1ra-1432/20 — art. 369 al. 2 lit. c CP

1ra-1432/20 — art. 369 al. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1432/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

19 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun, Liliana Catan,

examinând admisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Cahul Dumitru Calendari, prin care solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 13 februarie 2020, în cauza

penală, în privința lui

Marcov Vadim XXXXX, născut la XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 19.10.2018 până la 11.12.2019;

Instanța de apel de la 30.12.2019 până la 13.02.2020;

Instanța de recurs de la 27.05.2020 până la 19.08.2020.

a c o n s t a t a t :

Marcov a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 369 alin.

(2) lit. c) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa, cu aplicarea prevederilor art. 3641

alin.(8) Cod de procedură penală, de 3 ani închisoare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 90 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

aplicată inculpatului Vadim Marcov cu stabilirea unui termen de probațiune de 2 ani.

A fost respinsă solicitarea acuzatorului de stat cu privire la încasarea din contul

inculpatului Vadim Marcov a cheltuielilor judiciare în sumă de 640 lei, ca neîntemeiată.

fiind militar al Brigăzii nr.3 Infanterie Motorizată ,,Dacia”, amplasată în mun. Cahul,

str. M. Viteazul, 4, deținând conform ordinului nr.250 din 27.12.2017 al Comandantului

Brigăzii nr.3 infanterie motorizată ,,Dacia”, funcția de comandant al echipei nr. 2,

acționând în încălcarea Regulamentului disciplinei militare, aprobat prin Legea nr.52

din 02.03.2007, care prevede că: art.4 (1) Îndeplinirea serviciului militar impune

respectarea cu strictețe a disciplinei militare și suportarea rigorilor vieții de militar; art.5

Disciplina militară pune în fața fiecărui militar următoarele obligații: c) să respecte

jurământul militar și prevederile regulamentelor militare; g) să prețuiască camaraderia

1

militară, să respecte drepturile și libertățile tuturor cetățenilor; m) să contribuie la

menținerea și la restabilirea ordinii regulamentare; n) să se comporte cu demnitate atât

în unitatea militară, cât și în afara ei, să nu - și permită nici sie și nici altora să încalce

ordinea publică, să contribuie pe toate căile la apărarea onoarei și demnității cetățenilor,

la menținerea prestigiului Forțelor Armate, la fel încâlcind art. 15 p.3), 5), 7), art.19,

art.94, art.95, art. 190 p.3) al Regulamentului nr.2327-IV din 03.09.2009 al Serviciului

Interior al Forțelor Armate ale Republicii Moldova, care prevăd că militarul are

următoarele îndatoriri: - să respecte Jurământul militar și prevederile regulamentelor

militare; -să fie disciplinat și vigilent,; - să prețuiască camaraderia militară, să respecte

drepturile și libertățile tuturor cetățenilor; - să se respecte reciproc, să ajute comandanții

(șefii) și superiorii la menținerea ordinii și disciplinei; - să servească în permanență

drept exemplu de înaltă cultură, modestie și cumpătare, să păstreze cu sfințenie

onoarea militară, să-și apere demnitatea și să stimeze demnitatea celorlalți; - să

construiască relațiile dintre militari pe bază de stimă reciprocă; - să stimeze

comandanții (șefii) și superiorii, să respecte onoarea și demnitatea camarazilor și

regulile de politețe militară, de conduită și de executare a salutului militar, în

continuarea intenției sale infracționale la 10 iulie 2018, aproximativ la ora 22.10,

aflându-se în cazarma Brigăzii sus-menționate, în rezultatul unui conflict apărut

spontan între el și militarul Trofin Ion, care își satisfăcea serviciul militar în aceiași

Brigadă în funcția de comandant al echipei nr. 2, i-a aplicat ultimului o lovitură cu

pumnul în regiunea feței, astfel cauzându-i lui Trofin Ion, potrivit raportului de

expertiză judiciară nr.201811B0269 din 15.08.2018, plagă confuză pe față, care se

atribuie la vătămare corporală ușoară.

Acțiunile inculpatului au fost calificate juridic în componența de infracțiune

prevăzută de art. 369 alin. (2) lit. c) Codul penal, ca încălcarea regulilor statutare cu

privire la relațiile dintre militari, în timpul îndeplinirii serviciului militar, dacă între ei

nu există raporturi de subordonare și dacă această încălcare s-a manifestat prin acte de

violență, soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale și a sănătății.

parțială a sentinței, în partea respingerii solicitării procurorului de încasare din contul

inculpatului a cheltuielilor judiciare, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului

stabilit pentru prima instanță, în temeiul căreia de la inculpatul Vadim Marcov să fie

încasate în beneficiul statului cheltuieli judiciare în mărime de 640 lei, în rest să fie

menținută sentința fără modificări.

