1ra-1510/2019 — art. 248 alin. 5 lit. b CP

1ra-1510/2019 — art. 248 alin. 5 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1510/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

17 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit în componența:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

Mardari Dumitru

Bejenaru Iurie

judecând, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de inculpatul

Bostan Vladimir și de avocatul acestuia Iosip Andrei, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din 27 martie 2019, în cauza penală privindu-l pe

BOSTAN Vladimir XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX;

SOLTAN Andrian XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 22.02.2017 – 24.11.2017;

Instanța de apel: 12.12.2017 – 27.03.2019;

Instanța de recurs: 19.06.2019 – 17.09.2019.

c o n s t a t ă:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal la 5 ani

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal pedeapsa închisorii stabilită inculpatului a fost

suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

Corpurile delicte: automobilul de model „Mercedes Vito”, cu n/î XXXXX și banii

depistați în acest automobil, telefonul mobil de model „Explay”, precum și marfa

industrială ce aparțin lui Bostan Vl., în temeiul art. 106 Cod penal – a fost confiscată în

contul statului.

Prin aceiași sentință a fost condamnat și Soltan A., care nu a declarat cerere de

recurs ordinar.

și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și admițând

în mod conștient survenirea acestora, în anul 2016, acționând împreună și de comun

1

acord cu Soltan A. și cu alte persoane în privința cărora urmărirea penală a fost disjunsă,

având intenția obținerii unui profit personal, prin introducerea în Republica Moldova a

mărfurilor prin contrabandă în proporții mari, au elaborat un plan criminal complex,

împărțind rolurile între ei, după care au acționat cu intenția unică.

Potrivit planului criminal, pentru o perioadă îndelungată, cu automobilul personal

de model „Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, Bostan Vl. transporta pe teritoriul Ucrainei

până la vamă marfă industrială, procurată de la piețele din Ucraina, care urma să fie

introdusă ilegal pe teritoriul R. Moldova, prin eludarea controlului vamal și peste

frontiera a R. Moldova. Ulterior, marfa trecută prin contrabandă, din nou se încărca în

automobilul de model „Mercedes Vito” cu n/î XXXXX și Bostan Vl. cu Soltan A.,

dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor și

admițând în mod conștient survenirea acestor urmări, o transportau persoanelor pentru

realizare pe piețele din or. Soroca și or. Florești. În acest scop ultimul ducea evidența

într-un carnețel ridicat în cadrul percheziției. Complicele Soltan A., promițând dinainte

că-i va favoriza și va tăinui urmele și actele de contrabandă, promițând din timp că va

procura și va vinde atare obiecte, î-l ajuta pe Bostan Vl. și persoanele în privința cărora

cauza s-a disjuns, să încarce marfa industrială și apoi conducând automobilul de model

„Opel Astra” cu n/î XXXXX, înaintea automobilului de model „Mercedes Vito” cu n/î

XXXXX, î-1 informa despre obstacolele care puteau apărea pe drum.

Astfel, la 1 august 2016, seara, Bostan Vl. a transportat, cu automobilul său

personal de model „Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, marfă industrială până la hotarele R.

Moldova. Apoi a descărcat-o și a transmis-o persoanelor în privința cărora urmărirea

penală a fost disjunsă, pentru că ei, prin eludarea controlului vamal și peste frontiera

vamală a R. Moldova, ilegal, să o treacă pe teritoriul R. Moldova. În astfel de

circumstanțe, Bostan Vl. cu automobilul său personal de model „Mercedes Vito” cu n/î

XXXXX, pe la ora 22.50, în lipsa altor persoane, neperfectând declarația pe careva

bunuri sau mărfuri și neachitând careva taxe, a trecut controlul vamal la postul vamal

Ocnița (PVFI, rutier), fiind înregistrat în sistemul informațional vamal la intrare în R.

Moldova. La ieșire din postul vamal î-1 așteptau complicii Soltan A. cu automobilul de

model „Opel Astra” cu n/î XXXXX, care s-au deplasat în direcția sat. Gîrbova, r-nul

Ocnița. Apoi, marfa trecută prin contrabandă, în zona de frontieră vamală a r-nul Ocnița,

a fost din nou încărcată în automobilul de model „Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, în

scopul transportării, în timp de noapte, în or. Soroca, persoanelor care vând la piață,

complicele Soltan A., promițând dinainte că-i va favoriza și va tăinui urmele și obiectele

de contrabandă, promițând din timp că va procura și va vinde atare obiecte, conducând

automobilul de model „Opel Astra” cu n/î XXXXX înaintea automobilului de model

„Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, î-1 informa despre obstacole care puteau apărea pe

drum.

La 2 august 2016, Bostan Vl., conducând automobilul personal de model „Mercedes

Vito” cu n/î XXXXX a fost stopat de colaboratorii de poliție a INP și a INI a IGP MAI și

reținut în flagrant delict în sat. Rublenița, r-nul Soroca, cu marfă industrială în proporții

mari introdusă ilegal pe teritoriul R. Moldova, prin eludarea controlului vamal. În urma

2

efectuării percheziției în automobilul de model „Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, a fost

depistată marfa industrială, valoarea căreia în vamă constituia 192196,56 lei.

