1ra-1334/2020 — art. 188 alin. 2 lit. b, c, e, f CP

1ra-1334/2020 — art. 188 alin. 2 lit. b, c, e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 1ra-1334/2020

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Soroca din 04 octombrie

2019 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 22 ianuarie 2020, declarat

de avocata Diana Sanduleac, în numele inculpatului

Bostan Alexandru XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.07.2019 – 04.10.2019,

instanța de apel: 31.10.2019 – 22.01.2020,

instanța de recurs: 18.05.2020 – 01.07.2020.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Bostan

Alexandru a fost condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), c), e), f) Cod penal la 4 ani

și 5 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, începând din

04.10.2019, cu includerea perioadei arestării preventive de la 19.06.23019 până la

21.06.2019.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și Rogojin S., însă în privința lui hotărârile

judecătorești nu se contestă.

De la Bostan A. și Rogojin S. s-a încasat, în mod solidar, prejudiciul material în

beneficiul lui Răilean A. în mărime de 906,1 lei și în beneficiul lui Maxian A. în sumă

de 450 lei.

De la Bostan A. s-a încasat în beneficiul lui Răilean A. prejudiciul moral în

mărime de 5000 lei și în beneficiul lui Maxian A. - 10.000 lei, iar de la Rogojin S. –

15.000 lei în beneficiul lui Răilean A. și 10.000 lei - în beneficiul lui Maxian A.

03.00, inculpatul Bostan A., dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor

1

sale, prevăzând urmările lor și admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, de

comun acord cu Rogojin S., intenționat, aflându-se în preajma fostului magazin

„Bucuria” din str. XXXXX, XXXXX, având drept scop comiterea atacului asupra unei

persoane în scopul sustragerii bunurilor, s-au mascat, acoperindu-și fața cu maiourile

și intenționat l-au agresat fizic pe Răilean A., care se afla împreună cu Maxian A.,

aplicând violență periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei. Astfel, Rogojin S. i-

a aplicat o lovitură cu sticla de la bere în regiunea capului lui Răilean A., cauzându-i,

conform raportului de expertiză judiciară nr. 201929D0097 din 20.06.2019, plagă

contuză a capului în regiunea occipitală prelucrată chirurgical, care s-a produs prin

mecanism de lovire cu un obiect contondent, posibil în circumstanțele descrise, poate

în data de 19.06.2019, condiționează o dereglare de sănătate de scurtă durată și, în baza

acestui criteriu, se califică ca vătămare corporală ușoară, apoi au sustras în mod deschis

de la Maxian A. geanta din piele artificială de culoare albă cu prețul de 450 lei și

telefonul mobil „Samsung Galaxy J5” cu prețul de 7800 lei, cauzându-i părții vătămate

o daună materială considerabilă, în sumă totală de 8250 lei.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele și vina, solicitând

ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Dat fiind că aceste probe dovedesc integral vinovăția inculpatului, acțiunile lui

au fost încadrate pe art. 188 alin. (2) lit. b), c), e), f) Cod penal, ca tâlhăria, adică atacul

săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit de violență

periculoasă pentru viața și sănătatea persoanei agresate, săvârșită de două persoane

mascate, cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, care se pedepsește cu închisoare de

la 8 la 10 ani, a recunoscut vina, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată,

se caracterizează satisfăcător, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru,

concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă prin aplicarea pedepsei

închisorii și, luând în considerare prevederile art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, potrivit cărui inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de

urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute

de lege în cazul pedepsei cu închisoare, precum și a art. 70 alin. (31) Cod penal,

conform cărui, la aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu

au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracțiunea la vârsta de la 18 până la 21

de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime.

Totodată, instanța a statuat că aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal ține de

discreția instanței și, fiind stabilit că inculpatul nu a acordat ajutorul cuvenit victimei,

nu a recuperat paguba pricinuită, pe parcursul examinării cauzei manifestând un

comportament indiferent față de victime, pedeapsa cu închisoarea este proporțională

faptelor comise de el.

unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4

ani, cu suspendarea condiționată a executării ei, în temeiul art. 90 Cod penal.

2

Apelantul a invocat că a recunoscut vinovăția și s-a căit sincer, a contribuit activ

la descoperirea infracțiunii și a colaborat cu organul de urmărire penală, este pentru

prima dată în conflict cu legea, a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată,

și-a cerut scuze de la părțile vătămate, a realizat pe deplin caracterul negativ al

acțiunilor săvârșite și se caracterizează satisfăcător.

Mai mult, instanța de fond a redus termenul pedepsei la 4 ani și 5 luni, potrivit

art. 70 alin. (31) Cod penal, însă nu a aplicat și prevederile art. 90 Cod penal, corectarea

lui fiind posibilă în libertate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Este de acord cu prejudiciul material încasat în beneficiul lui Răilean A., iar

mărimea prejudiciului material solicitat de Maxian A. nu a fost probat, fiind exagerat

și cuantumul prejudiciului moral încasat în beneficiul ambelor părți vătămate.

a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a indicat că art. 61 Cod penal prescrie că pedeapsa penală este o

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului

și se aplică persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Astfel, la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de fond a ținut cont de faptul

că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, a recunoscut vina prin conștientizarea

pericolului faptei comise și s-a căit sincer, se caracterizează satisfăcător, nu se află la

evidența medicului narcolog și psihiatru, ca circumstanță atenuantă a fost stabilită

căința sinceră, cea agravantă - săvârșirea infracțiunii prin participație, instanța de fond

justificat ajungând la concluzia că corectarea și reeducarea acestuia este posibilă doar

cu izolarea lui de societate, pedeapsa reală cu închisoare fiind corectă, legală,

întemeiată și echitabilă în raport cu circumstanțele cauzei.

