1ra-2130/2018 — art. 264 alin. 2 CP

1ra-2130/2018 — art. 264 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-2130/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 07 august

2018, declarat de avocatul Vasile Șoitu, în numele inculpatului

Crudu Andrei XXXXXX, născut la

XX XXXXXX XXXX în XXXXXX, XXXXXX, locuitor

al XXXXX, XXXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 14.06.2017 – 16.01.2018,

instanța de apel: 04.04.2018 – 07.08.2018,

instanța de recurs: 30.10.2018 – 12.12.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Crudu Andrei a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (2) Cod penal la 160 ore muncă neremunerată în

folosul comunității, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 5 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Pohilco I., prejudiciul

material de 14.619,40 lei, cheltuielile de asistență juridică în mărime de 5000 lei și

prejudiciul moral de 25.000 lei.

1

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 656

lei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Crudu A., aflându-se la volanul automobilului ,,BMW”, n.î. XXXXX deplasându-se

pe traseul R-56, pe o strada din or. Cantemir, fiind în stare de ebrietate cu grad

avansat, prin ce a încălcat prevederile art. 14 lit. a) al Regulamentului circulației

rutiere, potrivit cărui conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în

stare de ebrietate, nu a manifestat prudență în conducerea mijlocului de transport,

prin ce a încălcat prevederile pct. 45.1), 2), pct. 46 ale Regulamentului circulației

rutiere, care prevede că conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce

influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase, starea tehnică a vehiculului, situația rutieră, iar în cazul în care

în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului,

nu a redus viteza de deplasare a vehiculului, manifestând o neglijență în trafic, nu a

aplicat frânarea pentru evitarea tamponării derapând pe contrasens și, în rezultat, a

tamponat pietonul Pohilco I., locuitoare a or. Cantemir, care se deplasa pe stradă,

fiind lovită din partea stângă, prin ce a încălcat prevederile pct. 94.2) al

Regulamentului circulației rutiere, potrivit căruia conducătorii de vehicule trebuie să

se deplaseze astfel încât să nu creeze obstacole sau pericol pietonilor. În caz de

necesitate, ei sunt obligați să oprească. În rezultatul tamponării, pietonului Pohilco I.

i-au fost cauzate leziuni corporale sub formă de traumă asociată, traumatism cranio-

cerebral închis manifestat prin comoție cerebrală, ce se califică ca leziuni corporale

ușoare, și traumă contuză a abdomenului și bazinului, fractură închisă a ramurii

superioare a osului pubian stâng și osului ischiatic stâng, disjuncție (luxație) a

articulației sacro-iliace stângi cu deformarea inelului pelvian, contuzia rinichiului

stâng, stare după osteosinteză cu dispozitiv de fixare externă, care se califică ca

leziuni corporale medii, și pasagerului Țurcanu G. leziuni corporale sub formă de

fractura închisă a 1/3 medii claviculei cu deplasarea fragmentelor, stare după

repoziție deschisă cu placă metalică a fragmentelor, care se califică ca leziuni

corporale medii.

Instanța a reținut că inculpatul, prin înscris autentic, a recunoscut săvârșirea

faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Deoarece aceste probe dovedesc vinovăția inculpatului, instanța i-a încadrat

acțiunile pe art. 264 alin. (2) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a

circulației mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității

corporale sau a sănătății, săvârșită în stare de ebrietate.

Totodată, instanța a statuat că Crudu A. a fost recunoscut în calitate de bănuit

prin ordonanța din 15.03.2017 și pus sub învinuire la 05.06.2017, cu respectarea

termenului prevăzut la art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, astfel că

2

afirmația apărării privind nulitatea absolută a ordonanței de punere sub învinuire este

nefondată.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă, din imprudență, că acesta

se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnat, are un copil minor la

întreținere, nu este angajat în câmpul muncii, că lipsesc circumstanțe agravante, cele

atenuante fiind săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, căința

sinceră și repararea parțială benevolă a prejudiciului cauzat părții vătămate,

concluzionând că reeducarea și corectarea lui este posibilă prin aplicarea unei

pedepse sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, raportată la

prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie aplicată o

pedeapsă cu închisoare, cu executare, cu încasarea din contul lui a costului unei foi

sanatoriale în sumă de 7645,26 lei și a prejudiciului moral în mărime de 50.000 lei.

Apelanta a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să corespundă

consecințelor cauzate or, ea suportă urmări grave, fiind imobilizată la pat, fapt ce a

împiedicat-o să beneficieze de toate drepturile de care dispune un copil.

Pe lângă aceasta, instanța de fond eronat a apreciat mărimea prejudiciului

material și moral.

Nu este acceptabil nici comportamentul inculpatului, care nu a contribuit cu

nimic la tratarea ei mai operativă, încercând să se eschiveze de la răspunderea

materială și morală, urmând a fi încasat din contul lui prejudiciul moral în mărime de

50.000 lei.

3.1. A declarat apel și avocatul Vasile Șoitu, solicitând casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care procesul penal să fie încetat.