Articolul 173 Cod vamal prevede că mărfurile și mijloacele de transport care trec

frontiera vamală, mărfurile și mijloacele de transport a căror destinație vamală se

modifică, alte mărfuri și mijloace de transport în cazurile stabilite de condițiile legii

declarate organului vamal, iar Legea nr.l569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de

introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane

fizice, prin art. 4 și 5 stipulează modul de declarare a bunurilor și introducerea acestora

pe teritoriul Republicii Moldova.

Având ca bază factologică cele expuse, prima instanță a conchis în partea

descriptivă a sentinței asupra încadrării juridice a acțiunilor inculpatului Bostan Vl. în

baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, adică trecerea peste frontiera vamală a Republicii

Moldova, a mărfurilor, obiectelor și a altor valori în proporții mari, eludându-se

controlul vamal, săvârșit de mai multe persoane.

de art. 402-403 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror,

avocatul Zaharii L. în interesele inculpatului Soltan A. și de inculpatul Bostan Vl.

3.1. Procurorul a solicitat casarea parțială a sentinței, în partea stabilirii pedepsei cu

emiterea unei noi hotărâri în această parte, prin care Bostan Vl. în baza art. 248 alin. (5)

lit. b) Cod penal să fie condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executarea acesteia

în penitenciar de tip semiînchis, iar Soltan A. în baza aceluiași articol să fie condamnat la

pedeapsa de 5 ani 6 luni închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis,

în rest celelalte dispoziții ale sentinței să fie menținute fără modificări.

În motivarea cererii, apelantul a invocat că pedeapsa aplicată inculpaților este prea

blândă, instanța nefondat și neîntemeiat în baza art. 90 Cod penal a suspendat față de

aceștia executarea pedepsei cu închisoare; nu s-a ținut cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia; potrivit art.

16 din Cod penal infracțiunea prevăzută de art. 248 alin. (5) Cod penal se consideră drept

gravă care prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani de închisoare, circumstanțe atenuante,

potrivit art. 76 Cod penal nu au fost constatate, circumstanțe care agravează răspunderea,

conform art. 77 Cod penal, nu au fost stabilite; în cadrul urmăririi penale și în instanța de

judecată inculpații vina nu au recunoscut-o, nu s-au căit în cele comise, nu au

conștientizat pericolul social sporit al infracțiunii; prin acțiunile sale și activitatea

îndelungată infracțională a inculpaților a fost produs un prejudiciu bugetului de stat și

economiei R. Moldova; instanța de fond nu a studiat și analizat multilateral, în deplină

măsură și obiectiv, toate circumstanțele și datele menționate mai sus care caracterizează

persoana inculpatului și care au o importanță esențială pentru stabilirea categoriei și

mărimii pedepsei.

3

3.2. Avocatul Zaharii L., acționând în interesele inculpatului Soltan A., a solicitat

casarea sentinței în privința ultimului și emiterea unei hotărâri de achitare, din motiv că în

acțiunile acestuia lipsește fapta infracțiunii de contrabandă imputată prin rechizitoriu.

3.3. Inculpatul Bostan Vl. a solicitat casarea sentinței și dispunerea achitării în

privința sa, deoarece în acțiunile lui nu există fapta infracțiunii de contrabandă. În

motivarea cererii de apel au fost expuse următoarele argumente:

- conform rechizitoriului, inculpatul Bostan Vl. este acuzat că la 01.08.2016, seara,

a transportat, cu automobilul personal de model „Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, marfă

industrială până la hotarele R. Moldova. Acuzatorul a susținut că marfa a fost descărcată

și transmisă persoanelor în privința cărora urmărirea penală a fost disjunsă, pentru ca

acestea, prin eludarea de la control vamal și peste frontiera vamală, ilegal să o treacă pe

teritoriul țării;

- în susținerea acuzării, în rechizitoriu, ulterior preluate și în sentința contestată, se

indică mijloacele de probă care ar dovedi vinovăția inculpatului, însă în realitate nu se

face decât opisul materialelor acumulate la urmărirea penală, fără să se respecte

dispozițiile art. 93 CPP, de a evidenția probele pe care se întemeiază învinuirea, fiind

enumerate acte procesuale, însă fără să ateste sau să se explice mijloacele de comitere a

infracțiunii, care de altfel nu sunt indicate nici în ordonanța de punere sub învinuire;

- potrivit prevederilor art. 281 CPP, ordonanța de punere sub învinuire trebuie să

cuprindă: formularea învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de

săvârșire a infracțiunii și consecințele ei, caracterului vinei, motivelor și semnelor

calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanțelor în virtutea cărora

infracțiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracțiune,

mențiunea despre punerea persoanei sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză

conform articolului, alineatului și literei din Codul penal care prevăd răspunderea pentru

infracțiunea comisă;

- analiza întregului material probatoriu administrat, nu reține în sarcina inculpatului

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, urmând a se da eficiență

regulii in dubio pro reo și a se pronunța achitarea acestuia;

- principala probă a acuzării în demonstrarea comiterii de către inculpat a

infracțiunii de contrabandă o constituie declarațiile martorilor, colaboratori ai

Inspectoratului Național de Investigație, credibilitatea cărora urmează a fi pusă la

îndoială, având în vedere că aceștia nu au prezentat careva dovezi în susținerea celor

invocate;

- la materialele cauzei nu sunt probe care să demonstreze cert că Bostan Vl. ar fi

trecut peste frontiera vamală mărfurile menționate de acuzare;

- se consideră neîntemeiată decizia instanței de fond cu privire la confiscarea

bunurilor recunoscute ca corpuri delicte, printre care în special automobilul de model

„Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, se atestă o aplicare eronată a normelor prevăzute la art.