Pe lângă aceasta, instanța de fond corect a aplicat în privința inculpatului

prevederile art. 70 alin. (31) Cod penal, conform căror, la aplicarea pedepsei

persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au

săvârșit infracțiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu

o treime.

Totodată, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal ține de discreția instanței, iar

temeiuri pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei nu au fost stabilite, iar

pentru faptul că inculpatul și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în

procedură simplificată, a beneficiat deja de reducerea pedepsei.

Deci, în privința inculpatului nu este posibilă aplicarea pedepsei mai blânde,

reeducarea lui fiind posibilă doar cu izolare de societate, hotărârea primei instanțe fiind

corectă și întemeiată, urmând a fi menținută, iar apelul fiind declarativ și neîntemeiat

urmează a fi respins.

Sunt irelevante și afirmațiile apărării privind acțiunea civilă, ori, aceste sume

constituie valoarea prejudiciului cauzat părților vătămate recunoscute prin cererea de

examinare a cauzei în procedură specială, soluția instanței de fond fiind întemeiată și

în această latură.

3

parțială a hotărârilor adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie stabilită

inculpatului o pedeapsă mai blândă, cu aplicarea art. 90 Cod penal și excluderea din

sentință a mențiunii cu privire la acțiunea civilă.

Recurenta a invocat că inculpatul a recunoscut vina pe deplin, a cerut examinarea

cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, se caracterizează

pozitiv, a reparat total prejudiciul cauzat părților vătămate, împrejurări în care este

posibilă corectarea lui fără privare de libertate, scopul pedepsei penale urmând a fi atins

prin aplicarea în privința acestuia a unei pedepse cu închisoarea, cu suspendarea

condiționată a executării ei.

În același timp, la aplicarea pedepsei urmează să se țină cont și de rolul

inculpatului în comiterea infracțiunii, precum și comportamentul acestuia după

comiterea faptei, fiind stabilit că nu a aplicat violență asupra părților vătămate și după

comiterea faptei a avut un comportament corect, și-a cerut scuze de la părțile vătămate

și a reparat total prejudiciul cauzat.

Ori, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal oferă posibilitate inculpatului de a

demonstra în temeiul anumitor condiții stabilite că se poate corecta fără privare de

libertate.

Pe lângă aceasta, dovada achitării totale a prejudiciului material și moral cauzat

părții vătămate Răilean A., care s-a obligat să transmită și părții vătămate Maxian A.

suma solicitată, se confirmă prin recipisa prezentată.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea temeiurilor

prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest sens.

Însă, în recursul avocatei, în pofida prevederilor enunțate, nu este indicat niciun

temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, fiind omisă

totalmente specificarea unor concrete erori de drept și argumentarea ilegalității deciziei

contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul nu întrunește condițiile de conținut,

iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

apărării cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica și să se expună, apoi,

asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Ori, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

4

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta nu

îndeplinește cerințele de conținut.

Prin urmare, odată ce nu îndeplinește cerințele legale de conținut, recursul

urmează a fi declarat inadmisibil.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de

drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se atestă

că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel legal și întemeiat au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

corect cont de prevederile art. 7, 61, 75, 70 alin. (31) Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de

procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și

gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o

pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La

stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. La aplicarea pedepsei

persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au

săvârșit infracțiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu

o treime. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a

solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul

pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel just au concluzionat că

în cazul în care inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, care se pedepsește în

exclusivitate cu închisoare de 8 la 10 ani, chiar și în prezența circumstanțelor invocate

de avocată (pct. 5. din decizie), suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii

în baza art. 90 Cod penal, ar reprezenta o soluție de pedeapsă penală prea blândă,

inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității

5

sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

lui, cât și a altor persoane.

Ori, soluția instanțelor de fond și de apel este conformă și jurisprudenței

naționale, potrivit cărei, instanțele urmează să asigure aplicarea măsurilor aspre de

pedeapsă față de persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave (pct. 17 din Hotărârea

Plenului Curții Supreme de Justiție, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele chestiuni ce vizează

individualizarea pedepsei penale).

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului

în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Totodată, instanțele just au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept

privind mărimea compensației pentru prejudiciul material și moral cauzat părților

vătămate, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, corect ținând cont de prevederile art. 219 alin. (4), 220

alin. (3), 387 alin. (1) Cod de procedură penală, art. 1423 Cod civil, conform căror

odată cu sentința de condamnare, instanța de judecată, apreciind dacă sunt dovedite

temeiurile și mărimea pagubei cerute de partea civilă, admite acțiunea civilă, în tot sau

în parte, ori o respinge. La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale

prejudiciului moral, instanța de judecată ia în considerare suferințele fizice ale victimei,

etc. Hotărârea privind acțiunea civilă se adoptă în conformitate cu normele dreptului

civil. Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța

de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate

persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, și de măsura în

care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al

persoanei vătămate.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare efectivă

a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se

apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de

art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat

la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de

Jos).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor invocate

și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura pedepsei aplicate

inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată

6

în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate

instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea

instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea probelor și

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune

apărarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea doar acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest

sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel,

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurentă, că hotărârile

contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că s-au aplicat

inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar

este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Diana Sanduleac,

împotriva sentinței Judecătoriei Soroca din 04 octombrie 2019 și deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 22 ianuarie 2020, în privința inculpatului Bostan

Alexandru XXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 31 iulie 2020.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7