În motivarea apelului procurorul a indicat că, instanța de judecată neîntemeiat a

respins solicitarea procurorului privitor la încasarea de la inculpat a cheltuielilor

2

judiciare în sumă de 640 lei, or, nu au fost prezentate careva dovezi că acesta are avea

careva persoane la întreținere sau că nu are alte venituri..

a fost respins apelul declarat de către procuror, cu menținerea sentinței fără modificări.

4.1. În motivarea deciziei, instanța de apel a constatat că, instanța de fond

judecând cauza, a verificat sub toate aspectele circumstanțele de fapt și de drept,

complet și obiectiv a apreciat probele administrate, și întemeiat a ajuns la concluzia că

acțiunile inculpatului Vadim Marcov corect au fost încadrate în baza prevederilor art.

369 alin. (2) lit. c) Cod penal, ca încălcarea regulilor statuare cu privire la relațiile dintre

militari, în timpul îndeplinirii serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de

subordonare și dacă această încălcare s-a manifestat prin acte de violență, soldate cu

vătămarea ușoară a integrității corporale și a sănătății, iar vinovăția acestuia în

comiterea faptei imputate este pe deplin confirmată.

Aceste împrejurări au fost constatate prin totalitatea de probe administrate la

cauza penală și care au fost apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere a pertinenței, concludenții, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Instanța de apel a menționat că decizia instanței de fond a fost atacată de către

procuror doar în partea respingerii cheltuielilor judiciare, astfel sub acest aspect,

verificând legalitatea și temeinicia sentinței judecătorești, a conchis că instanța de fond

întemeiat a ajuns la concluzia respingerii cerinței procurorului de a încasa din contul

inculpatului în beneficiul statului cheltuieli judiciare în sumă de 640 lei pentru

efectuarea rapoartelor de expertiză judiciară.

Instanța de apel a menționat că, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru

constatarea: altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză. Iar,

conform art. 227 alin.(2) pct.5), alin.(3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

cuprind sumele: cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza

penală. Cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate.

Drept urmare, în cazurile când rapoartele de expertiză judiciară (medico-legale)

au fost dispuse de către organul de urmărire penală, plățile necesare pentru efectuarea

expertizelor vor fi achitate din contul mijloacelor bănești alocate de la bugetul de stat.

Subsecvent, instanța de apel a reținut că, raportul de expertiză judiciară medico-

legale nr. 21811D0269 din 15 august 2018 și raportul de expertiză judiciară nr.

201811D0266 din 13 august 2018 (f.d.40-41), au fost ordonate de către organul de

3

urmărire penală pentru stabilirea gradului de gravitate a vătămărilor corporale cauzate

atât a părții vătămate, cât și a inculpatului, aceasta fiind acțiuni procesuale ce țin de

administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții

acuzării. Or, procurorul în lipsa unor astfel de probe nu ar fi putut demonstra comiterea

faptei penale de încălcarea regulilor statuare cu privire la relațiile dintre militari, în

timpul îndeplinirii serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare

și dacă această încălcare s-a manifestat prin acte de violență, soldate cu vătămarea

ușoară a integrității corporale și a sănătății, de către inculpatul Vadim Marcov, precum

și să susțină învinuirea în instanța de judecată în vederea condamnării persoanei, or în

astfel de cazuri sunt necesare cunoștințe speciale, iar raportul de constatare este unul

obligatoriu, reieșind din prevederile art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală.

În aceiași ordine de idei, a remarcat că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi

penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

imputate, prin numirea rapoartelor de expertiză judiciară medico-legale, reprezintă

cheltuieli judiciare ce sunt achitate din sumele alocate de la bugetul statutului.

Mai mult decât atât, instanța de apel a reținut prevederile art. 227 alin. (2) Cod

de procedură penală, prin care legiuitorul a prevăzut sumele care se cuprind în

cheltuielile judiciare, însă sumele achitate pentru efectuarea rapoartelor de expertiză

judiciare medico-legale, nu sunt reglementate de această normă procesuală.

În acest context, a subliniat că, la materialele cauzei procurorul, deși invocă

suportarea cheltuielilor judiciare în cadrul urmăririi penale în sumă de 640 lei pentru

efectuarea rapoartelor de expertiză judiciară medico-legale, totuși nu a anexat probe

privitor la achitarea unei asemenea sume bănești în contul instituției care a efectuat

raportul de constatare.