106 Cod penal;

- în cazul dat automobilul confiscat nu a fost folosit la săvârșirea infracțiunii. Mai

mult, instanța nu a motivat hotărârea privind confiscarea specială și trecerea forțată și

4

gratuită în proprietatea statului, ci doar a făcut trimitere la art. 106 alin. (2) lit. b) Cod

penal fără a menționa aplicabilitatea acestuia în cazul din speță;

- un alt argument, pe care instanța de fond nu 1-a reținut, este faptul că camionul în

cauză nu este numai al inculpatului, dar și al familiei acestuia, pe care l-a procurat pe

banii săi și a soției, acest camion este unica sursă de întreținere, iar confiscarea lui este

neproporțională faptei comise.

declarate au fost admise, din alte motive decât cele invocate, cu casarea parțială a

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

după cum urmează.

Procesul penal în privința lui Bostan Vl. învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, urmează a fi încetat, deoarece fapta inculpatului

constituie contravenția prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod Contravențional.

Procesul contravențional în baza art. 287 alin. (10) Cod Contravențional în privința

lui Bostan Vl. urmează a fi încetat în legătură cu expirarea termenului de prescripție

prevăzut de art. 30 alin. (2) Cod Contravențional pentru tragerea acestuia la răspunderea

contravențională.

Procesul penal în privința lui Soltan A. intentat în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod

penal, urmează a fi încetat, deoarece fapta inculpatului constituie contravenția prevăzută

de art. 287 alin. (10) Cod Contravențional.

Procesul contravențional în baza art. 287 alin. (10) Cod Contravențional în privința

lui Soltan A. urmează a fi încetat în legătură cu expirarea termenului de prescripție

prevăzut de art. 30 alin. (2) Cod Contravențional pentru tragerea acestuia la răspunderea

contravențională.

În rest, celelalte dispozițiile ale sentinței au fost menținute.

integrale a probelor, judecând cauza în privința inculpaților instanța de fond a verificat

complet, sub toate aspectele în mod obiectiv circumstanțele acesteia și a dat probelor

administrate o apreciere corectă din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității

și veridicității lor, iar în ansamblu din punct de vedere al coroborării acestora, corect

ajungând la concluzia privind vinovăția lui Bostan Vl. și Soltan A. în faptele incriminate

făcând o încadrare juridică justă a acțiunilor inculpaților în baza învinuirii aduse la acel

moment potrivit art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal.

Însă, având în vedere modificările operate la Codul penal al Republicii Moldova

prin Legea nr. 179 din 26.07.2018, în vigoare din 17.08.2018, fapta comisă de inculpați

în prezent deja constituie o contravenție administrativă, iar în temeiul art. 332 alin. (2)

Cod de procedură penală, în cazul în care fapta persoanei constituie o contravenție,

instanța încetează procesul penal și, concomitent, soluționează cauza conform

prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova.

Potrivit informației prezentate de Biroul vamal Bălți nr. 28/31-7281 din 08.08.2016

valoarea în vamă a mărfii a fost estimată la suma totală de 182881,19 lei.

5

Din învinuirea înaintată lui Bostan Vl. și Soltan A. și fapta constatată de către

instanța de fond, rezultă că trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a

mărfurilor prin eludarea controlului vamal, de către două sau mai multe persoane,

membri ai unui grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari, a fost comisă de

către inculpați pe parcursul anului 2016.

La caz s-a reținut că legea mai favorabilă aplicabilă inculpaților a intervenit la

momentul intrării în vigoare a modificărilor din Codul penal, adică la data de 17 august

modificări la art. 248 alin. (l) Cod penal, și anume în dispoziție, textul „mărfurilor,

obiectelor și a altor valori în proporții mari” s-a substituit cu textul „bunurilor valoarea

cărora depășește 100 salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin

hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârșirii faptei”.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 879 din 23.12.2015, în vigoare din 25.12.2015, s-a

aprobat cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2016, în

mărime de 5050 lei. Deci, 5050 lei x 100 salarii medii = 505.000 lei.

În total, Bostan Vl. și Soltan A. au trecut peste frontiera vamală, potrivit

rechizitoriului, marfă industrială cu valoare de 192196,56 lei.

Astfel, valoarea bunurilor trecute peste frontiera vamală a R. Moldova prin eludarea

de controlul vamal nu depășește suma de 505.000 lei echivalent a 100 salarii medii lunare

pe economie conform Hotărârii de Guvern nr. 879 din 23.12.2015, deoarece valoarea

bunurilor incriminate constituie 192196,56 lei.

