045 din 21.03.2019, i-a fost cauzată vătămare gravă ce prezintă

pericol pentru viață, manifestată prin: plagă contuză pe frunte, fractură închisă a

diafizei femurului stâng în 1/3 inferioară.

Acțiunile inculpatului Vladimir Alupoi au fost încadrate în baza art. 264 alin.

(3) lit. a) Cod penal, conform indicilor: încălcarea regulilor de securitate a circulației de

către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență

vătămarea gravă a integrității corporale și a sănătății.

parțială a sentinței, în partea respingerii solicitării procurorului de încasare din

contul inculpatului a cheltuielilor judiciare și în partea stabilirii pedepsei penale, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin

care a-1 recunoaște vinovat pe Alupoi Vladimir de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea pedepsei sub formă de închisoare

pe un termen de 4 ani și 8 luni închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip deschis.

În baza prevederilor art. 901 Cod penal, a suspenda parțial executarea pedepsei

aplicate lui Vladimir Alupoi, cu executarea pedepsei pe un termen de 2 ani și 4 luni

în penitenciar de tip deschis și stabilirea unui termen de probă de 2 ani și 4 luni, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, cu

încasarea din contul lui Vladimir Alupoi a cheltuielilor de judecată în sumă totală de

4 840 lei.

În motivarea apelului procurorul a indicat că, instanța de judecată corect a

încadrat acțiunile lui Vladimir Alupoi, însă la stabilirea pedepsei, nu a ținut cont de

criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal și

anume gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele

3

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului.

Astfel, procurorul a menționat că pedeapsa aplicată este prea blândă, iar pentru

a fi atins scopul pedepsei penale este rațional de a-i fi suspendată condiționat

executarea pedepsei penale parțial în temeiul art. 901 Cod penal.

De asemenea, procurorul a subliniat că, instanța de apel eronat a respins

solicitarea acuzării în partea încasării cheltuielilor judiciare, or, la caz, nu a fost

constatat nici unul din cazurile în care Vladimir Alupoi ar fi putut să fie eliberat de

plata cheltuielilor judiciare.

a fost respins apelul declarat de către procuror, cu menținerea sentinței fără

modificări.

4.1. În motivarea deciziei, instanța de apel a constatat motivarea amplă și

temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de evaluare și apreciere a

probelor prezentate de părți în raport cu fapta reținută în sarcina inculpatului, astfel

fiind în corespundere cu exigențele articolului 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Astfel, instanța de apel a menționat că, la judecarea cauzei instanța de fond a

respectat prevederile art. 3641 Cod de procedură penală și corect a examinat și

acceptat cererea inculpatului Vladimir Alupoi privind judecarea cauzei în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală și corect a constatat circumstanțele

cauzei și întemeiat a stabilit vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii imputate,

în baza probelor administrate și verificate în mod corespunzător, cercetate în prima

instanță și instanța de apel. Probe noi la examinarea cauzei în instanța de apel nu au

fost administrate și nici n-au fost cercetate suplimentar probele administrate de

instanța de fond, așa cum nu au solicitat-o părțile.

Instanța de apel a menționat faptul că, încadrarea juridică a faptei comise și

vinovăția inculpatului nu a fost contestată.

Astfel, instanța de apel a respins ca neîntemeiată alegația procurorului care a

susținut dezacordul cu aplicarea unei pedepse care o cataloghează ca fiind prea

blândă, or, prima instanță la individualizarea pedepsei penale, a luat în considerație

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor

comise, personalitatea celui vinovat, circumstanțele ce atenuează sau agravează

răspunderea, ținânduse cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestora precum și faptul că

partea vătămată nu are pretenții față de inculpat.

4

În acest sens, instanța de apel a subliniat că, chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise

faptei autorului. Sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, prevede pedeapsa cu

închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de până la 4 ani. Respectiv potrivit art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, 1/3 din pedeapsa închisorii constituie 4 ani.