Apelantul a indicat că instanța de fond a omis erorile admise de organul de

urmărire penală și procuror, fiindu-i înaintată învinuirea inculpatului cu încălcarea

termenului de 3 luni de menținere a persoanei în calitate de bănuit.

Astfel, în ordonanța din 24.02.2017 a fost indicat expres, că se dispune

pornirea urmăririi penale în privința lui Crudu A., la bănuirea de săvârșire a

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (2) Cod penal.

Calitatea de bănuit în privința lui Crudu A. se impune a fi calculată anume din

momentul pornirii urmăririi penale - 24.02.2017, care a expirat la 24.05.2017, data la

care organul de urmărire penală, procurorul trebuia, în mod obligatoriu, și

necondiționat să-l scoată pe Crudu A. de sub urmărirea penală.

Însă, procurorul la 05.06.2017 ilegal a emis ordonanța de punere a lui Crudu A.

sub învinuire, incriminându-i infracțiunea constatată în ordonanța de pornire a

urmăririi penale.

Punerea lui Crudu A. sub învinuire la 05.06.2017 reprezintă reluarea urmăririi

penale contrar prevederilor art. 22 și art. 287 Cod de procedură penală, art. 4 al

Protocolului nr. 7 la CEDO.

3

Prin urmare, ordonanța dată este lovită de nulitate absolută, iar actele și

acțiunile de urmărire penală efectuate după expirarea termenului de ținere a persoanei

în calitate de bănuit sunt nule.

Totodată, sumele solicitate de partea vătămată în calitate de prejudiciu moral,

servicii de asistență juridică și prejudiciu material sunt exagerate. Or, bonurile de

plată nu confirmă că au fost procurate medicamente pentru tratamentul administrat,

lipsind rețetele medicale și prescrierile medicilor în fișa de tratament, iar, conform

bonurilor de casă, au fost procurate medicamente care nu au nimic comun cu

tratamentul administrat.

fost admise, casată sentința în latura pedepsei și soluționării acțiunii civile, și

pronunțată o nouă hotărâre.

Lui Crudu Andrei, i-a fost aplicată pedeapsa sub formă de amendă în mărime

de 800 unități convenționale, ce constituie 40.000 lei, cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul părții vătămate Pohilco I. prejudiciul

moral în mărime de 35.000 lei, iar acțiunea civilă privind încasarea prejudiciului

material a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să

se pronunțe instanța în ordinea procedurii civile.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond just a concluzionat că fapta

reținută în culpa inculpatului a avut loc și a fost săvârșită de acesta în circumstanțele

constatate, acțiunile lui fiind corect încadrate pe art. 264 alin. (2) Cod penal.

Instanța de fond corect a constatat că inculpatul a fost pus sub învinuire cu

respectarea termenului prevăzut la art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală.

Astfel, sunt irelevante argumentele apărării că inculpatul ar fi obținut statutul de

bănuit odată cu pornirea urmăririi penale or, din textul ordonanței de pornire a

urmăririi penale din 24.02.2017 nu se atestă că urmărirea penală a fost pornită

împotriva unei persoane concrete, fiind dispusă pornirea urmăririi penale pe faptul

infracțiunii sesizate. Deci, prima instanță just a stabilit că statutul de bănuit lui Crudu

A. i-a fost atribuit prin ordonanța ofițerului de urmărire penală de recunoaștere în

calitate de bănuit din 15.03.2017, iar la 05.06.2017, acesta a fost pus sub învinuire.

Prin urmare, termenul de menținere în calitate de bănuit, stabilit de art. 63 Cod de

procedură penală, nu a fost depășit, iar ordonanța de punere sub învinuire a fost emisă

cu respectarea prevederilor art. 63 alin. (5) Cod de procedură penală.

Totodată, prima instanță a derogat de la normele ce instituie criteriile de

individualizare a pedepsei, deoarece nu a pus în discuție aplicarea pedepsei sub formă

de muncă neremunerată în folosul comunității, iar inculpatul nu și-a exprimat acordul

la executarea acestei forme de pedeapsă.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a ținut cont că inculpatul a comis o

infracțiune mai puțin gravă, din imprudență, anterior nu a fost judecat, se

caracterizează pozitiv, are la întreținere doi copii minori, a achitat benevol parțial

4

prejudiciul material și moral, că lipsesc circumstanțe agravante, cele atenuante fiind

căința sinceră, concluzionând ca fiind oportună stabilirea unei pedepse cu amendă.

care solicită casarea acestei decizii și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

procesului penal să fie încetat.

Recurentul a invocat că ordonanța cu privire la pornirea urmăririi penale din

24.02.2017 este expusă într-o manieră care exclude apariția suspiciunilor față de alte

persoane, decât inculpatul.