Prin urmare, având în vedere că valoarea bunurilor trecute peste frontiera vamală

prin contrabandă este de 192196,56 lei și conducându-se de prevederile art. 10 Cod

penal, potrivit cărora legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care

ușurează pedeapsa ori, în alt careva mod, ameliorează situația persoanei ce a comis

infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit

faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, la caz, urmează a se dispune

încetarea procesului penal în privința lui Bostan Vl. și Soltan A., învinuiți de comiterea

infracțiunii de contrabandă, din motiv că fapta comisă de aceștia constituie contravenția

prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod Contravențional.

Astfel, instanța a concluzionat că apelurile declarate pe caz urmează a fi admise, din

alte motive decât cele invocate de părți, cu încetarea procesului penal în privința lui

Bostan Vl. și Soltan A., pe motiv că fapta comisă de aceștia constituie contravenția

prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod Contravențional, adică trecerea obiectelor peste

frontiera vamală a Republicii Moldova, tăinuindu-le de controlul vamal, dacă aceste

acțiuni nu constituie infracțiune de contrabandă sau o altă infracțiune. Totodată,

constatându-se că fapta contravențională a fost săvârșită pe parcursul anului 2016, în

situația inculpaților sunt aplicabile prevederile art. 30 Cod Contravențional.

Din materialele cauzei se constată că fapta pentru care Bostan Vl. și Soltan A. au

fost condamnați a fost comisă pe parcursul anului 2016, astfel din momentul săvârșirii

contravenției a expirat termenul de tragere la răspundere contravențională.

6

La fel, instanța a mai menționat că sunt absolut neîntemeiate argumentele

avocatului Zaharii L. în interesele lui Soltan A. și cele ale inculpatului Bostan Vl.,

acestea fiind combătute prin probele cercetate la caz, o altă situație decât cea stabilită de

instanța de apel de casare a sentinței instanței de fond fiind constatată, totodată temei de

achitare a inculpaților, după cum au solicitat aceștia, nu s-a constatat, astfel că afirmațiile

invocate au fost respinse în tot.

Cu referire la argumentele apărării că sentința în cauză este una neîntemeiată și

pasibilă casării, instanța de apel ține să menționeze, că la acel moment prima instanță a

adoptat o soluție corectă, iar în corespundere cu jurisprudența și practica CEDO, art. 6§l

din CEDO, poate preia integral motivele din sentință (Van de Hurk vs. Olanda,

19.04.1994, pct. 61, Albert vs. România din 16.02.2010, pct. 37), totodată alte motive de

casare a sentinței nu s-au stabilit.

Totodată, instanța a menționat că deși apărarea susține că probatoriul este în

favoarea inculpatului și că probele administrate în cadrul procesului penal sunt ilegale, nu

s-a stabilit pe cazul respectiv probe administrate ilegal, cu încălcarea prevederilor

procedurii penale. Atât învinuitul, cât și avocatul acestuia, nu au contestat legalitatea a

careva acțiuni procesuale în modul și termenul stabilit de lege, la finisarea urmăririi

penale și luarea de cunoștință cu materialele cauzei la fel nu au avut nici o obiecție asupra

actelor procesuale.

În cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit

termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual, astfel această

chestiune nu poate fi invocată la momentul judecării cauzei.

Totodată, instanța a specificat că nerecunoașterea vinovăției de către inculpați nu

generează achitarea lor, din moment ce există probe pertinente și concludente, care, în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăția

acestora în săvârșirea contravenției stabilite pe caz. De asemenea, instanța de apel a

conchis că nerecunoașterea vinovăției, urmează a fi apreciată drept o modalitate de

exercitare a dreptului la apărare.

Instanța de apel a mai constatat că Bostan Vl. a trecut peste frontiera vamală marfă

industrială în valoare de 192196,56 lei. În conformitate cu prevederile art. 106 alin. (l)

Cod penal, confiscarea constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a

bunurilor indicate la alin. (2), în cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite

sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea lor. Potrivit art. 106 alin. (2) lit. a)

Cod penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile utilizate sau destinate pentru

săvârșirea unei infracțiuni.

Deci, pentru aplicarea confiscării speciale asupra bunurilor urmează a fi întrunite

următoarele condiții obligatorii: bunurile să fie utilizate sau destinate pentru săvârșirea

unei infracțiuni și acestea să cadă sub incidența uneia sau mai multor condiții prevăzute

în art. 106 alin. (2) Cod penal.

Potrivit materialelor cauzei penale s-a constatat că automobilul de model „Mercedes

Vito” cu n/î XXXXX, banii depistați în automobil, telefonului mobil, ce aparțin

inculpatului Bostan Vl., precum și marfa industrială, care a constituit obiectul

7

contrabandei săvârșite de către Bostan Vl. și Soltan A. a fost ridicată de către

colaboratorii Biroului Vamal, fiind trecute în contul statului în corespundere cu legislația

în vigoare.

Cerința privind confiscarea bunurilor menționate în folosul statului, just a fost

admisă de către instanța de fond, ori această confiscare este prevăzută de art. 106 alin. (2)

lit. a), b) Cod penal, urmărește un scop legitim și anume scopul de a descuraja făptuitorii

și alte persoane de la comiterea de noi infracțiuni de acest gen și este proporțională.

Proporționalitatea rezultă din faptul că bunurile confiscate sunt obiectul contravenției

comise de inculpați, mijlocul de transport fiind folosit la comiterea contravenției de către

inculpatul Bostan Vl.

avocatul acestuia Iosip A. au declarat recursuri ordinare solicitând casarea deciziei și

remiterea cauzei la rejudecare.

