1ra-1331/2020 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1331/2020 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1331/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de avocatul Dorin Trestianu în numele părților

vătămate Frumusache Simion și Postica Ghenadie, împotriva sentinței Judecătoriei

Ungheni din 25 iunie 2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

11 februarie 2020, în privința inculpatului

Efros Vitalie XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 20.02.2019 – 25.06.2019,

instanța de apel: 26.07.2019 – 11.02.2020,

instanța de recurs: 18.05.2020 – 01.07.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Efros Vitalie a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în mărime de 500 unități

convenționale, ce constituie 25.000 lei, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul lui Frumusache S. prejudiciul moral în

mărime de 10.000 lei, cheltuielile de asistență juridică – 10.000 lei, cheltuielile de

transport ale reprezentantului – 1300 lei, cheltuielile de transport și de păstrare la

parcarea autorizată – 2940 lei, și în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

756 lei.

inculpatul Efros V., aflându-se în traficul rutier, deplasându-se la volanul

automobilului „Mercedes-Sprinter”, n.î. XXXXXX, pe traseul R-25 Bucovăț-

Nisporeni, km 18, în direcția Nisporeni, ajungând în apropierea s. Ciorești, fiind treaz,

1

deținând permis de conducere, acționând intenționat, a ignorat prevederile art. 45 alin.

(1) lit. a), b) și d) din Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009, potrivit cărora, conducătorul

mijlocului de transport trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția și

reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase și

situația rutieră, precum și prevederile art. 45 alin. (2) potrivit cărora, în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului,

urmare a cărui fapt, a pierdut controlul mijlocului de transport și a ieșit de pe banda sa

de deplasare, pe contrasens. În consecință, s-a tamponat frontal cu alt mijloc de

transport „WV Golf”, n.î. XXX, la volanul căruia se afla Frumusache S., care se

deplasa regulamentar spre direcția Bucovăț și care îl avea în calitate de pasager pe

bancheta din față pe Postica G. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule,

conducătorului auto Frumusache S. i-au fost cauzate, conform raportului de expertiză

judiciară nr. 201824D0128 din 20.11.2018, politraumatism exprimat prin fractura

rotulei drepte, fractura prin smulgere a tuberozității calcaniene, fractura osului cuboid,

fractura diafizei distale, oaselor metacarpiene II-III-IV picior stâng, excoriații multiple

pe picioare, ce condiționează dereglarea sănătății de lungă durată și, în baza acestui

criteriu, se califică ca vătămare medie, iar pasagerului Postica G. i-au fost cauzate,

conform raportului de expertiză judiciară nr. 201824D0109 din 08.10.2018, fractura în

1/3 medie a sternului, fără deplasarea fragmentelor, care condiționează dereglarea

sănătății de lungă durată și, în baza acestui criteriu, se califică ca vătămare medie și

sunt în legătură cauzală directă cu accidentul rutier.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina integral și a solicitat examinarea

cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, declarând că i-a achitat

lui Frumusache S. prejudiciul în sumă de 21.300 lei, polița de asigurare și medicul.

Dat fiind că probele administrate dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului,

acțiunile acestuia urmează a fi încadrate în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, ca

încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat

din imprudență o vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă, a recunoscut vina și s-a

căit sincer, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, anterior nu a fost

condamnat, se caracterizează pozitiv, concluzionând că reeducarea și corectarea lui

este posibilă cu aplicarea amenzii, în condițiile beneficierii de reducerea cu o pătrime

a limitelor de pedeapsă, conform prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, fără privarea de dreptul de conduce mijloace de transport ori, norma de drept

prevede expres că pedeapsa complementară se aplică doar în cazul numirii pedepsei

principale sub formă de închisoare.

Totodată, instanța a statuat că partea vătămată Frumusache V. a solicitat

încasarea din contul inculpatului a prejudiciului moral în mărime de 200.000 lei,

cheltuielile de asistență juridică – 10.000 lei, cheltuielile de transport pentru

2

reprezentant – 1300 lei, cheltuielile de transport și de păstrare la parcarea autorizată –

2940 lei, în total suma de 214.240 lei.

Conform art. 1398 alin. (1) Cod civil, cel care acționează față de altul în mod

ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile

prevăzute de lege și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune, iar potrivit art.

1423 alin. (1) Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină

de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice și

fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului și

de măsura în care această compensație poate aduse satisfacție persoanei vătămate.

Astfel, urmează a fi admisă parțial acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Frumusache S. în partea încasării prejudiciului moral, fiind stabilit că acestuia

indubitabil i-au fost cauzate suferințe fizice și psihice, care i-au pus viața în pericol, iar

suma de 10.000 lei este una compensatorie și proporțională celor suferite, urmând să-i

aducă o satisfacție echitabilă.

