1ra-270/2019 — art. 264 alin. 5 CP

1ra-270/2019 — art. 264 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-270/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

23 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei din 18 aprilie

2018 și deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2018,

declarat de avocatul Tudor Chirtoacă, în numele inculpatului

Vidrașco Gheorghi XXX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXX, cetățean al R. Moldova, fără antecedente

penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 30.10.2014 – 18.04.2018,

instanța de apel: 26.06.2018 – 03.10.2018,

instanța de recurs: 05.12.2018 – 23.01.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 264 alin. (5) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani, de la data intrării în

vigoare a sentinței, cu includerea perioadei aflării în arest din 03.09.2014 până la

05.10.2014.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Meghelea B. prejudiciul material în

sumă de 70.000 lei, moral în mărime de 200.000 lei, cheltuielile de asistență juridică

în sumă de 3500 lei și de transport în mărime de 350 lei, iar în beneficiul lui Cojocari

1

I. s-a încasat prejudiciul material în sumă de 50.000 lei și moral în mărime de

200.000 lei.

1.1. Potrivit încheierii din 24 mai 2018, Judecătoria Orhei a dispus: „a

completa dispozitivul sentinței Judecătoriei Orhei la primul aliniat, după textul „A-l

recunoaște vinovat pe Vidrașco Gheorghi în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

264 alin. (5) Cod penal și i se stabilește pedeapsa sub formă de închisoare de 8 ani”

va urma următorul conținut „cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis”.

Instanța a conchis că în sentința adoptată, s-a omis expunerea asupra categoriei

penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa inculpatul.

inculpatul Vidrașco G., aflându-se la volanul automobilului „Skoda Felicia”, număr de

înmatriculare străin XXXXXX, în care se aflau în calitate de pasageri pe bancheta

din față Crăciun A., pe bancheta din spate Meghelea V., Cojocari R., Botnari I. și

Albu L., în timp ce se deplasa pe drumul public din s. Pohrebeni în direcția s. Șercani,

r-nul Orhei, manifestând imprudență în traficul rutier și încălcând prevederile pct.

45.1) al Regulamentului circulație rutiere aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357

din 13.05.2009, care îl obliga să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză

stabilită, ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția și

reacția, dexteritatea în conducere, care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase,

starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii, situația rutieră, pct. 45. 2)

al Regulamentului circulație rutiere, care prevede că în cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, nu a

adaptat viteza de deplasare a vehiculului la starea psihofiziologică proprie, la

dexteritatea în conducere și a admis deraparea autovehiculului pe care îl conducea, în

rezultat la ce a ieșit pe acostament și a tamponat într-un copac cu partea laterală

dreaptă a automobilului, cauzând decesul pasagerilor Meghelea V. și Cojocari R., cât

și leziuni corporale medii pasagerilor Crăciun A., Botnari I. și Albu L.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, aceasta fiind dovedită

integral și prin probele administrate, încadrând-ui acțiunile pe art. 264 alin. (5) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudență decesul a două persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75-77 Cod

penal, că inculpatul a comis o infracțiune gravă, care se pedepsește cu închisoare de

la 6 la 10 ani, că a recunoscut vina, se caracterizează pozitiv, la evidența medicului

psihiatru și narcolog nu se află, persoane la întreținere nu are, la momentul săvârșirii

infracțiunii nu avea antecedente penale, însă prin sentința Judecătoriei Orhei din

07.12.2017 a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1), 90 Cod penal la 1 an

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 1

an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de

un 1 an, la moment cauza fiind remisă spre examinare în ordine de recurs,

concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă doar prin izolare de

societate.

2

hotărâri prin care să-i fie stabilită o pedeapsă mai blândă, cu aplicarea art. 90 Cod

penal.

Apelantul a indicat că nu i-a fost individualizată corect pedeapsa.

Or, se caracterizează pozitiv, nu se află la evidența medicului psihiatru și

narcolog, nu are antecedente penale, a recunoscut vina, este de acord să restituie

paguba morală și materială cauzată părților vătămate, corectarea lui fiind posibilă și

fără izolare de societate, prin suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate,

fiindu-i acordată posibilitatea de a repara prejudiciul material cauzat.

octombrie 2018, apelul a fost admis, casată parțial sentința și total încheierea din 24

mai 2018, și pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Vidrașco Gheorghi, recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 264 alin. (5) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă cu de 8 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 5 ani, cu

executare în penitenciar de tip deschis, de la reținere, cu includerea perioadei aflării

în arest preventiv de la 03.09.2014 până la 05.10.2014.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că inculpatul se caracterizează pozitiv, la evidența

medicului psihiatru și narcolog nu se află, persoane la întreținere nu are, este fără

antecedente penale, ca circumstanță atenuantă fiind stabilită - recunoașterea vinei.

Totodată, prin sentința Judecătoriei Orhei din 07.12.2017, Vidrașco G. a fost

condamnat pe art. 264 alin. (1), 90 Cod penal la 1 an închisoare, cu privarea de

dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an, executarea pedepsei

fiind suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Pe lângă aceasta, infracțiunea săvârșită de inculpat este una gravă, care se

pedepsește cu închisoare de la 6 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de până la 5 ani.