În recursuri se face trimitere la erorile de drept prevăzute de art. 427 (1) pct. 6) Cod

de procedură penală: instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; pct. 8): nu au

fost întrunite elementele infracțiunii; pct. 16) norma de drept aplicată în hotărârea

atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către

Curtea Supremă de Justiție.

Recursurile declarate de părți au un conținut similar, în esență de părți fiind

enumerate următoarele argumente:

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după formă,

cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința se expune

în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să aibă legătură

logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr.

22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 39, 41).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului sentinței,

instanța de fond a depășit limitele învinuirii formulate în rechizitoriu, pentru că a

constatat că inculpatul Bostan Vl. a transportat mărfurile industriale în valoare de

192196,56 lei peste frontiera vamală a R. Moldova, prin contrabandă, pe când în

rechizitoriu, acuzarea invocă că inculpatul a transportat mărfurile, prin Ucraina, doar

până și după frontiera vamală a R. Moldova. Or, tot acuzarea invocă că mărfurile au fost

trecute peste frontiera vamală dintre Ucraina și Moldova, de către persoane necunoscute,

prin eludare de la controlul vamal.

De asemenea, în raport cu acuzațiile expuse în rechizitoriu și declarațiile martorilor

Bogaciuc Ig. și Strună F., instanța nu a examinat și nu s-a expus asupra declarațiilor lui

Căldări S., care a declarat că el împreună cu o colegă de serviciu a efectuat controlul fizic

al automobilului „Mercedes Vito”, condus de Bostan Vl. și careva mărfuri nu au fost

depistate.

În cauza Telfner c. Austria (cererea nr. 33501/96 hotărâre din 20 martie 2001 par.

8

15-18) Curtea a indicat că, instanțele naționale la îndeplinirea sarcinilor lor, nu ar trebui

să pornească de la ideea preconcepută că învinuitul a comis infracțiunea incriminată,

sarcina probei este pe seama acuzării de stat, iar de orice îndoială ar trebui să beneficieze

acuzatul. Prezumția de nevinovăție este încălcată în cazul în care sarcina probei este

mutată de la acuzare la apărare.

Instanța nu a stabilit, prin probe admisibile și concludente, metoda prin care

mărfurile industriale erau trecute peste frontiera vamală a Moldovei, în contextul în care

acuzarea invocă că trecerea acestora peste frontiera vamală era executată de către

persoane necunoscute și prin eludare de la controlul vamal. Nu au fost prezentate nici un

fel de probe în susținerea acestor acuzații, aceste fiind doar prezumții ale acuzării.

Partea acuzării invocă în rechizitoriu că marfa industrială era trecută peste frontiera

vamală a R. Moldova de către persoane necunoscute și nicidecum de către Bostan Vl.,

însă, în sentință calitatea de autor îi este atribuită anume lui Bostan Vl., fapt inadmisibil

prin prisma art. 42 alin. (2) Cod penal.

Potrivit prevederilor pct. 6, subct. 6 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 5 din 24 decembrie 2010 privind practica judiciară în cauzele referitoare la

contrabandă, eschivarea de la achitarea plăților vamale și contravențiilor vamale, eludarea

controlului vamal - constituie intrarea sau ieșirea din țară prin alte locuri decât cele

destinate pentru aceasta și nu are importanță dacă se recurge sau nu la diferite metode

pentru mascarea mărfurilor, obiectelor sau a altor valori.

Totodată, eludarea controlului vamal - se consideră aceleași acțiuni în cazul intrării

sau ieșirii din țară și prin locuri destinate pentru aceasta, dacă trecerea sau ieșirea a fost

săvârșită forțat, neautorizat sau fără permisiunea organului vamal.

Instanța nu explică cum a fost eludat controlul vamal de pretinsele persoane

necunoscute, prin traversarea frontierei prin alte locuri decât cele special destinate sau

prin locurile destinate, dar forțat și neautorizat de organul vamal.

Concluzie: Bostan Vl. nu a trecut peste frontiera vamală a R. Moldova mărfurile

industriale, fapt recunoscut de acuzare. Bostan Vl. a trecut peste frontiera vamală prin

locurile special destinate de autorități, în timpul controlului fizic nefiind depistate

mărfuri. Respectiv, lipsește latura obiectivă a infracțiunii de contrabandă imputată

inculpatului. Astfel, nu a fost identificat și stabilit corect rolul inculpatului la pretinsa

comitere a contravenției.

În al doilea rând, potrivit art. 414 alin. (1) și (5), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de

procedură penală, instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel. Rejudecarea cauzei de către instanța de apel se

desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, care

se aplică în mod corespunzător. Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile

de fapt și de drept care au du»s la respingerea apelului, precum și motivele adoptării

soluției date.

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate, deoarece,

9

conform descriptivului și dispozitivului deciziei atacate: nu a reacționat în modul

prevăzut de lege asupra erorilor de drept comise de instanța de fond, nominalizate supra,

repetându-le întocmai, nu a desființat total sentința și nu a rejudecat cauza potrivit

regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, menținând o sentință

nemotivată și neîntemeiată legal; a trecut în revistă dovezile administrate, dar nu a

apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor; nu s-

a pronunțat asupra motivelor invocate în apel și repetate în recursul ordinar, inclusiv

asupra aplicării neîntemeiate și nemotivate a confiscării speciale.