Prin ordonanța din 05.06.2017, Crudu A. a fost pus sub învinuire în afara

termenului de 3 luni, contrar prevederilor art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură

penală, calitatea de bănuit a lui Crudu A. urmând a fi calculată anume din momentul

pornirii urmăririi penale, la 24.02.2017 și care a expirat la 24.05.2017, dată la care

organul de urmărire penală sau procurorul trebuia, în mod obligatoriu și

necondiționat, să-l scoată de sub urmărirea penală sau să-i înainteze învinuirea.

Or, punerea lui Crudu A. sub învinuire la 05.06.2017, a reprezentat reluarea

urmăririi penale contrar cerințelor art. 22 alin. (2), 287 alin. (4) Cod de procedură

penală, precum și a celor din art. 4 al Protocolului nr. 7 la CEDO, urmând a fi

apreciată ca o încălcare a prevederilor legale referitoare la sesizarea instanței

prevăzute de art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală.

Prin urmare, ordonanța procurorului emisă după expirarea termenului legal în

interiorul cărei putea fi emisă, este lovită de nulitate absolută, iar actele și acțiunile

organului de urmărire penală efectuate după expirarea termenului de ținere a

persoanei în calitate de bănuit, sunt nule.

Potrivit art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală, nulitatea reluării urmăririi

penale, poate fi invocată la orice etapă a procesului penal de către părți și se ia în

considerare de instanță, inclusiv și din oficiu.

În același timp, la stabilirea mărimii prejudiciului moral de 35.000 lei, conform

art. 1432 Cod civil și art. 219 alin. (4) Cod de procedură penală, instanța de apel a

făcut abuz de normele legale, dispunând încasarea unei sume ce excede limita

rezonabilității. Or, inculpatul, până la adoptarea sentinței, i-a achitat părții vătămate

suma de 25.000 lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral, suma fiind suficientă

pentru acoperirea suferințelor psihice cauzate părții vătămate și în măsură să aducă

satisfacția morală necesară unei persoane.

Totodată, în circumstanțele în care procesul penal urmează a fi încetat, asupra

cuantumului despăgubirilor materiale și morale urmează să se pronunțe instanța

civilă.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală – există o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

5

Însă, conform art. 422 Cod de procedură penală, termenul de recurs este de 30

de zile de la data pronunțării deciziei. Potrivit art. 231 alin. (3) Cod de procedură

penală, la calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de la care începe să

curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. În corespundere cu art. 418

alin. (1), 338 alin. (2)-(4), 340 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel

pronunță public dispozitivul hotărârii, fapt despre care se consemnează în procesul-

verbal. Hotărârea motivată se pronunță la fel public, în termen de până la 30 de zile.

Copia de pe hotărârea motivată se înmânează participanților prezenți la ședința de

judecată. Participanților care nu s-au prezentat în ședința de judecată li se expediază,

în termen de 3 zile, copia de pe hotărârea motivată.

Sub acest aspect se atestă că, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată,

instanța de apel a pronunțat dispozitivul deciziei la 07 august 2018, în prezența

inculpatului și avocatului Vasile Șoitu, comunicând că decizia motivată va fi

pronunțată pe 07 septembrie 2018, fapt realizat la această dată și consemnat în

respectivul proces-verbal, în prezența inculpatului, care a semnat primirea copiei de

pe decizie și care a achitat amenda pe 07.09.2018, și în lipsa avocatului, cărui i-a fost

expediată copia deciziei (f.d. 216- 230).

Deci, hotărârea atacată a fost pronunțată în condițiile legii la 07 septembrie

2018, iar termenul de 30 zile pentru depunerea recursului ordinar a expirat la sfârșitul

zilei 08 octombrie 2018.

Totodată, potrivit ștampilelor respective și informației de pe site-ul

www.posta.md, recursul ordinar al avocatului Vasile Șoitu a fost depus la oficiul

poștal pe 09 octombrie 2018 și înregistrat la Curtea Supremă de Justiție la 12

octombrie 2018, adică peste termenul prevăzut de lege (f.d. 237, 241, 246, pct. 5. din

decizie).

Alte informații cu privire la data depunerii recursului respectiv în instanța de

recurs nu există nici în dosar și nici în recursurile nominalizate.

Este de menționat că art. 422 Cod de procedură penală, nu prevede repunerea

în termen a recursului ordinar, nici o altă procedură legală de a calcula termenul de

recurs decât de la data pronunțării deciziei motivate, iar art. 230 alin. (2) Cod de

procedură penală prescrie expres că în cazul în care pentru exercitarea unui drept

procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea

dreptului procesual și nulitatea actului efectuat peste termen.

Prin urmare, durata termenului de recurs este stabilită prin lege. Acest termen

nu poate fi prelungit sau scurtat de instanța de judecată. El este absolut, are un

caracter imperativ și fatal, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a

exercita calea de atac.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

declarat peste termen.

Astfel, odată ce recursul ordinar de pe rol este declarat peste termen, acesta

urmează a fi declarat inadmisibil.

6

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Vasile Șoitu,

împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 07 august 2018, în privința inculpatului

Crudu Andrei XXXXXX, pe motiv că este declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 ianuarie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7