1ra-1179/ 2020 — art. 186 alin. 2 lit. c, d, CP

1ra-1179/ 2020 — art. 186 alin. 2 lit. c, d, CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1179/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

08 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Boico Victor, Cobzac Elena,

examinând, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei,

admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul

Tampei Tatiana în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 01 iulie 2019 și sentinței Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani din 13 februarie 2019, în cauza penală în privința lui,

Patosca Ivan xx, născut la xxxx, domiciliat

în or. xxx, str. xx.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 06.07.2017 – 13.02.2019

instanța de apel: 23.05.2019 – 01.07.2019

instanța de recurs: 11.03.2020 – 08.07.2020

A C O N S T A T A T:

februarie 2019, Patosca Ivan a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.(2) lit. c) și d) Cod Penal și stabilită o

pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 (șase) luni cu ispășirea

pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

A fost încasat din contul lui Patosca Ivan în folosul Elvirei Zrilina

dauna materială în mărime de 14 726 lei.

Ivan la data de 10.10.16, în jurul orei 08:30 prin acces liber a întrat în odaia

nr. 28, situată în nr. 68 A din șos. Hîncești, mun. Chișinău, în interiorul

domiciliului cet. Zrilina Elvira, cu care era în relații ostile, de unde

conștientizând ilegalitatea acțiunilor și dorind survenirea lor a sustras un

telefon mobil de model „MI” în valoare de 2 376 lei în interiorul căruia era

cartela SIM xxx, după care tot el, în aceiași zi, în perioada de timp de la ora

09:30 ora 11:00 , urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei

persoane, repetat a prin deteriorarea lacătului de la odaia nr. 28, situată în

blocul nr. 68 A din șos. Hîncești, mun. Chișinău, în interiorul domiciliului

1

cet. Zrilina Elvira, de unde conștientizând ilegalitatea acțiunilor și dorind

survenirea urmărilor a sustras bunurile cet. Zrilina Elvira și bani în sumă de

2800 lei, o șubă de nurcă în valoare de 5000 lei, un palton în valoare de 1750

lei, o scurtă de iarnă în valoare de 2000 lei, o pereche de cizme în valoare de

800 lei și buletinul de identitate pe numele lui Zrilina Elvira, fiind sustrase

bunuri materiale în sumă totală de 14 726 lei, în rezultatul cărui fapt părții

vătămate Zrilina Elvira, i-a fost cauzat un prejudiciu material în proporții

considerabile în sumă de 14726 lei.

Ponici Ivan în numele inculpatului, prin care a solicitat casarea sentinței,

rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care să fie dispusă achitarea inculpatului Patosca

Ivan pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de inculpat.

2019, a fost respins apelul Ponici Ivan, în numele inculpatului Patosca Ivan,

și menținută sentința fără modificări.

4.1 Astfel, instanța de apel a menționat că, la pronunțarea sentinței,

prima instanță, corect, a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a

concluzionat că inculpatul a săvârșit anume infracțiunea imputată. Aceste

împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală, fiind corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Codul de

procedură penală.

Instanța de apel a constatat cu certitudine că inculpatul a comis

infracțiunea prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. c), d) Codul penal și anume:

furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane prin

pătrundere în încăpere și cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Necătând la faptul că inculpatul Caraman Vitalie vina nu a recunoscut-

o, instanța de apel a conchis că prima instanță motivat și întemeiat a

concluzionat referitor la vinovăția lui în comiterea infracțiunii imputate.

Prima instanță s-a bazat pe următoarele probe, care sunt pertinente,

concludente, utile și veridice și coroborează între ele: declarațiile părții

vătămate Zrilina Elvira, declarațiile martorului Răzmeriță Valentina,

declarațiile martorului Gonța Irina.

Vinovăția inculpatului este probată integral prin declarațiile

martorilor. Anume inculpatul a fost văzut de două ori în aceeași zi pe

coridorul căminului. De asemenea, inculpatul a recunoscut că a luat

telefonul mobil, crezând că discută cu mama părții vătămate, și a promis că

va restitui bunurile. Circumstanțele respective indică cu certitudine la

2

vinovăția inculpatului și sânt suficiente pentru emiterea unei sentințe de

condamnare.

Instanța de apel a considerat imposibil de a atinge scopul restabilirii

echității sociale fără executarea reală a pedepsei stabilite.

Tampei Tatiana în numele inculpatului Patosca Ivan prin care a solicitat

casarea deciziei și pronunțarea undei decizii de achitare a lui Patosca Ivan,

din motiv că fapta nu a fost comisă de inculpat.

5.1 În motivare avocatul Tampei Tatiana în numele inculpatului

Patosca Ivan a indicat că:

- instanțele judecătorești au pus la baza condamnării lui Patosca Ivan

probe care direct nu reflectă acțiunile lui Patosca Ivan. Nici un martor nu a

arătat direct la inculpat că l-ar fi văzut furând din apartamentul părții

vătămate, s-au l-ar fi vizând cu lucrurile părții vătămate;

- martorul Gonța Irina a declarat că l-a văzut pe inculpat la ușa părții

vătămate că repara lacătul și că acesta nu a avut nici o reacție, nu a încercat

să fugă;

- consideră că instanțele i-au numit o pedeapsă cu executare reală în

penitenciar, în situația în care sistemul de penitenciare din Republica

Moldova nu respectă drepturile deținuților și îi deține în condiții inumane

de detenție, astfel condamnații care își ispășesc pedeapsa cu închisoare nu

ajung să fie reeducați și corijați, dar efectul scontat este tocmai unul invers.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de

recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate

expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie

să fie invocate de recurent.