În Hotărârea CtEDO din 18.05.2010 în cauza Vetrenco vs. Republica Moldova,

CtEDO a constatat ca încălcare a art. 6 alin. 1 al Convenției, motivarea arbitrară a

hotărârii și neexpunerea asupra motivelor relevante invocate de părți în proces.

Eronat este și faptul că instanța de apel a omis în mod absolut să se expună asupra

măsurii de siguranță - confiscarea specială a mijlocului de transport și celorlalte bunuri

ale inculpatului, în dispozitiv fiind indicat că: în rest, sentința se menține fără modificări.

Instanța de apel nu și-a argumentat soluția cu privire la aplicarea confiscării speciale,

refuzând să explice cum anume mijlocul de transport, banii și telefonul mobil au fost

utilizate la comiterea infracțiunii de contrabandă.

Or, constatând comiterea unei contravenții, instanța de apel urma să dispună

anularea confiscării speciale, rezolvarea acestei chestiuni urmând a fi realizată prin

prisma legislației contravenționale, în vigoare la momentul comiterii faptei, care are o

reglementare distinctă de cea penală.

Argumente analogice, referitor la argumentarea măsurii de siguranță, au fost

invocate de către Curtea Supremă de Justiție în decizia nr. 1ra-301/2018 din 12 februarie

2019, în acest caz recursul fiind admis cu remiterea cauzei la rejudecare.

Confiscarea specială se dispune în raport cu starea de pericol pe care unele lucruri,

în anumite situații și condiții, o evidențiază. Astfel, instituția confiscării speciale este

menită să înlăture starea de pericol pusă în evidență prin săvârșirea faptei, prevăzută de

legea contravențională/penală, și să prevină săvârșirea de noi fapte interzise de lege.

Măsura confiscării speciale se face în scopul excluderii pericolului de a săvârși noi fapte

penale sau contravenționale.

Simpla folosire a unor lucruri la săvârșirea unei infracțiuni/contravenții sau

împrejurarea că erau destinate acestui scop, în principiu, nu justifică prin ea însăși,

dispunerea măsurii confiscării. Pentru aceasta este necesar ca instanța să constate

existenta stării de pericol, creată de lăsarea lucrurilor în posesia celui care a săvârșit

infracțiunea, în sensul că acesta le-ar putea folosi din nou la săvârșirea de alte infracțiuni,

or, simpla faptă de încălcare a legislației nu este destulă, pentru aplicarea măsurii de

confiscare. Este necesar de stabilit, dacă măsura de confiscare corespunde gravitații

situației create.

Instanța de fond și cea de apel au aplicat confiscarea specială fără a analiza

principiul proporționalității, consacrat expres la art. 54 alin. (4) din Constituție, care

presupune că orice restrângere trebuie stabilită și aplicată numai în scopul pentru care a

10

fost prevăzută și în limitele strict necesare, în funcție de situația care o justifică. Dacă nu

există dispoziții legale care să determine limitele proporționalității, problema se

soluționează pornind de la situațiile și circumstanțele concrete (de fapt), care trebuie

verificate și apreciate de către autoritatea (instanța), în fața căreia se invocă

neproporționalitatea.

La caz, instanțele nu au motivat nici necesitatea confiscării mijlocului de transport,

dar nici a celorlalte bunuri, depistate în automobil: banii și telefonul mobil.

Sub acest aspect, se invocă și că dreptul la un proces echitabil, potrivit CtEDO, se

bazează pe respectarea cu strictețe a principiilor fundamentale ale procesului judiciar:

„egalitatea armelor”, „contradictorialitatea”, „motivarea deciziilor”, care semnifică

tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața instanțelor de

judecată, fără ca vreuna dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părți

în proces, așa încât, părțile să aibă posibilitatea de a-și susține punctul de vedere într-o

așa manieră, încât să nu fie puse într-o situație nedezavantajată una față de alta (cauza

Niderost-Huber vs. Elveția, hotărârea din 18.02.1997; cauza Kress vs. Franța, hotărârea

din 07.06.2001).

În drept, recurenții își fundamentează cererile pe temeiurile de casare prevăzute de

art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 16) Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privitor la opinia asupra recursurilor declarate de inculpat și

avocatul acestuia menționând că urmează a fi dispusă inadmisibilitatea lor, din motiv că

sunt vădit neîntemeiate.

ajunge la concluzia că acestea urmează a fi admise, din alte motive decât cele formulate

de recurenți, iar pentru a statua asupra soluției respective, instanța de recurs a rezultat din

următoarele circumstanțe de drept și de fapt.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursurile

declarate împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în recursuri de titularii acestora.

Or, rațiunea și finalitatea exercitării căii de atac, în particular avându-se în vedere

recursul ordinar, constă în înlăturarea erorilor admise de instanțele ierarhic inferioare la

etapele precedente de judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl

declanșează, are un rol preventiv și unul reparator.