Totodată, acțiunea civilă în cadrul procesului penal se soluționează după regulile

stabilite în Codul de procedură civilă. Astfel, conform art. 118 alin. (1) Cod de

procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă

drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Prin urmare, în beneficiul părții vătămate urmează a fi încasate cheltuielile de

asistență juridică în sumă de 10.000 lei, cheltuielile de transport ale reprezentantului –

1300 lei, cheltuielile de transport și de păstrare la parcarea autorizată – 2940 lei, în total

în sumă de 24.240 lei.

apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (1), 90 Cod penal la 1 an și 6 luni

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru o perioadă de

probațiune de 2 ani, cu admiterea integrală a acțiunii civile înaintată de partea vătămată.

Apelantul a invocat că instanța de fond a aplicat eronat legea la stabilirea

pedepsei cu amendă inculpatului, ignorând faptul că scopul pedepsei primordial trebuie

să restabilească echitatea socială și să prevină săvârșirea de noi infracțiuni atât din

partea inculpaților, cât și a altor persoane.

Instanța de fond, în detrimentul părții vătămate, a admis parțial acțiunea civilă,

încasând 24.240 lei din acțiunea civilă de 200.000 lei, totodată, stabilindu-i inculpatului

pedeapsa cu amendă.

Ori, pedeapsa stabilită inculpatului este neîntemeiată și individualizată contrar

prevederilor art. 61 Cod penal, nu-și va atinge scopul de corectare a condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor

persoane.

3.1. Părțile vătămate Frumusache S. și Postica G., la fel, au declarat apel,

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport și încasarea din contul acestuia a prejudiciului moral în mărime

de 200.000 lei în beneficiul lui Frumusache S.

Apelanții au indicat că prima instanță nu a ținut cont de gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, refuzul inculpatului de a repara integral prejudiciul cauzat,

3

comportamentul acestuia în momentul comiterii infracțiunii și după consumarea ei,

precum și personalitatea lui, pronunțând o hotărâre neîntemeiată.

Totodată, inculpatul nu a întreprins măsuri pentru atenuarea urmărilor cauzate

de infracțiune, încercând să acorde careva ajutor victimei pe deplin sau familiei

acestuia, manifestând un compartiment indiferent, fapt ce denotă că pedeapsa aplicată

acestuia nu este proporțională cu circumstanțele cauzei în partea aplicării unei pedepse

prea blânde.

De fapt, cuantumul solicitat nici cum nu poate să satisfacă în totalitate suferințele

fizice sau să restabilească situația anterioară, însă acesta reprezintă, în principiu, o

remunerație care ar putea să echivaleze simbolic suferințele cauzate părții civile,

manifestate prin suferințe fizice și psihice ce au survenit în urma accidentului rutier

prin vătămarea corporală a ultimului.

apelurile au fost respinse, ca nefondate.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond la stabilirea pedepsei, corect a

aplicat prevederile legale ale art. 7, 75 Cod penal, ținând cont de faptul că inculpatul a

comis o infracțiune mai puțin gravă, a recunoscut vina și s-a căit de cele săvârșite,

anterior nu a fost condamnat, se caracterizează pozitiv, că nu au fost stabilite

circumstanțe agravante, cele atenuante fiind – recunoașterea vinovăției și comiterea

pentru prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, întemeiat stabilindu-i pedeapsa cu

amendă în mărime de 500 unități convenționale, fără privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport, pedeapsă ce va asigura atingerea deplină a scopului legii penale

privind corectarea și reeducarea inculpatului, având în vedere că acesta a încălcat

regulile de securitate a circulației rutiere care au precedat producerea urmărilor

prejudiciabile.

Ori, soluția instanței de fond va duce la atingerea scopului de corectare și

reeducare a inculpatului, aplicarea unei astfel de pedepse fiind în măsură să ducă la

conștientizarea de către acesta a faptelor comise, cu tragerea unor concluzii corecte ce

țin de comportamentul său și relațiile sociale cu privire la solidaritatea familială,

integritatea corporală și sănătatea persoanelor.

Totodată, scopul pedepsei penale nu este ca aceasta să fie retributivă,

intimidatoare sau vindicativă, în sens că, pedeapsa nu trebuie privită ca prețul pe care

trebuie să-l plătească persoana pentru fapta prejudiciabilă, ci trebuie să reflecte un

echilibru între gravitatea faptei prejudiciabile și urmările ei, prin excluderea

caracterului vindicativ al pedepsei, urmărindu-se ca partea vătămată și statul să nu

urmărească răzbunarea, ce ar genera altă răzbunare, prin încălcarea dreptului, ci

realizarea dreptății, inclusiv prin prisma principiilor proporționalității și cel al echității

lor.

Potrivit art. 1398 alin. (1) Cod civil, cel care acționează față de altul în mod ilicit,

cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de

lege și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune, iar conform art. 1423 alin.(1)

Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină de către

instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice și fizice

cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului și de

măsura în care această compensație poate aduse satisfacție persoanei vătămate.