Deci, cererea inculpatului privind aplicarea pedepsei minime cu închisoarea

sau stabilirea unei pedepse în condițiile art. 90 Cod penal, este nefondată or, în

coraport cu personalitatea inculpatului și circumstanțele cauzei penale, aplicarea unei

pedepse mai blânde ar fi inechitabilă și contrară scopului pedepsei penale.

Afirmațiile inculpatului că a recunoscut vina, se caracterizează pozitiv, nu se

afla la evidența medicului psihiatru sau narcolog, nu are antecedente penale, este de

acord să restituie paguba morală și materială, nu justifică aplicarea pedepsei minime

privativă de libertate sau non-privativă de libertate, cu aplicarea art. 90 Cod penal,

recunoașterea vinei fiind reținută ca circumstanță atenuantă potrivit art. 76 Cod penal,

iar faptul că inculpatul se caracterizează pozitiv și nu are antecedente penale nu

argumentează convingerea privind aplicarea pedepsei minime, în privința acestuia

fiind reținută și circumstanța agravantă provocarea prin infracțiune a unor urmări

grave, iar prin sentința Judecătoriei Orhei din 07.12.2017, el a fost condamnat pe art.

264 alin. (1), 90 Cod penal la 1 an închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de 1 an, executarea pedepsei fiind suspendată

condiționat pe o perioadă de probațiune de 1 an.

3

Cu toate că inculpatul a indicat că este de acord să repare paguba materială și

morală cauzată prin infracțiune, totuși, până la moment, nu a întreprins careva măsuri

în acest sens.

Prin urmare, în circumstanțele stabilite și, luând în considerare urmările grave

produse, apreciate în coraport cu personalitatea inculpatului, atingerea scopului

pedepsei de restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane

este posibilă doar prin izolare de societate.

Conform încheierii din 24 mai 2018, s-a dispus completarea dispozitivului

sentinței cu sintagma „cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis”.

Însă, potrivit art. 72 alin. (2) Cod penal, persoanele condamnate la închisoare

pentru infracțiuni săvârșite din imprudență execută pedeapsa în penitenciare de tip

deschis.

Or, latura subiectivă a infracțiunii incriminată inculpatului se caracterizează

prin intenție sau imprudență față de fapta prejudiciabilă și numai prin imprudență față

de urmările prejudiciabile.

Prin urmare, prima instanță incorect a dispus executarea pedepsei aplicate

inculpatului în penitenciar de tip semiînchis.

Astfel, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite,

de persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală, fiind stabilit că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, a

recunoscut vina și s-a căit sincer de cele comise, ca circumstanță atenuantă a fost

reținută recunoașterea vinei, iar ca agravantă - provocarea prin infracțiune a unor

urmări grave, că paguba materială și morală nu a fost reparată, față de acesta

urmează a fi aplicată, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (5) Cod

penal, pedeapsa de 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis.

parțială a acestei decizii și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i

fie aplicată o pedeapsă mai blândă.

Recurentul a invocat că la stabilirea pedepsei, instanțele de fond și de apel nu

au luat în considerare că la etapa judecării cauzei, inculpatul a recunoscut vina pe

deplin și s-a căit de cele săvârșite, se caracterizează pozitiv, nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru, nu are antecedente penale, este de acord să repare

prejudiciul material și moral cauzat.

Totodată, nefiind angajat în câmpul muncii, nu a avut posibilitatea să repare

paguba materială și morală cauzată părților vătămate, deoarece urmează să achite

prejudiciile și în cadrul altui dosar.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care

a afectat soluția instanței.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

4

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect, se reține că recursul ordinar este fondat în drept și pe

temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, că motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete invocate în apelul inculpatului nu s-ar fi pronunțat instanța de

apel, și care ar fi esența circumstanțelor că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că instanța a admis o eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct.

111) Cod de procedură penală, care ar fi afectat soluția instanței, fiind omisă în

totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut

în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și

să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepsei

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a deciziei atacate, inclusiv

cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de

5

apel legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale

cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând corect cont de

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și

a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel, just a concluzionat că în cazul în

care inculpatul a săvârșit, din imprudență, o infracțiune gravă, care s-a soldat cu

decesul a două persoane, precum și leziuni corporale medii altor trei persoane, că nu

a reparat prejudiciul material și moral cauzat prin infracțiune, mai fiind condamnat

pentru săvârșirea unei infracțiuni în domeniul transporturilor, chiar și în prezența

circumstanțelor invocate de avocat (pct. 5. din decizie), suspendarea condiționată a

executării pedepsei închisorii în baza art. 90 Cod penal, ar reprezenta o soluție de

pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul

restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Or, soluția instanței de apel este conformă și jurisprudenței naționale, potrivit

cărei, instanțele urmează să asigure aplicarea măsurilor aspre de pedeapsă față de

persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave (pct. 17 din Hotărârea Plenului Curții

Supreme de Justiție, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea

pedepsei penale).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiate doar pe critica modului în care instanța

de apel a apreciat probele și circumstanțele cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl

6

propune avocatul este o competență și prerogativă legală a acestei instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4. – 5. din decizie),

iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza

sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-a aplicat

inculpatului o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul

ordinar este vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Tudor Chirtoacă,

împotriva deciziei Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău din 03 octombrie 2018,

în privința inculpatului Vidrașco Gheorghi XXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 februarie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7