În drept, soluția instanței de recurs se fundamentează pe prevederilor stipulate în

dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora

judecând recursurile instanța este în drept să le admită, cu casarea totală a hotărârii

atacate și cu trimiterea cauzei la rejudecare, când eroarea admisă nu poate fi corectată de

instanța de recurs la această etapă a procedurilor.

Analizând argumentele fixate în recursuri, subscrise cazurilor de casare prevăzute

de pct. 6), 8) și 16) din alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, în raport cu

materialele din dosar, Colegiul Penal lărgit a constatat că decizia instanței de apel

11

urmează a fi desființată ad integrum din alte considerente, nearătate în cererile de recurs,

care prevalează asupra temeiurilor indicate de părți.

Pentru a statua asupra acestora, Colegiul a pornit de la faptul că, în conformitate cu

prevederile art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă cauza

numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală, fiind în

drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația inculpatului.

Această dispoziție legală definește natura juridică a recursului, care este o cale de atac

devolutivă de drept.

Concomitent, se relevă că având obligația de a judeca recursul în conformitate cu

prevederile art. 434 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța poate lua în considerație,

din oficiu, temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală, doar cu condiția să

nu înrăutățească situația inculpatului.

Față de aspectele de drept relevate, se impune concluzia că, în situația în care din

cererea de recurs se desprinde un temei indicat în art. 427 Cod de procedură penală,

instanța de recurs este în drept să analizeze temeinicia hotărârii atacate, referindu-se

numai la temeiul motivat de recurent și numai în cazul în care acesta se regăsește în

textul de lege menționat. Excepție poate fi cazul când, indiferent de modul cum sunt

formulate temeiurile indicate de recurenți, instanța va examina hotărârea din oficiu, cu

condiția că temeiul casării constatat este prevăzut în art. 427 Cod de procedură penală și

soluția adoptată nu va înrăutăți situația inculpatului.

Analizând minuțios actele dosarului, Colegiul Penal lărgit conchide că, în speță,

este incident temeiul de casare prevăzut de pct. 2) din alin. (1) al art. 427 din Codul de

procedură penală - instanța nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate

prevederile art. 30, 31 și 33 Cod de procedură penală. Mai exact, s-a constatat că

compunerea instanței de judecată a Curții de Apel Bălți, care s-a pronunțat asupra

fondului apelurilor declarate de părți, a fost viciată.

Pentru a decide dacă există motive legitime care să dea naștere temerilor referitoare

la lipsa de imparțialitate a unei anumite instanțe, opinia părților la proces este importantă

dar nu și decisivă. Orice temere de acest fel trebuie dovedită în mod obiectiv și cert,

putând fi constatată de instanța ierarhic superioară din oficiu.

Din actele cauzei, se constată că decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din

27 martie 2019, în cauza penală privindu-i pe Bostan Vl. și Soltan A. pe faptul învinuirii

acestora de comiterea infracțiunii de contrabandă a fost pronunțată de completul de

judecată format din judecătorii: Rotaru A., Burdeniuc R. și Pușca D. (f.d. 154-179, vol.

III)

Totodată, în același dosar, se regăsește o decizie anterioară, pronunțată de același

complet de judecată a Curții de Apel Bălți, format din judecătorii: Rotaru A., Burdeniuc

R. și Pușca D., care s-au pronunțat asupra recursului declarat de avocatul Iosip A. în

numele inculpatului Bostan Vl., înaintat împotriva încheierii Judecătoriei Soroca din 23

august 2016 cu privire la autorizarea punerii prin ordonanța organului de urmărire penală

a sechestrului pe automobilul de model „Mercedes Vito” cu n/î XXXXX, ce aparține cu

drept de proprietate lui Bostan Vl. (f.d. 181-183, vol. I)

12

Exercitând verificarea legalității măsurii de asigurare, sub formă de sechestru,

aplicată asupra bunurilor inculpatului Bostan Vl. în cauza penală intentată împotriva

acestuia în baza art. 248 alin. (5) lit. b) Cod penal, instanța cade sub incidența temeiul de

incompatibilitate stipulat de art. 33 alin. (2) pct. 5) Cod de procedură penală, potrivit

căruia judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei și urmează a fi recuzat dacă el a

luat în această cauză hotărâri anterioare judecății în care și-a expus opinia asupra

vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

Obiectivitatea sau imparțialitatea instanței de judecată înseamnă furnizarea de

garanții suficiente părților, astfel încât să se excludă orice îndoială legitimă în acest sens.

Faptul că o instanță îndeplinește două tipuri de funcții în aceeași cauză penală poate pune

sub semnul întrebării imparțialitatea sa ca și structură a sistemului.

Curtea Europeană a accentuat în mai multe hotărâri din jurisprudența sa că un

atribut esențial al unui proces echitabil îl reprezintă principiul imparțialității

judecătorului. În acest sens, articolul 116 din Constituție stabilește că judecătorii

instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili, potrivit legii. La fel,

s-a reținut cu titlu de principiu că este fundamental ca într-o societate democratică

tribunalele să inspire încredere justițiabililor, art. 6 § 1 din Convenție impunând ca

fiecare instanță să fie imparțială (cauza Padovani v. Italia, hotărârea din 26 februarie

1993, §27).