Mai mult, instanța de apel a remarcat că, instanța de fond la stabilirea pedepsei

a ținut cont de faptul că, inculpatul a comis infracțiune săvârșită din imprudență, din

categoria infracțiunilor grave și reieșind din circumstanțele cauzei, prezența

circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 76 Cod penal, și anume căința sinceră,

lipsa circumstanțelor agravante, anterior sancționat contravențional în domeniul

circulației rutiere, stinse, fiind achitate amenzile (f.d.35), anterior nu a fost judecat

(f.d.37), având la întreținere copil minor (nepoata Sîrbu Valeria) (f.d.225), cât și

poziția părților vătămate.

De asemenea, instanța de apel a subliniat faptul că inculpatul financiar a

contribuit și continuă să contribuie la restabilirea lui Tatiana Ialama, fapt confirmat

de partea vătămată cât și reprezentantul legal al părții vătămate Vasili Ialama.

Astfel, instanța de apel a conchis că, suspendarea condiționată parțială, cu

executarea pedepsei pe un termen de 2 ani și 4 luni în penitenciar de tip deschis,

potrivit art. 901 Cod penal cu executarea real în speță nu va fi o pedeapsă echitabilă,

or, o pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate, jignire,

înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului

urmărit.

Prin urmare sunt irelevante afirmațiile procurorului precum că, nu este

rațională executarea pedepsei reale cu închisoare de către Alupoi Vladimir , deoarece

ultimul a comis o infracțiune din categoria celor grave, în urma căruia a avut de

suferit mai multe persoane, anterior tras la răspundere contravențională pentru

contravenții în domeniul rutier. Or, cu certitudine s-a demonstrat că, fapta comisă de

către Vladimir Alupoi face parte din categoria celor grave însă s-a produs din

neglijență, inculpatul mobilizându-se imediat după producerea accidentului,

susținând partea vătămată atât financiar cât și moral, fapt confirmat atât de partea

vătămată cât și de reprezentantul legal al acesteia, iar referitor la faptul că anterior

Vladimir Alupoi a fost atras la răspundere contravențională, instanța de apel a

constatat că inculpatul a executat toate sancțiunile contravenționale aplicate.

În opinia instanței de apel pedeapsa stabilită de instanța de fond este una

echitabilă, legală și direct proporțională cu gravitatea faptelor comise, de atitudinea

inculpatului față de infracțiunea săvârșită și de consecințele acesteia.

5

Privind solicitarea procurorului de încasare a cheltuielilor de judecată instanța

de apel a constatat că, expertiza judiciare nr.639-642 din 18 aprilie 2019 la suma de 4

200 lei (f.d.50-57), expertiza juridică nr.201911D0045 din 21 martie 2019 la suma de

320 lei (f.d.68-69), expertiza juridică nr.201911D0023 din 31 ianuarie 2019 la suma de

320 lei (f.d.85-86), au fost ordonate de către organul de urmărire penală, acestea fiind

acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care

sunt puse în sarcina părții acuzării. Or, procurorul în lipsa unor astfel de probe nu ar

fi putut demonstra comiterea faptei penale de către inculpatul Vladimir Alupoi,

soldate cu vătămarea integrității corporale și a sănătății a părții vătămate Tatiana

Ialama, precum și să susțină învinuirea în instanța de judecată în vederea

condamnării persoanei, or în astfel de cazuri sunt necesare cunoștințe speciale, iar

raportul de constatare este unul obligatoriu, reieșind din prevederile art. 143 alin.(1)

Cod de procedură penală.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a remarcat că cheltuielile suportate

în cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii imputate, prin numirea rapoartelor de expertiză judiciară

medico-legale, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din sumele alocate de

la bugetul statutului.

Mai mult decât atât, instanța de apel a notat că în art. 227 alin. (2) Cod de

procedură penală, legiuitorul a prevăzut sumele care se cuprind în cheltuielile

judiciare, însă sumele achitate pentru efectuarea rapoartelor de expertiză judiciare

medico-legale, nu sunt reglementate de această normă procesuală.

În acest context, instanța a subliniat că, la materialele cauzei procurorul, deși

invocă suportarea cheltuielilor judiciare în cadrul urmăririi penale în sumă de 4 840

lei pentru efectuarea rapoartelor de expertiză judiciară medico-legale, totuși nu a

anexat probe privitor la achitarea unei asemenea sume bănești în contul instituției

care a efectuat raportul de constatare.