Raportând aceste prevederi la speța examinată, Colegiul penal atestă că,

avocatul Tampei Tatiana în numele inculpatului Patosca Ivan declarând

recursul ordinar, nu a invocat nici unul din temeiurile obligatorii recursului

ordinar stipulate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, deși solicită

pe de o parte achitarea inculpatului iar pe de altă parte critică decizia

3

instanței în partea stabilirii pedepsei privative de liberate în privința

inculpatului, cerințe ce cad sub incidența pct. 8) și 10) al art. 427 alin.(1) Cod

de procedură penală, care stipulează că, deciziile instanței de apel pot fi

supuse recursului, pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel când, nu au fost întrunite elementele infracțiunii, s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Colegiul penal constată că motivele invocate în recurs nu și-au găsit

confirmarea în urma cercetării materialelor cauzei, dat fiind faptul că,

instanța de apel, la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414 alin.

(1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de procedură penală și prin decizia adoptată

corect a menținut sentința privind condamnarea inculpatei în baza art. 186

alin.(2) lit. c), d) Cod penal.

Colegiul penal menționează, că motivarea hotărârii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod

necesar expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt

valorificate toate aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt

menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale,

așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării

cercetării judecătorești, just a concluzionat că prima instanță, analizând

probele administrate corect a stabilit și a reținut în sarcina lui Patosca Ivan

încadrarea juridică corespunzătoare prevăzută la art. 186 alin.(2) lit. c), d)

Cod penal.

Motivul, precum că „fapta nu a fost comisă de inculpat”, constituie o

interpretare subiectivă a recurentului, or prima instanță și de apel corect au

constatat vinovăția inculpatului Patosca Ivan în săvârșirea infracțiunii

imputate, argumente pe care instanța de recurs le acceptă și pentru a evita

repetări inutile le însușește.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai

impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea

demonstrând cu prisosință soluția dată de instanțele inferioare. În cazul în

care acestea și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la

împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o curte de recurs

poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor

instanțe.

Totodată, Colegiul penal relevă că, din conținutul recursului rezultă că

recurentul invocă dezacordul cu aprecierea probelor și a vinovăției

inculpatei stabilită în comiterea infracțiunii incriminate.

4

Instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală a examinat complet și obiectiv probele administrate la

dosar, verificându-le sub aspectul pertinenței și concludenții, atât pe cele

obținute în procesul urmăririi penale cât și în cadrul ședințelor de judecată,

fapt ce face, ca concluzia despre vinovăția lui Patosca Ivan în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 186 alin.(2) lit. c), d) Cod penal, să fie justă și

întemeiată.

De menționat că, motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în

temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Colegiul penal apreciază ca nefondată critica inculpatului sub

aspectul pct. 8), în sensul că infracțiunea nu a fost săvîrșită de inculpat, or

eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în sensul atribuit de legislator în art.

6 pct. 111 ) Cod de procedură penală și anume stabilirea eronată a faptelor,

în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a probelor care

le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora. Eroarea gravă de

fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor. Eroarea gravă de fapt

trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt.

De remarcat că, acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu

a fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale

infracțiunii, nici mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat

elementele infracțiunii, ori când nu au fost stabilite faptele care invocă

circumstanțele atenuante și agravante ale infracțiunii.

Însă în hotărârile ambelor instanțe au fost apreciate și verificate

minuțios probele în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100

alin. (4) Cod de procedură penală, li s-a dat o apreciere justă potrivit art. 101

Cod de procedură penală din punct de vedere al pertinenței, utilității,

concludenții, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine

toate aspectele de fapt și de drept.

Distinct de aceste considerente, Colegiul mai atestă că recurentul

critică decizia instanței de apel și sub aspectul individualizări greșite a

pedepsei aplicate, temei de recurs prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod

de procedură penală, potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

de apel atunci când s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Referitor la motivele invocate de recurent în acest sens, Colegiul penal

consideră că, temeiurile semnalat de recurent nu este incident în prezenta

cauză, iar instanțele ierarhic inferioare și-au motivat just soluția adoptată,

acordând deplină eficiență prevederilor art. 61, 75, 76, 78 Cod penal.

5

Colegiul penal menționează că, instanța de judecată este singura în

măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei

pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având deplina libertate de

acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de regulile

și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei. Chestiunea de individualizare a pedepsei este un

proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute

de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia a fost condamnat

inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în

vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite care

se măsoară după cuantumul pedepsei prevăzute de textul încriminator,

urmând ca celelalte două criterii alăturate și distincte - persoana

infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală să fie luate în considerație după ce instanța și-a format opinia cu

privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale săvârșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei instanțele au ținut cont de

gravitatea infracțiunilor săvârșite, de motivul acestora, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează

răspunderea, antecedentele penale, precum și atingerea scopului pedepsei

penale privind restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În general, criticile formulate de recurent asupra deciziei prin care se

invocă aceleași motive ca și în apel, au format obiect de discuție la judecarea

cauzei în instanța de apel și ultima le-a dat o motivare corespunzătoare,

argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 5., soluție, pe care

instanța de recurs și-o însușește pe deplin, și a cărei reluare nu se mai

impune, având în vedere și faptul că verificând hotărârea judecătorească în

raport și cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, nu se

identifică existența altor motive care, analizate din oficiu să ducă la casare,

constatându-se astfel, că recursul declarat este inadmisibil.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către

instanța de apel în decizia sa, sunt juste, iar criticile recurentelor nu

constituie temeiuri de a răsturna situația în prezenta cauză, ce ar necesita

intervenția instanței ierarhic superioare, în sensul casării hotărârii

judecătorești adoptate de instanța de apel.

6

Reținând prevederile sus menționate, Colegiul penal conchide că nu

există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat și potrivit

legii decide inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Tampei

Tatiana în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 01 iulie 2019, în cauza penală în privința lui Patosca

Ivan xxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 31 iulie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Boico Victor

Cobzac Elena

7