Astfel, instanța de apel a subliniat că mențiunea efectuată în rapoartele de

expertiză judiciară, la rubrica notă, precum că cheltuielile suportate în legătură cu

efectuarea raportului de constatare, întocmit de către Centrul de Medicină Legală

constituie 320 lei fiecare, nu pot fi reținute în sensul confirmării suportării cheltuielilor

judiciare invocate de către procuror în sumă totală de 640 lei, or, procurorul nu a

prezentat instanței de judecată înscrisuri care ar face dovada de achitare a unor astfel

de cheltuieli judiciare pentru efectuarea și întocmirea rapoartelor de expertiză judiciare

de către respectiva instituție, cum ar fi factură, un act de primire-predare, sau alte

înscrisuri relevante.

De asemenea, referința procurorului la prevederile art. 227 alin. (2) pct. 1) Cod de

procedură penală, care stabilește că cheltuielile judiciare cuprind sumele plătite sau

care urmează a fi plătite martorilor, părților vătămate, reprezentanților lor, experților,

4

specialiștilor, interpreților, traducătorilor și asistenților procedurali, este neîntemeiată,

în situația în care procurorul nu a anexat la cauza penală probe ce ar demonstra

achitarea experților suma de 640 lei solicitată a fi încasată din contul inculpatului

Vadim Marcov. Acel fapt că, statul prin intermediul procurorului și-a onorat obligația

de a demonstra în instanța de judecată vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

cercetate de către organul de urmărire penală, nu constituie un temei automat de a

încasa cheltuielile judiciare din contul inculpatului Vadim Marcov, or, procurorul

necesită să demonstreze că acele cheltuieli invocate au fost real suportate de către

organul de urmărire penală, prin prezentarea de probe pertinente și concludente, pe

când la caz, astfel de probe nu au fost administrate.

Mai mult ca atât, art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, prevede că instanța

de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, această

normă poartă un caracter general, iar la determinarea necesității ca inculpatul să

suporte total sau parțial cheltuielile judiciare suportate pe parcursul urmăririi penale,

instanța de judecată urmează să țină cont de toate circumstanțele cauzei, inclusiv și de

probele administrate în acest sens de către acuzatorul de stat, însă la speță, după cum

a fost deja constatat, procurorul nu a demonstrat prin probe pertinente achitarea plății

pentru rapoartele de expertiză judiciară medico-legale efectuate, costul cărora solicită

să fie încasat din contul inculpatului Vadim Marcov în beneficiul statului.

În același context de idei, instanța de apel admis posibilitatea suportării unor

cheltuieli judiciare pentru buna desfășurare a procesului penal de către organul de

urmărire penală, însă cu toate acestea în materialele dosarului organul de urmărire

penală/procurorul nu au confirmat aceste cheltuieli prin probe așa cum o solicită

normele procesual-penale.

Instanța de apel, a notat că în temeiul art. 51 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură

penală, procurorul este în drept să pornească o acțiune civilă împotriva învinuitului,

inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială pentru fapta

învinuitului, inculpatului: în interesele statului, pe când la caz, procurorul nu a înaintat

o acțiune civilă împotriva inculpatului Vadim Marcov.

În consecință, instanța de apel a constatat temeinicia concluziei primei instanțe

de a respinge cerința procurorului privitor la încasarea de la inculpatul Vadim Marcov

cheltuielile judiciare pentru efectuarea rapoartelor de expertiză judiciare medico-legale

în sumă totală de 640 lei, or potrivit art. 227 alin.(1) și art. 227 alin.(2) pct.5), (3) Cod de

procedură penală, cheltuieli judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea

nu prevede altă modalitate.

5

Legalitatea unei astfel de soluții derivă și din decizia Curții Constituționale nr, 98

din 06 septembrie 2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din

articolul 142 alin. (2) din Codul de procedură penală (plata pentru efectuarea expertizei

în cauzele penale), în conținutul căreia Curtea a notat că prin definiție, expertiza

judiciară reprezintă o activitate de cercetare Științifico-practică, efectuată în cadrul

procesului civil, penal sau contravențional, în scopul aflării adevărului prin efectuarea

unor cercetări metodice, cu aplicarea de cunoștințe speciale și procedee tehnico-

științifice pentru formularea unor concluzii argumentate cu privire la anumite fapte,

circumstanțe, obiecte materiale, fenomene și procese, corpul și psihicul uman, ce pot

servi drept probe într-un proces judiciar. Motivele pentru dispunerea și efectuarea

expertizei judiciare sunt prevăzute la articolul 142 Cod de procedură penală, iar prin

articolul 143 din Cod de procedură penală legislatorul a stabilit cazurile în care este

obligatorie efectuarea expertizei. Curtea a observat că, în baza articolului 19 alin. (3) din

Cod de procedură penală, procurorul (organul de urmărire penală) are obligația de a

lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și

obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de a evidenția atât circumstanțele care dovedesc

vinovăția bănuitului, învinuitului, inculpatului, cât și cele care îl dezvinovățesc,

precum și circumstanțele care îi atenuează sau agravează răspunderea. Această normă

își găsește dezvoltarea în articolul 100 alin. (1) din Cod de procedură penală, potrivit

căruia administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procesul

penal, adică strângerea și verificarea probelor, în favoarea și în defavoarea învinuitului,

inculpatului, de către organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea altor

participanți la proces, precum și de către instanță, la cererea părților, prin procedeele

probatorii prevăzute de Codul de procedură penală.