Instanța de apel a menționat că în temeiul art. 51 alin.(2) pct.2) Cod de

procedură penală, procurorul este în drept să pornească o acțiune civilă împotriva

învinuitului, inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială pentru

fapta învinuitului, inculpatului: în interesele statului, pe când la caz, procurorul nu

a înaintat o acțiune civile împotriva inculpatului Vladimir Alupoi.

În consecință, instanța de apel a constatat temeinicia concluziei primei instanțe

de a respinge cerința procurorului privitor la încasarea de la inculpatul Vladimir

Alupoi cheltuielile judiciare pentru efectuarea rapoartelor de expertiză judiciare

medico-legale în sumă totală de 4 840 lei, or, potrivit art. 227 alin (1) și art. 227 alin

6

(2) pct. 5), (3) Cod de procedură penală, cheltuieli judiciare se plătesc din sumele

alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Subsidiar celor expuse, instanța de apel a subliniat că încasarea cheltuielilor

judiciare în sumă de 4 840 lei de la inculpatul Vladimir Alupoi, poate influința

substanțial asupra situației materiale ale acestuia care este de vârsta înaintată,

pensionar.

care în temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală solicită

casarea acesteia cu remiterea cauzei spre rejudecare de către aceiași instanță în alt

complet de judecată.

În motivarea celor solicitate, procurorul susține că, pedeapsa aplicată

inculpatului este una prea blândă și nu va atinge scopul pedepsei penale prevăzut

de art. 61 Cod penal.

Mai mult decât atât, recurentul remarcă că instanța de apel urma să indice cu

claritate care sunt circumstanțele ce au dus la aplicare instituției de suspendarea

condiționată a executării pedepsei penale prevăzută de art. 90 Cod penal.

În susținerea solicitării de a încasa cheltuielile judiciare din contul inculpatului,

procurorul face trimitere la practica Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție

care în spețe similare încasează cheltuielile judiciare de la inculpați în contul statului.

De asemenea, procurorul susține că decizia pronunțată de către instanța de apel

este una nemotivată și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

raport cu materialele cauzei și ținând cont de opinia avocatului Vitalie Eremia în

numele inculpatului expusă în referință, Colegiul penal conchide că acesta este

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, or, în vederea acestei soluții se expun

următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat, împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în recurs

sunt vădit neîntemeiate.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs ordinar

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate de

recurent. Autorul recursului invocă prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală, potrivit cărora hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când

7

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței sau s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal reține

că temeiurile invocate de recurent nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor

cauzei, invocând în acest context următoarele.

În recurs, recurentul invocă argumentul precum că, „instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii

sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței”, Colegiul penal menționează că este unul declarativ, deoarece din

materialele cauzei și textul deciziei atacate rezultă că pentru pronunțarea deciziei,

instanța de apel și-a motivat corect soluția bazându-se pe cumulul de probe

administrat la cauza penală, examinate și cercetate în prima instanță, cercetate

suplimentar și verificate în instanța de apel, apreciate prin prisma art. 101 Cod de

procedură.

În acest sens, autorul recursului consideră că, instanța de apel eronat a respins

solicitarea acuzării de a dispune încasarea de la inculpatul Vladimir Alupoi în

bugetul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 4 840 lei, cheltuieli suportate în

urma efectuării expertizei judiciare nr.639-642 din 18 aprilie 2019 la suma de 4 200 lei

(f.d.50-57), expertizei juridice nr.201911D0045 din 21 martie 2019 la suma de 320 lei

(f.d.68-69) și a expertizei juridice nr.201911D0023 din 31 ianuarie 2019 la suma de 320

lei (f.d.85-86).

Astfel, Colegiul penal atestă că, instanța de apel a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea chestiunii legate de

cheltuielile judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3),

143 alin. (1) pct. 2), 6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate, instanța de apel just, argumentat și în limitele competenței legale

statuând că, în speță, respectivele cheltuieli urmează a fi făcute din contul mijloacelor

bugetului de stat.

8

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei).

De asemenea, Colegiul penal ține să remarce că, pornind de la relevanțele art.