4

Astfel, cererea părților vătămate este neîntemeiată în partea privind încasarea

prejudiciului moral în mărime de 200.000 lei, cuantumul fiind exagerat.

Deci, instanța de fond corect a admis acțiunea civilă parțial, încasând de la

inculpat prejudiciul moral în mărime de 10.000 lei, cheltuielile de asistență juridică în

sumă de 10.000 lei, cheltuielile de transport pentru reprezentant - 1300 lei și cheltuielile

de transport și de păstrare la parcarea autorizată în sumă de 2940 lei, în total suma de

24.240 lei, sumă echitabilă pentru recuperarea prejudiciului moral, pentru suferințele

fizice și psihice suportate de partea vătămată, urmând a fi respinse în rest pretențiile,

ca nefondate.

vătămate Frumusache Simion și Postica Ghenadie, în care solicită casarea deciziei

instanței de apel cu admiterea apelului declarat de părțile vătămate așa cum este

formulat.

Recurentul a invocat că instanțele de fond și de apel nu au ținut cont de gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de refuzul inculpatului de a repara integral

prejudiciul cauzat, comportamentul acestuia în momentul comiterii infracțiunii și după

consumarea ei, de personalitatea lui, pronunțând o hotărâre neîntemeiată.

Totodată, inculpatul nu a întreprins măsuri pentru atenuarea urmărilor cauzate

de infracțiune, neîncercând să acorde ajutor victimei sau familiei acestuia, manifestând

un comportament indiferent, fapt ce denotă că pedeapsa aplicată acestuia nu este

proporțională cu circumstanțele cauzei în partea aplicării unei pedepse prea blânde.

De fapt, cuantumul solicitat nici cum nu poate să satisfacă în totalitate suferințele

fizice sau să restabilească situația anterioară, însă acesta reprezintă, în principiu, o

remunerație care ar putea să echivaleze simbolic suferințele cauzate părții civile,

manifestate prin suferințe fizice și psihice ce au survenit în urma accidentului rutier

prin vătămarea corporală a ultimului.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens. Potrivit

art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie stabilirea

5

eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Sub acest aspect, se reține că recursul avocatului este fondat în drept și pe

temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt,

care a afectat soluția instanței, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale (pct. 5. din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârilor contestate, asupra

căror motive concrete invocate în apel nu s-ar fi pronunțat instanța de apel și care ar fi

esența circumstanțelor și erorile de drept că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta

este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6

pct. 111) Cod de procedură penală, care i-ar fi afectat soluția, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale, fiind omisă în totalitate și argumentarea

ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Pe lângă aceasta, solicitarea: „cu admiterea apelului declarat de părțile vătămate

așa cum este formulat”, nu este prevăzută în art. 435 Cod de procedură penală ca o

decizie pentru instanța de recurs.

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut

în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să

se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și

nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din

decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în

strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de

drept material, corect luând în considerare că acesta a săvârșit o infracțiune mai puțin

gravă, dar este caracterizat pozitiv, nu are antecedente penale, a recunoscut integral

6

vina și s-a căit sincer de cele comise, că nu au fost stabilite circumstanțe agravante, cât

și prevederile art. 61, 75 Cod penal, 3641 Cod de procedură penală, pedeapsa penală

este o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care

au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a

altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să

înjosească demnitatea persoanei condamnate. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute

pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepțional și se

aplică atunci când gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară

aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge

scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul

excepțional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către

instanța de judecată. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală beneficiază de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale, corespunde principiului proporționalității și

scopului de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și prevenirii

de săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane (pct. 2., 4.

din decizie).

Pe lângă aceasta, instanțele just au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și

de drept privind mărimea compensației pentru prejudiciul moral cauzat părților

vătămate, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, corect ținând cont de prevederile art. 219 alin. (4), 220

alin. (3), 387 alin. (1) Cod de procedură penală, art. 1423 Cod civil, conform căror

odată cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite

temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau

în parte, ori o respinge. La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale

prejudiciului moral, instanța de judecată ia în considerare suferințele fizice ale victimei,

etc. Hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele dreptului

civil. Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța

de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate

persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, și de măsura în

7

care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al

persoanei vătămate.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua o examinare

efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în

care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că obligația motivării

deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând

formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez

c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Mai mult, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct.

a apreciat circumstanțele cauzei în partea stabilirii pedepsei și în latura civilă.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor

cauzei în partea stabilirii pedepsei și în latura civilă, în alt sens decât cel pe care îl

propune avocatul părților vătămate, este o competență și prerogativă legală a acestor

instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art.

427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar,

la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul

Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că inculpatului i

s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

8

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Dorin Trestianu în

numele părților vătămate Frumusache Simion și Postica Ghenadie, împotriva sentinței

Judecătoriei Ungheni din 25 iunie 2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 11 februarie 2020, în privința inculpatului Efros Vitalie XXXX, pe motiv

că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 31 iulie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

9