Prin urmare, dispunerea unei expertize judiciare constituie o obligație procesuală

a procurorului (organului de urmărire penală), în faza de urmărire penală, dacă

circumstanțele cauzei o justifică. Expertiza urmează a fi dispusă și în favoarea

învinuitului pentru a respecta drepturile procesuale ale acestuia, inclusiv principiul

egalității armelor. În cazul unei omisiuni a procurorului (organului de urmărire penală)

de a respecta o asemenea obligație, persoanele interesate pot utiliza instrumentele

procesuale prevăzute în instituția controlului judiciar al procedurii prejudiciere. Părțile

interesate pot solicita efectuarea unei expertize judiciare la judecarea cauzei în prima

instanță sau în instanța de apel. În mod firesc, în toate cazurile, cheltuielile suportate

pentru efectuarea expertizelor sunt suportate de la bugetul de stat. Așadar, efectuarea

unei expertize judiciare pentru constatarea circumstanțelor cauzei constituie o obligație

pozitivă a autorităților, ce derivă din articolul 124 alin. (1) din Constituție, iar dreptul

6

părților de a solicita efectuarea unei expertize din inițiativă proprie și pe cont propriu

este o garanție suplimentară prevăzută de normele procesuale. Înalta Curte a constatat

că, potrivit articolului 75 alin. (3) din Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la

expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, cheltuielile pentru efectuarea

expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat,

cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală. Sub

acest aspect, Curtea a conchis că în cazurile în care organul de urmărire penală și, în

special, procurorul este obligat, ope legis, să dispună efectuarea unei expertize judiciare

(prevăzute la articolul 143 din Codul de procedură penală) cheltuielile pentru aceasta

sunt suportate de către ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat.

în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală solicită casarea deciziei, cu

remiterea cauzei spre rejudecare de către aceiași instanță de apel în alt complet de

judecată.

În motivarea celor solicitate, procurorul face trimitere la practica Colegiului penal

al Curții Supreme de Justiție care în spețe similare încasează cheltuielile judiciare de la

inculpați în contul statului.

De asemenea, procurorul susține că decizia pronunțată de către instanța de apel

este una nemotivată și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

materialului din dosarul cauzei, Colegiul penal concluzionează că, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de

apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de fond. Instanța de

apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel, este obligată să se

pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în

raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în

art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnatului.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temeiuri de casare a deciziei

instanței de apel pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care stipulează că

7

hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivului hotărârii sau acesta este expus neclar.

Verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal

conchide că, acestea nu coroborează cu materialele cauzei și sunt invocate neîntemeiat

de titular, reieșind din raționamentele ce urmează.

Autorul recursului consideră că, instanța de apel eronat a respins solicitarea

acuzării de a dispune încasarea de la inculpatul Vadim Marcov în bugetul statului a

cheltuielilor judiciare în sumă de 640 lei, cheltuieli suportate în urma efectuării

rapoartelor de expertiză medico-legale.

Astfel, Colegiul penal atestă că, instanța de apel a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea chestiunii legate de cheltuielile

judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect

ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct.

2), 6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța

de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile

judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, instanța de

apel just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță, respectivele

cheltuieli urmează a fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

De asemenea, Colegiul penal ține să remarce că, pornind de la relevanțele art. 229

alin. (1) și (3), 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul, eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

8

penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă

apreciere probelor din dosar.

În această ordine de idei, instanța de recurs ordinar susține poziția instanței de

apel care corect a respins ca fiind neîntemeiată solicitarea procurorului cu privire la

încasarea din contul inculpatului Vadim Marcov în bugetul statului a cheltuielilor

judiciare în sumă de 640 lei, cheltuieli suportate în urma efectuării rapoartelor de

expertiză medico-legale .

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că, instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de către recurent că hotărârea atacată

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și că recursul ordinar este unul vădit

neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Cahul Dumitru Calendari, împotriva deciziei Colegiului judiciar al

Curții de Apel Cahul din 13 februarie 2020, în cauza penală în privința Marcov Vadim

XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 19 august 2020.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

9