229 alin. (1) și (3), 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul, eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o

nouă apreciere probelor din dosar.

În această ordine de idei, instanța de recurs ordinar susține poziția instanței de

apel care corect a respins ca fiind neîntemeiată solicitarea procurorului cu privire la

încasarea din contul inculpatului în bugetul statului a cheltuielilor judiciare în sumă

de 4 840 lei, cheltuieli suportate în urma efectuării expertizelor judiciare indicate mai

sus.

Temeiuri de a pune la îndoială legalitatea și veridicitatea acestor probe și

argumente nu s-au stabilit în instanța de recurs.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că, instanța de apel s-a expus

argumentat și corect asupra motivelor relevante din apel și pentru a evita repetări

inutile, instanța de recurs acceptă și însușește aceste argumente, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 al hotărârii sale în cauza Albert

vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6§1 din CEDO, obligă instanțele să își

motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat

pentru fiecare argument, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie

prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Lecturând textul recursului declarat, Colegiul penal constată că, procurorul a

mai invocat drept temei de declarare a recursului și pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de

9

procedură penală, care stipulează că, hotărârea instanței de apel poate fi supusă

recursului pentru a repara eroarea de drept comisă de instanțele de fond ori de apel,

atunci când instanța de apel a aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

În esență, recurentul critică decizia contestată în latura stabilirii pedepsei cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, menționând că instanța de apel la stabilirea

pedepsei nu a ținut cont de prevederile legale, de circumstanțele cauzei și a

individualizat greșit pedeapsa, stabilindu-i o pedeapsă prea blândă.

Subsecvent, instanța de recurs susține că, pedeapsa aplicată inculpatului

trebuie să fie echitabilă, legală și individualizată corect, capabilă să restabilească

echitatea socială și să realizeze scopurile legii penale și pedepsei penale, potrivit art.

61 Cod penal, și să fie în strictă conformitate cu dispozițiile Părții speciale a Codului

penal, ținându-se cont de limitele fixate în sancțiunea infracțiunii incriminate.

Totodată, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării

legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare

a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea

unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Așadar, Colegiul penal statuează că, instanța de apel corect a menținut sentința

primei instanțe prin care i-a aplicat inculpatului Vladimir Alupoi o pedeapsă non

privativă de libertate conducându-se de principiul individualizării pedepsei (art. 7

Cod penal) în coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, art. 75

alin. (1) Cod penal și 3641 Cod de procedură penală.

Mai mult, instanța de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul recurentului

precum că, pedeapsa stabilită acestuia este prea blândă și una inechitabilă din

considerentul că aceasta este echitabilă și direct proporțională cu caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor comise, persoana celui

vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile, circumstanțele ce atenuează

sau agravează răspunderea, și anume, la caz, trebuie avute în vedere că inculpatul a

recunoscut vina în instanța de apel, se căiește sincer de cele comise, a comis o

infracțiune care face parte din categoria celor grave, săvârșită din imprudență și de

comportamentul acestuia după și în timpul examinării cauzei.

De asemenea, Colegiul penal menționează faptul că, instanța de apel s-a expus

motivat și detaliat asupra faptului aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, fiind

suspendată condiționat executarea pedepsei lui Vladimir Alupoi pe o perioadă de

10

probațiune de 4 ani, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește și nu se va

expune repetat asupra acesteia.

În concluzie, Colegiul penal menționează că, nu se constată prezența erorilor

de drept ce ar genera casarea deciziei atacate sub aspectele invocate, deoarece soluția

adoptată de către instanța de apel este întemeiată și motivată, măsura de pedeapsă

aplicându-se în conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, fiind echitabilă în

raport cu circumstanțele cauzei, cu personalitatea acestuia și pericolul social al

infracțiunii săvârșite.

Prin urmare, Colegiul penal statuează că, temeiurile invocate de către procuror

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, nu s-au

confirmat în cauza dată, iar decizia atacată este legală și întemeiată, ceea ce impune

soluția inadmisibilității recursului ordinar depus de către procurorul, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal,

d e c i d e :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Cahul Dumitru Calendari, împotriva deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 05 martie 2020, în cauza penală în

privința Alupoi Vladimir XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 august 2020.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

11