În același context, se relevă că Recomandarea 94 (12) a Comitetului de Miniștri

către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, referindu-se la

responsabilități, prevede la art. 3 lit. b ) că, ,,judecătorii trebuie să soluționeze dosarele

într-o manieră imparțială, în acord cu dovezile prezentate și cu interpretarea legii, să se

asigure că o audiere corectă este acordată tuturor părților din proces și că drepturile

procedurale ale părților sunt respectate, conform Convenției”. Într-o altă recomandare,

Avizul nr. 3 al Comitetului Consultativ al Judecătorilor Europeni, se stabilește la art. 21

că, ,,judecătorii trebuie, în orice condiții, să acționeze imparțial, să se asigure că nu pot

exista motive întemeiate ca cetățenii să suspecteze că nu ar fi imparțiali”.

În cauza Hauschildt contra Danemarcei, Curtea a arătat că: „existența

imparțialității, în sensul conferit de articolul 6 paragraful 1, se determină prin aplicarea

unui test subiectiv, constând în examinarea convingerilor personale ale unui judecător

anume într-o cauză dată și, în același timp, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este

de a stabili dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a elimina orice dubiu

legitim în cauza respectivă”.

De regulă, imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau a

părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri.

La caz, același complet de judecată a instanței de apel s-a expus atât la faza

prejudiciară asupra unei chestiuni conexe, legate de aplicarea măsurii asiguratorii în

privința unui bun ce aparține inculpatului Bostan Vl., cu care se pretinde că acesta ar fi

comis infracțiunea de contrabandă, cât și pe fondul aceleiași cauze, în care figurează

același inculpat, în final recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de contrabandă

imputată prin rechizitoriu, dar în legătură cu intervenția unor modificări legislative

13

favorabile lui acțiunile acestuia au fost reîncadrate în baza art. 287 alin. (1) Cod

Contravențional.

Drept urmare, pentru a exclude orice aparență de imparțialitatea a completului de

judecată a instanței de apel, care s-a pronunțat asupra acestei cauze pe fond, Colegiul

Penal lărgit conchide asupra remiterii cauzei la rejudecare, cu distribuirea acesteia altui

complet de judecată. Or, instanța de recurs nu poate purcede la expunerea pe fond a

cerințelor din recursuri, atâta timp cât procedura examinării cererilor de apel a fost viciată

prin compunerea instanței, care nu era în drept să se pronunțe asupra argumentelor

părților, având în vedere circumstanța de incompatibilitate ce li se impută.

Concomitent, se relevă că, decizia instanței de apel urmează a fi desființată integral,

adică și în privința soluției pronunțate vizavi de inculpatul Soltan A., care nu a contestat-

o cu recurs ordinar, întrucât viciul de care a fost afectată aceasta, nu poate fi înlăturat prin

altă modalitate decât rejudecarea în fond a apelurilor declarate. Efectul extensiv al

recursului împotriva hotărârilor instanțelor de apel, prevăzut în art. 426 Cod de procedură

penală, se produce atât cu privire la părțile care nu au declarat recurs, cât și cu privire la

părțile care au declarat recurs după expirarea termenului prevăzut de lege, dacă aparțin

grupului procesual al recursului, iar acesta a declarat recursul în termenul legal. Astfel,

dacă unul dintre inculpați a declarat recursul în termen, instanța de recurs examinează

cauza prin extindere cu privire la persoanele în privința cărora nu s-a declarat recursul

sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără a le crea o situație mai

gravă, dacă s-a decis admisibilitatea recursului.

De altfel, urmează de reamintit că, printre garanțiile unui proces echitabil,

reglementat de art. 6 din Convenția Europeană, se enumeră și faptul că orice persoană

trebuie să fie judecată în mod echitabil de un tribunal independent și imparțial, vizavi de

temeinicia oricărei acuzații îndreptate împotriva sa, ceea ce urmează a fi realizat și în

prezenta cauză, fiind, totodată, respectate drepturile inculpatului garantate atât de

Constituția Republicii Moldova, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și de

Codul de procedură penală.

Acestea fiind menționate, Colegiul expune că instanța de apel, rejudecând această

cauză urmează să supună unei analize minuțioase toate circumstanțele de fapt și de drept

legate de chestiunile expuse în partea descriptivă a acestei decizii, formulând concluzii

corecte și întemeiate cu privire la soluția ce urmează a fi adoptată pe cauza dată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe corespunzător și în strictă conformitate cu prevederile legii

penale și procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei și

să țină seama de cele invocate în prezenta decizie și nemijlocit de motivele casării

acesteia, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

În subsidiar, Colegiul Penal lărgit menționează că, la rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, aceasta urmează să țină seama și de alegațiile recurenților din cererile de

14

recurs, care atenționează asupra unor deficiențe procedurale admise în aprecierea

probatoriului pe caz, ce au importanță pentru justa soluționare a dosarului.

Colegiul Penal lărgit

d e c i d e:

Admite recursurile ordinare declarate de inculpatul Bostan Vladimir și de avocatul

acestuia Iosip Andrei, casează total decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Bălți din

27 martie 2019, în cauza penală privindu-i pe Bostan Vladimir XXXXX și Soltan

Andrian XXXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 25 septembrie

2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

Judecător Mardari Dumitru

Judecător Bejenaru Iurie

15